Art. 59. - Art. 59: Cererea de refuz al executării - Regulamentul 1111/25-iun-2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii

Acte UE

Jurnalul Oficial 178L

În vigoare
Versiune de la: 2 Iulie 2019
Art. 59: Cererea de refuz al executării
(1)Procedura pentru introducerea unei cereri de refuz al executării, în măsura în care nu este reglementată de prezentul regulament, este reglementată de dreptul statului membru de executare.
(2)Solicitantul furnizează autorităţii competente în materie de executare sau instanţei o copie a hotărârii şi, după caz şi în măsura posibilului, certificatul corespunzător eliberat în temeiul articolului 36 sau 47.
(3)Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa poate, dacă este necesar, să ceară părţii care solicită executarea să furnizeze, în conformitate cu articolul 91, o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber ale certificatului corespunzător eliberat în temeiul articolului 36 sau 47, care precizează obligaţia care trebuie executată.
(4)Dacă autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa nu poate să continue procedura în lipsa unei traduceri sau transliterări a hotărârii, aceasta poate să ceară părţii care solicită executarea să furnizeze, în conformitate cu articolul 91, o traducere sau o transliterare a hotărârii.
(5)Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa poate să renunţe la prezentarea documentelor menţionate la alineatul (2) în cazul în care:
a)le deţine deja; sau
b)nu consideră rezonabilă furnizarea acestora de către solicitant.
În cazul menţionat la litera (b) din primul paragraf, autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa poate solicita celeilalte părţi să furnizeze respectivele documente.
(6)Partea care solicită refuzul executării unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru nu are obligaţia de a avea o adresă poştală în statul membru de executare. Partea respectivă are obligaţia de a avea un reprezentant autorizat în statul membru de executare doar în cazul în care existenţa unui astfel de reprezentant este obligatorie în temeiul dreptului statului membru de executare, indiferent de cetăţenia părţilor.