Capitolul iv - RECUNOAŞTERE ŞI EXECUTARE - Regulamentul 1111/25-iun-2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii
Acte UE
Jurnalul Oficial 178L
În vigoare Versiune de la: 2 Iulie 2019
CAPITOLUL IV:RECUNOAŞTERE ŞI EXECUTARE
Subsecţiunea 1:Recunoaştere
Art. 30: Recunoaşterea unei hotărâri
(1)Hotărârile pronunţate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură specială.
(2)În special şi fără a aduce atingere alineatului (3), nu este necesară nicio procedură specială pentru actualizarea actelor de stare civilă ale unui stat membru pe baza unei hotărâri pronunţate în alt stat membru în materie de divorţ, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei care nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac în conformitate cu dreptul respectivului stat membru.
(3)Orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolele 59-62 şi, după caz, în secţiunea 5 a prezentului capitol şi în capitolul VI, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate absenţa motivelor de refuz al recunoaşterii menţionate la articolele 38 şi 39.
(4)Competenţa teritorială a instanţei comunicate Comisiei de fiecare stat membru în temeiul articolului 103 este stabilită de dreptul statului membru în care a fost iniţiată o procedură în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol.
(5)În cazul în care recunoaşterea unei hotărâri se invocă pe cale incidentală în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, aceasta poate pronunţa o hotărâre în acest sens.
Art. 31: Documente care trebuie prezentate în vederea recunoaşterii
(1)O parte care doreşte să invoce într-un stat membru o hotărâre pronunţată în alt stat membru prezintă următoarele documente:
a)o copie a hotărârii, care să întrunească toate condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii sale; şi
b)certificatul corespunzător eliberat în temeiul articolului 36.
(2)Instanţa sau autoritatea competentă în faţa căreia se invocă hotărârea pronunţată într-un alt stat membru poate, dacă este necesar, să solicite părţii care o invocă să furnizeze, în conformitate cu articolul 91, o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber ale certificatului menţionat la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol.
(3)Instanţa sau autoritatea competentă în faţa căreia se invocă hotărârea pronunţată într-un alt stat membru poate să solicite părţii să furnizeze, în conformitate cu articolul 91, o traducere sau o transliterare a hotărârii, în plus faţă de o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber ale certificatului,dacă nu poate să continue procedura în lipsa traducerii sau a transliterării respective.
Art. 32: Lipsa unor documente
(1)În lipsa prezentării documentelor menţionate la articolul 31 alineatul (1), instanţa sau autoritatea competentă poate acorda un termen pentru prezentarea lor, poate accepta documente echivalente sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informaţii, poate să renunţe la prezentarea lor.
(2)La solicitarea instanţei sau a autorităţii competente, se prezintă o traducere sau o transliterare, în conformitate cu articolul 91, a unor astfel de documente echivalente.
Art. 33: Suspendarea procedurii
Instanţa în faţa căreia se invocă o hotărâre pronunţată într-un alt stat membru poate suspenda procedura desfăşurată în faţa sa, total sau parţial, în cazul în care:
(a)hotărârea respectivă face obiectul unei căi de atac ordinare introduse în statul membru de origine; sau
(b)s-a formulat o cerere de pronunţare a unei hotărâri prin care să se constate absenţa motivelor de refuz al recunoaşterii menţionate la articolele 38 şi 39 sau de pronunţare a unei hotărâri de refuz al recunoaşterii în temeiul unuia dintre motivele respective.
Subsecţiunea 2:Forţă executorie şi executare
Art. 34: Hotărâri executorii
(1)Hotărârile pronunţate într-un stat membru în materia răspunderii părinteşti care sunt executorii în acel stat membru sunt executorii şi în celelalte state membre fără să fie necesară încuviinţarea executării.
(2)În scopul executării într-un alt stat membru a unei hotărâri de acordare a dreptului de vizită, instanţa de origine poate declara hotărârea executorie cu titlu provizoriu, fără a aduce atingere unei eventuale căi de atac.
Art. 35: Documente care trebuie prezentate în vederea executării
(1)În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri pronunţate în alt stat membru, partea care solicită executarea furnizează autorităţii competente în materie de executare:
a)o copie a hotărârii, care să întrunească toate condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii sale; şi
b)certificatul corespunzător eliberat în temeiul articolului 36.
(2)În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri pronunţate în alt stat membru prin care se dispune o măsură provizorie, inclusiv asiguratorie, partea care solicită executarea furnizează autorităţii competente în materie de executare:
a)o copie a hotărârii, care să întrunească toate condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii sale;
b)certificatul corespunzător eliberat în temeiul articolului 36, care să ateste că hotărârea este executorie în statul membru de origine şi că instanţa de origine:
(i)este competentă să soluţioneze cauza pe fond; sau
(ii)a dispus măsura în conformitate cu articolul 27 alineatul (5) coroborat cu articolul 15; şi
c)dovada notificării sau comunicării hotărârii, în cazul în care măsura a fost dispusă fără ca pârâtul să fie citat.
(3)Autoritatea competentă în materie de executare poate, atunci când este necesar, să îi ceară părţii care solicită executarea să furnizeze, în conformitate cu articolul 69, o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber ale certificatului care precizează ce obligaţie trebuie executată.
(4)Autoritatea competentă în materie de executare poate să îi ceară părţii care solicită executarea să furnizeze, în conformitate cu articolul 91, o traducere sau o transliterare a hotărârii în cazul în care procedura nu poate continua în lipsa traducerii sau a transliterării respective.
Subsecţiunea 3:Certificatul
Art. 36: Eliberarea certificatului
(1)Instanţa dintr-un stat membru de origine, comunicată Comisiei în temeiul articolului 103, eliberează, la cererea unei părţi, un certificat privind:
a)o hotărâre în materie matrimonială, folosind formularul care figurează în anexa II;
b)o hotărâre în materia răspunderii părinteşti, folosind formularul care figurează în anexa III;
c)o hotărâre prin care se dispune înapoierea copilului astfel cum se menţionează la articolul 2 alineatul (1) litera (a) şi, după caz, orice măsuri provizorii, inclusiv măsuri asigurătorii, dispuse în conformitate cu articolul 27 alineatul (5) care însoţesc hotărârea, folosind formularul care figurează în anexa IV.
(2)Certificatul se completează şi se eliberează în limba hotărârii. Certificatul poate fi eliberat şi într-o altă limbă oficială a instituţiilor Uniunii Europene care a fost solicitată de parte. Acest lucru nu creează nicio obligaţie pentru instanţa care eliberează certificatul de a furniza o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber.
(3)Eliberarea certificatului nu poate fi contestată.
Art. 37: Rectificarea certificatului
(1)Instanţa dintr-un stat membru de origine, comunicată Comisiei în temeiul articolului 103, rectifică certificatul, la cerere, şi poate face acest lucru şi din oficiu în cazul în care, din cauza unei erori materiale sau a unei omisiuni, există o neconcordanţă între hotărârea care urmează să fie executată şi certificat.
(2)În cazul procedurii de rectificare a certificatului se aplică dreptul statului membru de origine.
Subsecţiunea 4:Refuzul recunoaşterii şi al executării
Art. 38: Motive de refuz al recunoaşterii hotărârilor în materie matrimonială
Recunoaşterea unei hotărâri pronunţate în materie de divorţ, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei se refuză:
(a)în cazul în care recunoaşterea contravine în mod evident ordinii publice a statului membru în care se invocă recunoaşterea;
(b)în cazul în care actul de iniţiere a procedurii sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util pârâtului care nu s-a prezentat, astfel încât acesta să îşi poată pregăti apărarea, cu excepţia cazului în care se constată că pârâtul a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc;
(c)în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată într-o procedură între aceleaşi părţi în statul membru în care se invocă recunoaşterea; sau
(d)în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terţ într-o procedură între aceleaşi părţi, cu condiţia ca această primă hotărâre să îndeplinească condiţiile necesare recunoaşterii sale în statul membru în care se invocă recunoaşterea.
Art. 39: Motive de refuz al recunoaşterii hotărârilor în materia autorităţii părinteşti
(1)Recunoaşterea unei hotărâri pronunţate în materia răspunderii părinteşti se refuză:
a)în cazul în care recunoaşterea contravine în mod evident ordinii publice din statul membru în care se invocă aceasta, luând în considerare interesul superior al copilului;
b)în cazul în care actul de iniţiere a procedurii sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util persoanei care nu s-a prezentat, astfel încât aceasta să îşi poată pregăti apărarea, cu excepţia cazului în care se constată că respectiva persoană a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc;
c)la solicitarea oricărei persoane care susţine că hotărârea se opune exercitării răspunderii sale părinteşti, în cazul în care hotărârea a fost pronunţată fără ca această persoană să fi avut posibilitatea de a fi ascultată;
d)în cazul şi în măsura în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată ulterior în materia răspunderii părinteşti în statul membru în care se invocă recunoaşterea;
e)în cazul şi în măsura în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată ulterior în materia răspunderii părinteşti într-un alt stat membru sau în statul terţ în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită, cu condiţia ca hotărârea ulterioară să îndeplinească condiţiile necesare recunoaşterii sale în statul membru în care se invocă recunoaşterea; sau
f)în cazul în care nu a fost respectată procedura prevăzută la articolul 82.
(2)Recunoaşterea unei hotărâri în materia răspunderii părinteşti poate fi refuzată în cazul în care hotărârea a fost pronunţată fără să i se fi oferit copilului care este capabil de a-şi forma o opinie proprie posibilitatea de a-şi exprima opinia în conformitate cu articolul 21, cu excepţia cazului în care:
a)procedura privea numai bunurile copilului, cu condiţia ca oferirea unei astfel de posibilităţi să nu fi fost obligatorie ţinând seama de obiectul procedurii; sau
b)existau motive serioase în acest sens, având în vedere, în special, urgenţa cauzei.
Art. 40: Procedura de refuz al recunoaşterii
(1)Unei cereri de refuz al recunoaşterii i se aplică în mod corespunzător procedurile prevăzute la articolele 59-62 şi, după caz, în secţiunea 5 a prezentului capitol şi în capitolul VI.
(2)Competenţa teritorială a instanţei comunicate Comisiei de fiecare stat membru în temeiul articolului 103 este stabilită de dreptul statului membru în care a fost iniţiată o procedură având ca obiect refuzul recunoaşterii.
Art. 41: Motive de refuz al executării hotărârilor în materia răspunderii părinteşti
Fără a aduce atingere articolului 56 alineatul (6), executarea unei hotărâri în materia răspunderii părinteşti se refuză în cazul în care se constată existenţa unuia dintre motivele de refuz al recunoaşterii menţionate la articolul 39.
Subsecţiunea 0:
Art. 42: Domeniu de aplicare
(1)Prezenta secţiune se aplică următoarelor tipuri de hotărâri cu condiţia ca acestea să fi fost certificate în statul membru de origine în conformitate cu articolul 47:
a)hotărârile prin care se acordă un drept de vizită şi
b)hotărârile pronunţate în temeiul articolului 29 alineatul (6), în măsura în care implică înapoierea copilului.
(2)Prezenta secţiune nu împiedică o parte să solicite recunoaşterea şi executarea unei hotărâri menţionate la alineatul (1) în conformitate cu dispoziţiile privind recunoaşterea şi executarea prevăzute în secţiunea 1 din prezentul capitol.
Subsecţiunea 1:Recunoaştere
Art. 43: Recunoaştere
(1)Hotărârile menţionate la articolul 42 alineatul (1) pronunţate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură specială şi fără a fi posibil să se opună recunoaşterii lor, cu excepţia cazului şi în măsura în care se constată că hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre ulterioară astfel cum se menţionează la articolul 50.
(2)O parte care doreşte să invoce într-un stat membru o hotărâre menţionată la articolul 42 alineatul (1) pronunţată în alt stat membru prezintă următoarele documente:
a)o copie a hotărârii, care să întrunească toate condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii sale; şi
b)certificatul corespunzător eliberat în temeiul articolului 47.
(3)Articolul 31 alineatele (2) şi (3) se aplică în consecinţă.
Art. 44: Suspendarea procedurii
Instanţa în faţa căreia se invocă o hotărâre menţionată la articolul 42 alineatul (1) pronunţată într-un alt stat membru poate suspenda procedura, total sau parţial, în cazul în care:
(a)a fost depusă o cerere prin care se invocă ireconciliabilitatea hotărârii respective cu o hotărâre ulterioară astfel cum se menţionează la articolul 50; sau
(b)persoana împotriva căreia se solicită executarea a solicitat, în conformitate cu articolul 48, retragerea unui certificat eliberat în temeiul articolului 47.
Subsecţiunea 2:Forţă executorie şi executare
Art. 45: Hotărâri executorii
(1)O hotărâre menţionată la articolul 42 alineatul (1) pronunţată într-un stat membru care este executorie în acel stat membru, este executorie, în temeiul prezentei secţiuni, şi în celelalte state membre fără să fie necesară încuviinţarea executării.
(2)În scopul executării într-un alt stat membru a unei hotărâri menţionate la articolul 42 alineatul (1) litera (a), instanţele din statul membru de origine pot declara hotărârea executorie cu titlu provizoriu, fără a aduce atingere unei eventuale căi de atac.
Art. 46: Documente care trebuie prezentate în vederea executării
(1)În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri menţionate la articolul 42 alineatul (1) care a fost pronunţată în alt stat membru, partea care solicită executarea prezintă autorităţii competente în materie de executare:
a)o copie a hotărârii, care să întrunească toate condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii sale; şi
b)certificatul corespunzător eliberat în temeiul articolului 47.
(2)În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri menţionate la articolul 42 alineatul (1) litera (a), care a fost pronunţată în alt stat membru, autoritatea competentă în materie de executare poate, dacă este necesar, să ceară solicitantului să prezinte, în conformitate cu articolul 91, o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber ale certificatului care precizează ce obligaţie trebuie executată.
(3)În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri menţionate la articolul 42 alineatul (1), care a fost pronunţată în alt stat membru, autoritatea competentă în materie de executare poate să ceară solicitantului să furnizeze, în conformitate cu articolul 91, o traducere sau o transliterare a hotărârii dacă nu poate să continue procedura în lipsa traducerii sau a transliterării respective.
Subsecţiunea 3:Certificatul pentru hotărârile privilegiate
Art. 47: Eliberarea certificatului
(1)Instanţa care a pronunţat o hotărâre dintre cele menţionate la articolul 42 alineatul (1) eliberează, la cererea unei părţi, un certificat privind:
a)o hotărâre prin care se acordă dreptul de vizită, folosind formularul care figurează în anexa V;
b)o hotărâre prin care se soluţionează pe fond chestiunea încredinţării copilului, care implică înapoierea copilului, şi care a fost pronunţată în temeiul articolului 29 alineatul (6), folosind formularul care figurează în anexa VI.
(2)Certificatul se completează şi se eliberează în limba hotărârii. Certificatul poate fi eliberat şi într-o altă limbă oficială a instituţiilor Uniunii Europene care a fost solicitată de o parte. Acest lucru nu creează nicio obligaţie pentru instanţa care eliberează certificatul de a furniza o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber.
(3)Instanţa eliberează certificatul doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)toate părţile interesate au avut posibilitatea de a fi ascultate;
b)copilul a avut posibilitatea de a-şi exprima opinia în conformitate cu articolul 21;
c)atunci când hotărârea a fost pronunţată în lipsă:
(i)actul de iniţiere a procedurii sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat în timp util persoanei care nu s-a prezentat, astfel încât aceasta să îşi poată pregăti apărarea; sau
(ii)s-a stabilit că persoana care nu s-a prezentat a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc.
(4)Fără a aduce atingere alineatului (3) din prezentul articol, certificatul privind o hotărâre menţionată la articolul 42 alineatul (1) litera (b) se eliberează numai în cazul în care instanţa, atunci când a pronunţat hotărârea, a ţinut seama de motivele şi de elementele de fapt care au stat la baza hotărârii anterioare pronunţate într-un alt stat membru în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) sau cu articolul 13 alineatul (2) din Convenţia de la Haga din 1980.
(5)Certificatul produce efecte doar în limitele forţei executorii a hotărârii.
(6)Eliberarea certificatului nu poate face obiectul niciunor forme de contestare cu excepţia celor prevăzute la articolul 48.
Art. 48: Rectificarea şi retragerea certificatului
(1)Instanţa din statul membru de origine, comunicată Comisiei în temeiul articolului 103, rectifică certificatul, la cerere, şi poate face acest lucru şi din oficiu în cazul în care, din cauza unei erori materiale sau a unei omisiuni, există o neconcordanţă între hotărâre şi certificat.
(2)Instanţa menţionată la alineatul (1) din prezentul articol retrage certificatul, la cerere sau din oficiu, în cazul în care acesta a fost eliberat în mod neîntemeiat, având în vedere cerinţele prevăzute la articolul 47. Articolul 49 se aplică în mod corespunzător.
(3)Procedura, inclusiv orice cale de atac, referitoare la rectificarea sau retragerea certificatului este reglementată de dreptul statului membru de origine.
Art. 49: Certificatul privind lipsa sau limitarea forţei executorii
(1)În cazul şi în măsura în care o hotărâre certificată în conformitate cu articolul 47 nu mai este executorie sau forţa sa executorie a fost suspendată sau limitată, se eliberează, pe baza unei cereri care poate fi adresată în orice moment instanţei din statul membru de origine, comunicată Comisiei în temeiul articolului 103, un certificat care indică lipsa sau limitarea forţei executorii, folosind formularul-tip care figurează în anexa VII.
(2)Certificatul se completează şi se eliberează în limba hotărârii. Certificatul poate fi eliberat şi într-o altă limbă oficială a instituţiilor Uniunii Europene care a fost solicitată de o parte. Acest lucru nu creează nicio obligaţie pentru instanţa care eliberează certificatul de a furniza o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber.
Subsecţiunea 4:Refuzul recunoaşterii şi al executării
Art. 50: Hotărâri ireconciliabile
Recunoaşterea şi executarea unei hotărâri menţionate la articolul 42 alineatul (1) se refuză în cazul şi în măsura în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre ulterioară în materia răspunderii părinteşti referitoare la acelaşi copil şi care a fost pronunţată:
(a)în statul membru în care se invocă recunoaşterea; sau
(b)într-un alt stat membru sau în statul terţ în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită, cu condiţia ca hotărârea ulterioară să îndeplinească condiţiile necesare pentru recunoaşterea sa în statul membru în care se invocă recunoaşterea.
Subsecţiunea 1:Executare
Art. 51: Procedura de executare
(1)Sub rezerva dispoziţiilor prezentei secţiuni, procedura de executare a hotărârilor pronunţate într-un alt stat membru este reglementată de dreptul statului membru de executare. Fără a aduce atingere articolelor 41, 50, 56 şi 57, o hotărâre pronunţată într-un stat membru care este executorie în statul membru de origine se execută în statul membru de executare în aceleaşi condiţii ca o hotărâre pronunţată în respectivul stat membru.
(2)Partea care solicită executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru nu are obligaţia de a avea o adresă poştală în statul membru de executare. Partea respectivă are obligaţia de a avea un reprezentant autorizat în statul membru de executare doar în cazul în care această reprezentare este obligatorie în temeiul dreptului statului membru de executare, indiferent de cetăţenia părţilor.
Art. 52: Autorităţile competente în materie de executare
Cererea de executare se adresează autorităţii competente în materie de executare în temeiul dreptului statului membru de executare, astfel cum a fost comunicată Comisiei de respectivul stat membru în temeiul articolului 103.
Art. 53: Executare parţială
(1)Partea care solicită executarea unei hotărâri poate cere o executare parţială a acesteia.
(2)În cazul în care s-a pronunţat o hotărâre cu privire la mai multe capete de cerere şi executarea este refuzată pentru unele dintre acestea, executarea este totuşi posibilă pentru acele părţi din hotărâre care nu sunt vizate de refuz.
(3)Alineatele (1) şi (2) din prezentul articol nu pot fi utilizate pentru a se executa o hotărâre prin care se dispune înapoierea unui copil fără a se executa şi măsurile provizorii, inclusiv asigurătorii, care au fost dispuse pentru a proteja copilul de riscul menţionat la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Convenţia de la Haga din 1980.
Art. 54: Modalităţi de exercitare a dreptului de vizită
(1)Autorităţile competente în materie de executare sau instanţele din statul membru de executare pot stabili modalităţile de organizare a exercitării dreptului de vizită, în cazul în care modalităţile necesare nu au fost prevăzute sau nu au fost suficient prevăzute în hotărârea pronunţată de instanţele din statul membru având competenţă pentru soluţionarea cauzei pe fond şi cu condiţia să fie respectate elementele esenţiale ale respectivei hotărâri.
(2)Modalităţile stabilite în conformitate cu alineatul (1) îşi încetează aplicabilitatea în urma unei hotărâri ulterioare pronunţate de instanţele din statul membru având competenţă pentru soluţionarea cauzei pe fond.
Art. 55: Notificarea sau comunicarea certificatului şi a hotărârii
(1)În cazul în care se solicită executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru, certificatul corespunzător eliberat în temeiul articolelor 36 sau 47 se notifică sau se comunică persoanei împotriva căreia se solicită executarea înainte de prima măsură de executare. Certificatul este însoţit de hotărâre, dacă aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată persoanei respective, şi, dacă este cazul, de detaliile modalităţilor menţionate la articolul 54 alineatul (1).
(2)În cazul în care notificarea sau comunicarea trebuie efectuată în alt stat membru decât statul membru de origine, persoana împotriva căreia se solicită executarea poate cere o traducere sau o transliterare a următoarelor documente:
a)hotărârea, pentru a contesta executarea;
b)dacă este cazul, conţinutul traductibil din câmpurile de text liber ale certificatului eliberat în temeiul articolului 47,
dacă acestea nu sunt scrise sau nu sunt însoţite de o traducere sau de o transliterare fie într-o limbă pe care persoana respectivă o înţelege, fie în limba oficială a statului membru în care persoana îşi are reşedinţa obişnuită sau, în cazul în care în statul membru respectiv există mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale de la locul în care persoana îşi are reşedinţa obişnuită.
(3)În cazul în care se solicită o traducere sau o transliterare în temeiul alineatului (2), nu se pot lua alte măsuri de executare decât măsurile asigurătorii până când persoanei împotriva căreia se solicită executarea nu i-a fost furnizată traducerea sau transliterarea.
(4)Alineatele (2) şi (3) nu se aplică în măsura în care hotărârea şi, după caz, certificatul menţionat la alineatul (1) i-au fost deja notificate sau comunicate persoanei împotriva căreia se solicită executarea cu respectarea cerinţelor privind traducerea sau transliterarea prevăzute la alineatul (2).
Subsecţiunea 2:Suspendarea procedurii de executare şi refuzul executării
Art. 56: Suspendare şi refuz
(1)Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa din statul membru de executare, din oficiu sau la cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea ori, după caz, în temeiul dreptului naţional, la cererea copilului în cauză, suspendă procedura de executare în cazul în care forţa executorie a hotărârii este suspendată în statul membru de origine.
(2)Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa din statul membru de executare poate, la cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea ori, după caz în temeiul dreptului naţional, la cererea copilului în cauză, să suspende procedura de executare, în tot sau în parte, pe baza unuia dintre următoarele motive:
a)hotărârea face obiectul unei căi de atac ordinare în statul membru de origine;
b)termenul pentru introducerea unei căi de atac ordinare menţionate la litera (a) nu a expirat încă;
c)a fost introdusă o cerere de refuz al executării în temeiul articolului 41, 50 sau 57; sau
d)persoana împotriva căreia se solicită executarea a solicitat, în conformitate cu articolul 48, retragerea unui certificat eliberat în temeiul articolului 47.
(3)În cazul în care autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa suspendă procedura de executare din motivul menţionat la alineatul (2) litera (b), aceasta poate preciza care este termenul pentru introducerea oricărei căi de atac.
(4)În cazuri excepţionale, autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa poate, la cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea ori, după caz în temeiul dreptului naţional, la cererea copilului în cauză sau a oricărei părţi interesate care acţionează în interesul superior al copilului, să suspende procedura de executare dacă aceasta ar expune copilul la un risc grav de vătămare fizică sau psihică din cauza unor obstacole temporare apărute după pronunţarea hotărârii sau în temeiul oricărei alte schimbări semnificative de circumstanţe.
Executarea se reia de îndată ce riscul grav de vătămare fizică sau psihică încetează să mai existe.
(5)În cazurile menţionate la alineatul (4), înainte de a refuza executarea în temeiul alineatului (6), autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa ia măsurile necesare pentru a facilita executarea în conformitate cu legislaţia şi procedurile naţionale şi cu interesul superior al copilului.
(6)În cazul în care riscul grav menţionat la alineatul (4) are un caracter de durată, autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa poate, la cerere, să refuze executarea hotărârii.
Art. 57: Motivele de refuz sau de suspendare a executării în temeiul dreptului naţional
Motivele de refuz sau de suspendare a executării în temeiul dreptului statului membru de executare se aplică în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu aplicarea articolelor 41, 50 şi 56.
Art. 58: Competenţa autorităţilor sau a instanţelor competente în ceea ce priveşte refuzul executării
(1)Cererea de refuz al executării întemeiată pe articolul 39 se prezintă instanţei care a fost comunicată Comisiei de fiecare stat membru în temeiul articolului 103. Cererea de refuz al executării întemeiată pe alte motive prevăzute sau permise de prezentul regulament se prezintă autorităţii sau instanţei care a fost comunicată Comisiei de fiecare stat membru în temeiul articolului 103.
(2)Competenţa teritorială a autorităţii sau a instanţei care a fost comunicată Comisiei de fiecare stat membru în temeiul articolului 103 se stabileşte de dreptul statului membru în care a fost iniţiată o procedură în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 59: Cererea de refuz al executării
(1)Procedura pentru introducerea unei cereri de refuz al executării, în măsura în care nu este reglementată de prezentul regulament, este reglementată de dreptul statului membru de executare.
(2)Solicitantul furnizează autorităţii competente în materie de executare sau instanţei o copie a hotărârii şi, după caz şi în măsura posibilului, certificatul corespunzător eliberat în temeiul articolului 36 sau 47.
(3)Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa poate, dacă este necesar, să ceară părţii care solicită executarea să furnizeze, în conformitate cu articolul 91, o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber ale certificatului corespunzător eliberat în temeiul articolului 36 sau 47, care precizează obligaţia care trebuie executată.
(4)Dacă autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa nu poate să continue procedura în lipsa unei traduceri sau transliterări a hotărârii, aceasta poate să ceară părţii care solicită executarea să furnizeze, în conformitate cu articolul 91, o traducere sau o transliterare a hotărârii.
(5)Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa poate să renunţe la prezentarea documentelor menţionate la alineatul (2) în cazul în care:
a)le deţine deja; sau
b)nu consideră rezonabilă furnizarea acestora de către solicitant.
În cazul menţionat la litera (b) din primul paragraf, autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa poate solicita celeilalte părţi să furnizeze respectivele documente.
(6)Partea care solicită refuzul executării unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru nu are obligaţia de a avea o adresă poştală în statul membru de executare. Partea respectivă are obligaţia de a avea un reprezentant autorizat în statul membru de executare doar în cazul în care existenţa unui astfel de reprezentant este obligatorie în temeiul dreptului statului membru de executare, indiferent de cetăţenia părţilor.
Art. 60: Proceduri urgente
Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa acţionează fără întârzieri nejustificate în procedura de soluţionare a cererii de refuz al executării.
Art. 61: Contestare sau cale de atac
(1)Oricare dintre părţi poate introduce o cale de atac sau o contestaţie împotriva hotărârii privind cererea de refuz al executării.
(2)Contestaţia sau calea de atac se introduce la autoritatea sau instanţa pe care statul membru de executare a comunicat-o Comisiei în temeiul articolului 103 ca fiind autoritatea sau instanţa la care trebuie introdusă o astfel de cale de atac sau contestaţie.
Art. 62: Contestare sau cale de atac ulterioară
O hotărâre pronunţată cu privire la contestaţie sau la calea de atac poate fi contestată printr-o contestaţie sau cale de atac ulterioară doar în cazul în care instanţele înaintea cărora ar putea fi introdusă respectiva contestaţie sau cale de atac ulterioară au fost comunicate Comisiei de către statul membru respectiv în temeiul articolului 103.
Art. 63: Suspendarea procedurii
(1)Autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa sesizată cu o cerere de refuz al executării sau în faţa căreia este introdusă o cale de atac în temeiul articolului 61 sau al articolului 62 poate să suspende procedura pe baza unuia dintre următoarele motive:
a)hotărârea face obiectul unei căi de atac ordinare în statul membru de origine;
b)termenul pentru introducerea unei căi de atac ordinare menţionate la litera (a) nu a expirat încă; sau
c)persoana împotriva căreia se solicită executarea a solicitat, în conformitate cu articolul 48, retragerea unui certificat eliberat în temeiul articolului 47.
(2)În cazul în care autoritatea competentă în materie de executare sau instanţa suspendă procedura din motivul menţionat la alineatul (1) litera (b), aceasta poate acorda un termen pentru introducerea unei căi de atac.
Art. 64: Domeniu de aplicare
Prezenta secţiune se aplică în materie de divorţ, de separare de drept şi de răspundere părintească actelor autentice care au fost întocmite sau înregistrate în mod formal şi acordurilor care au fost înregistrate într-un stat membru care îşi declară competenţa în temeiul capitolului II.
Art. 65: Recunoaşterea şi executarea actelor autentice şi a acordurilor
(1)Actele autentice şi acordurile privind separarea de drept şi divorţul, care au efecte juridice obligatorii în statul membru de origine, sunt recunoscute în celelalte state membre fără a fi necesară vreo procedură specială. Secţiunea 1 din prezentul capitol se aplică în consecinţă, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezenta secţiune.
(2)Actele autentice şi acordurile în materia răspunderii părinteşti, care produc efecte juridice obligatorii şi sunt executorii în statul membru de origine, sunt recunoscute şi executate în celelalte state membre fără a fi necesară vreo hotărâre de încuviinţare a executării. Secţiunile 1 şi 3 din prezentul capitol se aplică în consecinţă, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezenta secţiune.
Art. 66: Certificatul
(1)Instanţa sau autoritatea competentă din statul membru de origine, comunicată Comisiei în temeiul articolului 103, eliberează, la cererea unei părţi, un certificat pentru un act autentic sau un acord:
a)în materie matrimonială folosind formularul care figurează în anexa VIII;
b)în materia răspunderii părinteşti folosind formularul care figurează în anexa IX.
Certificatul menţionat la litera (b) conţine un rezumat al obligaţiei executorii cuprinse în actul autentic sau în acord.
(2)Certificatul poate fi eliberat doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)statul membru care a delegat autorităţii publice sau altei autorităţi competenţa de a întocmi sau de a înregistra în mod formal actul autentic sau de a înregistra acordul este competent în temeiul capitolului II; şi
b)actul autentic sau acordul are efecte juridice obligatorii în statul membru respectiv.
(3)În pofida alineatului (2), în materia răspunderii părinteşti certificatul nu poate fi eliberat dacă există vreun indiciu că conţinutul actului autentic sau al acordului este contrar interesului superior al copilului.
(4)Certificatul se completează în limba actului autentic sau a acordului. Acesta poate fi eliberat şi într-o altă limbă oficială a instituţiilor Uniunii Europene care a fost solicitată de parte. Acest lucru nu creează nicio obligaţie pentru instanţa sau autoritatea competentă care eliberează certificatul de a furniza o traducere sau o transliterare a conţinutului traductibil din câmpurile de text liber.
(5)În cazul neprezentării acestui certificat, un act autentic sau un acord nu este recunoscut sau executat în alt stat membru.
Art. 67: Rectificarea şi retragerea certificatului
(1)Instanţa sau autoritatea competentă din statul membru de origine, comunicată Comisiei în temeiul articolului 103, rectifică certificatul, la cerere, şi poate face acest lucru şi din oficiu în cazul în care, din cauza unei erori materiale sau a unei omisiuni, există o neconcordanţă între actul autentic sau acord şi certificat.
(2)Instanţa sau autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) din prezentul articol retrage certificatul, la cerere sau din oficiu, în cazul în care acesta a fost eliberat în mod neîntemeiat, ţinând seama de cerinţele prevăzute la articolul 66.
(3)Procedura, inclusiv orice cale de atac, referitoare la rectificarea sau retragerea certificatului este reglementată de dreptul statului membru de origine.
Art. 68: Motive de refuz al recunoaşterii sau al executării
(1)Recunoaşterea unui act autentic sau a unui acord privind separarea de drept sau divorţul se refuză în cazul în care:
a)recunoaşterea contravine în mod evident ordinii publice a statului membru în care se invocă recunoaşterea;
b)aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre, cu un act autentic sau cu un acord survenite între aceleaşi părţi în statul membru în care se invocă recunoaşterea; sau
c)aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre anterioară ori cu un act autentic sau acord anterior adoptate într-un alt stat membru sau într-un stat terţ între aceleaşi părţi, cu condiţia ca prima hotărâre ori primul act autentic sau acord să îndeplinească condiţiile necesare recunoaşterii sale în statul membru în care se invocă recunoaşterea.
(2)Recunoaşterea sau executarea unui act autentic sau a unui acord în materia răspunderii părinteşti se refuză:
a)în cazul în care recunoaşterea contravine în mod evident ordinii publice din statul membru în care se invocă aceasta, luând în considerare interesul superior al copilului;
b)la cererea oricărei persoane care susţine că actul autentic sau acordul se opune exercitării răspunderii sale părinteşti, în cazul în care actul autentic a fost întocmit sau înregistrat ori acordul a fost încheiat şi înregistrat fără participarea persoanei respective;
c)în cazul şi în măsura în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre, cu un act autentic ori cu un acord în materia răspunderii părinteşti survenite ulterior în statul membru în care se invocă recunoaşterea sau se solicită executarea;
d)în cazul şi în măsura în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre, cu un act autentic ori cu un acord în materia răspunderii părinteşti survenite ulterior într-un alt stat membru sau în statul terţ în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită, cu condiţia ca hotărârea ulterioară ori actul autentic sau acordul ulterior să îndeplinească condiţiile necesare recunoaşterii sale în statul membru în care se invocă recunoaşterea sau se solicită executarea.
(3)Recunoaşterea sau executarea unui act autentic sau acord în materia răspunderii părinteşti poate fi refuzată în cazul în care actul autentic a fost întocmit sau înregistrat ori acordul a fost înregistrat fără să i se fi oferit copilului care este capabil de a-şi forma propriile opinii posibilitatea de a-şi exprima opinia.
Art. 69: Interzicerea controlului competenţei instanţei de origine
Competenţa instanţei din statul membru de origine nu poate fi controlată. Criteriul ordinii publice menţionat la articolul 38 litera (a) şi la articolul 39 litera (a) nu se poate aplica normelor de competenţă menţionate la articolele 3-14.
Art. 70: Diferenţe în ceea ce priveşte dreptul aplicabil
Recunoaşterea unei hotărâri în materie matrimonială nu poate fi refuzată pe motiv că dreptul statului membru în care se invocă aceasta nu permite divorţul, separarea de drept sau anularea căsătoriei pe baza unor fapte identice.
Art. 71: Interzicerea revizuirii pe fond
În niciun caz, o hotărâre pronunţată în alt stat membru nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond.
Art. 72: Căi de atac în anumite state membre
În cazul în care o hotărâre a fost pronunţată în Irlanda, în Cipru sau în Regatul Unit, orice cale de atac prevăzută în statul membru de origine este considerată cale de atac ordinară în sensul prezentului capitol.
Art. 73: Costuri
Prezentul capitol se aplică, de asemenea, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată în cadrul procedurilor iniţiate în temeiul prezentului regulament şi pentru executarea oricărei hotărâri privind astfel de cheltuieli.
Art. 74: Asistenţă judiciară
(1)Reclamantul care, în statul membru de origine, a beneficiat în tot sau în parte de asistenţă judiciară sau de o scutire de taxe şi de cheltuieli beneficiază, în cadrul procedurii prevăzute la articolele 30 alineatul (3), 40, şi 59, de cea mai favorabilă asistenţă sau de cea mai mare scutire prevăzută de dreptul statului membru de executare.
(2)Un solicitant care, în statul membru de origine, a beneficiat de o procedură gratuită în faţa unei autorităţi administrative comunicate Comisiei în temeiul articolului 103 are dreptul de a beneficia, în cadrul oricărei proceduri prevăzute la articolul 30 alineatul (3), articolul 40 şi articolul 59, de asistenţă judiciară în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol. În acest scop, partea respectivă prezintă un document întocmit de autoritatea competentă a statului membru de origine, prin care se atestă faptul că partea îndeplineşte condiţiile financiare pentru a putea beneficia în tot sau în parte de asistenţă judiciară sau de o scutire de taxe şi cheltuieli.
Art. 75: Cauţiune sau garanţie
Unei părţi care solicită într-un stat membru executarea unei hotărâri pronunţate în alt stat membru nu i se poate solicita vreo cauţiune sau garanţie, indiferent de denumirea acestora, pe motiv că este cetăţean străin sau că nu îşi are reşedinţa obişnuită în statul membru de executare.