Art. 40. - Art. 40: Principii generale - Directiva 2000/12/CE/20-mar-2000 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 40: Principii generale
(1)Rata de solvabilitate raportează fondurile proprii, astfel cum sunt acestea definite la articolul 41, la activele totale şi elementele extrabilanţiere, ajustate în funcţie de risc, în conformitate cu articolul 42.
(2)Ratele de solvabilitate ale instituţiilor de credit care nu sunt nici întreprinderi-mamă, în conformitate cu definiţia de la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE, nici filiale ale acestor întreprinderi, se calculează pe bază individuală.
(3)Ratele de solvabilitate ale instituţiilor de credit care sunt întreprinderi-mamă se calculează pe bază consolidată, în conformitate cu metodele prevăzute de prezenta directivă, precum şi de Directiva 86/635/CEE.
(4)Autorităţile competente responsabile cu autorizarea şi supravegherea unei întreprinderi-mamă care este o instituţie de credit pot solicita, de asemenea, calcularea unei rate subconsolidate sau neconsolidate a acesteia şi a oricăreia dintre filialele sale care face obiectul autorizării şi supravegherii de către autorităţile respective. În cazul în care nu se face un control corespunzător al alocării capitalului în interiorul grupului bancar, se impune adoptarea altor măsuri în acest sens.
(5)Fără a aduce atingere respectării de către instituţiile de credit a cerinţelor de la alineatele (2), (3) şi (4), precum şi de la articolul 52 alineatele (8) şi (9), autorităţile competente veghează ca ratele să fie calculate de cel puţin două ori pe an fie de către instituţiile de credit respective, care comunică autorităţilor competente rezultatele şi orice elemente de calcul solicitate, fie de către autorităţile competente, pe baza datelor furnizate de către instituţiile de credit.
(6)Evaluarea activelor şi a elementelor extrabilanţiere se face în conformitate cu Directiva 86/635/CEE.