Art. 37. - Art. 37: Rectificarea certificatului - Regulamentul 1111/25-iun-2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii

Acte UE

Jurnalul Oficial 178L

În vigoare
Versiune de la: 2 Iulie 2019
Art. 37: Rectificarea certificatului
(1)Instanţa dintr-un stat membru de origine, comunicată Comisiei în temeiul articolului 103, rectifică certificatul, la cerere, şi poate face acest lucru şi din oficiu în cazul în care, din cauza unei erori materiale sau a unei omisiuni, există o neconcordanţă între hotărârea care urmează să fie executată şi certificat.
(2)În cazul procedurii de rectificare a certificatului se aplică dreptul statului membru de origine.