Art. 48. - Art. 48: Notificarea expunerilor semnificative - Directiva 2000/12/CE/20-mar-2000 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 48: Notificarea expunerilor semnificative
(1)Expunerea unei instituţii de credit faţă de un client sau un grup de clienţi aflaţi în legătură este considerată a fi o expunere semnificativă dacă valoarea acesteia este echivalentă cu sau depăşeşte 10 % din fondurile proprii.
(2)O instituţie de credit trebuie să aducă la cunoştinţa autorităţilor competente orice expunere semnificativă în sensul alineatului (1). Statele membre dispun ca notificarea să se facă, la alegerea lor, în conformitate cu una dintre următoarele două metode:
- notificarea tuturor expunerilor semnificative cel puţin o dată pe an, împreună cu alte notificări pe parcursul anului referitoare la noi expuneri semnificative, precum şi la orice creştere a expunerilor semnificative de cel puţin 20 % în comparaţie cu valorile comunicate în rapoartele precedente;
- notificarea tuturor expunerilor semnificative de cel puţin patru ori pe an.
(3)Expunerile exceptate în sensul articolului 49 alineatul (7) literele (a), (b), (c), (d), (f), (g) şi (h) nu trebuie raportate, cu toate acestea, în conformitate cu alineatul (2). Frecvenţa rapoartelor stabilită la liniuţa a doua din alineatul (2) poate fi redusă la două rapoarte pe an pentru expunerile menţionate la articolul 49 alineatul (7) literele (e) şi (i), şi de asemenea la alineatele (8), (9) şi (10).
(4)Autorităţile competente solicită fiecărei instituţii de credit să aplice proceduri administrative şi contabile sănătoase, precum şi mecanisme de control intern adecvate, în scopul de identifica şi a înregistra toate expunerile semnificative şi modificările ulterioare ale acestora, astfel cum este definit şi solicitat prin prezenta directivă, precum şi pentru a supraveghea aceste expuneri în lumina politicilor fiecărei instituţii de credit în materie de risc.
În cazul în care o instituţie de credit invocă alineatul (3), aceasta trebuie să ţină o evidenţă a motivelor pentru care a invocat dispoziţiile respective timp de cel puţin 1 an după evenimentul care a dat naştere la o situaţie de derogare, astfel încât autorităţile competente să poată stabili dacă această solicitare este justificată.