Art. 153. - Directiva 2006/48/CE/14-iun-2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 153
Până la 31 decembrie 2012, autorităţile competente pot permite aplicarea unei ponderări a riscului de 50 %, fără aplicarea anexei VI partea 1 punctele 55 şi 56, pentru a determina valorile expunerilor ponderate la risc provenind din operaţiunile de închiriere de proprietăţi imobiliare sub forma unor birouri sau alte sedii comerciale situate pe teritoriul lor şi care îndeplinesc criteriile stabilite de anexa VI partea 1 punctul 54.
Până la 31 decembrie 2010, autorităţile competente pot recunoaşte alte garanţii decât garanţiile eligibile în conformitate cu articolele 90-93 pentru determinarea părţii garantate a unui împrumut scadent în sensul anexei VI.
Până la 31 decembrie 2015, pentru determinarea valorilor expunerilor ponderate la risc în sensul anexei VI partea 1 punctul 4, se aplică aceeaşi ponderare a riscului în cazul expunerilor faţă de administraţiile centrale sau băncile centrale din statele membre, denominate şi finanţate în moneda naţională a oricărui stat membru, ca şi ponderarea care s-ar aplica expunerilor denominate şi finanţate în moneda lor naţională.