Art. 71. - Un şomer care, în perioada ultimei încadrări în muncă, şi-a avut reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile următoare: - Regulamentul 1408/14-iun-1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 71
(1)Un şomer care, în perioada ultimei încadrări în muncă, şi-a avut reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile următoare:
a)_
(i)un lucrător frontalier care se află în şomaj parţial sau accidental la întreprinderea care îl încadrează beneficiază de prestaţii în conformitate cu legislaţia statului competent, ca şi când şi-ar fi avut reşedinţa pe teritoriul acelui stat; aceste prestaţii sunt acordate de instituţia competentă;
(ii)un lucrător frontalier aflat în şomaj total beneficiază de prestaţii în conformitate cu legislaţia statului membru pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa, ca şi când ar fi fost supus legislaţiei respective pe perioada ultimei încadrări în muncă; instituţia de la locul de reşedinţă acordă aceste prestaţii pe propria sa cheltuială;
b)_
(i)un lucrător, altul decât un lucrător frontalier care se află în şomaj parţial, accidental sau total şi care rămâne la dispoziţia angajatorului său sau a serviciilor de ocupare a forţei de muncă de pe teritoriul statului competent, beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei statului respectiv, ca şi când şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul acestuia; aceste prestaţii sunt acordate de instituţia competentă;
(ii)un lucrător, altul decât un lucrător frontalier care se află în şomaj total şi se pune la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă de pe teritoriul statului membru în care îşi are reşedinţa sau care revine pe acest teritoriu beneficiază de prestaţii în conformitate cu legislaţia acelui stat, ca şi când ar fi fost angajat acolo; aceste prestaţii sunt acordate de instituţia de la locul de reşedinţă pe cheltuiala proprie. Cu toate acestea, dacă un astfel de lucrător a dobândit dreptul la prestaţii pe cheltuiala instituţiei competente a statului membru sub incidenţa legislaţiei căruia s-a aflat ultima dată, acesta beneficiază de prestaţii în temeiul dispoziţiilor articolului 69. Beneficierea de prestaţii în temeiul legislaţiei statului în care îşi are reşedinţa se suspendă pentru oricare perioadă pe parcursul căreia şomerul poate, în temeiul articolului 69, să pretindă prestaţii în temeiul legislaţiei sub incidenţa căreia s-a aflat ultima dată.
(2)Un şomer nu poate solicita prestaţii în temeiul legislaţiei statului membru pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa atât timp cât are dreptul la prestaţii în temeiul alineatului (1) litera (a) punctul (i) sau litera (b) punctul (i).