Capitolul 1 - PRINCIPIILE SUPRAVEGHERII PRUDENŢIALE - Directiva 2000/12/CE/20-mar-2000 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
CAPITOLUL 1:PRINCIPIILE SUPRAVEGHERII PRUDENŢIALE
Art. 26: Competenţa statului membru de origine de a efectua controale
(1)Supravegherea prudenţială a unei instituţii de credit, inclusiv a activităţilor desfăşurate de aceasta în conformitate cu articolele 18 şi 19, cade în sarcina autorităţilor competente din statul membru de origine, fără a aduce atingere dispoziţiilor din prezenta directivă care atribuie această responsabilitate autorităţilor statului membru gazdă.
(2)Aplicarea alineatului (1) nu împiedică supravegherea pe bază consolidată, în conformitate cu prezenta directivă.
Art. 27: Competenţele statului membru gazdă
Până la o coordonare ulterioară, statele membre gazdă răspund în continuare, în colaborare cu autorităţile competente din statele membre de origine, de supravegherea lichidităţii sucursalelor instituţiilor de credit. Fără a aduce atingere măsurilor necesare pentru consolidarea Sistemului Monetar European, statele membre gazdă deţin întreaga responsabilitate pentru măsurile care rezultă din punerea în aplicare a politicilor lor monetare. Aceste măsuri nu pot prevedea tratamente discriminatorii sau restrictive pe baza faptului că o instituţie de credit este autorizată în alt stat membru.
Art. 28: Colaborarea privind supravegherea
Autorităţile competente din statele membre în cauză colaborează îndeaproape în supravegherea activităţii instituţiilor de credit care funcţionează, în special prin înfiinţarea unei sucursale, în unul sau mai multe state membre, altele decât cele în care este situat sediul lor central. Autorităţile competente din statele membre îşi comunică toate informaţiile privind administrarea şi proprietatea asupra acestor instituţii de credit, informaţii menite să faciliteze supravegherea acestora şi examinarea condiţiilor de autorizare a lor, precum şi toate informaţiile care pot facilita supravegherea acestor instituţii, în special în ceea ce priveşte lichiditatea, solvabilitatea, garanţiile la depozite, limitarea expunerilor semnificative, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern.
Art. 29: Verificări la faţa locului ale sucursalelor înfiinţate în alt stat membru
(1)Statele membre gazdă prevăd ca, în cazul în care o instituţie de credit autorizată în alt stat membru îşi desfăşoară activitatea prin intermediul unei sucursale, autorităţile competente din statul membru de origine să poată desfăşura ele însele sau prin intermediul unor persoane pe care le numesc în acest scop, după ce în prealabil au informat autorităţile competente din statul membru gazdă, verificări la faţa locului ale informaţiilor prevăzute la articolul 28.
(2)Autorităţile competente din statul membru de origine pot de asemenea, pentru verificarea sucursalelor, să recurgă la una dintre procedurile prevăzute la articolul 56 alineatul (7).
(3)Prezentul articol nu afectează dreptul autorităţilor competente din statul membru gazdă de a efectua, în scopul îndeplinirii responsabilităţilor care le revin prin prezenta directivă, verificări la faţa locului la sucursalele înfiinţate pe teritoriul lor.
Art. 30: Schimburile de informaţii şi secretul profesional
(1)Statele membre prevăd ca toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente, precum şi auditorii sau experţii care au acţionat în numele autorităţilor competente, să fie obligate să respecte secretul profesional. Aceasta înseamnă că nici o informaţie confidenţială pe care aceştia o pot obţine în cursul îndeplinirii obligaţiilor lor profesionale nu poate fi divulgată unei alte persoane sau autorităţi decât în formă sumară sau colectivă, astfel încât instituţiile respective să nu poată fi identificate, fără a aduce atingere situaţiilor prevăzute în dreptul penal.
Cu toate acestea, în cazul în care o instituţie de credit a fost declarată falimentară sau se află în executare silită, informaţiile confidenţiale care nu se referă la terţe părţi implicate în eforturile de salvare a instituţiei de credit respective pot fi divulgate în cursul unor acţiuni în instanţă civile sau comerciale.
(2)Alineatul (1) nu împiedică autorităţile competente din diferite state membre să facă schimburi de informaţii în conformitate cu prezenta directivă, precum şi cu alte directive aplicabile instituţiilor de credit. Aceste informaţii fac obiectul secretului profesional menţionat la alineatul (1).
(3)Statele membre pot încheia contracte de colaborare care să prevadă schimburi de informaţii cu autorităţile competente din ţări terţe sau cu autorităţi sau organisme din ţări terţe, astfel cum se prevede la alineatele (5) şi (6), cu condiţia ca informaţiile furnizate să beneficieze de garanţii de respectare a secretului profesional care să fie cel puţin echivalente cu cele la care se face referire în prezentul articol. Acest schimb de informaţii are drept scop îndeplinirea responsabilităţilor de supraveghere ale autorităţilor sau organismelor menţionate.
În cazul în care informaţiile provin dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate fără consimţământul scris al autorităţilor competente care le-au prezentat şi, după caz, numai pentru scopurile avizate.
(4)Autorităţile competente care primesc informaţii confidenţiale, în conformitate cu alineatele (1) şi (2), le pot utiliza numai în următoarele scopuri:
- verificarea îndeplinirii condiţiilor care reglementează iniţierea activităţii instituţiilor financiare, precum şi pentru a facilita supravegherea, pe bază consolidată sau neconsolidată, a desfăşurării activităţii respective, în special în ceea ce priveşte supravegherea lichidităţii, solvabilităţii, expunerilor semnificative şi procedurilor contabile şi administrative, precum şi mecanismele interne de control;
- impunerea de sancţiuni;
- într-un apel în contencios administrativ împotriva unei autorităţi competente sau
- în acţiuni în instanţă în conformitate cu articolul 3 3 sau cu dispoziţiile speciale prevăzute în prezenta directivă sau în alte directive adoptate în domeniul instituţiilor de credit.
(5)Alineatele (1) şi (4) nu împiedică schimbul de informaţii în cadrul unui stat membru, în cazul în care există două sau mai multe autorităţi competente în acelaşi stat membru, sau între statele membre, între autorităţile competente şi:
- autorităţile care au datoria publică de a supraveghea alte organizaţii financiare şi întreprinderi de asigurare şi autorităţile responsabile cu supravegherea pieţelor financiare;
- organismele implicate în lichidarea şi procedurile de faliment ale instituţiilor de credit, precum şi în alte proceduri similare;
- persoanele responsabile cu verificarea legală a conturilor instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare,
în îndeplinirea responsabilităţilor lor de supraveghere şi în furnizarea către organismele responsabile cu gestionarea sistemelor de garantare a depozitelor a informaţiilor necesare pentru exercitarea funcţiilor lor. Informaţiile primite sunt reglementate prin dispoziţiile privind secretul profesional, în conformitate cu alineatul (1).
(6)Fără a aduce atingere alineatelor (1) şi (4), statele membre pot autoriza schimburile de informaţii între autorităţile competente şi:
- autorităţile responsabile cu supravegherea organismelor implicate în lichidarea şi procedurile de faliment ale instituţiilor de credit, precum şi în alte proceduri similare sau
- autorităţile responsabile cu supravegherea persoanelor care efectuează verificarea legală a conturilor întreprinderilor de asigurare, instituţiilor de credit, întreprinderilor de investiţii, precum şi a altor instituţii financiare.
Statele membre care fac apel la dispoziţiile primului paragraf solicită îndeplinirea cel puţin a următoarelor condiţii:
- informaţiile sunt destinate îndeplinirii sarcinilor de supraveghere menţionate la primul paragraf;
- informaţiile primite în acest context sunt reglementate prin dispoziţiile privind secretul profesional, în conformitate cu alineatul (1);
- în cazul în care informaţiile provin din alt stat membru, acestea nu pot fi furnizate fără consimţământul expres al autorităţilor competente care le-au prezentat şi, dacă este necesar, exclusiv pentru scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.
Statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre numele autorităţilor care pot primi informaţii în conformitate cu prezentul alineat.
(7)Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(4), statele membre pot autoriza, cu scopul de a consolida stabilitatea, inclusiv integritatea, sistemului financiar, schimbul de informaţii între autorităţile competente şi autorităţile sau organismele responsabile potrivit legii cu depistarea şi investigarea încălcării legislaţiei în materie de dreptul societăţilor comerciale.
Statele membre care recurg la dispoziţia din primul paragraf solicită îndeplinirea cel puţin a următoarelor condiţii:
- informaţiile respective sunt destinate îndeplinirii sarcinilor de supraveghere menţionate la primul paragraf;
- informaţiile primite în acest context se supun condiţiilor care reglementează secretul profesional stipulate la alineatul (1);
- în cazul în care informaţiile respective provin dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate fără consimţământul expres al autorităţilor competente care le-au furnizat şi, după caz, exclusiv pentru scopul pentru care autorităţile respective şi-au dat consimţământul.
În cazul în care, într-un stat membru, autorităţile sau organismele la care se face referire în primul paragraf îndeplinesc responsabilităţi de detectare şi investigare cu ajutorul unor persoane, date fiind competenţele acestora, care sunt numite în acest scop şi care nu sunt angajate în sectorul public, posibilitatea de a efectua schimburile de informaţii prevăzute la primul paragraf poate fi extinsă şi asupra unor asemenea persoane, în condiţiile prevăzute la al doilea paragraf.
Pentru a pune în aplicare dispoziţiile paragrafului doi a treia liniuţă, autorităţile sau organismele menţionate în primul paragraf comunică autorităţilor competente care au prezentat informaţiile menţionate numele şi responsabilităţile exacte ale persoanelor cărora urmează să le fie trimise informaţiile respective.
Statele membre trebuie să comunice Comisiei şi celorlalte state membre numele autorităţilor sau organismelor care pot primi aceste informaţii, în conformitate cu dispoziţiile prezentului alineat.
Comisia trebuie să întocmească, înainte de 31 decembrie 2000, un raport cu privire la aplicarea dispoziţiilor prezentului alineat.
(8)Prezentul articol nu poate împiedica o autoritate competentă să transmită:
- băncilor centrale şi celorlalte organisme cu funcţii similare, în calitate de autorităţi monetare;
- după caz, celorlalte autorităţi publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plată,
informaţiile de care au nevoie în îndeplinirea sarcinilor lor de serviciu şi nu poate împiedica aceste autorităţi sau organisme să comunice autorităţilor competente informaţiile necesare în scopurile alineatului (4). Informaţiile primite în acest context sunt reglementate prin dispoziţiile privind secretul profesional, în conformitate cu prezentul articol.
(9)În plus, fără a aduce atingere dispoziţiilor menţionate la alineatele (1) şi (4), statele membre, în sensul dispoziţiilor legale, pot autoriza comunicarea anumitor informaţii celorlalte departamente ale administraţiilor centrale de stat care răspund de elaborarea legislaţiei privind supravegherea instituţiilor financiare, instituţiilor de credit, întreprinderi de investiţii şi întreprinderi de asigurare, precum şi inspectorilor care acţionează în numele departamentelor respective.
Cu toate acestea, aceste informaţii pot fi comunicate numai dacă acest lucru este absolut necesar pentru controlul prudenţial.
Cu toate acestea, Statele membre pot dispune ca informaţiile primite în conformitate cu alineatele (2) şi (5), precum şi cele obţinute prin intermediul verificărilor la faţa locului menţionate la articolul 29 alineatele (1) şi (2), să nu poată fi comunicate în cazurile menţionate în prezentul alineat decât cu acordul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective sau al autorităţilor competente din statul membru în care s-a desfăşurat verificarea la faţa locului.
(10)Prezentul articol nu poate împiedica autorităţile competente să comunice informaţiile prevăzute la alineatele (1)-(4) unei case de compensaţie sau unui alt organism similar recunoscut de legea internă pentru asigurarea de servicii de compensaţie şi plăţi pe una dintre pieţele statelor membre, dacă autorităţile respective consideră necesară comunicarea informaţiilor pentru a asigura funcţionarea adecvată a organismelor respective, astfel încât să poată interveni în situaţii posibile sau concrete de neplată din partea unor operatori de pe piaţă. Informaţiile primite în aceste împrejurări sunt reglementate prin dispoziţiile privind secretul profesional prevăzute la alineatul (1). Statele membre veghează totuşi ca informaţiile primite în conformitate cu alineatul (2) să nu fie comunicate în situaţiile prevăzute la acest alineat fără consimţământul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective.
Art. 31: Obligaţiile persoanelor responsabile cu controlul legal al conturilor anuale şi consolidate
(1)Statele membre trebuie să prevadă cel puţin ca:
a)orice persoană autorizată în sensul Directivei 84/253/CEE a Consiliului (1), care îndeplineşte în cadrul unei instituţii de credit sarcinile prevăzute la articolul 51 din Directiva 78/660/CEE a Consiliului (2) sau articolul 37 din Directiva 83/349/CEE a Consiliului sau articolul 31 din Directiva 85/611/CEE (1) sau orice altă îndatorire obligatorie, are obligaţia de a informa cu promptitudine autorităţile competente în legătură cu orice fapt sau decizie referitoare la instituţia respectivă de care a luat cunoştinţă în exercitarea sarcinilor care îi revin şi care:
- constituie o încălcare serioasă a actelor cu putere de lege sau actelor administrative care reglementează condiţiile care stau la baza autorizaţiei sau care reglementează activitatea de supraveghere a instituţiilor de credit;
- aduce atingere funcţionării continue a instituţiilor de credit sau
- duce la refuzul de a certifica conturile sau la formularea anumitor rezerve;
(1)A opta Directivă (84/253/CEE) a Consiliului din 10 aprilie 1984, în sensul articolului 44 alineatul (2) litera (g) din Tratatul privind aprobarea persoanelor responsabile cu verificarea legală a documentelor contabile (JO L 126, 12.5.1984, p. 20).
(2)A patra Directivă (78/660/CEE) a Consiliului din 25 iulie 1978, în sensul articolului 44 alineatul (2) litera (g) din Tratatul privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăţi (JO L 222, 14.8.1978, p. 11), directivă modificată ultima dată de Directiva 1999/60/CE (JO L 62, 26.6.1999, p. 65).
(1)Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 375, 31.12.1985, p. 3), directivă modificată ultima dată de Directiva 95/26/CE (JO L 168, 18.7.1995, p. 7).
b)persoana respectivă are de asemenea îndatorirea de a raporta orice fapt şi decizii care ajung la cunoştinţa sa în îndeplinirea îndatoririlor care îi revin în conformitate cu descrierea de la litera (a) în cadrul unei întreprinderi care are legături strânse ce rezultă dintr-o relaţie de control existentă cu instituţia de credit în cadrul căreia persoana îndeplineşte sarcina respectivă.
(2)Prezentarea de bună credinţă către autorităţile competente, de către persoanele autorizate în sensul Directivei 84/253/CEE, a oricărui fapt sau decizie la care se face referire la alineatul (1) nu constituie o încălcare a nici unei restricţii referitoare la comunicarea informaţiilor, impuse prin contract sau în temeiul unor acte cu putere de lege sau acte administrative şi nu implică nici un fel de răspundere a unei persoane.
Art. 32: Atribuţiile autorităţilor competente de a aplica sancţiuni
Fără a aduce atingere procedurilor de retragere a autorizaţiei şi dispoziţiilor din dreptul penal, statele membre dispun ca autorităţile competente respective să poată adopta sau impune sancţiuni sau măsuri împotriva instituţiilor de credit sau împotriva celor care controlează efectiv activitatea instituţiilor de credit care încalcă actele cu putere de lege sau actele administrative referitoare la supravegherea şi desfăşurarea activităţilor, sancţiuni şi măsuri menite să pună capăt încălcărilor respective sau să elimine cauzele acestora.
Art. 33: Căi de atac în instanţă
Statele membre prevăd ca deciziile luate în privinţa unei instituţii de credit, ca urmare a aplicării actelor cu putere de lege şi actelor administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă, să poată fi atacate în instanţă. Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în situaţia în care nu se ia nici o decizie în termen de şase luni de la prezentarea cererii de autorizare care conţine toate informaţiile necesare potrivit legilor în vigoare.