Art. 52. - Art. 52: Reşedinţa într-un alt stat decât statul competent. Reguli generale - Regulamentul 1408/14-iun-1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 52: Reşedinţa într-un alt stat decât statul competent. Reguli generale
Un lucrător care îşi are reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul competent, şi care este victima unui accident de muncă sau a unei boli profesionale beneficiază în statul de reşedinţă de:
a)prestaţii în natură acordate, în numele instituţiei competente, de către instituţia de la locul său de reşedinţă, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, ca şi când ar fi afiliat la aceasta;
b)prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în conformitate cu legislaţia pe care o aplică. Cu toate acestea, după acordul dintre instituţia competentă şi instituţia de la locul de reşedinţă, aceste prestaţii pot fi acordate de cea din urmă instituţie în numele celei dintâi, în conformitate cu legislaţia statului competent.