Art. 57. - Art. 57: Componenţa şi sarcinile Comitetului bancar consultativ - Directiva 2000/12/CE/20-mar-2000 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 57: Componenţa şi sarcinile Comitetului bancar consultativ
(1)Pe lângă Comisie se instituie un Comitet bancar consultativ al autorităţilor competente din statele membre.
(2)Sarcinile Comitetului bancar consultativ sunt de a asista Comisia în punerea în aplicare în mod corespunzător a prezentei directive. De asemenea, acest Comitet consultativ îndeplineşte sarcinile prevăzute în prezenta directivă şi acordă asistenţă Comisiei la elaborarea propunerilor către Consiliu referitoare la coordonarea ulterioară în sfera instituţiilor de credit.
(3)Comitetul bancar consultativ nu răspunde de probleme concrete legate de instituţiile de credit individuale.
(4)Comitetul bancar consultativ este format din cel mult trei reprezentanţi ai fiecărui stat membru, precum şi din reprezentanţi ai Comisiei. Din când în când, aceşti reprezentanţi pot fi însoţiţi şi de consultanţi, cu condiţia aprobării prealabile a Comitetului. Comitetul poate de asemenea invita personal calificat şi specialişti să participe la şedinţele sale de lucru. Secretariatul este asigurat de către Comisie.
(5)Comitetul bancar consultativ îşi adoptă propriul regulament de funcţionare şi numeşte un preşedinte din rândul reprezentanţilor statelor membre. Comitetul bancar consultativ se întruneşte periodic şi ori de câte ori este necesar. Comisia poate solicita Comitetului organizarea unei şedinţe de urgenţă, în cazul în care consideră că este necesar.
(6)Dezbaterile Comitetului bancar consultativ şi concluziile acestora sunt confidenţiale, cu excepţia situaţiilor în care Comitetul decide altfel.