Titlul 3 - BOALA ŞI MATERNITATEA - Regulamentul 1408/14-iun-1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
TITLUL III DISPOZIŢII SPECIALE REFERITOARE LA DIFERITELE CATEGORII DE PRESTAŢII:
Art. 18: Cumularea perioadelor de asigurare
(1)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie condiţionează dobândirea, păstrarea sau recuperarea dreptului la prestaţii de realizarea unor perioade de asigurare ia în calcul, în măsura în care este necesar, perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiei oricărui alt stat membru, ca şi când ar fi vorba despre perioade realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică.
(2)Dispoziţiile alineatului (1) se aplică lucrătorilor sezonieri, chiar dacă este vorba despre perioade anterioare oricărei întreruperi a asigurării, care depăşesc perioada permisă de legislaţia statului competent, cu condiţia, cu toate acestea, ca lucrătorul respectiv să nu fi încetat să fie asigurat pe o perioadă mai mare de patru luni.
Art. 19: Reşedinţa într-un alt stat membru decât statul competent. Reguli generale
(1)Un lucrător care îşi are reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent, care îndeplineşte condiţiile impuse de legislaţia statului competent în privinţa dreptului la prestaţii, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 18, beneficiază în statul de reşedinţă de:
a)prestaţii în natură acordate, în numele instituţiei competente, de instituţia de la locul de reşedinţă în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, ca şi când ar fi afiliat la aceasta;
b)prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică. Cu toate acestea, după acordul dintre instituţia competentă şi instituţia de la locul de reşedinţă, aceste prestaţii pot fi furnizate de această din urmă instituţie în numele primei instituţii, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei statului competent.
(2)Dispoziţiile alineatului (1) litera (a) se aplică prin analogie membrilor de familie care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent, în măsura în care ei nu au dreptul la aceste prestaţii în temeiul legislaţiei statului pe al cărui teritoriu îsi au reşedinţa.
Art. 20: Lucrătorii frontalieri şi membrii familiilor lor. Reguli speciale
Un lucrător frontalier poate obţine prestaţii şi pe teritoriul statului competent. Aceste prestaţii sunt acordate de instituţia competentă în conformitate cu legislaţia statului respectiv, ca şi când lucrătorul şi-ar avea reşedinţa acolo. Membrii familiei sale pot beneficia de prestaţii în natură în aceleaşi condiţii; cu toate acestea, beneficiul acestor prestaţii este condiţionat, cu excepţia cazurilor urgente, de un acord între statele respective sau între autorităţile competente din acele state sau, în absenţa acestuia, de autorizarea prealabilă de către instituţia competentă.
Art. 21: Şederea sau transferul domiciliului în statul competent
(1)Un lucrător şi membrii familiei sale prevăzuţi la articolul 19 care au drept de şedere pe teritoriul statului competent beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei statului respectiv, ca şi când şi-ar avea reşedinţa în acel stat, chiar dacă au beneficiat deja de prestaţii pentru acelaşi caz de boală sau maternitate anterior şederii. Această dispoziţie nu se aplică, cu toate acestea, lucrătorilor frontalieri si membrilor familiilor acestora.
(2)Un lucrător şi membrii familiei sale prevăzuţi la articolul 19 care îşi transferă reşedinţa pe teritoriul statului competent beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei statului respectiv, chiar dacă au beneficiat deja de prestaţii pentru acelaşi caz de boală sau de maternitate înainte de transferarea reşedinţei.
Art. 22: Şederea în afara statului competent.
Întoarcerea sau transferul reşedinţei într-un alt stat membru pe timpul bolii sau maternităţii. Necesitatea deplasării într-un alt stat pentru primirea tratamentului adecvat
(1)Un lucrător care îndeplineşte condiţiile impuse de legislaţia statului competent în privinţa dreptului la prestaţii, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 18 şi:
a)a cărui stare necesită imediat prestaţii pe parcursul şederii pe teritoriul unui alt stat membru sau
b)care, după ce a dobândit dreptul la prestaţii plătibile de instituţia competentă, este autorizat de respectiva instituţie să revină pe teritoriul statului membru în care îşi are reşedinţa sau să-şi transfere reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru sau
c)care este autorizat de instituţia competentă să se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru pentru a primi acolo tratamentul adecvat stării sale are dreptul:
(i)la prestaţii în natură acordate, în numele instituţiei competente, de către instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, ca şi când ar fi afiliat la aceasta, durata perioadei pe parcursul căreia se furnizează prestaţii fiind reglementată, cu toate acestea, de legislaţia statului competent;
(ii)la prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care aceasta o aplică. Cu toate acestea, după acordul între instituţia competentă şi instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă, aceste prestaţii pot fi acordate de această din urmă instituţie în numele primei instituţii, în conformitate cu legislaţia statului competent.
(2)Autorizaţia necesară în temeiul alineatului (1) litera (b) poate fi refuzată numai dacă se stabileşte că deplasarea persoanei respective ar prejudicia starea sănătăţii sale sau primirea de tratament medical.
Autorizaţia necesară în temeiul alineatului (1) litera (c) nu poate fi refuzată în cazul în care tratamentul respectiv nu poate fi asigurat pentru persoana respectivă pe teritoriul statului membru în care îşi are reşedinţa.
(3)Membrii de familie ai unui lucrător beneficiază de dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) în ceea ce priveşte prestaţiile în natură.
(4)Faptul că un lucrător beneficiază de dispoziţiile alineatului (1) nu aduce atingere dreptului la prestaţii al membrilor familiei sale.
Art. 23: Calcularea prestaţiilor în numerar
(1)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie prevede că, la calcularea prestaţiilor în numerar, se ia în considerare salariul mediu stabileşte respectivul salariu mediu exclusiv în funcţie de salariile înregistrate în perioadele realizate în temeiul legislaţiei menţionate.
(2)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie prevede că prestaţiile în numerar se calculează pe baza unui salariu forfetar ia în considerare exclusiv salariul forfetar sau, după caz, media salariilor forfetare corespunzătoare perioadelor realizate în temeiul legislaţiei menţionate.
(3)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie prevede că valoarea prestaţiilor în numerar variază în funcţie de numărul membrilor de familie ia în considerare şi membrii de familie ai persoanei respective care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, ca şi când aceştia şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul statului competent.
Art. 24: Prestaţii în natură substanţiale
(1)În cazul în care dreptul unui lucrător sau al unui membru al familiei sale la o proteză, la o aparatură mare sau la alte prestaţii substanţiale în natură a fost recunoscut de instituţia dintr-un stat membru înainte ca acesta să se asigure la instituţia dintr-un alt stat membru, respectivul lucrător beneficiază de aceste prestaţii pe cheltuiala primei instituţii, chiar dacă acestea sunt acordate după ce lucrătorul se asigură la cea de-a doua instituţie.
(2)Comisia administrativă întocmeşte lista prestaţiilor cărora li se aplică dispoziţiile alineatului (1).
Art. 25
(1)Un şomer căruia i se aplică articolul 69 alineatul (1) şi articolul 71 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) a doua teză şi care îndeplineşte condiţiile impuse de legislaţia statului competent în legătură cu drepturile la prestaţii în natură şi în numerar, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 18, beneficiază, pentru perioada prevăzută la articolul 69 alineatul (1) litera (c), de:
a)prestaţii în natură acordate, în numele instituţiei competente, de către instituţia din statul membru în care el îşi caută un loc de muncă în conformitate cu legislaţia celei din urmă instituţii, ca şi când ar fi asigurat la ea;
b)prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în conformitate cu legislaţia pe care o aplică. Cu toate acestea, după acordul dintre instituţia competentă şi instituţia din statul membru în care şomerul caută un loc de muncă, cea de-a doua instituţie poate să acorde prestaţii în numele primei instituţii în conformitate cu legislaţia statului competent. Ajutoarele de şomaj prevăzute la articolul 69 alineatul (1) nu se acordă pe perioada în care se primesc prestaţii în numerar.
(2)O persoană aflată în şomaj total, căreia i se aplică dispoziţiile articolului 71 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) sau litera (b) punctul (ii) prima teză beneficiază de prestaţii în natură şi în numerar în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei statului membru pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa, ca şi când ar fi fost supus respectivei legislaţii pe parcursul ultimei sale încadrări în muncă, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 18; costul acestor prestaţii este suportat de instituţia din ţara de reşedinţă.
(3)În cazul în care un şomer îndeplineşte condiţiile impuse de legislaţia statului membru care trebuie să plătească ajutorul de şomaj pentru acordarea dreptului la prestaţii în natură, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 18, membrii familiei sale beneficiază de aceste prestaţii, indiferent de statul membru pe al cărui teritoriu îşi au reşedinţa sau au drept de şedere. Aceste prestaţii sunt acordate de instituţia de la locul de reşedinţă sau de şedere, în conformitate cu legislaţia pe care aceasta o aplică, în numele instituţiei competente din statul membru care trebuie să plătească ajutorul de şomaj.
(4)Fără a se aduce atingere dispoziţiilor din legislaţia unui stat membru care permit o prelungire a perioadei în care pot fi acordate prestaţii de boală, perioada prevăzută la alineatul (1) poate fi prelungită, în cazuri de forţă majoră, de către instituţia competentă în limitele stabilite de legislaţia aplicată de respectiva instituţie.
Art. 26: Dreptul la prestaţii în natură în cazul încetării dreptului la prestaţii de la ultima instituţie competentă
(1)Un lucrător, membrii familiei acestuia sau urmaşii săi care, în timpul examinării unei cereri de pensie sau de indemnizaţie, încetează să aibă dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei ultimului stat membru competent beneficiază, cu toate acestea, de aceste prestaţii în următoarele condiţii: prestaţiile în natură sunt acordate în conformitate cu legislaţia statului membru pe teritoriul căruia îşi au reşedinţa persoana sau persoanele respective, în măsura în care acestea au dreptul la aceste prestaţii în temeiul legislaţiei respective sau ar fi avut dreptul la ele în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, dacă şi-ar fi avut reşedinţa pe teritoriul acelui stat, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 18.
(2)Un solicitant de pensie sau de indemnizaţie al cărui drept la prestaţii în natură rezultă din legislaţia unui stat membru care obligă persoana respectivă să plătească ea însăşi cotizaţiile pentru asigurarea de sănătate pe durata examinării cererii sale de pensie încetează să aibă dreptul la prestaţii în natură la sfârşitul celei de-a doua luni pentru care nu a plătit cotizaţiile datorate.
(3)Prestaţiile în natură acordate în temeiul dispoziţiilor alineatului (1) sunt plătite de instituţia care a perceput cotizaţiile, în aplicarea dispoziţiilor alineatului (2); în cazul în care nu există cotizaţii plătibile în conformitate cu dispoziţiile alineatului (2), instituţia care trebuie să plătească prestaţiile în natură returnează instituţiei de la locul de reşedinţă, după acordarea pensiei sau indemnizaţiei în temeiul articolului 28, valoarea prestaţiilor furnizate.
Art. 27: Pensii sau indemnizaţii plătibile în temeiul legislaţiei mai multor state în cazul în care persoanele respective se bucură de dreptul la prestaţii în natură în ţara de reşedinţă
Titularul unei pensii sau indemnizaţii plătibile în temeiul legislaţiei unui stat membru sau în temeiul a două sau mai multe state membre, care are dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei statului membru pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 18 şi ale anexei V, precum şi membrii familiei sale, obţin aceste prestaţii de la instituţia de la locul de reşedinţă şi pe cheltuiala acelei instituţii, ca şi când persoana în cauză ar fi titular al unei pensii sau indemnizaţii plătibile numai în conformitate cu legislaţia celui din urmă stat.
Art. 28: Pensii sau indemnizaţii plătibile în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state, în cazul în care persoanele respective nu se bucură de nici un drept la prestaţii în natură în ţara de reşedinţă
(1)Titularul unei pensii sau indemnizaţii plătibile în temeiul legislaţiei unui stat membru sau în temeiul a două sau mai multe state membre, care nu are dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei statului membru pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa, beneficiază, cu toate acestea, de aceste prestaţii pentru sine şi pentru membrii familiei sale, în măsura în care ar avea dreptul la acestea în temeiul legislaţiei statului membru sau cel puţin a unuia dintre statele membre competente în privinţa pensiilor, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 18 şi ale anexei V, dacă acesta şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul statului în cauză. Prestaţiile sunt acordate, în numele instituţiei prevăzute la alineatul (2), de instituţia de la locul de reşedinţă, ca şi când persoana în cauză ar fi titularul unei pensii sau indemnizaţii în temeiul legislaţiei statului pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa şi ar avea dreptul la prestaţii în natură.
(2)În cazurile prevăzute la alineatul (1), costul prestaţiilor în natură este suportat de instituţia determinată în conformitate cu următoarele reguli:
a)în cazul în care titularul are dreptul la prestaţiile menţionate în temeiul legislaţiei unui singur stat membru, costul este suportat de instituţia competentă din acel stat;
b)în cazul în care titularul are dreptul la respectivele prestaţii în temeiul legislaţiilor din două sau mai multe state membre, costul acestora este suportat de instituţia competentă din statul membru în conformitate cu a cărui legislaţie titularul a realizat cea mai lungă perioadă de asigurare; dacă aplicarea acestei reguli are drept rezultat responsabilitatea mai multor instituţii pentru costul prestaţiilor, costul este suportat de instituţia la care titularul a fost ultima dată asigurat.
Art. 29: Reşedinţa membrilor de familie într-un alt stat decât cel în care îsi are reşedinţa titularul. Transferul reşedinţei în statul în care îşi are reşedinţa titularul
(1)Membrii familiei titularului uneia sau mai multor pensii sau indemnizaţii plătibile în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre, care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat decât cel în care îşi are reşedinţa titularul, beneficiază de prestaţii în natură, ca şi când titularul şi-ar avea reşedinţa pe acelaşi teritoriu ca şi ei, cu condiţia ca acesta să aibă dreptul la prestaţiile arătate în temeiul legislaţiei unui stat membru. Aceste prestaţii se plătesc de către instituţia de la locul de reşedinţă al membrilor de familie, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei aplicate de acea instituţie şi sunt în sarcina instituţiei de la locul de reşedinţă al titularului.
(2)Membrii de familie la care se face referire la alineatul (1), care îşi transferă reşedinţa pe teritoriul statului membru în care îşi are reşedinţa titularul, beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei acelui stat, chiar dacă au beneficiat deja de prestaţii pentru acelaşi caz de boală sau de maternitate, înainte de transferul reşedinţei sale.
Art. 30: Prestaţii în natură substanţiale
Dispoziţiile articolului 24 se aplică prin analogie titularilor de pensii sau indemnizaţii.
Art. 31: Şederea titularului şi a membrilor familiei sale într-un alt stat decât statul în care îşi au reşedinţa
Titularul unei pensii sau al unei rente datorate în temeiul unui stat membru sau în temeiul a două sau mai multor state, care are dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei unuia dintre aceste state, precum şi membrii familiei sale, beneficiază de aceste prestaţii pe durata şederii pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care îşi are reşedinţa. Aceste prestaţii se plătesc de către instituţia de la locul de reşedinţă, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică şi sunt în sarcina instituţiei de la locul de reşedinţă al titularului.
Art. 32: Dispoziţii speciale privind responsabilitatea pentru costul prestaţiilor acordate foştilor lucrători frontalieri, membrilor familiilor acestora sau urmaşilor lor
Costul prestaţiilor în natură acordate titularului prevăzut la articolul 27, fost lucrător frontalier, sau urmaşul unui lucrător frontalier, precum şi membrilor familiei sale în temeiul dispoziţiilor articolului 27 sau 31 se împart în mod egal între instituţia de la locul de reşedinţă al titularului şi instituţia la care a fost asigurat ultima dată, în măsura în care a avut calitatea de lucrător frontalier în timpul celor trei luni imediat anterioare datei la care pensia sau indemnizaţia a devenit plătibilă sau datei decesului său.
Art. 33: Cotizaţii care trebuie plătite de către titularii pensiilor sau indemnizaţiilor
Instituţia care este responsabilă pentru plata unei pensii sau indemnizaţii şi care aparţine unui stat membru a cărui legislaţie prevede reţineri din cotizaţii care trebuie plătite de titularul unei pensii sau indemnizaţii pentru acoperirea prestaţiilor în natură este autorizată să opereze aceste reţineri, calculate în conformitate cu legislaţia respectivă, în măsura în care costul prestaţiilor în natură, din pensia sau indemnizaţia datorată în temeiul articolelor 27, 28, 29, 31 şi 32 urmează să fie suportat de o instituţie din statul membru respectiv.
Art. 34: Dispoziţie generală
Dispoziţiile articolelor 2 7 - 3 3 nu se aplică titularului unei pensii sau indemnizaţii sau membrilor familiei sale care au dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei unui stat membru ca rezultat al desfăşurării unei activităţi profesionale. În acest caz, persoana în cauză este considerată, în aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, lucrător sau membru al familiei unui lucrător.
Art. 35: Regimul aplicabil în cazul în care există mai multe regimuri în ţara de reşedinţă sau de şedere. Boli anterioare. Perioada maximă pe parcursul căreia se acordă prestaţii
(1)În cazul în care legislaţia din ţara de şedere sau de reşedinţă conţine mai multe regimuri de asigurare pentru boală sau maternitate, dispoziţiile aplicabile în temeiul articolelor 19, 21 alineatul (1), 22, 25, 26, 28 alineatul (1), 29 alineatul (1) sau 31 sunt cele ale regimului de care aparţin lucrătorii manuali din industria siderurgică. Cu toate acestea, dacă această legislaţie include un sistem special pentru lucrătorii din mine şi unităţi asimilate, dispoziţiile unui astfel de regim se aplică acestei categorii de lucrători şi membrilor familiilor acestora, în cazul în care instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă căreia i se adresează este competentă pentru aplicarea unui astfel de regim.
(2)Dacă în legislaţia unui stat membru, acordarea prestaţiilor este condiţionată de originea bolii, această condiţie nu este opozabilă nici lucrătorilor, nici membrilor de familie cărora li se aplică prezentul regulament, indiferent de statul membru pe al cărui teritoriu îsi au reşedinţa.
(3)În cazul în care legislaţia unui stat membru stabileşte o perioadă maximă pentru acordarea prestaţiilor, instituţia care aplică această legislaţie poate, după caz, să ia în considerare perioada pe parcursul căreia au fost deja acordate prestaţii de către instituţia dintr-un alt stat pentru acelaşi caz de boală sau de maternitate.
Art. 36
(1)Fără a se aduce atingere dispoziţiilor articolului 32, prestaţiile în natură acordate de instituţia dintr-un stat membru în numele instituţiei dintr-un alt stat membru, în temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, se rambursează integral.
(2)Rambursările prevăzute la alineatul (1) sunt stabilite şi efectuate în conformitate cu procedura prevăzută de regulamentul de aplicare menţionat la articolul 97, fie la prezentarea unei dovezi privitoare la cheltuielile efective, fie pe baza unor plăţi forfetare.
În cel de-al doilea caz, plăţile forfetare sunt de aşa natură încât suma returnată să fie cât mai apropiată de cheltuielile efectiv realizate.
(3)Două sau mai multe state membre sau autorităţile competente ale acestor state pot prevedea alte moduri de rambursare sau pot renunţa la orice rambursare între instituţiile aflate sub jurisdicţia lor.
Secţiunea 1:Lucrătorii supuşi exclusiv legislaţiilor conform cărora valoarea prestaţiilor de invaliditate nu depinde de durata perioadelor de asigurare
Art. 37: Dispoziţii generale
(1)Un lucrător care a fost în mod succesiv sau alternativ supus legislaţiilor a două sau mai multe state membre şi care a realizat perioade de asigurare exclusiv în temeiul legislaţiilor în conformitate cu care suma prestaţiilor de invaliditate nu depinde de durata perioadelor de asigurare primeşte prestaţii în conformitate cu articolul 39. Prezentul articol nu se referă la majorările de pensii sau suplimentele de pensie pentru copii acordate în conformitate cu dispoziţiile capitolului 8.
(2)Anexa III menţionează, pentru fiecare stat membru în cauză, legislaţiile în vigoare pe teritoriul acestora, care sunt de tipul prevăzut la alineatul (1).
Art. 38: Cumulul perioadelor de asigurare
(1)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie condiţionează dobândirea, păstrarea sau redobândirea dreptului la prestaţii de realizarea perioadelor de asigurare ia în considerare, în măsura necesară, perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiei oricărui alt stat membru, ca şi când ar fi vorba despre perioade realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică.
(2)Dacă legislaţia unui stat membru condiţionează acordarea anumitor prestaţii de realizarea perioadelor de asigurare într-o profesie care face obiectul unui regim special sau, după caz, într-un anumit post, perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor altor state membre sunt luate în considerare în vederea acordării acestor prestaţii numai dacă au fost realizate în cadrul unui sistem de asigurare corespunzător sau, dacă această condiţie nu este îndeplinită, în aceeaşi profesie sau, după caz, în acelaşi post. Dacă, luându-se în considerare perioadele astfel realizate, persoana respectivă nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a beneficia de prestaţiile respective, aceste perioade se iau în calcul pentru acordarea prestaţiilor în cadrul regimului general sau, dacă această condiţie nu este îndeplinită, în conformitate cu regimul aplicabil muncitorilor sau angajaţilor, după caz.
Art. 39: Acordarea prestaţiilor
(1)Instituţia statului membru a cărui legislaţie era aplicabilă în momentul în care s-a produs incapacitatea de muncă urmată de invaliditate stabileşte, în conformitate cu dispoziţiile acestei legislaţii, dacă persoana respectivă îndeplineşte condiţiile necesare pentru acordarea dreptului la prestaţii, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 38.
(2)O persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alineatul (1) obţine prestaţiile exclusiv de la respectiva instituţie, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică.
(3)O persoană care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alineatul (1) beneficiază de prestaţii la care are încă dreptul în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 38.
(4)Dacă legislaţia aplicabilă în conformitate cu dispoziţiile alineatului (2) sau (3) prevede că valoarea prestaţiilor se stabileşte luându-se în calcul existenţa altor membri de familie decât copiii, instituţia competentă ia în considerare şi membrii de familie ai persoanei respective care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, ca şi când ei şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul statului competent.
Secţiunea 2:Lucrătorii care se supun fie exclusiv legislaţiilor în conformitate cu care valoarea prestaţiei de invaliditate depinde de durata perioadelor de asigurare, fie legislaţiilor de acest tip şi de tipul la care se face referire în secţiunea 1
Art. 40: Dispoziţii generale
(1)Un lucrător care a fost în mod succesiv sau alternativ supus legislaţiilor a două sau mai multe state membre, dintre care cel puţin una nu este de tipul prevăzut la articolul 37 alineatul (1), beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile capitolului 3, care se aplică prin analogie, luându-se în considerare dispoziţiile alineatului (3).
(2)Cu toate acestea, un lucrător care suferă de incapacitate de muncă urmată de invaliditate în timp ce se supune unei legislaţii menţionate în anexa III beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile articolului 37 alineatul (1) cu două condiţii:
- ca el să îndeplinească condiţiile impuse de legislaţia respectivă sau de alte legislaţii de acelaşi tip, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 38, dar fără să fi recurs la perioade de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor care nu sunt menţionate în anexa III,
- ca el să nu îndeplinească condiţiile care i-ar da dreptul la prestaţii în conformitate cu o legislaţie care nu este cuprinsă în anexa III.
(3)Decizia luată de instituţia dintr-un stat membru referitoare la gradul de invaliditate a unui solicitant este obligatorie pentru instituţia din oricare alt stat membru, cu condiţia ca acea concordanţă a condiţiilor referitoare la gradul de invaliditate între legislaţiile statelor respective să fie confirmată în anexa IV.
Art. 41
(1)În cazul agravării unei invalidităţi pentru care un lucrător beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei unui singur stat membru, se aplică următoarele dispoziţii:
a)dacă persoana în cauză nu a făcut obiectul legislaţiei unui alt stat membru din momentul în care beneficiază de prestaţii, instituţia competentă din primul stat este obligată să acorde prestaţiile, luând în considerare agravarea, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică;
b)dacă persoana în cauză a făcut obiectul legislaţiei unuia sau mai multor alte state membre de când primeşte prestaţii, i se acordă prestaţii luându-se în considerare agravarea, în conformitate cu dispoziţiile articolului 37 alineatul (1) sau articolului 40 alineatul (1) sau (2), după caz;
c)dacă valoarea totală a prestaţiei sau a prestaţiilor datorate în conformitate cu dispoziţiile literei (b) este mai mică decât valoarea prestaţiei de care persoana respectivă beneficia pe cheltuiala instituţiei care răspundea anterior de plată, această instituţie este obligată să-i plătească o sumă suplimentară egală cu diferenţa dintre cele două sume;
d)dacă, în cazul prevăzut la litera (b), instituţia competentă pentru incapacitatea iniţială este o instituţie din Ţările de Jos şi dacă, în mod cumulativ:
(i)boala care a cauzat agravarea este identică cu cea care a dat naştere la acordarea prestaţiilor în temeiul legislaţiei Ţărilor de Jos;
(ii)această afecţiune este o boală profesională în sensul legislaţiei statului membru căreia i s-a supus ultima dată persoana în cauză şi îi dă dreptul la plata suplimentului prevăzut la articolul 60 alineatul (1) litera (b) şi
(iii)legislaţia sau legislaţiile cărora li s-a supus persoana respectivă din momentul în care beneficiază de prestaţii sunt menţionate în anexa III, instituţia din Ţările de Jos continuă să furnizeze prestaţia iniţială după ce se produce agravarea, iar din prestaţia datorată în temeiul legislaţiei ultimului stat membru căreia i s-a supus persoana respectivă se scade valoarea prestaţiei din Ţările de Jos;
e)dacă, în cazul prevăzut la litera (b), persoana respectivă nu are dreptul la prestaţii pe cheltuiala instituţiei dintr-un alt stat membru, instituţia competentă din primul stat este obligată să acorde prestaţii, în conformitate cu legislaţia acelui stat, ţinând seama de agravare şi, după caz, de dispoziţiile articolului 38.
(2)În cazul agravării unei invalidităţi pentru care un lucrător beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiilor a două sau mai multor state, i se acordă prestaţiile ţinând seama de agravare, în conformitate cu dispoziţiile articolului 40 alineatul (1).
Secţiunea 4:Reluarea furnizării prestaţiilor după suspendarea sau retragerea lor. Transformarea prestaţiilor de invaliditate în prestaţii pentru limită de vârstă
Art. 42: Stabilirea instituţiei responsabile pentru furnizarea de prestaţii în cazul reluării furnizării indemnizaţiilor de invaliditate
(1)Dacă furnizarea indemnizaţiilor urmează să fie reluată după suspendarea lor, această furnizare este asigurată de instituţia sau instituţiile care erau răspunzătoare de furnizarea indemnizaţiilor în momentul suspendării lor, fără a se aduce atingere articolului 43.
(2)Dacă, după retragerea indemnizaţiilor, starea persoanei în cauză justifică acordarea de noi prestaţii, acestea se acordă în conformitate cu dispoziţiile articolului 37 alineatul (1) sau ale articolului 40 alineatul (1) sau (2), după caz.
Art. 43: Conversia prestaţiilor de invaliditate în prestaţii pentru limită de vârstă
(1)Prestaţiile de invaliditate se convertesc în prestaţii pentru limită de vârstă, după caz, în condiţiile prevăzute de legislaţia sau legislaţiile în conformitate cu care au fost acordate şi în conformitate cu dispoziţiile capitolului 3.
(2)În cazul în care o persoană care primeşte prestaţii de invaliditate poate, în temeiul articolului 49, să solicite prestaţii de limită de vârstă în conformitate cu legislaţia altor state membre, orice instituţie a unui stat membru care răspunde de furnizarea prestaţiilor de invaliditate continuă să furnizeze acestei persoane prestaţiile de invaliditate la care are dreptul în conformitate cu legislaţia pe care o aplică până când dispoziţiile alineatului (1) devin aplicabile în privinţa acelei instituţii.
(3)Cu toate acestea, dacă în cazul prevăzut la alineatul (2), prestaţiile de invaliditate au fost acordate în conformitate cu dispoziţiile articolului 39, instituţia care rămâne responsabilă pentru furnizarea acestor indemnizaţii poate aplica dispoziţiile articolului 49 alineatul (1) litera (a), ca şi când beneficiarul prestaţiilor respective ar îndeplini condiţiile impuse de legislaţia statului membru respectiv privind acordarea dreptului la prestaţii pentru limită de vârstă, prin înlocuirea sumei prestaţiilor de invaliditate datorate de respectiva instituţie cu suma teoretică prevăzută la articolul 46 alineatul (2) litera (a).
Art. 44: Dispoziţii generale pentru acordarea prestaţiilor în cazul în care un lucrător a fost supus legislaţiei a două sau mai multe state membre
(1)Dreptul la prestaţii al unui lucrător care a fost supus legislaţiei a două sau mai multe state membre sau al urmaşilor săi se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol.
(2)Sub rezerva dispoziţiilor articolului 49, trebuie să se iniţieze operaţiunile de acordare a prestaţiilor, avându-se în vedere toate legislaţiile sub incidenţa cărora lucrătorul s-a aflat din momentul în care persoana în cauză a depus cererea. Se face excepţie de la această regulă în cazul în care persoana respectivă cere în mod expres amânarea acordării prestaţiilor pentru limită de vârstă la care ar fi avut dreptul în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre, cu condiţia ca perioadele realizate în conformitate cu acea legislaţie sau acele legislaţii să nu fie luate în calcul în scopul dobândirii dreptului la prestaţii într-un alt stat membru.
(3)Prezentul capitol nu se referă nici la majorările sau pensiile suplimentare pentru copii, nici la sau pensiile pentru orfani acordate în temeiul dispoziţiilor capitolului 8.
Art. 45: Luarea în considerare a perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor cărora li s-a supus lucrătorul pentru dobândirea, păstrarea sau redobândirea dreptului la prestaţii
(1)O instituţie a unui stat membru a cărui legislaţie condiţionează dobândirea, păstrarea sau redobândirea dreptului la prestaţii de realizarea unor perioade de asigurare ia în considerare, în măsura necesară, perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiei oricărui stat membru, ca şi când acestea ar fi fost realizate în temeiul legislaţiei pe care ea o aplică.
(2)În cazul în care legislaţia unui stat membru condiţionează acordarea anumitor prestaţii de realizarea perioadelor de asigurare într-o profesie care face obiectul unui regim special sau, după caz, într-un post specific, perioadele realizate în temeiul legislaţiilor altor state membre se iau în considerare pentru acordarea acestor prestaţii numai dacă sunt realizate în cadrul unui regim corespunzător sau, dacă această condiţie nu este îndeplinită, în aceeaşi profesie sau, după caz, în acelaşi loc de muncă. Dacă, luându-se în considerare perioadele astfel realizate, persoana respectivă nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a beneficia de prestaţiile menţionate, aceste perioade se iau în calcul pentru acordarea prestaţiilor în cadrul regimului general sau, dacă această condiţie nu este îndeplinită, în cadrul regimului aplicabil muncitorilor sau angajaţilor, după caz.
(3)În cazul în care legislaţia unui stat membru care condiţionează acordarea anumitor prestaţii de faptul că un lucrător trebuie să fie supus legislaţiei sale în momentul materializării riscului nu are cerinţe privind durata perioadelor de asigurare nici pentru dobândirea dreptului la prestaţii, nici pentru calcularea prestaţiilor, orice lucrător care nu mai este supus legislaţiei respective este considerat ca fiind încă supus respectivei legislaţii în momentul materializării riscului, în sensul prezentului capitol, dacă, în acel moment, acesta se află sub incidenţa legislaţiei unui alt stat membru sau, în cazul în care această condiţie nu este îndeplinită, dacă poate revendica dreptul la prestaţii în temeiul legislaţiei unui alt stat membru. Cu toate acestea, în cazul prevăzut la articolul 48 alineatul (1), această ultimă condiţie se consideră satisfăcută.
Art. 46: Acordarea prestaţiilor
(1)Instituţia competentă din fiecare din statele membre sub incidenţa legislaţiei căruia s-a aflat lucrătorul şi ale cărei condiţii le îndeplineşte pentru dobândirea dreptului la prestaţii, fără să mai fie necesară aplicarea dispoziţiilor articolului 45, stabileşte, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, valoarea prestaţiei corespunzătoare duratei totale a perioadelor de asigurare care urmează să fie luate în calcul în temeiul acelei legislaţii.
Instituţia calculează şi suma prestaţiei care ar fi obţinută prin aplicarea regulilor prevăzute la alineatul (2) literele (a) şi (b). Se ia în calcul numai valoarea cea mai mare.
(2)Instituţia competentă din fiecare din statele membre sub incidenţa legislaţiei căruia s-a aflat lucrătorul aplică următoarele reguli, în cazul în care condiţiile impuse pentru dobândirea dreptului la prestaţii sunt îndeplinite numai având în vedere dispoziţiile articolului 45:
a)instituţia calculează valoarea teoretică a prestaţiei pe care persoana respectivă ar putea să o pretindă, dacă toate perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor statelor membre sub a căror incidenţă s-a aflat persoana respectivă ar fi fost realizate în statul în cauză şi în temeiul legislaţiei aplicate de ea la data acordării prestaţiei. Dacă, în conformitate cu acea legislaţie, valoarea prestaţiei nu depinde de durata perioadelor de asigurare, această valoare se consideră ca fiind valoarea teoretică prevăzută la prezenta literă;
b)instituţia stabileşte apoi valoarea efectivă a prestaţiei pe baza valorii teoretice prevăzute la litera precedentă şi a raportului dintre durata perioadelor de asigurare efectuate înainte de materializarea riscului în temeiul legislaţiei aplicate de acea instituţie şi durata totală a perioadelor de asigurare realizate înainte de materializarea riscului în temeiul legislaţiilor tuturor statelor membre respective;
c)dacă durata totală a perioadelor de asigurare realizate înainte de materializarea riscului în temeiul legislaţiilor tuturor statelor membre respective este mai mare decât perioada maximă cerută de legislaţia unuia dintre aceste state pentru a beneficia de prestaţia completă, instituţia competentă din acel stat ia în considerare, atunci când aplică dispoziţiile prezentului alineat, această perioadă maximă în locul duratei totale a perioadelor realizate; această metodă de calcul nu trebuie să aibă drept rezultat impunerea asupra acelei instituţii a costurilor unei prestaţii mai mari decât prestaţia integrală prevăzută de legislaţia pe care o aplică;
d)în vederea aplicării regulilor de calcul stabilite în prezentul alineat, procedura de luare în calcul a perioadelor care se suprapun se stabileşte în regulamentul de aplicare prevăzut la articolul 97.
(3)Persoana în cauză are dreptul la suma totală a prestaţiilor calculate în conformitate cu dispoziţiile alineatelor (1) şi (2), în limitele celei mai mari dintre valorile teoretice ale prestaţiilor calculate în conformitate cu alineatul (2) litera (a).
Dacă valoarea prevăzută în paragraful anterior este depăşită, orice instituţie care aplică alineatul (1) ajustează prestaţia cu o valoare corespunzătoare raportului dintre valoarea prestaţiei respective şi totalul prestaţiilor stabilite în conformitate cu alineatul (1).
(4)Dacă, în cazul pensiilor sau indemnizaţiilor de invaliditate, pentru limită de vârstă sau de urmaş, totalul prestaţiilor datorate de două sau mai multe state, în aplicarea dispoziţiilor unei convenţii multilaterale de securitate socială prevăzute la articolul 6 litera (b), este mai mic decât totalul care ar fi datorat de aceste state membre în aplicarea dispoziţiilor alineatelor (1) şi (3), persoana în cauză beneficiază de dispoziţiile prezentului capitol.
Art. 47: Dispoziţii suplimentare pentru calcularea prestaţiilor
(1)Pentru calcularea valorii teoretice prevăzute la articolul 46 alineatul (2) litera (a), se aplică următoarele reguli:
a)instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că prestaţiile sunt calculate pe baza unui salariu mediu, a unei cotizaţii medii, a unei majorări medii sau a raportului care a existat, pe durata perioadelor de asigurare, între salariul brut al persoanei în cauză şi media salariilor brute ale tuturor persoanelor asigurate, cu excepţia ucenicilor, stabileşte aceste cifre medii sau rapoarte numai pe baza perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiei statului menţionat sau a salariului brut primit de persoana respectivă numai pe durata acelor perioade;
b)instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că prestaţiile sunt calculate pe baza cuantumului salariilor, cotizaţiilor sau majorărilor stabileşte salariile, cotizaţiile sau majorările care urmează să fie luate în calcul în privinţa perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor altor state membre, pe baza mediei salariilor, cotizaţiilor sau majorărilor medii înregistrate pentru perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică;
c)instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că prestaţiile sunt calculate pe baza unui salariu sau a unei sume forfetare consideră salariul sau suma care urmează să fie luată în calcul în privinţa perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor altor state membre ca fiind egale cu salariul sau cu suma forfetară sau, după caz, cu media salariilor sau a valorilor forfetare corespunzătoare perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică;
d)instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că prestaţiile sunt calculate, pentru unele perioade, pe baza cuantumului salariilor şi, pentru alte perioade, pe baza unui salariu sau a unei sume forfetare, instituţia competentă ia în calcul, în privinţa perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor altor state membre, salariile sau valorile determinate în conformitate cu dispoziţiile de la litera (b) sau (c) sau, după caz, media acestor salarii sau sume; dacă, pentru toate perioadele realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică, prestaţiile se calculează pe baza unui salariu sau a unei sume forfetare, instituţia competentă consideră salariul care urmează să fie luat în calcul în privinţa perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor altor state membre ca fiind egal cu salariul teoretic corespunzător respectivului salariu sau respectivei sume forfetare.
(2)Regulile legislaţiei unui stat membru privind reevaluarea factorilor care se iau în considerare pentru calcularea prestaţiilor se aplică, după caz, factorilor care urmează să fie luaţi în calcul de instituţia competentă a acelui stat, în conformitate cu dispoziţiile alineatului (1), în privinţa perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor altor state membre.
(3)În cazul în care, în temeiul legislaţiei unui stat membru, valoarea prestaţiilor este stabilită luându-se în considerare existenţa membrilor de familie, alţii decât copiii, instituţia competentă a respectivului stat ia în considerare şi membrii de familie ai persoanei respective care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, ca şi când şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul statului competent.
Art. 48: Perioadele de asigurare mai mici de un an
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 46 alineatul (2), dacă durata totală a perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiei unui stat membru nu se ridică la un an şi dacă, luându-se în calcul numai acele perioade, nu se dobândeşte nici un drept la prestaţii în conformitate cu respectiva legislaţie, instituţia statului respectiv nu este obligată să acorde prestaţii pentru aceste perioade.
(2)Instituţia competentă din fiecare dintre celelalte state membre implicate ia în calcul perioadele prevăzute la alineatul (1), în vederea aplicării dispoziţiilor articolului 46 alineatul (2), cu excepţia celor de la litera (b).
(3)Dacă efectul aplicării dispoziţiilor alineatului (1) ar fi acela de a descărca de obligaţii toate instituţiile statelor respective, prestaţiile se acordă exclusiv în temeiul legislaţiei celui din urmă dintre aceste state ale cărei condiţii sunt îndeplinite, ca şi când toate perioadele de asigurare realizate şi luate în calcul în conformitate cu articolul 45 alineatele (1) şi (2) ar fi fost realizate în temeiul legislaţiei acelui stat.
Art. 49: Calcularea prestaţiilor atunci când persoana în cauză nu îndeplineşte simultan condiţiile impuse de toate legislaţiile sub incidenţa cărora au fost realizate perioadele de asigurare
(1)Dacă, la un moment dat, persoana respectivă nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru acordarea prestaţiilor de către toate
legislaţiile statelor membre cărora li s-a supus, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 45, dar îndeplineşte numai condiţiile uneia sau ale mai multora dintre ele, se aplică următoarele dispoziţii:
a)fiecare dintre instituţiile competente care aplică o legislaţie ale cărei condiţii sunt îndeplinite calculează valoarea prestaţiei datorate în conformitate cu dispoziţiile articolului 46;
b)cu toate acestea:
(i)dacă persoana respectivă îndeplineşte condiţiile a cel puţin două legislaţii fără să fi recurs la perioade de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor ale căror condiţii nu sunt îndeplinite, aceste perioade nu se iau în calcul în vederea aplicării articolului 46 alineatul (2);
(ii)dacă persoana respectivă îndeplineşte numai condiţiile unei singure legislaţii fără să fi recurs la perioade de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor ale căror condiţii nu sunt îndeplinite, valoarea prestaţiei datorate se calculează numai în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei ale căror condiţii sunt îndeplinite, luându-se în calcul numai perioadele realizate în temeiul acelei legislaţii.
(2)Prestaţia sau prestaţiile acordate în temeiul uneia sau mai multora dintre legislaţiile respective, în cazul prevăzut la alineatul (1), este recalculată (sunt recalculate) în mod automat, în conformitate cu articolul 46, în măsura în care condiţiile impuse de una sau mai multe dintre celelalte legislaţii sub incidenţa cărora s-a aflat persoana respectivă sunt îndeplinite, luându-se în considerare, după caz, dispoziţiile articolului 45.
(3)O recalculare se face în mod automat în conformitate cu alineatul (1) şi fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 40 alineatul (2), atunci când condiţiile impuse de una sau mai multe dintre legislaţiile respective nu mai sunt îndeplinite.
Art. 50: Acordarea unui supliment când totalul prestaţiilor datorate în temeiul legislaţiilor diferitelor state membre nu se ridică la nivelul minim prevăzut de legislaţia statului pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa beneficiarul
Beneficiarului prestaţiilor căruia i s-a aplicat prezentul capitol nu i se poate acorda, în statul pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa şi în conformitate cu legislaţia căruia îi este datorată o prestaţie, o prestaţie mai mică decât prestaţia minimă stabilită de respectiva legislaţie pentru o perioadă de asigurare egală cu toate perioadele de asigurare luate în calcul pentru acordarea prestaţiilor în conformitate cu articolele precedente. Dacă este necesar, instituţia competentă din acel stat îi plăteşte, pe întreaga perioadă în care îşi are reşedinţa pe teritoriul statului respectiv, un supliment egal cu diferenţa dintre totalul prestaţiilor datorate în temeiul prezentului capitol şi valoare prestaţiei minime.
Art. 51: Reevaluarea şi recalcularea prestaţiilor
(1)Dacă, din cauza unei creşteri a costului vieţii, a unei variaţii a nivelului salariilor sau a altor cauze de ajustare, prestaţiile statelor respective sunt modificate cu un procent fix sau cu o valoare fixă, acest procent sau această valoare trebuie aplicate direct prestaţiilor stabilite în conformitate cu articolul 46, fără să mai fie necesară o recalculare în conformitate cu dispoziţiile respectivului articol.
(2)Pe de altă parte, dacă metoda de stabilire sau regulile de calculare a prestaţiilor trebuie modificate, se face o recalculare în conformitate cu dispoziţiile articolului 46.
Art. 52: Reşedinţa într-un alt stat decât statul competent. Reguli generale
Un lucrător care îşi are reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul competent, şi care este victima unui accident de muncă sau a unei boli profesionale beneficiază în statul de reşedinţă de:
a)prestaţii în natură acordate, în numele instituţiei competente, de către instituţia de la locul său de reşedinţă, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, ca şi când ar fi afiliat la aceasta;
b)prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în conformitate cu legislaţia pe care o aplică. Cu toate acestea, după acordul dintre instituţia competentă şi instituţia de la locul de reşedinţă, aceste prestaţii pot fi acordate de cea din urmă instituţie în numele celei dintâi, în conformitate cu legislaţia statului competent.
Art. 53: Lucrătorii frontalieri. Regulă specială
Un lucrător frontalier poate obţine prestaţii şi pe teritoriul statului competent. Aceste prestaţii sunt acordate de instituţia competentă în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei acelui stat, ca şi când lucrătorul şi-ar avea reşedinţa acolo.
Art. 54: Şederea sau transferul reşedinţei în statul competent
(1)Un lucrător prevăzut la articolul 52, care are drept de şedere pe teritoriul statului competent, beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei acelui stat, chiar dacă acesta a beneficiat deja de prestaţii anterior şederii sale. Cu toate acestea, această dispoziţie nu se aplică lucrătorilor frontalieri.
(2)Un lucrător prevăzut la articolul 52, care îşi transferă reşedinţa pe teritoriul statului competent, beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei acelui stat, chiar dacă acesta a beneficiat deja de prestaţii înainte de transferul reşedinţei sale.
Art. 55: Şederea în afara statului competent. Întoarcerea sau transferul reşedinţei într-un alt stat membru după suferirea unui accident sau contractarea unei boli profesionale. Necesitatea deplasării într-un alt stat pentru a primi tratament adecvat
(1)Un lucrător care suferă un accident de muncă sau contractează o boală profesională şi:
a)care are drept de şedere pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent sau
b)care, după ce a dobândit dreptul la prestaţii pe cheltuiala instituţiei competente, este autorizat de acea instituţie să se întoarcă pe teritoriul statului membru în care îşi are reşedinţa sau să-şi transfere reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru
c)care este autorizat de instituţia competentă să se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru pentru a primi acolo tratament adecvat stării sale
are dreptul:
(i)la prestaţii în natură acordate în numele instituţiei competente de instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, ca şi când ar fi afiliat la aceasta, perioada de acordare a prestaţiilor urmând să fie, cu toate acestea, reglementată de legislaţia statului competent;
(ii)la prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în conformitate cu legislaţia pe care o aplică. Cu toate acestea, după acordul dintre instituţia competentă şi instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă, aceste prestaţii pot fi acordate de cea din urmă instituţie în numele celei dintâi instituţii, în conformitate cu legislaţia statului competent.
(2)Autorizaţia necesară în temeiul alineatului (1) litera (b) poate fi refuzată numai dacă s-a stabilit că deplasarea persoanei în cauză este de natură să-i compromită starea sănătăţii sau tratamentul pe care îl primeşte.
Autorizaţia necesară în temeiul alineatului (1) litera (c) nu poate fi refuzată în cazul în care tratamentul respectiv nu poate fi acordat persoanei respective pe teritoriul statului membru pe care îşi are reşedinţa.
Art. 56: Accidente de traseu
Se consideră că un accident de traseu produs pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent s-a produs pe teritoriul statului competent.
Art. 57: Prestaţii pentru o boală profesională, în cazul în care persoana în cauză a fost expusă aceluiaşi risc în mai multe state membre
(1)În cazul în care o persoană care a contractat o boală profesională a desfăşurat, în temeiul legislaţiei a două sau mai multe state membre, o activitate care este posibil să fi cauzat acea boală, prestaţiile pe care aceasta sau urmaşii acesteia le pot pretinde se acordă exclusiv în temeiul legislaţiei ultimului dintre aceste state ale cărei condiţii sunt îndeplinite, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile alineatelor (2) şi (3).
(2)Dacă, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, acordarea prestaţiilor pentru o boală profesională este condiţionată de diagnosticarea bolii respective mai întâi pe teritoriul său, se consideră că această condiţie este îndeplinită, dacă boala a fost diagnosticată mai întâi pe teritoriul unui alt stat membru.
(3)În cazul pneumoconiozei sclerogene, se aplică următoarele dispoziţii:
a)dacă, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, acordarea prestaţiilor pentru o boală profesională este condiţionată de diagnosticarea bolii respective într-o limită de timp specifică în urma încetării ultimei activităţi care poate să fi cauzat această boală, instituţia competentă a statului respectiv, atunci când examinează perioada în care s-a desfăşurat această activitate, ia în calcul, în măsura necesară, activităţi de aceeaşi natură desfăşurate în temeiul legislaţiei altor state membre, ca şi când ele ar fi fost desfăşurate în temeiul legislaţiei celui dintâi stat;
b)dacă, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, acordarea prestaţiilor pentru o boală profesională este condiţionată de faptul ca activitatea care este posibil să fi cauzat boala respectivă să fi fost desfăşurată pe o anumită perioadă de timp, instituţia competentă din acel stat ia în calcul, în măsura necesară, perioadele pe parcursul cărora a fost desfăşurată această activitate în temeiul legislaţiei oricărui alt stat membru, ca şi când ar fi fost desfăşurată în temeiul legislaţiei celui dintâi stat;
c)costul prestaţiilor în numerar, inclusiv indemnizaţiile, se împarte între instituţiile competente ale statelor membre pe ale căror teritorii persoana respectivă a desfăşurat o activitate care ar fi putut cauza boala. Această împărţire se face conform raportului dintre durata perioadelor de asigurare pentru limită de vârstă efectuate în temeiul legislaţiilor fiecăruia dintre state şi durata totală a perioadelor de asigurare pentru limită de vârstă realizate în cadrul legislaţiilor tuturor acestor state la data la care au început prestaţiile.
(4)Consiliul stabileşte în unanimitate, la propunerea Comisiei, bolile profesionale cărora li se aplică dispoziţiile alineatului (3).
Art. 58: Calcularea prestaţiilor în numerar
(1)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că, la calcularea prestaţiilor în numerar, se are în vedere un salariu mediu stabileşte acest salariu mediu exclusiv în funcţie de salariile înregistrate în timpul perioadelor realizate în temeiul respectivei legislaţii.
(2)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că, la calcularea prestaţiilor în numerar, se are în vedere un salariu forfetar are în vedere exclusiv acest salariu forfetar sau, după caz, media salariilor forfetare corespunzătoare perioadelor realizate în temeiul respectivei legislaţii.
(3)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că suma prestaţiilor în numerar variază în funcţie de numărul de membri ai familiei ia în calcul şi membrii de familie ai persoanei în cauză care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, ca şi când ei şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul statului competent.
Art. 59: Cheltuielile de transport al victimei
(1)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede suportarea cheltuielilor de transport al victimei, fie până la reşedinţa sa, fie până la unitatea spitalicească, a unei persoane care a suferit un accident de muncă sau suferă de o boală profesională suportă aceste cheltuieli până la locul corespunzător de pe teritoriul unui alt stat membru pe care îşi are reşedinţa persoana respectivă, cu condiţia ca acea instituţie să fi autorizat în prealabil un astfel de transport, ţinând seama pe deplin de motivele care îl justifică. Această autorizare nu este solicitată în cazul unui lucrător frontalier.
(2)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede suportarea cheltuielilor de transport al corpului neînsufleţit al victimei până la locul înhumării suportă aceste cheltuieli până la locul corespunzător de pe teritoriul unui alt stat membru în care îşi avea reşedinţa persoana respectivă în momentul accidentului, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică.
Art. 60
(1)În cazul agravării unei boli profesionale pentru care un lucrător a beneficiat sau beneficiază de o prestaţie în temeiul legislaţiei unui stat membru, se aplică următoarele dispoziţii:
a)dacă lucrătorul, din momentul în care beneficiază de prestaţii, nu a desfăşurat, în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, o activitate care ar fi putut să-i provoace sau să-i agraveze boala respectivă, instituţia competentă a celui dintâi stat membru este obligată să suporte costul prestaţiilor, având în vedere agravarea, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică;
b)dacă lucrătorul, din momentul în care beneficiază de prestaţii, a desfăşurat o astfel de activitate în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, instituţia competentă a celui dintâi stat este obligată să suporte costul prestaţiilor, fără să ia în considerare agravarea, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică. Instituţia competentă din cel de-al doilea stat acordă lucrătorului un supliment, al cărui cuantum este egal cu diferenţa dintre valoarea prestaţiilor datorate după agravare şi cea a prestaţiilor care ar fi fost datorate înainte de agravare, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, dacă boala respectivă s-ar fi produs sub incidenţa legislaţiei acelui stat;
c)dacă, în cazul prevăzut la litera (b), un lucrător care suferă de pneumoconioză sclerogenă sau de o boală care este stabilită în aplicarea dispoziţiilor articolului 57 alineatul (4) nu are dreptul la prestaţii în temeiul legislaţiei celui de-al doilea stat, instituţia competentă a celui dintâi stat este obligată să furnizeze prestaţii, luând în considerare agravarea, în temeiul legislaţiei pe care o aplică. Cu toate acestea, instituţia competentă a celui de-al doilea stat suportă costul diferenţei dintre valoarea prestaţiilor în numerar, inclusiv a indemnizaţiilor, datorate de instituţia competentă a celui dintâi stat, luând în considerare agravarea şi valoarea prestaţiilor corespunzătoare care erau datorate înainte de agravare.
(2)În cazul agravării unei boli profesionale care a determinat aplicarea dispoziţiilor articolului 57 alineatul (3) litera (c), se aplică următoarele dispoziţii:
a)instituţia competentă care a acordat prestaţiile în temeiul dispoziţiilor articolului 57 alineatul (1) este obligată să furnizeze prestaţii în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, luând în considerare agravarea;
b)costul prestaţiilor în numerar, inclusiv al indemnizaţiilor, continuă să fie împărţit între instituţiile care au suportat împreună costurile prestaţiilor anterioare în conformitate cu articolul 57 alineatul (3) litera (c). Cu toate acestea, în cazul în care victima a desfăşurat din nou o activitate care i-ar putea cauza sau agrava boala profesională respectivă, fie în temeiul legislaţiei unuia dintre statele membre în care aceasta a desfăşurat deja o activitate de aceeaşi natură, fie în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, instituţia competentă a statului respectiv suportă costul diferenţei dintre valoarea prestaţiilor datorate, luând în considerare agravarea, şi valoarea prestaţiilor datorate înainte de agravare.
Art. 61: Reguli pentru luarea în considerare a caracteristicilor anumitor legislaţii
(1)Dacă nu există nici o asigurare împotriva accidentelor de muncă sau bolilor profesionale pe teritoriul statului membru în care se găseşte lucrătorul sau dacă această asigurare există, dar nu există nici o instituţie responsabilă pentru acordarea prestaţiilor în natură, prestaţiile respective sunt acordate de instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă care răspunde de acordarea prestaţiilor în natură în cazuri de boală.
(2)În cazul în care legislaţia statului competent condiţionează prestaţiile în natură complet gratuite de utilizarea unui serviciu medical organizat de angajator, se consideră că prestaţiile în natură acordate în cazurile menţionate la articolele 52 şi 55 alineatul (1) au fost acordate de un astfel de serviciu medical.
(3)În cazul în care legislaţia statului competent include un regim care prevede obligaţiile angajatorului, se consideră că prestaţiile în natură acordate în cazurile prevăzute la articolele 52 şi 55 alineatul (1) au fost acordate la solicitarea instituţiei competente.
(4)În cazul în care regimul din statul competent privind compensaţiile acordate pentru accidente de muncă nu are caracter de asigurare obligatorie, acordarea prestaţiilor în natură se face în mod direct de către angajator sau de către asigurătorul implicat.
(5)În cazul în care legislaţia unui stat membru prevede în mod explicit sau implicit că accidentele de muncă sau bolile profesionale care s-au produs sau care au fost înregistrate anterior sunt luate în considerare pentru evaluarea gradului de incapacitate, instituţia competentă a acelui stat ia în considerare şi accidentele de muncă sau bolile profesionale care s-au produs sau au fost înregistrate anterior în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, ca şi cum ele s-ar fi produs sau ar fi fost înregistrate în temeiul legislaţiei pe care o aplică.
Art. 62: Regimul aplicabil în cazul în care există mai multe regimuri în ţara de reşedinţă sau de şedere. Durata maximă a acestor prestaţii
(1)Dacă legislaţia ţării de şedere sau de reşedinţă include mai multe regimuri de asigurare, dispoziţiile aplicabile lucrătorilor prevăzuţi la articolul 52 sau la articolul 55 alineatul (1) sunt cele ale regimului de care aparţin lucrătorii manuali din industria siderurgică. Cu toate acestea, dacă legislaţia menţionată include un regim special pentru lucrătorii din mine şi unităţi asimilate, dispoziţiile regimului respectiv se aplică acelei categorii de lucrători în cazul în care instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă căreia i se adresează este competentă să aplice regimul respectiv.
(2)Dacă legislaţia unui stat membru stabileşte o perioadă maximă pentru acordarea prestaţiilor, instituţia care aplică această legislaţie poate să ia în considerare orice perioadă pe parcursul căreia prestaţiile au fost deja acordate de instituţia unui alt stat membru.
Art. 63
(1)Instituţia competentă este obligată să ramburseze valoarea prestaţiilor în natură acordate în numele său în temeiul dispoziţiilor articolelor 52 şi 55 alineatul (1).
(2)Rambursările prevăzute la alineatul (1) se stabilesc şi se efectuează în conformitate cu modalităţile prevăzute de regulamentul de aplicare prevăzut la articolul 97, la prezentarea dovezii cheltuielilor efectiv realizate.
(3)Două sau mai multe state membre sau autorităţile competente din aceste state pot prevedea alte metode de rambursare sau pot renunţa la orice rambursare între instituţiile care intră sub jurisdicţia lor.
Art. 64: Cumularea perioadelor de asigurare
Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie condiţionează dobândirea, păstrarea şi redobândirea dreptului la ajutoare de deces de realizarea perioadelor de asigurare ia în calcul, în măsura necesară, perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiei oricărui alt stat membru, ca şi când ar fi fost realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică.
Art. 65: Dreptul la ajutor în cazul decesului sau în cazul în care beneficiarul îşi are reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent
(1)În cazul în care un lucrător, titularul sau solicitantul unei pensii sau indemnizaţii sau un membru al familiei sale decedează pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent, se consideră că decesul s-a produs pe teritoriul statului competent.
(2)Instituţia competentă este obligată să acorde ajutoare de deces plătibile în temeiul legislaţiei pe care o aplică, chiar dacă beneficiarul îşi are reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent.
(3)Dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) se aplică şi în cazurile în care decesul este rezultatul unui accident la locul de muncă sau al unei boli profesionale.
Art. 66: Acordarea prestaţiilor în cazul decesului titularului unei pensii sau indemnizaţii care şi-a avut reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru decât cel a cărui instituţie era răspunzătoare pentru plata prestaţiilor în natură
În cazul decesului titularului unei pensii sau indemnizaţii datorate în temeiul legislaţiei unui stat membru sau al legislaţiilor a două sau mai multe state membre, în cazul în care titularul îşi avea reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru decât cel a cărui instituţie era răspunzătoare pentru plata prestaţiilor în natură în temeiul dispoziţiilor articolului 28, ajutoarele de deces care trebuie plătite în temeiul legislaţiei aplicate de acea instituţie se acordă de respectiva instituţie pe propria sa cheltuială, ca şi cum, în momentul decesului, titularul şi-ar fi avut reşedinţa pe teritoriul statului membru al respectivei instituţii.
Dispoziţiile paragrafului anterior se aplică, prin analogie, membrilor familiei titularului unei pensii sau indemnizaţii.
Art. 67: Cumularea perioadelor de asigurare sau de încadrare în muncă
(1)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie condiţionează dobândirea, păstrarea şi redobândirea dreptului la prestaţii de realizarea unor perioade de asigurare ia în calcul, în măsura necesară, perioadele de asigurare sau de încadrare în muncă realizate în temeiul legislaţiei oricărui alt stat membru, ca şi când ar fi vorba despre perioade realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică, cu condiţia, cu toate acestea, ca perioadele de încadrare în muncă să fi fost considerate perioade de asigurare, dacă ar fi fost realizate în temeiul legislaţiei respective.
(2)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie condiţionează dobândirea, păstrarea şi redobândirea dreptului la prestaţii de realizarea unor perioade de încadrare în muncă ia în calcul, în măsura necesară, perioadele de asigurare sau de încadrare în muncă realizate în temeiul legislaţiei oricărui alt stat membru, ca şi când ar fi vorba despre perioade de activitate realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică.
(3)Cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) şi litera (b) punctul (ii), aplicarea dispoziţiilor alineatelor (1) şi (2) este condiţionată de faptul ca persoana respectivă să fi realizat în ultimul timp:
- în cazul alineatului (1), perioade de asigurare,
- în cazul alineatului (2), perioade de încadrare în muncă,
în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei în temeiul căreia se solicită prestaţiile.
(4)În cazul în care perioada de acordare a prestaţiei depinde de durata perioadelor de asigurare sau de încadrare în muncă, se aplică, după caz, dispoziţiile alineatului (1) sau (2).
Art. 68: Calcularea prestaţiilor
(1)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că prestaţiile se calculează pe baza cuantumului salariului anterior iau în calcul exclusiv salariul primit de persoana respectivă la ultimul său loc de muncă pe teritoriul acelui stat. Cu toate acestea, dacă persoana respectivă a avut ultimul loc de muncă pe acel teritoriu pe o perioadă mai mică de patru săptămâni, prestaţiile se calculează pe baza salariului obişnuit corespunzător, la locul de reşedinţă sau de şedere al şomerului respectiv, unui loc de muncă echivalent sau analog cu ultimul său loc de muncă de pe teritoriul unui alt stat membru.
(2)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că valoarea prestaţiilor variază în funcţie de numărul membrilor de familie ia în calcul şi membrii de familie ai persoanei
în cauză care au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, ca şi când şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul statului competent. Această dispoziţie nu se aplică dacă, în ţara de reşedinţă a membrilor de familie, o altă persoană are dreptul la ajutor de şomaj pentru calcularea căruia sunt luaţi în calcul membrii de familie.
Art. 69: Condiţii şi limite pentru păstrarea dreptului la prestaţii
(1)Un lucrător aflat în şomaj total care îndeplineşte condiţiile impuse de legislaţia unui stat membru privind dreptul la prestaţii şi se deplasează în unul sau mai multe alte state membre pentru a căuta un loc de muncă îşi păstrează dreptul la prestaţiile respective în condiţiile şi în limitele indicate mai jos:
a)înainte de plecare, acesta trebuie să se fi înregistrat ca persoană care caută un loc de muncă la serviciile de ocupare a forţei de muncă din statul competent şi să fi rămas la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă timp de cel puţin patru săptămâni după ce a devenit şomer. Cu toate acestea, serviciile sau instituţiile competente pot autoriza plecarea sa înainte de expirarea acestui termen;
b)acesta trebuie să se înregistreze ca persoană care caută un loc de muncă la serviciile de ocupare a forţei de muncă din fiecare dintre statele membre în care se deplasează şi să se supună procedurilor de control efectuate acolo. Această condiţie este considerată îndeplinită pentru perioada anterioară înregistrării, dacă persoana respectivă s-a înregistrat în termen de şapte zile de la data la care a încetat să fie la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă ale statului din care a plecat. În cazuri excepţionale, această perioadă poate fi prelungită de către serviciile sau instituţiile competente;
c)dreptul la prestaţii continuă să existe pe o perioadă maximă de trei luni de la data la care persoana respectivă a încetat să se mai afle la dispoziţia serviciile de ocupare a forţei de muncă ale statului din care a plecat, cu condiţia ca durata totală a prestaţiilor să nu depăşească durata perioadei prestaţiilor la care avea dreptul în temeiul legislaţiei acelui stat. În plus, în cazul unui lucrător sezonier această durată este limitată la perioada rămasă până la sfârşitul sezonului pentru care a fost angajat.
(2)Dacă persoana în cauză revine în statul competent înainte de expirarea perioadei în timpul căreia are dreptul la prestaţii în temeiul dispoziţiilor alineatului (1) litera (c), aceasta continuă să aibă dreptul la prestaţii conform legislaţiei acelui stat; ea pierde în întregime dreptul la prestaţii în temeiul legislaţiei statului competent, dacă nu revine acolo înainte de expirarea acelei perioade. În cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit de serviciile sau instituţiile competente.
(3)Dispoziţiile alineatului (1) pot fi invocate numai o singură dată între două perioade de încadrare în muncă.
(4)Dacă statul competent este Belgia, un şomer care revine în acest stat după expirarea termenului de trei luni stabilit la alineatul (1) litera (c) se recalifică pentru prestaţii în acea ţară numai dacă a fost angajat acolo timp de cel puţin trei luni.
Art. 70: Acordarea prestaţiilor şi rambursările
(1)În cazurile prevăzute la articolul 69 alineatul (1), prestaţiile se acordă de instituţia fiecăruia dintre statele în care se deplasează un şomer pentru a căuta un loc de muncă.
Instituţia competentă din statul membru a cărui legislaţie i s-a aplicat unui lucrător în timpul ultimului său loc de muncă este obligată să ramburseze valoarea acestor prestaţii.
(2)Rambursările prevăzute la alineatul (1) sunt stabilite şi efectuate în conformitate cu modalităţile prevăzute de regulamentul de aplicare prevăzut la articolul 9 7, fie la prezentarea dovezii cheltuielilor efective, fie pe baza unor plăţi forfetare.
(3)Două sau mai multe state membre sau autorităţile competente ale acestor state pot prevedea alte metode de rambursare sau de plată sau pot renunţa la orice rambursare între instituţiile care se află sub jurisdicţia lor.
Secţiunea 3:Şomeri care, în perioada ultimului loc de muncă, rezidau într-un alt stat membru decât statul competent
Art. 71
(1)Un şomer care, în perioada ultimei încadrări în muncă, şi-a avut reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile următoare:
a)_
(i)un lucrător frontalier care se află în şomaj parţial sau accidental la întreprinderea care îl încadrează beneficiază de prestaţii în conformitate cu legislaţia statului competent, ca şi când şi-ar fi avut reşedinţa pe teritoriul acelui stat; aceste prestaţii sunt acordate de instituţia competentă;
(ii)un lucrător frontalier aflat în şomaj total beneficiază de prestaţii în conformitate cu legislaţia statului membru pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa, ca şi când ar fi fost supus legislaţiei respective pe perioada ultimei încadrări în muncă; instituţia de la locul de reşedinţă acordă aceste prestaţii pe propria sa cheltuială;
b)_
(i)un lucrător, altul decât un lucrător frontalier care se află în şomaj parţial, accidental sau total şi care rămâne la dispoziţia angajatorului său sau a serviciilor de ocupare a forţei de muncă de pe teritoriul statului competent, beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei statului respectiv, ca şi când şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul acestuia; aceste prestaţii sunt acordate de instituţia competentă;
(ii)un lucrător, altul decât un lucrător frontalier care se află în şomaj total şi se pune la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă de pe teritoriul statului membru în care îşi are reşedinţa sau care revine pe acest teritoriu beneficiază de prestaţii în conformitate cu legislaţia acelui stat, ca şi când ar fi fost angajat acolo; aceste prestaţii sunt acordate de instituţia de la locul de reşedinţă pe cheltuiala proprie. Cu toate acestea, dacă un astfel de lucrător a dobândit dreptul la prestaţii pe cheltuiala instituţiei competente a statului membru sub incidenţa legislaţiei căruia s-a aflat ultima dată, acesta beneficiază de prestaţii în temeiul dispoziţiilor articolului 69. Beneficierea de prestaţii în temeiul legislaţiei statului în care îşi are reşedinţa se suspendă pentru oricare perioadă pe parcursul căreia şomerul poate, în temeiul articolului 69, să pretindă prestaţii în temeiul legislaţiei sub incidenţa căreia s-a aflat ultima dată.
(2)Un şomer nu poate solicita prestaţii în temeiul legislaţiei statului membru pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa atât timp cât are dreptul la prestaţii în temeiul alineatului (1) litera (a) punctul (i) sau litera (b) punctul (i).
Art. 72: Cumularea perioadelor de încadrare în muncă
Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie condiţionează dobândirea dreptului la prestaţii de realizarea unor perioade de încadrare în muncă ia în considerare în acest scop, în măsura necesară, perioadele de încadrare în muncă realizate pe teritoriul oricărui alt stat membru, ca şi când ar fi vorba despre perioade realizate în conformitate cu legislaţia pe care o aplică.
Secţiunea 2:Lucrătorii şi şomerii ai căror membri de familie îşi au reşedinţa într-un alt stat membru decât statul competent
Art. 73: Lucrătorii
(1)Un lucrător care face obiectul legislaţiei unui stat membru, altul decât Franţa, are dreptul la prestaţii familiale prevăzute de legislaţia primului stat pentru membrii de familie care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, ca şi când şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul primului stat.
(2)Un lucrător care face obiectul legislaţiei franceze are dreptul, pentru membrii familiei sale care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, altul decât Franţa, la alocaţii familiale prevăzute de legislaţia acestui stat membru; lucrătorul trebuie să îndeplinească condiţiile referitoare la încadrarea în muncă pe care se bazează dobândirea dreptului la aceste prestaţii în legislaţia franceză.
(3)Cu toate acestea, un lucrător care face obiectul legislaţiei franceze în aplicarea dispoziţiilor articolului 14 alineatul (1) litera (a) are dreptul la prestaţiile familiale prevăzute de legislaţia franceză şi definite în anexa V pentru membrii familiei sale care îl însoţesc pe teritoriul statului membru în care este detaşat.
Art. 74: Şomerii
(1)Un şomer care beneficiază de prestaţii de şomaj în temeiul legislaţiei unui stat membru, altul decât Franţa, are dreptul la prestaţiile familiale prevăzute de legislaţia primului stat membru pentru membrii familiei sale care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, ca şi când şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul primului stat.
(2)Un şomer care beneficiază de ajutor de şomaj în temeiul legislaţiei franceze are dreptul, pentru membrii familiei sale care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, altul decât Franţa, la alocaţiile familiale prevăzute de legislaţia statului pe al cărui teritoriu îşi au reşedinţa acei membri ai familiei.
Art. 75: Acordarea prestaţiilor şi rambursările
(1)_
a)Prestaţiile familiale se acordă, în cazurile prevăzute la articolul 73 alineatele (1) şi (3), de către instituţia competentă a statului sub incidenţa legislaţiei căruia se află lucrătorul şi, în cazul prevăzut la articolul 74 alineatul (1), de către instituţia competentă a statului în temeiul legislaţiei căruia şomerul beneficiază de ajutorul de şomaj. Ele se acordă, în conformitate cu dispoziţiile aplicate de aceste instituţii, indiferent dacă persoana fizică sau juridică căreia îi trebuie plătite aceste prestaţii îşi are reşedinţa sau are drept de şedere pe teritoriul statului competent sau pe cel al unui alt stat membru;
b)cu toate acestea, dacă prestaţiile familiale nu sunt utilizate pentru întreţinerea membrilor de familie de către persoana căreia ar trebui să-i fie acordate, instituţia competentă acordă prestaţiile menţionate, acordând aceste prestaţii persoanei fizice sau juridice care întreţine efectiv membrii familiei, la solicitarea şi prin intermediul instituţiei de la locul lor de reşedinţă sau a instituţiei desemnate sau organismului stabilit în acest scop de către autoritatea competentă din ţara lor de reşedinţă;
c)două sau mai multe state membre pot conveni, în conformitate cu articolul 8, ca instituţia competentă să acorde prestaţiile familiale datorate în temeiul legislaţiei unuia sau mai multora dintre acele state persoanei fizice sau juridice care întreţine efectiv membrii familiei, direct sau prin intermediul instituţiei de la locul lor de reşedinţă.
(2)_
a)Alocaţiile familiale se acordă, în cazurile prevăzute la articolele 73 alineatul (2) şi 74 alineatul (2), de către instituţia de la locul de reşedinţă al membrilor familiei, în conformitate cu legislaţia aplicată de respectiva instituţie;
b)cu toate acestea, dacă, în aplicarea legislaţiei respective, alocaţiile trebuie acordate lucrătorului, instituţia menţionată la litera precedentă plăteşte aceste alocaţii persoanei fizice sau juridice care întreţine efectiv membrii de familie la locul lor de reşedinţă sau, după caz, direct membrilor de familie;
c)instituţia competentă rambursează suma integrală a alocaţiilor acordate în conformitate cu dispoziţiile de la literele precedente. Rambursările sunt stabilite şi se efectuează în conformitate cu modalităţile prevăzute de regulamentul de aplicare prevăzut la articolul 97.
Art. 76: Reguli de prioritate în cazul cumulului drepturilor la prestaţii sau alocaţii familiale în temeiul dispoziţiilor articolelor 73 şi 74 din motivul desfăşurării unei activităţi profesionale în ţara de reşedinţă a membrilor de familie
Dreptul la prestaţii sau alocaţii familiale datorate în temeiul articolelor 73 şi 74 se suspendă dacă, din cauza desfăşurării unei activităţi profesionale, trebuie plătite, de asemenea, prestaţii sau alocaţii familiale şi în temeiul legislaţiei statului membru pe al cărui teritoriu îşi au reşedinţa membrii de familie.
CAPITOLUL 8:PRESTAŢII PENTRU COPIII AFLAŢI ÎN ÎNTREŢINEREA TITULARILOR UNOR PENSII SAU INDEMNIZAŢII ŞI PENTRU ORFANI
Art. 77: Copiii aflaţi în întreţinerea titularilor unor pensii sau indemnizaţii
(1)Termenul "prestaţii", în sensul prezentului articol, înseamnă alocaţii familiale prevăzute pentru titularii unei pensii sau indemnizaţii pentru limită de vârstă, de invaliditate, pentru un accident de muncă sau o boală profesională, precum şi majorări sau suplimentări ale acestor pensii sau indemnizaţii pentru copiii acestor titulari, cu excepţia suplimentelor acordate în temeiul asigurărilor împotriva accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
(2)Prestaţiile se acordă în conformitate cu regulile următoare, indiferent de statul membru pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa titularul pensiilor sau indemnizaţiilor sau copiii lui:
a)titularului unei pensii sau indemnizaţii acordate în temeiul legislaţiei unui singur stat membru, în conformitate cu legislaţia statului membru responsabil pentru pensie sau indemnizaţie;
b)titularului unor pensii sau indemnizaţii în temeiul legislaţiei mai multor state membre:
(i)în conformitate cu legislaţia aceluia dintre aceste state pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa, dacă dreptul la una dintre prestaţiile prevăzute la alineatul (1) este dobândit în temeiul legislaţiei acelui stat, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 79 alineatul (1) litera (a) sau
(ii)în celelalte cazuri, în conformitate cu aceea dintre legislaţiile acestor state în temeiul căreia persoana în cauză a realizat cea mai îndelungată perioadă de asigurare, cu condiţia ca, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 79 alineatul (1) litera (a), un drept la una dintre prestaţiile menţionate la punctul (i) să fi fost dobândit în temeiul legislaţiei respective; dacă nici un drept la prestaţii nu este dobândit în temeiul acelei legislaţii, condiţiile pentru dobândirea unui astfel de drept în temeiul legislaţiilor celorlalte state respective sunt examinate în ordinea descrescătoare a duratei perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiei acelor state.
Art. 78: Orfanii
(1)Termenul "prestaţii" în sensul prezentului articol însemnă alocaţii familiale şi, după caz, alocaţii suplimentare sau speciale pentru orfani, precum şi pensiile sau indemnizaţiile pentru orfani, cu excepţia indemnizaţiilor pentru orfani acordate în temeiul asigurărilor împotriva accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
(2)Prestaţiile pentru orfani se acordă în conformitate cu următoarele reguli, indiferent de statul membru pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa sau, după caz, sediul orfanul ori persoana fizică sau juridică în întreţinerea căreia se află:
a)pentru orfanul unui lucrător defunct care a făcut obiectul legislaţiei unui singur stat membru, în conformitate cu legislaţia acelui stat;
b)pentru orfanul unui lucrător defunct care a făcut obiectul legislaţiei mai multor state membre:
(i)în conformitate cu legislaţia statului membru pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa orfanul, cu condiţia ca, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 79 alineatul (1) litera (a), un drept la una dintre prestaţiile menţionate la alineatul (1) să fie dobândit în temeiul legislaţiei acelui stat sau
(ii)în celelalte cazuri, în conformitate cu aceea dintre legislaţiile statelor membre în temeiul căreia lucrătorul defunct a realizat cea mai lungă perioadă de asigurare, cu condiţia ca, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 79 alineatul (1) litera (a), dreptul la una dintre prestaţiile menţionate la alineatul (1) să fi fost dobândit în temeiul legislaţiei acelui stat; dacă nici un drept nu este dobândit în temeiul acestei legislaţii, condiţiile pentru dobândirea unui astfel de drept sunt analizate în lumina legislaţiilor celorlalte state respective, în ordinea descrescătoare a duratei perioadelor de asigurare realizate sub imperiul legislaţiei acestor state.
Cu toate acestea, legislaţia statului membru aplicabilă în privinţa acordării prestaţiilor prevăzute la articolul 77 pentru copiii titularului unei pensii sau indemnizaţii rămâne aplicabilă după decesul titularului menţionat în privinţa acordării prestaţiilor către orfanii săi.
Art. 79: Dispoziţii comune privind prestaţiile pentru copiii aflaţi în întreţinerea titularilor de pensii sau indemnizaţii şi pentru orfani
(1)Prestaţiile, în sensul articolelor 77 şi 78, se acordă, în conformitate cu legislaţia stabilită prin aplicarea dispoziţiilor respectivelor articole, de către instituţia responsabilă pentru aplicarea acestei legislaţii şi pe cheltuiala ei, ca şi când titularul pensiilor sau indemnizaţiilor sau lucrătorul defunct s-ar fi aflat numai sub incidenţa legislaţiei statului competent.
Cu toate acestea:
a)dacă legislaţia prevede că dobândirea, păstrarea sau redobândirea dreptului la prestaţii depinde de durata perioadelor de asigurare sau de încadrare în muncă, aceste durate se stabilesc ţinându-se seama, după caz, de dispoziţiile articolului 45 sau ale articolului 72;
b)dacă această legislaţie prevede că valoarea prestaţiilor se calculează în funcţie de valoarea pensiei sau depinde de durata perioadelor de asigurare, valoarea acestor prestaţii se calculează în funcţie de valoarea teoretică stabilită în conformitate cu dispoziţiile articolului 46 alineatul (2).
(2)În cazul în care efectul aplicării regulii stabilite la articolul 77 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) şi la articolul 78 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) ar fi acela ca mai multe state să fie responsabile, durata perioadelor de asigurare fiind egală, prestaţiile în sensul articolului 77 sau al articolului 78, după caz, se acordă în conformitate cu legislaţia statului membru sub incidenţa căreia s-a aflat ultima dată lucrătorul.
(3)Dreptul la prestaţiile datorate în temeiul alineatului (2) şi al articolelor 77 şi 78 se suspendă în cazul în care copiii dobândesc dreptul la prestaţii sau alocaţii familiale în temeiul legislaţiei unui stat membru pentru desfăşurarea unei activităţi profesionale. În acest caz, persoanele respective sunt considerate ca membri ai familiei unui lucrător.