Regulamentul 1111/25-iun-2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii

Acte UE

Jurnalul Oficial 178L

În vigoare

Versiune de la: 2 Iulie 2019

Dată act: 25-iun-2019

Emitent: Consiliul Uniunii Europene

(1)La 15 aprilie 2014, Comisia a adoptat un raport privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului (³). Concluzia raportului este că Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 este un instrument care funcţionează bine şi care a adus beneficii importante cetăţenilor, dar că normele existente ar putea fi îmbunătăţite. Este necesar să se aducă o serie de modificări regulamentului respectiv. Regulamentul respectiv ar trebui reformat din motive de claritate.

(2)Prezentul regulament instituie norme uniforme privind competenţa în materie de divorţ, de separare de drept şi de anulare a căsătoriei, precum şi în ceea ce priveşte litigiile legate de răspunderea părintească cu un element internaţional. Regulamentul facilitează circulaţia în Uniune a hotărârilor, precum şi a actelor autentice şi a anumitor acorduri, prevăzând dispoziţii privind recunoaşterea şi executarea acestora într-un alt stat membru. În plus, prezentul regulament clarifică dreptul copilului de a i se oferi o posibilitate de a-şi exprima opinia în cadrul procedurilor al căror obiect îl face şi cuprinde, de asemenea, dispoziţii care completează Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii (denumită în continuare "Convenţia de la Haga din 1980") în relaţiile dintre statele membre. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să contribuie la creşterea securităţii juridice şi a flexibilităţii şi să asigure un acces la justiţie mai bun şi o mai mare eficienţă a procedurilor.

(3)Funcţionarea corectă şi fără obstacole a unui spaţiu de justiţie în cadrul Uniunii, cu respectarea diferitelor sisteme de drept şi tradiţii juridice ale statelor membre este esenţială pentru Uniune. În acest sens, ar trebui să fie consolidată în continuare încrederea reciprocă în sistemele de justiţie ale statelor membre. Uniunea şi-a stabilit ca obiectiv crearea, menţinerea şi dezvoltarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în cadrul căruia se asigură libera circulaţie a persoanelor şi accesul la justiţie. În vederea punerii în aplicare a obiectivului respectiv, ar trebui consolidate drepturile persoanelor, în special ale copiilor, în cadrul procedurilor judiciare pentru a facilita cooperarea dintre autorităţile judiciare şi administrative şi executarea hotărârilor în materie de dreptul familiei cu implicaţii transfrontaliere. Recunoaşterea reciprocă a hotărârilor în materie civilă ar trebui să fie îmbunătăţită, accesul la justiţie ar trebui simplificat şi schimburile de informaţii între autorităţile statelor membre ar trebui îmbunătăţite.

(4)În acest scop, Uniunea trebuie să adopte, printre altele, măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicaţii transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne. Noţiunea "materie civilă" ar trebui să fie interpretată în mod autonom, în conformitate cu jurisprudenţa consacrată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ("Curtea de Justiţie"). Această noţiune ar trebui să fie considerată o noţiune autonomă, care trebuie interpretată prin referire, pe de o parte, la obiectivele şi la sistemul prezentului regulament şi, pe de altă parte, la principiile generale care reies din ansamblul sistemelor juridice naţionale. Prin urmare, noţiunea "materie civilă" ar trebui interpretată în sensul că aceasta poate cuprinde chiar măsuri care, din punctul de vedere al sistemului juridic al unui stat membru, ar putea ţine de dreptul public. Aceasta ar trebui să acopere, în special, toate cererile, măsurile sau hotărârile în materia "răspunderii părinteşti" în sensul prezentului regulament, în conformitate cu obiectivele sale.

(5)Prezentul regulament acoperă "materia civilă", care include procedurile judiciare civile şi hotărârile care rezultă în urma acestora, precum şi actele autentice şi anumite acorduri extrajudiciare în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti. Pe lângă acestea, termenul "materie civilă" ar trebui să acopere cererile, măsurile sau hotărârile, precum şi actele autentice şi anumite acorduri extrajudiciare referitoare la înapoierea unui copil în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 care, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie şi în conformitate cu articolul 19 din Convenţia de la Haga din 1980, nu sunt proceduri pe fond în materia de răspunderii părinteşti, dar sunt strâns legate de aceasta şi fac obiectul anumitor dispoziţii din prezentul regulament.

(9)În ceea ce priveşte hotărârile de divorţ, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei, prezentul regulament ar trebui să se aplice numai desfacerii legăturilor matrimoniale. Prezentul regulament nu ar trebui să reglementeze probleme precum cauzele de divorţ, efectele patrimoniale ale căsătoriei sau alte eventuale măsuri accesorii. Hotărârile prin care se refuză desfacerea legăturilor matrimoniale nu ar trebui să fie reglementate de dispoziţiile sale privind recunoaşterea.

(10)În ceea ce priveşte bunurile copilului, prezentul regulament ar trebui să se aplice numai măsurilor de protecţie a copilului, respectiv desemnării şi atribuţiilor unei persoane sau ale unui organism însărcinat să administreze bunurile copilului, să îl reprezinte şi să îl asiste şi măsurilor privind administrarea, conservarea sau dispoziţia cu privire la bunurile copilului. În acest context şi cu titlu de exemplu, prezentul regulament ar trebui să se aplice cazurilor în care obiectul procedurii este desemnarea unei persoane sau a unei entităţi care să se ocupe de administrarea bunurilor copilului. Măsurile privind bunurile copilului care nu privesc protecţia copilului ar trebui să fie reglementate în continuare de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁴). Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil ca dispoziţiile prezentului regulament referitoare la competenţa privind chestiunile incidentale să se aplice în astfel de cazuri.

(11)Orice tip de plasament al copilului în îngrijire într-o familie substitutivă - şi anume, potrivit dreptului şi procedurii naţionale, la una sau mai multe persoane - sau într-un centru de plasament, de exemplu, într-un orfelinat sau într-o casă de copii, într-un alt stat membru, ar trebui să se încadreze în domeniul de aplicare al prezentului regulament, în afara cazului în care acesta este exceptat în mod expres, cum este, de exemplu, cazul plasamentului în vederea adopţiei, cel al plasamentului la un părinte sau, după caz, la orice altă rudă apropiată, declarată de statul membru de primire. În consecinţă, ar trebui să fie inclus şi "plasamentul cu scop educativ" dispus de o instanţă sau stabilit de o autoritate competentă cu acordul părinţilor sau al copilului sau la cererea acestora ca urmare a comportamentului deviant al copilului. Nu ar trebui să fie exclus decât plasamentul cu scop educativ sau cu caracter punitiv, dispus sau stabilit ca urmare a unui act al copilului care, dacă ar fi săvârşit de un adult, ar putea reprezenta un act pasibil de pedeapsă în temeiul dreptului penal naţional, indiferent dacă, în cazul specific, acesta ar putea atrage o condamnare.

(13)Obligaţiile de întreţinere se exclud din domeniul de aplicare al prezentului regulament, deoarece sunt deja reglementate de Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului (⁵). În plus faţă de instanţele din locul în care pârâtul sau creditorul îşi are reşedinţa obişnuită, instanţele competente în temeiul prezentului regulament în materie matrimonială ar trebui să aibă, în general, competenţa de a hotărî cu privire la obligaţiile accesorii de întreţinere între soţi sau ulterioare divorţului prin aplicarea articolului 3 litera (c) din regulamentul menţionat. Instanţele competente în temeiul prezentului regulament în materia răspunderii părinteşti au, în general, competenţa de a hotărî cu privire la obligaţiile accesorii de întreţinere a copilului prin aplicarea articolului 3 litera (d) din regulamentul menţionat.

(14)În conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie, termenului "instanţă" ar trebui să i se atribuie un înţeles larg, astfel încât să cuprindă şi autorităţi administrative sau alte autorităţi, cum ar fi notarii, care îşi exercită competenţa în anumite chestiuni în materie matrimonială sau în materia răspunderii părinteşti. Orice acord aprobat de instanţă în urma examinării fondului în conformitate cu dreptul şi cu procedurile naţionale ar trebui să fie recunoscut sau executat ca o "hotărâre". Alte acorduri care dobândesc efecte juridice obligatorii în statul membru de origine în urma intervenţiei formale a unei autorităţi publice sau a unei alte autorităţi, astfel cum a fost comunicată Comisiei de un stat membru în acest scop, ar trebui să fie executate în alte state membre în conformitate cu dispoziţiile specifice din prezentul regulament privind actele autentice şi acordurile. Prezentul regulament nu ar trebui să permită libera circulaţie a unor simple acorduri private. Cu toate acestea, ar trebui să circule acordurile care nu sunt nici hotărâre, nici act autentic, dar au fost înregistrate de o autoritate publică competentă să facă acest lucru. Astfel de autorităţi publice pot include notarii care înregistrează acorduri, chiar şi atunci când exercită o profesie liberală.

(16)Deşi procedurile de înapoiere efectuate în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 nu sunt proceduri pe fond în materia răspunderii părinteşti, hotărârile prin care se dispune înapoierea unui copil în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 ar trebui să fie recunoscute şi executate în temeiul capitolului IV din prezentul regulament în cazul în care trebuie să fie executate în alt stat membru ca urmare a unei noi răpiri după ce a fost dispusă înapoierea. Acest lucru nu aduce atingere posibilităţii de a începe o nouă procedură pentru înapoierea unui copil în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 în ceea ce priveşte noua răpire. În plus, prezentul regulament ar trebui să continue să se aplice cu privire la alte aspecte în situaţii de deplasare sau de reţinere ilicită a unui copil, de exemplu dispoziţiile în materie de competenţă în ceea ce priveşte instanţa din statul membru al reşedinţei obişnuite, precum şi dispoziţiile privind recunoaşterea şi executarea în ceea ce priveşte orice măsură dispusă de respectiva instanţă.

(17)Prezentul regulament ar trebui, precum Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 asupra competenţei, legii aplicabile, recunoaşterii, executării şi cooperării privind răspunderea părintească şi măsurile de protecţie a copiilor (denumită în continuare "Convenţia de la Haga din 1996"), să se aplice tuturor copiilor cu vârsta de până la 18 ani, chiar şi în cazurile în care copiii au dobândit capacitate de exerciţiu înaintea împlinirii acestei vârste în temeiul dreptului care guvernează statutul lor personal, de exemplu pe baza emancipării ca urmare a căsătoriei. Acest lucru ar trebui să evite suprapunerea cu domeniul de aplicare al Convenţiei de la Haga din 13 ianuarie 2000 privind protecţia internaţională a adulţilor, care se aplică persoanelor cu vârsta mai mare de 18 ani, şi, în acelaşi timp, ar trebui să prevină existenţa unor lacune între cele două instrumente. Convenţia de la Haga din 1980 şi, prin urmare, şi dispoziţiile capitolului III din prezentul regulament, care completează aplicarea Convenţiei de la Haga din 1980 în relaţiile dintre statele membre, ar trebui să continue să se aplice în ceea ce priveşte copiii cu vârsta de până la 16 ani.

(18)În sensul prezentului regulament, ar trebui să se considere că unei persoane i-a fost "încredinţat" un copil în situaţiile în care, în temeiul unei hotărâri, al unui act cu putere de lege sau al unui acord în vigoare conform legislaţiei statului membru în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită, un titular al răspunderii părinteşti nu poate decide cu privire la locul de reşedinţă al copilului fără consimţământul respectivei persoane, indiferent de termenii folosiţi în dreptul intern. În unele sisteme juridice care menţin termenii "încredinţare" şi "vizită", este posibil ca părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul să aibă în fapt responsabilităţi importante în ceea ce priveşte decizii referitoare la copil care depăşesc sfera unui simplu drept de vizită.

(19)Temeiurile de competenţă în materia răspunderii părinteşti sunt concepute în funcţie de interesul superior al copilului şi ar trebui să se aplice ţinând seama de acesta. Orice trimitere la interesul superior al copilului ar trebui interpretată din perspectiva articolului 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare "carta") şi a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 (denumită în continuare "Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului"), astfel cum au fost puse în aplicare de dreptul şi procedurile naţionale.

(21)Dacă nu există încă proceduri pendinte în materia răspunderii părinteşti şi reşedinţa obişnuită a copilului se schimbă în urma unei mutări legale a copilului, competenţa ar trebui să urmeze copilul în vederea menţinerii proximităţii. Pentru procedurile deja pendinte, securitatea juridică şi eficienţa justiţiei justifică menţinerea acestei competenţe până când procedurile respective au avut drept rezultat o hotărâre definitivă sau s-au încheiat în alt mod. Instanţa în faţa căreia sunt pendinte procedurile ar trebui, totuşi, să aibă dreptul, în anumite situaţii, să transfere competenţa statului membru unde trăieşte copilul în urma unei mutări legale.

(22)În caz de deplasare sau reţinere ilicită a unui copil, şi fără a aduce atingere posibilităţii alegerii forului în temeiul prezentului regulament, instanţele din statul membru al reşedinţei obişnuite a copilului ar trebui să îşi menţină competenţa până când se stabileşte o nouă reşedinţă obişnuită în alt stat membru şi sunt îndeplinite o serie de condiţii specifice. Statele membre care şi-au concentrat competenţa ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a permite instanţei sesizate cu cererea de înapoiere a copilului în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 să exercite şi competenţa convenită sau acceptată de părţi în temeiul prezentului regulament în materia răspunderii părinteşti în cazul în care părţile au ajuns la un acord în cursul procedurii privind înapoierea. Aceste acorduri ar trebui să includă atât acordurile prin care se convine înapoierea copilului, cât şi cele prin care se convine ca copilul să nu fie înapoiat. În cazul în care se convine ca copilul să nu fie înapoiat, acesta ar trebui să rămână în statul membru în care are noua reşedinţă obişnuită, iar competenţa cu privire la orice viitoare procedură privind încredinţarea în acest stat ar trebui să fie stabilită pe baza noii reşedinţe obişnuite a copilului.

(23)În condiţii speciale prevăzute în prezentul regulament, competenţa în materia răspunderii părinteşti ar trebui să poată fi, de asemenea, stabilită în statul membru în care se derulează între părinţi o procedură de divorţ, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei, sau într-un alt stat membru cu care copilul are o legătură strânsă şi cu privire la care părţile fie au convenit în prealabil, cel mai târziu la momentul sesizării instanţei, fie au acceptat competenţa acestuia în mod expres în cursul procedurilor respective, chiar şi în cazul în care copilul nu îşi are reşedinţa obişnuită în statul membru respectiv, cu condiţia ca exercitarea respectivei competenţe să corespundă interesului superior al copilului. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie, orice persoană, alta decât părinţii, care, potrivit dreptului naţional, este de plin drept parte în procedura introdusă de părinţi, ar trebui considerată ca fiind parte în procedură în sensul prezentului regulament şi, prin urmare, opoziţia exprimată de această parte faţă de alegerea instanţei făcută de părinţii copilului după data la care această instanţă a fost sesizată ar trebui să împiedice recunoaşterea acceptării prorogării de competenţă de către toate părţile din procedură la această dată. Înainte de aşi exercita competenţa în temeiul unui acord de alegere a forului sau al acceptării competenţei, instanţa ar trebui să analizeze dacă acordul sau acceptarea s-a întemeiat pe alegerea liberă şi în cunoştinţă de cauză a părţilor vizate şi că nu a rezultat ca urmare a faptului că una dintre părţi a profitat de situaţia dificilă sau de poziţia vulnerabilă a celeilalte părţi. Acceptarea competenţei în cursul procedurii ar trebui să fie consemnată de instanţă, în conformitate cu dreptul şi procedurile naţionale.

(25)Atunci când reşedinţa obişnuită a copilului nu poate fi stabilită şi competenţa nu poate fi stabilită nici pe baza unui acord privind alegerea forului, ar trebui să fie competente instanţele din statul membru în care este prezent copilul. Această regulă privind prezenţa ar trebui să se aplice, de asemenea, copiilor refugiaţi, precum şi copiilor care, ca urmare a tulburărilor majore din statele membre în care îşi au reşedinţa obişnuită, sunt deplasaţi internaţional. Cu toate acestea, în lumina prezentului regulament coroborat cu articolul 52 alineatul (2) din Convenţia de la Haga din 1996, această normă de competenţă ar trebui să se aplice numai copiilor care îşi aveau reşedinţa obişnuită într-un stat membru înaintea momentului deplasării. În cazul în care reşedinţa obişnuită a copilului înaintea momentului deplasării se afla într-un stat terţ, ar trebui să se aplice norma de competenţă prevăzută de Convenţia de la Haga din 1996 în ceea ce priveşte copiii refugiaţi şi copiii deplasaţi internaţional.

(26)În circumstanţe excepţionale, s-ar putea ca o instanţă din statul membru în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită să nu fie cea mai în măsură să examineze cauza. Cu titlu de excepţie şi în anumite condiţii, fără a avea însă obligaţia de a proceda astfel, instanţa care este competentă ar trebui să poată să îşi transfere competenţa, într-o cauză specifică, unei instanţe din alt stat membru, în cazul în care această instanţă este mai bine plasată pentru a evalua interesul superior al copilului în cauza respectivă. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie, transferul de competenţă în materia răspunderii părinteşti, de către o instanţă dintr-un stat membru, ar trebui să aibă loc numai către o instanţă dintr-un alt stat membru cu care copilul în cauză are o "legătură specială". Prezentul regulament ar trebui să stabilească o listă exhaustivă a elementelor decisive ale unei astfel de "legături speciale" pentru scopurile respective. Instanţa care este competentă ar trebui să solicite transferul competenţei către instanţa din alt stat membru numai dacă hotărârea sa anterioară de a suspenda procedura şi de a formula această cerere de transfer de competenţă a rămas definitivă, în cazul în care această hotărâre poate face obiectul unor căi de atac în temeiul dreptului naţional.

(27)În circumstanţe excepţionale şi având în vedere interesul superior al copilului în cauza respectivă, o instanţă dintr-un stat membru cu care copilul are o legătură specială în sensul prezentului regulament, dar care nu este competentă în temeiul prezentului regulament, ar trebui să poată solicita transferul competenţei de la instanţa competentă din statul membru în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să fie permis în cazuri de deplasare sau reţinere ilicită a unui copil. Identificarea instanţei competente ar trebui să fie efectuată în temeiul dreptului naţional al statului membru solicitat.

(30)Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice instanţele unui stat membru care nu sunt competente să soluţioneze cauza pe fond să ia, în cazuri urgente, măsuri provizorii, inclusiv măsuri asigurătorii, privind persoana sau bunurile unui copil aflat în acel stat membru. Aceste măsuri nu ar trebui să fie recunoscute şi executate în niciun alt stat membru în temeiul prezentului regulament, cu excepţia măsurilor luate pentru a proteja copilul împotriva riscului grav menţionat la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Convenţia de la Haga din 1980. Măsurile luate pentru a proteja copilul împotriva unui astfel de risc ar trebui să se aplice până în momentul în care o instanţă din statul membru în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită a adoptat măsurile pe care le consideră corespunzătoare. În măsura în care protecţia interesului superior al copilului impune acest lucru, instanţa ar trebui să informeze în legătură cu măsurile luate, direct sau prin intermediul autorităţilor centrale, instanţa din statul membru care are competenţă pe fond în temeiul prezentului regulament. Faptul de a nu furniza astfel de informaţii nu ar trebui însă să constituie în sine un motiv de nerecunoaştere a măsurii.

(32)În cazul în care rezultatul unei proceduri desfăşurate în faţa unei instanţe dintr-un stat membru neavând competenţă în temeiul prezentului regulament depinde de soluţionarea unei chestiuni incidentale care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, instanţele din statul membru respectiv nu ar trebui să fie împiedicate să soluţioneze chestiunea respectivă. Prin urmare, dacă obiectul procedurii este, de exemplu, un litigiu în materie de succesiuni în care este implicat copilul şi în care trebuie desemnat un tutore ad litem pentru a-l reprezenta pe copil în cadrul procedurii respective, statul membru având competenţă în ceea ce priveşte litigiul în materie de succesiuni ar trebui să poată desemna un tutore pentru procedura pendinte, indiferent dacă are competenţă în materia răspunderii părinteşti în temeiul prezentului regulament. Orice soluţie pronunţată într-o astfel de situaţie ar trebui să producă efecte numai în procedura pentru care a fost adoptată.

(33)În cazul în care validitatea unui act juridic încheiat sau care urmează a fi încheiat în numele unui copil în cadrul unei proceduri succesorale desfăşurate în faţa unei instanţe dintr-un stat membru necesită autorizarea sau aprobarea unei instanţe, o instanţă din statul membru respectiv ar trebui să poată decide dacă să autorizeze sau să aprobe un astfel de act juridic chiar dacă nu are competenţă în temeiul prezentului regulament. Expresia "act juridic" ar trebui să includă, de exemplu, acceptarea sau renunţarea la moştenire ori un acord între părţi privind partajul succesoral sau repartizarea succesiunii.

(35)Prezentul regulament defineşte momentul la care se consideră că o instanţă a fost sesizată în sensul prezentului regulament. Având în vedere cele două sisteme diferite existente în statele membre, care fie impun ca actul de sesizare a instanţei să fie întâi notificat sau comunicat pârâtului, fie impun ca acest act să fie depus întâi la instanţă, ar trebui să fie suficient ca prima etapă în temeiul dreptului naţional să fi fost îndeplinită, cu condiţia ca reclamantul să nu omită în continuare să întreprindă acţiunile pe care era obligat să le efectueze în temeiul dreptului naţional pentru ca şi cea de a doua etapă să fie îndeplinită. Având în vedere importanţa tot mai mare a medierii şi a celorlalte metode de soluţionare alternativă a litigiilor, inclusiv în cursul procedurilor judiciare, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie, ar trebui să se considere, de asemenea, că o instanţă a fost sesizată la data la care actul prin care a fost sesizată sau un act echivalent a fost depus la instanţă în cazurile în care procedura a fost între timp suspendată, în vederea găsirii unei soluţii amiabile, la cererea părţii care a iniţiat procedura, fără ca actul prin care se iniţiază procedura să fi fost încă notificat sau comunicat pârâtului şi fără ca acesta din urmă să fi avut cunoştinţă de existenţa procedurii sau să fi participat în vreun fel la aceasta, cu condiţia ca partea care a iniţiat procedura să nu omită în continuare să întreprindă acţiunile pe care era obligat să le efectueze pentru ca actul să fie notificat sau comunicat pârâtului. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie, în caz de litispendenţă, data la care a fost iniţiată o procedură obligatorie de conciliere în faţa unei autorităţi de conciliere naţionale ar trebui să fie considerată ca fiind data la care se consideră că o "instanţă" este sesizată.

(36)Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁶) ar trebui să se aplice în ceea ce priveşte notificarea şi comunicarea actelor din cadrul unei proceduri iniţiate în temeiul prezentului regulament.

(37)O instanţă dintr-un stat membru sesizată cu o cauză pe care nu este competentă să o soluţioneze pe fond în temeiul prezentului regulament şi pe care, în temeiul prezentului regulament, este competentă să o soluţioneze pe fond o instanţă dintr-un alt stat membru ar trebui să se declare, din oficiu, necompetentă. Cu toate acestea, o instanţă dintr-un stat membru care are o legătură specială cu copilul, în conformitate cu prezentul regulament, ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita un transfer de competenţă în conformitate cu prezentul regulament, dar nu şi o obligaţie în acest sens.

(38)În interesul administrării armonioase a justiţiei, este necesar să se reducă la minimum posibilitatea apariţiei unor proceduri concurente şi să se evite pronunţarea unor hotărâri ireconciliabile în diferite state membre. Ar trebui să fie prevăzut un mecanism clar şi eficace de rezolvare a cazurilor de litispendenţă şi de conexitate, precum şi de înlăturare a problemelor care decurg în urma diferenţelor naţionale referitoare la determinarea momentului la care se consideră că o cauză este pendinte. În sensul prezentului regulament, momentul respectiv ar trebui să fie definit în mod autonom. Cu toate acestea, pentru a spori eficacitatea acordurilor exclusive de alegere a forului, dispoziţiile prezentului regulament referitoare la litispendenţă nu ar trebui să constituie un obstacol în situaţia în care părinţii conferă competenţă exclusivă instanţelor unui stat membru.

(39)În cadrul procedurilor în materia răspunderii părinteşti desfăşurate în temeiul prezentului regulament, precum şi al celor de înapoiere derulate în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980, ca principiu fundamental, ar trebui să se ofere copilului care face obiectul procedurilor respective şi care este capabil de a-şi forma propriile opinii, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie, o posibilitate veritabilă şi efectivă de a-şi exprima opinia iar atunci când se analizează interesul superior al copilului, ar trebui să se acorde o importanţă corespunzătoare acestor opinii. Posibilitatea copilului de a-şi exprima în mod liber opinia, în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) din cartă şi în lumina articolului 12 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, joacă un rol important în aplicarea prezentului regulament. Cu toate acestea, regulamentul ar trebui să lase la latitudinea dreptului şi procedurilor naţionale ale statelor membre chestiunea referitoare la cine îl va asculta pe copil şi în ce mod este ascultat acesta. În consecinţă, prezentul regulament nu ar trebui să aibă drept scop stabilirea faptului dacă copilul ar trebui să fie ascultat de judecător personal sau de către un expert cu o formare specială şi care informează ulterior instanţa, ori dacă copilul ar trebui să fie ascultat în sala de judecată sau în alt loc sau prin alte mijloace. În plus, chiar dacă rămâne un drept al copilului, ascultarea acestuia nu poate constitui o obligaţie absolută, ci trebuie să fie evaluată ţinând seama de interesul superior al copilului, de exemplu, în cazurile în care există acorduri între părţi.

Deşi, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie, articolul 24 din cartă şi Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 nu impun instanţei statului membru de origine să obţină în toate cazurile opinia copilul în cadrul unei audieri, lăsând astfel o anumită marjă de apreciere acestei instanţe, jurisprudenţa prevede de asemenea că, atunci când respectiva instanţă decide să îi ofere copilului posibilitatea de a fi ascultat, aceasta trebuie, în funcţie de interesul superior al copilului şi având în vedere împrejurările fiecărei speţe, să ia toate măsurile adecvate în vederea unei astfel de ascultări pentru a respecta efectul util al dispoziţiilor respective, oferind copilului o posibilitate reală şi efectivă de a-şi exprima opinia. Instanţa statului membru de origine ar trebui să poată recurge, în măsura posibilului şi luând întotdeauna în considerare interesul superior al copilului, la toate mijloacele de care dispune în temeiul dreptului său naţional, precum şi la instrumentele proprii cooperării judiciare internaţionale, inclusiv, dacă este cazul, cele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului (⁷).

(41)În vederea finalizării cât mai rapide a procedurilor de înapoiere întemeiate pe Convenţia de la Haga din 1980, statele membre ar trebui să aibă în vedere, în acord cu structura sistemului lor judiciar naţional, posibilitatea concentrării competenţei în ceea ce priveşte aceste proceduri la un număr cât mai redus posibil de instanţe. Competenţa în cazurile de răpire de copii ar putea fi concentrată la o singură instanţă pentru întreaga ţară sau la un număr limitat de instanţe, utilizând, de exemplu, numărul de curţi de apel ca punct de plecare şi concentrând competenţa pentru cazurile de răpire internaţională de copii la o singură instanţă de prim grad de jurisdicţie din raza teritorială a fiecărei curţi de apel.

(42)În procedurile de înapoiere efectuate în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980, instanţele de la toate gradele de jurisdicţie ar trebui să se pronunţe în termen de cel mult şase săptămâni, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte imposibil din cauza unor împrejurări excepţionale. Faptul că sunt folosite mijloace de soluţionare alternativă a litigiilor nu ar trebui să fie considerat, în sine, o circumstanţă excepţională care permite depăşirea termenului sus-menţionat. Cu toate acestea, circumstanţe excepţionale ar putea surveni în timpul utilizării unor astfel de mijloace sau ca urmare a acestora. Pentru o instanţă de prim grad de jurisdicţie, termenul ar trebui să înceapă să curgă de la momentul sesizării respectivei instanţe. Pentru o instanţă de judecată superioară, termenul ar trebui să înceapă să curgă de la momentul la care toate etapele procedurale necesare au fost îndeplinite. Aceste etape procedurale ar putea include, în funcţie de sistemul juridic în cauză, notificarea intimatului cu privire la formularea unei căi de atac, fie în statul membru în care este situată instanţa, fie în alt stat membru, transmiterea dosarului şi a cererii de formulare a căii de atac instanţei superioare, în statele membre în care calea de atac trebuie formulată la instanţa a cărei hotărâre este atacată; sau o cerere din partea unei părţi privind desfăşurarea unei şedinţe de judecată, în cazul în care o astfel de cerere este necesară potrivit dreptului naţional. De asemenea, statele membre ar trebui să aibă în vedere posibilitatea de a limita la una singură numărul căilor de atac care pot fi formulate împotriva unei hotărâri prin care se aprobă sau se refuză înapoierea copilului în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980.

(43)În toate cazurile care privesc copii, în special în cazurile de răpire internaţională de copii, instanţele ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a obţine soluţionarea prin mediere şi prin alte mijloace adecvate, primind asistenţă, după caz, din partea reţelelor existente şi a structurilor de sprijin pentru mediere în caz de litigii transfrontaliere în materia răspunderii părinteşti. Aceste eforturi nu ar trebui, totuşi, să prelungească în mod nejustificat procedurile de înapoiere desfăşurate în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980. În plus, medierea ar putea să nu fie întotdeauna o soluţie adecvată, în special în cazurile de violenţă domestică. În cazul în care, în cursul procedurii de înapoiere desfăşurate în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980, părinţii ajung la un acord care priveşte atât înapoierea sau nu a copilului, cât şi alte aspecte privind răspunderea părintească, prezentul regulament ar trebui, în anumite circumstanţe, să le dea posibilitatea să convină că instanţa sesizată în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 ar trebui să aibă competenţa de a conferi efecte juridice obligatorii respectivului acord, fie prin încorporarea acestuia într-o hotărâre, fie prin aprobarea lui sau prin folosirea oricărei alte modalităţi prevăzute de dreptul şi procedurile naţionale. Statele membre care şi-au concentrat competenţa ar trebui, prin urmare, să ia în considerare posibilitatea de a permite instanţei sesizate cu procedura de înapoiere a copilului în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 să exercite şi competenţa convenită sau acceptată de părţi în temeiul prezentului regulament în materia răspunderii părinteşti în cazul în care părţile au ajuns la un acord în cursul respectivei proceduri privind înapoierea.

(44)Instanţa din statul membru în care a fost deplasat copilul sau a fost reţinut ilicit ar trebui să fie în măsură să refuze înapoierea în cazuri specifice, justificate în mod corespunzător, astfel după cum permit dispoziţiile Convenţiei de la Haga din 1980. Înainte de a face acest lucru, instanţa ar trebui să examineze dacă au fost luate sau ar putea fi luate măsuri adecvate de protecţie pentru a proteja copilul împotriva riscului grav menţionat la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Convenţia de la Haga din 1980.

(45)În cazul în care o instanţă preconizează să refuze înapoierea copilului exclusiv pe baza articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Convenţia de la Haga din 1980, aceasta nu ar trebui să refuze înapoierea copilului în cazul în care partea care solicită înapoierea copilului demonstrează instanţei că s-au luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura protecţia copilului după înapoierea sa, sau în cazul în care instanţa este convinsă de acest lucru în alt mod. Printre exemplele de astfel de măsuri s-ar putea număra un ordin judecătoresc din statul membru respectiv prin care i se interzice solicitantului să se apropie de copil, o măsură provizorie, inclusiv asiguratorie, din statul membru respectiv prin care i se permite copilului să stea cu părintele care l-a răpit şi care îi asigură îngrijirea efectivă până la pronunţarea unei hotărâri prin care se soluţionează pe fond chestiunea încredinţării copilului în respectivul stat membru în urma înapoierii, sau demonstrarea faptului că sunt disponibile echipamente medicale pentru un copil care are nevoie de tratament. Stabilirea tipului de măsură care este adecvată în speţă ar trebui să depindă de riscul grav concret la care ar putea fi expus copilul ca urmare a înapoierii sale în lipsa unor astfel de măsuri. Instanţa care urmăreşte să stabilească dacă s-au luat măsuri corespunzătoare ar trebui să se bazeze în principal pe părţi şi, dacă este necesar şi adecvat, să solicite asistenţa autorităţilor centrale sau a judecătorilor din cadrul reţelelor relevante, în special a celor din cadrul Reţelei judiciare europene în materie civilă şi comercială, astfel cum a fost instituită prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului (⁸), şi a celor din cadrul Reţelei internaţionale a judecătorilor de la Haga.

(46)După caz, atunci când dispune înapoierea copilului, instanţa ar trebui să poată să dispună orice măsură provizorie, inclusiv asiguratorie, în temeiul prezentului regulament, pe care o consideră necesară pentru a proteja copilul împotriva riscului grav de vătămare fizică sau psihică determinat de înapoiere, care ar duce altfel la refuzul înapoierii. Aceste măsuri provizorii şi circulaţia lor nu ar trebui să întârzie procedura de înapoiere desfăşurată în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 şi nici să compromită delimitarea competenţelor între instanţa sesizată cu procedura de înapoiere în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 şi, respectiv, instanţa competentă pe fond în ceea ce priveşte chestiunea răspunderii părinteşti în temeiul prezentului regulament. Dacă este necesar, instanţa sesizată cu procedura de înapoiere desfăşurată în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 ar trebui să se consulte cu instanţa sau cu autorităţile competente din statul membru în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită, primind asistenţă din partea autorităţilor centrale sau a judecătorilor din cadrul reţelelor relevante, în special a celor din cadrul Reţelei judiciare europene în materie civilă şi comercială şi a celor din cadrul Reţelei internaţionale a judecătorilor de la Haga. Aceste măsuri ar trebui recunoscute şi executate în toate celelalte state membre, inclusiv în statele membre competente în temeiul prezentului regulament, până când o instanţă dintr-un astfel de stat membru ia măsurile pe care le consideră adecvate. Aceste măsuri provizorii, inclusiv asigurătorii, ar putea prevedea, de exemplu, că copilul ar trebui să continue să locuiască împreună cu persoana care îi asigură îngrijirea efectivă sau modul în care ar trebui să se desfăşoare contactele cu copilul după înapoierea sa şi până la momentul la care instanţa din statul membru al reşedinţei obişnuite a copilului a luat măsurile pe care le consideră adecvate. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere niciunei măsuri luate sau hotărâri pronunţate, după înapoierea copilului, de instanţa de la locul reşedinţei obişnuite.

(48)În cazul în care instanţa din statul membru în care copilul a fost deplasat sau reţinut în mod ilicit decide să refuze înapoierea copilului în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980, în hotărâre ar trebui să se menţioneze în mod explicit articolele relevante din Convenţia de la Haga din 1980 pe care s-a întemeiat hotărârea de refuz. Indiferent dacă o astfel de hotărâre prin care se refuză înapoierea este definitivă sau mai poate face obiectul unei căi de atac, ea ar putea totuşi să fie înlocuită cu o hotărâre ulterioară, pronunţată în cadrul unei proceduri de încredinţare a copilului de instanţa din statul membru al reşedinţei obişnuite a copilului înaintea deplasării sau a reţinerii sale ilicite. În cursul acestei proceduri, toate circumstanţele, inclusiv comportamentul părinţilor, fără însă a se limita la acesta, ar trebui analizate în mod amănunţit, ţinându-se seama de interesul superior al copilului. Dacă hotărârea rezultată prin care se soluţionează pe fond chestiunea încredinţării copilului implică înapoierea acestuia, înapoierea ar trebui realizată fără a fi necesară recurgerea la vreo procedură specială pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii respective în orice alt stat membru.

(49)Instanţa care refuză înapoierea copilului exclusiv în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) sau al articolului 13 alineatul (2) sau în temeiul ambelor dispoziţii din Convenţia de la Haga din 1980 ar trebui să elibereze din oficiu un certificat, utilizând formularul adecvat prevăzut în prezentul regulament. Scopul acestui certificat este de a informa părţile cu privire la posibilitatea de a sesiza o instanţă din statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau a reţinerii sale ilicite, în termen de trei luni de la data notificării hotărârii prin care se refuză înapoierea copilului, cu o cerere referitoare la examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului sau, dacă instanţa respectivă a fost deja sesizată, de a comunica instanţei documentele relevante referitoare la procedura de înapoiere.

(50)În cazul în care o procedură privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului este deja pendinte în statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau a reţinerii sale ilicite la momentul la care o instanţă sesizată cu o cerere de înapoiere în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 refuză înapoierea copilului exclusiv pe baza articolului 13 alineatul (1) litera (b) sau a articolului 13 alineatul (2) din Convenţia de la Haga din 1980 sau pe baza ambelor acestor articole, instanţa care a refuzat înapoierea ar trebui, dacă are cunoştinţă de procedura respectivă privind încredinţarea, să transmită, în termen de o lună de la data hotărârii sale, o copie a hotărârii, certificatul adecvat şi, după caz, o transcriere, un rezumat sau procesul-verbal al şedinţei de judecată, precum şi orice alte documente pe care le consideră relevante, instanţei sesizate cu procedura privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului. Expresia "orice alte documente pe care le consideră relevante" ar trebui să însemne orice documente care conţin informaţii ce ar putea avea un impact asupra rezultatului procedurii respective privind încredinţarea, dacă aceste informaţii nu sunt deja conţinute chiar în hotărârea de refuzare a înapoierii.

(51)În cazul în care nicio procedură privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului nu este deja pendinte în statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau a reţinerii sale ilicite şi o parte sesizează o instanţă din acest stat membru în termen de trei luni de la data notificării hotărârii prin care se refuză înapoierea copilului, această parte ar trebui să transmită instanţei sesizate cu cererea privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului o copie a hotărârii prin care se refuză înapoierea copilului în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980, certificatul corespunzător şi, după caz, o transcriere, un rezumat sau procesul-verbal al şedinţei de judecată. Aceasta nu împiedică instanţa sesizată să solicite orice documente suplimentare pe care le consideră relevante, care conţin informaţii ce ar putea avea un impact asupra rezultatului procedurii privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului, dacă aceste informaţii nu sunt deja conţinute chiar în hotărârea prin care se refuză înapoierea.

(52)În cazul în care instanţa competentă în ceea ce priveşte examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului a fost sesizată de o parte în termen de trei luni de la notificarea hotărârii prin care se refuză înapoierea copilului în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 sau în cazul în care în faţa instanţei respective sunt deja pendinte proceduri de încredinţare la momentul primirii de către aceasta a hotărârii respective de la instanţa care a refuzat înapoierea copilului, orice hotărâre care rezultă din aceste proceduri privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului şi care implică înapoierea copilului către statul membru respectiv ar trebui să fie executorie în orice alt stat membru în conformitate cu capitolul IV secţiunea 2 din prezentul regulament, fără să fie necesară vreo procedură specială şi fără să existe vreo posibilitate de opoziţie fată de recunoaşterea ei. Acest lucru ar trebui să fie valabil, cu excepţia cazului în care şi în măsura în care se constată că hotărârea prin care se soluţionează pe fond chestiunea încredinţării copilului este ireconciliabilă cu o hotărâre ulterioară privind răspunderea părintească referitoare la acelaşi copil, cu condiţia ca pentru hotărârea prin care se soluţionează pe fond chestiunea încredinţării copilului care implică înapoierea unui copil să fi fost eliberat un certificat pentru "hotărâri privilegiate". În cazul în care instanţa competentă în ceea ce priveşte examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului este sesizată după expirarea termenului de trei luni sau condiţiile pentru eliberarea unui certificat pentru astfel de hotărâri privilegiate nu sunt îndeplinite, hotărârea pronunţată în urma procedurii privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului ar trebui să fie recunoscută şi executată în alte state membre în conformitate cu capitolul IV secţiunea 1 din prezentul regulament.

(53)Fără a aduce atingere altor instrumente ale Uniunii, în cazul în care nu este posibil ca o parte sau un copil să fie ascultat(ă) personal şi sunt disponibile mijloacele tehnice corespunzătoare, instanţa ar putea să ia în considerare posibilitatea organizării unei audieri prin videoconferinţă sau prin intermediul oricărei alte tehnologii de comunicare, cu excepţia cazului în care, având în vedere circumstanţele specifice ale cauzei, utilizarea unei astfel de tehnologii nu ar fi adecvată pentru desfăşurarea echitabilă a procedurii.

(54)Încrederea reciprocă în administrarea justiţiei în Uniune justifică principiul potrivit căruia hotărârile în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti pronunţate într-un stat membru ar trebui recunoscute în toate statele membre fără a fi necesară vreo procedură de recunoaştere. În special, atunci când primesc o hotărâre de divorţ, de separare de drept sau de anulare a unei căsătorii care a fost pronunţată în alt stat membru şi care nu mai poate fi atacată în statul membru de origine, autorităţile competente din statul membru solicitat ar trebui să recunoască hotărârea de drept, fără să fie necesară nicio procedură specială, şi să îşi actualizeze registrele de stare civilă în mod corespunzător. Rămâne la latitudinea dreptului naţional să stabilească dacă motivele de refuz pot fi invocate de o parte sau din oficiu, astfel cum prevede dreptul naţional. Acest lucru nu exclude posibilitatea ca orice parte interesată să solicite, în conformitate cu prezentul regulament, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate absenţa motivelor de refuz al recunoaşterii prevăzute de prezentul regulament. Ar trebui să rămână la latitudinea dreptului naţional al statului membru în care este formulată o astfel de cerere să stabilească cine poate fi considerat a fi parte interesată îndrituită să formuleze o astfel de cerere.

(56)Recunoaşterea unei hotărâri ar trebui să fie refuzată numai dacă există unul sau mai multe motive de refuz al recunoaşterii dintre cele prevăzute de prezentul regulament. Lista motivelor de refuz al recunoaşterii care figurează în prezentul regulament este exhaustivă. Nu ar trebui să poată fi invocate ca motive de refuz motivele care nu sunt menţionate în prezentul regulament, ca de exemplu încălcarea regulii privind litispendenţa. În materia răspunderii părinteşti, o hotărâre ulterioară înlocuieşte întotdeauna o hotărâre anterioară în ceea ce priveşte efectele pentru viitor, în măsura în care cele două hotărâri sunt ireconciliabile.

(57)În ceea ce priveşte posibilitatea acordată copilului de a-şi exprima opinia, instanţa de origine ar trebui să fie cea care să decidă cu privire la metoda adecvată de ascultare a copilului. Prin urmare, nu ar trebui să poată fi refuzată recunoaşterea unei hotărâri exclusiv pentru motivul că instanţa de origine a utilizat o metodă de a asculta copilul diferită de cea care ar fi aplicată de o instanţă din statul membru în care se solicită recunoaşterea. Statul membru în care se solicită recunoaşterea nu ar trebui să refuze recunoaşterea în cazul în care se aplică una dintre derogările de la acest motiv specific de refuz permise de prezentul regulament. Efectul derogărilor respective este acela că o instanţă din statul membru de executare nu ar trebui să poată refuza executarea unei hotărâri numai pentru motivul că nu i s-a oferit copilului posibilitatea de a-şi exprima opinia, ţinând seama de interesul superior al acestuia, în cazul în care procedura privea numai bunurile copilului şi cu condiţia ca oferirea unei astfel de posibilităţi să nu fi fost obligatorie din prisma obiectului procedurii, sau în cazul în care existau motive serioase în acest sens, având în vedere, în special, urgenţa cauzei. Astfel de motive serioase ar putea fi invocate, de exemplu, atunci când există un pericol iminent pentru viaţa sau integritatea fizică şi psihică a copilului şi orice întârziere suplimentară ar putea da naştere riscului materializării acestui pericol.

(58)În plus, obiectivul ca litigiile transfrontaliere în care sunt implicaţi copiii să fie soluţionate într-un mod mai rapid şi mai puţin costisitor justifică eliminarea hotărârii de încuviinţare a executării sau înregistrarea în vederea executării, după caz, înainte de executarea în statul membru de executare, pentru toate hotărârile în materia răspunderii părinteşti. În timp ce Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 a eliminat această cerinţă numai pentru anumite hotărâri de acordare a dreptului de vizită şi pentru anumite hotărâri care implică înapoierea unui copil, prezentul regulament ar trebui să elimine cerinţa respectivă în ceea ce priveşte executarea transfrontalieră a tuturor hotărârilor în materia răspunderii părinteşti, menţinând în acelaşi timp un tratament şi mai favorabil pentru anumite hotărâri prin care se acordă dreptul de vizită şi pentru anumite hotărâri care implică înapoierea unui copil. Prin urmare, sub rezerva prezentului regulament, o hotărâre pronunţată de o instanţă din orice alt stat membru ar trebui tratată ca şi cum ar fi fost pronunţată în statul membru de executare.

(59)Atunci când o instanţă competentă cu privire la fond dispune aplicarea de măsuri provizorii, inclusiv asigurătorii, ar trebui asigurată circulaţia măsurilor respective în temeiul prezentului regulament. Cu toate acestea, măsurile provizorii, inclusiv asigurătorii, dispuse de o astfel de instanţă fără citarea pârâtului nu ar trebui să fie recunoscute şi executate în temeiul prezentului regulament, cu excepţia cazului în care hotărârea ce conţine măsura îi este notificată sau comunicată pârâtului înainte de executare. Acest lucru nu ar trebui să împiedice recunoaşterea şi executarea acestor măsuri în temeiul dreptului naţional. Atunci când măsurile provizorii, inclusiv asigurătorii, sunt dispuse de o instanţă dintr-un stat membru care nu este competentă cu privire la fondul cauzei, circulaţia lor ar trebui limitată, în temeiul prezentului regulament, la măsurile adoptate în cazurile de răpire internaţională de copii şi care urmăresc protejarea copilului împotriva riscului grav menţionat la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Convenţia de la Haga din 1980. Aceste măsuri ar trebui să se aplice până în momentul în care o instanţă a unui stat membru competentă să soluţioneze cauza pe fond în temeiul prezentului regulament ia măsurile pe care le consideră corespunzătoare.

(60)Întrucât procedurile de executare ar putea fi, în funcţie de dreptul naţional, judiciare sau extrajudiciare, sintagma "autorităţi competente în materie de executare" ar putea să includă instanţele, executorii judecătoreşti şi orice alte autorităţi, astfel cum sunt stabilite de dreptul naţional. În cazurile în care prezentul regulament menţionează şi instanţele, în plus faţă de autorităţile competente în materie de executare, ar trebui să fie avute în vedere situaţiile în care, potrivit dreptului naţional, un alt organism decât o instanţă este autoritatea competentă în materie de executare, însă anumite decizii nu pot fi luate decât de instanţe, fie de la început, fie în cadrul controlului exercitat de acestea asupra actelor autorităţii competente în materie de executare. Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa din statul membru de executare este cea care ar trebui să dispună, să adopte sau să prevadă măsurile specifice necesare în etapa executării, precum măsurile fără caracter coercitiv care ar putea fi prevăzute de dreptul naţional al respectivului stat membru sau măsurile coercitive care ar putea fi prevăzute de acesta, incluzând amenzile, detenţia sau preluarea copilului de către un executor judecătoresc.

(61)Pentru a facilita executarea hotărârilor privind exercitarea dreptului de vizită dintr-un alt stat membru, autorităţile competente în materie de executare sau instanţele din statul membru de executare ar trebui să aibă dreptul să precizeze în mod detaliat circumstanţele practice sau condiţiile juridice necesare în temeiul dreptului statului membru de executare. Modalităţile prevăzute în prezentul regulament ar trebui să faciliteze executarea în statul membru de executare a unei hotărâri care, altfel, ar fi posibil să nu poată fi executată din cauza impreciziei sale, permiţând autorităţii competente în materie de executare sau instanţei de executare să facă hotărârea mai concretă şi mai precisă. Tot astfel ar trebui să fie adoptate şi orice alte modalităţi necesare pentru a respecta cerinţele legale prevăzute de dreptul naţional în materie de executare a hotărârilor al statului membru de executare, cum ar fi, de exemplu, participarea în faza de executare a unei autorităţi pentru protecţia copilului sau a unui psiholog. Nicio astfel de modalitate nu ar trebui însă să interfereze cu elementele esenţiale ale hotărârii privind dreptul de vizită sau să depăşească cadrul acestora. În plus, competenţa conferită de prezentul regulament de a ajusta măsurile nu ar trebui să permită instanţei de executare să înlocuiască măsurile care nu sunt prevăzute de dreptul statului membru de executare cu măsuri diferite.

(62)Executarea într-un stat membru a unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru fără o hotărâre de încuviinţare a executării nu ar trebui să pună în pericol respectarea dreptului la apărare. Prin urmare, persoana împotriva căreia se solicită executarea ar trebui să poată solicita refuzarea recunoaşterii sau a executării unei hotărâri în cazul în care consideră că există un motiv de refuz al recunoaşterii sau al executării prevăzut în prezentul regulament. Revine dreptului naţional sarcina să stabilească dacă motivele de refuz al recunoaşterii stabilite în prezentul regulament se examinează din oficiu sau la cerere. Prin urmare, aceeaşi analiză ar trebui să fie posibilă şi în contextul refuzului executării. Aplicarea oricărui motiv de refuz prevăzut de dreptul naţional nu ar trebui să aibă efectul de a extinde condiţiile şi modalităţile motivelor prevăzute în prezentul regulament.

(63)O parte care contestă executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru ar trebui, pe cât posibil şi în conformitate cu sistemul juridic al statului membru de executare, să poată face acest lucru în cadrul procedurii de executare şi ar trebui să poată invoca, în cadrul unei singure proceduri, pe lângă motivele de refuz prevăzute în prezentul regulament, motivele de refuz disponibile în temeiul dreptului statului membru în care se solicită executarea, care ar continua să fie aplicabile întrucât nu sunt incompatibile cu motivele prevăzute în prezentul regulament. Aceste motive ar putea include, de exemplu, contestaţii pe baza unor erori formale potrivit dreptului intern, comise într-un act de executare sau pe baza afirmaţiei că acţiunea impusă prin hotărâre a fost deja realizată sau a devenit imposibilă, de exemplu, în caz de forţă majoră, de boală gravă a persoanei căreia copilul urmează să fie predat, de detenţie sau de deces al persoanei respective, faptul că statul membru în care copilul urmează să fie înapoiat s-a transformat într-o zonă de război după pronunţarea hotărârii sau refuzul de executare a unei hotărâri care, în conformitate cu legislaţia statului membru în care se solicită executarea, nu are niciun conţinut cu caracter executoriu şi căreia nu i se pot aduce modificări în acest sens.

(64)Pentru a informa persoana împotriva căreia se solicită executarea cu privire la executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru, certificatul prevăzut în temeiul prezentului regulament, însoţit, dacă este necesar, de hotărâre, ar trebui notificat sau comunicat persoanei respective într-un termen rezonabil înainte de efectuarea primei măsuri de executare. În acest context, prima măsură de executare ar trebui să însemne prima măsură de executare după această notificare sau comunicare. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie, partea împotriva căreia se solicită executarea beneficiază de un drept la o cale de atac efectivă, ceea ce include posibilitatea de a iniţia o procedură pentru a contesta forţa executorie a hotărârii înainte de începerea efectivă a executării.

(65)În materia răspunderii părinteşti, executarea va privi întotdeauna un copil şi, în multe cazuri, predarea copilului unei alte persoane decât cea cu care copilul locuieşte la momentul respectiv şi/sau mutarea copilului într-un alt stat membru. Obiectivul principal ar trebui, aşadar, să fie găsirea unui just echilibru între, ca principiu, dreptul reclamantului de a obţine punerea în aplicare a unei hotărâri cât mai rapid posibil, inclusiv în situaţii transfrontaliere în cadrul Uniunii, şi, dacă este necesar, inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, şi necesitatea de a limita cât mai mult posibil expunerea copilului la astfel de măsuri de executare coercitive care ar putea fi traumatizante, în cazurile în care acestea nu pot fi evitate. Această evaluare ar trebui efectuată de autorităţile competente în materie de executare şi de instanţele din fiecare stat membru în funcţie de circumstanţele fiecărui caz individual.

(66)Prezentul regulament urmăreşte să creeze condiţii egale între statele membre în ceea ce priveşte executarea transfrontalieră a hotărârilor în materia răspunderii părinteşti. Într-o serie de state membre, aceste hotărâri sunt deja executorii chiar dacă mai pot face încă obiectul unei căi de atac sau a fost deja formulată împotriva lor o cale de atac. În alte state membre, este executorie numai o hotărâre definitivă care nu mai poate face obiectul unei căi de atac ordinare. Pentru a răspunde situaţiilor de urgenţă, prezentul regulament prevede, aşadar, că anumite hotărâri în materia răspunderii părinteşti ar putea fi declarate executorii cu titlu provizoriu de către instanţa din statul membru de origine chiar dacă mai pot face încă obiectul unei căi de atac, şi anume hotărârile prin care se dispune înapoierea unui copil în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 şi hotărârile prin care se acordă dreptul de vizită.

(67)Cu toate acestea, în procedurile de executare care privesc copiii, este important ca autorităţile competente în materie de executare sau instanţele să fie în măsură să reacţioneze rapid la o schimbare relevantă a împrejurărilor, incluzând contestarea hotărârii în statul membru de origine, pierderea forţei executorii a hotărârii şi obstacolele sau situaţiile de urgenţă cu care respectivele autorităţi sau instanţe se confruntă în etapa executării. Prin urmare, procedura de executare ar trebui suspendată, la cerere sau din oficiu de către instanţa sau autoritatea respectivă, în cazul în care forţa executorie a hotărârii este suspendată în statul membru de origine. Autoritatea sau instanţa competentă în materie de executare nu ar trebui însă să fie obligată să cerceteze în mod activ dacă forţa executorie a fost suspendată între timp, în urma formulării unei căi de atac sau din altă cauză, în statul membru de origine, dacă nu există niciun indiciu în acest sens. În plus, suspendarea sau refuzul executării în statul membru de executare ar trebui să aibă loc la cerere şi chiar şi în cazul în care se constată existenţa unuia sau a mai multora dintre motivele cuprinse în prezentul regulament sau permise de acesta, suspendarea sau refuzul executării în statul membru de executare ar trebui lăsată la discreţia autorităţii competente în materie de executare sau a instanţei.

(68)În cazul în care hotărârea mai poate face obiectul unei căi de atac în statul membru de origine, iar termenul pentru introducerea unei căi de atac ordinare nu a expirat încă, autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa din statul membru de executare ar trebui să aibă posibilitatea să suspende, la cerere, procedura de executare. În astfel de cazuri, aceasta poate preciza care este termenul pentru introducerea oricărei căi de atac în statul membru de origine, în scopul obţinerii sau menţinerii suspendării procedurii de executare. Această precizare a unui termen ar trebui să producă efecte numai în ceea ce priveşte suspendarea procedurii de executare şi nu ar trebui să afecteze termenul pentru introducerea unei căi de atac în conformitate cu normele de procedură ale statului membru de origine.

(69)În cazuri excepţionale, autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa ar trebui să poată suspenda procedura de executare dacă aceasta ar expune copilul la un risc grav de vătămare fizică sau psihică din cauza unor obstacole temporare apărute după pronunţarea hotărârii sau în temeiul oricărei alte schimbări semnificative de circumstanţe. Executarea ar trebui să se reia de îndată ce riscul grav de vătămare fizică sau psihică încetează să mai existe. Dacă acesta persistă însă, înainte de a refuza executarea, se iau eventualele măsuri corespunzătoare, în conformitate cu dreptul şi procedurile naţionale, inclusiv, după caz, cu asistenţă din partea altor profesionişti din domeniu, cum ar fi lucrători sociali sau psihologi specializaţi în psihologia copilului, pentru a încerca să se asigure punerea în aplicare a hotărârii. În special, autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa ar trebui, în conformitate cu dreptul şi procedurile naţionale, să încerce să depăşească orice obstacole create de o schimbare de circumstanţe, cum ar fi, de exemplu, obiecţia vădită a copilului, exprimată numai după ce a fost pronunţată hotărârea, care este atât de puternică, încât, dacă ar fi ignorată, ar reprezenta pentru copil un risc grav de vătămare fizică sau psihică.

(71)Deşi obligaţia de a oferi copilului posibilitatea de a-şi exprima opinia în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să se aplice actelor autentice şi acordurilor, dreptul copilului de a-şi exprima opinia ar trebui să se aplice în continuare în temeiul articolului 24 din cartă şi în lumina articolului 12 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, astfel cum au fost puse în aplicare de dreptul şi procedurile naţionale. Faptul că nu i s-a dat copilului posibilitatea de a-şi exprima opinia nu ar trebui să constituie automat un motiv de refuz al recunoaşterii şi al executării actelor autentice şi ale acordurilor în materie de răspundere părintească.

(72)În materia răspunderii părinteşti, ar trebui desemnate autorităţi centrale în toate statele membre. Statele membre ar trebui să aibă în vedere desemnarea aceleiaşi autorităţi centrale pentru prezentul regulament ca cea desemnată pentru Convenţiile de la Haga din 1980 şi din 1996. Statele membre ar trebui să se asigure că autorităţile centrale dispun de resursele financiare şi umane necesare care să le permită să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin în temeiul prezentului regulament.

(73)Dispoziţiile prezentului regulament referitoare la cooperarea în materia răspunderii părinteşti nu ar trebui să se aplice soluţionării cererilor de înapoiere în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980, care, în conformitate cu articolul 19 din convenţia respectivă şi cu jurisprudenţa consacrată a Curţii de Justiţie, nu reprezintă proceduri pe fond în materia răspunderii părinteşti. Totuşi, aplicarea Convenţiei de la Haga din 1980 ar trebui să fie completată de dispoziţiile prezentului regulament privind răpirea internaţională de copii şi de capitolul din prezentul regulament privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi de capitolul privind dispoziţiile generale.

(75)Cu excepţia cazurilor urgente şi fără a aduce atingere cooperării şi comunicării directe între instanţe permise în temeiul prezentului regulament, cererile în temeiul prezentului regulament privind cooperarea în materia răspunderii părinteşti ar putea fi formulate de instanţe şi de autorităţi competente şi ar trebui să fie adresate autorităţii centrale a statului membru al instanţei sau al autorităţii competente solicitante. Anumite cereri ar putea fi, de asemenea, formulate de titularii răspunderii părinteşti şi ar trebui să fie adresate autorităţii centrale din locul reşedinţei obişnuite a solicitantului. Astfel de cereri ar trebui să includă cereri de furnizare de informaţii şi asistenţă titularilor răspunderii părinteşti care solicită recunoaşterea şi executarea unei hotărâri pe teritoriul autorităţii centrale solicitate, în special în ceea ce priveşte dreptul de vizită şi înapoierea copilului, inclusiv, dacă este necesar, informaţii privind modalitatea de obţinere a asistenţei judiciare; cereri de facilitare a acordului între titularii răspunderii părinteşti recurgând la mediere sau la alte mijloace de soluţionare alternativă a litigiilor şi cereri adresate unei instanţe sau unei autorităţi competente de a analiza necesitatea de a lua măsuri pentru protecţia persoanei sau a bunurilor copilului.

(76)Un exemplu de caz urgent care permite contactarea iniţială directă a instanţei sau a autorităţii competente a statului membru solicitat este o cerere directă adresată autorităţii competente a unui alt stat membru de a analiza necesitatea de a lua măsuri pentru protecţia copilului în cazul în care se presupune că acesta se află într-o situaţie de risc iminent. Obligaţia de a acţiona prin intermediul canalelor autorităţii centrale ar trebui să existe numai pentru cererile iniţiale; orice comunicare ulterioară cu instanţa, cu autoritatea competentă sau cu solicitantul poate să aibă loc şi direct.

(78)În cazuri specifice în materia răspunderii părinteşti care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, autorităţile centrale ar trebui să coopereze între ele pentru a oferi asistenţă instanţelor şi autorităţilor competente, precum şi titularilor răspunderii părinteşti. Asistenţa acordată de autoritatea centrală solicitată ar trebui să includă în special localizarea copilului, fie direct, fie prin intermediul instanţelor, al autorităţilor competente sau al altor organisme, în cazul în care acest lucru este necesar pentru soluţionarea unei cereri în temeiul prezentului regulament, şi furnizarea de orice alte informaţii relevante în procedura în materia răspunderii părinteşti.

(79)Autorităţile centrale solicitate ar trebui, de asemenea, să ia toate măsurile adecvate pentru a facilita comunicarea între instanţe, dacă este necesar, în special pentru aplicarea normelor privind transferul de competenţă, privind măsurile provizorii, inclusiv asigurătorii, în cazuri urgente, în special atunci când sunt legate de răpirea internaţională de copii şi au drept scop protejarea copilului împotriva riscului grav menţionat la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Convenţia de la Haga din 1980, şi a normelor privind litispendenţa şi acţiunile conexe. În acest scop furnizarea de informaţii pentru comunicare directă suplimentară ar putea fi suficientă în unele cazuri, de exemplu furnizarea datelor de contact ale autorităţilor de protecţie a copilului, ale judecătorilor din cadrul reţelelor relevante sau ale instanţei competente.

(81)În cazul în care este formulată o cerere motivată corespunzător privind întocmirea unui raport sau privind orice alte informaţii relevante în proceduri în materia răspunderii părinteşti în statul membru solicitant, autorităţile centrale, în mod direct sau prin intermediul instanţelor, autorităţile competente sau alte organisme din statul membru solicitat ar trebui să răspundă cererii respective. Cererea ar trebui să conţină, în special, o descriere a procedurii pentru care sunt necesare informaţiile şi situaţia de fapt care se află la originea procedurii.

(82)În cazul în care o instanţă a unui stat membru a pronunţat deja o hotărâre în materia răspunderii părinteşti sau are în vedere o astfel de hotărâre şi executarea hotărârii urmează să aibă loc în alt stat membru, instanţa ar trebui să poată solicita ca instanţele sau autorităţile competente ale acestui alt stat membru să ofere asistenţă în ceea ce priveşte executarea hotărârii. Acest lucru ar trebui să se aplice, de exemplu, hotărârilor prin care se acordă un drept de vizită sub supraveghere care urmează a fi exercitat într-un alt stat membru decât cel în care este situată instanţa care dispune dreptul de vizită sau care presupun luarea oricăror altor măsuri de însoţire dispuse de instanţele sau de autorităţile competente din statul membru în care hotărârea urmează să fie executată.

(83)În cazul în care o instanţă sau o autoritate competentă a unui stat membru preconizează plasamentul unui copil într-un alt stat membru, ar trebui desfăşurată, înainte de plasament, o procedură de consultare pentru obţinerea aprobării. Înainte de a dispune sau organiza măsura de plasament, instanţa sau autoritatea competentă care preconizează să o dispună ar trebui să obţină aprobarea autorităţii competente din statul membru pe teritoriul căruia ar urma să fie plasat copilul. În plus, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie, statele membre ar trebui să instituie norme şi proceduri clare în ceea ce priveşte aprobarea care urmează a fi obţinută în temeiul prezentului regulament, pentru a asigura securitatea juridică şi celeritatea. Procedurile ar trebui, printre altele, să permită autorităţii competente să acorde sau să refuze aprobarea sa într-un termen scurt. Lipsa unui răspuns în termen de trei luni nu ar trebui înţeleasă drept aprobare şi, în lipsa aprobării, plasamentul nu ar trebui să aibă loc. Cererea de aprobare ar trebui să includă cel puţin un raport privind copilul, împreună cu motivele plasamentului sau ale îngrijirii propuse, durata preconizată a plasamentului, informaţii privind eventuala finanţare preconizată, completate de orice alte informaţii pe care statul membru solicitat le-ar putea considera pertinente, cum ar fi eventuala supraveghere preconizată a măsurii, organizarea contactelor cu părinţii, alte rude sau alte persoane cu care copilul are o relaţie strânsă sau motivele pentru care astfel de contacte nu sunt preconizate având în vedere articolul 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ţinând seama de jurisprudenţa Curţii de Justiţie, atunci când aprobarea plasamentului a fost acordată pentru o perioadă determinată, aprobarea respectivă nu ar trebui să se aplice hotărârilor sau acordurilor care prelungesc durata plasamentului. În astfel de împrejurări, ar trebui făcută o nouă cerere de aprobare.

(84)În cazul în care în statul membru în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită se preconizează pronunţarea unei hotărâri privind plasamentul copilului într-un centru de plasament sau în îngrijire în familie substitutivă, instanţa ar trebui să aibă în vedere, în etapa cea mai timpurie a procedurii, măsuri adecvate pentru a asigura respectarea drepturilor copilului, în special dreptul acestuia de a-şi păstra identitatea şi dreptul de a menţine contactele cu părinţii sau, după caz, cu alte rude, în conformitate cu articolele 8, 9 şi 20 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Atunci când instanţa are cunoştinţă de o legătură strânsă a copilului cu un alt stat membru, măsurile adecvate ar putea include îndeosebi, în cazurile în care este aplicabil articolul 37 litera (b) din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, o notificare a organismului consular al statului membru respectiv. Luarea la cunoştinţă respectivă ar putea surveni şi prin furnizarea de informaţii de către autoritatea centrală a acelui alt stat membru. Măsurile adecvate ar putea include, de asemenea, o solicitare de informaţii, adresată statului membru respectiv în temeiul prezentului regulament, despre un părinte, o rudă sau alte persoane care ar putea fi adecvate pentru îngrijirea copilului. În plus, în funcţie de circumstanţe, instanţa ar putea, de asemenea, solicita informaţii cu privire la procedurile şi hotărârile privind unul dintre părinţi sau fraţii/surorile copilului. Interesul superior al copilului ar trebui să primeze asupra oricăror alte consideraţii. În special, niciuna dintre dispoziţiile respective nu ar trebui să aducă atingere dreptului sau procedurilor naţionale aplicabile oricărei hotărâri privind plasamentul pronunţate de instanţa sau de autoritatea competentă din statul membru care preconizează plasamentul. În special, dispoziţiile respective nu ar trebui să impună nicio obligaţie autorităţilor din statul membru având competenţă în ceea ce priveşte plasamentul copilului în celălalt stat membru sau implicarea în mod suplimentar a acelui stat membru în hotărârea sau procedura privind plasamentul.

(85)Întrucât timpul este esenţial în materia răspunderii părinteşti, informaţiile solicitate în temeiul dispoziţiilor prezentului regulament privind cooperarea, inclusiv privind colectarea şi schimbul de informaţii relevante în procedurile în materia răspunderii părinteşti, şi hotărârea prin care se aprobă sau se refuză plasamentul copilului într-un alt stat membru ar trebui transmise statului membru solicitant de autoritatea centrală a statului membru solicitat în termen de cel mult trei luni de la primirea solicitării, cu excepţia cazului în care acest lucru este imposibil din cauza unor circumstanţe excepţionale. Acest lucru presupune obligaţia autorităţii naţionale competente de a furniza informaţiile autorităţii centrale solicitate sau de a explica acestei autorităţi de ce nu pot fi furnizate informaţiile, în timp util pentru a îi permite autorităţii centrale solicitate să respecte termenul respectiv. Cu toate acestea, toate autorităţile competente implicate ar trebui să depună eforturi pentru a răspunde chiar mai repede decât în termenul maxim prevăzut.

(87)Cu excepţia cazurilor în care prezentul regulament prevede altfel, ar trebui să se aplice Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁹) în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către statele membre efectuate în temeiul prezentului regulament. În special, pentru a nu pune în pericol soluţionarea unei cereri în temeiul prezentului regulament, de exemplu, pentru înapoierea copilului în conformitate cu Convenţia de la Haga din 1980 sau pentru ca o instanţă să analizeze necesitatea luării de măsuri pentru protecţia persoanei sau a bunurilor copilului, notificarea persoanei vizate, după cum se impune la articolul 14 alineatele (1)-(4) din Regulamentul (UE) 2016/679, de exemplu cu privire la datele solicitate pentru localizarea copilului, poate fi amânată până la soluţionarea cererii pentru care se solicită datele respective. Această excepţie respectă articolul 14 alineatul (5) şi articolul 23 alineatul (1) literele (f), (g), (i) şi (j) din Regulamentul (UE) 2016/679. Aceasta nu ar trebui să excludă posibilitatea ca un intermediar, o instanţă sau o autoritate competentă căruia/căreia i-au fost transmise informaţiile să ia măsuri de protecţie a copilului sau să determine luarea unor astfel de măsuri în cazul în care copilul este supus unui risc de vătămare sau există indicii cu privire la un astfel de risc.

(88)În cazurile în care divulgarea sau confirmarea informaţiilor relevante ar putea pune în pericol sănătatea, siguranţa sau libertatea copilului ori a unei alte persoane, de exemplu în cazurile de violenţă domestică în care o instanţă a dispus ca noua adresă a copilului să nu îi fie divulgată solicitantului, prezentul regulament încearcă să obţină un echilibru delicat. Deşi prezentul regulament ar trebui să prevadă ca o autoritate centrală, o instanţă sau o autoritate competentă să nu divulge sau să nu confirme solicitantului sau unei părţi terţe eventualele informaţii colectate sau transmise în sensul prezentului regulament în cazul în care constată că făcând acest lucru ar putea pune în pericol sănătatea, siguranţa sau libertatea copilului ori a unei alte persoane, acesta ar trebui să sublinieze totuşi faptul că acest lucru nu ar trebui să împiedice colectarea şi transmiterea de informaţii de către şi între autorităţile centrale, instanţe şi autorităţile competente, în măsura în care este necesar pentru a îndeplini obligaţiile care le revin în temeiul prezentului regulament. Acest lucru înseamnă că, dacă este posibil şi adecvat, ar trebui să fie posibil ca o solicitare să fie prelucrată în temeiul prezentului regulament, fără ca solicitantului să îi fie furnizate toate informaţiile necesare pentru prelucrarea solicitării. De exemplu, în cazul în care dreptul naţional prevede acest lucru, o autoritate centrală ar putea iniţia proceduri în numele unui solicitant, fără transmiterea către solicitant a informaţiilor privind locul în care se află copilul. Cu toate acestea, în cazurile în care simpla formulare a cererii ar putea deja pune în pericol sănătatea, siguranţa sau libertatea copilului ori a unei alte persoane, nu ar trebui să existe o obligaţie în temeiul prezentului regulament de a formula o astfel de cerere.

(89)Pentru a se asigura faptul că certificatele care urmează a fi utilizate în legătură cu aplicarea capitolelor III şi IV din prezentul regulament sunt actualizate, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce priveşte modificările anexelor I-IX la prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi, şi ca respectivele consultări să se desfăşoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (¹⁰). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Consiliul primeşte toate documentele în acelaşi timp cu experţii din statele membre, iar experţii acestor instituţii au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experţi ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(90)Ar trebui asigurată continuitatea dintre Convenţia din 1998 elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială [denumită în continuare "Convenţia Bruxelles II" ( (¹¹))j, Regulamentul (CE) nr. 1347/2000, Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 şi prezentul regulament, în măsura în care dispoziţiile au rămas neschimbate şi ar trebui prevăzute dispoziţii tranzitorii în acest sens. Aceeaşi necesitate a continuităţii este valabilă cu privire la interpretarea, inclusiv de către Curtea de Justiţie, a Convenţiei Bruxelles II şi a Regulamentelor (CE) nr. 1347/2000 şi (CE) nr. 2201/2003.

(92)Legea aplicabilă în materia răspunderii părinteşti ar trebui stabilită în conformitate cu dispoziţiile capitolului III din Convenţia de la Haga din 1996. La aplicarea respectivei convenţii în cadrul unei proceduri desfăşurate în faţa unei instanţe dintr-un stat membru în care prezentul regulament se aplică, trimiterea de la articolul 15 alineatul (1) din convenţia respectivă la "dispoziţii[le] capitolului II" al convenţiei respective ar trebui înţeleasă ca făcând trimitere la "dispoziţiile prezentului regulament".

(97)Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) al doilea paragraf şi cu articolul 46 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹²) şi a emis un aviz la 15 februarie 2018 (¹³).

(98)Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre din cauza diferenţelor dintre normele naţionale în materie de competenţă şi de recunoaştere şi executare a hotărârilor, dar pot fi, datorită aplicabilităţii directe şi a caracterului obligatoriu al prezentului regulament, realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

CAPITOLUL I:DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII

Art. 1: Domeniu de aplicare

(2)Materiile prevăzute la litera (b) a alineatului (1) pot include în special:

(3)Capitolele III şi VI din prezentul regulament se aplică în ceea ce priveşte deplasarea sau reţinerea ilicită a unui copil care implică mai mult de un stat membru, în completarea Convenţiei de la Haga din 1980. Capitolul IV din prezentul regulament se aplică în cazul hotărârilor prin care se dispune înapoierea unui copil într-un alt stat membru în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 care trebuie executate într-un alt stat membru decât statul membru în care a fost pronunţată hotărârea.

Art. 2: Definiţii

(1)În sensul prezentului regulament "hotărâre" înseamnă o hotărâre a unei instanţe dintr-un stat membru, inclusiv o decizie, o sentinţă sau o ordonanţă, prin care se pronunţă divorţul, separarea de drept sau anularea unei căsătorii sau care priveşte materia răspunderii părinteşti;

b)măsurile provizorii, inclusiv cele asigurătorii, dispuse de o instanţă care, în temeiul prezentului regulament, este competentă să soluţioneze cauza pe fond sau măsurile dispuse în conformitate cu articolul 27 alineatul (5) coroborat cu articolul 15.

(2)În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiţii:

11."deplasare sau reţinere ilicită a unui copil" înseamnă deplasarea sau reţinerea unui copil în cazul în care:

CAPITOLUL II:COMPETENŢA ÎN MATERIE MATRIMONIALĂ ŞI ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PĂRINTEŞTI

SECŢIUNEA 1:Divorţ, separare de drept şi anulare a căsătoriei

Art. 3: Competenţă de fond

(a)pe teritoriul căruia se află:

Art. 6: Competenţă reziduală

SECŢIUNEA 2:Răspunderea părintească

Art. 8: Menţinerea competenţei în ceea ce priveşte dreptul de vizită

(1)În cazul în care copilul se mută în mod legal dintr-un stat membru în altul şi dobândeşte o nouă reşedinţă obişnuită în acesta din urmă, instanţele din statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului îşi păstrează competenţa, prin derogare de la articolul 7, pe o perioadă de trei luni de la mutare, pentru modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunţate în acest stat membru înainte de mutarea copilului, în cazul în care persoana căreia i s-a acordat dreptul de vizită în temeiul hotărârii continuă să locuiască în mod obişnuit în statul membru al fostei reşedinţe obişnuite a copilului.

Art. 9: Competenţa în cazuri de deplasare sau reţinere ilicită a unui copil

(b)copilul a locuit în acest alt stat membru o perioadă de cel puţin un an după ce persoana, instituţia sau orice alt organism căreia/căruia i s-a încredinţat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de locul în care se afla copilul, copilul s-a integrat în noul său mediu şi a fost îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

Art. 10: Alegerea forului

(1)Instanţele dintr-un stat membru sunt competente în materia autorităţii părinteşti atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

(2)Acordul de alegere a forului în temeiul alineatului (1) litera (b) se încheie în scris, se datează şi se semnează de părţile în cauză sau se consemnează în actele instanţei, în conformitate cu dreptul şi procedurile naţionale. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a acordului este considerată ca reprezentând o formă scrisă.

Art. 11: Competenţa bazată pe prezenţa copilului

Art. 12: Transferul de competenţă către o instanţă dintr-un alt stat membru

(1)În circumstanţe excepţionale, o instanţă dintr-un stat membru competentă pentru a soluţiona cauza pe fond poate, la cererea unei părţi sau din oficiu, în cazul în care consideră că o instanţă dintr-un alt stat membru cu care copilul are o legătură specială ar fi mai bine plasată pentru a evalua interesul superior al copilului în cauza respectivă, să suspende procedura sau o anumită parte a acesteia şi:

(2)Instanţa din celălalt stat membru poate, în cazul în care din cauza circumstanţelor specifice ale cauzei acest lucru este în interesul superior al copilului, să se declare competentă într-un termen de şase săptămâni de la:

(4)În sensul alineatului (1), se consideră că un copil are o legătură specială cu un stat membru în cazul în care:

Art. 13: Solicitarea transferului de competenţă de către o instanţă dintr-un stat membru care nu este competentă

(1)În circumstanţe excepţionale şi fără a aduce atingere articolului 9, în cazul în care o instanţă dintr-un stat membru cu care copilul are o legătură specială potrivit articolului 12 alineatul (4), dar care nu este competentă în temeiul prezentului regulament, consideră că este mai bine plasată pentru a evalua interesul superior al copilului în cauza respectivă, aceasta poate solicita transferul competenţei de la instanţa din statul membru în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită.

(2)În termen de şase săptămâni de la data primirii cererii în temeiul alineatului (1), instanţa solicitată poate accepta să îşi transfere competenţa, în cazul în care consideră că, având în vedere circumstanţele specifice ale cauzei, acest transfer este în interesul superior al copilului. În cazul în care instanţa solicitată acceptă să îşi transfere competenţa, aceasta informează instanţa solicitantă fără întârziere. În absenţa acceptării în termenul menţionat, instanţa solicitantă nu îşi poate exercita competenţa.

Art. 15: Măsuri provizorii, inclusiv asigurătorii, în cazuri urgente

(2)În măsura în care protecţia interesului superior al copilului impune acest lucru, instanţa care a luat măsurile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol informează fără întârziere instanţa sau autoritatea competentă din statul membru care are competenţă în temeiul articolului 7 sau, după caz, orice instanţă dintr-un stat membru care exercită, în temeiul prezentului regulament, competenţa de a soluţiona cauza pe fond, fie în mod direct, în conformitate cu articolul 86, fie prin intermediul autorităţilor centrale desemnate în temeiul articolului 76.

(3)Măsurile luate în conformitate cu alineatul (1) încetează să producă efecte de îndată ce instanţa din statul membru competentă în temeiul prezentului regulament pentru soluţionarea cauzei pe fond a luat măsurile pe care le consideră corespunzătoare.

Art. 16: Chestiuni incidentale

SECŢIUNEA 3:Dispoziţii comune

Art. 17: Sesizarea unei instanţe

Art. 19: Verificarea admisibilităţii

Art. 20: Litispendenţă şi acţiuni conexe

Art. 21: Dreptul copilului de a-şi exprima opinia

CAPITOLUL III:RĂPIREA INTERNAŢIONALĂ DE COPII

Art. 22: Înapoierea copilului în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980

În cazul în care o persoană, instituţie sau orice alt organism care consideră că a avut loc o încălcare a drepturilor privind încredinţarea solicită, fie direct, fie cu asistenţa unei autorităţi centrale, instanţei dintr-un stat membru să pronunţe o hotărâre pe baza Convenţiei de la Haga din 1980 prin care să dispună înapoierea copilului cu vârsta mai mică de 16 ani care a fost deplasat sau reţinut ilicit într-un alt stat membru decât statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înainte de deplasarea sau de reţinerea sa ilicită, se aplică articolele 23-29 şi capitolul VI din prezentul regulament, acestea completând Convenţia de la Haga din 1980.

Art. 23: Primirea şi soluţionarea cererilor de către autorităţile centrale

(2)Atunci când primeşte o cerere prevăzută la articolul 22, autoritatea centrală a statului membru solicitat confirmă primirea în termen de cinci zile lucrătoare de la data primirii cererii. Aceasta informează, fără întârziere nejustificată, autoritatea centrală a statului membru solicitant sau solicitantul, după caz, care sunt demersurile iniţiale care au fost întreprinse sau urmează să fie întreprinse pentru soluţionarea cererii şi poate solicita documente şi informaţii suplimentare necesare.

Art. 24: Proceduri judiciare urgente

Art. 25: Soluţionarea alternativă a litigiilor

Art. 27: Procedura de înapoiere a unui copil

(3)În cazul în care o instanţă preconizează să refuze înapoierea copilului exclusiv în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Convenţia de la Haga din 1980, aceasta nu refuză înapoierea copilului în cazul în care partea care solicită înapoierea copilului demonstrează instanţei, prin furnizarea de dovezi suficiente, că s-au luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura protecţia copilului după înapoierea sa, sau în cazul în care instanţa este convinsă de acest lucru în alt mod.

Art. 28: Executarea hotărârilor prin care se dispune înapoierea copilului

Art. 29: Procedura în urma refuzului de a înapoia copilul în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) şi al articolului 13 alineatul (2) din Convenţia de la Haga din 1980

(2)Instanţa care pronunţă o hotărâre, astfel cum este menţionată la alineatul (1), eliberează din oficiu un certificat utilizând formularul prevăzut în anexa I. Certificatul se completează şi se eliberează în limba hotărârii. Certificatul poate fi eliberat şi într-o altă limbă oficială a instituţiilor Uniunii Europene care a fost solicitată de o parte. Acest lucru nu creează nicio obligaţie pentru instanţa care eliberează certificatul de a furniza o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber.

(3)În cazul în care, la momentul la care instanţa pronunţă o hotărâre, astfel cum este menţionată la alineatul (1), o instanţă din statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau a reţinerii sale ilicite a fost deja sesizată cu o procedură având ca obiect examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului, instanţa, dacă are cunoştinţă de procedura respectivă, transmite instanţei din respectivul stat membru, în termen de o lună de la data hotărârii menţionate la alineatul (1), fie direct, fie prin intermediul autorităţilor centrale, următoarele documente:

(5)Dacă, în alte cazuri decât cele menţionate la alineatul (3), în termen de trei luni de la data notificării unei hotărâri astfel cum este menţionată la alineatul (1), una dintre părţi sesizează o instanţă din statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau a reţinerii sale ilicite pentru ca această instanţă să examineze pe fond chestiunea încredinţării copilului, respectiva parte transmite instanţei următoarele documente:

CAPITOLUL IV:RECUNOAŞTERE ŞI EXECUTARE

SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale privind recunoaşterea şi executarea

Subsecţiunea 1:Recunoaştere

Art. 30: Recunoaşterea unei hotărâri

Art. 31: Documente care trebuie prezentate în vederea recunoaşterii

Art. 32: Lipsa unor documente

Art. 33: Suspendarea procedurii

Subsecţiunea 2:Forţă executorie şi executare

Art. 35: Documente care trebuie prezentate în vederea executării

(2)În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri pronunţate în alt stat membru prin care se dispune o măsură provizorie, inclusiv asiguratorie, partea care solicită executarea furnizează autorităţii competente în materie de executare:

Subsecţiunea 3:Certificatul

Art. 36: Eliberarea certificatului

(1)Instanţa dintr-un stat membru de origine, comunicată Comisiei în temeiul articolului 103, eliberează, la cererea unei părţi, un certificat privind:

Subsecţiunea 4:Refuzul recunoaşterii şi al executării

Art. 38: Motive de refuz al recunoaşterii hotărârilor în materie matrimonială

Art. 39: Motive de refuz al recunoaşterii hotărârilor în materia autorităţii părinteşti

(1)Recunoaşterea unei hotărâri pronunţate în materia răspunderii părinteşti se refuză:

(2)Recunoaşterea unei hotărâri în materia răspunderii părinteşti poate fi refuzată în cazul în care hotărârea a fost pronunţată fără să i se fi oferit copilului care este capabil de a-şi forma o opinie proprie posibilitatea de a-şi exprima opinia în conformitate cu articolul 21, cu excepţia cazului în care:

SECŢIUNEA 2:Recunoaşterea şi executarea anumitor hotărâri privilegiate

Subsecţiunea 0:

Art. 42: Domeniu de aplicare

Subsecţiunea 1:Recunoaştere

Art. 43: Recunoaştere

Art. 44: Suspendarea procedurii

Subsecţiunea 2:Forţă executorie şi executare

Art. 45: Hotărâri executorii

Art. 46: Documente care trebuie prezentate în vederea executării

Subsecţiunea 3:Certificatul pentru hotărârile privilegiate

Art. 47: Eliberarea certificatului

(1)Instanţa care a pronunţat o hotărâre dintre cele menţionate la articolul 42 alineatul (1) eliberează, la cererea unei părţi, un certificat privind:

(3)Instanţa eliberează certificatul doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

Art. 48: Rectificarea şi retragerea certificatului

Art. 49: Certificatul privind lipsa sau limitarea forţei executorii

Subsecţiunea 4:Refuzul recunoaşterii şi al executării

Art. 50: Hotărâri ireconciliabile

SECŢIUNEA 3:Dispoziţii comune privind executarea

Subsecţiunea 1:Executare

Art. 51: Procedura de executare

Art. 53: Executare parţială

Art. 54: Modalităţi de exercitare a dreptului de vizită

Art. 55: Notificarea sau comunicarea certificatului şi a hotărârii

(1)În cazul în care se solicită executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru, certificatul corespunzător eliberat în temeiul articolelor 36 sau 47 se notifică sau se comunică persoanei împotriva căreia se solicită executarea înainte de prima măsură de executare. Certificatul este însoţit de hotărâre, dacă aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată persoanei respective, şi, dacă este cazul, de detaliile modalităţilor menţionate la articolul 54 alineatul (1).

(2)În cazul în care notificarea sau comunicarea trebuie efectuată în alt stat membru decât statul membru de origine, persoana împotriva căreia se solicită executarea poate cere o traducere sau o transliterare a următoarelor documente:

b)dacă este cazul, conţinutul traductibil din câmpurile de text liber ale certificatului eliberat în temeiul articolului 47,

Subsecţiunea 2:Suspendarea procedurii de executare şi refuzul executării

Art. 56: Suspendare şi refuz

(2)Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa din statul membru de executare poate, la cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea ori, după caz în temeiul dreptului naţional, la cererea copilului în cauză, să suspende procedura de executare, în tot sau în parte, pe baza unuia dintre următoarele motive:

(4)În cazuri excepţionale, autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa poate, la cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea ori, după caz în temeiul dreptului naţional, la cererea copilului în cauză sau a oricărei părţi interesate care acţionează în interesul superior al copilului, să suspende procedura de executare dacă aceasta ar expune copilul la un risc grav de vătămare fizică sau psihică din cauza unor obstacole temporare apărute după pronunţarea hotărârii sau în temeiul oricărei alte schimbări semnificative de circumstanţe.

Art. 58: Competenţa autorităţilor sau a instanţelor competente în ceea ce priveşte refuzul executării

Art. 59: Cererea de refuz al executării

Art. 63: Suspendarea procedurii

(1)Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa sesizată cu o cerere de refuz al executării sau în faţa căreia este introdusă o cale de atac în temeiul articolului 61 sau al articolului 62 poate să suspende procedura pe baza unuia dintre următoarele motive:

SECŢIUNEA 4:Acte autentice şi acorduri

Art. 65: Recunoaşterea şi executarea actelor autentice şi a acordurilor

Art. 66: Certificatul

(1)Instanţa sau autoritatea competentă din statul membru de origine, comunicată Comisiei în temeiul articolului 103, eliberează, la cererea unei părţi, un certificat pentru un act autentic sau un acord:

Art. 67: Rectificarea şi retragerea certificatului

Art. 68: Motive de refuz al recunoaşterii sau al executării

(1)Recunoaşterea unui act autentic sau a unui acord privind separarea de drept sau divorţul se refuză în cazul în care:

(2)Recunoaşterea sau executarea unui act autentic sau a unui acord în materia răspunderii părinteşti se refuză:

SECŢIUNEA 5:Alte dispoziţii

Art. 74: Asistenţă judiciară

(2)Un solicitant care, în statul membru de origine, a beneficiat de o procedură gratuită în faţa unei autorităţi administrative comunicate Comisiei în temeiul articolului 103 are dreptul de a beneficia, în cadrul oricărei proceduri prevăzute la articolul 30 alineatul (3), articolul 40 şi articolul 59, de asistenţă judiciară în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol. În acest scop, partea respectivă prezintă un document întocmit de autoritatea competentă a statului membru de origine, prin care se atestă faptul că partea îndeplineşte condiţiile financiare pentru a putea beneficia în tot sau în parte de asistenţă judiciară sau de o scutire de taxe şi cheltuieli.

CAPITOLUL V:COOPERAREA ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PĂRINTEŞTI

Art. 76: Desemnarea autorităţilor centrale

Fiecare stat membru desemnează una sau mai multe autorităţi centrale însărcinate să îl asiste la aplicarea prezentului regulament în materia răspunderii părinteşti şi precizează competenţele teritoriale sau materiale ale fiecăreia. Atunci când un stat membru a desemnat mai multe autorităţi centrale, comunicările se adresează, în principiu, direct autorităţii centrale competente. În cazul în care o comunicare este adresată unei autorităţi centrale necompetente, aceasta transmite comunicarea către autoritatea centrală competentă şi informează expeditorul cu privire la acest fapt.

Art. 77: Atribuţii generale ale autorităţilor centrale

Art. 78: Cereri prin intermediul autorităţilor centrale

Art. 79: Atribuţii specifice ale autorităţilor centrale solicitate

Art. 80: Cooperarea în materie de colectare şi schimb de informaţii relevante în procedurile în materia răspunderii părinteşti

(1)La primirea unei cereri motivate, autoritatea centrală din statul membru în care copilul îşi are sau îşi avea reşedinţa obişnuită sau în care acesta se află ori se afla, direct sau prin intermediul instanţelor, al autorităţilor competente sau al altor organisme:

(2)În orice caz, în situaţia în care copilul este expus unui pericol grav, instanţa sau autoritatea competentă care preconizează luarea de măsuri sau care a luat măsuri pentru protecţia copilului, dacă are cunoştinţă de faptul că reşedinţa copilului s-a mutat într-un alt stat membru sau că copilul este prezent într-un alt stat membru, informează instanţele sau autorităţile competente din respectivul stat membru cu privire la pericolul existent şi măsurile luate sau preconizate. Aceste informaţii pot fi transmise direct sau prin intermediul autorităţilor centrale.

(3)Solicitările menţionate la alineatele (1) şi (2) şi eventualele documente suplimentare sunt însoţite de o traducere în limba oficială a statului solicitat sau, dacă în statul membru respectiv există mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale locului în care trebuie soluţionată solicitarea sau în orice altă limbă pe care statul membru solicitat a acceptat-o în mod expres. Statele membre comunică acest accept Comisiei în conformitate cu articolul 103.

Art. 81: Punerea în aplicare într-un alt stat membru a hotărârilor în materia răspunderii părinteşti

(2)Cererea menţionată la alineatul (1) şi eventualele documente suplimentare sunt însoţite de o traducere în limba oficială a statului membru solicitat sau, dacă în statul membru respectiv există mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale locului în care trebuie soluţionată solicitarea sau în orice altă limbă pe care statul membru solicitat a acceptat-o în mod expres. Statele membre comunică acest accept Comisiei în conformitate cu articolul 103.

Art. 82: Plasamentul copilului într-un alt stat membru

(1)În cazul în care o instanţă sau o autoritate competentă preconizează plasamentul copilului într-un alt stat membru, aceasta obţine în prealabil aprobarea autorităţii competente din respectivul alt stat membru. În acest scop, autoritatea centrală a statului membru solicitant transmite autorităţii centrale a statului membru solicitat, în care urmează să fie plasat copilul, o cerere de aprobare care include un raport privind copilul, împreună cu motivele plasamentului sau ale îngrijirii propuse, informaţii privind eventuala finanţare preconizată şi orice alte informaţii pe care le consideră relevante, cum ar fi durata preconizată a plasamentului.

(4)Cererea şi orice documente suplimentare menţionate la alineatul (1) sunt însoţite de o traducere în limba oficială a statului membru solicitat sau, dacă în statul membru respectiv există mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale locului în care trebuie soluţionată solicitarea sau în orice altă limbă pe care statul membru solicitat a acceptat-o în mod expres. Statele membre comunică acest accept Comisiei în conformitate cu articolul 103.

CAPITOLUL VI:DISPOZIŢII GENERALE

Art. 86: Cooperarea şi comunicarea între instanţe

Art. 87: Colectarea şi transmiterea informaţiilor

Art. 89: Nedivulgarea informaţiilor

Art. 91: Limbi

(1)Fără a aduce atingere articolului 55 alineatul (2) litera (a), în cazul în care este necesară o traducere sau o transliterare în temeiul prezentului regulament, această traducere sau transliterare se efectuează în limba oficială a statului membru în cauză sau, atunci când statul membru respectiv are mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale procedurii judiciare corespunzătoare locului în care se invocă hotărârea pronunţată într-un alt stat membru sau în care se introduce o cerere, conform legii statului membru respectiv.

CAPITOLUL VII:ACTE DELEGATE

Art. 93: Exercitarea delegării de competenţe

CAPITOLUL VIII:RELAŢII CU ALTE INSTRUMENTE

Art. 94: Relaţii cu alte instrumente

(2)Finlandei şi Suediei le-a fost acordată posibilitatea de a declara, în conformitate cu articolul 59 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 şi sub rezerva condiţiilor stabilite la literele (b) şi (c) de la articolul respectiv, că în relaţiile lor reciproce, în locul normelor din respectivul regulament, vor aplica, în tot sau în parte, Convenţia din 6 februarie 1931 dintre Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia conţinând dispoziţii de drept internaţional privat privind căsătoria, adopţia şi încredinţarea copiilor, precum şi protocolul final la această convenţie. Declaraţiile lor respective au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sub forma unei anexe la Regulamentul (CE) nr. 2201/2003. Statele membre menţionate pot renunţa la acestea, în tot sau în parte, în orice moment.

Art. 95: Relaţia cu anumite convenţii multilaterale

Art. 96: Relaţia cu Convenţia de la Haga din 1980

În cazul în care un copil a fost deplasat ilicit sau este reţinut ilicit într-un alt stat membru decât statul membru în care îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau reţinerii sale ilicite, continuă să se aplice dispoziţiile Convenţiei de la Haga din 1980, astfel cum sunt completate de dispoziţiile capitolelor III şi VI din prezentul regulament. În cazul în care o hotărâre care dispune înapoierea unui copil în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980, pronunţată într-un stat membru, trebuie să fie recunoscută şi executată într-un alt stat membru în urma unei noi deplasări sau reţineri ilicite a copilului, se aplică capitolul IV.

Art. 97: Raportul cu Convenţia de la Haga din 1996

(1)În relaţiile cu Convenţia de la Haga din 1996, prezentul regulament se aplică:

(2)În pofida alineatului (1),

Art. 99: Tratatele încheiate cu Sfântul Scaun

(3)Dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) se aplică, de asemenea, următoarelor tratate internaţionale încheiate cu Sfântul Scaun:

CAPITOLUL IX:DISPOZIŢII FINALE

Art. 100: Dispoziţii tranzitorii

Art. 101: Monitorizare şi evaluare

(2)Începând cu 2 august 2025, statele membre colectează şi pun la dispoziţia Comisiei, la cerere şi dacă sunt disponibile, informaţii relevante pentru evaluarea funcţionării şi a aplicării prezentului regulament referitoare la:

Art. 102: State membre cu două sau mai multe sisteme de drept

Art. 103: Informaţii care trebuie comunicate Comisiei

(1)Statele membre comunică Comisiei următoarele informaţii:

ANEXA I:CERTIFICAT PE CARE TREBUIE SĂ ÎL ELIBEREZE INSTANŢA ÎN URMA UNEI HOTĂRÂRI PRIN CARE SE REFUZĂ ÎNAPOIEREA UNUI COPIL ÎNTR-UN ALT STAT MEMBRU EXCLUSIV ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 13 ALINEATUL (1) LITERA (B) SAU AL ARTICOLULUI 13 ALINEATUL (2) DIN CONVENŢIA DE LA HAGA DIN 1980 ORI ÎN TEMEIUL AMBELOR DISPOZIŢII (¹)

Informaţii pentru persoanele care primesc prezentul certificat în vederea aplicării articolului 29 alineatul (5) din prezentul regulament

În cazul în care, la data pronunţării hotărârii prin care se refuză înapoierea copilului, menţionată la punctul 3, nicio procedură privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului nu este pendinte în statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau a reţinerii sale ilicite, aveţi posibilitatea de a sesiza o instanţă din statul membru respectiv cu o cerere privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului în conformitate cu articolul 29 alineatul (5) din regulament.

În cazul în care instanţa este sesizată în termen de trei luni de la data notificării hotărârii prin care se refuză înapoierea copilului, orice hotărâre pronunţată în urma acestei proceduri privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului care are ca rezultat înapoierea copilului în statul membru respectiv va fi executorie în orice alt stat membru în conformitate cu articolul 29 alineatul (6) din regulament, fără a fi necesară o procedură specială şi fără a fi posibilă opoziţia fată de recunoaşterea sa, cu excepţia cazului în care şi în măsura în care aceasta este constatată a fi ireconciliabilă cu o hotărâre menţionată la articolul 50 din regulament, cu condiţia ca pentru hotărâre să fi fost emis un certificat în conformitate cu articolul 47 din regulament. În cazul în care instanţa este sesizată după expirarea termenului de trei luni sau condiţiile pentru eliberarea unui certificat în conformitate cu articolul 47 din regulament nu sunt îndeplinite, hotărârea pronunţată în urma procedurii privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului va fi recunoscută şi executată în alte state membre în conformitate cu capitolul IV secţiunea 1 din regulament.

Partea care sesizează instanţa din statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau a reţinerii sale ilicite îi transmite instanţei respective următoarele documente:

(a) o copie a hotărârii prin care se refuză înapoierea copilului;

(b) prezentul certificat; şi

(c) după caz, o transcriere, un rezumat sau un proces-verbal al şedinţei de judecată, astfel cum se menţionează la punctul 4.1.

Informaţii pentru instanţa care primeşte prezentul certificat în vederea aplicării articolului 29 alineatul (3) din regulament (³)

Prezentul certificat a fost eliberat deoarece copilul (copiii) menţionat (menţionaţi) la punctul 5 a (au) fost deplasat (deplasaţi) sau reţinut (reţinuţi) ilicit în statul membru al instanţei care eliberează prezentul certificat. Procedura de înapoiere a copilului (copiilor) în temeiul Convenţiei de la Haga din 1980 a fost iniţiată deoarece persoana menţionată la punctul 6.1 a susţinut că deplasarea sau reţinerea copilului (copiilor) s-a efectuat cu încălcarea drepturilor privind încredinţarea şi că la momentul deplasării sau reţinerii, aceste drepturi erau exercitate în mod efectiv, de o singură persoană sau în comun, sau ar fi fost exercitate dacă nu ar fi survenit deplasarea sau reţinerea, în conformitate cu

Convenţia de la Haga din 1980. Această instanţă a refuzat înapoierea unuia sau mai multor copii care fac obiectul procedurii exclusiv în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) sau al articolului 13 alineatul (2) din Convenţia de la Haga din 1980 ori în temeiul ambelor dispoziţii.

În cazul în care o procedură privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului este deja pendinte în statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau a reţinerii sale ilicite la momentul în care această instanţă a pronunţat hotărârea sa menţionată la punctul 3, prin care se refuză înapoierea unui copil exclusiv în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) sau al articolului 13 alineatul (2) din Convenţia de la Haga din 1980 ori în temeiul ambelor dispoziţii, articolul 29 alineatul (3) din regulament prevede că această instanţă, în cazul în care are cunoştinţă de procedura respectivă, transmite în termen de o lună de la data hotărârii sale următoarele documente, direct sau prin intermediul autorităţilor centrale, instanţei în faţa căreia s-a iniţiat procedura privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului:

(a) o copie a hotărârii sale prin care se refuză înapoierea copilului;

(b) prezentul certificat; şi

(c) după caz, o transcriere, un rezumat sau un proces-verbal al şedinţei de judecată, astfel cum se menţionează la punctul 4.1, şi orice alte documente considerate relevante de această instanţă, astfel cum se menţionează la punctul 4.2.

Instanţa în faţa căreia s-a iniţiat o procedură privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului poate, după caz, să ceară unei părţi să furnizeze o traducere sau o transliterare, în conformitate cu articolul 91 din regulament, a hotărârii şi a oricărui alt document anexat la prezentul certificat [articolul 29 alineatul (4) din regulament].

(¹) Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii (denumită în continuare "Convenţia de la Haga din 1980").

(²) Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii (JO L 178, 2.7.2019, p. 1) (denumit în continuare "regulamentul").

(³) În cazul în care partea iniţiază procedura privind examinarea pe fond a chestiunii încredinţării copilului, în conformitate cu articolul 29 alineatul (5) din regulament, în statul membru în care copilul (copiii) îşi avea (aveau) reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau a reţinerii sale (lor) ilicite după ce această instanţă a pronunţat hotărârea sa menţionată la punctul 3, vă rugăm să consultaţi secţiunea "Informaţii pentru persoanele care primesc prezentul certificat în vederea aplicării articolului 29 alineatul (5) din regulament".

1.STATUL MEMBRU DE ORIGINE AL HOTĂRÂRII PRIN CARE SE REFUZĂ ÎNAPOIEREA COPILULUI (COPIILOR)* (⁴)

5.COPILUL (COPIII) (⁶) CARE, ÎN CONFORMITATE CU HOTĂRÂREA, NU URMEAZĂ SĂ FIE ÎNAPOIAT (ÎNAPOIAŢI)*

6.PERSOANE (⁷) VIZATE DE PROCEDURA DE ÎNAPOIERE^*

7.DECIZIA PRIN CARE SE REFUZĂ ÎNAPOIEREA COPILULUI (COPIILOR) (⁸) ÎNTR-UN ALT STAT MEMBRU SE ÎNTEMEIAZĂ EXCLUSIV PE UNA SAU PE AMBELE DISPOZIŢII CARE FIGUREAZĂ MAI JOS*

8.LA DATA PRONUNŢĂRII HOTĂRÂRII MENŢIONATE LA PUNCTUL 3, O PROCEDURĂ PRIVIND EXAMINAREA PE FOND A CHESTIUNII ÎNCREDINŢĂRII COPILULUI ESTE DEJA PENDINTE ÎN STATUL MEMBRU ÎN CARE COPILUL (COPIII) ÎŞI AVEA (AVEAU) REŞEDINŢA OBIŞNUITĂ IMEDIAT ÎNAINTEA DEPLASĂRII SAU A REŢINERII SALE (LOR) ILICITE*

9.HOTĂRÂREA PRIN CARE SE REFUZĂ ÎNAPOIEREA COPILULUI (COPIILOR) A FOST NOTIFICATĂ DUPĂ CUM URMEAZĂ CĂTRE*

10.ÎN SCOP INFORMATIV: AU FOST LUATE MĂSURI PENTRU A SE ASIGURA EXISTENŢA UNOR CONTACTE ÎNTRE COPIL (COPII) ŞI PERSOANA CARE SOLICITĂ ÎNAPOIEREA COPILULUI (COPIILOR), ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 27 ALINEATUL (2) DIN REGULAMENT^*

ANEXA II:CERTIFICAT PRIVIND HOTĂRÂRILE ÎN MATERIE MATRIMONIALĂ

1.STATUL MEMBRU DE ORIGINE* (²)

5.CĂSĂTORIA*

10.CHELTUIELI DE JUDECATĂ AFERENTE PROCEDURII (³)

10.2.|_| Hotărârea dispune că (⁴)

ANEXA III:CERTIFICAT PRIVIND HOTĂRÂRILE ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PĂRINTEŞTI

1.STATUL MEMBRU DE ORIGINE^* (²)

5.COPILUL (COPIII) (³) VIZAT (VIZAŢI) DE HOTĂRÂRE^*

6.|_| ÎNCREDINŢAREA (⁴)

6.2.1.1.|_| Persoană fizică

6.2.2.1.|_| Persoană fizică

7.|_| dreptul de vizită

8.|_| ALTE DREPTURI ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PĂRINTEŞTI

8.2.1.1.|_| Persoană fizică

8.2.2.1.|_| Persoană fizică

11.HOTĂRÂREA ESTE EXECUTORIE ÎN STATUL MEMBRU DE ORIGINE^*

11.1.|_| în ceea ce priveşte încredinţarea, astfel cum se menţionează la punctul 6

11.2.|_| în ceea ce priveşte dreptul de vizită, astfel cum se menţionează la punctul 7

11.3.|_| în ceea ce priveşte alte drepturi în materia răspunderii părinteşti, astfel cum se menţionează la punctul

12.LA DATA ELIBERĂRII PREZENTULUI CERTIFICAT, HOTĂRÂREA A FOST NOTIFICATĂ SAU COMUNICATĂ PĂRŢII (PĂRŢILOR) (¹⁵) ÎMPOTRIVA CĂREIA (CĂRORA) SE SOLICITĂ EXECUTAREA^*

13.HOTĂRÂREA A FOST PRONUNŢATĂ ÎN LIPSĂ*

14.COPILUL (COPIII) (¹⁷) MENŢIONAT (MENŢIONAŢI) LA PUNCTUL 5 A(U) FOST CAPABIL(I) SĂ ÎŞI FORMEZE PROPRIILE OPINII^*

15.COPILULUI (COPIILOR) CAPABIL(I) DE A-ŞI FORMA PROPRIILE OPINII, ASTFEL CUM SE MENŢIONEAZĂ LA PUNCTUL 14, I (LI) S-A OFERIT POSIBILITATEA REALĂ ŞI EFECTIVĂ DE A-ŞI EXPRIMA RESPECTIVELE OPINII, ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 21 DIN REGULAMENT

17.CHELTUIELI DE JUDECATĂ AFERENTE PROCEDURII (¹⁹)

17.2.|_| Hotărârea dispune că (²⁰)

ANEXA IV:CERTIFICAT PRIVIND HOTĂRÂRILE PRIN CARE SE DISPUNE ÎNAPOIEREA UNUI COPIL ÎN ALT STAT MEMBRU ÎN TEMEIUL CONVENŢIEI DE LA HAGA DIN 1980 (¹) ŞI ORICE MĂSURĂ PROVIZORIE, INCLUSIV ASIGURĂTORIE, LUATĂ ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 27 ALINEATUL (5) DIN REGULAMENT, CARE ÎNSOŢEŞTE RESPECTIVELE HOTĂRÂRI

IMPORTANT

A se elibera, la cererea unei părţi, de instanţa dintr-un stat membru de origine al unei hotărâri de înapoiere, comunicată Comisiei în conformitate cu articolul 103 din regulament, în cazul în care hotărârea prin care se dispune înapoierea trebuie să fie executată în alt stat membru ca urmare a unei noi răpiri a copilului (copiilor) după ce a fost dispusă înapoierea sau în cazul în care hotărârea prin care se dispune înapoierea conţine o măsură provizorie, inclusiv asiguratorie, întemeiată pe articolul 27 alineatul (5) din regulament, pentru a proteja copilul împotriva riscului grav menţionat la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Convenţia de la Haga din 1980.

1.STATUL MEMBRU DE ORIGINE AL HOTĂRÂRII PRIN CARE SE DISPUNE ÎNAPOIEREA COPILULUI (COPIILOR)^* (³)

5.COPILUL (COPIII) (⁴) CARE, ÎN CONFORMITATE CU HOTĂRÂREA, URMEAZĂ SĂ FIE ÎNAPOIAT (ÎNAPOIAŢI)*

6.STATUL MEMBRU ÎN CARE, ÎN CONFORMITATE CU HOTĂRÂREA, AR TREBUI SĂ FIE ÎNAPOIAT (ÎNAPOIAŢI) COPILUL (COPIII)^*

7.DACĂ ŞI ÎN MĂSURA ÎN CARE SE MENŢIONEAZĂ ÎN HOTĂRÂRE, COPILUL (COPIII) URMEAZĂ SĂ FIE ÎNAPOIAT (ÎNAPOIAŢI) URMĂTOARELOR PERSOANE (⁵)

10.PARTEA (⁸) ÎMPOTRIVA CĂREIA SE SOLICITĂ EXECUTAREA*

12.HOTĂRÂREA ESTE EXECUTORIE ÎN STATUL MEMBRU DE ORIGINE*

13.LA DATA ELIBERĂRII PREZENTULUI CERTIFICAT, HOTĂRÂREA A FOST NOTIFICATĂ SAU COMUNICATĂ PĂRŢII (PĂRŢILOR) (¹⁰) ÎMPOTRIVA CĂREIA (CĂRORA) SE SOLICITĂ EXECUTAREA, ASTFEL CUM SE MENŢIONEAZĂ LA PUNCTUL 10^*

15.COPILUL (COPIII) (¹¹) MENŢIONAT (MENŢIONAŢI) LA PUNCTUL 5 A(U) FOST CAPABIL(I) SĂ ÎŞI FORMEZE PROPRIILE OPINII^*

16.COPILULUI (COPIILOR) (¹²) CAPABIL(I) SĂ ÎŞI FORMEZE PROPRIILE OPINII, MENŢIONAŢI LA PUNCTUL 15, I (LI) S-A OFERIT O POSIBILITATE REALĂ ŞI EFECTIVĂ DE A-ŞI EXPRIMA OPINIA ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 21 DIN REGULAMENT

18.CHELTUIELI DE JUDECATĂ AFERENTE PROCEDURII (¹⁴)

18.1.Hotărârea dispune că (¹⁵)

18.2.Orice informaţii suplimentare privind cheltuielile de judecată care ar putea fi relevante (de exemplu, sumă fixă sau procent; dobânzile acordate; cheltuielile de judecată suportate în comun; în cazul în care s-a dispus ca mai multe părţi să suporte cheltuielile, dacă vreuna dintre acestea poate fi obligată la plata întregii sume):

ANEXA V:CERTIFICAT PRIVIND ANUMITE HOTĂRÂRI PRIN CARE SE ACORDĂ DREPTUL DE VIZITĂ

1.STATUL MEMBRU DE ORIGINE^* (²)

4.COPILUL (COPIII) (³) VIZAT (VIZAŢI) DE HOTĂRÂRE^*

5.PARTEA (PĂRŢILE) (⁴) CĂREIA (CĂRORA) I (LI) S-A ACORDAT DREPTUL DE VIZITĂ^*

7.PARTEA (PĂRŢILE) (⁶) ÎMPOTRIVA CĂREIA (CĂRORA) SE SOLICITĂ EXECUTAREA^*

9.HOTĂRÂREA ESTE EXECUTORIE ÎN STATUL MEMBRU DE ORIGINE^*

10.LA DATA ELIBERĂRII PREZENTULUI CERTIFICAT, HOTĂRÂREA A FOST NOTIFICATĂ SAU COMUNICATĂ PĂRŢII (PĂRŢILOR) (⁸) ÎMPOTRIVA CĂREIA (CĂRORA) SE SOLICITĂ EXECUTAREA*

12.COPILUL (COPIII) (⁹) MENŢIONAT (MENŢIONAŢI) LA PUNCTUL 4, A(U) FOST CAPABIL(I) SĂ ÎŞI FORMEZE PROPRIA OPINIE (PROPRIILE OPINII)^*

13.COPILULUI (COPIILOR) CAPABIL(I) DE A-ŞI FORMA PROPRIILE OPINII, ASTFEL CUM SE MENŢIONEAZĂ LA PUNCTUL 12, I (LI) S-A OFERIT POSIBILITATEA REALĂ ŞI EFECTIVĂ DE A-ŞI EXPRIMA RESPECTIVELE OPINII, ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 21 DIN REGULAMENT

14.HOTĂRÂREA A FOST PRONUNŢATĂ ÎN LIPSĂ*

14.2.|_| Da

16.CHELTUIELI DE JUDECATĂ AFERENTE PROCEDURII (¹²)

16.3.Hotărârea dispune că (¹³)

16.4.Orice informaţii suplimentare privind cheltuielile de judecată care ar putea fi relevante (de exemplu, sumă fixă sau procent; dobânzile acordate; cheltuielile de judecată suportate în comun; în cazul în care s-a dispus ca mai multe părţi să suporte cheltuielile, dacă vreuna dintre acestea poate fi obligată la plata întregii sume):

ANEXA VI:CERTIFICAT REFERITOR LA ANUMITE HOTĂRÂRI PRIVIND SOLUŢIONAREA PE FOND A CHESTIUNII ÎNCREDINŢĂRII COPILULUI, PRONUNŢATE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 29 ALINEATUL (6) DIN REGULAMENT ŞI CARE IMPLICĂ ÎNAPOIEREA COPILULUI

1.STATUL MEMBRU DE ORIGINE^* (²)

4.COPILUL (COPIII) (³) CARE URMEAZĂ A FI ÎNAPOIAŢI ÎN CONFORMITATE CU HOTĂRÂREA^* 4.1. Copilul 1*

5.DACĂ ŞI ÎN MĂSURA ÎN CARE SE MENŢIONEAZĂ ÎN HOTĂRÂRE, COPILUL (COPIII) URMEAZĂ SĂ FIE ÎNAPOIAT (ÎNAPOIAŢI) URMĂTOARELOR PERSOANE (⁴)

7.PARTEA (⁶) ÎMPOTRIVA CĂREIA SE SOLICITĂ EXECUTAREA^*

9.PARTEA DIN HOTĂRÂRE CARE IMPLICĂ ÎNAPOIEREA COPILULUI (COPIILOR) ESTE EXECUTORIE ÎN STATUL MEMBRU DE ORIGINE^*

10.LA DATA ELIBERĂRII CERTIFICATULUI, HOTĂRÂREA A FOST NOTIFICATĂ SAU COMUNICATĂ PĂRŢII (⁸) ÎMPOTRIVA CĂREIA SE SOLICITĂ EXECUTAREA, ASTFEL CUM SE MENŢIONEAZĂ LA PUNCTUL 7^*

12.COPILUL (COPIII) (⁹) MENŢIONAT (MENŢIONAŢI) LA PUNCTUL 4 A(U) FOST CAPABIL(I) SĂ ÎŞI FORMEZE PROPRIILE OPINII^*

14.HOTĂRÂREA A FOST PRONUNŢATĂ ÎN LIPSĂ*

14.2.|_| Da

18.CHELTUIELI DE JUDECATĂ AFERENTE PROCEDURII (¹³)

18.1.Hotărârea dispune că (¹⁴)

ANEXA VII:CERTIFICAT REFERITOR LA LIPSA SAU LIMITAREA FORŢEI EXECUTORII A ANUMITOR HOTĂRÂRI PRIN CARE SE ACORDĂ DREPTUL DE VIZITĂ SAU CARE IMPLICĂ ÎNAPOIEREA COPILULUI, CARE AU FOST CERTIFICATE ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 47 DIN REGULAMENT

1.STATUL MEMBRU DE ORIGINE^* (²)

3.HOTĂRÂREA CARE A ÎNCETAT SĂ MAI FIE EXECUTORIE SAU A CĂREI PUTERE EXECUTORIE A FOST SUSPENDATĂ SAU LIMITATĂ^*

5.EFECTUL (EFECTELE) INDICAT(E) LA PUNCTUL 4^*

ANEXA VIII:CERTIFICAT PRIVIND UN ACT AUTENTIC SAU UN ACORD PRIVIND DIVORŢUL ORI SEPARAREA DE DREPT [Articolul 66 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului (¹)

1.STATUL MEMBRU DE ORIGINE^* (²)

6.CĂSĂTORIA*

7.|_| ACTUL AUTENTIC

ANEXA IX:CERTIFICAT PRIVIND UN ACT AUTENTIC SAU UN ACORD ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PĂRINTEŞTI

IMPORTANT

A se elibera, la cererea unei părţi, numai dacă statul membru care a delegat autorităţii publice sau altei autorităţi competenţa de a întocmi sau de a înregistra în mod formal actul autentic sau de a înregistra acordul este competent în temeiul capitolului II secţiunea 2 din regulament, astfel cum se menţionează la punctul 2, şi actul autentic sau acordul are efecte juridice obligatorii în statul membru respectiv, astfel cum se menţionează la punctul 12.5 sau 13.4.

Certificatul nu trebuie eliberat dacă există vreun indiciu că conţinutul actului autentic sau al acordului este contrar interesului superior al copilului.

1.STATUL MEMBRU DE ORIGINE^* (²)

5.PĂRŢILE (³) LA ACTUL AUTENTIC SAU LA ACORD*

6.COPILUL (COPIII) (⁴) VIZAT (VIZAŢI) DE ACTUL AUTENTIC SAU DE ACORD^*

7.|_| ÎNCREDINŢAREA (⁵)

7.2.1.1.|_| Persoană fizică

7.2.2.1.|_| Persoană fizică

8.|_| DREPTUL DE VIZITĂ

9.ALTE DREPTURI ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PĂRINTEŞTI

9.2.1.1.|_| Persoană fizică

9.2.2.1.|_| Persoană fizică

10.COPILUL (COPIII) (¹²) MENŢIONAT (MENŢIONAŢI) LA PUNCTUL 6 A(U) FOST CAPABIL(I) SĂ ÎŞI FORMEZE PROPRIILE OPINII^*

11.COPILULUI (COPIILOR) (¹³) CAPABIL(I) DE A-ŞI FORMA PROPRIILE OPINII, MENŢIONAT (MENŢIONAŢI) LA PUNCTUL 10, I (LI) S-A OFERIT POSIBILITATEA REALĂ ŞI EFECTIVĂ DE A-ŞI EXPRIMA RESPECTIVELE OPINII

12.|_| ACTUL AUTENTIC

14.ACTUL AUTENTIC SAU ACORDUL ESTE EXECUTORIU ÎN STATUL MEMBRU DE ORIGINE*

14.1.|_| în ceea ce priveşte încredinţarea, astfel cum se menţionează la punctul 7

14.2.|_| în ceea ce priveşte dreptul de vizită, astfel cum se menţionează la punctul 8

14.3.|_| în ceea ce priveşte alte drepturi, astfel cum se menţionează la punctul 9

ANEXA X:Tabel de Corespondenţă

Regulamentul (CE) Nr 2201/2003	Prezentul regulament
Articolul 1	Articolul 1
-	Articolul 1 alineatul (3)
Articolul 2	Articolul 2
Articolul 3	Articolul 3
Articolul 4	Articolul 4
Articolul 5	Articolul 5
Articolul 6	Articolul 6 alineatul (2)
Articolul 7	Articolul 6 alineatele (1) şi (3)
Articolul 8 alineatul (1)	Articolul 7 alineatul (1)
Articolul 8 alineatul (2)	Articolul 7 alineatul (2)
Articolul 9 alineatul (1)	Articolul 8 alineatul (1)
Articolul 9 alineatul (2)	Articolul 8 alineatul (2)
Articolul 10	Articolul 9
-	Articolul 10
Articolul 11 alineatul (1)	Articolul 22
-	Articolul 23
Articolul 11 alineatul (2)	Articolul 26
Articolul 11 alineatul (3)	Articolul 2 alineatul 4(1)
-	Articolul 24 alineatul (2)
-	Articolul 24 alineatul (3)
-	Articolul 25
Articolul 11 alineatul (4)	Articolul 27 alineatul (3)
Articolul 11 alineatul (5)	Articolul 27 alineatul (1)
-	Articolul 27 alineatul (2)
-	Articolul 27 alineatul (4)
-	Articolul 27 alineatul (5)
-	Articolul 27 alineatul (6)
-	Articolul 28
-	Articolul 29 alineatele (1) şi (2)
Articolul 11 alineatul (6)	Articolul 29 alineatul (3)
-	Articolul 29 alineatul (4)
Articolul 11 alineatul (7)	Articolul 29 alineatul (5)
Articolul 11 alineatul (8)	Articolul 29 alineatul (6)
Articolul 12	-
Articolul 13	Articolul 11
Articolul 14	Articolul 14
Articolul 15 alineatul (1), alineatul (2) literele (a) şi (b) şi alineatul (4)	Articolul 12 alineatul (1)
Articolul 15 alineatul (3)	Articolul 12 alineatul (4)
-	Articolul 12 alineatele (2) şi (3)
-	Articolul 12 alineatul (5)
Articolul 15 alineatul (2) litera (c)	Articolul 13 alineatul (1)
-	Articolul 13 alineatul (2)
Articolul 16	Articolul 17 literele (a) şi (b)
-	Articolul 17 litera (c)
-	Articolul 16
Articolul 17	Articolul 18
Articolul 18	Articolul 19
Articolul 19	Articolul 20
-	Articolul 20 alineatele (4) şi (5)
-	Articolul 21
Articolul 20 alineatul (1)	Articolul 15 alineatul (1)
Articolul 20 alineatul (2)	Articolul 15 alineatul (3)
-	Articolul 15 alineatul (2)
Articolul 21 alineatele (1) şi (2)	Articolul 30 alineatele (1) şi (2)
Articolul 21 alineatul (3)	Articolul 30 alineatele (3) şi (4)
Articolul 21 alineatul (4)	Articolul 30 alineatul (5)
Articolul 22	Articolul 38
Articolul 23 literele (a), (c), (d), (e) şi (f)	Articolul 39 literele (a), (b), (c), (d) şi (e)
Articolul 23 litera (b)	Articolul 39 alineatul (2)
Articolul 24	Articolul 69
Articolul 25	Articolul 70
Articolul 26	Articolul 71
-	Articolul 72
Articolul 27 alineatul (1)	Articolul 33 litera (a) şi articolul 44 litera (a)
-	Articolul 33 litera (b)
-	Articolul 44 litera (b)
Articolul 27 alineatul (2)	-
Articolul 28	-
Articolul 29	-
-	Articolul 34
-	Articolul 3 5
-	Articolul 40
-	Articolul 41
Articolul 30	-
Articolul 31	-
Articolul 32	-
Articolul 33	-
Articolul 34	-
Articolul 35	-
Articolul 36	Articolul 53
-	Articolul 53 alineatul (3)
Articolul 37 alineatul (1)	Articolul 31 alineatul (1)
-	Articolul 31 alineatele (2) şi (3)
Articolul 37 alineatul (2)	-
Articolul 38	Articolul 32
Articolul 39	Articolul 36
Articolul 40	Articolul 42 şi 47 alineatul (1)
-	Articolul 45
-	Articolul 46
-	Articolul 47 alineatul (2)
Articolul 41 alineatul (1)	Articolul 43 alineatul (1)
Articolul 41 alineatul (2)	Articolul 47 alineatul (3)
-	Articolul 47 alineatele (4), (5) şi (6)
Articolul 42 alineatul (1)	Articolul 43 alineatul (1)
Articolul 42 alineatul (2)	Articolul 47 alineatul (3)
Articolul 43	Articolele 37 şi 48
-	Articolul 49
-	Articolul 50
Articolul 44	-
Articolul 45 alineatul (1)	Articolul 31 alineatul (1)
Articolul 45 alineatul (2)	Articolul 31 alineatul (2)
-	Articolul 31 alineatul (3)
Articolul 46	Articolul 65
Articolul 47 alineatul (1)	Articolul 51 alineatul (1)
-	Articolul 51 alineatul (2)
-	Articolul 52
Articolul 48	Articolul 54
-	Articolul 5 5
-	Articolul 56
-	Articolul 57
-	Articolul 58
-	Articolul 59
-	Articolul 60
-	Articolul 61
-	Articolul 62
-	Articolul 63
-	Articolul 64
-	Articolul 66
-	Articolul 67
-	Articolul 68
Articolul 49	Articolul 73
Articolul 50	Articolul 74 alineatul (1)
-	Articolul 74 alineatul (2)
Articolul 51	Articolul 75
Articolul 52	Articolul 90
Articolul 53	Articolul 76
Articolul 54	Articolul 77 alineatul (1)
-	Articolul 77 alineatele (2) şi (3)
-	Articolul 78
-	Articolul 79 litera (a)
Articolul 55 alineatul (1) litera (a)	Articolul 79 litera (b)
Articolul 55 alineatul (1) litera (b)	Articolul 79 litera (c)
-	Articolul 79 litera (d)
Articolul 55 alineatul (1) litera (c)	Articolul 79 litera (e)
Articolul 55 alineatul (1) litera (d)	Articolul 79 litera (f)
Articolul 55 alineatul (1) litera (e)	Articolul 79 litera (g)
-	Articolul 80
-	Articolul 81
Articolul 56 alineatul (1)	Articolul 82 alineatul (1)
-	Articolul 82 alineatele (2), (3) şi (4)
Articolul 56 alineatul (2)	Articolul 82 alineatul (5)
-	Articolul 82 alineatul (6)
Articolul 56 alineatul (3)	Articolul 82 alineatul (7)
-	Articolul 82 alineatul (8)
Articolul 57 alineatele (1) şi (2)	-
Articolul 57 alineatul (3)	Articolul 83 alineatul (1)
Articolul 57 alineatul (4)	Articolul 83 alineatul (2)
Articolul 58	Articolul 84
-	Articolul 85
-	Articolul 86
-	Articolul 87
-	Articolul 88
-	Articolul 89
-	Articolul 91
Articolul 59	Articolul 94
Articolul 60 literele (a), (b), (c) şi (d)	Articolul 95
Articolul 60 litera (e)	Articolul 96
Articolul 61	Articolul 97 alineatul (1)
-	Articolul 97 alineatul (2)
Articolul 62	Articolul 98
Articolul 63	Articolul 99
Articolul 64 alineatul (1)	Articolul 100 alineatul (1)
Articolul 64 alineatele (2), (3) şi (4)	-
-	Articolul 100 alineatul (2)
Articolul 65 alineatul (1)	Articolul 101 alineatul (1)
-	Articolul 101 alineatul (2)
Articolul 66	Articolul 102
Articolul 67	Articolul 103
Articolul 68	Articolul 103
Articolul 69	Articolul 92
Articolul 70	-
-	Articolul 93
Articolul 71	Articolul 104
Articolul 72	Articolul 105
Anexa I	Anexa II
-	Anexa I
Anexa II	Anexa III
-	Anexa IV
Anexa III	Anexa V
Anexa IV	Anexa VI
-	Anexa VII
-	Anexa VIII
-	Anexa IX

\|_\| Belgia (BE)	\|_\| Bulgaria (BG)	\|_\| Cehia (CZ)	\|_\| Germania (DE)
\|_\| Estonia (EE)	\|_\| Irlanda (IE)	\|_\| Grecia (EL)	\|_\| Spania (ES)
\|_\| Franţa (FR)	\|_\| Croaţia (HR)	\|_\| Italia (IT)	\|_\| Cipru (CY)
\|_\| Letonia (LV)	\|_\| Lituania (LT)	\|_\| Luxemburg (LU)	\|_\| Ungaria (HU)
\|_\| Malta (MT)	\|_\| Ţările de Jos (NL)	\|_\| Austria (AT)	\|_\| Polonia (PL)G
\|_\| Portugalia (PT)	\|_\| România (RO)	\|_\| Slovenia (SL)	\|_\| Slovacia (SK)
\|_\| Finlanda (FI)	\|_\| Suedia (SE)	\|_\| Regatul Unit (UK)

\|_\| BG	\|_\|ES	\|_\|CS	\|_\|DE	\|_\|ET	\|_\|EL	\|_\|EN	\|_\|FR
\|_\|GA	\|_\| HR	\|_\|IT	\|_\|LV	\|_\|LT	\|_\|HU	\|_\|MT	\|_\|NL
\|_\|PL	\|_\|PT	\|_\|RO	\|_\|SK	\|_\|SL	\|_\|FI	\|_\|SV

\|_\| BG	\|_\|ES	\|_\|CS	\|_\|DE	\|_\|ET	\|_\|EL	\|_\|EN	\|_\|FR
\|_\|GA	\|_\| HR	\|_\|IT	\|_\|LV	\|_\|LT	\|_\|HU	\|_\|MT	\|_\|NL
\|_\|PL	\|_\|PT	\|_\|RO	\|_\|SK	\|_\|SL	\|_\|FI	\|_\|SV

\|_\| Belgia (BE)	\|_\| Bulgaria (BG)	\|_\| Cehia (CZ)	\|_\| Germania (DE)
\|_\| Estonia (EE)	\|_\| Irlanda (IE)	\|_\| Grecia (EL)	\|_\| Spania (ES)
\|_\| Franţa (FR)	\|_\| Croaţia (HR)	\|_\| Italia (IT)	\|_\| Cipru (CY)
\|_\| Letonia (LV)	\|_\| Lituania (LT)	\|_\| Luxemburg (LU)	\|_\| Ungaria (HU)
\|_\| Malta (MT)	\|_\| Ţările de Jos (NL)	\|_\| Austria (AT)	\|_\| Polonia (PL)G
\|_\| Portugalia (PT)	\|_\| România (RO)	\|_\| Slovenia (SL)	\|_\| Slovacia (SK)
\|_\| Finlanda (FI)	\|_\| Suedia (SE)	\|_\| Regatul Unit (UK)

\|_\| Belgia (BE)	\|_\| Bulgaria (BG)	\|_\| Cehia (CZ)	\|_\| Germania (DE)
\|_\| Estonia (EE)	\|_\| Irlanda (IE)	\|_\| Grecia (EL)	\|_\| Spania (ES)
\|_\| Franţa (FR)	\|_\| Croaţia (HR)	\|_\| Italia (IT)	\|_\| Cipru (CY)
\|_\| Letonia (LV)	\|_\| Lituania (LT)	\|_\| Luxemburg (LU)	\|_\| Ungaria (HU)
\|_\| Malta (MT)	\|_\| Ţările de Jos (NL)	\|_\| Austria (AT)	\|_\| Polonia (PL)G
\|_\| Portugalia (PT)	\|_\| România (RO)	\|_\| Slovenia (SL)	\|_\| Slovacia (SK)
\|_\| Finlanda (FI)	\|_\| Suedia (SE)	\|_\| Regatul Unit (UK)

\|_\| euro (EUR)	\|_\| leva bulgăreşti (BGN)	\|_\| kuna croate (HRK)
\|_\| coroane cehe (CZK)	\|_\| forinţi maghiari (HUF)	\|_\| zloţi polonezi (PLN)
\|_\| lire sterline (GBP)	\|_\| lei româneşti (RON)	\|_\| coroane suedeze (SEK)
\|_\| altele [vă rugăm să precizaţi (codul ISO)]:

\|_\| euro (EUR)	\|_\| leva bulgăreşti (BGN)	\|_\| kuna croate (HRK)
\|_\| coroane cehe (CZK)	\|_\| forinţi maghiari (HUF)	\|_\| zloţi polonezi (PLN)
\|_\| lire sterline (GBP)	\|_\| lei româneşti (RON)	\|_\| coroane suedeze (SEK)
\|_\| altele [vă rugăm să precizaţi (codul ISO)]:

\|_\| euro (EUR)	\|_\| leva bulgăreşti (BGN)	\|_\| kuna croate (HRK)
\|_\| coroane cehe (CZK)	\|_\| forinţi maghiari (HUF)	\|_\| zloţi polonezi (PLN)
\|_\| lire sterline (GBP)	\|_\| lei româneşti (RON)	\|_\| coroane suedeze (SEK)
\|_\| altele [vă rugăm să precizaţi (codul ISO)]:

\|_\| euro (EUR)	\|_\| leva bulgăreşti (BGN)	\|_\| kuna croate (HRK)
\|_\| coroane cehe (CZK)	\|_\| forinţi maghiari (HUF)	\|_\| zloţi polonezi (PLN)
\|_\| lire sterline (GBP)	\|_\| lei româneşti (RON)	\|_\| coroane suedeze (SEK)
\|_\| altele [vă rugăm să precizaţi (codul ISO)]: