Art. 12. - Art. 12: Transferul de competenţă către o instanţă dintr-un alt stat membru - Regulamentul 1111/25-iun-2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii
Acte UE
Jurnalul Oficial 178L
În vigoare Versiune de la: 2 Iulie 2019
Art. 12: Transferul de competenţă către o instanţă dintr-un alt stat membru
(1)În circumstanţe excepţionale, o instanţă dintr-un stat membru competentă pentru a soluţiona cauza pe fond poate, la cererea unei părţi sau din oficiu, în cazul în care consideră că o instanţă dintr-un alt stat membru cu care copilul are o legătură specială ar fi mai bine plasată pentru a evalua interesul superior al copilului în cauza respectivă, să suspende procedura sau o anumită parte a acesteia şi:
a)să stabilească un termen pentru ca una sau mai multe dintre părţi să informeze instanţa din celălalt stat membru cu privire la procedura pendinte şi la posibilitatea de a transfera competenţa şi de a formula o cerere în faţa respectivei instanţe; sau
b)să solicite unei instanţe din alt stat membru să îşi declare competenţa în conformitate cu alineatul (2).
(2)Instanţa din celălalt stat membru poate, în cazul în care din cauza circumstanţelor specifice ale cauzei acest lucru este în interesul superior al copilului, să se declare competentă într-un termen de şase săptămâni de la:
a)data sesizării sale în conformitate cu alineatul (1) litera (a); sau
b)data primirii solicitării în conformitate cu alineatul (1) litera (b).
Instanţa care a fost sesizată în al doilea rând sau căreia i s-a solicitat să se declare competentă informează fără întârziere prima instanţă sesizată. În cazul în care acceptă, prima instanţă sesizată îşi declină competenţa.
(3)Prima instanţă sesizată continuă să îşi exercite competenţa în cazul în care nu a primit acceptarea competenţei de către instanţa celuilalt stat membru în termen de şapte săptămâni de la:
a)expirarea termenului stabilit pentru ca părţile să formuleze o cerere în faţa unei instanţe dintr-un alt stat membru în conformitate cu alineatul (1) litera (a); sau
b)primirea cererii de către respectiva instanţă în conformitate cu alineatul (1) litera (b).
(4)În sensul alineatului (1), se consideră că un copil are o legătură specială cu un stat membru în cazul în care:
a)după sesizarea instanţei menţionate la alineatul (1), copilul şi-a dobândit reşedinţa obişnuită în acest stat membru;
b)copilul a avut reşedinţa obişnuită în acest stat membru;
c)copilul este resortisant al acestui stat membru;
d)unul dintre titularii răspunderii părinteşti îşi are reşedinţa obişnuită în acest stat membru; sau
e)litigiul se referă la măsurile de protecţie a copilului privind administrarea, conservarea sau dispoziţia cu privire la bunurile deţinute de copil, bunuri care se află pe teritoriul acestui stat membru.
(5)În cazul în care competenţa exclusivă a instanţei a fost stabilită în temeiul articolului 10, instanţa respectivă nu poate transfera competenţa către o instanţă dintr-un alt stat membru.