Art. 49. - Art. 49: Limitarea expunerilor semnificative - Directiva 2000/12/CE/20-mar-2000 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 49: Limitarea expunerilor semnificative
(1)O instituţie de credit nu îşi poate asuma, faţă de un client sau un grup de clienţi aflaţi în legătură, riscuri care să depăşească 25 % din fondurile proprii ale instituţiei respective.
(2)În cazul în care clientul sau grupul de clienţi aflaţi în legătură constituie întreprinderea-mamă sau filiala unei instituţii de credit şi ale uneia sau mai multor filiale ale întreprinderii-mamă respective, procentajul prevăzut la alineatul (1) se reduce la 20 %. Cu toate acestea, statele membre pot excepta expunerile faţă de asemenea clienţi de la aplicarea limitei de 20 %, în cazul în care se prevede supravegherea specifică a acestor riscuri prin alte măsuri sau proceduri. Statele membre trebuie să înştiinţeze Comisia şi Comitetul consultativ bancar în legătură cu conţinutul măsurilor sau procedurilor respective.
(3)O instituţie de credit nu îşi poate asuma expuneri semnificative care în total depăşesc 800 % din fondurile sale proprii.
(4)Statele membre pot impune limite mai stricte decât cele prevăzute la alineatele (1), (2) şi (3).
(5)Orice instituţie de credit trebuie să respecte permanent limitele prevăzute la alineatele (1), (2) şi (3) referitoare la expuneri. În cazul în care, într-un caz excepţional, expunerile depăşesc limitele respective, situaţia trebuie de îndată comunicată autorităţilor competente care, dacă acest lucru se justifică, vor acorda instituţiei de credit o perioadă de timp limitată pentru a respecta limitele respective.
(6)Statele membre pot acorda exceptări, totale sau parţiale, de la aplicarea alineatelor (1), (2) şi (3) referitoare la riscurile asumate de către o instituţie de credit faţă de întreprinderea-mamă, faţă de filiale ale întreprinderii-mamă respective sau faţă de propriile sale filiale, în măsura în care aceste întreprinderi sunt incluse în supravegherea pe bază consolidată la care este supusă şi instituţia de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive sau cu alte standarde echivalente în vigoare într-o ţară terţă.
(7)Statele membre pot excepta de la aplicarea alineatelor (1), (2) şi (3), total sau parţial, următoarele riscuri:
a)active reprezentând creanţe la administraţiile centrale şi la băncile centrale din Zona A;
b)active reprezentând creanţe la Comunităţile Europene;
c)active reprezentând creanţe care sunt garantate în mod expres de administraţiile centrale sau de băncile centrale din Zona A sau de către Comunităţile Europene;
d)alte expuneri care pot fi atribuite administraţiilor centrale sau băncilor centrale din Zona A sau Comunităţilor Europene, sau garantate de acestea;
e)active reprezentând creanţe şi riscuri la administraţiile centrale sau băncile centrale din Zona B, care sunt exprimate şi, după caz, finanţate în moneda naţională a debitorilor;
f)active şi alte expuneri garantate, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, cu valori mobiliare emise de administraţiile centrale sau de băncile centrale din Zona A sau valori mobiliare emise de către Comunităţile Europene sau de către autorităţile regionale sau locale ale statelor membre, la care se aplică o ponderare de 0 % în materie de solvabilitate, în conformitate cu articolul 44;
g)active şi expuneri garantate, în conformitate cu dispoziţiile autorităţilor competente, cu depozite în numerar constituite la împrumutător sau la instituţia de credit care este întreprinderea-mamă sau o filială a împrumutătorului;
h)active şi expuneri garantate, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, cu certificate de depozit emise de către împrumutător sau de către o instituţie de credit care este întreprinderea-mamă sau o filială a instituţiei de credit şi depuse la una dintre acestea;
i)active reprezentând creanţe la instituţii de credit, precum şi alte expuneri la acestea, cu o scadenţă de cel mult un an şi care nu constituie fonduri proprii ale instituţiilor respective;
j)active reprezentând creanţe şi expuneri la alte instituţii decât instituţiile de credit, dar care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 45 alineatul (2), cu o scadenţă de cel mult un an şi garantate în conformitate cu acelaşi alineat;
k)facturi comerciale şi alte facturi similare, cu o scadenţă de cel mult un an, cu semnătura altor instituţii de credit;
l)titluri de creanţă, în conformitate cu definiţia de la articolul 22 alineatul (4) din Directiva 85/611/CEE;
m)până la o coordonare ulterioară, participaţiile la întreprinderile de asigurare menţionate la articolul 51 alineatul (3), până la un nivel de 40 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit care dobândeşte participaţia respectivă;
n)active reprezentând creanţe la instituţiile de credit regionale sau centrale cu care creditorul este asociat în cadrul unei reţele, în conformitate cu dispoziţiile legale şi obligatorii şi care sunt responsabile, în conformitate cu aceste dispoziţii, cu efectuarea operaţiunilor de compensare în numerar în cadrul reţelei respective;
o)expunerile garantate, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, cu valori mobiliare, altele decât cele menţionate la litera (f), cu condiţia ca valorile mobiliare respective să nu fie emise de către însăşi instituţia de credit, întreprinderea-mamă a acesteia sau una dintre filialele acestora, sau de către clientul respectiv sau grupul de clienţi aflaţi în legătură. Valorile mobiliare constituite ca garanţii trebuie evaluate la preţul pieţei, ele trebuie să aibă valori care să depăşească expunerile garantate şi trebuie fie tranzacţionate la o bursă, fie negociabile efectiv şi cotate în mod regulat pe o piaţă care funcţionează prin intermediul unor agenţi profesionişti recunoscuţi şi care veghează, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente din statul membru de origine al instituţiei de credit, la stabilirea unui preţ obiectiv, astfel încât valoarea suplimentară a valorilor mobiliare să poată fi verificată oricând. Valoarea suplimentară necesară este de 100 %; cu toate acestea, ea se ridică la 150 % în cazul acţiunilor şi la 50 % în cazul titlurilor de creanţă emise de instituţiile de credit, de autorităţile regionale sau locale din statele membre altele decât cele prevăzute la articolul 44, şi în cazul titlurilor de creanţă emise de BEI şi de băncile multilaterale de dezvoltare. Valorile mobiliare constituite ca garanţii nu pot reprezenta fonduri proprii ale instituţiilor de credit;
p)împrumuturi garantate, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, prin ipoteci constituite asupra locuinţelor sau prin acţiuni la societăţile imobiliare finlandeze, care funcţionează în conformitate cu legea finlandeză a societăţilor imobiliare din 1991 sau în conformitate cu legislaţia ulterioară echivalentă, precum şi tranzacţiile de închiriere, în cadrul cărora locatorul deţine integral proprietatea asupra locuinţei date cu chirie atâta vreme cât locatarul nu îşi exercită opţiunea de cumpărare, în toate aceste situaţii reprezentând până la 50 % din valoarea proprietăţii imobiliare respective. Valoarea locuinţei se calculează, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, pe baza normelor stricte de evaluare prevăzute de actele cu putere de lege sau actele administrative. Evaluarea se face cel puţin o dată pe an. În scopurile acestui punct, prin locuinţă se înţelege locuinţa care urmează să fie ocupată sau închiriată de persoana care ia cu împrumut;
q)50 % din elementele extrabilanţiere care prezintă un grad de risc mediu/scăzut menţionate în Anexa II;
r)sub rezerva avizului autorităţilor competente, garanţiile, altele decât garanţiile pentru credite, care sunt întemeiate pe un act cu putere de lege sau o normă administrativă şi care sunt acordate membrilor de către societăţile de garanţie mutuală care au statut de instituţii de credit, sub rezerva unei ponderări de 20 % din valoarea acestora.
Statele membre informează Comisia în situaţia în care utilizează această opţiune, pentru a demonstra că aceasta nu denaturează normele privind concurenţa;
s)elementele extrabilanţiere care prezintă un grad de risc scăzut menţionate în Anexa II, în măsura în care există un acord încheiat cu un client sau un grup de clienţi aflaţi în legătură, în sensul căruia riscul nu poate fi suportat decât dacă se constată că nu va determina depăşirea limitelor impuse la alineatele (1), (2) şi (3).
(8)În sensul alineatelor (1), (2) şi (3), statele membre pot aplica o ponderare de 20 % activelor care reprezintă creanţe la autorităţile regionale şi locale din statele membre, precum şi altor expuneri legate de, sau garantate de autorităţile respective; sub rezerva articolului 44, statele membre pot totuşi reduce ponderarea respectivă la 0 %.
(9)În sensul alineatelor (1), (2) şi (3), statele membre pot aplica o ponderare de 20 % activelor care reprezintă creanţe şi expuneri la instituţiile de credit care au scadenţe de cel puţin un an şi de cel mult trei ani, precum şi o ponderare de 50 % activelor care reprezintă creanţe la instituţiile de credit cu o scadenţă de cel puţin trei ani, cu condiţia ca aceste creanţe să fie reprezentate de instrumente de debit emise de o instituţie de credit şi ca instrumentele respective să fie, după părerea autorităţilor competente, efectiv negociabile pe o piaţă care să includă operatori profesionişti şi să fie cotate zilnic pe piaţa respectivă sau cu condiţia ca emiterea instrumentelor respective să fi fost autorizată de autorităţile competente din statul membru de origine ale instituţiei de credit care a emis instrumentele respective. În nici un caz, nici unul dintre aceste elemente nu trebuie să reprezinte fonduri proprii.
(10)Prin derogare de la alineatul (7) litera (i) şi alineatul (9), statele membre pot aplica o ponderare de 20 % activelor care constituie creanţe sau alte expuneri la instituţiile de credit, indiferent de scadenţă.
(11)În cazul în care expunerea la un client este garantată de către un terţ sau prin constituirea unei garanţii sub formă de valori mobiliare emise de un terţ în condiţiile prevăzute la alineatul (7) litera (o), statele membre pot:
- să trateze expunerile ca fiind asumate de către terţ şi nu de către client, dacă riscul respectiv este garantat direct şi necondiţionat de terţul respectiv, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente;
- să trateze expunerile ca fiind asumate de către terţ şi nu de către client, dacă riscul definit la alineatul (7) litera (o) este garantat prin constituirea unei garanţii, în condiţiile menţionate la alineatul respectiv.
(12)Cel târziu până la data de 1 ianuarie 1999, pe baza unui raport înaintat de Comisie, Consiliul trebuie să analizeze tratamentul riscurilor interbancare prevăzute la alineatul (7) litera (i), precum şi alineatele (9) şi (10). Consiliul decide, la propunerea Comisiei, asupra oricăror modificări care pot fi efectuate.