Art. 23. - Art. 23: Notificarea filialelor întreprinderilor din ţări terţe şi condiţiile de acces la pieţele acestor ţări - Directiva 2000/12/CE/20-mar-2000 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 23: Notificarea filialelor întreprinderilor din ţări terţe şi condiţiile de acces la pieţele acestor ţări
(1)Autorităţile competente din statele membre informează Comisia în legătură cu următoarele:
a)orice autorizare a unei filiale deţinute direct sau indirect de către o întreprindere sau mai multe întreprinderi-mamă care sunt reglementate de legislaţia unei ţări terţe. Comisia informează Comitetul bancar consultativ în legătură cu aceasta;
b)ori de câte ori o asemenea întreprindere-mamă dobândeşte o participaţie într-o instituţie de credit a Comunităţii, astfel încât instituţia respectivă devine filială. Comisia informează Comitetul bancar consultativ în legătură cu aceasta.
La autorizarea filialei directe sau indirecte a uneia sau mai multor întreprinderi-mamă reglementate prin legislaţia din ţări terţe, structura grupului va fi aceea specificată în notificarea pe care autorităţile competente o depun la Comisie în conformitate cu articolul 11.
(2)Statele membre trebuie să informeze Comisia în legătură cu orice dificultăţi întâmpinate de instituţiile de credit în procesul de constituire sau de desfăşurare a activităţilor bancare într-o ţară terţă.
(3)Comisia întocmeşte periodic un raport privind tratamentul de care beneficiază instituţiile de credit ale Comunităţii în ţări terţe, în conformitate cu dispoziţiile alineatelor (4) şi (5), în ceea ce priveşte iniţierea şi exercitarea activităţilor bancare, precum şi achiziţionarea de participaţii la instituţiile de credit din ţări terţe. Comisia înaintează aceste rapoarte Consiliului, însoţite de propuneri adecvate.
(4)Ori de câte ori Comisia consideră, fie pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (3), fie pe baza altor informaţii, că o ţară terţă nu acordă instituţiilor de credit ale Comunităţii un acces efectiv pe piaţă, comparabil cu cel acordat de Comunitate instituţiilor de credit din respectiva ţară terţă, Comisia poate prezenta Consiliului propuneri pentru obţinerea unui mandat de negociere, pentru a obţine oportunităţi concurenţiale comparabile pentru instituţia de credit a Comunităţii. Consiliul ia decizia cu majoritate calificată.
(5)Ori de câte ori Comisia constată, fie pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (3), fie pe baza altor informaţii, că instituţiile de credit ale Comunităţii nu beneficiază într-o ţară terţă de un tratament naţional care să le ofere aceleaşi condiţii de concurenţă ca şi instituţiilor de credit locale şi că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru un acces efectiv pe piaţa respectivă, Comisia poate iniţia negocieri pentru remedierea situaţiei.
În situaţiile descrise la primul paragraf, se poate decide de asemenea în orice moment, în plus faţă de rezultatul negocierilor iniţiale, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 60 alineatul (2), ca autorităţile competente din statele membre să îşi limiteze sau să îşi suspende deciziile cu privire la cererile de autorizare în curs de soluţionare la momentul deciziei sau la viitoarele cereri de autorizare, precum şi dobândirea de participaţii de către întreprinderile-mamă, directe sau indirecte, care sunt reglementate de legislaţia ţării terţe respective. Durata măsurilor menţionate nu poate depăşi trei luni.
Înainte de expirarea termenului de trei luni menţionat anterior şi în lumina rezultatelor negocierilor, Consiliul poate decide cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, continuarea aplicării măsurilor respective.
Aceste limitări sau suspendări nu se aplică în cazul înfiinţării de filiale de către instituţiile de credit sau de către filialele legal autorizate ale acestora în Comunitate sau în cazul achiziţionării de participaţii la instituţiile de credit ale Comunităţii de către asemenea instituţii sau filiale.
(6)Ori de câte ori constată una dintre situaţiile prevăzute la alineatele (4) şi (5), Comisia poate solicita statelor membre să-i furnizeze informaţii în legătură cu următoarele:
a)orice cerere de autorizare a unei filiale directe sau indirecte a uneia sau mai multor întreprinderi-mamă reglementate prin legislaţia în vigoare în ţara terţă respectivă;
b)ori de câte ori statele membre sunt informate, în conformitate cu articolul 16, că o asemenea întreprindere îşi propune să dobândească o participaţie la o instituţie de credit comunitară, astfel încât aceasta din urmă să devină filiala sa.
Obligaţia de a furniza informaţii de acest gen încetează în momentul încheierii unui acord cu ţara terţă menţionată la alineatul (4) sau (5) sau atunci când măsurile prevăzute la paragraful al doilea şi al treilea din alineatul (5) nu se mai aplică.
(7)Măsurile întreprinse conform prezentului articol sunt în conformitate cu obligaţiile ce revin Comunităţii în sensul acordurilor internaţionale bilaterale sau multilaterale care reglementează iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit.