Secţiunea 1 - Divorţ, separare de drept şi anulare a căsătoriei - Regulamentul 1111/25-iun-2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii

Acte UE

Jurnalul Oficial 178L

În vigoare

Versiune de la: 2 Iulie 2019

SECŢIUNEA 1:Divorţ, separare de drept şi anulare a căsătoriei

Sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei instanţele din statul membru:

(a)pe teritoriul căruia se află:

(i)reşedinţa obişnuită a soţilor;

(ii)ultima reşedinţă obişnuită a soţilor în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo;

(iii)reşedinţa obişnuită a pârâtului;

(iv)în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi;

(v)reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii; sau

(vi)reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înaintea introducerii cererii şi este resortisant al statului membru respectiv; sau

(b)de cetăţenie a celor doi soţi.

Art. 4: Cererea reconvenţională

Instanţa în faţa căreia se desfăşoară procedura în temeiul articolului 3 este competentă, de asemenea, pentru soluţionarea cererii reconvenţionale, în măsura în care respectiva cerere intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

Art. 5: Transformarea separării de drept în divorţ

Fără a aduce atingere articolului 3, o instanţă dintr-un stat membru care a pronunţat o hotărâre privind separarea de drept este competentă, de asemenea, să transforme această separare de drept în divorţ, în cazul în care dreptul respectivului stat membru prevede aceasta.

Art. 6: Competenţă reziduală

(1)Sub rezerva alineatului (2), în cazul în care nicio instanţă dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolului 3, 4 sau 5, competenţa este stabilită, în fiecare stat membru, de dreptul respectivului stat.

(2)Un soţ care are reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru, sau este resortisant al unui stat membru poate fi chemat în judecată într-un alt stat membru numai în temeiul articolelor 3, 4 şi 5.

(3)Orice resortisant al unui stat membru care îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui alt stat membru poate să invoce, ca şi cetăţenii acelui stat, normele de competenţă aplicabile în acel stat împotriva unui pârât care nu îşi are reşedinţa obişnuită într-un stat membru şi nu are cetăţenia acestuia.