Secţiunea 1 - Dreptul la prestaţii - Regulamentul 1408/14-iun-1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Secţiunea 1:Dreptul la prestaţii
Art. 52: Reşedinţa într-un alt stat decât statul competent. Reguli generale
Un lucrător care îşi are reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul competent, şi care este victima unui accident de muncă sau a unei boli profesionale beneficiază în statul de reşedinţă de:
a)prestaţii în natură acordate, în numele instituţiei competente, de către instituţia de la locul său de reşedinţă, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, ca şi când ar fi afiliat la aceasta;
b)prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în conformitate cu legislaţia pe care o aplică. Cu toate acestea, după acordul dintre instituţia competentă şi instituţia de la locul de reşedinţă, aceste prestaţii pot fi acordate de cea din urmă instituţie în numele celei dintâi, în conformitate cu legislaţia statului competent.
Art. 53: Lucrătorii frontalieri. Regulă specială
Un lucrător frontalier poate obţine prestaţii şi pe teritoriul statului competent. Aceste prestaţii sunt acordate de instituţia competentă în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei acelui stat, ca şi când lucrătorul şi-ar avea reşedinţa acolo.
Art. 54: Şederea sau transferul reşedinţei în statul competent
(1)Un lucrător prevăzut la articolul 52, care are drept de şedere pe teritoriul statului competent, beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei acelui stat, chiar dacă acesta a beneficiat deja de prestaţii anterior şederii sale. Cu toate acestea, această dispoziţie nu se aplică lucrătorilor frontalieri.
(2)Un lucrător prevăzut la articolul 52, care îşi transferă reşedinţa pe teritoriul statului competent, beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei acelui stat, chiar dacă acesta a beneficiat deja de prestaţii înainte de transferul reşedinţei sale.
Art. 55: Şederea în afara statului competent. Întoarcerea sau transferul reşedinţei într-un alt stat membru după suferirea unui accident sau contractarea unei boli profesionale. Necesitatea deplasării într-un alt stat pentru a primi tratament adecvat
(1)Un lucrător care suferă un accident de muncă sau contractează o boală profesională şi:
a)care are drept de şedere pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent sau
b)care, după ce a dobândit dreptul la prestaţii pe cheltuiala instituţiei competente, este autorizat de acea instituţie să se întoarcă pe teritoriul statului membru în care îşi are reşedinţa sau să-şi transfere reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru
c)care este autorizat de instituţia competentă să se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru pentru a primi acolo tratament adecvat stării sale
are dreptul:
(i)la prestaţii în natură acordate în numele instituţiei competente de instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, ca şi când ar fi afiliat la aceasta, perioada de acordare a prestaţiilor urmând să fie, cu toate acestea, reglementată de legislaţia statului competent;
(ii)la prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în conformitate cu legislaţia pe care o aplică. Cu toate acestea, după acordul dintre instituţia competentă şi instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă, aceste prestaţii pot fi acordate de cea din urmă instituţie în numele celei dintâi instituţii, în conformitate cu legislaţia statului competent.
(2)Autorizaţia necesară în temeiul alineatului (1) litera (b) poate fi refuzată numai dacă s-a stabilit că deplasarea persoanei în cauză este de natură să-i compromită starea sănătăţii sau tratamentul pe care îl primeşte.
Autorizaţia necesară în temeiul alineatului (1) litera (c) nu poate fi refuzată în cazul în care tratamentul respectiv nu poate fi acordat persoanei respective pe teritoriul statului membru pe care îşi are reşedinţa.
Art. 56: Accidente de traseu
Se consideră că un accident de traseu produs pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent s-a produs pe teritoriul statului competent.
Art. 57: Prestaţii pentru o boală profesională, în cazul în care persoana în cauză a fost expusă aceluiaşi risc în mai multe state membre
(1)În cazul în care o persoană care a contractat o boală profesională a desfăşurat, în temeiul legislaţiei a două sau mai multe state membre, o activitate care este posibil să fi cauzat acea boală, prestaţiile pe care aceasta sau urmaşii acesteia le pot pretinde se acordă exclusiv în temeiul legislaţiei ultimului dintre aceste state ale cărei condiţii sunt îndeplinite, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile alineatelor (2) şi (3).
(2)Dacă, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, acordarea prestaţiilor pentru o boală profesională este condiţionată de diagnosticarea bolii respective mai întâi pe teritoriul său, se consideră că această condiţie este îndeplinită, dacă boala a fost diagnosticată mai întâi pe teritoriul unui alt stat membru.
(3)În cazul pneumoconiozei sclerogene, se aplică următoarele dispoziţii:
a)dacă, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, acordarea prestaţiilor pentru o boală profesională este condiţionată de diagnosticarea bolii respective într-o limită de timp specifică în urma încetării ultimei activităţi care poate să fi cauzat această boală, instituţia competentă a statului respectiv, atunci când examinează perioada în care s-a desfăşurat această activitate, ia în calcul, în măsura necesară, activităţi de aceeaşi natură desfăşurate în temeiul legislaţiei altor state membre, ca şi când ele ar fi fost desfăşurate în temeiul legislaţiei celui dintâi stat;
b)dacă, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, acordarea prestaţiilor pentru o boală profesională este condiţionată de faptul ca activitatea care este posibil să fi cauzat boala respectivă să fi fost desfăşurată pe o anumită perioadă de timp, instituţia competentă din acel stat ia în calcul, în măsura necesară, perioadele pe parcursul cărora a fost desfăşurată această activitate în temeiul legislaţiei oricărui alt stat membru, ca şi când ar fi fost desfăşurată în temeiul legislaţiei celui dintâi stat;
c)costul prestaţiilor în numerar, inclusiv indemnizaţiile, se împarte între instituţiile competente ale statelor membre pe ale căror teritorii persoana respectivă a desfăşurat o activitate care ar fi putut cauza boala. Această împărţire se face conform raportului dintre durata perioadelor de asigurare pentru limită de vârstă efectuate în temeiul legislaţiilor fiecăruia dintre state şi durata totală a perioadelor de asigurare pentru limită de vârstă realizate în cadrul legislaţiilor tuturor acestor state la data la care au început prestaţiile.
(4)Consiliul stabileşte în unanimitate, la propunerea Comisiei, bolile profesionale cărora li se aplică dispoziţiile alineatului (3).
Art. 58: Calcularea prestaţiilor în numerar
(1)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că, la calcularea prestaţiilor în numerar, se are în vedere un salariu mediu stabileşte acest salariu mediu exclusiv în funcţie de salariile înregistrate în timpul perioadelor realizate în temeiul respectivei legislaţii.
(2)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că, la calcularea prestaţiilor în numerar, se are în vedere un salariu forfetar are în vedere exclusiv acest salariu forfetar sau, după caz, media salariilor forfetare corespunzătoare perioadelor realizate în temeiul respectivei legislaţii.
(3)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede că suma prestaţiilor în numerar variază în funcţie de numărul de membri ai familiei ia în calcul şi membrii de familie ai persoanei în cauză care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, ca şi când ei şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul statului competent.
Art. 59: Cheltuielile de transport al victimei
(1)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede suportarea cheltuielilor de transport al victimei, fie până la reşedinţa sa, fie până la unitatea spitalicească, a unei persoane care a suferit un accident de muncă sau suferă de o boală profesională suportă aceste cheltuieli până la locul corespunzător de pe teritoriul unui alt stat membru pe care îşi are reşedinţa persoana respectivă, cu condiţia ca acea instituţie să fi autorizat în prealabil un astfel de transport, ţinând seama pe deplin de motivele care îl justifică. Această autorizare nu este solicitată în cazul unui lucrător frontalier.
(2)Instituţia competentă a unui stat membru a cărui legislaţie prevede suportarea cheltuielilor de transport al corpului neînsufleţit al victimei până la locul înhumării suportă aceste cheltuieli până la locul corespunzător de pe teritoriul unui alt stat membru în care îşi avea reşedinţa persoana respectivă în momentul accidentului, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică.