Art. 29. - Art. 29: Verificări la faţa locului ale sucursalelor înfiinţate în alt stat membru - Directiva 2000/12/CE/20-mar-2000 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 29: Verificări la faţa locului ale sucursalelor înfiinţate în alt stat membru
(1)Statele membre gazdă prevăd ca, în cazul în care o instituţie de credit autorizată în alt stat membru îşi desfăşoară activitatea prin intermediul unei sucursale, autorităţile competente din statul membru de origine să poată desfăşura ele însele sau prin intermediul unor persoane pe care le numesc în acest scop, după ce în prealabil au informat autorităţile competente din statul membru gazdă, verificări la faţa locului ale informaţiilor prevăzute la articolul 28.
(2)Autorităţile competente din statul membru de origine pot de asemenea, pentru verificarea sucursalelor, să recurgă la una dintre procedurile prevăzute la articolul 56 alineatul (7).
(3)Prezentul articol nu afectează dreptul autorităţilor competente din statul membru gazdă de a efectua, în scopul îndeplinirii responsabilităţilor care le revin prin prezenta directivă, verificări la faţa locului la sucursalele înfiinţate pe teritoriul lor.