Directiva 2000/12/CE/20-mar-2000 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 1 Ianuarie 2007

Dată act: 20-mar-2000

Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene

(1)Directiva 73/183/CEE a Consiliului din 28 iunie 1973 privind eliminarea restricţiilor referitoare la libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii legate de activităţile în nume propriu ale băncilor şi altor instituţii financiare (³), Prima Directivă (77/780/CEE) a Consiliului din 12 decembrie 1977 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit (⁴), Directiva 89/299/CEE a Consiliului din 17 aprilie 1989 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit (⁵), a doua Directivă (89/646/CEE) a Consiliului din 15 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit (⁶), Directiva 89/647/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1989 privind rata de solvabilitate a instituţiilor de credit (⁷), Directiva 92/30/CEE a Consiliului din 6 aprilie 1992 privind supravegherea instituţiilor de credit pe bază consolidată (⁸) şi Directiva 92/121/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1992 privind supravegherea şi controlul expunerilor semnificative ale instituţiilor de credit (⁹) au fost modificate în mod frecvent şi substanţial. În vederea unei abordări clare şi raţionale, directivele menţionate anterior vor fi codificate şi combinate într-un singur text.

(6)Domeniul de aplicare al acestor măsuri ar trebui să fie cât mai larg posibil, acoperind toate instituţiile a căror activitate constă în primirea unor fonduri rambursabile de la public, sub formă de depozite sau în alte forme, cum ar fi emiterea permanentă de obligaţiuni şi de alte titluri asemănătoare şi acordarea de credite în cont propriu. Trebuie prevăzute şi anumite excepţii pentru acele instituţii de credit cărora nu li se pot aplica dispoziţiile prezentei directive. Dispoziţiile prezentei directive nu aduc atingere punerii în aplicare a legilor interne ce prevăd o autorizare specială suplimentară, în baza căreia instituţiile de credit pot desfăşura activităţi specifice sau anumite tipuri de operaţiuni.

(7)Scopul perspectivei adoptate este de a realiza doar o armonizare legislativă de substanţă, necesară şi suficientă pentru a asigura recunoaşterea reciprocă a autorizaţiilor şi a sistemelor de supraveghere prudenţială, făcând astfel posibilă şi acordarea unei licenţe unice recunoscute în întreaga Comunitate şi aplicarea principiului supravegherii prudenţiale în statul membru de origine. Prin urmare, cerinţa elaborării unui program operativ trebuie văzută doar ca un factor care dă posibilitatea autorităţilor competente de a lua decizii pe baza unui număr mai mare de informaţii precise, utilizând criterii obiective. Cu toate acestea, este posibil un anumit grad de flexibilitate în ceea ce priveşte cerinţele privind statutul juridic al instituţiilor de credit şi protejarea numelor.

(8)Sunt necesare cerinţe financiare echivalente pentru instituţiile de credit, pentru a asigura măsuri de protecţie similare pentru deponenţi şi condiţii de concurenţă loială pentru categoriile comparabile de instituţii de credit. Până la o mai bună coordonare, trebuie să se stabilească raporturi corespunzătoare de structură, care să asigure, în cadrul cooperării dintre autorităţile naţionale, urmărirea, pe baza metodelor standard, situaţiei categoriilor comparabile de instituţii de credit. Este de aşteptat ca această procedură să creeze o apropiere treptată a sistemelor de coeficienţi stabilite şi aplicate de către statele membre. Cu toate acestea, este necesar să se facă o distincţie între coeficienţii care asigură o bună gestionare a instituţiilor de credit şi cei stabiliţi în scopul politicilor economice şi monetare.

(9)În conformitate cu principiile recunoaşterii reciproce şi supravegherii în statul membru de origine, autorităţile competente din statele membre nu ar trebui să acorde sau să retragă o autorizaţie în cazul în care o serie de elemente, cum ar fi conţinutul programelor de activităţi, localizarea geografică sau activităţile propriu-zise desfăşurate, indică în mod clar că o anumită instituţie de credit a optat pentru sistemul juridic al unui anumit stat membru cu scopul de a se sustrage de la standardele mai stricte aplicabile într-un alt stat membru pe teritoriul căruia instituţia respectivă desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare majoritatea activităţilor sale. Orice instituţie de credit, persoană juridică, trebuie să fie autorizată în statul membru în care are sediul social. O instituţie de credit care nu este persoană juridică trebuie să aibă sediul central în statul membru unde a fost autorizată. În plus, statele membre trebuie să solicite ca sediul central al unei instituţii de credit să se afle întotdeauna în statul membru de origine al acesteia şi să desfăşoare efectiv activităţi pe teritoriul statului membru respectiv.

(10)Autorităţile competente nu ar trebui să acorde sau să menţină autorizaţia unei instituţii de credit în cazul în care aceasta are legături strânse cu alte persoane fizice sau juridice, de natură să împiedice exercitarea efectivă a funcţiilor de supraveghere. Instituţiile de credit care sunt deja autorizate trebuie să respecte la rândul lor cerinţele autorităţilor competente în acest sens. Definiţia "legăturilor strânse" din prezenta directivă cuprinde criterii minime. Acest fapt nu împiedică însă statele membre să aplice această definiţie în alte situaţii decât cele avute în vedere. Simplul fapt de a fi dobândit un procentaj semnificativ din capitalul unei societăţi nu constituie o participaţie în sensul definiţiei "legăturilor strânse", dacă această achiziţie s-a făcut numai ca o investiţie temporară, care nu permite exercitarea unei influenţe asupra structurii sau politicii financiare a instituţiei respective.

(11)Referirea la exercitarea efectivă de către autorităţile competente a funcţiilor de supraveghere are în vedere supravegherea pe o bază consolidată care trebuie exercitată asupra unei instituţii de credit, în cazurile specificate de legislaţia comunitară. În asemenea cazuri, autorităţile cărora li se solicită autorizaţia trebuie să poată identifica autorităţile care sunt competente să exercite funcţia de supraveghere pe o bază consolidată asupra instituţiei de credit respective.

(14)În sensul principiului recunoaşterii reciproce, demersul pentru care s-a optat permite instituţiilor de credit autorizate în statul membru de origine să desfăşoare, pe întreg teritoriul Comunităţii, oricare dintre activităţile menţionate în Anexa I, prin deschiderea unor sucursale sau prin prestarea anumitor servicii. Desfăşurarea activităţilor care nu sunt menţionate în Anexa I se înscrie în sfera libertăţii de stabilire şi a liberei prestări de servicii, în conformitate cu dispoziţiile generale ale tratatului.

(16)Statul membru gazdă poate, în ceea ce priveşte libertatea de stabilire şi libera prestare de servicii, să impună respectarea dispoziţiilor speciale de drept intern instituţiilor care nu sunt autorizate ca instituţii de credit în statul membru de origine sau activităţilor care nu sunt cuprinse în Anexa I, cu condiţia ca, pe de-o parte, asemenea dispoziţii să fie compatibile cu dreptul comunitar şi să apere interesul general şi ca, pe de altă parte, aceste instituţii sau activităţi să nu fie supuse unor norme echivalente prevăzute de dreptul intern al statului membru de origine.

(19)Ar trebui ca reglementările privind activitatea sucursalelor instituţiilor de credit cu sediul central în afara Comunităţii să fie similare în toate statele membre. În momentul de faţă, este important să se prevadă ca aceste norme să nu fie mai favorabile decât cele referitoare la sucursalele unei instituţii dintr-un alt stat membru. Ar trebui să se specifice că statele din Comunitate pot încheia acorduri cu ţări terţe, care să prevadă aplicarea unor norme care să acorde unor asemenea sucursale un tratament similar pe întreg teritoriul Comunităţii, pe baza principiului reciprocităţii. Sucursalele instituţiilor de credit autorizate în ţări terţe nu beneficiază de libertatea de a presta servicii, în conformitate cu dispoziţiile celui de-al doilea paragraf de la articolul 49 din tratat sau de libertatea de stabilire în alte state membre decât cele în care sunt stabilite. Cu toate acestea, cererile de autorizare a unei filiale sau de achiziţionare a unor participaţii de către întreprinderi care sunt reglementate prin legislaţiile ţărilor terţe se supun unei proceduri care să garanteze un tratament reciproc avantajos al instituţiilor de credit din Comunitate în ţările terţe respective.

(20)Autorizaţiile acordate instituţiilor de credit de către autorităţile naţionale competente se aplică la nivelul întregii Comunităţi, în conformitate cu prezenta directivă, încetând să se mai aplice exclusiv la nivelul naţional. Clauzele de reciprocitate existente nu au, în consecinţă, nici un efect. Se impune aşadar adoptarea unei proceduri flexibile, care să facă posibilă evaluarea reciprocităţii pe o bază comunitară. Scopul acestei proceduri nu este de a închide pieţele financiare ale Comunităţii ci, mai degrabă, având în vedere intenţia Comunităţii de a-şi menţine pieţele financiare deschise către restul lumii, de a ameliora liberalizarea pieţelor financiare globale în alte ţări terţe. Pentru atingerea acestui obiectiv, prezenta directivă prevede proceduri de negociere cu statele terţe şi, în ultimă instanţă, posibilitatea de a lua măsuri care implică suspendarea noilor cereri de autorizare sau limitarea noilor autorizaţii.

(22)Responsabilitatea de a supraveghea soliditatea financiară a unei instituţii de credit, şi în special solvabilitatea acesteia, revine autorităţilor competente din statul membru de origine. Autorităţile competente din statul membru gazdă îşi păstrează responsabilităţile legate de supravegherea lichidităţilor şi politicilor monetare. Supravegherea riscului de piaţă trebuie să facă obiectul unei strânse colaborări între autorităţile competente din statul membru gazdă şi de origine.

(23)Funcţionarea armonioasă a pieţei bancare interne necesită nu numai reglementări juridice, ci şi o colaborare strânsă şi periodică între autorităţile competente din statele membre. În vederea abordării problemelor referitoare la fiecare instituţie de credit în parte, cel mai adecvat for de discuţii rămâne aşa-numitul "groupe de contact" (grup de contact), format din reprezentanţi ai autorităţilor de supraveghere bancară. Acest grup reprezintă un organism adecvat pentru a realiza schimbul de informaţii prevăzut la articolul 28.

(24)Procedura de informare reciprocă nu înlocuieşte în nici un caz colaborarea bilaterală prevăzută la articolul 28. Fără a aduce atingere atribuţiilor lor de control propriu-zis, autorităţile competente din statul membru gazdă pot continua, într-o situaţie de urgenţă, fie din proprie iniţiativă, fie la iniţiativa autorităţilor competente din statul membru de origine, să verifice dacă activităţile desfăşurate de o anumită instituţie de credit cu sediul pe teritoriul său sunt în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniu şi cu principiile unei bune organizări administrative şi contabile, precum şi ale unui control intern adecvat.

(30)În scopul consolidării sistemului de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit şi pentru protejarea clienţilor acestor instituţii, ar trebui prevăzută obligaţia unui auditor de a raporta prompt autorităţilor competente ori de câte ori, astfel cum se stipulează în prezenta directivă, acesta constată în îndeplinirea sarcinilor sale, anumite fapte de natură să afecteze în mod semnificativ situaţia financiară sau structura administrativă şi contabilă a unei anumite instituţii de credit. Având în vedere acest obiectiv, este de dorit ca statul membru să prevadă ca o asemenea responsabilitate să se aplice în toate cazurile în care se descoperă astfel de fapte de către un auditor, în cursul îndeplinirii sarcinilor sale curente la o întreprindere care are legături strânse cu o instituţie de credit. Obligaţia auditorilor de a comunica, după caz, autorităţilor competente anumite fapte şi decizii referitoare la o anumită instituţie de credit, pe care le constată în cursul îndeplinirii sarcinilor sale curente în cadrul unei instituţii ne-financiare, nu modifică în sine natura îndatoririlor profesionale ale auditorilor în cadrul întreprinderii respective şi nici modul în care aceştia trebuie să îşi îndeplinească sarcinile în întreprinderea respectivă.

(34)În cadrul pieţei bancare interne, instituţiile de credit se află în concurenţă directă şi, în consecinţă, definiţiile şi standardele referitoare la fondurile proprii trebuie să fie echivalente. În acest scop, criteriile pentru determinarea compoziţiei fondurilor proprii nu trebuie lăsate exclusiv la aprecierea statelor membre. Adoptarea unor norme de bază comune serveşte interesele Comunităţii, prin prevenirea denaturării normelor privind concurenţa şi consolidarea sistemului bancar al Comunităţii.

(42)Tehnica contabilă precisă care trebuie utilizată pentru calcularea fondurilor proprii, a ratei de solvabilitate, precum şi pentru evaluarea concentrării expunerilor, trebuie să ţină seama de dispoziţiile Directivei 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale şi conturile consolidate ale băncilor şi ale altor instituţii financiare (¹), care include o serie de adaptări ale dispoziţiilor Directivei 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983, în sensul articolului 44 alineatul (2) litera (g) din Tratatul privind conturile consolidate (²).

(52)Anexa III defineşte tratamentul elementelor extrabilanţiere, în contextul calculării cerinţelor de capital ale instituţiilor de credit. Pentru a asigura funcţionarea armonioasă a pieţei interne şi, în special, pentru a asigura condiţii concurenţiale egale, statele membre sunt obligate să ajungă la o evaluare uniformă a acordurilor de compensare contractuală de către autorităţile competente din statele respective. Anexa III ţine seama de studiile unui for internaţional, ce reuneşte autorităţile de supraveghere din reţeaua bancară, privind recunoaşterea de către aceste autorităţi a acordurilor de compensare bilaterală şi, în special, posibilitatea de a calcula necesarul de fonduri proprii pentru a acoperi anumite tranzacţii pe baza valorii nete şi nu a valorii brute, cu condiţia să existe convenţii juridice cu caracter obligatoriu care să garanteze că riscul de credit se limitează la această valoare netă. În ceea ce priveşte instituţiile de credit care operează la nivel internaţional şi grupurile de instituţii de credit care funcţionează într-un număr de ţări terţe, aflate în concurenţă cu instituţiile de credit din Comunitate, reglementările adoptate pe un plan internaţional mai larg vor avea drept rezultat ameliorarea tratamentului prudenţial al instrumentelor derivate extrabursiere. Această ameliorare a tratamentului are drept rezultat o mai bună acoperire cu capital obligatoriu, ţinându-se seama şi de efectele de reducere a riscurilor pe care le au acordurile de compensare contractuală recunoscute de organele de supraveghere asupra potenţialelor riscuri de credit ulterioare. Compensarea instrumentelor derivate extrabursiere, realizată de către casele de compensaţii care acţionează ca partener central, joacă un rol important în anumite state membre. Avantajele unei astfel de compensări în raport cu reducerea riscului de credit şi a riscurilor sistemice aferente, în tratamentul prudenţial al riscului de credit trebuie să fie recunoscute. De asemenea, este necesară garantarea integrală a expunerilor actuale şi a expunerilor potenţiale viitoare ce decurg din contractele privind instrumentele derivate extrabursiere compensate, fiind de asemenea necesară şi eliminarea pericolului de acumulare a expunerilor casei de compensaţii dincolo de valoarea de piaţă a garanţiei, astfel încât instrumentele derivate extrabursiere astfel compensate să beneficieze temporar de acelaşi tratament prudenţial ca şi instrumentele derivate tranzacţionate la bursă. Autorităţile competente trebuie să constate dacă nivelul marjelor iniţiale şi variabile, precum şi calitatea şi nivelul protecţiei oferite de garanţia constituită sunt satisfăcătoare. Pentru instituţiile de credit înfiinţate în statele membre, Anexa III oferă o posibilitate similară de recunoaştere a compensării bilaterale de către autorităţile competente, oferind astfel condiţii concurenţiale egale. Aceste reglementări sunt bine echilibrate şi corespunzătoare pentru o mai strictă aplicare a măsurilor de supraveghere prudenţială la instituţiile de credit. Autorităţile competente din statele membre ar trebui să se asigure că factorii de majorare se calculează pe baza unor valori naţionale efective, mai degrabă decât aparente.

(56)În cadrul unei pieţe bancare interne, instituţiile de credit sunt angajate în concurenţă directă una cu cealaltă, iar cerinţele referitoare la supraveghere la nivelul întregii Comunităţi trebuie să fie elaborate în consecinţă. În acest scop, criteriile aplicate în vederea determinării concentrării expunerilor trebuie să se supună normelor obligatorii din punct de vedere juridic la nivelul întregii Comunităţi şi nu pot fi lăsate în întregime la discreţia statelor membre. Prin urmare, adoptarea unor norme comune va aduce beneficii Comunităţii, deoarece va împiedica apariţia oricăror diferenţe la nivelul condiţiilor concurenţiale, consolidând în acelaşi timp sistemul bancar comunitar.

(57)Dispoziţiile legate de rata de solvabilitate a instituţiilor de credit includ şi o listă de riscuri de credit la care pot fi expuse instituţiile de acest gen. În consecinţă, această listă ar trebui utilizată şi pentru definirea expunerilor, pentru a limita expunerile semnificative. Cu toate acestea, nu trebuie să se facă trimitere din principiu la ponderările sau gradele de risc prevăzute în dispoziţiile menţionate. Aceste ponderări şi grade de risc au fost concepute pentru a stabili o cerinţă generală de solvabilitate pentru a acoperi riscul de credit la care sunt expuse instituţiile de credit. În contextul reglementării expunerilor semnificative, obiectivul este acela de a limita pierderea maximă pe care o instituţie de credit o poate suferi datorită unui singur client sau al unui grup de clienţi aflaţi în legătură. Prin urmare, este necesară adoptarea unei abordări prudenţiale care, ca regulă generală, trebuie să ia în calcul valoarea nominală a expunerilor, fără aplicarea unor ponderări sau a unor clasificări ale riscurilor.

(58)În momentul în care o instituţie de credit îşi asumă riscurile din partea întreprinderii-mamă sau din partea altor filiale ale acesteia, se impune o prudenţă specială. Gestionarea expunerilor cu care se confruntă o instituţie de credit trebuie să se facă în condiţii de deplină autonomie, în conformitate cu principiile unei gestiuni bancare sănătoase, fără a lua în considerare alte considerente în afara acestor principii. Conform dispoziţiei din prezenta directivă, în cazul în care influenţa exercitată de o anumită persoană, care deţine direct sau indirect o participaţie calificată la o instituţie de credit, poate avea un efect negativ asupra gestionării adecvate şi prudenţiale a instituţiei respective, autorităţile competente iau măsurile corespunzătoare pentru a pune capăt situaţiei respective. În ceea ce priveşte expunerile semnificative, ar trebui, de asemenea, stabilite anumite standarde specifice referitoare la expunerile unei instituţii de credit faţă de grupul din care face parte, o astfel de situaţie justificând restricţii mult mai stricte decât în cazul altor expuneri. Cu toate acestea, nu este necesară aplicarea unor restricţii mai ferme dacă întreprinderea-mamă este un holding financiar sau o instituţie de credit, sau dacă celelalte filiale sunt fie instituţii de credit sau financiare, fie întreprinderi care oferă servicii bancare auxiliare, cu condiţia ca toate aceste întreprinderi să se afle sub supravegherea instituţiei de credit, pe bază consolidată. În asemenea cazuri, supravegherea pe bază consolidată a grupului astfel constituit permite un nivel corespunzător de supraveghere, fără să necesite impunerea unor limitări mai stricte ale expunerii. În cadrul acestei abordări, grupurile bancare vor fi, de asemenea, încurajate să îşi organizeze structurile astfel încât să permită o supraveghere pe o bază consolidată, fapt care este de dorit pentru că face posibilă o supraveghere mai completă.

(60)În cazul grupurilor cu activităţi diversificate ale căror întreprinderi-mamă controlează cel puţin o filială a unei instituţii de credit, autorităţile competente trebuie să poată evalua situaţia financiară a instituţiei de credit din cadrul unui asemenea grup. Până la o coordonare ulterioară, statele membre pot prevedea metode corespunzătoare de consolidare, în vederea realizării obiectivului prezentei directive. Autorităţile competente trebuie să deţină cel puţin mijloacele de obţinere, din partea tuturor întreprinderilor din cadrul unui grup, a informaţiilor necesare pentru îndeplinirea funcţiilor pe care le deţin. În cazul grupurilor de întreprinderi care desfăşoară o gamă întreagă de activităţi financiare, trebuie să se pună bazele unei colaborări între autorităţile responsabile cu supravegherea diferitelor sectoare financiare.

(61)În plus, statele membre pot refuza sau pot retrage autorizaţia de funcţionare bancară în cazul anumitor structuri de grup considerate a fi necorespunzătoare pentru desfăşurarea activităţilor bancare, în special din cauză că asemenea structuri nu pot fi supravegheate cu eficacitate. În această situaţie, autorităţile competente au atribuţiile menţionate la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf, articolul 7 alineatul (2), articolul 14 alineatul (1) litera (c), precum şi articolul 16 din prezenta directivă, pentru a asigura gestionarea sănătoasă şi prudenţială a instituţiilor de credit.

(66)Examinarea problemelor din cadrul domeniilor reglementate prin prezenta directivă, ca şi al altor directive privind activitatea instituţiilor de credit, necesită colaborarea între autorităţile competente şi Comisie, în cadrul unui comitet consultativ bancar, în special în scopul unei mai bune coordonări. Existenţa Comitetului consultativ bancar, format din autorităţile competente ale statelor membre, nu exclude posibilitatea altor forme de cooperare între autorităţile care supraveghează iniţierea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor de credit şi, în special, cooperarea în cadrul aşa-numitului "groupe de contact" (grup de contact), format din reprezentanţi ai autorităţilor de supraveghere în domeniul bancar.

(67)Este posibil ca, din când în când, modificările tehnice aduse normelor prevăzute în prezenta directivă să necesite actualizarea în funcţie de evoluţiile din sistemul bancar. Comisia va opera modificările în consecinţă, după cum este necesar, după consultarea Comitetului consultativ bancar, în limitele atribuţiilor de punere în aplicare conferite Comisiei în sensul tratatului. Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999, de stabilire a procedurilor necesare pentru exercitarea atribuţiilor de aplicare conferite Comisiei (¹).

(68)Articolul 36 alineatul (1) din prezenta directivă permite ca angajamentele în solidar ale debitorilor, în cazul instituţiilor de credit organizate sub forma cooperativelor sau a fondurilor, să fie tratate ca elemente ale fondurilor proprii menţionate la articolul 34 alineatul (2) punctul (7). Guvernul danez şi-a exprimat un viu interes pentru transformarea celor câteva instituţii de credit ipotecar din Danemarca, constituite sub formă de cooperative sau de fonduri, în societăţi anonime. Pentru a facilita această transformare sau pentru a o face posibilă, este necesară o derogare temporară care să le permită să includă o parte din angajamentele lor solidare în fondurile proprii. Această derogare temporară nu ar trebui să aibă un efect negativ asupra concurenţei dintre instituţiile de credit.

(69)Aplicarea unei ponderări de 20 % la obligaţiunile ipotecare deţinute de instituţiile de credit poate perturba o piaţă financiară naţională, unde asemenea instrumente au un rol preponderent. În acest caz, se adoptă măsuri provizorii pentru aplicarea unei ponderări a riscului de 10 %. Piaţa convertirii creanţelor în titluri de valoare se dezvoltă rapid. În consecinţă, Comisia ar trebui să examineze, împreună cu statele membre, tratamentul prudenţial al titlurilor de valoare garantate cu anumite active şi să înainteze până la 22 iunie 1999 propuneri menite să adapteze legislaţia existentă, în scopul definirii unui tratament prudenţial corespunzător al titlurilor de valoare garantate cu anumite active. Autorităţile competente pot autoriza o ponderare de 50 % a activelor garantate cu ipoteci pe birouri sau spaţii comerciale multifuncţionale până la data de 31 decembrie 2006. Bunurile imobile care fac obiectul ipotecii trebuie supuse unor criterii de evaluare riguroase şi unei reevaluări periodice care să ţină seama de evoluţiile de pe piaţa bunurilor comerciale. Aceste imobile trebuie să fie ori ocupate sau închiriate de către proprietar. Împrumuturile contractate pentru dezvoltare imobiliară sunt excluse de la această ponderare de 50 %.

TITLUL I:DEFINIŢII ŞI DOMENIUL DE APLICARE

Art. 1: Definiţii

(1)"instituţie de credit" înseamnă o întreprindere a cărei activitate constă în primirea de depozite sau de alte fonduri rambursabile din partea cetăţenilor şi acordarea unor credite în nume propriu.

(12)"întreprindere-mamă" înseamnă orice întreprindere-mamă, astfel cum este definită la articolele 1 şi 2 din Directiva 83/349/CEE.

(13)"filială" înseamnă orice filială de întreprindere, în conformitate cu definiţia de la articolele 1 şi 2 din Directiva 83/349/CEE.

(24)"expuneri" în scopul aplicării articolelor 48, 49 şi 50 înseamnă activele şi elementele extrabilanţiere menţionate la articolul 43 şi în Anexele II şi IV la prezenta directivă, fără aplicarea ponderărilor sau gradelor de risc prevăzute în aceste dispoziţii; riscurile la care se face referire în Anexa IV trebuie să fie calculate pe baza metodelor prevăzute în Anexa III, fără aplicarea ponderărilor pentru riscul de contrapartidă; toate elementele acoperite în întregime de fondurile proprii pot fi excluse, cu acordul autorităţilor competente, din definiţia expunerilor, cu condiţia ca asemenea fonduri proprii să nu fie incluse în calculul ratei de solvabilitate sau a altor rate de supraveghere prevăzute în prezenta directivă şi în alte acte comunitare; expunerile nu includ următoarele:

(25)"grup de clienţi aflaţi în legătură" înseamnă:

(26)"legături strânse" înseamnă o situaţie în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin relaţii de:

b)control, adică relaţia dintre o întreprindere-mamă şi o filială, în toate situaţiile la care se face referire la articolul 1 alineatele (1) şi (2) din Directiva 83/349/CEE sau o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o întreprindere; orice întreprindere filială a unei întreprinderi filiale va fi de asemenea considerată ca filială a întreprinderii-mamă care conduce aceste întreprinderi;

(27)"burse recunoscute" înseamnă bursele recunoscute de către autorităţile competente, burse care:

Art. 2: Domeniul de aplicare

(3)Prezenta directivă nu se aplică:

(5)Instituţiile de credit situate în acelaşi stat membru şi afiliate în mod permanent, la data de 15 decembrie 1997, unui organism central care le supraveghează şi care are sediul în acelaşi stat membru, pot fi exceptate de la îndeplinirea cerinţelor prevăzute la articolul 6, alineatul (1), articolul 8 şi articolul 59 în cazul în care, până la 15 decembrie 1979, legislaţia internă va conţine dispoziţii referitoare la următoarele:

În cazul instituţiilor de credit, altele decât cele constituite în regiunile recent îndiguite sau care au rezultat în urma divizării sau fuzionării instituţiilor existente dependente de organismul central sau răspunzătoare în faţa acestuia, Consiliul - acţionând la propunerea Comisiei, care în acest scop va consulta Comitetul bancar consultativ - poate stabili reglementări suplimentare pentru aplicarea dispoziţiilor celui de-al doilea paragraf, inclusiv abrogarea excepţiilor prevăzute în primul paragraf, în cazul în care este de părere că afilierea noilor instituţii care beneficiază de regimul prevăzut la al doilea paragraf ar putea avea un efect advers asupra concurenţei în domeniu. Consiliul poate lua aceste decizii cu majoritate calificată.

(6)O instituţie de credit care, conform definiţiei de la primul paragraf din alineatul (5), este afiliată unui organism central în acelaşi stat membru, poate fi, de asemenea, exceptată de la aplicarea dispoziţiilor articolului 5 şi, de asemenea, articolelor 40-51 şi 65, cu condiţia ca, fără a aduce atingere aplicării acelor dispoziţii la organismul central, întregul constituit de către organismul central împreună cu instituţiile sale afiliate să fie reglementat prin dispoziţiile menţionate anterior, pe bază consolidată.

Art. 3: Interdicţia impusă întreprinderilor, altele decât instituţiile de credit, de a desfăşura activităţi de preluare a depozitelor sau a altor fonduri rambursabile de la populaţie

Statele membre interzic persoanelor sau întreprinderilor care nu sunt instituţii de credit să desfăşoare activitatea de preluare de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la populaţie. Această interdicţie nu se aplică la preluarea de depozite sau alte fonduri rambursabile de către un stat membru sau de către autorităţile regionale sau locale ale unui stat membru sau de către organisme publice internaţionale în care sunt membri unul sau mai multe state membre sau în cazurile la care se face referire în mod expres în legislaţia internă sau comunitară, cu condiţia ca aceste activităţi să fie supuse unor reglementări şi controale menite să protejeze deponenţii şi investitorii, aplicabile acestor situaţii.

TITLUL II:CONDIŢII PRIVIND INIŢIEREA ŞI EXERCITAREA ACTIVITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Art. 5: Capitalul iniţial

(1)Fără a aduce atingere celorlalte condiţii generale prevăzute în legislaţia internă, autorităţile competente nu acordă autorizaţii dacă instituţiile de credit nu deţin fonduri proprii separate sau în cazurile în care capitalul iniţial este mai mic de 5 milioane EUR.

(2)Cu toate acestea, statele membre pot acorda autorizaţia respectivă anumitor categorii de instituţii de credit al căror capital iniţial este inferior celui prevăzut la alineatul (1). În aceste situaţii:

Art. 6: Organismele de conducere şi sediul central al instituţiilor de credit

Art. 7: Acţionari şi membri

(1)Autorităţile competente nu eliberează autorizaţii privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit înainte de a primi informaţii atât cu privire la identitatea acţionarilor sau a membrilor, direcţi sau indirecţi, persoane fizice sau juridice, care deţin participaţii calificate, cât şi cu privire la valoarea participaţiilor acestora.

(3)În situaţia în care există legături strânse între instituţiile de credit şi orice alte persoane fizice sau juridice, autorităţile competente acordă autorizaţia numai dacă legăturile respective nu împiedică exercitarea propriu-zisă a funcţiilor lor de supraveghere.

Art. 12: Consultarea prealabilă cu autorităţile competente din alte state membre

Art. 14: Retragerea autorizaţiei

(1)Autorităţile competente pot retrage autorizaţia unei instituţii de credit numai în următoarele situaţii:

Art. 15: Denumire

În scopul exercitării activităţilor specifice, instituţiile de credit utilizează pe întreg teritoriul Comunităţii, fără a aduce atingere dispoziţiilor referitoare la utilizarea termenilor "bancă", "casă de economii" sau alţi termeni utilizaţi în statele membre şi care denumesc instituţii bancare, aceeaşi denumire pe care o utilizează şi în statul membru unde se află sediul lor central. În cazul în care există pericolul unor confuzii, statul membru poate solicita, pentru clarificare, ca numele instituţiei respective să fie însoţit şi de anumite detalii explicative.

Art. 16: Participării calificate deţinute la o instituţie de credit

(1)Statele membre trebuie să solicite oricărei persoane fizice sau juridice care îşi propune să deţină, direct sau indirect, o participa-ţie calificată într-o instituţie de credit, ca mai întâi să informeze autorităţile competente în acest sens şi să le comunice nivelul participaţiei avut în vedere. Orice astfel de persoană trebuie de asemenea să informeze autorităţile competente în cazul în care doreşte să îşi majoreze participaţia calificată, astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului social deţinut de aceasta să ajungă sau să depăşească 20 %, 33 % sau 50 %, sau instituţia de credit să-i devină filială.

Fără a aduce atingere alineatului (2), autorităţile competente au la dispoziţie un termen de cel mult trei luni de la data notificării menţionată în primul paragraf pentru a se opune unui asemenea plan dacă, avându-se în vedere necesitatea asigurării unei gestionări sănătoase şi prudenţiale a instituţiei de credit, aceste autorităţi nu sunt satisfăcute de calitatea persoanei menţionate la primul paragraf. În cazul în care nu există o opoziţie la planul menţionat la primul paragraf, autorităţile pot stabili un termen limită pentru punerea sa în aplicare.

(2)În cazul în care persoana care dobândeşte participaţiile menţionate la alineatul (1) este o instituţie de credit autorizată în alt stat membru, întreprinderea-mamă a unei instituţii de credit autorizate în alt stat membru sau o persoană fizică sau juridică controlată de către o instituţie de credit autorizată în alt stat membru şi dacă, ca rezultat al achiziţiei respective, instituţia la care achizitorul îşi propune să deţină o participaţie devine o filială a achizitorului sau intră sub controlul acestuia, evaluarea achiziţiei respective trebuie să se facă sub rezerva consultărilor menţionate la articolul 12.

(3)Statele membre solicită oricărei persoane fizice sau juridice care îşi propune să vândă, direct sau indirect, participaţia calificată pe care o deţine la o instituţie de credit, să informeze mai întâi autorităţile competente, comunicându-le şi valoarea participaţiei pe care intenţionează să o vândă. În cazul în care deţinătorul intenţionează să îşi reducă participaţia calificată, astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să scadă sub 20 %, 33 % sau 50 %, sau astfel încât instituţia de credit să înceteze să mai fie filiala sa, acesta trebuie de asemenea să informeze mai întâi autorităţile competente.

(4)Instituţiile de credit comunică autorităţilor competente, de îndată ce dobândesc informaţii în acest sens, achiziţiile sau vânzările de participaţii la capitalul lor care fac ca participaţiile să depăşească sau să scadă sub pragurile stabilite la alineatele (1) şi (3).

(5)Statele membre solicită ca, în cazul în care este posibil ca influenţa exercitată de persoanele menţionate la alineatul (1) să funcţioneze în detrimentul unei gestionări sănătoase şi prudenţi-ale a instituţiei de credit, autorităţile competente să adopte măsuri adecvate pentru încetarea situaţiei respective. Asemenea măsuri pot consta, de exemplu, în interdicţii, sancţiuni aplicate cadrelor de conducere sau suspendarea exercitării dreptului de vot aferent acţiunilor deţinute de acţionarii sau membrii respectivi.

Se vor aplica măsuri similare şi în cazul persoanelor fizice sau juridice care nu respectă obligaţia de a oferi informaţii prealabile în acest sens, astfel cum este prevăzut la alineatul (1). În cazul în care se dobândeşte o participaţie în ciuda opoziţiei autorităţilor competente, statele membre, independent de sancţiunile ce urmează a fi adoptate, dispun fie suspendarea exercitării dreptului de vot aferent, fie nulitatea voturilor exprimate, fie posibilitatea anulării acestora.

TITLUL III:DISPOZIŢII REFERITOARE LA LIBERTATEA DE STABILIRE ŞI LA LIBERTATEA DE A PRESTA SERVICII

Art. 18: Instituţii de credit

Statele membre trebuie să adopte dispoziţii în conformitate cu care pot fi desfăşurate pe teritoriul lor activităţile prevăzute în Anexa I, în conformitate cu articolul 20 alineatele (1)-(6), articolul 21, alineatele (1) şi (2) şi articolul 22, fie prin înfiinţarea unei sucursale, fie prin prestarea de servicii de către orice instituţie de credit autorizată şi supravegheată de către autorităţile competente ale unui alt stat membru, cu condiţia ca activităţile respective să fie incluse în autorizaţie.

Art. 19: Instituţii financiare

Statele membre trebuie, de asemenea, să adopte dispoziţii care să permită ca activităţile menţionate la Anexa I să poată fi desfăşurate pe teritoriul lor, în conformitate cu articolul 20 alineatele (1)-(6), articolul 21 alineatul (1) şi alineatul (2) şi articolul 22, fie prin constituirea unei sucursale, fie prin prestarea de servicii de către orice instituţie financiară din alt stat membru, care poate fi sau filiala unei instituţii de credit sau o filială deţinută în comun de două sau mai multe instituţii de credit, ale căror memorandum şi statut de asociere prevăd desfăşurarea acestor activităţi şi care îndeplinesc toate condiţiile următoare:

Art. 20: Exercitarea dreptului de stabilire

(2)Statul membru solicită fiecărei instituţii de credit care doreşte să îşi deschidă o sucursală într-un alt stat membru să furnizeze următoarele informaţii, la depunerea notificării menţionate la articolul 1:

(3)În cazul în care autorităţile competente din statul membru de origine nu au nici un motiv pentru a pune la îndoială caracterul adecvat al structurii administrative sau situaţia financiară a instituţiei de credit, având în vedere activităţile preconizate, autorităţile respective, în termen de trei luni de la primirea informaţiilor prevăzute la alineatul (2), comunică informaţiile respective autorităţilor competente din statul membru gazdă şi informează şi instituţia de credit în consecinţă.

(6)În cazul modificării conţinutului unei informaţii comunicate în conformitate cu alineatul (2) litera (b), (c) sau (d), instituţia de credit înştiinţează în scris autorităţile competente din statul membru de origine şi statul membru gazdă, cu cel puţin o lună înainte de modificarea respectivă, pentru a permite autorităţilor competente din statul membru de origine să ia o decizie în conformitate cu dispoziţiile alineatului (3) şi, de asemenea, pentru a permite autorităţilor competente din statul membru gazdă să ia o decizie în conformitate cu dispoziţiile alineatului (4).

Art. 21: Exercitarea libertăţii de a presta servicii

Art. 22: Atribuţiile autorităţilor competente din statul membru gazdă

(1)În scopuri statistice, statele membre gazdă pot solicita tuturor instituţiilor de credit care au sucursale pe teritoriul lor să depună la autorităţile competente rapoarte periodice referitoare la activitatea lor în statul membru gazdă respectiv.

(4)În cazul în care, în ciuda măsurilor aplicate de statul membru de origine sau datorită faptului că măsurile respective sunt inadecvate sau nu există în statul membru respectiv, instituţia respectivă continuă să încalce dispoziţiile legale menţionate la alineatul (2), dispoziţii în vigoare în statul membru gazdă, acesta poate lua măsurile necesare pentru a preveni şi pentru a pedepsi orice viitoare nereguli şi, în măsura în care devine necesar, pentru a împiedica instituţia respectivă, să întreprindă noi tranzacţii pe teritoriul său, după informarea autorităţilor competente ale statului membru de origine. Statele membre veghează ca înmânarea documentelor legale necesare pentru a se aplica aceste măsuri instituţiilor de credit să fie posibilă pe teritoriile lor.

(7)Înainte de a urma procedura prevăzută la alineatele (2), (3) şi (4), autorităţile competente din statul membru gazdă pot lua, în situaţii de urgenţă, orice măsuri de precauţie considerate necesare pentru protejarea intereselor deponenţilor, investitorilor şi celorlalte persoane cărora li se prestează servicii. Comisia şi autorităţile competente din celelalte state membre implicate trebuie să fie informate în legătură cu aceste măsuri cât mai curând posibil.

TITLUL IV:RELAŢII CU ŢĂRI TERŢE

Art. 23: Notificarea filialelor întreprinderilor din ţări terţe şi condiţiile de acces la pieţele acestor ţări

(1)Autorităţile competente din statele membre informează Comisia în legătură cu următoarele:

b)ori de câte ori o asemenea întreprindere-mamă dobândeşte o participaţie într-o instituţie de credit a Comunităţii, astfel încât instituţia respectivă devine filială. Comisia informează Comitetul bancar consultativ în legătură cu aceasta.

(4)Ori de câte ori Comisia consideră, fie pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (3), fie pe baza altor informaţii, că o ţară terţă nu acordă instituţiilor de credit ale Comunităţii un acces efectiv pe piaţă, comparabil cu cel acordat de Comunitate instituţiilor de credit din respectiva ţară terţă, Comisia poate prezenta Consiliului propuneri pentru obţinerea unui mandat de negociere, pentru a obţine oportunităţi concurenţiale comparabile pentru instituţia de credit a Comunităţii. Consiliul ia decizia cu majoritate calificată.

(5)Ori de câte ori Comisia constată, fie pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (3), fie pe baza altor informaţii, că instituţiile de credit ale Comunităţii nu beneficiază într-o ţară terţă de un tratament naţional care să le ofere aceleaşi condiţii de concurenţă ca şi instituţiilor de credit locale şi că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru un acces efectiv pe piaţa respectivă, Comisia poate iniţia negocieri pentru remedierea situaţiei.

În situaţiile descrise la primul paragraf, se poate decide de asemenea în orice moment, în plus faţă de rezultatul negocierilor iniţiale, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 60 alineatul (2), ca autorităţile competente din statele membre să îşi limiteze sau să îşi suspende deciziile cu privire la cererile de autorizare în curs de soluţionare la momentul deciziei sau la viitoarele cereri de autorizare, precum şi dobândirea de participaţii de către întreprinderile-mamă, directe sau indirecte, care sunt reglementate de legislaţia ţării terţe respective. Durata măsurilor menţionate nu poate depăşi trei luni.

(6)Ori de câte ori constată una dintre situaţiile prevăzute la alineatele (4) şi (5), Comisia poate solicita statelor membre să-i furnizeze informaţii în legătură cu următoarele:

b)ori de câte ori statele membre sunt informate, în conformitate cu articolul 16, că o asemenea întreprindere îşi propune să dobândească o participaţie la o instituţie de credit comunitară, astfel încât aceasta din urmă să devină filiala sa.

Art. 24: Sucursalele instituţiilor de credit cu sediul central în afara Comunităţii

Art. 25: Cooperarea cu autorităţile competente din ţări terţe în domeniul supravegherii pe bază consolidată

(1)Comisia poate prezenta Consiliului, fie la cererea unui stat membru, fie din proprie iniţiativă, propuneri pentru negocierea de acorduri cu una sau mai multe ţări terţe, cu privire la supravegherea pe bază consolidată a:

(2)Acordurile menţionate la alineatul (1) urmăresc să asigure ca:

TITLUL V:PRINCIPIILE ŞI INSTRUMENTELE TEHNICE ALE SUPRAVEGHERII PRUDENŢIALE

CAPITOLUL 1:PRINCIPIILE SUPRAVEGHERII PRUDENŢIALE

Art. 26: Competenţa statului membru de origine de a efectua controale

Art. 27: Competenţele statului membru gazdă

Până la o coordonare ulterioară, statele membre gazdă răspund în continuare, în colaborare cu autorităţile competente din statele membre de origine, de supravegherea lichidităţii sucursalelor instituţiilor de credit. Fără a aduce atingere măsurilor necesare pentru consolidarea Sistemului Monetar European, statele membre gazdă deţin întreaga responsabilitate pentru măsurile care rezultă din punerea în aplicare a politicilor lor monetare. Aceste măsuri nu pot prevedea tratamente discriminatorii sau restrictive pe baza faptului că o instituţie de credit este autorizată în alt stat membru.

Art. 28: Colaborarea privind supravegherea

Autorităţile competente din statele membre în cauză colaborează îndeaproape în supravegherea activităţii instituţiilor de credit care funcţionează, în special prin înfiinţarea unei sucursale, în unul sau mai multe state membre, altele decât cele în care este situat sediul lor central. Autorităţile competente din statele membre îşi comunică toate informaţiile privind administrarea şi proprietatea asupra acestor instituţii de credit, informaţii menite să faciliteze supravegherea acestora şi examinarea condiţiilor de autorizare a lor, precum şi toate informaţiile care pot facilita supravegherea acestor instituţii, în special în ceea ce priveşte lichiditatea, solvabilitatea, garanţiile la depozite, limitarea expunerilor semnificative, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern.

Art. 29: Verificări la faţa locului ale sucursalelor înfiinţate în alt stat membru

Art. 30: Schimburile de informaţii şi secretul profesional

(1)Statele membre prevăd ca toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente, precum şi auditorii sau experţii care au acţionat în numele autorităţilor competente, să fie obligate să respecte secretul profesional. Aceasta înseamnă că nici o informaţie confidenţială pe care aceştia o pot obţine în cursul îndeplinirii obligaţiilor lor profesionale nu poate fi divulgată unei alte persoane sau autorităţi decât în formă sumară sau colectivă, astfel încât instituţiile respective să nu poată fi identificate, fără a aduce atingere situaţiilor prevăzute în dreptul penal.

(3)Statele membre pot încheia contracte de colaborare care să prevadă schimburi de informaţii cu autorităţile competente din ţări terţe sau cu autorităţi sau organisme din ţări terţe, astfel cum se prevede la alineatele (5) şi (6), cu condiţia ca informaţiile furnizate să beneficieze de garanţii de respectare a secretului profesional care să fie cel puţin echivalente cu cele la care se face referire în prezentul articol. Acest schimb de informaţii are drept scop îndeplinirea responsabilităţilor de supraveghere ale autorităţilor sau organismelor menţionate.

(4)Autorităţile competente care primesc informaţii confidenţiale, în conformitate cu alineatele (1) şi (2), le pot utiliza numai în următoarele scopuri:

(5)Alineatele (1) şi (4) nu împiedică schimbul de informaţii în cadrul unui stat membru, în cazul în care există două sau mai multe autorităţi competente în acelaşi stat membru, sau între statele membre, între autorităţile competente şi:

(6)Fără a aduce atingere alineatelor (1) şi (4), statele membre pot autoriza schimburile de informaţii între autorităţile competente şi:

(7)Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(4), statele membre pot autoriza, cu scopul de a consolida stabilitatea, inclusiv integritatea, sistemului financiar, schimbul de informaţii între autorităţile competente şi autorităţile sau organismele responsabile potrivit legii cu depistarea şi investigarea încălcării legislaţiei în materie de dreptul societăţilor comerciale.

În cazul în care, într-un stat membru, autorităţile sau organismele la care se face referire în primul paragraf îndeplinesc responsabilităţi de detectare şi investigare cu ajutorul unor persoane, date fiind competenţele acestora, care sunt numite în acest scop şi care nu sunt angajate în sectorul public, posibilitatea de a efectua schimburile de informaţii prevăzute la primul paragraf poate fi extinsă şi asupra unor asemenea persoane, în condiţiile prevăzute la al doilea paragraf.

(8)Prezentul articol nu poate împiedica o autoritate competentă să transmită:

(9)În plus, fără a aduce atingere dispoziţiilor menţionate la alineatele (1) şi (4), statele membre, în sensul dispoziţiilor legale, pot autoriza comunicarea anumitor informaţii celorlalte departamente ale administraţiilor centrale de stat care răspund de elaborarea legislaţiei privind supravegherea instituţiilor financiare, instituţiilor de credit, întreprinderi de investiţii şi întreprinderi de asigurare, precum şi inspectorilor care acţionează în numele departamentelor respective.

Cu toate acestea, Statele membre pot dispune ca informaţiile primite în conformitate cu alineatele (2) şi (5), precum şi cele obţinute prin intermediul verificărilor la faţa locului menţionate la articolul 29 alineatele (1) şi (2), să nu poată fi comunicate în cazurile menţionate în prezentul alineat decât cu acordul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective sau al autorităţilor competente din statul membru în care s-a desfăşurat verificarea la faţa locului.

(10)Prezentul articol nu poate împiedica autorităţile competente să comunice informaţiile prevăzute la alineatele (1)-(4) unei case de compensaţie sau unui alt organism similar recunoscut de legea internă pentru asigurarea de servicii de compensaţie şi plăţi pe una dintre pieţele statelor membre, dacă autorităţile respective consideră necesară comunicarea informaţiilor pentru a asigura funcţionarea adecvată a organismelor respective, astfel încât să poată interveni în situaţii posibile sau concrete de neplată din partea unor operatori de pe piaţă. Informaţiile primite în aceste împrejurări sunt reglementate prin dispoziţiile privind secretul profesional prevăzute la alineatul (1). Statele membre veghează totuşi ca informaţiile primite în conformitate cu alineatul (2) să nu fie comunicate în situaţiile prevăzute la acest alineat fără consimţământul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective.

Art. 31: Obligaţiile persoanelor responsabile cu controlul legal al conturilor anuale şi consolidate

(1)Statele membre trebuie să prevadă cel puţin ca:

a)orice persoană autorizată în sensul Directivei 84/253/CEE a Consiliului (¹), care îndeplineşte în cadrul unei instituţii de credit sarcinile prevăzute la articolul 51 din Directiva 78/660/CEE a Consiliului (²) sau articolul 37 din Directiva 83/349/CEE a Consiliului sau articolul 31 din Directiva 85/611/CEE (¹) sau orice altă îndatorire obligatorie, are obligaţia de a informa cu promptitudine autorităţile competente în legătură cu orice fapt sau decizie referitoare la instituţia respectivă de care a luat cunoştinţă în exercitarea sarcinilor care îi revin şi care:

Art. 32: Atribuţiile autorităţilor competente de a aplica sancţiuni

Fără a aduce atingere procedurilor de retragere a autorizaţiei şi dispoziţiilor din dreptul penal, statele membre dispun ca autorităţile competente respective să poată adopta sau impune sancţiuni sau măsuri împotriva instituţiilor de credit sau împotriva celor care controlează efectiv activitatea instituţiilor de credit care încalcă actele cu putere de lege sau actele administrative referitoare la supravegherea şi desfăşurarea activităţilor, sancţiuni şi măsuri menite să pună capăt încălcărilor respective sau să elimine cauzele acestora.

Art. 33: Căi de atac în instanţă

CAPITOLUL 2:INSTRUMENTE TEHNICE DE SUPRAVEGHERE PRUDENŢIALĂ

SECŢIUNEA 1:Fonduri proprii

Art. 34: Principii generale

(2)Sub rezerva limitărilor impuse la articolul 38, fondurile proprii neconsolidate ale instituţiilor de credit includ următoarele elemente:

2.rezervele în sensul articolului 23 din Directiva 86/635/CEE şi profiturile şi pierderile reportate ca urmare a aplicării profitului sau pierderii finale. Statele membre pot permite includerea de profituri interimare înainte de luarea unei decizii oficiale, numai dacă aceste profituri au fost verificate de persoanele responsabile cu verificarea conturilor şi dacă se dovedeşte, spre satisfacţia autorităţilor competente, că valoarea acestora a fost evaluată în conformitate cu principiile enunţate în Directiva 86/635/CEE şi nu conţine nici un impozit sau dividend anticipate;

12.participaţiile la alte instituţii de credit şi financiare, reprezentând peste 10 % din capitalul acestora, precum şi creanţele subordonate şi instrumentele menţionate la articolul 35 pe care o instituţie de credit le deţine la instituţii de credit şi financiare la care are participaţii de peste 10 % din capitalul acestora, în fiecare caz.

13.participaţiile deţinute la alte instituţii de credit şi financiare de până la 10 % din capitalul acestora, creanţele subordonate şi instrumentele menţionate la articolul 3 5 deţinute de o instituţie de credit la instituţii de credit şi financiare altele decât cele prevăzute la punctul (12) referitor la valoarea totală a participaţiilor respective, creanţelor subordonate şi instrumentelor care depăşesc 10 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit respective, calculate înainte de deducerea elementelor menţionate la punctul (12) şi la acest punct.

(3)Conceptul de fonduri proprii, astfel cum este definit la punctele (1)-(8) de la alineatul (2), include un număr maxim de elemente şi sume. Utilizarea acestor elemente şi stabilirea unor plafoane inferioare, precum şi deducerea altor elemente decât cele menţionate la punctele (9)-(13) de la alineatul (2), sunt lăsate la discreţia statelor membre. Cu toate acestea, statele membre sunt obligate să aibă în vedere o convergenţă sporită, pentru a elabora o definiţie comună a fondurilor proprii.

În acest scop, Comisia trebuie să înainteze, până la 1 ianuarie 1996, un raport Parlamentului European şi Consiliului referitor la punerea în aplicare a prezentului articol, precum şi a articolelor 35-39, însoţit, după caz, de propuneri de modificare, astfel cum se consideră necesar. Nu mai târziu de 1 ianuarie 1998, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, analizează definiţia "fondurilor proprii", în scopul aplicării uniforme a unei definiţii comune.

(4)Elementele menţionate la punctele (1)-(5) din alineatul (2) trebuie să fie la dispoziţia unei instituţii de credit spre a fi utilizate de îndată şi fără restricţii la acoperirea riscurilor sau pierderilor, de îndată ce acestea apar. Suma nu trebuie să includă nici un impozit previzibil la momentul calculării sale sau trebuie să fie ajustată corespunzător în măsura în care aceste impozite reduc valoarea până la care aceste elemente pot fi alocate pentru a acoperi riscurile sau pierderile.

Art. 35: Alte elemente

(1)Conceptul de fonduri proprii utilizat de către un stat membru poate include şi alte elemente, cu condiţia ca, indiferent de denumirea lor juridică sau contabilă, acestea să aibă următoarele caracteristici:

(2)Titlurile de valoare cu o durată nedeterminată şi celelalte instrumente care îndeplinesc următoarele condiţii pot fi de asemenea acceptate ca alte elemente:

Art. 36: Alte dispoziţii referitoare la fondurile proprii

(1)Angajamentele membrilor instituţiilor de credite constituite ca societăţi cooperative de tipul celor menţionate la punctul (7) din articolul 34 alineatul (2) includ şi capitalul nesolicitat al societăţilor respective; împreună cu angajamentele legale ale membrilor societăţilor cooperative respective de a efectua plăţi nerambursabile suplimentare, în cazul în care instituţia de credit suferă o pierdere, situaţie în care plăţile respective pot fi solicitate neîntârziat.

(3)Statele membre sau autorităţile competente pot include în fondurile proprii acţiunile preferenţiale cumulative cu termen fix la care se face referire la articolul 34 alineatul (2) punctul (8), precum şi împrumuturile subordonate menţionate în aceeaşi dispoziţie, în cazul în care există acorduri obligatorii care prevăd că, în caz de faliment sau lichidare a instituţiei de credit, aceste împrumuturi au un rang inferior în raport cu creanţele tuturor celorlalţi creditori şi nu pot fi rambursate decât după achitarea tuturor celorlalte datorii la momentul respectiv.

b)împrumuturile respective trebuie să aibă o scadenţă iniţială de cel puţin cinci ani, după care pot fi rambursate; dacă scadenţa datoriei nu este stabilită, împrumuturile se rambursează numai sub rezerva unui preaviz de cinci ani, cu excepţia cazului în care împrumuturile respective au încetat să mai fie considerate fonduri proprii sau cu excepţia cazului în care consimţământul prealabil al autorităţilor competente este în mod expres cerut pentru rambursarea anticipată. Autorităţile competente pot permite rambursarea anticipată a unor astfel de împrumuturi, cu condiţia ca solicitarea în acest sens să fie făcută la iniţiativa instituţiei care acordă împrumutul şi ca solvabilitatea instituţiei de credit respective să nu fie afectată;

Art. 37: Calcularea fondurilor proprii pe bază consolidată

(1)În cazul în care calculul trebuie să se facă pe bază consolidată, sumele consolidate aferente elementelor menţionate la articolul 34 alineatul (2) vor fi utilizate în conformitate cu normele prevăzute la articolele 52-56. În plus, pot fi asimilate la rezervele consolidate, în scopul calculării fondurilor proprii, următoarele elemente, atunci când sunt elemente ("negative") de credit:

Art. 38: Deduceri şi limite

(1)Elementele la care se face referire la articolul 34 alineatul (2) punctele (4)-(8) se supun următoarelor limite:

SECŢIUNEA 2:Rata de solvabilitate

Art. 40: Principii generale

(4)Autorităţile competente responsabile cu autorizarea şi supravegherea unei întreprinderi-mamă care este o instituţie de credit pot solicita, de asemenea, calcularea unei rate subconsolidate sau neconsolidate a acesteia şi a oricăreia dintre filialele sale care face obiectul autorizării şi supravegherii de către autorităţile respective. În cazul în care nu se face un control corespunzător al alocării capitalului în interiorul grupului bancar, se impune adoptarea altor măsuri în acest sens.

(5)Fără a aduce atingere respectării de către instituţiile de credit a cerinţelor de la alineatele (2), (3) şi (4), precum şi de la articolul 52 alineatele (8) şi (9), autorităţile competente veghează ca ratele să fie calculate de cel puţin două ori pe an fie de către instituţiile de credit respective, care comunică autorităţilor competente rezultatele şi orice elemente de calcul solicitate, fie de către autorităţile competente, pe baza datelor furnizate de către instituţiile de credit.

Art. 42: Numitorul: activele ajustate în funcţie de risc şi elementele extrabilanţiere

(3)În cazul elementelor extrabilanţiere menţionate la articolul 43 alineatul (3), costurile potenţiale de înlocuire a contractelor în caz de neîndeplinire a contrapartidei se calculează prin una dintre cele două metode prevăzute în Anexa III. Aceste costuri se înmulţesc cu ponderarea corespunzătoare contrapartidei prevăzută la articolul 43 alineatul (1), cu excepţia ponderărilor de 100 % prevăzute în acelaşi articol, care se înlocuieşte cu o ponderare de 50 % pentru a obţine valorile ajustate în funcţie de risc.

Art. 43: Ponderări ale riscurilor

(1)Se vor aplica următoarele ponderări la diferitele categorii de active, deşi autorităţile competente pot stabili ponderări mai mari, după cum consideră necesar:

a)Ponderare zero

b)Ponderare de 20 %

c)Ponderare de 50 %

1.împrumuturile garantate complet şi integral, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, prin ipotecarea unei locuinţe care este sau va fi ocupată sau închiriată de către debitor, precum şi împrumuturile garantate complet şi integral, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, cu acţiuni la societăţile imobiliare finlandeze, care funcţionează în conformitate cu Legea finlandeză a societăţilor imobiliare din 1991 sau cu legislaţia ulterioară echivalentă, referitoare la locuinţele care sunt sau vor fi ocupate sau închiriate de către debitor; "obligaţiuni ipotecare", putând fi tratate ca împrumuturi din categoria celor menţionate la primul paragraf sau la articolul 62 alineatul (1), în cazul în care autorităţile competente consideră că, având în vedere cadrul legal în vigoare în fiecare stat membru, acestea sunt echivalente în privinţa riscului de credit. Fără a aduce atingere categoriilor de valori mobiliare care pot fi incluse şi care pot îndeplini condiţiile de la punctul (1), "obligaţiunile ipotecare" pot include instrumente în sensul Secţiunii B alineatul (1) literele (a) şi (b) din Anexa la Directiva 93/22/CEE a Consiliului (¹). Autorităţile competente trebuie să se asigure că:

d)Ponderare de 100%

(2)Tratamentul descris mai jos se aplică elementelor extrabilanţiere, altele decât cele menţionate la alineatul (3). Ele sunt în primul rând grupate în funcţie de gradele de risc prevăzute în Anexa II. Pentru elementele cu un grad ridicat de risc se ia în considerare valoarea totală, pentru elementele cu un grad mediu de risc se ia în calcul 50 % din valoare, pentru elementele cu risc moderat/scăzut se ia în calcul 20 % din valoare, în timp ce valoarea elementelor cu risc scăzut va fi stabilită la zero. A doua etapă constă în înmulţirea valorilor elementelor extrabilanţiere, ajustate în maniera descrisă mai sus, cu ponderările aferente contrapartidei, în conformitate cu tratamentul activelor menţionat la alineatul (1) şi articolul 44. În cazul vânzărilor de active şi a contractelor de răscumpărare şi a vânzărilor prin contracte forward prin agent, ponderările se referă la active şi nu la contrapartida într-o tranzacţie. Tranşele de capital subscris dar nevărsat la Fondul European de Investiţii pot fi ponderate la 20 %.

(3)Metodele prevăzute în Anexa III se aplică elementelor extrabilanţiere menţionate în Anexa IV, cu excepţia următoarelor:

Până la data de 31 decembrie 2006, autorităţile competente din statele membre pot dispune derogări de la aplicarea metodelor prevăzute în Anexa III pentru contractele încheiate pe piaţa extrabursieră compensate printr-o casă de compensaţii, în cazul în care această casă are rol de contrapartidă juridică şi în care toţi participanţii acoperă integral şi zilnic riscurile pe care le prezintă la respectiva casă de compensaţii, oferind astfel o protecţie atât împotriva riscurilor curente, cât şi împotriva potenţialelor riscuri viitoare. Autorităţile competente trebuie să se asigure că garanţiile constituite acordă acelaşi nivel de protecţie ca şi garanţiile ce îndeplinesc condiţiile menţionate la alineatul (1) litera (a) punctul (7) şi că se elimină posibilitatea ca riscurile la care este expusă casa de compensaţii să crească peste valoarea de piaţă a garanţiilor respective. Statele membre comunică Comisiei modalitatea în care utilizează această opţiune.

(4)În cazul în care elementele extrabilanţiere fac obiectul unei garanţii explicite, ele sunt ponderate ca şi cum ar fi fost contractate în contul garantului şi nu al contrapartidei. Când riscul ce rezultă dintr-o tranzacţie extrabilanţieră este garantat integral şi complet, respectându-se cerinţele autorităţilor competente, printr-un activ recunoscut ca garanţie la alineatul (1) litera (a) punctul (7) şi litera (b) punctul (11), se va aplica o ponderare de 0 % sau de 20 %, în funcţie de garanţia respectivă.

Art. 44: Ponderarea creanţelor la administraţiile regionale sau autorităţile locale din statele membre

(1)Fără a aduce atingere articolului 43 alineatul (1) litera (b), statele membre pot fixa o ponderare de 0 % pentru propriile administraţii regionale sau autorităţi locale, în cazul în care, în planul riscurilor, nu există diferenţe între creanţele la acestea din urmă şi creanţele la guvernele centrale, datorită prerogativelor pe care le au administraţiile regionale şi autorităţile locale de a colecta venituri şi în conformitate cu unele acorduri instituţionale, al căror efect este acela de a reduce la zero posibilitatea de neîndeplinire a obligaţiilor de către acestea. O ponderare de 0 % stabilită în conformitate cu aceste criterii se aplică creanţelor la administraţiile regionale sau locale în cauză şi elementelor extrabilanţiere deţinute în contul unor terţi, garantate de aceste administraţii regionale sau locale sau garantate, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, printr-o garanţie sub formă de titluri de valoare emise de aceste administraţii regionale sau locale.

(2)Statele membre înştiinţează Comisia în cazul în care consideră că o ponderare de 0 % este justificată, ţinând seama de criteriile menţionate la articolul 1. Comisia difuzează aceste informaţii. Alte state membre pot oferi instituţiilor de credit, sub supravegherea autorităţilor competente locale, posibilitatea de a aplica o ponderare de 0 %, în cazul în care aceste instituţii au în derulare contracte cu guvernele regionale sau cu autorităţile locale respective, sau dacă deţin creanţe garantate de către acestea din urmă, inclusiv garanţii colaterale sub formă de titluri de valoare.

Art. 45: Alte ponderări

(1)Fără a aduce atingere articolului 44, alineatul (1), statele membre pot aplica o ponderare de 20 % asupra unor active care sunt garantate, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente în cauză, cu titluri de valoare emise de către guvernele regionale sau autorităţile locale din Zona A, prin depozite la instituţiile de credit din Zona A, altele decât instituţia care a acordat împrumutul, sau prin certificate de depozit sau instrumente similare eliberate de instituţiile de credit respective.

(2)Statele membre pot aplica o ponderare de 10 % creanţelor la instituţiile specializate, pe pieţele interbancare şi pieţele datoriei publice din statele membre de origine şi sub supravegherea îndeaproape de către autorităţile competente, în situaţia în care activele respective sunt garantate integral, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente ale statelor membre de origine, printr-o combinaţie a activelor menţionate la articolul 43 alineatul (1) literele (a) şi (b), recunoscute de acestea din urmă ca reprezentând o garanţie adecvată.

Art. 46: Organele administrative şi întreprinderi cu scop necomercial

Art. 47: Nivelul ratei de solvabilitate

SECŢIUNEA 3:Expuneri semnificative

Art. 48: Notificarea expunerilor semnificative

(2)O instituţie de credit trebuie să aducă la cunoştinţa autorităţilor competente orice expunere semnificativă în sensul alineatului (1). Statele membre dispun ca notificarea să se facă, la alegerea lor, în conformitate cu una dintre următoarele două metode:

(4)Autorităţile competente solicită fiecărei instituţii de credit să aplice proceduri administrative şi contabile sănătoase, precum şi mecanisme de control intern adecvate, în scopul de identifica şi a înregistra toate expunerile semnificative şi modificările ulterioare ale acestora, astfel cum este definit şi solicitat prin prezenta directivă, precum şi pentru a supraveghea aceste expuneri în lumina politicilor fiecărei instituţii de credit în materie de risc.

Art. 49: Limitarea expunerilor semnificative

(2)În cazul în care clientul sau grupul de clienţi aflaţi în legătură constituie întreprinderea-mamă sau filiala unei instituţii de credit şi ale uneia sau mai multor filiale ale întreprinderii-mamă respective, procentajul prevăzut la alineatul (1) se reduce la 20 %. Cu toate acestea, statele membre pot excepta expunerile faţă de asemenea clienţi de la aplicarea limitei de 20 %, în cazul în care se prevede supravegherea specifică a acestor riscuri prin alte măsuri sau proceduri. Statele membre trebuie să înştiinţeze Comisia şi Comitetul consultativ bancar în legătură cu conţinutul măsurilor sau procedurilor respective.

(6)Statele membre pot acorda exceptări, totale sau parţiale, de la aplicarea alineatelor (1), (2) şi (3) referitoare la riscurile asumate de către o instituţie de credit faţă de întreprinderea-mamă, faţă de filiale ale întreprinderii-mamă respective sau faţă de propriile sale filiale, în măsura în care aceste întreprinderi sunt incluse în supravegherea pe bază consolidată la care este supusă şi instituţia de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive sau cu alte standarde echivalente în vigoare într-o ţară terţă.

(7)Statele membre pot excepta de la aplicarea alineatelor (1), (2) şi (3), total sau parţial, următoarele riscuri:

o)expunerile garantate, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, cu valori mobiliare, altele decât cele menţionate la litera (f), cu condiţia ca valorile mobiliare respective să nu fie emise de către însăşi instituţia de credit, întreprinderea-mamă a acesteia sau una dintre filialele acestora, sau de către clientul respectiv sau grupul de clienţi aflaţi în legătură. Valorile mobiliare constituite ca garanţii trebuie evaluate la preţul pieţei, ele trebuie să aibă valori care să depăşească expunerile garantate şi trebuie fie tranzacţionate la o bursă, fie negociabile efectiv şi cotate în mod regulat pe o piaţă care funcţionează prin intermediul unor agenţi profesionişti recunoscuţi şi care veghează, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente din statul membru de origine al instituţiei de credit, la stabilirea unui preţ obiectiv, astfel încât valoarea suplimentară a valorilor mobiliare să poată fi verificată oricând. Valoarea suplimentară necesară este de 100 %; cu toate acestea, ea se ridică la 150 % în cazul acţiunilor şi la 50 % în cazul titlurilor de creanţă emise de instituţiile de credit, de autorităţile regionale sau locale din statele membre altele decât cele prevăzute la articolul 44, şi în cazul titlurilor de creanţă emise de BEI şi de băncile multilaterale de dezvoltare. Valorile mobiliare constituite ca garanţii nu pot reprezenta fonduri proprii ale instituţiilor de credit;

p)împrumuturi garantate, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, prin ipoteci constituite asupra locuinţelor sau prin acţiuni la societăţile imobiliare finlandeze, care funcţionează în conformitate cu legea finlandeză a societăţilor imobiliare din 1991 sau în conformitate cu legislaţia ulterioară echivalentă, precum şi tranzacţiile de închiriere, în cadrul cărora locatorul deţine integral proprietatea asupra locuinţei date cu chirie atâta vreme cât locatarul nu îşi exercită opţiunea de cumpărare, în toate aceste situaţii reprezentând până la 50 % din valoarea proprietăţii imobiliare respective. Valoarea locuinţei se calculează, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, pe baza normelor stricte de evaluare prevăzute de actele cu putere de lege sau actele administrative. Evaluarea se face cel puţin o dată pe an. În scopurile acestui punct, prin locuinţă se înţelege locuinţa care urmează să fie ocupată sau închiriată de persoana care ia cu împrumut;

r)sub rezerva avizului autorităţilor competente, garanţiile, altele decât garanţiile pentru credite, care sunt întemeiate pe un act cu putere de lege sau o normă administrativă şi care sunt acordate membrilor de către societăţile de garanţie mutuală care au statut de instituţii de credit, sub rezerva unei ponderări de 20 % din valoarea acestora.

(9)În sensul alineatelor (1), (2) şi (3), statele membre pot aplica o ponderare de 20 % activelor care reprezintă creanţe şi expuneri la instituţiile de credit care au scadenţe de cel puţin un an şi de cel mult trei ani, precum şi o ponderare de 50 % activelor care reprezintă creanţe la instituţiile de credit cu o scadenţă de cel puţin trei ani, cu condiţia ca aceste creanţe să fie reprezentate de instrumente de debit emise de o instituţie de credit şi ca instrumentele respective să fie, după părerea autorităţilor competente, efectiv negociabile pe o piaţă care să includă operatori profesionişti şi să fie cotate zilnic pe piaţa respectivă sau cu condiţia ca emiterea instrumentelor respective să fi fost autorizată de autorităţile competente din statul membru de origine ale instituţiei de credit care a emis instrumentele respective. În nici un caz, nici unul dintre aceste elemente nu trebuie să reprezinte fonduri proprii.

(11)În cazul în care expunerea la un client este garantată de către un terţ sau prin constituirea unei garanţii sub formă de valori mobiliare emise de un terţ în condiţiile prevăzute la alineatul (7) litera (o), statele membre pot:

Art. 50: Supravegherea pe bază consolidată sau neconsolidată a expunerilor semnificative

(3)Statele membre pot renunţa la supravegherea pe bază individuală sau sub-consolidată a respectării obligaţiilor impuse la articolele 48 şi 49 sau prin orice altă dispoziţie comunitară aplicabilă în acest domeniu de către o instituţie de credit care, în calitate de întreprindere-mamă, este supusă supravegherii pe bază consolidată, precum şi de către orice filială a unei asemenea instituţii de credit care este supusă autorizării şi supravegherii lor şi care este inclusă în supravegherea pe bază consolidată.

SECŢIUNEA 4:Participaţii semnificative în afara sectorului financiar

Art. 51: Limitarea participaţiilor calificate nefinanciare

(3)Statele membre nu sunt obligate să aplice limitele prevăzute la alineatele (1) şi (2) la participaţiile la întreprinderi de asigurare definite de Directivele 73/239/CEE (¹) şi 79/267/CEE (²).

(4)Acţiunile deţinute temporar în cursul unei operaţiuni de asistenţă financiară pentru reorganizarea sau salvarea unei întreprinderi sau pe durata preluării unei emisiuni de titluri de către o instituţie în numele altor instituţii nu se consideră participaţii calificate la calcularea limitelor prevăzute la alineatele (1) şi (2). Acţiunile care nu constituie active fixe financiare în sensul articolului 35 alineatul (2) din Directiva 86/635/CEE nu se includ în această categorie.

(6)Statele membre pot dispune ca autorităţile competente să nu aplice limitele menţionate la alineatele (1) şi (2), în cazul în care prevăd ca excedentele de participări calificate ale unei instituţii de credit în raport cu limitele respective să fie acoperite 100 % de către fondurile proprii şi ca aceste fonduri proprii să nu fie luate în considerare la calcularea ratei de solvabilitate. În cazul în care sunt depăşite ambele limite stabilitate la alineatele (1) şi (2), valoarea care trebuie acoperită de fondurile proprii trebuie să fie excedentul cel mai mare.

CAPITOLUL 3:SUPRAVEGHEREA PE BAZĂ CONSOLIDATĂ

Art. 52: Supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit

(2)Fiecare instituţie de credit a cărei întreprindere-mamă este un holding financiar se supune, în măsura şi în conformitate cu normele indicate la articolul 54, supravegherii pe baza situaţiei financiare consolidate a holdingului financiar respectiv. Acest gen de supraveghere este exercitată cel puţin în domeniile indicate la alineatele (5) şi (6). Consolidarea situaţiei financiare a holdingului financiar nu implică în nici un fel faptul că autorităţile competente sunt obligate să supravegheze în mod individual holdingul respectiv.

(3)Statele membre sau autorităţile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu articolul 5 3 pot decide, în cazurile menţionate mai jos, ca o instituţie de credit, instituţie financiară sau o întreprindere de servicii bancare auxiliare care este filială sau la care se deţine o participa-ţie, să nu fie luată în considerare în procesul de consolidare:

- în cazul în care întreprinderea care ar trebui inclusă nu prezintă, după părerea autorităţilor competente, decât un interes neglijabil în ceea ce priveşte obiectivele supravegherii instituţiilor de credit şi, în orice caz, dacă totalul bilanţului societăţii care ar trebui inclusă este inferior celei mai mici dintre următoarele două valori: 10 milioane EUR sau 1 % din totalul bilanţului societăţii-mamă sau al societăţii care deţine participaţia respectivă. În cazul în care mai multe întreprinderi îndeplinesc criteriile de mai sus, acestea trebuie totuşi incluse în consolidare, în măsura în care ansamblul acestor întreprinderi prezintă un interes care nu este neglijabil în ceea ce priveşte obiectivele menţionate anterior sau

(5)Supravegherea solvabilităţii şi adecvarea fondurilor proprii pentru a acoperi riscurile de piaţă şi pentru a controla expunerile semnificative se exercită pe bază consolidată în conformitate cu prezentul articol şi cu articolele 53-56. Statele membre adoptă orice măsuri necesare, după caz, pentru a include şi holdingurile financiare în procesul de supraveghere pe bază consolidată, în conformitate cu alineatul (2).

(7)Fără a aduce atingere dispoziţiilor specifice din alte directive, statele membre pot renunţa la aplicarea, pe bază individuală şi neconsolidată, a normelor prevăzute la alineatul (5) unei instituţii de credit care, în calitate de întreprindere-mamă, face obiectul supravegherii pe bază consolidată, precum şi oricărei filiale a unei asemenea instituţii de credit care este supusă autorizării şi supravegherii şi care este inclusă în procesul de supraveghere pe bază consolidată a instituţiei de credit, care este întreprinderea-mamă. Aceeaşi opţiune de exceptare este valabilă şi în cazul în care întreprinderea-mamă este un holding financiar care are sediul central în acelaşi stat membru ca şi instituţia de credit respectivă, cu condiţia să fie supusă aceluiaşi proces de supraveghere ca cel exercitat asupra instituţiilor de credit şi, în special, să respecte normele prevăzute la alineatul (5).

(9)Fără a aduce atingere cerinţelor de la alineatul (8), autorităţile competente responsabile cu autorizarea filialelor unei întreprinderi-mamă care sunt instituţii de credit au posibilitatea ca, prin acord bilateral, să îşi delege responsabilităţile de supraveghere autorităţilor competente care au autorizat şi care monitorizează întreprinderea-mamă, astfel încât acestea să îşi asume responsabilitatea supravegherii filialei respective, în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive. Comisia trebuie informată în legătură cu existenţa şi conţinutul acestor acorduri. La rândul său, Comisia înaintează astfel de informaţii autorităţilor competente din celelalte state membre, precum şi Comitetului bancar consultativ.

Art. 53: Autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată

(2)În cazul în care întreprinderea-mamă a unei instituţii de credit este un holding financiar, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autorităţile competente care au autorizat instituţia de credit respectivă, în conformitate cu articolul 4.

În cazul în care în statul membru în care a fost constituit holdingul financiar nu a fost autorizată nici o filială a unei instituţii de credit, autorităţile competente din statele membre în cauză (inclusiv autorităţile din statul membru unde a fost constituit holdingul financiar) caută să convină căreia dintre ele îi revine sarcina de a exercita supravegherea pe bază consolidată. În absenţa unui acord de acest gen, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autorităţile competente care au autorizat instituţia de credit cu cel mai mare total bilanţier; dacă acest total este similar, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autoritatea competentă care a acordat prima autorizaţia menţionată la articolul 4.

Art. 54: Forma şi dimensiunile consolidării

(1)Autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată trebuie să solicite, în scopurile supravegherii, consolidarea integrală a tuturor instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare care sunt filiale ale unei întreprinderi-mamă.

(2)Autorităţile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată trebuie, în scopurile supravegherii, să solicite consolidarea proporţională a participaţiilor deţinute la instituţii de credit şi instituţii financiare gestionate de către o întreprindere inclusă în consolidare împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu sunt incluse în consolidare, în cazul în care răspunderea întreprinderilor respective este limitată la partea de capital pe care o deţin.

(4)Fără a aduce atingere alineatelor (1), (2) şi (3), autorităţile competente stabilesc dacă şi cum se face consolidarea în următoarele cazuri:

Art. 55: Informaţiile care trebuie furnizate de holdingurile cu activitate mixtă şi de filialele acestora

(1)Până la o coordonare ulterioară a metodelor de consolidare, statele membre prevăd ca, în cazul în care întreprinderea-mamă a uneia sau mai multor instituţii de credit este un holding cu activitate mixtă, autorităţile competente responsabile cu autorizarea şi supravegherea instituţiilor de credit respective să solicite, luând legătura cu respectivul holding cu activitate mixtă şi cu filialele acestuia, fie direct, fie prin intermediul filialelor instituţiei de credit, furnizarea oricăror informaţii care ar putea fi relevante în scopul supravegherii filialelor instituţiei de credit.

(2)Statele membre prevăd ca autorităţile lor competente să poată efectua ele însele sau prin inspectori externi verificări la faţa locului pentru a verifica informaţiile primite de la holdingurile cu activitate mixtă şi de la filialele acestora. În cazul în care un holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acestuia este o întreprindere de asigurare, poate fi utilizată şi procedura prevăzută la articolul 56 alineatul (4). În cazul în care un holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acesteia este situată într-un stat membru altul decât cel în care se află filiala instituţiei de credit, verificarea la faţa locului a informaţiilor se face în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 56 alineatul (7).

Art. 56: Măsuri de facilitare a supravegherii pe bază consolidată

(2)În cazul în care o întreprindere-mamă şi oricare dintre filialele acesteia, care sunt instituţii de credit, sunt situate în state membre diferite, autorităţile competente din fiecare stat membru fac schimb de informaţii ce pot permite sau facilita exercitarea supravegherii pe bază consolidată.

În cazul în care autorităţile competente din statul membru unde se află întreprinderea-mamă nu exercită ele însele activităţi de supraveghere pe bază consolidată în conformitate cu articolul 53, acestea pot fi invitate de către autorităţile competente responsabile cu exercitarea procesului de supraveghere să solicite întreprinderii-mamă orice informaţie care ar putea fi importantă pentru supravegherea pe bază consolidată şi să transmită aceste informaţii autorităţilor respective.

(3)Statele membre autorizează, între autorităţile lor competente, schimbul de informaţii prevăzute la alineatul (2), plecând de la premisa că, în cazul holdingurilor financiare, instituţiilor financiare sau întreprinderilor prestatoare de servicii bancare auxiliare, colectarea sau deţinerea de informaţii nu implică în nici un fel obligaţia autorităţilor competente de a exercita o funcţie de supraveghere individuală a instituţiilor sau întreprinderilor respective.

(4)În cazul în care o instituţie de credit, un holding financiar sau un holding cu activitate mixtă controlează una sau mai multe filiale care sunt întreprinderi de asigurare sau alte întreprinderi care oferă servicii de investiţii care sunt supuse autorizării, autorităţile competente şi autorităţile cărora li s-a încredinţat responsabilitatea publică de supraveghere a întreprinderilor de asigurare sau a întreprinderilor care oferă servicii de investiţii trebuie să colaboreze îndeaproape. Fără a aduce atingere responsabilităţilor pe care le au fiecare, aceste autorităţi trebuie să îşi ofere reciproc orice informaţie care poate simplifica îndeplinirea sarcinilor şi, de asemenea, pentru a permite supravegherea activităţii şi a situaţiei financiare generale a întreprinderilor pe care le supraveghează.

(7)În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, autorităţile competente dintr-un stat membru doresc, în anumite cazuri, să verifice informaţiile referitoare la o instituţie de credit, un holding financiar, o instituţie financiară, o întreprindere prestatoare de servicii bancare auxiliare, un holding cu activitate mixtă, o filială din categoria celor prevăzute la articolul 55 sau o filială din categoria celor prevăzute la articolul 52 alineatul (10), situate într-un alt stat membru, aceste autorităţi trebuie să solicite autorităţilor competente din celălalt stat membru să facă verificarea respectivă. Autorităţile care primesc o astfel de solicitare trebuie, în cadrul competenţelor lor, să dea curs acestei cereri, procedând la efectuarea verificărilor respective ele însele sau permiţând autorităţilor care au făcut solicitarea să facă verificarea sau permiţând unui auditor sau expert să o facă.

(8)Fără a aduce atingere dispoziţiilor din dreptul penal, statele membre trebuie să vegheze ca penalităţi sau măsuri menite să pună capăt încălcărilor constatate sau cauzelor acestora să poată fi impuse holdingurilor financiare şi holdingurilor cu activitate mixtă sau directorilor acestora care încalcă actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate pentru a pune în aplicare articolele 52-55, precum şi prezentul articol. În unele cazuri, astfel de măsuri pot necesita intervenţia instanţei. Autorităţile competente colaborează îndeaproape pentru a se asigura că sancţiunile menţionate anterior sau măsurile respective produc efectele dorite, în special atunci când administraţia centrală sau clădirea principală a unui holding financiar sau a unui holding cu activitate mixtă se află în altă parte decât sediul central.

TITLUL VI:COMITETUL BANCAR CONSULTATIV

Art. 57: Componenţa şi sarcinile Comitetului bancar consultativ

Art. 59: Rapoarte de urmărire

(1)Până la o coordonare ulterioară, autorităţile competente stabilesc, în scopul supravegherii şi, dacă este necesar, suplimentar faţă de coeficienţii pe care îi aplică, diferite rapoarte între diferitele active şi pasive ale instituţiilor de credit, pentru a le supraveghea solvabilitatea şi nivelul lichidităţilor, precum şi pentru a examina celelalte măsuri care pot asigura protejarea economiilor.

TITLUL VII:COMPETENŢE EXECUTORII

Art. 60: Adaptări tehnice

(1)Fără a aduce atingere, în ceea ce priveşte fondurile proprii, raportului prevăzut la al doilea paragraf de la articolul 34 alineatul (3), se efectuează adaptări tehnice în următoarele domenii, în conformitate cu procedurile stabilite la alineatul (2):

TITLUL VIII:DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

CAPITOLUL 1:DISPOZIŢII TRANZITORII

Art. 61: Dispoziţii tranzitorii referitoare la articolul 36

Art. 62: Dispoziţii tranzitorii privind articolul 43

(1)Până la data de 31 decembrie 2006, autorităţile competente din statele membre pot autoriza instituţiile de credit de pe teritoriul lor să aplice o ponderare a riscurilor de 50 % la împrumuturile garantate complet şi integral, în conformitate cu cerinţele lor, prin ipotecarea spaţiilor pentru birouri sau a spaţiilor comerciale multifuncţionale situate pe teritoriul statelor membre care permit ponderarea de 50 %, sub rezerva respectării următoarelor condiţii:

a)50 % din valoarea de piaţă a proprietăţii respective.

b)50 % din valoarea de piaţă a proprietăţii sau 60 % din valoarea ipotecară, în funcţie de care dintre acestea este mai mică, în acele state membre care prevăd criterii riguroase pentru evaluarea valorii ipotecare, prin acte cu putere de lege sau norme administrative.

Valoarea ipotecară înseamnă valoarea proprietăţii, determinată de un evaluator care iniţiază o evaluare prudentă a valorii comerciale a bunului, evaluare care ţine seama de caracteristicile de folosinţă îndelungată a bunului respectiv, condiţiile normale şi locale de piaţă, utilizarea curentă şi alte utilizări pe care le-ar putea avea proprietatea. Elementele speculative nu se iau în considerare la evaluarea valorii ipotecare. Valoarea ipotecară trebuie dovedită cu documente, într-o manieră transparentă şi fără echivoc.

Până la data de 31 decembrie 2006, autorităţile competente din statul membru pot de asemenea autoriza instituţiile lor de credit să aplice o ponderare a riscului de 50 % acelei părţi a împrumuturilor care sunt garantate complet şi integral, în conformitate cu cerinţele autorităţilor respective, cu acţiuni la societăţile imobiliare finlandeze, care funcţionează în conformitate cu Legea privind societăţile imobiliare din 1991 aplicabilă în Finlanda sau în conformitate cu legislaţia echivalentă ulterioară, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor impuse în prezentul alineat.

(2)Statele membre pot aplica o ponderare a riscului de 50 % la tranzacţiile de închiriere de bunuri imobiliare încheiate înainte de 31 decembrie 2006 şi care se referă la active cu destinaţie comercială situate în ţara unde se află sediul central şi care sunt reglementate de dispoziţiile legale în temeiul cărora locatorul îşi păstrează proprietatea deplină a bunului dat cu chirie până în momentul în care locatarul îşi exercită opţiunea de a cumpăra. Statele membre trebuie să informeze Comisia în legătură cu modul în care aplică dispoziţiile prezentului alineat.

(3)Articolul 43 alineatul (3) nu aduce atingere recunoaşterii de către autorităţile competente a acordurilor bilaterale de novaţie încheiate în legătură cu următoarele state:

Art. 63: Dispoziţii tranzitorii privind articolul 47

(1)O instituţie de credit, a cărei rată minimă nu a atins încă nivelul de 8 % indicat la articolul 47 alineatul (1) până la data de 1 ianuarie 1991, trebuie să se apropie treptat de acel nivel, în etape succesive. Instituţia de credit respectivă nu trebuie să permită ratei să scadă sub nivelul la care se ajunsese înainte de atingerea obiectivului respectiv. Orice fluctuaţie trebuie să aibă caracter temporar, iar autorităţile competente trebuie să fie informate în legătură cu cauzele unei astfel de fluctuaţii.

Art. 64: Dispoziţii tranzitorii privind articolul 49

(9)Statele membre pot excepta, total sau parţial, de la aplicarea articolului 49 alineatele (1), (2) şi (3) expunerile asumate de o instituţie de credit ce constau în împrumuturi ipotecare de tipul celor definite la articolul 62 alineatul (1) încheiate înainte de 1 ianuarie 2002, precum şi tranzacţiile de închirieri de bunuri imobiliare, definite la articolul 6 2 alineatul (2), încheiate înainte de 1 ianuarie 2002, în ambele cazuri până la 50 % din valoarea bunului imobiliar respectiv.

CAPITOLUL 2:DISPOZIŢII FINALE

Art. 67: Directive abrogate

ANEXA I:LISTA ACTIVITĂŢILOR CARE FAC OBIECTUL RECUNOAŞTERII RECIPROCE

ANEXA II:CLASIFICAREA ELEMENTELOR EXTRABILANŢIERE

ANEXA III:TRATAMENTUL ELEMENTELOR EXTRABILANŢIERE

1.ALEGEREA METODEI

Pentru determinarea riscurilor de credit aferente contractelor menţionate la punctele (1) şi (2) din Anexa IV, instituţiile de credit pot opta, sub rezerva consimţământului autorităţilor competente, pentru una dintre metodele menţionate mai jos. Instituţiile de credit care trebuie să respecte articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/6/CEE (¹) sunt obligate să utilizeze metoda 1 prezentată mai jos. Pentru determinarea riscurilor de credit asociate cu contractele menţionate la punctul (3) din Anexa IV, toate instituţiile de credit trebuie să utilizeze metoda 1 prezentată mai jos.

2.METODE

(^c)La contractele care sunt astfel structurate încât să regleze expunerile după anumite date de plată şi ale căror clauze sunt ajustate astfel încât valoarea de piaţă a contractului să fie egală cu zero la datele respective, scadenţa reziduală este egală cu intervalul rămas până la data următoarei ajustări. În cazul contractelor privind rata dobânzii care îndeplinesc aceste criterii şi care au o scadenţă reziduală de peste un an, procentajul respectiv nu va fi mai mic de 0,5 %.

3.COMPENSAREA CONTRACTUALĂ (CONTRACTE DE NOVAŢIE ŞI ALTE ACORDURI DE COMPENSARE)

a)Tipurile de compensare care pot fi recunoscute de către autorităţile competente

b)Condiţii de recunoaştere

(i)instituţia de credit trebuie să aibă un acord de compensare contractuală cu contrapartida sa, care creează o obligaţie juridică unică, ce acoperă toate tranzacţiile, astfel încât, în cazul în care o contrapartidă nu îşi îndeplineşte îndatoririle contractuale prin neplată, faliment, lichidare sau orice alte situaţii similare, instituţia de credit va avea dreptul să ceară sau obligaţia să plătească exclusiv soldul net al valorilor pozitive şi negative, evaluate la preţul de piaţă, pentru fiecare tranzacţie în parte;

Autorităţile competente pot recunoaşte ca factori de diminuare a riscului acordurile de compensare contractuală ce acoperă contractele privind cursul de schimb valutar cu o scadenţă iniţială de 14 zile calendaristice sau mai puţin, contractele de opţiuni sau alte elemente extrabilanţiere cărora dispoziţiile prezentei Anexe nu le sunt aplicabile, deoarece acestea presupun un risc de credit neglijabil sau inexistent. În cazul în care, în funcţie de valoarea de piaţă negativă sau pozitivă a acestor contracte, includerea lor într-un alt acord de compensare contractuală poate avea drept rezultat majorarea sau scăderea cerinţelor de capital, autorităţile competente trebuie să oblige instituţia de credit să aplice un tratament consecvent.

c)Efectele recunoaşterii

În scopul calculării riscurilor de credit potenţiale viitoare pe baza formulei de mai sus, contractele care corespund perfect şi care sunt incluse în acordul de compensare pot fi luate în considerare ca un singur contract al cărui principal noţional este echivalent cu valorile lor nete. Contractele perfect corespondente sunt contracte la termen privind cursul de schimb sau contracte similare în cadrul cărora suma ipotetică aferentă pe baza căreia se efectuează plăţile în care principalul noţional este echivalent cu fluxurile de numerar, dacă fluxurile de numerar devin scadente la aceeaşi dată a valutei şi sunt exprimate integral sau parţial în aceeaşi valută.

ANEXA IV:TIPURI DE ELEMENTE EXTRABILANŢIERE

ANEXA V:

PARTEA A:DIRECTIVE ABROGATE ÎMPREUNĂ CU MODIFICĂRILE LOR SUCCESIVE (prevăzute la articolul 67)

PARTEA B:TERMENE LIMITĂ PENTRU PUNEREA ÎN APLICARE (prevăzute la articolul 67)

Directiva		Termen limită de punere în aplicare
73/183/CEE (JO L 194, 16.7.1973, p. 1)		2.1.1975 (¹)
77/780/CEE (JO L 322, 17.12.1977, p. 30)		15.12.1979
85/345/CEE (JO L 183, 16.7.1985, p. 19)		15.7.1985
86/137/CEE (JO L 106, 23.4.1986, p. 35)		-
86/524/CEE (JO L 309, 4.11.1986, p. 15)		31.12.1986
89/299/CEE (JO L 124, 5.5.1989, p. 16)		1.1.1993
89/646/CEE (JO L 386, 30.12.1989, p. 14)	Articolul 6 alineatul (2)	1.1.1990
	Alte dispoziţii	1.1.1993
89/647/CEE (JO L 386, 30.12.1989, p. 14)		1.1.1991
91/31/CEE (JO L 17, 23.1.1991, p. 20)		3.1.1991
91/633/CEE (JO L 339, 11.12.1991, p. 16)		31.12.1992
92/16/CEE (JO L 75, 31.3.1992, p. 48)		31.12.1992
92/30/CEE (JO L 110, 28.4.1992, p. 52)		31.12.1992
92/121/CEE (JO L 29, 5.2.1993, p. 1)		31.12.1993
94/7/CE (JO L 89, 6.4.1994, p. 17)		25.11.1994
95/15/CE (JO L 125, 8.6.1995, p. 23)		30.9.1995
95/26/CE (JO L 168, 18.7.1995, p. 7)		18.7.1996
95/67/CE (JO L 314, 28.12.1995, p. 72)		1.7.1996
96/10/CE (JO L 85, 3.4.1996, p. 17)		30.6.1996
96/13/CE (JO L 66, 16.3.1996, p. 15)		15.4.1996
98/32/CE (JO L 204, 21.7.1998, p. 26)		21.7.2000
98/33/CE (JO L 204, 21.7.1998, p. 29)		21.7.2000

ANEXA VI:TABEL DE CORESPONDENŢĂ

Prezenta directivă	Directiva 77/780/CEE	Directiva 89/299/CEE	Directiva 89/646/CEE	Directiva 89/647/CEE	Directiva 92/30/CEE	Directiva 92/121/CEE	Directiva 96/10/CE
Articolul 1 alineatul (1)	Articolul 1, prima liniuţă				Articolul 1, prima liniuţă	Articolul 1, litera (a)
Articolul 1 alineatul (2)	Articolul 1, a doua liniuţă
Articolul 1 alineatul (3)			Articolul 1 alineatul (3)
Articolul 1 alineatele (4)-(8)			Articolul 1 alineatele (5)-(9)
Articolul 1 alineatul (9)					Articolul 1, a şasea liniuţă
Articolul 1 alineatele (10) şi (11)			Articolul 1 alineatele (10) şi (11)
Articolul 1 alineatul (12)			Articolul 1, alineatul (12)		Articolul 1, a şaptea liniuţă	Articolul 1, litera (c)
Articolul 1 alineatul (13)			Articolul 1, alineatul (13)		Articolul 1, a opta liniuţă	Articolul 1, litera (d)
Articolul 1 alineatele (14)-(17)				Articolul 2, alineatul (1), liniuţele 2-5
Articolul 1 alineatele (18)-(20)				Articolul 2, alineatul (1), liniuţele 6-8
Articolul 1 alineatele (21)-(23)					Articolul 1, liniuţele 3-5
Articolul 1 alineatul (24)						Articolul 1, litera (h)
Articolul 1, alineatul (25)						Articolul 1, litera (m)
Articolul 1, alineatul (26)	Articolul 1, a 5-a liniuţă
Articolul 1, alineatul (27)				Articolul 2, alineatul (1), liniuţă a noua
Articolul 2, alineatul (1)	Articolul 2, alineatul (1)		Articolul 2, alineatul (1)	Articolul 1, alineatul (1)
Articolul 2, alineatul (2)					Articolul 2
Articolul 2, alineatul (3)	Articolul 2, alineatul (2)
Articolul 2, alineatul (4)	Articolul 2, alineatul (3)
Articolul 2, alineatul (5), paragrafele (1), (2), (3)	Articolul 2, alineatul (4), literele (a), (b) şi (c)
Articolul 2, alineatul (6)			Articolul 2, alineatul (3)	Articolul 1, alineatul (3)		Articolul 2, alineatul (2), litera (b)
Articolul 3			Articolul 3
Articolul 4	Articolul 3, alineatul (1)
Articolul 5, alineatul (1), primul paragraf	Articolul 3, alineatul (2), primul paragraf		Articolul 4, alineatul (1)
Articolul 5, alineatul (1), al doilea paragraf	Articolul 10, alineatul (1), al treilea paragraf
Articolul 5, alineatul (2)			Articolul 4, alineatul (2), teza introductivă, (a), (b) şi(c)
Articolul 5, alineatele (3)-(7)			Articolul 10, alineatele (1)-(5)
Articolul 6, alineatul (1)	Articolul 3, alineatul (2), primul paragraf, liniuţa a treia, al doilea paragraf
Articolul 6, alineatul (2)	Articolul 3, alineatul (2), litera (a)
Articolul 7, alineatele (1) şi (2)			Articolul 1, alineatul (10), al doilea paragraf şi articolul 5, alineatele (1) şi (2)
Articolul 7, alineatul (3)	Articolul 3, alineatul (2), paragrafele (3), (4) şi (5)
Articolul 8	Articolul 3, alineatul (4)
Articolul 9	Articolul 3, alineatul (3), litera (a)
Articolul 10	Articolul 3, alineatul (6)
Articolul 11	Articolul 3, alineatul (7)
Articolul 12			Articolul 7
Articolul 13			Articolul 6, alineatul (1)
Articolul 14, alineatul (1)	Articolul 8, alineatul (1)
Articolul 14, alineatul (2)	Articolul 8, alineatul (5)
Articolul 15	Articolul 5
Articolul 16, alineatele (1)-(5)			Articolul 11, alineatele (1)-(5)
Articolul 16, alineatul (6)			Articolul 1, alineatul (10), al doilea paragraf
Articolul 17			Articolul 13, alineatul (2)
Articolul 18			Articolul 18, alineatul (1)
Articolul 19			Articolul 18, alineatul (2)
Articolul 20, alineatele (1)-(6)			Articolul 19
Articolul 20, alineatul (7)			Articolul 23, alineatul (1)
Articolul 21, alineatele (1) şi (2)			Articolul 20
Articolul 21, alineatul (3)			Articolul 23, alineatul (2)
Articolul 22			Articolul 21
Articolul 23, alineatul (1)			Articolul 8
Articolul 23, alineatele (2)-(7)			Articolul 9
Articolul 24	Articolul 9
Articolul 25					Articolul 8
Articolul 26			Articolul 13, alineatele (1) şi (3)
Articolul 27			Articolul 14, alineatul (2)
Articolul 28	Articolul 7, alineatul (1)
Articolul 29			Articolul 15
Articolul 30, alineatele (1)-(5)	Articolul 12, alineatele (1)-(5)
Articolul 30, alineatul (6)	Articolul 12, alineatul (5a)
Articolul 30, alineatul (7)	Articolul 12, alineatul 5b
Articolul 30, alineatul (8)	Articolul 12, alineatul (6)
Articolul 30, alineatul (9)	Articolul 12, alineatul (7)
Articolul 30, alineatul (10)	Articolul 12, alineatul (8)
Articolul 31	Articolul 12a
Articolul 32			Articolul 17
Articolul 33	Articolul 13
Articolul 34, alineatul (1)		Articolul 1, alineatul (1)
Articolul 34, alineatele (2)-(4)		Articolul 2, alineatele (1)-(3)
Articolul 35		Articolul 3
Articolul 36		Articolul 4
Articolul 37		Articolul 5
Articolul 38		Articolul 6, alineatele (1) şi (4)
Articolul 39		Articolul 7
Articolul 40				Articolul 3, alineatele (1)-(4), (7) şi (8)
Articolul 41				Articolul 4
Articolul 42				Articolul 5
Articolul 43				Articolul 6
Articolul 44				Articolul 7
Articolul 45				Articolul 8
Articolul 46				Articolul 2, alineatul (2)
Articolul 47				Articolul 10
Articolul 48						Articolul 3
Articolul 49						Articolul 4, alineatele (1)-(7), litera (r), al doilea paragraf, prima teză şi alineatele (7) litera (s)-(l 2)
Articolul 50						Articolul 5, alineatele (1)-(3)
Articolul 51, alineatele (1)-(5)			Articolul 12, alineatele (1)-(5)
Articolul 51, alineatul (6)			Articolul 12, alineatul (8)
Articolul 52, alineatele (1)-(7)					Articolul 3, alineatele (1)-(7)
Articolul 52, alineatele (8) şi (9)				Articolul 3, alineatele (5) şi (6)	Articolul 3, alineatele (8) şi (9)	Articolul 5, alineatele (4) şi (5)
Articolul 52, alineatul (10)					Articolul 3, alineatul (10)
Articolul 53					Articolul 4
Articolul 54					Articolul 5
Articolul 55					Articolul 6
Articolul 56					Articolul 7
Articolul 57	Articolul 11
Articolul 58	Articolul 3, alineatul (5)
Articolul 59	Articolul 6
Articolul 60		Articolul 8	Articolul 22	Articolul 9		Articolul 7
Articolul 61		Articolul 4a
Articolul 62, alineatele (1) şi (2)				Articolul 11, alineatele (4) şi (5)
Articolul 62, alineatul (3)							Articolul 2
Articolul 63				Articolul 11, alineatele (1)-(3)
Articolul 64						Articolul 6, alineatele (1)-(9)
Articolul 65			Articolul 12, alineatul (7)
Articolul 66	Articolul 14, alineatul (2)	Articolul 9, alineatul (2)	Articolul 24, alineatul (3)	Articolul 12, alineatul (2)
Articolul 67	-	-	-	-	-	-	-
Articolul 68	-	-	-	-	-	-	-
Articolul 69	-	-	-	-	-	-	-
Anexa I			Anexă
Anexa II				Anexa I
Anexa III				Anexa II
Anexa IV				Anexa III
Anexa V	-	-	-	-	-	-	-
Anexa VI	-	-	-	-	-	-	-

Scadenţa reziduală (^c)	Contracte privind rata dobânzii	Contracte de tranzacţionare valutară şi a aurului	Contracte privind titluri de proprietate	Contracte de tranzacţionare a metalelor preţioase, mai puţin aurul	Contracte de tranzacţionare a mărfurilor, altele decât metalele preţioase
Un an sau mai puţin	0%	1%	6%	7%	10%
Peste un an, sub 5 ani	0,5%	5%	8%	7%	12%
Peste 5 ani	1,5%	7,5%	10%	8%	15%

Scadenţa reziduală	Metale preţioase (cu excepţia aurului)	Metale de bază	Produse agricole	Altele, inclusiv în domeniul energiei
Un an sau mai puţin	2%	2,5%	3%	4%
Peste un an, sub 5 ani	5%	4%	5%	6%
Peste 5 ani	7,5%	8%	9%	10%

Scadenţa iniţială (¹)	Contracte privind rata dobânzii	Contracte de tranzacţionare valutară şi a aurului
Un an sau sub un an	0,5%	2%
Peste un an, dar nu mai mult de 2 ani	1%	5%
Alocare suplimentară pentru fiecare an în plus	1%	3%
(¹) În cazul contractelor privind rata dobânzii, instituţiile de credit, sub rezerva avizului autorităţilor competente, pot alege fie scadenţa iniţială, fie scadenţa reziduală.

Scadenţa iniţială (¹)	Contracte privind rata dobânzii	Contracte de tranzacţionare valutară
Un an sau sub un an	0,35%	1,50 %
Peste un an, dar nu mai mult de 2 ani	3,75 %	3,75 %
Alocare suplimentară pentru fiecare an în plus	0,75%	2,25%
(¹) În cazul contractelor privind rata dobânzii, instituţiile de credit, sub rezerva consimţământului autorităţilor competente în jurisdicţia cărora se află, pot opta pentru scadenţa iniţială sau pentru cea reziduală.