Capitolul 4 - ACCIDENTELE DE MUNCĂ ŞI BOLILE PROFESIONALE - Regulamentul 1408/14-iun-1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
CAPITOLUL 4:ACCIDENTELE DE MUNCĂ ŞI BOLILE PROFESIONALE
Art. 52: Reşedinţa într-un alt stat decât statul competent. Reguli generale
Un lucrător care îşi are reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul competent, şi care este victima unui accident de muncă sau a unei boli profesionale beneficiază în statul de reşedinţă de:
a)prestaţii în natură acordate, în numele instituţiei competente, de către instituţia de la locul său de reşedinţă, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, ca şi când ar fi afiliat la aceasta;
b)prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în conformitate cu legislaţia pe care o aplică. Cu toate acestea, după acordul dintre instituţia competentă şi instituţia de la locul de reşedinţă, aceste prestaţii pot fi acordate de cea din urmă instituţie în numele celei dintâi, în conformitate cu legislaţia statului competent.
Art. 53: Lucrătorii frontalieri. Regulă specială
Un lucrător frontalier poate obţine prestaţii şi pe teritoriul statului competent. Aceste prestaţii sunt acordate de instituţia competentă în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei acelui stat, ca şi când lucrătorul şi-ar avea reşedinţa acolo.
Art. 54: Şederea sau transferul reşedinţei în statul competent
(1)Un lucrător prevăzut la articolul 52, care are drept de şedere pe teritoriul statului competent, beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei acelui stat, chiar dacă acesta a beneficiat deja de prestaţii anterior şederii sale. Cu toate acestea, această dispoziţie nu se aplică lucrătorilor frontalieri.
(2)Un lucrător prevăzut la articolul 52, care îşi transferă reşedinţa pe teritoriul statului competent, beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei acelui stat, chiar dacă acesta a beneficiat deja de prestaţii înainte de transferul reşedinţei sale.
Art. 55: Şederea în afara statului competent. Întoarcerea sau transferul reşedinţei într-un alt stat membru după suferirea unui accident sau contractarea unei boli profesionale. Necesitatea deplasării într-un alt stat pentru a primi tratament adecvat
(1)Un lucrător care suferă un accident de muncă sau contractează o boală profesională şi:
a)care are drept de şedere pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent sau
b)care, după ce a dobândit dreptul la prestaţii pe cheltuiala instituţiei competente, este autorizat de acea instituţie să se întoarcă pe teritoriul statului membru în care îşi are reşedinţa sau să-şi transfere reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru
c)care este autorizat de instituţia competentă să se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru pentru a primi acolo tratament adecvat stării sale
are dreptul:
(i)la prestaţii în natură acordate în numele instituţiei competente de instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, ca şi când ar fi afiliat la aceasta, perioada de acordare a prestaţiilor urmând să fie, cu toate acestea, reglementată de legislaţia statului competent;
(ii)la prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în conformitate cu legislaţia pe care o aplică. Cu toate acestea, după acordul dintre instituţia competentă şi instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă, aceste prestaţii pot fi acordate de cea din urmă instituţie în numele celei dintâi instituţii, în conformitate cu legislaţia statului competent.
(2)Autorizaţia necesară în temeiul alineatului (1) litera (b) poate fi refuzată numai dacă s-a stabilit că deplasarea persoanei în cauză este de natură să-i compromită starea sănătăţii sau tratamentul pe care îl primeşte.
Autorizaţia necesară în temeiul alineatului (1) litera (c) nu poate fi refuzată în cazul în care tratamentul respectiv nu poate fi acordat persoanei respective pe teritoriul statului membru pe care îşi are reşedinţa.
Art. 56: Accidente de traseu
Se consideră că un accident de traseu produs pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent s-a produs pe teritoriul statului competent.
Art. 57: Prestaţii pentru o boală profesională, în cazul în care persoana în cauză a fost expusă aceluiaşi risc în mai multe state membre
(1)În cazul în care o persoană care a contractat o boală profesională a desfăşurat, în temeiul legislaţiei a două sau mai multe state membre, o activitate care este posibil să fi cauzat acea boală, prestaţiile pe care aceasta sau urmaşii acesteia le pot pretinde se acordă exclusiv în temeiul legislaţiei ultimului dintre aceste state ale cărei condiţii sunt îndeplinite, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile alineatelor (2) şi (3).
(2)Dacă, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, acordarea prestaţiilor pentru o boală profesională este condiţionată de diagnosticarea bolii respective mai întâi pe teritoriul său, se consideră că această condiţie este îndeplinită, dacă boala a fost diagnosticată mai întâi pe teritoriul unui alt stat membru.
(3)În cazul pneumoconiozei sclerogene, se aplică următoarele dispoziţii:
a)dacă, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, acordarea prestaţiilor pentru o boală profesională este condiţionată de diagnosticarea bolii respective într-o limită de timp specifică în urma încetării ultimei activităţi care poate să fi cauzat această boală, instituţia competentă a statului respectiv, atunci când examinează perioada în care s-a desfăşurat această activitate, ia în calcul, în măsura necesară, activităţi de aceeaşi natură desfăşurate în temeiul legislaţiei altor state membre, ca şi când ele ar fi fost desfăşurate în temeiul legislaţiei celui dintâi stat;
b)dacă, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, acordarea prestaţiilor pentru o boală profesională este condiţionată de faptul ca activitatea care este posibil să fi cauzat boala respectivă să fi fost desfăşurată pe o anumită perioadă de timp, instituţia competentă din acel stat ia în calcul, în măsura necesară, perioadele pe parcursul cărora a fost desfăşurată această activitate în temeiul legislaţiei oricărui alt stat membru, ca şi când ar fi fost desfăşurată în temeiul legislaţiei celui dintâi stat;
c)costul prestaţiilor în numerar, inclusiv indemnizaţiile, se împarte între instituţiile competente ale statelor membre pe ale căror teritorii persoana respectivă a desfăşurat o activitate care ar fi putut cauza boala. Această împărţire se face conform raportului dintre durata perioadelor de asigurare pentru limită de vârstă efectuate în temeiul legislaţiilor fiecăruia dintre state şi durata totală a perioadelor de asigurare pentru limită de vârstă realizate în cadrul legislaţiilor tuturor acestor state la data la care au început prestaţiile.
(4)Consiliul stabileşte în unanimitate, la propunerea Comisiei, bolile profesionale cărora li se aplică dispoziţiile alineatului (3).
Art. 58: Calcularea prestaţiilor în numerar
(1)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că, la calcularea prestaţiilor în numerar, se are în vedere un salariu mediu stabileşte acest salariu mediu exclusiv în funcţie de salariile înregistrate în timpul perioadelor realizate în temeiul respectivei legislaţii.
(2)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că, la calcularea prestaţiilor în numerar, se are în vedere un salariu forfetar are în vedere exclusiv acest salariu forfetar sau, după caz, media salariilor forfetare corespunzătoare perioadelor realizate în temeiul respectivei legislaţii.
(3)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că suma prestaţiilor în numerar variază în funcţie de numărul de membri ai familiei ia în calcul şi membrii de familie ai persoanei în cauză care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, ca şi când ei şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul statului competent.
Art. 59: Cheltuielile de transport al victimei
(1)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede suportarea cheltuielilor de transport al victimei, fie până la reşedinţa sa, fie până la unitatea spitalicească, a unei persoane care a suferit un accident de muncă sau suferă de o boală profesională suportă aceste cheltuieli până la locul corespunzător de pe teritoriul unui alt stat membru pe care îşi are reşedinţa persoana respectivă, cu condiţia ca acea instituţie să fi autorizat în prealabil un astfel de transport, ţinând seama pe deplin de motivele care îl justifică. Această autorizare nu este solicitată în cazul unui lucrător frontalier.
(2)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede suportarea cheltuielilor de transport al corpului neînsufleţit al victimei până la locul înhumării suportă aceste cheltuieli până la locul corespunzător de pe teritoriul unui alt stat membru în care îşi avea reşedinţa persoana respectivă în momentul accidentului, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică.
Art. 60
(1)În cazul agravării unei boli profesionale pentru care un lucrător a beneficiat sau beneficiază de o prestaţie în temeiul legislaţiei unui stat membru, se aplică următoarele dispoziţii:
a)dacă lucrătorul, din momentul în care beneficiază de prestaţii, nu a desfăşurat, în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, o activitate care ar fi putut să-i provoace sau să-i agraveze boala respectivă, instituţia competentă a celui dintâi stat membru este obligată să suporte costul prestaţiilor, având în vedere agravarea, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică;
b)dacă lucrătorul, din momentul în care beneficiază de prestaţii, a desfăşurat o astfel de activitate în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, instituţia competentă a celui dintâi stat este obligată să suporte costul prestaţiilor, fără să ia în considerare agravarea, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică. Instituţia competentă din cel de-al doilea stat acordă lucrătorului un supliment, al cărui cuantum este egal cu diferenţa dintre valoarea prestaţiilor datorate după agravare şi cea a prestaţiilor care ar fi fost datorate înainte de agravare, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, dacă boala respectivă s-ar fi produs sub incidenţa legislaţiei acelui stat;
c)dacă, în cazul prevăzut la litera (b), un lucrător care suferă de pneumoconioză sclerogenă sau de o boală care este stabilită în aplicarea dispoziţiilor articolului 57 alineatul (4) nu are dreptul la prestaţii în temeiul legislaţiei celui de-al doilea stat, instituţia competentă a celui dintâi stat este obligată să furnizeze prestaţii, luând în considerare agravarea, în temeiul legislaţiei pe care o aplică. Cu toate acestea, instituţia competentă a celui de-al doilea stat suportă costul diferenţei dintre valoarea prestaţiilor în numerar, inclusiv a indemnizaţiilor, datorate de instituţia competentă a celui dintâi stat, luând în considerare agravarea şi valoarea prestaţiilor corespunzătoare care erau datorate înainte de agravare.
(2)În cazul agravării unei boli profesionale care a determinat aplicarea dispoziţiilor articolului 57 alineatul (3) litera (c), se aplică următoarele dispoziţii:
a)instituţia competentă care a acordat prestaţiile în temeiul dispoziţiilor articolului 57 alineatul (1) este obligată să furnizeze prestaţii în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, luând în considerare agravarea;
b)costul prestaţiilor în numerar, inclusiv al indemnizaţiilor, continuă să fie împărţit între instituţiile care au suportat împreună costurile prestaţiilor anterioare în conformitate cu articolul 57 alineatul (3) litera (c). Cu toate acestea, în cazul în care victima a desfăşurat din nou o activitate care i-ar putea cauza sau agrava boala profesională respectivă, fie în temeiul legislaţiei unuia dintre statele membre în care aceasta a desfăşurat deja o activitate de aceeaşi natură, fie în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, instituţia competentă a statului respectiv suportă costul diferenţei dintre valoarea prestaţiilor datorate, luând în considerare agravarea, şi valoarea prestaţiilor datorate înainte de agravare.
Art. 61: Reguli pentru luarea în considerare a caracteristicilor anumitor legislaţii
(1)Dacă nu există nici o asigurare împotriva accidentelor de muncă sau bolilor profesionale pe teritoriul statului membru în care se găseşte lucrătorul sau dacă această asigurare există, dar nu există nici o instituţie responsabilă pentru acordarea prestaţiilor în natură, prestaţiile respective sunt acordate de instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă care răspunde de acordarea prestaţiilor în natură în cazuri de boală.
(2)În cazul în care legislaţia statului competent condiţionează prestaţiile în natură complet gratuite de utilizarea unui serviciu medical organizat de angajator, se consideră că prestaţiile în natură acordate în cazurile menţionate la articolele 52 şi 55 alineatul (1) au fost acordate de un astfel de serviciu medical.
(3)În cazul în care legislaţia statului competent include un regim care prevede obligaţiile angajatorului, se consideră că prestaţiile în natură acordate în cazurile prevăzute la articolele 52 şi 55 alineatul (1) au fost acordate la solicitarea instituţiei competente.
(4)În cazul în care regimul din statul competent privind compensaţiile acordate pentru accidente de muncă nu are caracter de asigurare obligatorie, acordarea prestaţiilor în natură se face în mod direct de către angajator sau de către asigurătorul implicat.
(5)În cazul în care legislaţia unui stat membru prevede în mod explicit sau implicit că accidentele de muncă sau bolile profesionale care s-au produs sau care au fost înregistrate anterior sunt luate în considerare pentru evaluarea gradului de incapacitate, instituţia competentă a acelui stat ia în considerare şi accidentele de muncă sau bolile profesionale care s-au produs sau au fost înregistrate anterior în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, ca şi cum ele s-ar fi produs sau ar fi fost înregistrate în temeiul legislaţiei pe care o aplică.
Art. 62: Regimul aplicabil în cazul în care există mai multe regimuri în ţara de reşedinţă sau de şedere. Durata maximă a acestor prestaţii
(1)Dacă legislaţia ţării de şedere sau de reşedinţă include mai multe regimuri de asigurare, dispoziţiile aplicabile lucrătorilor prevăzuţi la articolul 52 sau la articolul 55 alineatul (1) sunt cele ale regimului de care aparţin lucrătorii manuali din industria siderurgică. Cu toate acestea, dacă legislaţia menţionată include un regim special pentru lucrătorii din mine şi unităţi asimilate, dispoziţiile regimului respectiv se aplică acelei categorii de lucrători în cazul în care instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă căreia i se adresează este competentă să aplice regimul respectiv.
(2)Dacă legislaţia unui stat membru stabileşte o perioadă maximă pentru acordarea prestaţiilor, instituţia care aplică această legislaţie poate să ia în considerare orice perioadă pe parcursul căreia prestaţiile au fost deja acordate de instituţia unui alt stat membru.
Art. 63
(1)Instituţia competentă este obligată să ramburseze valoarea prestaţiilor în natură acordate în numele său în temeiul dispoziţiilor articolelor 52 şi 55 alineatul (1).
(2)Rambursările prevăzute la alineatul (1) se stabilesc şi se efectuează în conformitate cu modalităţile prevăzute de regulamentul de aplicare prevăzut la articolul 97, la prezentarea dovezii cheltuielilor efectiv realizate.
(3)Două sau mai multe state membre sau autorităţile competente din aceste state pot prevedea alte metode de rambursare sau pot renunţa la orice rambursare între instituţiile care intră sub jurisdicţia lor.