Art. 63. - Regulamentul 1408/14-iun-1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 63
(1)Instituţia competentă este obligată să ramburseze valoarea prestaţiilor în natură acordate în numele său în temeiul dispoziţiilor articolelor 52 şi 55 alineatul (1).
(2)Rambursările prevăzute la alineatul (1) se stabilesc şi se efectuează în conformitate cu modalităţile prevăzute de regulamentul de aplicare prevăzut la articolul 97, la prezentarea dovezii cheltuielilor efectiv realizate.
(3)Două sau mai multe state membre sau autorităţile competente din aceste state pot prevedea alte metode de rambursare sau pot renunţa la orice rambursare între instituţiile care intră sub jurisdicţia lor.