Capitolul 2 - INVALIDITATEA - Regulamentul 1408/14-iun-1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
CAPITOLUL 2:INVALIDITATEA
Art. 37: Dispoziţii generale
(1)Un lucrător care a fost în mod succesiv sau alternativ supus legislaţiilor a două sau mai multe state membre şi care a realizat perioade de asigurare exclusiv în temeiul legislaţiilor în conformitate cu care suma prestaţiilor de invaliditate nu depinde de durata perioadelor de asigurare primeşte prestaţii în conformitate cu articolul 39. Prezentul articol nu se referă la majorările de pensii sau suplimentele de pensie pentru copii acordate în conformitate cu dispoziţiile capitolului 8.
(2)Anexa III menţionează, pentru fiecare stat membru în cauză, legislaţiile în vigoare pe teritoriul acestora, care sunt de tipul prevăzut la alineatul (1).
Art. 38: Cumulul perioadelor de asigurare
(1)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie condiţionează dobândirea, păstrarea sau redobândirea dreptului la prestaţii de realizarea perioadelor de asigurare ia în considerare, în măsura necesară, perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiei oricărui alt stat membru, ca şi când ar fi vorba despre perioade realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică.
(2)Dacă legislaţia unui stat membru condiţionează acordarea anumitor prestaţii de realizarea perioadelor de asigurare într-o profesie care face obiectul unui regim special sau, după caz, într-un anumit post, perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor altor state membre sunt luate în considerare în vederea acordării acestor prestaţii numai dacă au fost realizate în cadrul unui sistem de asigurare corespunzător sau, dacă această condiţie nu este îndeplinită, în aceeaşi profesie sau, după caz, în acelaşi post. Dacă, luându-se în considerare perioadele astfel realizate, persoana respectivă nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a beneficia de prestaţiile respective, aceste perioade se iau în calcul pentru acordarea prestaţiilor în cadrul regimului general sau, dacă această condiţie nu este îndeplinită, în conformitate cu regimul aplicabil muncitorilor sau angajaţilor, după caz.
Art. 39: Acordarea prestaţiilor
(1)Instituţia statului membru a cărui legislaţie era aplicabilă în momentul în care s-a produs incapacitatea de muncă urmată de invaliditate stabileşte, în conformitate cu dispoziţiile acestei legislaţii, dacă persoana respectivă îndeplineşte condiţiile necesare pentru acordarea dreptului la prestaţii, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 38.
(2)O persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alineatul (1) obţine prestaţiile exclusiv de la respectiva instituţie, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică.
(3)O persoană care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alineatul (1) beneficiază de prestaţii la care are încă dreptul în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 38.
(4)Dacă legislaţia aplicabilă în conformitate cu dispoziţiile alineatului (2) sau (3) prevede că valoarea prestaţiilor se stabileşte luându-se în calcul existenţa altor membri de familie decât copiii, instituţia competentă ia în considerare şi membrii de familie ai persoanei respective care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, ca şi când ei şi-ar avea reşedinţa pe teritoriul statului competent.
Art. 40: Dispoziţii generale
(1)Un lucrător care a fost în mod succesiv sau alternativ supus legislaţiilor a două sau mai multe state membre, dintre care cel puţin una nu este de tipul prevăzut la articolul 37 alineatul (1), beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile capitolului 3, care se aplică prin analogie, luându-se în considerare dispoziţiile alineatului (3).
(2)Cu toate acestea, un lucrător care suferă de incapacitate de muncă urmată de invaliditate în timp ce se supune unei legislaţii menţionate în anexa III beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile articolului 37 alineatul (1) cu două condiţii:
- ca el să îndeplinească condiţiile impuse de legislaţia respectivă sau de alte legislaţii de acelaşi tip, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 38, dar fără să fi recurs la perioade de asigurare realizate în temeiul legislaţiilor care nu sunt menţionate în anexa III,
- ca el să nu îndeplinească condiţiile care i-ar da dreptul la prestaţii în conformitate cu o legislaţie care nu este cuprinsă în anexa III.
(3)Decizia luată de instituţia dintr-un stat membru referitoare la gradul de invaliditate a unui solicitant este obligatorie pentru instituţia din oricare alt stat membru, cu condiţia ca acea concordanţă a condiţiilor referitoare la gradul de invaliditate între legislaţiile statelor respective să fie confirmată în anexa IV.
Art. 41
(1)În cazul agravării unei invalidităţi pentru care un lucrător beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei unui singur stat membru, se aplică următoarele dispoziţii:
a)dacă persoana în cauză nu a făcut obiectul legislaţiei unui alt stat membru din momentul în care beneficiază de prestaţii, instituţia competentă din primul stat este obligată să acorde prestaţiile, luând în considerare agravarea, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică;
b)dacă persoana în cauză a făcut obiectul legislaţiei unuia sau mai multor alte state membre de când primeşte prestaţii, i se acordă prestaţii luându-se în considerare agravarea, în conformitate cu dispoziţiile articolului 37 alineatul (1) sau articolului 40 alineatul (1) sau (2), după caz;
c)dacă valoarea totală a prestaţiei sau a prestaţiilor datorate în conformitate cu dispoziţiile literei (b) este mai mică decât valoarea prestaţiei de care persoana respectivă beneficia pe cheltuiala instituţiei care răspundea anterior de plată, această instituţie este obligată să-i plătească o sumă suplimentară egală cu diferenţa dintre cele două sume;
d)dacă, în cazul prevăzut la litera (b), instituţia competentă pentru incapacitatea iniţială este o instituţie din Ţările de Jos şi dacă, în mod cumulativ:
(i)boala care a cauzat agravarea este identică cu cea care a dat naştere la acordarea prestaţiilor în temeiul legislaţiei Ţărilor de Jos;
(ii)această afecţiune este o boală profesională în sensul legislaţiei statului membru căreia i s-a supus ultima dată persoana în cauză şi îi dă dreptul la plata suplimentului prevăzut la articolul 60 alineatul (1) litera (b) şi
(iii)legislaţia sau legislaţiile cărora li s-a supus persoana respectivă din momentul în care beneficiază de prestaţii sunt menţionate în anexa III, instituţia din Ţările de Jos continuă să furnizeze prestaţia iniţială după ce se produce agravarea, iar din prestaţia datorată în temeiul legislaţiei ultimului stat membru căreia i s-a supus persoana respectivă se scade valoarea prestaţiei din Ţările de Jos;
e)dacă, în cazul prevăzut la litera (b), persoana respectivă nu are dreptul la prestaţii pe cheltuiala instituţiei dintr-un alt stat membru, instituţia competentă din primul stat este obligată să acorde prestaţii, în conformitate cu legislaţia acelui stat, ţinând seama de agravare şi, după caz, de dispoziţiile articolului 38.
(2)În cazul agravării unei invalidităţi pentru care un lucrător beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiilor a două sau mai multor state, i se acordă prestaţiile ţinând seama de agravare, în conformitate cu dispoziţiile articolului 40 alineatul (1).
Art. 42: Stabilirea instituţiei responsabile pentru furnizarea de prestaţii în cazul reluării furnizării indemnizaţiilor de invaliditate
(1)Dacă furnizarea indemnizaţiilor urmează să fie reluată după suspendarea lor, această furnizare este asigurată de instituţia sau instituţiile care erau răspunzătoare de furnizarea indemnizaţiilor în momentul suspendării lor, fără a se aduce atingere articolului 43.
(2)Dacă, după retragerea indemnizaţiilor, starea persoanei în cauză justifică acordarea de noi prestaţii, acestea se acordă în conformitate cu dispoziţiile articolului 37 alineatul (1) sau ale articolului 40 alineatul (1) sau (2), după caz.
Art. 43: Conversia prestaţiilor de invaliditate în prestaţii pentru limită de vârstă
(1)Prestaţiile de invaliditate se convertesc în prestaţii pentru limită de vârstă, după caz, în condiţiile prevăzute de legislaţia sau legislaţiile în conformitate cu care au fost acordate şi în conformitate cu dispoziţiile capitolului 3.
(2)În cazul în care o persoană care primeşte prestaţii de invaliditate poate, în temeiul articolului 49, să solicite prestaţii de limită de vârstă în conformitate cu legislaţia altor state membre, orice instituţie a unui stat membru care răspunde de furnizarea prestaţiilor de invaliditate continuă să furnizeze acestei persoane prestaţiile de invaliditate la care are dreptul în conformitate cu legislaţia pe care o aplică până când dispoziţiile alineatului (1) devin aplicabile în privinţa acelei instituţii.
(3)Cu toate acestea, dacă în cazul prevăzut la alineatul (2), prestaţiile de invaliditate au fost acordate în conformitate cu dispoziţiile articolului 39, instituţia care rămâne responsabilă pentru furnizarea acestor indemnizaţii poate aplica dispoziţiile articolului 49 alineatul (1) litera (a), ca şi când beneficiarul prestaţiilor respective ar îndeplini condiţiile impuse de legislaţia statului membru respectiv privind acordarea dreptului la prestaţii pentru limită de vârstă, prin înlocuirea sumei prestaţiilor de invaliditate datorate de respectiva instituţie cu suma teoretică prevăzută la articolul 46 alineatul (2) litera (a).