Art. 54. - Art. 54: Şederea sau transferul reşedinţei în statul competent - Regulamentul 1408/14-iun-1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 54: Şederea sau transferul reşedinţei în statul competent
(1)Un lucrător prevăzut la articolul 52, care are drept de şedere pe teritoriul statului competent, beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei acelui stat, chiar dacă acesta a beneficiat deja de prestaţii anterior şederii sale. Cu toate acestea, această dispoziţie nu se aplică lucrătorilor frontalieri.
(2)Un lucrător prevăzut la articolul 52, care îşi transferă reşedinţa pe teritoriul statului competent, beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei acelui stat, chiar dacă acesta a beneficiat deja de prestaţii înainte de transferul reşedinţei sale.