Art. 77. - Art. 77: Copiii aflaţi în întreţinerea titularilor unor pensii sau indemnizaţii - Regulamentul 1408/14-iun-1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 77: Copiii aflaţi în întreţinerea titularilor unor pensii sau indemnizaţii
(1)Termenul "prestaţii", în sensul prezentului articol, înseamnă alocaţii familiale prevăzute pentru titularii unei pensii sau indemnizaţii pentru limită de vârstă, de invaliditate, pentru un accident de muncă sau o boală profesională, precum şi majorări sau suplimentări ale acestor pensii sau indemnizaţii pentru copiii acestor titulari, cu excepţia suplimentelor acordate în temeiul asigurărilor împotriva accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
(2)Prestaţiile se acordă în conformitate cu regulile următoare, indiferent de statul membru pe al cărui teritoriu îşi are reşedinţa titularul pensiilor sau indemnizaţiilor sau copiii lui:
a)titularului unei pensii sau indemnizaţii acordate în temeiul legislaţiei unui singur stat membru, în conformitate cu legislaţia statului membru responsabil pentru pensie sau indemnizaţie;
b)titularului unor pensii sau indemnizaţii în temeiul legislaţiei mai multor state membre:
(i)în conformitate cu legislaţia aceluia dintre aceste state pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa, dacă dreptul la una dintre prestaţiile prevăzute la alineatul (1) este dobândit în temeiul legislaţiei acelui stat, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 79 alineatul (1) litera (a) sau
(ii)în celelalte cazuri, în conformitate cu aceea dintre legislaţiile acestor state în temeiul căreia persoana în cauză a realizat cea mai îndelungată perioadă de asigurare, cu condiţia ca, ţinând seama, după caz, de dispoziţiile articolului 79 alineatul (1) litera (a), un drept la una dintre prestaţiile menţionate la punctul (i) să fi fost dobândit în temeiul legislaţiei respective; dacă nici un drept la prestaţii nu este dobândit în temeiul acelei legislaţii, condiţiile pentru dobândirea unui astfel de drept în temeiul legislaţiilor celorlalte state respective sunt examinate în ordinea descrescătoare a duratei perioadelor de asigurare realizate în temeiul legislaţiei acelor state.