Secţiunea 3 - Dispoziţii comune - Regulamentul 1111/25-iun-2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii

Acte UE

Jurnalul Oficial 178L

În vigoare

Versiune de la: 2 Iulie 2019

SECŢIUNEA 3:Dispoziţii comune

O instanţă se consideră sesizată:

(a)la data depunerii la instanţă a actului de sesizare a instanţei sau a unui act echivalent, cu condiţia ca reclamantul să nu fi neglijat în continuare să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie notificat sau comunicat pârâtului;

(b)în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de a fi depus la instanţă, la data primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiţia ca reclamantul să nu fi neglijat în continuare să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanţă sau

(c)dacă procedura este iniţiată de instanţă din oficiu, la data adoptării de către instanţă a deciziei de a iniţia procedura sau, în cazul în care o astfel de decizie nu este necesară, la data înregistrării cauzei de către instanţă.

Art. 18: Verificarea competenţei

Instanţa dintr-un stat membru sesizată cu o cauză pe care nu este competentă să o soluţioneze pe fond în temeiul prezentului regulament şi pe care o instanţă dintr-un alt stat membru este competentă să o soluţioneze pe fond în temeiul prezentului regulament se declară, din oficiu, necompetentă.

Art. 19: Verificarea admisibilităţii

(1)Atunci când pârâtul care îşi are reşedinţa obişnuită într-un alt stat decât statul membru în care s-a iniţiat procedura nu se prezintă, instanţa competentă suspendă procedura atât timp cât nu se stabileşte că acest pârât a fost pus în situaţia de a primi actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent în timp util pentru a-şi asigura apărarea sau că s-au luat toate măsurile necesare în acest scop.

(2)Articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 se aplică în locul alineatului (1) din prezentul articol în cazul în care actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent a trebuit transmis dintr-un stat membru în altul în conformitate cu regulamentul menţionat anterior.

(3)În cazul în care Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 nu se aplică, articolul 15 din Convenţia de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială se aplică în cazul în care actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în temeiul respectivei convenţii.

Art. 20: Litispendenţă şi acţiuni conexe

(1)În cazul în care se introduc cereri de divorţ, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei între aceleaşi părţi la instanţe din state membre diferite, instanţa sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu procedura până când se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate.

(2)Cu excepţia cazului în care competenţa uneia dintre instanţe se întemeiază exclusiv pe articolul 15, în cazul în care se iniţiază o procedură referitoare la răspunderea părintească privind acelaşi copil şi având acelaşi obiect în faţa unor instanţe din state membre diferite, instanţa sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu procedura până când se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate.

(3)În cazul în care se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate, instanţa sesizată în al doilea rând îşi declină competenţa în favoarea primei instanţe sesizate.

În acest caz, partea care a iniţiat procedura la instanţa sesizată în al doilea rând poate iniţia respectiva procedură în faţa primei instanţe sesizate.

(4)Atunci când este sesizată o instanţă dintr-un stat membru căreia o acceptare a competenţei, după cum se menţionează la articolul 10, îi conferă competenţă exclusivă, orice instanţă dintr-un alt stat membru suspendă procedura până când instanţa sesizată pe baza acordului sau a acceptării declară că nu este competentă în temeiul acordului sau al acceptării.

(5)În cazul şi în măsura în care instanţa şi-a stabilit competenţa exclusivă în conformitate cu acceptarea competenţei, după cum se menţionează la articolul 10, orice instanţă dintr-un alt stat membru îşi declină competenţa în favoarea instanţei respective.

Art. 21: Dreptul copilului de a-şi exprima opinia

(1)Atunci când îşi exercită competenţa în temeiul secţiunii 2 din prezentul capitol, instanţele din statele membre, în conformitate cu dreptul şi cu procedurile naţionale, îi oferă copilului care este capabil de a-şi forma o opinie proprie posibilitatea reală şi efectivă de a-şi exprima opinia, fie direct, fie prin intermediul unui reprezentant sau al unui organism adecvat.

(2)În cazul în care instanţa, în conformitate cu dreptul şi cu procedurile naţionale, îi oferă copilului posibilitatea de a-şi exprima opinia în conformitate cu prezentul articol, instanţa acordă importanţa cuvenită opiniei copilului în concordanţă cu vârsta şi maturitatea acestuia.