Capitolul ii - FUNCŢIONAREA POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ŞI GĂRZII DE COASTĂ LA NIVEL EUROPEAN - Regulamentul 1896/13-nov-2019 privind Poliţia de frontieră şi garda de coastă la nivel european şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1052/2013 şi (UE) 2016/1624
Acte UE
Jurnalul Oficial 295L
În vigoare Versiune de la: 2 August 2021
CAPITOLUL II:FUNCŢIONAREA POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ŞI GĂRZII DE COASTĂ LA NIVEL EUROPEAN
Art. 10: Sarcinile Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă
(1)Agenţia îndeplineşte următoarele sarcini:
a)monitorizează fluxurile de migraţie şi efectuează analize de risc cu privire la toate aspectele gestionării integrate a frontierelor;
b)monitorizează nevoile operative ale statelor membre în ceea ce priveşte punerea în aplicare a returnărilor, inclusiv prin colectarea de date operative;
c)efectuează evaluări ale vulnerabilităţii care includ evaluări ale capacităţii statelor membre şi ale gradului de pregătire al acestora pentru a face faţă ameninţărilor şi provocărilor cu care se confruntă la frontierele externe;
d)monitorizează gestionarea frontierelor externe prin intermediul ofiţerilor de legătură ai agenţiei în statele membre;
e)monitorizează respectarea drepturilor fundamentale în toate activităţile sale la frontierele externe şi în operaţiunile de returnare;
f)sprijină dezvoltarea şi funcţionarea EUROSUR;
g)sprijină statele membre în situaţiile în care este nevoie de o asistenţă tehnică şi operaţională sporită la frontierele externe, prin coordonarea şi organizarea de operaţiuni comune, ţinând seama de faptul că unele situaţii pot implica urgenţe umanitare şi operaţiuni de salvare pe mare în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu dreptul internaţional;
h)sprijină statele membre în situaţiile în care este nevoie de o asistenţă tehnică şi operaţională sporită la frontierele externe, prin lansarea de intervenţii rapide la frontierele externe ale statelor membre care se confruntă cu provocări specifice şi disproporţionate, ţinând seama de faptul că unele situaţii pot implica urgenţe umanitare şi operaţiuni de salvare pe mare în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu dreptul internaţional;
i)oferă asistenţă tehnică şi operaţională statelor membre şi ţărilor terţe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 656/2014 şi cu dreptul internaţional, în operaţiunile de căutare şi de salvare a persoanelor aflate în pericol pe mare, care pot fi declanşate în cursul operaţiunilor de supraveghere a frontierelor pe mare;
j)trimite corpul permanent în cadrul echipelor de gestionare a frontierelor, al echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei şi al echipelor de returnare (denumite generic "echipe") în cursul operaţiunilor comune şi al intervenţiilor rapide la frontieră, al operaţiunilor de returnare şi al intervenţiilor de returnare;
k)constituie o rezervă de echipamente tehnice, inclusiv o rezervă de echipamente pentru reacţie rapidă, care urmează să fie trimise în cadrul operaţiunilor comune, al intervenţiilor rapide la frontieră şi al echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei, precum şi în cadrul operaţiunilor de returnare şi al intervenţiilor de returnare;
l)dezvoltă şi gestionează, cu sprijinul unui mecanism intern de control al calităţii, capacităţile umane şi tehnice proprii în scopul de a contribui la corpul permanent, inclusiv la recrutarea şi formarea membrilor personalului său care acţionează în calitate de membri ai echipei, şi la rezerva de echipamente tehnice;
m)în cadrul echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei în zonele hotspot;
(i)trimite personal operativ şi echipamente tehnice pentru a oferi sprijin în vederea verificării, a intervievării migranţilor pentru culegerea de informaţii, a identificării şi a prelevării de amprente digitale;
(ii)stabileşte, în cooperare cu EASO şi cu autorităţile naţionale competente, o procedură pentru a îndruma persoanele care au nevoie de protecţie internaţională sau care doresc să o solicite şi pentru a oferi informaţii iniţiale acestor persoane, inclusiv o procedură pentru identificarea grupurilor vulnerabile;
n)oferă sprijin în toate etapele procesului de returnare, fără a intra în aspectele de fond ale deciziilor de returnare, care rămân în responsabilitatea exclusivă a statelor membre, oferă asistenţă în ceea ce priveşte coordonarea şi organizarea operaţiunilor de returnare şi acordă sprijin tehnic şi operativ în vederea îndeplinirii obligaţiei de returnare a persoanelor returnate şi sprijin tehnic şi operativ pentru operaţiunile şi intervenţiile de returnare, inclusiv în circumstanţe care impun o asistenţă sporită;
o)instituie o rezervă de observatori pentru returnările forţate;
p)trimite echipe de returnare în cursul intervenţiilor de returnare;
q)în cadrul mandatelor respective ale agenţiilor vizate, cooperează cu Europol şi cu Eurojust şi oferă sprijin statelor membre în situaţiile în care este nevoie de o asistenţă tehnică şi operaţională sporită la frontierele externe în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere şi a terorismului;
r)cooperează cu EASO, în cadrul mandatelor lor respective, în special pentru a facilita luarea de măsuri în cazurile în care resortisanţii ţărilor terţe a căror cerere de protecţie internaţională a fost respinsă printr-o decizie definitivă fac obiectul returnării;
s)cooperează cu FRA, în cadrul mandatelor lor respective, pentru a asigura aplicarea continuă şi uniformă a acquis-ului Uniunii în domeniul drepturilor fundamentale;
t)cooperează cu Agenţia Europeană pentru Controlul Pescuitului (EFCA) şi cu Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă (EMSA), în cadrul mandatelor lor respective, în vederea sprijinirii autorităţilor naţionale care îndeplinesc funcţiile de gardă de coastă prevăzute la articolul 69, inclusiv salvarea de vieţi pe mare, prin furnizarea de servicii, informaţii, echipamente şi formare, precum şi prin coordonarea operaţiunilor cu scopuri multiple;
u)cooperează cu ţările terţe în domeniile care intră sub incidenţa prezentului regulament, inclusiv prin eventuala trimitere operativă a echipelor de gestionare a frontierelor în ţări terţe;
v)acordă sprijin statelor membre şi ţărilor terţe în contextul cooperării tehnice şi operative dintre acestea în ceea ce priveşte aspectele care intră sub incidenţa prezentului regulament;
w)acordă sprijin statelor membre şi ţărilor terţe în ceea ce priveşte formarea poliţiştilor de frontieră naţionali, a altor categorii relevante de personal şi a experţilor în materie de returnare, inclusiv prin stabilirea unor standarde şi programe comune de formare, care acoperă şi drepturile fundamentale;
x)participă la dezvoltarea şi gestionarea activităţilor de cercetare şi inovare relevante pentru controlul frontierelor externe, inclusiv utilizarea tehnologiilor avansate de supraveghere, şi dezvoltă proiecte-pilot proprii dacă acest lucru este necesar pentru realizarea activităţilor prevăzute de prezentul regulament;
y)dezvoltă standarde tehnice pentru schimbul de informaţii;
z)sprijină elaborarea de standarde tehnice pentru echipamentele din domeniul controlului la frontiere şi al returnării, inclusiv pentru interconectarea sistemelor şi a reţelelor, şi sprijină, după caz, dezvoltarea de standarde minime comune pentru supravegherea frontierelor externe, în conformitate cu responsabilităţile respective ale statelor membre şi ale Comisiei;
a1)instituie şi asigură funcţionarea reţelei de comunicaţii menţionate la articolul 14;
a2)dezvoltă şi operează, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725, sisteme de informaţii care permit schimbul rapid şi fiabil de informaţii referitoare la riscurile emergente în ceea ce priveşte gestionarea frontierelor externe, imigraţia ilegală şi returnarea, în strânsă cooperare cu Comisia, cu organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi cu Reţeaua europeană de migraţie instituită prin Decizia 2008/381/CE a Consiliului (36);
(36)Decizia 2008/381/CE a Consiliului din 14 mai 2008 de instituire a unei Reţele europene de migraţie (JO L 131, 21.5.2008, p. 7).
a3)furnizează asistenţa necesară pentru dezvoltarea unui mediu comun de schimb de informaţii, inclusiv pentru interoperabilitatea sistemelor, după caz;
a4)stabileşte standarde înalte pentru gestionarea frontierelor, permiţând transparenţa şi controlul public, respectând pe deplin dreptul aplicabil şi asigurând respectarea, protejarea şi promovarea drepturilor fundamentale;
a5)gestionează şi operează sistemul "Documente false şi autentice online" menţionat la articolul 79 şi sprijină statele membre prin facilitarea detectării fraudării documentelor;
a6)îndeplineşte sarcinile şi obligaţiile care revin agenţiei în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1240 al Parlamentului European şi al Consiliului (37) şi asigură instituirea şi funcţionarea unităţii centrale a ETIAS în conformitate cu articolul 7 din regulamentul respectiv;
(37)Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 septembrie 2018 de instituire a Sistemului european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile (ETIAS) şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1077/2011, (UE) nr. 515/2014, (UE) 2016/399, (UE) 2016/1624 şi (UE) 2017/2226 (JO L 236, 19.9.2018, p. 1).
a6^1) îndeplineşte sarcinile şi obligaţiile care revin agenţiei în temeiul Regulamentului (CE) nr. 767/2008;
a7)acordă sprijin statelor membre în ceea ce priveşte facilitarea persoanelor să traverseze frontierele externe.
(2)Agenţia realizează acţiuni de comunicare cu privire la aspectele care ţin de competenţa sa. Aceasta îi oferă publicului informaţii exacte, detaliate, prompte şi cuprinzătoare cu privire la activităţile sale.
Activităţile de comunicare nu prejudiciază sarcinile prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol, şi în special nu dezvăluie informaţii cu caracter operativ care, dacă ar fi făcute publice, ar periclita atingerea obiectivului operaţiunilor. Agenţia realizează acţiunile de comunicare fără a aduce atingere articolului 92 şi în conformitate cu planurile de comunicare şi difuzare aplicabile adoptate de Consiliul de administraţie şi în strânsă cooperare, după caz, cu alte organe, oficii şi agenţii.
Art. 11: Obligaţia de a coopera cu bună credinţă
Agenţia şi autorităţile naţionale responsabile cu gestionarea frontierelor, inclusiv garda de coastă în măsura în care îndeplineşte sarcini de control la frontiere, şi autorităţile naţionale responsabile cu returnarea au obligaţia de a coopera cu bună credinţă şi de a face schimb de informaţii.
Art. 12: Obligaţia de a face schimb de informaţii
(1)În scopul de a-şi îndeplini sarcinile care le sunt conferite prin prezentul regulament, agenţia şi autorităţile naţionale responsabile cu gestionarea frontierelor şi returnările, inclusiv garda de coastă în măsura în care îndeplineşte sarcini de control la frontiere şi autorităţile naţionale responsabile cu returnarea, partajează toate informaţiile necesare, în timp util şi cu exactitate, în conformitate cu prezentul regulament şi cu alte dispoziţii relevante din dreptul Uniunii şi din dreptul intern privind schimbul de informaţii.
(2)Agenţia ia măsurile adecvate în vederea facilitării schimbului de informaţii relevante pentru sarcinile sale cu Comisia şi statele membre.
Dacă informaţiile sunt relevante pentru îndeplinirea sarcinilor sale, agenţia transmite informaţiile respective altor organe, oficii sau agenţii relevante ale Uniunii, în scopul analizei de risc, al colectării de date statistice, al evaluării situaţiei din ţări terţe, al formării şi al acordării de sprijin statelor membre în legătură cu planificarea de contingenţă. În acest scop, între organele, oficiile şi agenţiile Uniunii se dezvoltă instrumentele şi structurile necesare.
(3)Agenţia ia toate măsurile necesare pentru a facilita schimbul de informaţii relevante pentru sarcinile sale cu Irlanda şi Regatul Unit, în cazul în care aceste informaţii au legătură cu activităţile la care acestea participă în conformitate cu articolul 70 şi articolul 100 alineatul (5).
Art. 13: Punctele de contact naţionale
(1)Fiecare stat membru desemnează un punct de contact naţional pentru comunicarea cu agenţia în toate aspectele legate de activităţile agenţiei, fără a aduce atingere rolului centrelor naţionale de coordonare. Punctele de contact naţionale trebuie să fie accesibile în orice moment şi să asigure difuzarea în timp util a tuturor informaţiilor primite de la agenţie către toate autorităţile relevante din statul membru în cauză, în special membrii Consiliului de administraţie şi centrul naţional de coordonare.
(2)Statele membre pot desemna până la doi membri ai personalului care reprezintă punctul lor de contact naţional pentru a fi desemnaţi la agenţie ca ofiţeri de legătură. Ofiţerii de legătură facilitează comunicarea dintre punctul de contact naţional şi agenţie şi pot, dacă este necesar, să participe la reuniunile relevante.
(3)Agenţia asigură ofiţerilor de legătură spaţiile necesare în sediul său, precum şi un sprijin adecvat pentru îndeplinirea sarcinilor acestora. Toate celelalte costuri care apar în legătură cu trimiterea ofiţerilor de legătură sunt suportate de statul membru. Consiliul de administraţie precizează normele şi condiţiile trimiterii, precum şi normele privind sprijinul adecvat care urmează să fie asigurat.
Art. 14: Reţeaua de comunicaţii
(1)Agenţia instituie o reţea de comunicaţii şi asigură funcţionarea acesteia pentru a pune la dispoziţie instrumente analitice şi de comunicare şi pentru a permite schimbul de informaţii sensibile neclasificate şi de informaţii clasificate într-un mediu securizat şi în timp aproape real cu şi între centrele naţionale de coordonare.
Orice sistem sau aplicaţie care utilizează reţeaua de comunicaţii respectă dreptul Uniunii privind protecţia datelor pe durata întregului său ciclu de viaţă.
Reţeaua de comunicaţii funcţionează 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână şi permite:
a)schimbul bilateral şi multilateral de informaţii în timp aproape real;
b)conferinţe audio şi video;
c)gestionarea, stocarea, transmiterea şi prelucrarea în mediu securizat a informaţiilor sensibile neclasificate;
d)gestionarea, stocarea, transmiterea şi prelucrarea în mediu securizat a informaţiilor clasificate UE până la nivelul CONFIDENTIEL UE/EU CONFIDENTIAL sau niveluri de clasificare naţionale echivalente, asigurând că informaţiile clasificate sunt gestionate, stocate, transmise şi prelucrate într-o secţiune separată şi acreditată în mod corespunzător a reţelei de comunicaţii.
(2)Agenţia oferă asistenţă tehnică şi se asigură că reţeaua de comunicaţii este disponibilă în permanenţă şi este în măsură să susţină sistemul de comunicaţii şi informaţii gestionat de agenţie.
Art. 15: Sistemele de schimb de informaţii şi aplicaţiile gestionate de agenţie
(1)Agenţia poate lua toate măsurile necesare în vederea facilitării schimbului de informaţii relevante pentru sarcinile sale cu Parlamentul European, Consiliul, Comisia, statele membre şi, dacă este cazul, cu alte instituţii ale Uniunii şi organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi organizaţiile internaţionale menţionate la articolul 68 alineatul (1) şi cu ţările terţe conform articolului 71.
(2)Agenţia dezvoltă, pune în aplicare şi operează un sistem de informaţii capabil să facă schimb de informaţii clasificate şi sensibile neclasificate cu actorii menţionaţi la alineatul (1) din prezentul articol, precum şi să facă schimb de date cu caracter personal menţionate la articolele 86-91, în conformitate cu articolul 92.
(3)Agenţia pune în aplicare sistemele de informaţii menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol în cadrul reţelei de comunicaţii menţionată la articolul 14, după caz.
Art. 16: Standarde tehnice pentru schimbul de informaţii
Agenţia elaborează standarde tehnice în cooperare cu statele membre, pentru:
(a)a interconecta reţeaua de comunicaţii menţionată la articolul 14 cu reţelele naţionale utilizate pentru stabilirea tablourilor situaţionale naţionale menţionate la articolul 25 şi cu alte sisteme de informaţii relevante în sensul prezentului regulament;
(b)a dezvolta sisteme de schimb de informaţii şi aplicaţii software relevante ale agenţiei şi ale statelor membre, în sensul prezentului regulament, şi a stabili interfeţe între aceste sisteme şi aplicaţii;
(c)a transmite tablourile situaţionale şi, după caz, tablourile situaţionale specifice menţionate la articolul 27 şi a asigura comunicarea între unităţile şi centrele relevante ale autorităţilor naţionale competente şi cu echipele trimise de agenţie prin diverse mijloace de comunicare, cum ar fi comunicaţiile prin satelit şi reţelele radio;
(d)a comunica poziţia activelor proprii, utilizând în mod optim dezvoltarea tehnologică a sistemului de navigaţie prin satelit instituit în cadrul programului Galileo, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1285/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (38).
(38)Regulamentul (UE) nr. 1285/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind punerea în aplicare şi exploatarea sistemelor europene de radionavigaţie prin satelit şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 876/2002 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 683/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 1).
Art. 17: Asigurarea informaţiilor
Statele membre se asigură, prin intermediul centrului lor naţional de coordonare şi sub supravegherea autorităţilor naţionale competente, că autorităţile lor, agenţiile lor şi alte organisme naţionale, atunci când utilizează reţeaua de comunicaţii menţionată la articolul 14 şi sistemele de schimb de informaţii ale agenţiei:
(a)au acces corespunzător şi continuu la sistemele şi reţelele relevante ale agenţiei sau la sistemele şi reţelele conectate la acestea;
(b)respectă standardele tehnice relevante prevăzute la articolul 16;
(c)aplică norme şi standarde de securitate echivalente cu cele aplicate de agenţie pentru gestionarea informaţiilor clasificate;
(d)fac schimb de informaţii sensibile neclasificate şi de informaţii clasificate, le prelucrează şi le stochează în conformitate cu articolul 92.
Art. 18: EUROSUR
Prezentul regulament instituie EUROSUR în calitate de cadru integrat pentru schimbul de informaţii şi pentru cooperarea operaţională în cadrul Poliţiei de frontieră şi gărzii de coastă la nivel european în vederea îmbunătăţirii conştientizării situaţiei şi a sporirii capacităţii de reacţie în scopul gestionării frontierelor Uniunii, inclusiv al detectării, prevenirii şi combaterii imigraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere şi în vederea contribuirii la asigurarea protecţiei vieţilor migranţilor şi la salvarea acestora.
Art. 19: Domeniul de aplicare al EUROSUR
(1)EUROSUR se utilizează pentru verificările efectuate la punctele de trecere a frontierei autorizate şi pentru supravegherea frontierelor externe terestre, maritime şi aeriene, inclusiv monitorizarea, detectarea, identificarea, urmărirea, prevenirea şi interceptarea trecerilor neautorizate ale frontierei, în scopul detectării, prevenirii şi combaterii imigraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere şi al contribuţiei la asigurarea protecţiei şi salvarea vieţilor migranţilor.
(2)EUROSUR nu se utilizează pentru nicio măsură legală sau administrativă luată după ce autorităţile competente ale unui stat membru au interceptat activităţi infracţionale transfrontaliere sau treceri neautorizate ale frontierelor externe de către persoane.
Art. 20: Componentele EUROSUR
(1)Statele membre şi agenţia utilizează EUROSUR pentru schimbul de informaţii şi pentru cooperarea în domeniul controlului frontierelor, ţinând seama de mecanismele existente de schimb de informaţii şi de cooperare. EUROSUR constă în următoarele componente:
a)centre naţionale de coordonare astfel cum sunt menţionate la articolul 21;
b)tablouri situaţionale naţionale astfel cum sunt menţionate la articolul 25;
c)un tablou situaţional european astfel cum este menţionat la articolul 26, care include informaţii privind secţiuni de frontieră externă cu niveluri de impact corespunzătoare;
d)tablouri situaţionale specifice astfel cum sunt menţionate la articolul 27;
e)serviciile de fuziune EUROSUR astfel cum sunt menţionate la articolul 28;
f)planificarea integrată astfel cum este menţionată la articolul 9.
(2)Centrele naţionale de coordonare furnizează agenţiei, prin intermediul reţelei de comunicaţii menţionate la articolul 14 şi al sistemelor relevante, informaţii, extrase din tablourile lor situaţionale naţionale şi, după caz, din tablourile situaţionale specifice, care sunt necesare pentru stabilirea şi actualizarea tabloului situaţional european.
(3)Agenţia oferă centrelor naţionale de coordonare, prin intermediul reţelei de comunicaţii, acces nelimitat, 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, la tablourile situaţionale specifice şi la tabloul situaţional european.
Art. 21: Centrele naţionale de coordonare
(1)Fiecare stat membru desemnează, administrează şi gestionează un centru naţional de coordonare care coordonează şi efectuează schimbul de informaţii în rândul tuturor autorităţilor responsabile cu controlul la frontierele externe la nivel naţional, precum şi cu celelalte centre naţionale de coordonare şi cu agenţia. Fiecare stat membru transmite Comisiei o notificare privind instituirea centrului său naţional de coordonare, Comisia informând imediat celelalte state membre şi agenţia în acest sens.
(2)Fără a aduce atingere articolului 13 şi în cadrul EUROSUR, centrul naţional de coordonare este punctul unic de contact pentru schimbul de informaţii şi pentru cooperarea cu alte centre naţionale de coordonare şi cu agenţia.
(3)Centrele naţionale de coordonare au următoarele atribuţii:
a)asigură în timp util schimbul de informaţii şi cooperarea promptă între toate autorităţile naţionale responsabile la nivel naţional cu controlul la frontierele externe, precum şi cu alte centre naţionale de coordonare şi cu agenţia;
b)asigură în timp util schimbul de informaţii cu autorităţile cu atribuţii în ceea ce priveşte căutarea şi salvarea, asigurarea respectării legii, azilul şi imigraţia şi gestionează difuzarea informaţiilor relevante la nivel naţional;
c)contribuie la o gestionare eficace şi eficientă a resurselor şi a personalului;
d)alcătuiesc şi actualizează tablourile situaţionale naţionale în conformitate cu articolul 25;
e)sprijină coordonarea, planificarea şi punerea în aplicare a controlului naţional la frontiere;
f)coordonează sistemele naţionale de control la frontiere, în conformitate cu dreptul naţional;
g)contribuie la evaluarea periodică a efectelor controlului naţional la frontiere în sensul prezentului regulament;
h)coordonează măsuri operative cu alte state membre şi cu ţări terţe, fără a aduce atingere competenţelor agenţiei şi ale altor state membre;
i)fac schimb de informaţii relevante cu ofiţerii de legătură în materie de imigraţie din statele lor membre, dacă au fost desemnaţi, prin intermediul unor structuri adecvate stabilite la nivel naţional, cu scopul de a contribui la tabloul situaţional european şi de a sprijini operaţiunile de control la frontiere;
j)sub supravegherea autorităţilor naţionale competente, contribuie la asigurarea informaţiilor pentru sistemele de informaţii naţionale şi pentru sistemele de informaţii ale agenţiei.
(4)Statele membre pot încredinţa autorităţilor regionale, locale, funcţionale sau altor autorităţi, care sunt în măsură să adopte decizii operative, sarcina de a asigura conştientizarea situaţiei şi capacitatea de reacţie în sferele lor respective de competenţă, inclusiv sarcinile şi competenţele enumerate la alineatul (3) literele (c), (e) şi (f).
(5)Decizia unui stat membru de a atribui sarcini în conformitate cu alineatul (4) nu aduce atingere capacităţii centrului naţional de coordonare de a coopera şi de a face schimb de informaţii cu alte centre naţionale de coordonare şi cu agenţia.
(6)În cazuri predefinite, astfel cum sunt stabilite la nivel naţional, un centru naţional de coordonare poate autoriza o autoritate menţionată la alineatul (4) să comunice şi să facă schimb de informaţii cu autorităţile regionale sau cu centrul naţional de coordonare al unui alt stat membru sau cu autorităţile competente ale unei ţări terţe, cu condiţia ca autoritatea autorizată respectivă să informeze în mod regulat propriul centru naţional de coordonare cu privire la comunicarea şi schimbul de informaţii respective.
(7)Centrul naţional de coordonare funcţionează 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână.
Art. 22: Manualul EUROSUR
(1)Comisia adoptă şi pune la dispoziţie, în strânsă cooperare cu agenţia şi cu oricare alt organ, oficiu sau agenţie relevantă a Uniunii, un manual practic pentru punerea în aplicare şi gestionarea EUROSUR (denumit în continuare "manualul EUROSUR"). Manualul EUROSUR prevede orientări de natură tehnică şi operativă, recomandări şi bune practici, inclusiv privind cooperarea cu ţările terţe. Comisia adoptă manualul EUROSUR sub forma unei recomandări.
(2)Comisia poate decide, după consultarea statelor membre şi a agenţiei, să clasifice RESTREINT UE/EU RESTRICTED anumite părţi ale manualului EUROSUR, în conformitate cu normele prevăzute de Regulamentul de procedură al Comisiei.
Art. 23: Monitorizarea EUROSUR
(1)Agenţia şi statele membre se asigură că există proceduri de monitorizare a funcţionării tehnice şi operaţionale a EUROSUR în raport cu obiectivul de obţinere a unei conştientizări a situaţiei şi a unei capacităţi de reacţie adecvate la frontierele externe.
(2)Agenţia monitorizează continuu calitatea serviciului oferit de reţeaua de comunicaţii menţionată la articolul 14 şi calitatea datelor partajate în tabloul situaţional european.
(3)Agenţia transmite informaţiile colectate în cadrul monitorizării în temeiul alineatului (2) centrelor naţionale de coordonare şi structurilor de comandă şi control relevante utilizate pentru activităţile agenţiei în cadrul serviciilor de fuziune ale EUROSUR. Astfel de informaţii sunt clasificate RESTREINT UE/EU RESTRICTED.
Art. 24: Tablouri situaţionale
(1)Tablourile situaţionale naţionale, tabloul situaţional european şi tablourile situaţionale specifice sunt elaborate prin colectarea, evaluarea, compararea, analizarea, interpretarea, generarea, vizualizarea şi difuzarea informaţiilor.
Tablourile situaţionale menţionate la primul paragraf sunt formate din următoarele straturi de informaţii:
a)un strat de evenimente care cuprinde evenimente şi incidente legate de trecerile neautorizate ale frontierei şi infracţionalitatea transfrontalieră, şi, atunci când sunt disponibile, informaţii privind deplasările secundare neautorizate, în scopul înţelegerii tendinţelor, volumelor şi rutelor migratorii;
b)un strat operaţional care conţine informaţii privind operaţiunile, inclusiv planul de trimitere, zona de desfăşurare, precum şi poziţia, ora, statutul şi tipul de active care participă la program, astfel cum se prevede în planul operaţional;
c)un strat de analiză care conţine informaţii analizate care sunt relevante în sensul prezentului regulament şi, în special, care este relevant pentru atribuirea nivelurilor de impact secţiunilor de frontieră externă, precum imagistică şi date geografice, evoluţii şi indicatori-cheie, rapoarte analitice şi alte informaţii justificative relevante.
(2)Tablourile situaţionale menţionate la alineatul (1) permit identificarea şi urmărirea evenimentelor, a operaţiunilor şi a analizelor corespunzătoare legate de situaţiile în care sunt în pericol vieţi omeneşti.
(3)Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care stabileşte detaliile privind straturile de informaţii ale tablourilor situaţionale şi normele pentru alcătuirea de tablouri situaţionale specifice. Actul de punere în aplicare specifică tipul de informaţii care trebuie furnizate, entităţile responsabile cu colectarea, prelucrarea, arhivarea şi transmiterea informaţiilor specifice, termenele maxime pentru raportare, normele în materie de securitate şi protecţie a datelor şi mecanismele aferente de control al calităţii. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 122 alineatul (2).
Art. 25: Tablourile situaţionale naţionale
(1)Fiecare centru naţional de coordonare alcătuieşte şi actualizează un tablou situaţional naţional pentru a furniza în timp util informaţii eficace şi exacte tuturor autorităţilor cu responsabilităţi la nivel naţional în ceea ce priveşte controlul la frontierele externe.
(2)Tabloul situaţional naţional cuprinde informaţii colectate din următoarele surse:
a)sistemul naţional de supraveghere a frontierelor, în conformitate cu dreptul intern;
b)senzorii staţionari şi mobili utilizaţi de autorităţile naţionale responsabile cu supravegherea frontierelor externe;
c)patrulele de supraveghere a frontierelor şi alte misiuni de monitorizare;
d)centrele de coordonare locale, regionale şi de alt tip;
e)alte autorităţi şi sisteme naţionale relevante, inclusiv ofiţerii de legătură în materie de imigraţie, centrele operaţionale şi punctele de contact;
f)verificările la frontiere;
g)agenţia;
h)centrele naţionale de coordonare din alte state membre;
i)autorităţile ţărilor terţe, pe baza acordurilor bilaterale sau multilaterale şi a reţelelor regionale menţionate la articolul 72;
j)sistemele de raportare a navelor, în conformitate cu temeiurile juridice ale acestora;
k)alte organizaţii europene şi internaţionale relevante;
l)alte surse.
(3)Fiecare centru naţional de coordonare atribuie un singur nivel de impact, de la impact "redus" şi "mediu" la "ridicat" şi "foarte ridicat", fiecărui incident din stratul de evenimente al tabloului situaţional naţional. Toate incidentele se transmit agenţiei.
(4)Fiecare centru naţional de coordonare poate, la cererea autorităţilor naţionale competente, să decidă restricţionarea accesului la informaţiile referitoare la securitatea naţională, inclusiv la activele militare pe baza principiului necesităţii de a cunoaşte.
(5)Centrele naţionale de coordonare din statele membre vecine îşi pot transmite, în mod direct şi în timp aproape real, tabloul situaţional al secţiunilor de frontieră externă vecine inclusiv poziţiile, starea şi tipul activelor proprii care operează la secţiunile de frontieră externă vecine.
Art. 26: Tabloul situaţional european
(1)Agenţia stabileşte şi actualizează un tablou situaţional european pentru a furniza în timp util centrelor naţionale de coordonare şi Comisiei informaţii şi analize eficace şi exacte, referitoare la frontierele externe, zona prefrontalieră şi deplasările secundare neautorizate.
(2)Tabloul situaţional european este alcătuit din informaţii colectate din următoarele surse:
a)centrele naţionale de coordonare şi tablourile situaţionale naţionale, precum şi informaţii şi rapoarte primite de la ofiţerii de legătură în materie de imigraţie, în măsura impusă prin prezentul articol;
b)agenţia, inclusiv informaţiile şi rapoartele furnizate de ofiţerii săi de legătură, în conformitate cu articolele 31 şi 77;
c)delegaţiile Uniunii şi misiunile şi operaţiunile desfăşurate în cadrul politicii de securitate şi apărare comune (PSAC) prevăzute la articolul 68 alineatul (1) litera (j);
d)alte organe, oficii şi agenţii relevante ale Uniunii şi organizaţii internaţionale relevante enumerate la articolul 68 alineatul (1);
e)autorităţile ţărilor terţe, pe baza acordurilor bilaterale sau multilaterale şi a reţelelor regionale menţionate la articolul 72 şi acordurile de lucru menţionate la articolul 73 alineatul (4);
f)alte surse.
(3)Stratul de evenimente din tabloul situaţional european include informaţii privind:
a)incidente şi alte evenimente cuprinse în stratul evenimentelor al tablourilor situaţionale naţionale;
b)incidente şi alte evenimente cuprinse în tablourile situaţionale specifice prevăzute la articolul 27;
c)incidente care apar în zona operativă a unei operaţiuni comune sau a unei intervenţii rapide coordonate de agenţie sau într-un hotspot.
(4)Stratul operaţional al tabloului situaţional european conţine informaţii privind operaţiunile comune şi intervenţiile rapide coordonate de agenţie şi privind hotspoturile şi include mandatul, locul, situaţia şi durata misiunii, informaţii referitoare la statele membre şi la alţi actori implicaţi, rapoarte situaţionale zilnice şi săptămânale, date statistice şi pachete de informare pentru presă.
(5)Informaţiile privind activele proprii din stratul operaţional al tabloului situaţional european pot fi clasificate RESTREINT UE/EU RESTRICTED, după caz.
(6)În tabloul situaţional european, agenţia ţine seama de nivelurile de impact care au fost atribuite anumitor incidente în tablourile situaţionale naţionale de către centrele naţionale de coordonare. Pentru orice incident din zona prefrontalieră, agenţia atribuie un nivel de impact unic şi orientativ şi informează centrele naţionale de coordonare cu privire la acesta.
Art. 27: Tablouri situaţionale specifice
(1)Agenţia şi statele membre pot să alcătuiască şi să întreţină tablouri situaţionale specifice pentru a sprijini activităţile operative specifice la frontierele externe sau pentru a face schimb de informaţii cu instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi organizaţiile internaţionale menţionate la articolul 68 alineatul (1) sau cu ţările terţe, astfel cum se prevede la articolul 75.
(2)Tablourile situaţionale specifice sunt constituite dintr-un subset de informaţii provenite din tablourile situaţionale naţionale şi din tabloul situaţional european.
(3)Normele detaliate de stabilire şi punere în comun a tablourilor situaţionale specifice se stabilesc într-un plan operaţional pentru activităţile operative în cauză şi într-un acord bilateral sau multilateral atunci când tabloul situaţional specific este stabilit în cadrul unei cooperări bilaterale sau multilaterale cu ţări terţe. Orice schimb de informaţii în temeiul prezentului alineat se realizează în concordanţă cu principiul consimţământului iniţiatorului.
Art. 28: Serviciile de fuziune EUROSUR
(1)Agenţia coordonează serviciile de fuziune EUROSUR pentru a oferi centrelor naţionale de coordonare, Comisiei şi serviciilor proprii informaţii privind frontierele externe şi zona prefrontalieră în mod regulat, fiabil şi eficient din punctul de vedere al costurilor.
(2)Agenţia furnizează unui centru naţional de coordonare, la cererea acestuia, informaţii privind frontierele externe ale statului membru de care aparţine şi zona prefrontalieră, care pot fi obţinute prin:
a)monitorizarea selectivă a porturilor şi a zonelor de coastă desemnate ale ţărilor terţe, care, în urma analizei de risc şi a informaţiilor, au fost identificate ca fiind puncte de îmbarcare sau de tranzit pentru navele sau alte ambarcaţiuni utilizate pentru imigraţie ilegală sau criminalitate transfrontalieră;
b)urmărirea în marea liberă a navelor sau a altor ambarcaţiuni şi urmărirea aeronavelor, atunci când navele, ambarcaţiunile sau aeronavele respective sunt suspectate sau identificate ca fiind utilizate pentru imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră, inclusiv în cazul persoanelor aflate în pericol pe mare, în vederea transmiterii acestor informaţii autorităţilor relevante care sunt competente pentru operaţiuni de căutare şi salvare;
c)monitorizarea zonelor desemnate din domeniul maritim, pentru a detecta, a identifica şi a urmări navele şi alte ambarcaţiuni utilizate sau suspectate de a fi utilizate pentru imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră, inclusiv în cazul persoanelor aflate în pericol pe mare, în vederea transmiterii acestor informaţii autorităţilor relevante care sunt competente pentru operaţiuni de căutare şi salvare;
d)monitorizarea zonelor desemnate din spaţiul aerian, pentru a detecta, a identifica şi a urmări aeronavele şi alte forme de echipamente utilizate sau suspectate de a fi utilizate pentru imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră;
e)evaluarea de mediu în zonele desemnate din domeniul maritim şi de la frontierele externe terestre şi aeriene pentru optimizarea activităţilor de monitorizare şi patrulare;
f)monitorizarea selectivă a zonelor prefrontaliere desemnate de la frontierele externe, care, în urma analizei de risc şi a informaţiilor, au fost identificate ca fiind potenţiale zone de plecare sau tranzit pentru imigraţie ilegală sau criminalitate transfrontalieră;
g)monitorizarea fluxurilor de migraţie către Uniune şi în interiorul acesteia în ceea ce priveşte tendinţele, amploarea şi rutele;
h)monitorizarea mijloacelor de comunicare în masă, a informaţiilor din surse deschise şi analiza activităţilor pe internet în conformitate cu Directiva (UE) 2016/680 sau Regulamentul (UE) 2016/679, după caz, în scopul prevenirii imigraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere;
i)analiza informaţiilor provenite din sisteme de informaţii la scară largă în scopul detectării modificărilor referitoare la rutele şi metodele utilizate pentru imigraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră.
(3)Agenţia poate refuza o cerere din partea unui centru naţional de coordonare din motive tehnice, financiare sau operative. Agenţia notifică în timp util centrului naţional de coordonare motivele care stau la baza refuzului respectiv.
(4)Agenţia poate utiliza din proprie iniţiativă instrumentele de supraveghere menţionate la alineatul (2) pentru colectarea de informaţii privind zona prefrontalieră, care sunt relevante pentru tabloul situaţional european.
Art. 29: Analiza de risc
(1)Agenţia monitorizează fluxurile de migraţie către Uniune, precum şi în interiorul acesteia în ceea ce priveşte tendinţele, amploarea şi rutele, şi alte tendinţe şi eventuale provocări la frontierele externe şi în privinţa returnării. În acest scop, agenţia, printr-o decizie a Consiliului de administraţie bazată pe o propunere a directorului executiv, instituie un model comun integrat de analiză de risc, care trebuie să fie aplicat şi de agenţie şi de statele membre. Modelul comun integrat de analiză de risc se instituie şi se actualizează, dacă este cazul, pe baza rezultatelor evaluării punerii în aplicare a ciclului multianual de politică strategică pentru gestionarea europeană integrată a frontierelor menţionat la articolul 8 alineatul (7).
(2)Agenţia elaborează analize de risc anuale generale, pe care le prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei aplicând normele de securitate adoptate în conformitate cu articolul 92, şi analize de risc specifice pentru activităţile operative. Din doi în doi ani, agenţia, în strânsă consultare cu statele membre, pregăteşte şi prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei o analiză strategică de risc pentru gestionarea europeană integrată a frontierelor. O astfel de analiză strategică de risc va fi luată în considerare la elaborarea ciclului multianual de politică strategică pentru gestionarea europeană integrată a frontierelor. Agenţia elaborează astfel de analize de risc anuale generale şi de analize strategice de risc pe baza informaţiilor primite, inclusiv de la statele membre. În rezultatele acestor analize de risc, datele cu caracter personal sunt anonimizate.
(3)Analizele de risc menţionate la alineatul (2) privesc toate aspectele relevante pentru gestionarea europeană integrată a frontierelor în scopul de a dezvolta un mecanism de preavertizare.
(4)Agenţia publică informaţii complete cu privire la modelul comun integrat de analiză de risc.
(5)Statele membre transmit agenţiei toate informaţiile necesare privind situaţia, tendinţele şi ameninţările posibile la frontierele externe şi în materie de returnare. Statele membre transmit agenţiei, la intervale regulate sau la cererea acesteia, toate informaţiile relevante, cum ar fi datele statistice şi operative colectate în legătură cu gestionarea europeană integrată a frontierelor care sunt incluse în lista de informaţii şi date obligatorii care trebuie transmise agenţiei menţionată la articolul 100 alineatul (2) litera (e), precum şi date provenite din stratul de analiză al tabloului situaţional naţional, astfel cum se prevede la articolul 25.
(6)Rezultatele analizei de risc sunt transmise Consiliului de administraţie şi sunt partajate cu autorităţile competente din statele membre în timp util şi cu exactitate.
(7)Statele membre ţin seama de rezultatele analizei de risc atunci când îşi planifică operaţiunile şi activităţile la frontierele externe, precum şi activităţile legate de returnare.
(8)Agenţia include rezultatele unui model comun integrat de analiză de risc în elaborarea programelor comune de bază pentru formare menţionate la articolul 62.
Art. 30: Determinarea secţiunilor de frontieră externă
În sensul prezentului regulament, fiecare stat membru îşi divizează frontierele externe în secţiuni de frontieră externă. Respectivele secţiuni constau în secţiuni de frontieră terestră, maritimă şi, dacă statele membre decid astfel, aeriană. Fiecare stat membru notifică respectivele secţiuni de frontieră externă agenţiei.
Statele membre notifică agenţiei orice modificare a secţiunilor de frontieră externă în timp util pentru a se asigura continuitatea analizei de risc de către agenţie.
Art. 31: Ofiţerii de legătură ai agenţiei în statele membre
(1)Agenţia asigură monitorizarea regulată a gestionării frontierelor externe şi a returnărilor efectuate de către toate statele membre prin intermediul ofiţerilor săi de legătură.
Agenţia poate decide ca un ofiţer de legătură să acopere până la patru state membre care sunt apropiate din punct de vedere geografic.
(2)Directorul executiv numeşte experţi din cadrul personalului statutar care urmează să fie trimişi ca ofiţeri de legătură. Pe baza analizei de risc şi în urma consultării cu statele membre vizate, directorul executiv face o propunere privind natura şi condiţiile trimiterii ofiţerilor de legătură respectivi, statul membru sau regiunea în care pot fi trimişi şi eventualele sarcini care nu intră sub incidenţa alineatului (3). Propunerea formulată de directorul executiv se supune aprobării Consiliului de administraţie. Directorul executiv informează statul membru în cauză cu privire la numire şi stabileşte, împreună cu acesta, locul de trimitere.
(3)Ofiţerii de legătură acţionează în numele agenţiei şi rolul acestora este să promoveze cooperarea şi dialogul dintre agenţie şi autorităţile naţionale responsabile cu gestionarea frontierelor, inclusiv garda de coastă în măsura în care îndeplineşte sarcini de control la frontiere, precum şi autorităţile naţionale responsabile cu returnarea. Ofiţerii de legătură au, în special, următoarele sarcini:
a)acţionează ca interfaţă între agenţie şi autorităţile naţionale responsabile cu gestionarea frontierelor, inclusiv garda de coastă în măsura în care îndeplineşte sarcini de control la frontiere, şi autorităţile naţionale responsabile cu returnarea;
b)sprijină colectarea informaţiilor de care are nevoie agenţia pentru a monitoriza imigraţia ilegală şi pentru analizele de risc menţionate la articolul 29;
c)sprijină colectarea informaţiilor menţionate la articolul 32 şi de care are nevoie agenţia pentru a efectua evaluarea vulnerabilităţii şi elaborează un raport în acest sens;
d)monitorizează măsurile luate de statul membru la secţiunile de frontieră externă cărora li s-a atribuit un nivel de impact ridicat sau critic, în conformitate cu articolul 34;
e)contribuie la promovarea aplicării acquis-ului Uniunii referitor la gestionare a frontierelor externe şi returnare, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale;
f)cooperează cu ofiţerul pentru drepturile fundamentale, dacă este necesar, pentru a promova respectarea drepturilor fundamentale în cursul activităţii agenţiei în conformitate cu litera (e);
g)dacă este posibil, acordă sprijin statelor membre în ceea ce priveşte elaborarea planurilor lor de contingenţă referitoare la gestionarea frontierelor;
h)facilitează comunicarea dintre statul membru în cauză şi agenţie, comunică statului membru în cauză informaţiile relevante primite de la agenţie, inclusiv informaţiile cu privire la operaţiunile în curs;
i)raportează direct şi cu regularitate directorului executiv cu privire la situaţia de la frontiera externă şi la capacitatea statului membru în cauză de a gestiona cu eficacitate situaţia de la frontierele externe; raportează şi cu privire la executarea operaţiunilor de returnare în ţările terţe relevante;
j)monitorizează măsurile adoptate de statul membru cu privire la o situaţie care necesită întreprinderea de acţiuni urgente la frontierele externe, astfel cum se menţionează la articolul 42;
k)monitorizează măsurile luate de statul membru cu privire la returnare şi sprijină colectarea informaţiilor de care are nevoie agenţia pentru a desfăşura activităţile menţionate la articolul 48.
(4)În cazul în care raportarea ofiţerului de legătură menţionată la alineatul (3) litera (i) ridică îngrijorări privind unul sau mai multe aspecte relevante pentru statul membru în cauză, directorul executiv informează fără întârziere statul membru respectiv.
(5)În sensul alineatului (3), în conformitate cu normele naţionale şi cu normele Uniunii în materie de securitate şi de protecţie a datelor, ofiţerul de legătură:
a)primeşte informaţii de la centrul naţional de coordonare în cauză şi tabloul situaţional relevant naţional alcătuit în conformitate cu articolul 25;
b)menţine contacte regulate cu autorităţile naţionale responsabile cu gestionarea frontierelor, inclusiv garda de coastă în măsura în care îndeplineşte sarcini de control la frontiere, precum şi cu autorităţile naţionale responsabile cu returnarea, informând punctul de contact naţional în cauză.
(6)Raportul ofiţerului de legătură menţionat la alineatul (3) litera (c) din prezentul articol face parte din evaluarea vulnerabilităţii menţionată la articolul 32. Raportul se transmite statului membru în cauză.
(7)În îndeplinirea sarcinilor care le revin, ofiţerii de legătură nu acceptă instrucţiuni decât din partea agenţiei.
Art. 32: Evaluarea vulnerabilităţii
(1)Agenţia stabileşte o metodologie comună de evaluare a vulnerabilităţii, printr-o decizie a Consiliului de administraţie bazată pe o propunere a directorului executiv pregătită în strânsă cooperare cu statele membre şi Comisia. Această metodologie include criterii obiective în raport cu care agenţia realizează evaluarea vulnerabilităţii, frecvenţa acestor evaluări, modalităţile de realizare a unor evaluări consecutive ale vulnerabilităţii şi modalităţile pentru un sistem eficient de monitorizare a punerii în aplicare a recomandărilor directorului executiv menţionate la alineatul (7).
(2)Agenţia monitorizează şi evaluează disponibilitatea echipamentelor tehnice, a sistemelor, a capacităţilor, a resurselor, a infrastructurii şi a personalului calificat şi format în mod corespunzător de care dispun statele membre, necesare pentru controlul la frontiere astfel cum este menţionat la articolul 3 alineatul (1) litera (a). În acest context, agenţia evaluează planurile naţionale de dezvoltare a capacităţilor menţionate la articolul 9 alineatul (4) în ceea ce priveşte capacitatea de a efectua controlul la frontieră, ţinând seama de faptul că unele capacităţi naţionale pot fi utilizate parţial pentru alte scopuri decât controlul la frontiere. În scopul planificării viitoare, agenţia realizează această monitorizare şi evaluare ca măsură preventivă pe baza analizelor de risc elaborate în conformitate cu articolul 29 alineatul (2). Agenţia efectuează o astfel de monitorizare şi evaluare cel puţin o dată pe an, cu excepţia cazului în care directorul executiv decide altfel pe baza analizei de risc sau al unei evaluări anterioare a vulnerabilităţii. În orice caz, fiecare stat membru face obiectul monitorizării şi evaluării cel puţin o dată la trei ani.
(3)Fără a aduce atingere articolului 9, la cererea agenţiei, statele membre îi furnizează acesteia informaţii privind echipamentele tehnice şi resursele umane şi, în măsura în care este posibil, resursele financiare de care dispun la nivel naţional pentru efectuarea controalelor la frontieră. De asemenea, la cererea agenţiei, statele membre furnizează informaţii referitoare la planurile lor de contingenţă în ceea ce priveşte gestionarea frontierelor.
(4)Scopul evaluării vulnerabilităţii este ca agenţia să evalueze capacitatea şi pregătirea statelor membre de a face faţă provocărilor prezente şi viitoare la frontierele externe; să identifice, în special pentru statele membre care se confruntă cu provocări specifice şi disproporţionate, eventualele consecinţe imediate la frontierele externe şi consecinţele ulterioare pentru funcţionarea spaţiului Schengen; să evalueze capacitatea acestora de a contribui la corpul permanent şi la rezerva de echipamente tehnice, inclusiv la rezerva de echipamente pentru reacţie rapidă; şi să evalueze capacitatea de găzduire a statelor membre în privinţa unui sprijin din partea Poliţiei de frontieră şi a gărzii de coastă la nivel european în conformitate cu articolul 9 alineatul (3). Evaluarea respectivă nu aduce atingere mecanismului de evaluare Schengen.
(5)În cadrul evaluării vulnerabilităţii, agenţia evaluează, la nivel calitativ şi cantitativ, capacitatea statelor membre de a îndeplini toate sarcinile de gestionare a frontierelor, inclusiv capacitatea acestora de a face faţă unei eventuale sosiri a unui număr mare de persoane pe teritoriul lor.
(6)Rezultatele preliminare ale evaluării vulnerabilităţii sunt transmise statelor membre în cauză. Statele membre în cauză pot formula observaţii cu privire la evaluarea respectivă.
(7)Atunci când este necesar, directorul executiv, în consultare cu statul membru în cauză, formulează o recomandare în care stabileşte măsurile necesare care trebuie luate de statul membru în cauză şi termenul în care trebuie puse în aplicare măsurile respective. Directorul executiv invită statele membre în cauză să ia măsurile necesare pe baza unui plan de acţiune elaborat de statul membru în consultare cu directorul executiv.
(8)Directorul executiv îşi întemeiază măsurile pe care urmează să le recomande statelor membre în cauză pe rezultatele evaluării vulnerabilităţii, ţinând cont de analiza de risc efectuată de agenţie, de observaţiile statului membru în cauză şi de rezultatele mecanismului de evaluare Schengen.
Măsurile recomandate trebuie să vizeze eliminarea vulnerabilităţilor identificate în evaluare, astfel încât statele membre să fie mai pregătite pentru a face faţă provocărilor prezente şi viitoare la frontierele externe, prin sporirea sau îmbunătăţirea capacităţilor, a echipamentelor tehnice, a sistemelor, a resurselor şi a planurilor lor de contingenţă. Directorul executiv poate oferi expertiza tehnică a agenţiei statelor membre pentru a sprijini punerea în aplicare a măsurilor recomandate.
(9)Directorul executiv monitorizează punerea în aplicare a măsurilor recomandate prin intermediul unor rapoarte periodice care trebuie prezentate de statele membre pe baza planurilor de acţiune menţionate la alineatul (7).
În cazul existenţei unui risc ca un stat membru să nu pună în aplicare o măsură recomandată în termenul stabilit în conformitate cu alineatul (7), directorul executiv informează imediat membrul Consiliului de administraţie din statul membru în cauză şi Comisia. După consultarea membrului din Consiliul de administraţie al statului membru în cauză, directorul executiv solicită informaţii din partea autorităţilor relevante ale statului membru respectiv cu privire la motivele întârzierii şi oferă sprijin din partea agenţiei pentru a facilita punerea în aplicare a măsurii recomandate.
(10)În cazul în care un stat membru nu pune în aplicare măsurile necesare din recomandare în termenul stabilit în conformitate cu alineatul (7) din prezentul articol, directorul executiv sesizează Consiliul de administraţie şi informează Comisia cu privire la acest lucru. La propunerea directorului executiv, Consiliul de administraţie adoptă o decizie în care stabileşte măsurile necesare care trebuie luate de statul membru în cauză şi termenul în care măsurile respective trebuie să fie puse în aplicare. Decizia Consiliului de administraţie este obligatorie pentru statul membru. În cazul în care statul membru nu pune în aplicare măsurile în termenul stabilit în decizia respectivă, Consiliul de administraţie notifică acest lucru Consiliului şi Comisiei şi pot fi întreprinse acţiuni suplimentare în conformitate cu articolul 42.
(11)Evaluarea vulnerabilităţii, inclusiv o descriere detaliată a rezultatului evaluării vulnerabilităţii, măsurile întreprinse de statele membre ca răspuns la evaluarea vulnerabilităţii şi situaţia punerii în practică a măsurilor recomandate anterior, se transmit, în conformitate cu articolul 92, periodic şi cel puţin o dată pe an Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.
Art. 33: Sinergiile dintre evaluarea vulnerabilităţii şi mecanismul de evaluare Schengen
(1)Sinergiile dintre evaluarea vulnerabilităţii şi mecanismul de evaluare Schengen se maximizează în vederea stabilirii unui tablou situaţional îmbunătăţit privind funcţionarea spaţiului Schengen, evitând, pe cât posibil, dublarea eforturilor depuse de statele membre şi asigurând o utilizare mai bine coordonată a instrumentelor financiare relevante ale Uniunii care sprijină gestionarea frontierelor externe.
(2)În scopul menţionat la alineatul (1), Comisia şi agenţia stabilesc dispoziţiile necesare pentru a-şi transmite, în mod regulat, securizat şi în timp util, toate informaţiile referitoare la rezultatele evaluărilor vulnerabilităţii şi la rezultatele evaluărilor efectuate în cadrul mecanismului de evaluare Schengen în domeniul gestionării frontierelor. Dispoziţiile de transmitere a informaţiilor respective acoperă rapoartele privind evaluările vulnerabilităţii şi rapoartele privind vizitele de evaluare Schengen, recomandările ulterioare, planurile de acţiune, precum şi orice actualizări privind punerea în aplicare a planurilor de acţiune prezentate de statele membre.
(3)Pentru atingerea scopului mecanismului de evaluare Schengen în ceea ce priveşte gestionarea frontierelor externe, Comisia comunică rezultatele evaluărilor vulnerabilităţii tuturor membrilor echipelor de evaluare Schengen implicate în evaluarea statului membru în cauză. Aceste informaţii sunt considerate sensibile în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 1053/2013 şi sunt tratate în consecinţă.
(4)Dispoziţiile menţionate la alineatul (2) se referă la rezultatele evaluărilor efectuate în cadrul mecanismului de evaluare Schengen în domeniul returnării, pentru a se asigura faptul că agenţia este deplin informată cu privire la deficienţele identificate, astfel încât aceasta să poată propune măsurile adecvate pentru a sprijini statele membre în acest sens.
Art. 34: Atribuirea de niveluri de impact secţiunilor de frontieră externă
(1)Pe baza analizei de risc şi a evaluării vulnerabilităţii efectuate de agenţie şi în acord cu statul membru în cauză, agenţia atribuie următoarele niveluri de impact fiecăreia dintre secţiunile de frontieră externă:
a)nivel de impact redus în cazul în care incidentele legate de imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră care au loc la secţiunea de frontieră relevantă au un impact nesemnificativ asupra securităţii frontierelor;
b)nivel de impact mediu în cazul în care incidentele legate de imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră care au loc la secţiunea de frontieră relevantă au un impact moderat asupra securităţii frontierelor;
c)nivel de impact ridicat în cazul în care incidentele legate de imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră care au loc la secţiunea de frontieră relevantă au un impact semnificativ asupra securităţii frontierelor.
(2)În vederea soluţionării rapide a unei situaţii de criză la o anumită secţiune de frontieră, atunci când analiza de risc a agenţiei arată incidentele legate de imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră care au loc la secţiunea relevantă de frontieră externă au un impact decisiv asupra securităţii frontierelor într-o asemenea măsură încât riscă să pună în pericol funcţionarea spaţiului Schengen agenţia atribuie temporar, în acord cu statul membru în cauză, un nivel de impact "critic" respectivei secţiuni de frontieră.
(3)În cazul în care nu există un acord între statul membru în cauză şi agenţie cu privire la atribuirea unui nivel de impact unei secţiuni de frontieră externă, nivelul de impact atribuit anterior secţiunii respective de frontieră rămâne neschimbat.
(4)Centrul naţional de coordonare evaluează în mod constant, în strânsă cooperare cu alte autorităţi naţionale competente, dacă este necesară modificarea nivelului de impact atribuit oricăreia dintre secţiunile de frontieră externă, ţinând seama de informaţiile pe care le conţine tabloul situaţional naţional şi informează agenţia în mod corespunzător.
(5)Agenţia indică nivelurile de impact atribuite secţiunilor de frontieră externă în tabloul situaţional european.
Art. 35: Reacţia corespunzătoare nivelurilor de impact
(1)Statele membre se asigură că controlul la frontiere la secţiunile de frontieră externă corespunde nivelurilor de impact atribuite, după cum urmează:
a)în cazul în care unei secţiuni de frontieră externă îi este atribuit un nivel de impact redus, autorităţile naţionale responsabile de controlul la frontierele externe organizează controale regulate la frontieră pe baza analizei de risc şi se asigură că în secţiunea de frontieră respectivă există suficient personal şi suficiente resurse disponibile;
b)în cazul în care unei secţiuni de frontieră externă îi este atribuit un nivel de impact mediu, autorităţile naţionale responsabile de controlul la frontierele externe, pe lângă măsurile întreprinse în temeiul literei (a) din prezentul alineat, asigură luarea măsurilor de control adecvate la secţiunea de frontieră respectivă; atunci când se iau astfel de măsuri de control la frontieră, centrul naţional de coordonare este notificat în mod corespunzător; centrul naţional de coordonare coordonează orice sprijin acordat în conformitate cu articolul 21 alineatul (3);
c)în cazul în care unei secţiuni de frontieră externă îi este atribuit un nivel de impact ridicat, statul membru în cauză, pe lângă măsurile întreprinse în temeiul literei (b) din prezentul alineat, se asigură, prin intermediul centrului naţional de coordonare, că autorităţile naţionale care acţionează la secţiunea de frontieră respectivă beneficiază de sprijinul necesar şi că sunt luate măsuri de control la frontieră sporite; statul membru respectiv poate solicita sprijin din partea agenţiei sub rezerva condiţiilor pentru iniţierea unor operaţiuni comune sau a unor intervenţii rapide la frontieră, astfel cum sunt prevăzute la articolul 36;
d)în cazul în care unei secţiuni de frontieră externă îi este atribuit un nivel de impact critic, agenţia notifică acest lucru Comisiei; pe lângă măsurile luate în temeiul literei (c) din prezentul alineat, directorul executiv emite o recomandare în conformitate cu articolul 41 alineatul (1), ţinând seama de sprijinul permanent acordat de agenţie; statul membru în cauză răspunde recomandării în conformitate cu articolul 41 alineatul (2).
(2)Centrul naţional de coordonare informează în mod regulat agenţia cu privire la măsurile luate la nivel naţional în temeiul alineatului (1) literele (c) şi (d).
(3)În cazul în care se atribuie un nivel de impact mediu, ridicat sau critic unei secţiuni de frontieră externă adiacentă secţiunii de frontieră a unui alt stat membru sau a unei ţări terţe cu care există acorduri sau reţele regionale, astfel cum sunt menţionate la articolele 72 şi 73, centrul naţional de coordonare contactează centrul naţional de coordonare al statului membru vecin sau autoritatea competentă a ţării terţe şi depune eforturi în vederea coordonării măsurilor transfrontaliere necesare împreună cu agenţia.
(4)Agenţia analizează împreună cu statul membru în cauză atribuirea nivelurilor de impact şi măsurile corespunzătoare adoptate la nivel naţional şi la nivelul Uniunii. Analiza respectivă contribuie la evaluarea vulnerabilităţii efectuată de agenţie în conformitate cu articolul 32.
Art. 36: Acţiunile desfăşurate de agenţie la frontierele externe
(1)Un stat membru poate solicita sprijinul agenţiei în vederea îndeplinirii obligaţiilor care îi revin în ceea ce priveşte controlul frontierelor externe. De asemenea, agenţia pune în aplicare măsuri în conformitate cu articolele 41 şi 42.
(2)Agenţia organizează asistenţa tehnică şi operaţională necesară pentru statul membru gazdă şi, acţionând în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu dreptul internaţional relevant, inclusiv cu principiul nereturnării, poate lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a)coordonează operaţiuni comune pentru unul sau mai multe state membre şi trimite corpul permanent şi echipamente tehnice;
b)organizează intervenţii rapide la frontieră şi trimite corpul permanent şi echipamente tehnice;
c)coordonarea de activităţi la frontierele externe pentru unul sau mai multe state membre şi ţări terţe, inclusiv operaţiuni comune cu ţări terţe;
d)trimite corpul permanent în cadrul echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei, între altele, în zonele hotspot, cu scopul de a furniza asistenţă tehnică şi operaţională, inclusiv, dacă este necesar, în cadrul activităţilor de returnare;
e)în cadrul operaţiunilor menţionate la literele (a), (b) şi (c) din prezentul alineat şi în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 656/2014 şi cu dreptul internaţional, furnizează asistenţă tehnică şi operaţională statelor membre şi ţărilor terţe, în sprijinul operaţiunilor de căutare şi de salvare a persoanelor aflate în pericol pe mare care pot fi declanşate în cursul operaţiunilor de supraveghere a frontierelor pe mare;
f)acordă prioritate serviciilor de fuziune EUROSUR.
(3)Agenţia finanţează sau cofinanţează activităţile menţionate la alineatul (2) din bugetul său, în conformitate cu normele financiare aplicabile agenţiei.
(4)În cazul în care are nevoie de fonduri suplimentare substanţiale din cauza unei situaţii survenite la frontierele externe, agenţia informează fără întârziere Parlamentul European, Consiliul şi Comisia cu privire la aceasta.
Art. 37: Iniţierea unor operaţiuni comune şi a unor intervenţii rapide la frontierele externe
(1)Un stat membru poate solicita ca agenţia să lanseze operaţiuni comune pentru a face faţă provocărilor viitoare, inclusiv imigraţiei ilegale, ameninţărilor prezente sau viitoare la frontierele sale externe sau criminalităţii transfrontaliere, sau să ofere asistenţă tehnică şi operaţională sporită atunci când îşi îndeplineşte obligaţiile legate de controlul frontierelor externe. Ca parte a solicitării respective, un stat membru poate de asemenea să indice profilurile de personal operativ necesare operaţiunii comune în cauză, inclusiv de personal cu competenţe executive, dacă este cazul.
(2)La cererea unui stat membru care se confruntă cu o situaţie caracterizată de provocări specifice şi disproporţionate, în special sosirea, la punctele de la frontierele externe, a unui număr mare de resortisanţi ai ţărilor terţe care încearcă să intre fără autorizaţie pe teritoriul statului membru respectiv, agenţia poate efectua o intervenţie rapidă la frontieră, pentru o perioadă limitată, pe teritoriul statului membru gazdă respectiv.
(3)Directorul executiv evaluează, aprobă şi coordonează propunerile din partea statelor membre pentru operaţiuni comune sau intervenţii rapide la frontieră. Operaţiunile comune şi intervenţiile rapide la frontieră trebuie să fie precedate de o analiză de risc temeinică, fiabilă şi actualizată, în măsură să permită agenţiei să stabilească o ordine de prioritate pentru propunerile de operaţiuni comune şi de intervenţii rapide la frontieră, ţinând seama de nivelul de impact atribuit secţiunilor de frontieră externă în conformitate cu articolul 34 şi de disponibilitatea resurselor.
(4)Obiectivele unei operaţiuni comune sau ale unei intervenţii rapide la frontieră pot fi realizate ca parte a unei operaţiuni cu scopuri multiple. Astfel de operaţiuni pot implica funcţii de gardă de coastă şi prevenirea criminalităţii transfrontaliere, cu accent pe lupta împotriva traficului de migranţi sau a traficului de persoane şi operaţiunile de gestionare a migraţiei, cu accent pe identificarea, înregistrarea, interogarea şi returnarea.
Art. 38: Planul operaţional pentru operaţiunile comune
(1)Pentru a pregăti o operaţiune comună, directorul executiv, în cooperare cu statul membru gazdă, întocmeşte o listă a echipamentelor tehnice, personalului şi profilurilor de personal necesare, inclusiv a personalului cu competenţe executive, dacă este cazul, pentru a fi autorizate în conformitate cu articolul 82 alineatul (2). Lista respectivă se elaborează ţinând seama de resursele disponibile ale statului membru gazdă şi de cererea statului membru gazdă menţionată la articolul 37. Pe baza acestor elemente, agenţia defineşte un pachet de întăriri tehnice şi operative, precum şi activităţi de consolidare a capacităţilor care să fie incluse în planul operaţional.
(2)Directorul executiv întocmeşte un plan operaţional pentru operaţiunile comune de la frontierele externe. Directorul executiv şi statul membru gazdă, în urma unei strânse consultări desfăşurate în timp util cu statele membre participante, convin asupra unui plan operaţional care prezintă în detaliu aspectele organizatorice şi procedurale ale operaţiunii comune.
(3)Planul operaţional este obligatoriu pentru agenţie, pentru statul membru gazdă şi pentru statele membre participante. Acesta abordează toate aspectele considerate necesare pentru desfăşurarea operaţiunii comune, inclusiv:
a)descrierea situaţiei, împreună cu modul de operare corespunzător trimiterii şi obiectivele acesteia, inclusiv obiectivul operativ;
b)durata estimată a operaţiunii comune prognozată a fi necesară pentru atingerea obiectivelor sale;
c)zona geografică în care se va desfăşura operaţiunea comună;
d)o descriere a sarcinilor, inclusiv a celor care necesită competenţe executive, a responsabilităţilor, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale şi cerinţele legate de protecţia datelor, şi a instrucţiunilor speciale adresate echipelor, inclusiv privind bazele de date care pot fi consultate sau armele de serviciu, muniţia şi echipamentele care pot fi utilizate în statul membru gazdă;
e)componenţa echipelor, precum şi trimiterea altor categorii de personal relevant;
f)dispoziţiile privind comanda şi controlul, inclusiv numele şi gradele poliţiştilor de frontieră ai statului membru gazdă care sunt responsabili de cooperarea cu membrii echipelor şi cu agenţia, în special numele şi gradele poliţiştilor de frontieră care se află la comandă pe durata trimiterii, precum şi poziţia membrilor echipelor în lanţul de comandă;
g)echipamentele tehnice care urmează să fie trimise în cadrul operaţiunii comune, inclusiv cerinţele specifice, cum ar fi condiţiile de utilizare, echipajul necesar, transportul şi alte aspecte logistice, precum şi dispoziţiile financiare;
h)normele detaliate privind raportarea imediată de către agenţie a incidentelor către Consiliul de administraţie şi autorităţile naţionale relevante;
i)o schemă de raportare şi de evaluare care conţine indicatori pentru raportul de evaluare, inclusiv în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale, şi termenul pentru transmiterea raportului final de evaluare;
j)în ceea ce priveşte operaţiunile pe mare, informaţii specifice privind aplicarea jurisdicţiei şi a dreptului aplicabil în zona geografică în care are loc operaţiunea comună, inclusiv trimiteri la dreptul intern, internaţional şi la dreptul Uniunii referitor la interceptare, salvarea pe mare şi debarcare; în această privinţă, planul operaţional se stabileşte în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 656/2014;
k)modalităţile de cooperare cu ţările terţe, cu alte organe, oficii şi agenţii ale Uniunii sau cu organizaţiile internaţionale;
l)instrucţiuni generale privind modul de garantare a drepturilor fundamentale în timpul activităţii operative ale agenţiei;
m)procedurile prin care persoanele care au nevoie de protecţie internaţională, victimele traficului de persoane, minorii neînsoţiţi şi persoanele aflate într-o situaţie vulnerabilă sunt îndrumate către autorităţile naţionale competente pentru a primi asistenţa corespunzătoare;
n)procedurile de stabilire a unui mecanism de primire şi de transmitere către agenţie a plângerilor formulate împotriva oricărei persoane care participă la o activitate operativă a agenţiei, inclusiv a poliţiştilor de frontieră sau a altor categorii relevante de personal din statul membru gazdă şi a membrilor echipelor, care reclamă presupuse încălcări ale drepturilor fundamentale în contextul participării acestora la o activitate operativă a agenţiei;
o)dispoziţiile logistice, inclusiv informaţii cu privire la condiţiile de lucru şi la mediul din zonele în care operaţiunea comună urmează să aibă loc.
(4)Orice modificare sau adaptare a planului operaţional necesită acordul directorului executiv şi al statului membru gazdă, după consultarea statelor membre participante. O copie a planului operaţional modificat sau adaptat este trimisă imediat de către agenţie statelor membre participante.
(5)Prezentul articol se aplică mutatis mutandis tuturor operaţiunilor agenţiei.
Art. 39: Procedura de lansare a unei intervenţii rapide la frontieră
(1)Cererea unui stat membru de lansare a unei intervenţii rapide la frontieră include o descriere a situaţiei, eventualele obiective şi o estimare a nevoilor, precum şi profilurile de personal necesare, inclusiv de personal cu competenţe executive, dacă este cazul. Dacă este necesar, directorul executiv poate trimite imediat experţi din cadrul agenţiei care să evalueze situaţia de la frontierele externe ale statului membru în cauză.
(2)Directorul executiv informează imediat Consiliul de administraţie cu privire la cererea unui stat membru de lansare a unei intervenţii rapide la frontieră.
(3)Atunci când decide cu privire la cererea formulată de un stat membru, directorul executiv ia în considerare rezultatele analizelor de risc efectuate de agenţie şi stratul de analiză al tabloului situaţional european, precum şi rezultatul evaluării vulnerabilităţii menţionate la articolul 32 şi orice altă informaţie relevantă furnizată de statul membru în cauză sau de un alt stat membru.
(4)Directorul executiv evaluează de îndată posibilităţile de relocare a membrilor echipei disponibili în cadrul corpului permanent, în special a personalului statutar şi personalului detaşat la agenţie de statele membre, prezent în alte zone operative. Directorul executiv evaluează, de asemenea, nevoile suplimentare de trimitere a personalului operativ în conformitate cu articolul 57 şi, odată ce personalul în cadrul profilurilor necesare a fost epuizat, de a activa rezerva pentru reacţie rapidă în conformitate cu articolul 58.
(5)Directorul executiv ia o decizie cu privire la cererea de lansare a unei intervenţii rapide la frontieră în termen de două zile lucrătoare de la data primirii acesteia. Directorul executiv informează în scris simultan statul membru în cauză şi Consiliul de administraţie cu privire la decizie. Decizia precizează principalele motivele pe care se întemeiază.
(6)Atunci când ia decizia menţionată la alineatul (5) din prezentul articol, directorul executiv informează statele membre cu privire la posibilitatea de a solicita personal operativ suplimentar în conformitate cu articolul 57 şi, dacă este cazul, cu articolul 58, indicând numărul posibil de membri ai personalului şi de profiluri care urmează să fie furnizate de fiecare stat membru.
(7)În cazul în care decide să lanseze o intervenţie rapidă la frontieră, directorul executiv trimite echipele de gestionare a frontierelor disponibile din cadrul corpului permanent şi echipamente din rezerva de echipamente tehnice, în conformitate cu articolul 64, şi, în cazul în care este necesar, decide cu privire la punerea la dispoziţie a unor întăriri imediate prin recurgerea la una sau mai multe echipe de gestionare a frontierelor, în conformitate cu articolul 57.
(8)Directorul executiv, împreună şi de acord cu statul membru gazdă, întocmeşte imediat şi, în orice caz, nu mai târziu de trei zile lucrătoare de la data deciziei un plan operaţional, astfel cum este menţionat la articolul 38 alineatul (2).
(9)De îndată ce planul operaţional a fost convenit şi furnizat statelor membre, directorul executiv trimite imediat personalul operativ disponibil prin relocări din alte zone operative sau din cadrul altor funcţii.
(10)În paralel cu trimiterea menţionată la alineatul (9) şi în cazul în care este necesar pentru a se furniza întăriri imediate ale echipelor de gestionare a frontierelor realocate din alte zone sau din cadrul altor funcţii, directorul executiv solicită fiecărui stat membru numărul şi profilurile membrilor personalului suplimentar care urmează să fie trimis în plus de pe lista sa naţională în vederea trimiterilor pe termen scurt menţionate la articolul 57.
(11)Dacă apare o situaţie în care echipele de gestionare a frontierelor şi personalul menţionate la alineatele (7) şi, respectiv, (10) din prezentul articol sunt insuficiente, directorul executiv poate activa rezerva pentru reacţie rapidă solicitând fiecărui stat membru numărul şi profilurile membrilor personalului suplimentar care urmează să fie trimis, astfel cum se prevede la articolul 58.
(12)Informaţiile menţionate la alineatele (10) şi (11) se furnizează în scris punctelor de contact naţionale şi menţionează data la care trimiterile de personal din fiecare categorie urmează să aibă loc. Acestor puncte de contact naţionale li se furnizează şi o copie a planului operaţional.
(13)Statele membre se asigură că numărul şi profilurile personalului sunt puse imediat la dispoziţia agenţiei, pentru a se garanta o trimitere completă în conformitate cu articolul 57 şi, atunci când este cazul, articolul 58.
(14)Trimiterea primelor echipe de gestionare a frontierelor realocate din alte zone sau din cadrul altor funcţii are loc cel târziu la cinci zile lucrătoare de la data aprobării planului operaţional de către directorul executiv şi statul membru gazdă. Trimiterea suplimentară de echipe de gestionare a frontierelor are loc, dacă este necesar, în termen de cel mult 12 zile lucrătoare de la data aprobării planului operaţional.
(15)În cazul în care urmează să aibă loc o intervenţie rapidă la frontieră, directorul executiv, în consultare cu Consiliul de administraţie, examinează imediat priorităţile privind operaţiunile comune ale agenţiei care sunt în curs sau sunt plănuite să aibă loc la alte frontiere externe, pentru a prevedea o eventuală realocare a resurselor către zonele de la frontierele externe unde se resimte cel mai acut nevoia consolidării echipelor.
Art. 40: Echipele de sprijin pentru gestionarea migraţiei
(1)În cazul în care un stat membru se confruntă cu o provocare disproporţionată legată de migraţie în anumite zone hotspot la frontierele sale externe, caracterizată de sosiri masive de grupuri migratorii mixte, statul membru respectiv poate solicita întăriri tehnice şi operative din partea echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei alcătuite din experţi din organele, oficiile şi agenţiile relevante ale Uniunii care acţionează în conformitate cu mandatele lor.
Statul membru respectiv transmite Comisiei o solicitare de întăriri şi o evaluare a nevoilor sale. Pe baza evaluării nevoilor respective, Comisia transmite cererea, după caz, către agenţie, EASO, Europol sau alte organe, oficii şi agenţii relevante ale Uniunii.
(2)Organele, oficiile şi agenţiile relevante ale Uniunii examinează, în conformitate cu mandatele respective, cererea de întăriri a unui stat membru şi evaluarea nevoilor sale, cu scopul de a elabora un pachet cuprinzător de întăriri, alcătuit din diferite activităţi care sunt coordonate de organele, oficiile şi agenţiile competente ale Uniunii şi care necesită aprobarea statului membru în cauză. Comisia coordonează acest proces.
(3)Comisia, în cooperare cu statul membru gazdă şi cu organele, oficiile şi agenţiile relevante ale Uniunii, în conformitate cu mandatele lor respective, stabileşte condiţiile cooperării în zona-hotspot şi este responsabilă de coordonarea activităţilor echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei.
(4)Întăririle tehnice şi operative furnizate, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, de către corpul permanent în cadrul echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei pot include furnizarea de:
a)asistenţă, respectând pe deplin drepturile fundamentale, pentru verificarea resortisanţilor ţărilor terţe care sosesc la frontierele externe, inclusiv identificarea, înregistrarea şi intervievarea acestora pentru culegerea de informaţii, precum şi, la cererea statului membru, prelevarea de amprente digitale de la resortisanţii ţărilor terţe şi oferirea de informaţii privind scopul acestor proceduri;
b)informaţii iniţiale persoanelor care doresc să solicite protecţie internaţională şi îndrumarea acestor persoane către autorităţile naţionale competente ale statului membru în cauză sau către experţi trimişi de EASO;
c)asistenţă tehnică şi operaţională în domeniul returnării, în conformitate cu articolul 48, inclusiv pregătirea şi organizarea operaţiunilor de returnare;
d)echipamentele tehnice necesare.
(5)Din echipele de sprijin pentru gestionarea migraţiei fac parte, dacă este necesar, membri ai personalului cu cunoştinţe de specialitate în domeniile protecţiei copilului, traficului de fiinţe umane, protecţiei împotriva persecuţiei din motive de gen sau drepturilor fundamentale.
Art. 41: Acţiuni propuse la frontierele externe
(1)Pe baza rezultatelor evaluării vulnerabilităţii sau în cazul în care un impact critic este atribuit uneia sau mai multor secţiuni de frontieră externă şi ţinând seama de elementele relevante din planurile de contingenţă ale statului membru în cauză, de analiza de risc efectuată de agenţie şi de stratul de analiză al tabloului situaţional european, directorul executiv recomandă statului membru în cauză să solicite ca agenţia să iniţieze, să desfăşoare sau să adapteze operaţiuni comune, intervenţii rapide la frontieră sau orice alte acţiuni relevante desfăşurate de agenţie, astfel cum sunt stabilite la articolul 36.
(2)Statul membru în cauză răspunde recomandării directorului executiv menţionată la alineatul (1) în termen de şase zile lucrătoare. În cazul unui răspuns negativ la recomandare, statul membru furnizează, de asemenea, justificările care stau la baza acestui răspuns. Directorul executiv informează fără întârziere Consiliul de administraţie şi Comisia cu privire la acţiunile recomandate şi la justificările pentru răspunsul negativ, pentru a evalua dacă poate fi necesară o acţiune urgentă în conformitate cu articolul 42.
Art. 42: Situaţiile de la frontierele externe care necesită o acţiune urgentă
(1)În cazul în care controlul la frontierele externe devine ineficace într-o asemenea măsură încât există riscul ca funcţionarea spaţiului Schengen să fie pusă în pericol din cauză că:
a)un stat membru nu pune în aplicare măsurile necesare, în conformitate cu decizia Consiliului de administraţie menţionată la articolul 32 alineatul (10); sau
b)un stat membru care se confruntă cu o provocare specifică şi disproporţionată la frontierele externe fie nu a solicitat sprijin suficient din partea agenţiei în temeiul articolului 37, al articolului 39 sau al articolului 40, fie nu întreprinde măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acţiunilor în temeiul acestor articole sau în temeiul articolului 41,
Consiliul, pe baza unei propuneri prezentate de Comisie, poate adopta fără întârziere o decizie prin intermediul unui act de punere în aplicare, în care identifică măsurile de atenuare a acestor riscuri care trebuie puse în aplicare de agenţie şi prin care i se solicită statului membru vizat să coopereze cu agenţia la punerea în aplicare a măsurilor respective. Comisia se consultă cu agenţia înainte de a face propunerea.
(2)În cazul în care survine o situaţie care impune o acţiune urgentă, Parlamentul European este informat fără întârziere cu privire la această situaţie, precum şi cu privire la orice măsură şi decizie ulterioară luată ca răspuns.
(3)În vederea atenuării riscului de periclitare a spaţiului Schengen, decizia Consiliului menţionată la alineatul (1) prevede ca agenţia să adopte una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a)organizarea şi coordonarea de intervenţii rapide la frontieră şi trimiterea corpului permanent, inclusiv a unor echipe din rezervele pentru reacţie rapidă;
b)trimiterea corpului permanent în cadrul echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei în special în zonele hotspot;
c)coordonarea de activităţi la frontierele externe pentru unul sau mai multe state membre şi ţări terţe, inclusiv operaţiuni comune cu ţări terţe;
d)trimiterea de echipamente tehnice;
e)organizarea de intervenţii de returnare.
(4)În termen de două zile lucrătoare de la data adoptării deciziei Consiliului menţionate la alineatul (1), directorul executiv:
a)stabileşte acţiunile care trebuie întreprinse în vederea punerii în practică a măsurilor identificate în decizia respectivă, inclusiv echipamentele tehnice şi numărul şi profilurile membrilor personalului operativ necesari pentru realizarea obiectivelor urmărite prin decizia respectivă;
b)întocmeşte un proiect de plan operaţional şi îl transmite statelor membre în cauză.
(5)Directorul executiv şi statul membru în cauză convin asupra planului operaţional menţionat la alineatul (4) litera (b) în termen de trei zile lucrătoare de la data prezentării acestuia.
(6)Agenţia trimite, fără întârziere şi, în orice caz, în termen de cinci zile lucrătoare de la stabilirea planului operaţional, personalul operativ necesar din cadrul corpului permanent, în vederea punerii în practică a măsurilor identificate în decizia Consiliului menţionată la alineatul (1). Dacă este necesar, se trimit echipe suplimentare într-o etapă ulterioară şi, în orice caz, în termen de 12 zile lucrătoare de la stabilirea planului operaţional.
(7)Agenţia şi statele membre trimit la destinaţia prevăzută, fără întârziere şi, în orice caz, în termenul de 10 zile lucrătoare de la stabilirea planului operaţional, echipamentele tehnice necesare şi personal competent, în vederea punerii în practică a măsurilor identificate în decizia Consiliului menţionată la alineatul (1).
Dacă este necesar, se trimit echipamente tehnice suplimentare într-o etapă ulterioară, în conformitate cu articolul 64.
(8)Statul membru în cauză se conformează deciziei Consiliului menţionate la alineatul (1). În acest scop, statul membru în cauză cooperează imediat cu agenţia şi ia măsurile necesare pentru a facilita punerea în aplicare a respectivei decizii şi punerea în practică a măsurilor prevăzute în decizie şi în planul operaţional convenit cu directorul executiv, în special prin îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la articolele 43, 82 şi 83.
(9)În conformitate cu articolul 57 şi, după caz, cu articolul 39, statele membre pun la dispoziţie personalul operativ stabilit de directorul executiv în conformitate cu alineatul (4) din prezentul articol.
(10)Comisia monitorizează punerea în aplicare a măsurilor identificate în decizia Consiliului menţionată la alineatul (1), precum şi acţiunile întreprinse de agenţie în acest scop. În cazul în care statul membru în cauză nu se conformează deciziei Consiliului menţionate la alineatul (1) din prezentul articol în termen de 30 de zile şi nu cooperează cu agenţia în conformitate cu alineatul (8) din prezentul articol, Comisia poate iniţia procedura prevăzută la articolul 29 din Regulamentul (UE) 2016/399.
Art. 43: Instrucţiuni adresate echipelor
(1)Pe durata trimiterii echipelor de gestionare a frontierelor, a echipelor de returnare şi a echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei, statul membru gazdă sau, în cazul cooperării cu o ţară terţă în conformitate cu un acord privind statutul, statul terţ în cauză formulează instrucţiuni adresate acestora, în conformitate cu planul operaţional.
(2)Agenţia, prin intermediul ofiţerului său coordonator, poate comunica statului membru gazdă punctul său de vedere asupra instrucţiunilor adresate echipelor. În acest caz, statul membru gazdă ţine seama de punctul de vedere exprimat şi se conformează acestuia, în măsura posibilului.
(3)În cazul în care instrucţiunile adresate echipelor nu sunt conforme cu planul operaţional, ofiţerul coordonator îl informează imediat pe directorul executiv, care poate, după caz, să ia măsurile care se impun, în conformitate cu articolul 46 alineatul (3).
(4)În îndeplinirea sarcinilor şi în exercitarea competenţelor care le revin, membrii echipelor au obligaţia de a respecta pe deplin drepturile fundamentale, printre care accesul la procedurile de azil şi demnitatea umană, şi acordă o atenţie deosebită persoanelor vulnerabile. Orice măsură luată în îndeplinirea sarcinilor şi în exercitarea competenţelor care le revin trebuie să fie proporţională cu obiectivele urmărite prin măsurile respective. În îndeplinirea sarcinilor şi în exercitarea competenţelor care le revin, membrii echipelor nu discriminează persoanele din niciun motiv, precum discriminarea legată de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în conformitate cu articolul 21 din Cartă.
(5)Membrilor echipelor care nu fac parte din personalul statutar li se aplică în continuare măsurile disciplinare din statul lor membru de origine. Statul membru de origine prevede măsuri disciplinare corespunzătoare sau alte măsuri în conformitate cu dreptul său intern referitor la încălcarea drepturilor fundamentale sau a obligaţiilor de protecţie internaţională în cursul oricărei activităţi operative desfăşurate de agenţie.
(6)Personalului statutar trimis ca membri ai echipelor i se aplică măsurile disciplinare prevăzute în Statutul funcţionarilor şi Regimul aplicabil celorlalţi agenţi şi măsurile de natură disciplinară prevăzute în mecanismul de supraveghere menţionat la articolul 55 alineatul (5) litera (a).
Art. 44: Ofiţerul coordonator
(1)Agenţia asigură punerea în aplicare operativă a tuturor aspectelor organizatorice ale operaţiunilor comune, ale proiectelor-pilot sau ale intervenţiilor rapide la frontieră, inclusiv prezenţa membrilor personalului statutar.
(2)Fără a aduce atingere articolului 60, directorul executiv numeşte unul sau mai mulţi experţi din cadrul personalului statutar care urmează să fie trimişi în calitate de ofiţeri coordonatori pentru fiecare operaţiune comună sau intervenţie rapidă la frontieră. Directorul executiv informează statul membru gazdă cu privire la această numire.
(3)Ofiţerul coordonator acţionează în numele agenţiei în toate aspectele legate de trimiterea echipelor. Rolul ofiţerului coordonator este de a promova cooperarea şi coordonarea între statele membre gazdă şi cele participante. Ofiţerul coordonator este ajutat şi îndrumat de cel puţin un responsabil cu monitorizarea respectării drepturilor fundamentale. Ofiţerul coordonator are în special următoarele sarcini:
a)acţionează ca interfaţă între agenţie, statul membru gazdă şi membrii echipelor, acordând sprijin, în numele agenţiei, cu privire la toate chestiunile legate de condiţiile trimiterii lor în cadrul echipelor;
b)monitorizează punerea corectă în aplicare a planului operaţional, inclusiv, în cooperare cu responsabilii pentru monitorizarea respectării drepturilor fundamentale, în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale şi prezintă un raport directorului executiv cu privire la aceasta;
c)acţionează în numele agenţiei în toate aspectele trimiterii echipelor şi raportează agenţiei cu privire la toate aceste aspecte;
d)raportează directorului executiv în cazul în care instrucţiunile adresate echipelor de către statele membre gazdă nu sunt conforme cu planul operaţional, îndeosebi în ceea ce priveşte drepturile fundamentale, şi, după caz, propune ca directorul executiv să aibă în vedere adoptarea unei decizii în conformitate cu articolul 46.
(4)În contextul operaţiunilor comune sau al intervenţiilor rapide la frontieră, directorul executiv poate să îl autorizeze pe ofiţerul coordonator să ajute la soluţionarea eventualelor neînţelegeri legate de executarea planului operaţional şi trimiterea echipelor.
Art. 45: Costuri
(1)Agenţia trebuie să acopere integral următoarele costuri suportate de statele membre în vederea punerii la dispoziţie a membrilor personalului lor în scopul trimiterii acestora din cadrul corpului permanent în calitate de membri ai echipelor în statele membre şi în ţările terţe pe termen scurt în conformitate cu articolul 57 sau în statele membre prin rezerva pentru reacţie rapidă în conformitate cu articolul 58:
a)costurile de deplasare din statul membru de origine în statul membru gazdă şi din statul membru gazdă în statul membru de origine şi în interiorul statului membru gazdă în scopul trimiterii sau al relocării în statul membru gazdă respectiv sau într-un alt stat membru gazdă şi în scopul trimiterilor într-o ţară terţă sau a relocărilor pe teritoriul ţării terţe respective sau într-o altă ţară terţă;
b)costurile legate de vaccinări;
c)costurile legate de nevoile speciale de asigurare;
d)costurile legate de asistenţa medicală, inclusiv asistenţă psihologică;
e)diurnele, inclusiv costurile de cazare.
(2)Pe baza unei propuneri din partea directorului executiv, Consiliul de administraţie adoptă norme detaliate privind rambursarea costurilor suportate de personalul trimis pe termen scurt, în conformitate cu articolele 57 şi 58 şi le actualizează atunci când este necesar. Pentru a se asigura respectarea cadrului juridic aplicabil, directorul executiv prezintă o astfel de propunere după ce primeşte avizul pozitiv al Comisiei. Normele detaliate se bazează, în măsura posibilului, pe opţiunile simplificate în materie de costuri, în conformitate cu articolul 125 alineatul (1) literele (c), (d) şi (e) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046. Dacă este cazul, Consiliul de administraţie asigură coerenţa cu normele aplicabile cheltuielilor de delegaţie ale personalului statutar.
Art. 46: Decizii privind suspendarea, încetarea sau neiniţierea activităţilor
(1)Directorul executiv dispune încetarea oricărei activităţi a agenţiei în cazul în care condiţiile de desfăşurare a acestei activităţi nu mai sunt îndeplinite. Directorul executiv informează în prealabil statul membru în cauză cu privire la încetarea activităţii respective.
(2)Statele membre care participă la o activitate operativă a agenţiei îi pot solicita directorului executiv să dispună încetarea activităţii operative respective. Directorul executiv informează Consiliul de administraţie cu privire la această solicitare.
(3)Directorul executiv poate, după ce informează statul membru în cauză, să retragă finanţarea unei activităţi, să o suspende sau să dispună încetarea acesteia în cazul în care statul membru gazdă nu respectă planul operaţional.
(4)Directorul executiv, după consultarea ofiţerului pentru drepturile fundamentale şi după ce informează statul membru în cauză, retrage finanţarea pentru orice activitate a agenţiei sau dispune suspendarea sau încetarea totală sau parţială a oricărei activităţi a agenţiei în cazul în care consideră că există încălcări grave sau care sunt susceptibile să persiste, ale drepturilor fundamentale sau ale obligaţiilor de protecţie internaţională, legate de activitatea în cauză.
(5)Directorul executiv, după consultarea ofiţerului pentru drepturile fundamentale, nu iniţiază nicio activitate a agenţiei în cazul în care consideră că ar exista deja motive serioase, la începutul activităţii, de a o suspenda sau înceta, pentru că activitatea în cauză ar putea duce la încălcări grave ale drepturilor fundamentale sau ale obligaţiilor de protecţie internaţională. Directorul executiv informează statul membru în cauză cu privire la decizia respectivă.
(6)Deciziile menţionate la alineatele (4) şi (5) se justifică în mod corespunzător. Când adoptă astfel de decizii, directorul executiv ţine seama de informaţii pertinente, cum ar fi numărul şi obiectul plângerilor înregistrate care nu au fost soluţionate de o autoritate naţională competentă, rapoartele privind incidentele grave, rapoartele din partea ofiţerilor coordonatori, organizaţiilor internaţionale şi a instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii din domeniile vizate de prezentul regulament. Directorul executiv informează Consiliul de administraţie cu privire la aceste decizii şi îi prezintă justificările pentru acestea.
(7)În cazul în care directorul executiv decide să suspende sau să înceteze trimiterea de către agenţie a unei echipe de sprijin pentru gestionarea migraţiei, acesta informează celelalte organe, oficii şi agenţii relevante care îşi desfăşoară activitatea în zona hotspot cu privire la această decizie.
Art. 47: Evaluarea activităţilor
Directorul executiv evaluează rezultatele tuturor activităţilor operaţionale ale agenţiei. Acesta transmite Consiliului de administraţie rapoarte detaliate de evaluare, însoţite de observaţiile ofiţerului pentru drepturile fundamentale, în termen de 60 de zile de la data încetării activităţilor respective. Directorul executiv efectuează o analiză cuprinzătoare a acestor rezultate în vederea îmbunătăţirii calităţii, a coerenţei şi a eficacităţii viitoarelor activităţi, include această analiză în raportul anual de activitate al agenţiei. Directorul executiv asigură luarea în considerare a analizei rezultatelor respective de către agenţie în activităţile sale operative viitoare.
Art. 48: Returnarea
(1)Fără a intra în aspectele de fond ale deciziilor de returnare, care rămân în responsabilitatea exclusivă a statelor membre, şi cu respectarea drepturilor fundamentale, a principiilor generale ale dreptului Uniunii şi ale dreptului internaţional, inclusiv protecţia internaţională, respectarea principiului nereturnării şi drepturile copiilor, în ceea ce priveşte returnarea, agenţia are următoarele sarcini:
a)acordă asistenţă tehnică şi operaţională statelor membre în materie de returnare, inclusiv la:
(i)colectarea informaţilor necesare pentru emiterea deciziilor de returnare, identificarea resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul procedurilor de returnare şi pentru alte activităţi ale statelor membre premergătoare returnării, legate de returnare şi de faza ce urmează sosirii şi returnării, pentru a realiza un sistem integrat de gestionare a returnărilor între autorităţile competente ale statelor membre, cu participarea autorităţilor responsabile ale ţărilor terţe şi a altor părţi interesate relevante;
(ii)obţinerea de documente de călătorie, inclusiv prin intermediul cooperării consulare, fără a divulga informaţii cu privire la faptul că s-a depus o cerere de protecţie internaţională sau orice alte informaţii care nu sunt necesare pentru executarea returnării;
(iii)organizarea şi coordonarea operaţiunilor de returnare şi, în cooperare cu statele membre, acordă sprijin în cazul returnărilor voluntare;
(iv)returnările voluntare asistate din statele membre, acordarea de asistenţă persoanelor returnate în etapa premergătoare plecării, în timpul deplasării şi după sosire, precum şi în fazele ce urmează returnării, ţinând seama de necesităţile persoanelor vulnerabile;
b)acordă asistenţă tehnică şi operaţională statelor membre care se confruntă cu dificultăţi legate de sistemele lor de returnare;
c)elaborează, în consultare cu ofiţerul pentru drepturile fundamentale, a unui model de referinţă opţional pentru un sistem informatic la nivel naţional de gestionare a cazurilor de returnare, care să descrie structura acestor sisteme şi să le ofere statelor membre asistenţă tehnică şi operaţională pentru elaborarea unor astfel de sisteme care să fie compatibile cu modelul;
d)utilizează şi dezvoltă în continuare o platformă integrată de gestionare a returnărilor şi o infrastructură de comunicaţii care permite conectarea sistemelor din statele membre de gestionare a returnărilor cu platforma în scopul schimbului de date şi informaţii, inclusiv a transmiterii automate de date statistice, şi le oferă statelor membre asistenţă tehnică şi operaţională pentru conectarea la infrastructura de comunicare;
e)organizează, promovează şi coordonează activităţile care permit schimbul de informaţii, precum şi identificarea şi punerea în comun a bunelor practici în materie de returnare între statele membre;
f)finanţează sau cofinanţează, din bugetul său, în conformitate cu normele financiare aplicabile agenţiei, operaţiunile, intervenţiile şi activităţile menţionate în prezentul capitol, inclusiv rambursarea costurilor generate de adaptarea necesară a sistemelor informatice naţionale de gestionare a returnărilor în scopul asigurării unei comunicări securizate cu platforma integrată de gestionare a returnărilor.
(2)Asistenţa tehnică şi operaţională menţionată la alineatul (1) litera (b) include activităţi menite să ajute statele membre în cadrul procedurilor de returnare desfăşurate de autorităţile naţionale competente prin furnizarea, în special, de:
a)servicii de interpretariat;
b)informaţii practice, inclusiv analiza acestor informaţii, şi recomandările agenţiei privind ţările terţe de returnare, care sunt relevante pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, în cooperare, după caz, cu alte organe, oficii şi agenţii ale Uniunii, îndeosebi cu EASO;
c)consiliere cu privire la punerea în aplicare şi gestionarea procedurilor de returnare în conformitate cu Directiva 2008/115/CE;
d)consiliere şi asistenţă în ceea ce priveşte punerea în aplicare a măsurilor adoptate de statele membre în conformitate cu Directiva 2008/115/CE şi cu dreptul internaţional, care sunt necesare pentru a asigura prezenţa, în scopul returnării, a persoanelor care fac obiectul unei decizii de returnare şi pentru a împiedica respectivele persoane să se sustragă acestei proceduri, precum şi consiliere şi sprijin în ceea ce priveşte alternativele la luarea în custodie publică;
e)echipamentele, resursele şi expertiza necesare pentru punerea în aplicare a deciziilor de returnare şi pentru identificarea resortisanţilor ţărilor terţe.
(3)Agenţia vizează crearea de sinergii şi stabilirea de legături între reţelele şi programele finanţate de Uniune în domeniul returnării, în strânsă cooperare cu Comisia şi cu sprijinul părţilor interesate relevante, inclusiv al Reţelei europene de migraţie.
Art. 49: Sistemele de schimb de informaţii şi gestionarea returnărilor
(1)Agenţia exploatează şi dezvoltă în continuare o platformă integrată de gestionare a returnărilor, în conformitate cu articolul 48 alineatul (1) litera (d), pentru prelucrarea informaţiilor, inclusiv a datelor cu caracter personal transmise de sistemele de gestionare a returnărilor ale statelor membre, de care agenţia are nevoie pentru a acorda asistenţă tehnică şi operaţională. Datele cu caracter personal pot conţine numai date biografice sau liste de pasageri. Datele cu caracter personal se transmit numai dacă acestea îi sunt necesare agenţiei pentru a-i permite să ofere asistenţă în coordonarea sau organizarea operaţiunilor de returnare în ţările terţe, indiferent de mijlocul de transport. Aceste date cu caracter personal se transmit platformei numai după luarea unei decizii de a se iniţia o operaţiune de returnare şi se şterg de îndată ce operaţiunea se încheie.
Datele biografice se transmit platformei numai în cazul în care nu pot fi accesate de membrii echipelor în conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1860 al Parlamentului European şi al Consiliului (39).
(39)Regulamentul (UE) 2018/1860 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de informaţii Schengen pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (JO L 312, 7.12.2018, p. 1).
Platforma poate fi utilizată de agenţie şi pentru transmiterea securizată a datelor biografice sau biometrice, inclusiv a tuturor tipurilor de documente care pot fi considerate drept probe sau dovezi la prima vedere ale cetăţeniei resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul deciziilor de returnare, dacă aceste date cu caracter personal trebuie transmise pentru ca agenţia să poată acorda asistenţă, în cazuri individuale şi la cererea statelor membre, în ceea ce priveşte confirmarea identităţii şi a cetăţeniei resortisanţilor ţărilor terţe. Aceste date nu se păstrează pe platformă şi se şterg imediat după ce a fost confirmată primirea lor.
(2)Agenţia elaborează, instalează şi exploatează sisteme de informaţii şi aplicaţii software care permit schimbul de informaţii în cadrul Poliţiei de frontieră şi gărzii de coastă la nivel european în scopul returnării şi în scopul schimbului de date cu caracter personal.
(3)Datele cu caracter personal se prelucrează în conformitate cu articolele 86, 87, 88 şi 91, după caz.
Art. 50: Operaţiunile de returnare
(1)Fără a intra în aspectele de fond ale deciziilor de returnare, care rămân în responsabilitatea exclusivă a statelor membre, agenţia acordă statelor membre asistenţă tehnică şi operaţională şi asigură coordonarea sau organizarea operaţiunilor de returnare, inclusiv prin închirierea de aeronave pentru astfel de operaţiuni şi organizarea de returnări cu zboruri regulate sau cu alte mijloace de transport. Agenţia poate, din proprie iniţiativă şi cu acordul statului membru în cauză, să coordoneze sau să organizeze operaţiuni de returnare.
(2)Prin intermediul platformei menţionate la articolul 49 alineatul (1), statele membre pun la dispoziţie datele operaţionale privind returnările de care are nevoie agenţia pentru a evalua nevoile în materie de returnare şi informează agenţia cu privire la planificarea lor orientativă privind numărul de persoane returnate şi ţările terţe de returnare, ambele referindu-se la operaţiunile naţionale de returnare relevante, şi cu privire la nevoile lor de asistenţă sau coordonare din partea agenţiei. Agenţia întocmeşte şi actualizează un plan operaţional continuu pentru a furniza statelor membre solicitante asistenţa operaţională şi întăririle necesare, inclusiv prin intermediul echipamentelor tehnice. Agenţia poate, fie din proprie iniţiativă şi cu acordul statului membru în cauză, fie la solicitarea unui stat membru, să includă în planul operaţional continuu datele şi destinaţiile operaţiunilor de returnare pe care le consideră necesare, pe baza unei evaluări a nevoilor. La propunerea directorului executiv, Consiliul de administraţie decide cu privire la modul de operare al planului operaţional continuu. Statul membru în cauză confirmă agenţiei că toate persoanele vizate de o operaţiune de returnare organizată sau coordonată de către agenţie fac obiectul unei decizii executorii de returnare.
În cazul în care sunt trimişi membri ai echipelor, aceştia consultă Sistemul de Informaţii Schengen, înainte de returnarea oricărei persoane, pentru a verifica dacă decizia de returnare emisă în legătură cu persoana returnată a fost suspendată sau dacă executarea deciziei în cauză a fost amânată.
Planul operaţional continuu trebuie să conţină elementele necesare pentru executarea unei operaţiuni de returnare, inclusiv cele legate de respectarea drepturilor fundamentale, şi să se refere, între altele, la codurile de conduită aplicabile şi la procedurile de monitorizare, raportare şi la mecanismul de tratare a plângerilor.
(3)Agenţia poate să acorde asistenţă tehnică şi operaţională statelor membre şi poate, de asemenea, să asigure, fie din proprie iniţiativă şi cu acordul statului membru în cauză, fie la cererea statelor membre participante coordonarea sau organizarea operaţiunilor de returnare în cazul cărora mijloacele de transport şi escortele pentru returnări sunt asigurate de o ţară terţă de returnare (denumite în continuare "operaţiuni de returnare în sarcina destinatarului"). Statele membre participante şi agenţia se asigură că este garantată pe durata întregii operaţiuni de returnare respectarea drepturilor fundamentale, a principiului nereturnării, a utilizării proporţionale a mijloacelor de constrângere şi a demnităţii persoanei returnate. Cel puţin un reprezentant al statului membru şi un monitor pentru returnările forţate din rezerva constituită în temeiul articolului 51 sau din sistemul de supraveghere al statului membru participant sunt prezenţi pe parcursul întregii operaţiuni de returnare, până la sosirea în ţara terţă de returnare.
(4)Directorul executiv întocmeşte fără întârziere un plan de returnare pentru operaţiunile de returnare în sarcina destinatarului. Directorul executiv şi orice stat membru participant convin asupra planului, care prezintă în detaliu aspectele organizatorice şi procedurale ale operaţiunii de returnare în sarcina destinatarului, ţinând cont de implicaţiile pentru drepturile fundamentale şi de riscurile unei astfel de operaţiuni. Orice modificare sau adaptare a acestui plan necesită acordul părţilor menţionate la alineatul (3) şi la prezentul alineat.
Planul de returnare al operaţiunilor de returnare în sarcina destinatarului este obligatoriu pentru agenţie şi pentru orice stat membru participant. Acesta acoperă toţi paşii necesari pentru desfăşurarea operaţiunii de returnare în sarcina destinatarului.
(5)Toate operaţiunile de returnare organizate sau coordonate de agenţie sunt supravegheate în conformitate cu articolul 8 alineatul (6) din Directiva 2008/115/CE. Supravegherea operaţiunilor de returnare forţată se efectuează de monitorul pentru returnările forţate pe baza unor criterii obiective şi transparente şi vizează operaţiunea de returnare în ansamblul ei, din faza premergătoare plecării până la predarea persoanelor returnate în ţara terţă de returnare. Monitorul pentru returnările forţate prezintă un raport privind fiecare operaţiune directorului executiv, ofiţerului pentru drepturile fundamentale şi autorităţilor naţionale competente ale tuturor statelor membre implicate în operaţiunea respectivă. Dacă este necesar, directorul executiv şi, respectiv, autorităţile naţionale competente iau lua măsurile subsecvente corespunzătoare.
(6)În cazul în care agenţia are îndoieli cu privire la respectarea drepturilor fundamentale în orice stadiu al unei operaţiuni de returnare, aceasta le comunică statelor membre participante şi Comisiei.
(7)Directorul executiv evaluează rezultatele operaţiunilor de returnare şi, o dată la şase luni, transmite Parlamentului European, Consiliului, Comisiei şi Consiliului de administraţie un raport detaliat de evaluare privind toate operaţiunile de returnare desfăşurate în cursul semestrului anterior, împreună cu observaţiile ofiţerului pentru drepturile fundamentale. Directorul executiv realizează o analiză comparativă cuprinzătoare a acestor rezultate în vederea îmbunătăţirii calităţii, a coerenţei şi a eficacităţii viitoarelor operaţiuni de returnare. Directorul executiv include această analiză în raportul anual de activitate al agenţiei.
(8)Agenţia finanţează sau cofinanţează operaţiunile de returnare din bugetul său, în conformitate cu normele financiare aplicabile agenţiei, acordând prioritate operaţiunilor derulate de cel puţin două state membre sau celor din zonele hotspot.
Art. 51: Rezerva de monitori pentru returnările forţate
(1)Agenţia, ţinând seama în mod corespunzător de avizul ofiţerului pentru drepturile fundamentale, constituie o rezervă de monitori pentru returnările forţate puşi la dispoziţie de organismele competente din statele membre, care efectuează activităţi de supraveghere a returnărilor forţate în conformitate cu articolul 8 alineatul (6) din Directiva 2008/115/CE şi care au beneficiat de formare în conformitate cu articolul 62 din prezentul regulament.
(2)Consiliul de administraţie stabileşte, pe baza unei propuneri formulate de directorul executiv, profilul şi numărul monitorilor pentru returnările forţate care vor fi puşi la dispoziţie pentru rezervă. Aceeaşi procedură se aplică şi în ceea ce priveşte eventualele modificări ulterioare ale profilului şi ale numărului total de monitori.
Statelor membre le revine responsabilitatea de a contribui la rezervă prin numirea de monitori pentru returnările forţate care corespund profilului definit, fără a aduce atingere independenţei de care se bucură aceşti monitori în temeiul dreptului intern, atunci când dreptul intern prevede astfel. Agenţia contribuie de asemenea la această rezervă cu monitori pentru drepturile fundamentale, menţionaţi la articolul 110. Din rezervă trebuie să facă parte monitori pentru returnările forţate care au cunoştinţe de specialitate în domeniul protecţiei copilului.
(3)Contribuţia statelor membre în ceea ce priveşte monitorii pentru returnările forţate la operaţiuni şi intervenţii de returnare în anul următor se planifică pe baza negocierilor şi a acordurilor bilaterale anuale dintre agenţie şi statele membre. Conform acestor acorduri, statele membre pun la dispoziţie monitori pentru returnările forţate în vederea trimiterii lor la cererea agenţiei, cu excepţia cazului în care statele membre se confruntă cu o situaţie excepţională, care afectează în mod substanţial îndeplinirea sarcinilor naţionale. O astfel de cerere se introduce cu cel puţin 21 de zile lucrătoare înainte de data prevăzută pentru trimitere sau cinci zile lucrătoare în cazul unei intervenţii rapide de returnare.
(4)Agenţia pune monitorii pentru returnările forţate la dispoziţia statelor membre participante, la cererea acestora, pentru a supraveghea, în numele lor, desfăşurarea corectă a operaţiunilor de returnare şi a intervenţiilor de returnare, pe întreaga lor durată. Pentru toate operaţiunile de returnare în care sunt implicaţi copii, agenţia pune la dispoziţie monitori pentru returnările forţate care au cunoştinţe de specialitate în domeniul protecţiei copilului.
(5)Pe parcursul unei operaţiuni sau intervenţii de returnare, monitorilor pentru returnările forţate li se aplică în continuare măsurile disciplinare ale statului membru de origine. Membrilor personalului statutar trimişi ca monitori pentru returnările forţate li se aplică măsurile disciplinare prevăzute în Statutul funcţionarilor şi în Regimul aplicabil celorlalţi agenţi.
Art. 52: Echipele de returnare
(1)Agenţia poate trimite echipe de returnare fie din proprie iniţiativă şi cu acordul statului membru în cauză, fie la cererea unui stat membru. Agenţia poate trimite astfel de echipe de returnare în timpul intervenţiilor de returnare, în cadrul echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei sau în funcţie de necesităţi, pentru a asigura asistenţă tehnică şi operaţională suplimentară în domeniul returnării. Dacă este necesar, echipele de returnare conţin ofiţeri cu competenţe specifice în domeniul protecţiei copiilor.
(2)Articolul 40 alineatele (2)-(5) şi articolele 43, 44 şi 45 se aplică mutatis mutandis echipelor de returnare.
Art. 53: Intervenţiile de returnare
(1)Atunci când un stat membru se confruntă cu o dificultate în îndeplinirea obligaţiei de returnare a persoanelor care fac obiectul deciziilor de returnare, agenţia asigură asistenţa tehnică şi operaţională corespunzătoare sub forma unei intervenţii de returnare, fie din proprie iniţiativă şi cu acordul statului membru în cauză, fie la cererea statului membru respectiv. O astfel de intervenţie poate consta în trimiterea echipelor de returnare în statul membru gazdă care acordă asistenţă în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de returnare şi pentru organizarea operaţiunilor de returnare din statul membru gazdă.
- Articolul 50 se aplică, de asemenea, operaţiunilor de returnare organizate sau coordonate de agenţie în cadrul intervenţiilor de returnare.
(2)În situaţia în care un stat membru se confruntă cu provocări specifice şi disproporţionate în îndeplinirea obligaţiei sale de returnare a persoanelor care fac obiectul deciziilor de returnare, agenţia asigură asistenţa tehnică şi operaţională corespunzătoare sub forma unei intervenţii rapide de returnare, fie din proprie iniţiativă cu acordul statului membru în cauză, fie la cererea statului membru respectiv. O intervenţie rapidă de returnare poate consta în trimiterea imediată a echipelor de returnare în statul membru gazdă care acordă asistenţă în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de returnare şi pentru organizarea operaţiunilor de returnare din statul membru gazdă.
(3)În contextul unei intervenţii de returnare, directorul executiv întocmeşte fără întârziere un plan operaţional, cu acordul statului membru gazdă şi al statelor membre participante. Se aplică mutatis mutandis dispoziţiile articolului 38.
(4)Directorul executiv ia o decizie privind planul operaţional cât mai repede posibil, iar, în cazul menţionat la alineatul (2), în termen de cinci zile lucrătoare. Decizia se notifică imediat în scris statelor membre în cauză şi Consiliului de administraţie.
(5)Agenţia finanţează sau cofinanţează din bugetul său intervenţiile de returnare, în conformitate cu normele financiare aplicabile agenţiei.
Art. 54: Corpul permanent al Poliţiei de frontieră şi gărzii de coastă la nivel european
(1)Un corp permanent al Poliţiei de frontieră şi gărzii de coastă la nivel european având capacitatea menţionată în anexa I face parte din agenţie. Corpul permanent cuprinde următoarele patru categorii de personal operativ în conformitate cu schema anuală a disponibilităţilor stabilită în anexa I:
a)categoria 1: personalul statutar trimis în calitate de membri ai echipelor în zonele operative în conformitate cu articolul 55, precum şi personal responsabil cu funcţionarea unităţii centrale a ETIAS;
b)categoria 2: personalul detaşat din statele membre în cadrul agenţiei pe termen lung, ca parte a corpului permanent, în conformitate cu articolul 56;
c)categoria 3: personalul din statele membre care este pregătit pentru a fi pus la dispoziţia agenţiei pentru trimiteri pe termen scurt, ca parte a corpului permanent, în conformitate cu articolul 57; şi
d)categoria 4: rezerva pentru reacţie rapidă, compusă din personal din statele membre care este pregătit pentru a fi trimis în conformitate cu articolul 58 în scopul unor intervenţii rapide la frontiere în conformitate cu articolul 39.
(2)Agenţia trimite membrii corpului permanent să facă parte din echipele de gestionare a frontierelor, din echipele de sprijin pentru gestionarea migraţiei şi din echipele de returnare în cadrul unor operaţiuni comune, intervenţii rapide la frontieră, intervenţii de returnare sau la orice alte activităţi operative relevante din statele membre sau din ţările terţe. Aceste activităţi se desfăşoară numai cu autorizaţia statului membru în cauză sau a ţării terţe în cauză. Numărul personalului trimis din corpul permanent depinde de nevoile operative.
Echipele trimise de corpul permanent completează eforturile statelor membre.
(3)Atunci când acordă asistenţă statelor membre, membrii corpului permanent trimişi ca membri ai echipelor au capacitatea de a efectua sarcini de control la frontiere sau de returnare, inclusiv sarcini care necesită competenţe executive prevăzute în dreptul intern relevant sau, în cazul personalului statutar, sarcinile care necesită competenţele executive stabilite la articolul 55 alineatul (7).
Membrii corpului permanent trebuie să îndeplinească cerinţele privind formarea specializată şi profesionalismul prevăzute la articolul 16 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2016/399 sau în alte instrumente aplicabile.
(4)La propunerea directorului executiv şi ţinând seama de analiza de risc efectuată de agenţie, de rezultatele evaluării vulnerabilităţii şi de ciclul multianual de politică strategică pentru gestionarea europeană integrată a frontierelor, şi de numărul de membri ai personalului şi profilurile de personal de care dispune agenţia prin personalul statutar şi personalului în curs de detaşare, Consiliul de administraţie adoptă, până la data de 31 martie a fiecărui an, o decizie:
a)de definire a profilurilor şi de stabilire a cerinţelor aplicabile personalului operativ din cadrul corpului permanent;
b)privind numărul de membri ai personalului pentru fiecare profil specific din categoriile 1, 2 şi 3, care urmează să formeze echipe în anul următor, în funcţie de nevoile operative aşteptate în anul următor;
c)de specificare detaliată a contribuţiilor prevăzute în anexele II şi III, prin stabilirea, pentru fiecare stat membru, a numărului şi profilurilor specifice ale membrilor personalului care urmează să fie detaşaţi în cadrul agenţiei în conformitate cu articolul 56 şi să fie numiţi în conformitate cu articolul 57 în anul următor;
d)de specificare detaliată a contribuţiilor prevăzute în anexa IV, prin stabilirea, pentru fiecare stat membru, a numărului şi profilurilor specifice ale membrilor personalului operativ în cadrul rezervei pentru reacţie rapidă, care urmează să fie puşi la dispoziţie în anul următor în cazul intervenţiilor rapide la frontieră în conformitate cu articolele 39 şi 58; şi
e)de stabilire a planificării multianuale orientative a profilurilor pentru anii următori, menită să faciliteze planificarea pe termen lung a contribuţiilor statelor membre şi recrutarea personalului statutar.
(5)Echipajul pentru echipamentele tehnice asigurată în conformitate cu articolul 64 se ia în considerare în cadrul contribuţiilor din anul următor la trimiterile pe termen scurt efectuate de statele membre în conformitate cu articolul 57. În vederea elaborării deciziei corespunzătoare a Consiliului de administraţie menţionate la alineatul (4) din prezentul articol, statul membru vizat informează agenţia, până la sfârşitul lunii ianuarie a fiecărui an, cu privire la intenţia sa de a trimite echipamentele tehnice împreună cu echipajul corespunzător.
(6)În sensul articolului 73, agenţia îşi elaborează şi instituie propriile structuri de comandă şi control pentru trimiterea efectivă a corpului permanent pe teritoriul unor ţări terţe.
(7)Agenţia poate recruta un număr suficient de membri ai personalului statutar, care poate constitui până la 4 % din efectivul total al corpului permanent stabilit la anexa I pentru funcţii de sprijin sau de monitorizare pentru instituirea corpului permanent, pentru planificarea şi gestionarea operaţiunilor sale şi pentru achiziţionarea echipamentelor proprii ale agenţiei.
(8)Membrii personalului menţionaţi la alineatul (7) şi membrii personalului responsabili cu funcţionarea unităţii centrale a ETIAS nu pot fi trimişi ca membri ai echipelor, dar pot fi totuşi luaţi în considerare ca personal de categoria 1 în scopul anexei I.
Art. 55: Personalul statutar care face parte din corpul permanent
(1)Agenţia contribuie la corpul permanent cu membri ai personalului său statutar (categoria 1), care urmează să fie trimişi în zonele operative ca membri ai echipelor, cu sarcinile şi competenţele prevăzute la articolul 82, inclusiv sarcina de a exploata echipamentele proprii ale agenţiei.
(2)Atunci când efectuează recrutări de personal, agenţia asigură că doar candidaţi care dau dovadă de un înalt nivel de profesionalism, aderă la valori etice de un înalt nivel şi au competenţe lingvistice corespunzătoare sunt selectaţi.
(3)În conformitate cu articolul 62 alineatul (2), după ce sunt recrutaţi, membrii personalului statutar care urmează să fie trimişi ca membri ai echipelor urmează formarea necesară privind controlul la frontieră sau sarcinile de returnare, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile fundamentale, în funcţie de profilurile de personal decise de Consiliul de administraţie în conformitate cu articolul 54 alineatul (4), ţinându-se seama de calificările şi experienţa profesională dobândite anterior în domeniile corespunzătoare.
Procesul de formare menţionat la primul paragraf se desfăşoară în cadrul unor programe de formare specifice elaborate de agenţie şi, pe baza acordurilor cu anumite state membre, organizate în instituţiile de formare şi învăţământ specializate ale acestora, inclusiv în academiile din statele membre cu care agenţia are acorduri de parteneriat. După recrutare, pentru fiecare membru al personalului se întocmeşte o hartă de formare corespunzătoare, menită să garanteze că acesta are în permanenţă calificarea profesională necesară pentru îndeplinirea sarcinilor de control la frontieră sau de returnare. Hărţile de formare se actualizează regulat. Costul formării este acoperit în întregime de agenţie.
Membrii personalului statutar care constituie echipajul tehnic pentru exploatarea echipamentelor agenţiei nu sunt obligaţi să efectueze integral programul de formare pentru controlul la frontieră sau returnare.
(4)Agenţia se asigură că, pe toată durata raportului de muncă, personalul său statutar îşi îndeplineşte sarcinile în calitate de membri ai echipelor, în conformitate cu cele mai înalte standarde şi cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale.
(5)Pe baza unei propuneri a directorului executiv, Consiliul de administraţie:
a)instituie un mecanism de supraveghere corespunzător pentru monitorizarea aplicării de către personalul statutar a dispoziţiilor privind utilizarea forţei, inclusiv norme privind raportarea şi măsuri specifice, cum ar fi cele cu caracter disciplinar, care vizează utilizarea forţei în timpul trimiterilor;
b)instituie norme pentru directorul executiv pentru autorizarea personalului statutar să poarte şi să utilizeze arme, în conformitate cu articolul 82 şi a anexei V, inclusiv în ceea ce priveşte cooperarea obligatorie cu autorităţile naţionale competente, îndeosebi cu cele din statul membru al cetăţeniei, din statul membru al domiciliului şi din statul membru al formării iniţiale; normele respective tratează, de asemenea, modalitatea în care directorul executiv se asigură că condiţiile de emitere a unor astfel de autorizaţii continuă să fie îndeplinite de către personalul statutar, îndeosebi în ceea ce priveşte mânuirea armelor, inclusiv prin supunerea la teste regulate de tragere cu arma;
c)instituie norme specifice pentru facilitarea păstrării armelor, muniţiilor şi a altor echipamente în condiţii securizate, precum şi transportul acestora către zona operativă.
În ceea ce priveşte normele menţionate la primul paragraf litera (a) din prezentul alineat, Comisia îşi dă avizul cu privire la respectarea de către acestea a Statutului funcţionarilor şi a Regimului aplicabil celorlalţi agenţi, în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Statutul funcţionarilor. Ofiţerul pentru drepturile fundamentale este consultat cu privire la propunerea directorului executiv în ceea ce priveşte normele respective.
(6)Personalul agenţiei care nu este calificat să îndeplinească sarcini de control la frontiere sau de returnare sunt trimişi numai în cadrul operaţiunilor comune în scopul coordonării, al monitorizării drepturilor fundamentale şi al altor sarcini conexe. Aceştia nu fac parte din echipe.
(7)Membrii personalului statutar care urmează să fie trimişi ca membri ai echipelor, trebuie să aibă capacitatea de a îndeplini, în conformitate cu articolul 82, următoarele sarcini care necesită competenţe executive, în conformitate cu profilurile de personal şi şi de formarea corespunzătoare:
a)verificarea identităţii şi a cetăţeniei persoanelor, inclusiv consultarea bazelor de date corespunzătoare de la nivelul Uniunii şi de la nivel naţional;
b)autorizarea intrării în cazul în care sunt respectate condiţiile de intrare prevăzute la articolul 6 din Regulamentul (UE) 2016/399;
c)refuzul intrării în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2016/399;
d)ştampilarea documentelor de călătorie în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) 2016/399;
e)eliberarea vizelor sau refuzul de a elibera vize la frontieră în conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (40) şi introducerea datelor corespunzătoare în Sistemul de informaţii privind vizele;
(40)Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) (JO L 243, 15.9.2009, p. 1).
f)supravegherea frontierelor, inclusiv patrularea între punctele de trecere a frontierei pentru a preveni trecerile neautorizate ale frontierei, pentru a combate criminalitatea transfrontalieră şi pentru a lua măsuri împotriva persoanelor care au trecut ilegal frontiera, inclusiv interceptarea sau reţinerea acestora;
g)înregistrarea în Eurodac a amprentelor digitale ale persoanelor reţinute în legătură cu trecerea ilegală a unei frontiere externe, în conformitate cu capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (41);
(41)Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind instituirea sistemului "Eurodac" pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid şi privind cererile autorităţilor de aplicare a legii din statele membre şi a Europol de comparare a datelor Eurodac în scopul asigurării respectării aplicării legii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1077/2011 de instituire a Agenţiei europene pentru gestionarea operaţională a sistemelor informatice la scară largă, în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (JO L 180, 29.6.2013, p. 1).
h)contactarea ţărilor terţe în vederea identificării resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul returnării şi în vederea obţinerii documentelor de călătorie pentru aceştia;
i)escortarea resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul returnării forţate.
Art. 56: Participarea statelor membre la corpul permanent prin detaşări de lungă durată
(1)Statele membre contribuie la corpul permanent prin detaşarea de personal operativ în cadrul agenţiei în calitate de membri ai echipelor (categoria 2). Durata fiecărei detaşări este de 24 de luni. Cu acordul statului membru de origine şi al agenţiei, detaşările individuale pot fi prelungite o singură dată cu 12 sau cu 24 de luni. Pentru a facilita punerea în aplicare a sistemului de sprijin financiar menţionat la articolul 61, detaşările încep, ca regulă generală, la începutul unui an calendaristic.
(2)Fiecărui stat membru îi revine responsabilitatea de a asigura continuitatea contribuţiei sale cu efective de personal operativ care participă la echipe în calitate de membri detaşaţi, în conformitate cu anexa II. Plata costurilor aferente detaşării personalului în temeiul prezentului articol se efectuează în conformitate cu normele adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (6).
(3)Membrii personalului operativ detaşaţi în cadrul agenţiei au aceleaşi sarcini şi competenţe ca membrii echipelor în conformitate cu articolul 82. Statul membru care i-a detaşat pe respectivii membri ai personalului operativ este considerat a fi statul membru de origine al acestora. Pe durata detaşării, directorul executiv hotărăşte, în funcţie de nevoile operative, locul (locurile) şi durata trimiterii membrilor echipei. Agenţia asigură formarea continuă a membrilor personalului operativ în perioada de detaşare a acestora.
(4)Până la data de 30 iunie a fiecărui an, fiecare stat membru numeşte candidaţii pentru detaşare din rândul personalului său operativ în funcţie de efectivele şi profilurile specifice stabilite de Consiliul de administraţie pentru anul următor, astfel cum se prevede la articolul 54 alineatul (4). Agenţia verifică dacă personalul operativ propus de statele membre corespunde profilurilor de personal stabilite şi are cunoştinţele lingvistice necesare. Până la data de 15 septembrie a fiecărui an, agenţia acceptă candidaţii propuşi sau îi refuză în cazul în care aceştia nu corespund profilului cerut, au competenţe lingvistice insuficiente sau au comis o abatere de la normele aplicabile ori au încălcat aceste norme în cursul trimiterilor anterioare şi solicită statului membru să propună alţi candidaţi pentru detaşare.
(5)În cazul în care, din motive de forţă majoră, unul dintre membrii personalului operativ nu poate fi detaşat sau nu îşi poate continua detaşarea, statul membru în cauză asigură înlocuirea acestuia cu un alt membru al personalului operativ care are profilul cerut.
Art. 57: Participarea statelor membre la corpul permanent prin trimiteri pe termen scurt
(1)În plus faţă de detaşările în temeiul articolului 56, până la data de 30 iunie a fiecărui an, statele membre contribuie, de asemenea, la corpul permanent desemnând poliţiştii de frontieră şi alte categorii relevante de personal care sunt înscrişi pe lista naţională preliminară a personalului operativ disponibil pentru trimiteri pe termen scurt (categoria 3) în conformitate cu contribuţiile prevăzute în anexa III şi în conformitate cu efectivele şi profilurile specific ale personalului decise de Consiliul de administraţie pentru anul următor, astfel cum se prevede la articolul 54 alineatul (4). Listele naţionale preliminare cu personalul operativ desemnat se comunică agenţiei. Componenţa definitivă a listelor anuale îi este confirmată agenţiei după încheierea negocierilor bilaterale anuale, înainte de data de 1 decembrie a anului respectiv.
(2)Fiecare stat membru se asigură că personalul operativ nominalizat este disponibil la cererea agenţiei, în conformitate cu modalităţile stabilite în prezentul articol. Fiecare membru al personalului operativ este disponibil pentru o perioadă de cel mult patru luni într-un an calendaristic. Cu toate acestea, statele membre pot decide să trimită un anumit membru al personalului pentru o perioadă ce depăşeşte patru luni. O asemenea prelungire se consideră o contribuţie separată a statului membru respectiv la acelaşi profil sau la un alt profil necesar, dacă membrul personalului în cauză are competenţele necesare. Plata costurilor aferente trimiterii personalului în temeiul prezentului articol se efectuează în conformitate cu normele adoptate în temeiul articolului 45 alineatul (2).
(3)Membrii personalului operativ trimişi în temeiul prezentului articol au aceleaşi sarcini şi competenţe ca membrii echipelor în conformitate cu articolul 82.
(4)Agenţia poate verifica dacă membrii personalului operativ numiţi de statele membre pentru trimiteri pe termen scurt corespund profilurilor de personal stabilite şi au cunoştinţele lingvistice necesare. Agenţia refuză membrii personalului operativ desemnaţi în cazul în care aceştia au competenţe lingvistice insuficiente sau au comis o abatere de la normele aplicabile ori au încălcat aceste norme în cursul trimiterilor anterioare. Agenţia refuză, de asemenea, membrii personalului operativ desemnaţi în cazul în care aceştia nu respectă profilurile cerute, cu excepţia cazului în care membrii respectivi ai personalului corespund unui alt profil repartizat statului membru în cauză. În caz de refuz din partea agenţiei al unui membru al personalului, statul membru în cauză asigură înlocuirea cu un alt membru al personalului operativ, care are profilul cerut.
(5)Până la data de 31 iulie a fiecărui an, agenţia solicită ca statele membre să contribuie cu membrii personalului operativ pentru a fi trimişi la operaţiunile comune în anul următor, cu respectarea efectivelor şi a profilurilor stabilite. Perioada corespunzătoare fiecărei trimiteri se stabileşte în cadrul negocierilor şi al acordurilor bilaterale anuale dintre agenţie şi statele membre.
(6)În urma negocierilor bilaterale anuale, statele membre pun la dispoziţie, în vederea unor trimiteri specifice, personalul operativ inclus pe listele naţionale menţionate la alineatul (1), care corespunde efectivelor şi profilurilor precizate în cererea agenţiei.
(7)În cazul în care, din motive de forţă majoră, unul dintre membrii personalului operativ nu poate fi trimis în conformitate cu acordurile, statul membru în cauză asigură înlocuirea cu un alt membru al personalului operativ de pe listă, cu profilul cerut.
(8)În cazul unei nevoi sporite de consolidare a operaţiunilor comune în curs, unei nevoi de lansare a unei intervenţii rapide la frontieră sau unei noi operaţiuni comune care nu este prevăzută în programul anual de lucru corespunzător sau în concluziile corespunzătoare ale negocierilor bilaterale anuale, trimiterea respectivă se efectuează în limitele prevăzute în anexa III. Directorul executiv informează fără întârziere statele membre cu privire la nevoile suplimentare, indicând eventualele efective şi profiluri ale personalului operativ care urmează să fie pus la dispoziţie de către fiecare stat membru. După ce directorul executiv şi statul membru gazdă convin asupra unui plan operaţional modificat sau, după caz, a unui nou plan operaţional, directorul executiv prezintă o cerere oficială care precizează efectivele şi profilurile membrilor personalului operativ. Membrii echipelor sunt trimişi de fiecare stat membru în termen de 20 de zile lucrătoare de la această cerere oficială, fără a aduce atingere articolului 39.
(9)În cazul în care o analiză de risc şi, dacă este disponibilă, o evaluare a vulnerabilităţii arată că un stat membru se confruntă cu o situaţie care ar afecta în mod substanţial îndeplinirea sarcinilor sale naţionale, statul membru respectiv contribuie cu personal operativ în conformitate cu solicitarea menţionată la alineatul (5) sau (8) de la prezentul articol. Cu toate acestea, contribuţiile în cauză nu pot depăşi împreună jumătate din contribuţia statului membru respectiv pentru anul respectiv prevăzută în anexa III. În cazul în care un stat membru invocă o astfel de situaţie excepţională, acesta prezintă agenţiei în scris, în detaliu, motivele sale şi date cu privire la situaţia invocată, iar conţinutul acestei informări este inclus în raportul menţionat la articolul 65.
(10)Durata trimiterii pentru o operaţiune specifică este stabilită de statul membru de origine, dar aceasta nu trebuie să fie în niciun caz sub 30 de zile, cu excepţia cazului în care operaţiunea din care face parte trimiterea respectivă durează mai puţin de 30 de zile.
(11)Echipajul tehnic luat în considerare în ceea ce priveşte contribuţia statelor membre în temeiul articolului 54 alineatul (5) este trimis numai în conformitate cu acordurile ce rezultă în urma negocierilor bilaterale anuale ce vizează echipamentele respective menţionate la articolul 64 alineatul (9).
Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, statele membre includ în listele lor anuale echipajul tehnic menţionat la primul paragraf din prezentul alineat numai după încheierea negocierilor bilaterale anuale. Statele membre pot să adapteze listele anuale corespunzătoare în cazul oricărei modificări a echipajului tehnic în cursul anului respectiv. Statele membre informează agenţia cu privire la aceste modificări.
Verificările menţionate la alineatul (4) din prezentul articol nu privesc competenţele legate de exploatarea echipamentelor tehnice.
Membrii echipajelor care au atribuţii exclusiv de ordin tehnic sunt indicaţi în listele anuale numai pe bază de funcţii.
Durata trimiterii echipajelor tehnice se stabileşte în conformitate cu articolul 64.
Art. 58: Participarea statelor membre la corpul permanent prin rezerva pentru reacţie rapidă
(1)Statele membre contribuie cu personal operativ la corpul permanent prin intermediul unei rezerve de reacţie rapidă (categoria 4), care urmează să fie activată pentru intervenţii rapide la frontieră în conformitate cu articolul 37 alineatul (2) şi cu articolul 39, cu condiţia ca personalul operativ din categoriile 1, 2 şi 3 să fi fost deja trimis pe deplin în vederea intervenţiei rapide respective la frontieră.
(2)Fiecare stat membru are responsabilitatea de a asigura disponibilitatea personalului operativ în conformitate cu efectivele şi cu profilurile corespunzătoare decise de Consiliul de administraţie pentru anul următor, astfel cum se prevede la articolul 54 alineatul (4), la cererea agenţiei, în limitele prevăzute în anexa IV şi în conformitate cu modalităţile stabilite la prezentul articol. Fiecare membru al personalului operativ este disponibil pentru o perioadă de cel mult patru luni într-un an calendaristic.
(3)Trimiterile din cadrul rezervei pentru reacţie rapidă în vederea intervenţiilor rapide la frontieră au loc în conformitate cu articolul 39 alineatele (11) şi (13).
Art. 59: Evaluarea corpului permanent
(1)Până la 31 decembrie 2023, în special pe baza rapoartelor menţionate la articolul 62 alineatul (10) şi la articolul 65, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului o evaluare a numărului total şi a componenţei corpului permanent, inclusiv amploarea contribuţiilor fiecărui stat membru la corpul permanent, precum şi a competenţelor profesionale şi a profesionalismului corpului permanent şi a formării pe care o primeşte. Evaluarea analizează, de asemenea, necesitatea menţinerii rezervei pentru reacţie rapidă în cadrul corpului permanent.
În evaluare se descriu şi se iau în considerare nevoile operative existente şi cele eventuale ale corpului permanent în ceea ce priveşte capacitatea de reacţie rapidă, precum şi împrejurările semnificative care afectează capacitatea a statelor membre de a contribui la corpul permanent şi evoluţia personalului statutar în ceea ce priveşte contribuţia agenţiei la corpul permanent.
(2)Până la 29 februarie 2024, Comisia prezintă, dacă este necesar, propuneri corespunzătoare de modificare a anexelor I, II, III şi IV. În cazul în care nu prezintă o propunere, Comisia explică motivele deciziei sale.
Art. 60: Birourile antenă
(1)Sub rezerva acordului cu statul membru gazdă sau a includerii explicite a acestei posibilităţi în acordul privind statutul încheiat cu ţara terţă gazdă, agenţia poate înfiinţa birouri antenă pe teritoriul statului membru sau al ţării terţe în cauză pentru a facilita şi a îmbunătăţi coordonarea activităţilor operative, inclusiv în domeniul returnării, organizate de agenţie în statul membru respectiv, în regiunea învecinată sau în ţară terţă respectivă, şi pentru a asigura gestionarea eficace a resurselor umane şi tehnice ale agenţiei. Birourile antenă sunt înfiinţate în funcţie de nevoile operative, pentru perioada de timp în care agenţia desfăşoară activităţi operative importante în statul membru respectiv, în regiunea învecinată sau în ţara terţă în cauză. Perioada de funcţionare menţionată poate fi prelungită, dacă este necesar.
Înainte de înfiinţarea unui birou antenă, se evaluează şi se calculează cu atenţie toate consecinţele bugetare şi se prevăd în buget sumele corespunzătoare.
(2)Agenţia şi statul membru gazdă sau ţara terţă gazdă în care se înfiinţează biroul antenă iau măsurile necesare care să îi asigure acestuia cele mai bune condiţii posibile de care aceasta are nevoie în vederea îndeplinirii sarcinilor ce îi revin. Locul de muncă al personalului care lucrează în cadrul birourilor antenă se stabileşte în conformitate cu articolul 95 alineatul (2).
(3)După caz, birourile antenă:
a)asigură sprijinul operativ şi logistic şi asigură coordonarea activităţilor agenţiei în zonele operative în cauză;
b)oferă sprijin operativ statului membru sau ţării terţe în zonele operative în cauză;
c)monitorizează activităţile echipelor agenţiei şi raportează cu regularitate la sediul central al agenţiei;
d)cooperează cu statul membru gazdă sau cu ţara terţă gazdă cu privire la toate aspectele legate de punerea în practică a activităţilor operative organizate de agenţie în statul membru respectiv sau în ţara terţă, inclusiv cu privire la orice aspect suplimentar care poate apărea în cursul acestor activităţi;
e)oferă sprijin ofiţerului coordonator menţionat la articolul 44 în cadrul cooperării sale cu statele membre participante în privinţa tuturor aspectelor legate de contribuţia acestora la activităţile operative organizate de agenţie şi, dacă este necesar, asigură legătura cu sediul central;
f)oferă sprijin ofiţerului coordonator şi observatorilor pentru drepturile fundamentale care au fost numiţi pentru a monitoriza o activitate operativă, facilitând, dacă este necesar, coordonarea şi comunicarea între echipele agenţiei şi autorităţile responsabile ale statului membru gazdă sau ale ţării terţe gazdă;
g)organizează sprijinul logistic necesar pentru trimiterea membrilor echipelor şi pentru trimiterea şi utilizarea echipamentelor tehnice;
h)acordă orice alt tip de sprijin logistic în ceea ce priveşte zona operativă de care răspunde respectivul birou antenă, pentru a facilita buna funcţionare a activităţilor operative organizate de agenţie;
i)sprijină ofiţerul de legătură al agenţiei, fără a aduce atingere sarcinilor şi atribuţiilor acestuia menţionate la articolul 31, în identificarea provocărilor actuale sau viitoare legate de gestionarea frontierelor în zona de care răspunde respectivul birou antenă sau în aplicarea acquis-ului în materie de returnare şi raportează cu regularitate la sediul central al agenţiei;
j)asigură gestionarea eficace a echipamentelor proprii ale agenţiei în zonele în care îşi desfăşoară activitatea, inclusiv eventuala înregistrare a acestora şi întreţinerea pe termen lung a echipamentului respectiv şi orice sprijin logistic necesar.
(4)Fiecare birou antenă este administrat de un reprezentant al agenţiei numit de directorul executiv în calitate de şef al biroului antenă. Şeful biroului antenă supraveghează întreaga activitate a acestuia şi acţionează ca punct unic de contact cu sediul central.
(5)Pe baza unei propuneri a directorului executiv, Consiliul de administraţie decide în privinţa înfiinţării, componenţei şi perioadei de funcţionare a unui birou antenă, precum şi a eventualei prelungiri, după caz, a perioadei de funcţionare a biroului antenă, ţinând seama de avizul Comisiei şi de acordul statului membru gazdă sau a ţării terţe gazdă.
(6)Statul membru acordă agenţiei asistenţă pentru a-i asigura capacitatea operativă.
(7)Directorul executiv prezintă trimestrial Consiliului de administraţie un raport privind activităţile pe care le desfăşoară biroul antenă. Activităţile pe care le desfăşoară birourile antenă sunt descrise într-o secţiune separată a raportului anual de activitate.
Art. 61: Sprijinul financiar pentru dezvoltarea corpului permanent
(1)În conformitate cu articolul 125 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046, statele membre au dreptul să primească anual fonduri sub formă de finanţare care nu este legată de costuri, pentru a facilita dezvoltarea resurselor umane care să le asigure contribuţia la corpul permanent prevăzută la anexele II, III şi IV. Această finanţare urmează să fie plătită după sfârşitul anului în cauză, sub rezerva respectării condiţiilor stabilite la alineatele (3) şi (4) din prezentul articol. Această finanţare se bazează pe o valoare de referinţă stabilită la alineatul (2) din prezentul articol şi reprezintă, după caz:
a)100 % din suma de referinţă înmulţită cu numărul membrilor personalului operativ prevăzut pentru anul N + 2 care urmează să fie detaşate anual în conformitate cu anexa II;
b)37 % din suma de referinţă înmulţită cu numărul membrilor personalului trimişi efectiv în conformitate cu articolul 57, în limitele stabilite în anexa III, şi în conformitate cu articolul 58, în limitele stabilite în anexa IV, după caz;
c)o plată unică de 50 % din suma de referinţă înmulţită cu numărul membrilor personalului operativ recrutaţi de către agenţie ca personal statutar; această plată unică li se aplică membrilor personalului care pleacă din serviciile naţionale şi care se află în serviciu activ de cel mult 15 ani în momentul recrutării de către agenţie.
(2)Suma de referinţă este echivalentă cu salariul de bază anual al unui agent contractual din grupa de funcţii III gradul 8 treapta 1, astfel cum este stabilit în articolul 93 din Regimul aplicabil celorlalţi agenţi şi care face obiectul unui coeficient corector aplicabil în statul membru în cauză.
(3)Suma prevăzută la alineatul (1) litera (a) din prezentul articol devine exigibilă cu condiţia ca statele membre să îşi majoreze în consecinţă efectivele naţionale totale de poliţişti de frontieră prin recrutarea de noi membri ai personalului în perioada respectivă. Informaţiile relevante pentru întocmirea raportului sunt puse la dispoziţia agenţiei în cadrul negocierilor bilaterale anuale şi sunt verificate prin evaluarea vulnerabilităţii în anul următor. Plata anuală a sumei prevăzute la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol se efectuează integral în funcţie de numărul membrilor personalului trimişi efectiv pe o perioadă continuă sau discontinuă de patru luni, în conformitate cu articolul 57, în limita stabilită în anexa III, şi în conformitate cu articolul 58, în limitele stabilite în anexa IV. În cazul trimiterilor efective menţionate la alineatul (1) litera (b) de la prezentul articol, plăţile se calculează în mod proporţional cu o perioadă de referinţă de patru luni.
Agenţia acordă o plată în avans aferentă plăţilor anuale ale sumelor menţionate la alineatul (1) literele (a) şi (b) din prezentul articol în conformitate cu actul de punere în aplicare menţionat la alineatul (4) din prezentul articol în urma prezentării de către statul membru contribuitor a unei cereri în acest sens, care trebuie să fie justificată.
(4)Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care stabileşte norme detaliate privind modalităţile de plată anuală şi monitorizarea condiţiilor aplicabile prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol. Aceste norme conţin modalităţile pentru efectuarea plăţilor în avans odată ce sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol, precum şi modalităţile calculului proporţional, inclusiv pentru cazurile în care trimiterea echipajului tehnic ar depăşi, în mod excepţional, contribuţia naţională maximă prevăzută în anexa III. Actul respectiv de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 122 alineatul (2).
(5)Atunci când execută sprijinul financiar prevăzut la prezentul articol, agenţia şi statele membre asigură respectarea principiilor de cofinanţare şi de evitare a dublei finanţări.
Art. 62: Formarea
(1)În funcţie de foaia de parcurs privind dezvoltarea capacităţii menţionată la articolul 9 alineatul (8), atunci când aceasta este disponibilă, şi în cooperare cu entităţile de formare responsabile din statele membre, agenţia şi, după caz, EASO, FRA, Agenţia Uniunii Europene pentru Gestionarea Operaţională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spaţiul de Libertate, Securitate şi Justiţie (eu-LISA) şi Agenţia Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL) elaborează instrumente de formare specifice, inclusiv o formare specifică în domeniul protecţiei copiilor şi a altor persoane aflate într-o situaţie vulnerabilă. Conţinutul formării ţine seama de rezultatele ştiinţifice pertinente şi de bunele practici. Agenţia le oferă poliţiştilor de frontieră, specialiştilor în materie de returnare, escortelor pentru returnări şi altor categorii relevante de personal care fac parte din corpul permanent, precum şi monitorilor pentru returnările forţate şi observatorilor pentru drepturile fundamentale o formare specializată relevantă pentru sarcinile şi competenţele lor. Agenţia desfăşoară exerciţii periodice cu respectivii poliţişti de frontieră şi cu ceilalţi membri ai echipelor, în conformitate cu calendarul de formare specializată prevăzut în programul anual de lucru al agenţiei.
(2)Agenţia se asigură că, pe lângă formarea menţionată la articolul 55 alineatul (3), toţi membrii personalului statutar care urmează să fie trimişi ca membri ai echipelor au beneficiat, înainte de a fi trimişi pentru prima dată să participe la activităţi operative organizate de agenţie, de formare adecvată în domeniul dreptului Uniunii şi al dreptului internaţional relevant, inclusiv cu privire la drepturile fundamentale, accesul la protecţie internaţională, orientări în scopul identificării persoanelor care solicită protecţie şi al îndrumării acestora către procedurile corespunzătoare, orientări pentru tratarea nevoilor speciale ale copiilor, inclusiv ale minorilor neînsoţiţi, ale victimelor traficului de persoane, ale persoanelor care au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă şi ale altor persoane deosebit de vulnerabile şi, în cazul în care se preconizează participarea lor la operaţiuni maritime, în materie de căutare şi salvare.
Această formare include, de asemenea, formare privind utilizarea forţei în conformitate cu anexa V.
(3)În scopul alineatului (2), pe baza acordurilor încheiate cu anumite state membre, agenţia organizează programele de formare necesare în cadrul instituţiilor specializate de formare şi învăţământ ale statelor membre respective, inclusiv la academiile din statele membre care sunt partenere ale agenţiei. Agenţia garantează că formarea urmează programa comună de bază, este armonizată şi favorizează înţelegerea reciprocă şi o cultură comună bazată pe valorile consacrate în tratate. Costul formării este acoperit în întregime de agenţie.
După ce obţine aprobarea Consiliului de administraţie, agenţia poate înfiinţa un centru de formare al său pentru a facilita şi mai mult includerea unei culturi europene comune în formarea oferită.
(4)Agenţia adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că toţi membrii personalului din statele membre care participă la echipe din cadrul corpului permanent au beneficiat de formarea menţionată la alineatul (2) primul paragraf.
(5)Agenţia adoptă măsurile necesare pentru a asigura formarea personalului implicat în sarcini de returnare care este alocat corpului permanent şi rezervei prevăzute la articolul 51. Agenţia se asigură că personalul său statutar şi întregul personal care participă la operaţiuni sau intervenţii de returnare au urmat, înainte să participe la activităţi operative organizate de agenţie, la cursuri de formare în domeniul dreptului Uniunii şi al dreptului internaţional relevant, inclusiv cu privire la drepturile fundamentale, accesul la protecţie internaţională şi îndrumarea persoanelor vulnerabile.
(6)Agenţia elaborează şi dezvoltă în continuare programa comună de bază pentru formarea poliţiştilor de frontieră şi asigură o formare la nivel european pentru instructorii poliţiştilor de frontieră naţionali ai statelor membre, inclusiv cu privire la drepturile fundamentale, accesul la protecţie internaţională şi dreptul maritim relevant, precum şi o programă comună pentru formarea personalului implicat în sarcini de returnare. Programa comună de bază urmăreşte promovarea celor mai înalte standarde şi a bunelor practici în punerea în aplicare a dreptului Uniunii privind gestionarea frontierelor şi returnarea. Agenţia întocmeşte programa comună de bază după ce consultă forumul consultativ menţionat la articolul 108 (denumit în continuare "forumul consultativ") şi ofiţerul pentru drepturile fundamentale. Statele membre integrează programa comună de bază în formarea pe care o oferă poliţiştilor de frontieră naţionali şi personalului implicat în sarcini de returnare.
(7)Agenţia oferă, de asemenea, agenţilor serviciilor competente ale statelor membre şi, după caz, ale ţărilor terţe cursuri de formare şi seminare suplimentare pe subiecte legate de controlul frontierelor externe şi returnarea resortisanţilor ţărilor terţe.
(8)Agenţia poate organiza activităţi de formare în cooperare cu statele membre şi ţările terţe, pe teritoriul acestora.
(9)Agenţia instituie un program de schimb prin care poliţiştii de frontieră participanţi la echipele sale, precum şi personalul care participă la echipele de intervenţii de returnare să poată dobândi cunoştinţe sau competenţe de specialitate pe baza experienţei dobândite în alte state membre şi a bunelor practici existente în străinătate, lucrând cu poliţiştii de frontieră şi cu personalul implicat în sarcini de returnare dintr-un alt stat membru decât cel de origine.
(10)Agenţia stabileşte şi dezvoltă în continuare un mecanism intern de control al calităţii pentru a garanta nivelul înalt de formare, expertiză şi profesionalism al personalului său statutar, în special al personalului statutar care participă la activităţile operaţionale ale agenţiei. Pe baza punerii în aplicare a mecanismului de control al calităţii, agenţia pregăteşte un raport anual de evaluare care se anexează la raportul anual de activitate.
Art. 63: Achiziţionarea sau închirierea de echipamente tehnice
(1)Agenţia poate achiziţiona, pe cont propriu sau în coproprietate cu un stat membru, ori poate închiria echipamente tehnice care să fie utilizate în cadrul operaţiunilor comune, al proiectelor-pilot, al intervenţiilor rapide la frontieră, al activităţilor din domeniul returnării, inclusiv al operaţiunilor de returnare şi al intervenţiilor de returnare, al trimiterii echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei sau în cadrul proiectelor de asistenţă tehnică, în conformitate cu normele financiare aplicabile agenţiei.
(2)Pe baza unei propuneri a directorului executiv, Consiliul de administraţie adoptă o strategie multianuală globală privind modul în care vor fi consolidate capacităţile tehnice ale agenţiei în funcţie de ciclul multianual de politică strategică pentru gestionarea europeană integrată a frontierelor, inclusiv de foaia de parcurs privind dezvoltarea capacităţii menţionată la articolul 9 alineatul (8), atunci când este disponibilă, precum şi de resursele bugetare disponibile în acest scop în cadrul financiar multianual. Pentru a se asigura respectarea cadrelor juridice, financiare şi politice aplicabile, directorul executiv prezintă propunerea în cauză numai după ce primeşte avizul pozitiv al Comisiei.
Strategia multianuală este însoţită de un plan de punere în aplicare detaliat, care precizează calendarul de achiziţie sau de închiriere, planificarea achiziţiilor şi reducerea riscurilor. Dacă, atunci când adoptă strategia şi planul, Consiliul de administraţie decide să nu respecte avizul Comisiei, acesta prezintă Comisiei o justificare în acest sens. După adoptarea strategiei multianuale, planul de punere în aplicare devine parte a componentei de programare multianuală a documentului unic de programare menţionat la articolul 100 alineatul (2) litera (k).
(3)Agenţia poate achiziţiona echipamente tehnice pe baza unei decizii a directorului executiv, adoptată după consultarea Consiliului de administraţie în conformitate cu normele aplicabile în materie de achiziţii publice. Orice achiziţie sau închiriere de echipamente care presupune costuri semnificative pentru agenţie este precedată de o analiză riguroasă a nevoilor şi a raportului cost-beneficiu. Orice cheltuială legată de o astfel de achiziţie sau închiriere se prevede în bugetul agenţiei, astfel cum a fost adoptat de Consiliul de administraţie.
(4)În cazul în care agenţia achiziţionează sau închiriază echipamente tehnice importante, cum ar fi aeronave, vehicule de serviciu sau nave, se aplică următoarele condiţii:
a)în cazul achiziţionării de către agenţie sau al deţinerii în coproprietate, agenţia convine cu un stat membru ca acesta să asigure înregistrarea echipamentului ca fiind destinat unui serviciu public în conformitate cu dreptul aplicabil al statului membru respectiv, inclusiv prerogativele şi imunităţile aplicabile echipamentului tehnic respectiv în temeiul dreptului internaţional;
b)în cazul închirierii, echipamentul se înregistrează într-un stat membru.
(5)Pe baza unui acord-tip întocmit de agenţie şi aprobat de Consiliul de administraţie, statul membru de înregistrare şi agenţia convin asupra modalităţilor de asigurare a operabilităţii echipamentului. În cazul activelor deţinute în coproprietate, aceste modalităţi acoperă, de asemenea, perioadele în care activele sunt puse în totalitate la dispoziţia agenţiei şi prevăd condiţiile de utilizare a activelor respective, inclusiv dispoziţii specifice privind trimiterea rapidă în timpul intervenţiilor rapide la frontieră şi finanţarea acestor active.
(6)În cazul în care agenţia nu dispune de personalul statutar calificat necesar, statul membru de înregistrare sau furnizorul echipamentelor tehnice pune la dispoziţie experţii necesari şi echipajele tehnice necesare pentru utilizarea echipamentelor tehnice într-un mod corect din punct de vedere legal şi în condiţii de siguranţă, în conformitate cu modelul de acord menţionat la alineatul (5) din prezentul articol şi în mod planificat pe baza negocierilor şi acordurilor anuale bilaterale menţionate la articolul 64 alineatul (9). Într-un astfel de caz, echipamentele tehnice aflate în proprietatea exclusivă a agenţiei sunt puse la dispoziţia acesteia la cerere, iar statul membru de înregistrare nu poate invoca situaţia excepţională prevăzută la articolul 64 alineatul (9).
Atunci când solicită unui stat membru să furnizeze echipamente tehnice şi personal, agenţia ia în considerare provocările operative specifice cu care se confruntă respectivul stat membru în momentul solicitării.
Art. 64: Rezerva de echipamente tehnice
(1)Agenţia instituie şi păstrează evidenţe centralizate privind echipamentele care fac parte dintr-o rezervă de echipamente tehnice, compusă din echipamentele deţinute de statele membre sau de agenţie şi din echipamentele deţinute în coproprietate de statele membre şi de agenţie, pentru activităţile sale operative.
(2)Echipamentele aflate exclusiv în proprietatea agenţiei sunt disponibile în totalitate, în orice moment, pentru a fi trimise.
(3)Echipamentele deţinute în coproprietate, în care agenţia deţine peste 50 %, sunt, de asemenea, disponibile pentru a fi trimise în conformitate cu un acord între un stat membru şi agenţie încheiat în conformitate cu articolul 63 alineatul (5).
(4)Agenţia asigură compatibilitatea şi interoperabilitatea echipamentelor care figurează în rezerva de echipamente tehnice.
(5)În scopul alineatului (4), agenţia, în strânsă cooperare cu statele membre şi cu Comisia, stabileşte standarde tehnice pentru echipamentele care urmează să fie trimise în cadrul activităţilor agenţiei, atunci când este necesar. Echipamentele care sunt achiziţionate de către agenţie, fie ca proprietar unic, fie în coproprietate, şi echipamentele deţinute de statele membre care figurează în rezerva de echipamente tehnice trebuie să îndeplinească aceste standarde.
(6)Pe baza unei propuneri din partea directorului executiv, ţinând seama de analiza de risc efectuată de agenţie şi de rezultatele evaluărilor vulnerabilităţii, Consiliul de administraţie decide, până la 31 martie a fiecărui an, numărul minim de echipamente tehnice necesare pentru a răspunde nevoilor agenţiei în anul următor, în special în ceea ce priveşte desfăşurarea operaţiunilor comune, trimiterea echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei, intervenţiile rapide la frontieră, activităţile în domeniul returnării, inclusiv operaţiunile şi intervenţiile de returnare. Echipamentele proprii ale agenţiei se contabilizează în numărul minim de echipamente tehnice. Decizia respectivă stabileşte norme referitoare la trimiterea echipamentelor tehnice în cadrul activităţilor operative.
Dacă numărul minim de echipamente tehnice se dovedeşte a fi insuficient pentru îndeplinirea planului operaţional convenit pentru astfel de activităţi, agenţia revizuieşte acest număr minim pe baza nevoilor justificate şi a unui acord cu statele membre.
(7)Rezerva de echipamente tehnice conţine numărul minim de echipamente pe care agenţia îl consideră necesar pentru fiecare tip de echipament tehnic. Echipamentele care figurează în rezerva de echipamente tehnice sunt folosite în cadrul operaţiunilor comune, al trimiterii echipelor de sprijin pentru gestionarea migraţiei, al proiectelor-pilot, al intervenţiilor rapide la frontieră, al operaţiunilor de returnare sau al intervenţiilor de returnare.
(8)Rezerva de echipamente tehnice include o rezervă de echipamente pentru reacţie rapidă, care conţine un număr redus de echipamente necesare pentru eventuale intervenţii rapide la frontieră. Contribuţia statelor membre la rezerva de echipamente pentru reacţie rapidă se planifică în conformitate cu negocierile şi acordurile bilaterale anuale menţionate la alineatul (9) din prezentul articol. În ceea ce priveşte echipamentele de pe lista de echipamente din această rezervă, statele membre nu pot invoca situaţia excepţională menţionată la alineatul (9) din prezentul articol.
Statul membru în cauză trimite echipamentele de pe această listă, împreună cu experţii necesari şi echipajele tehnice necesare, la destinaţie cât mai rapid posibil în vederea utilizării, dar în orice caz nu mai târziu de 10 zile de la data la care este convenit planul operaţional.
Agenţia contribuie la această rezervă cu echipamente puse la dispoziţia agenţiei, astfel cum se menţionează la articolul 63 alineatul (1).
(9)Statele membre contribuie la rezerva de echipamente tehnice. Contribuţia statelor membre la rezervă şi trimiterea echipamentelor tehnice pentru operaţiuni specifice se planifică pe baza unor negocieri şi acorduri bilaterale anuale între agenţie şi statele membre. La cererea agenţiei şi în afara cazului în care se confruntă cu o situaţie excepţională care afectează în mod substanţial executarea sarcinilor naţionale, statele membre îşi pun la dispoziţie echipamentele tehnice pentru trimitere în conformitate cu aceste acorduri şi în măsura în care acestea fac parte din numărul minim de echipamente tehnice pentru un anumit an. În cazul în care un stat membru invocă o astfel de situaţie excepţională, acesta prezintă agenţiei în scris, în detaliu, motivele sale şi date cu privire la situaţia invocată, iar conţinutul acestei informări este inclus în raportul menţionat la articolul 65 alineatul (1). Agenţia introduce cererea cu cel puţin 45 de zile înainte de data prevăzută pentru trimiterea echipamentelor în cazul echipamentelor tehnice importante şi cu cel puţin 30 de zile înainte de data prevăzută pentru trimitere în cazul altor echipamente. Contribuţiile la rezerva de echipamente tehnice sunt revizuite anual.
(10)Pe baza unei propuneri din partea directorului executiv, Consiliul de administraţie stabileşte anual regulile referitoare la echipamentele tehnice, inclusiv numărul minim total pentru fiecare tip de echipament tehnic, condiţiile de trimitere şi rambursare a costurilor, precum şi numărul limitat de echipamente tehnice pentru o rezervă de echipamente pentru reacţie rapidă. Din motive bugetare, această decizie trebuie luată de Consiliul de administraţie până la data de 31 martie a fiecărui an.
(11)În cazul în care are loc o intervenţie rapidă la frontieră, se aplică articolul 39 alineatul (15).
(12)Dacă după stabilirea numărului minim necesar de echipamente tehnice apar nevoi neaşteptate de echipamente tehnice pentru o operaţiune comună sau o intervenţie rapidă la frontieră, iar aceste nevoi nu pot fi acoperite din rezerva de echipamente tehnice sau din rezerva de echipamente pentru reacţie rapidă, statele membre pun la dispoziţia agenţiei, la cererea acesteia şi ad-hoc, dacă este posibil, echipamentele tehnice pentru trimitere.
(13)Directorul executiv informează periodic Consiliul de administraţie cu privire la componenţa rezervei de echipamente tehnice şi la trimiterea echipamentelor care fac parte din aceasta. Dacă nu se atinge numărul minim de echipamente tehnice necesar pentru rezervă, directorul executiv informează fără întârziere Consiliul de administraţie. Acesta decide de urgenţă cu privire la ierarhizarea priorităţilor de trimitere a echipamentelor tehnice şi ia măsurile corespunzătoare pentru remedierea lipsurilor identificate. Consiliul de administraţie informează Comisia cu privire la lipsurile identificate şi cu privire la măsurile pe care le-a luat pentru remedierea acestora. Comisia informează ulterior Parlamentul European şi Consiliul cu privire la aceasta şi cu privire la propria sa evaluare.
(14)Statele membre înregistrează în rezerva de echipamente tehnice toate mijloacele de transport şi echipamentele operative achiziţionate în cadrul acţiunilor specifice ale Fondului pentru securitate internă în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 515/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (42) sau, după caz, prin utilizarea altor viitoare fonduri specifice ale Uniunii puse la dispoziţia statelor membre cu obiectivul clar de a dezvolta capacitatea operativă a agenţiei. Echipamentul tehnic respectiv face parte din numărul minim de echipamente tehnice pentru un anumit an.
(42)Regulamentul (UE) nr. 515/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 de instituire, în cadrul Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar pentru frontiere externe şi vize şi de abrogare a Deciziei nr. 574/2007/CE (JO L 150, 20.5.2014, p. 143).
La cererea agenţiei, făcută în cadrul negocierilor bilaterale anuale, statele membre pun echipamentele tehnice cofinanţate în cadrul acţiunilor specifice ale Fondului pentru securitate internă sau prin orice altă formă de viitoare finanţare specifică din partea Uniunii, astfel cum se specifică în primul paragraf din prezentul alineat, la dispoziţia agenţiei pentru trimitere. Fiecare echipament este pus la dispoziţie pentru o perioadă de maximum patru luni, astfel cum se prevede în negocierile bilaterale anuale. Statele membre pot decide să trimită un echipament pentru o perioadă mai mare de patru luni. În cazul operaţiunilor menţionate la articolul 39 sau 42 din prezentul regulament, statele membre nu pot invoca situaţia excepţională prevăzută la alineatul (9) din prezentul articol.
(15)Agenţia gestionează evidenţele privind rezerva de echipamente tehnice după cum urmează:
a)clasificare pe tipuri de echipamente şi pe tipuri de operaţiuni;
b)clasificare în funcţie de proprietar (stat membru, agenţia, alţii);
c)numărul total de echipamente necesare;
d)cerinţele referitoare la personal, dacă este cazul;
e)alte informaţii, precum date de înregistrare, cerinţe de transport şi întreţinere, regimuri naţionale de export aplicabile, instrucţiuni tehnice sau alte informaţii relevante pentru utilizarea corespunzătoare a echipamentelor;
f)menţiune care precizează dacă un echipament a fost finanţat din fonduri ale Uniunii.
(16)Agenţia finanţează integral trimiterea echipamentelor tehnice care fac parte din numărul minim de echipamente tehnice puse la dispoziţie de un anumit stat membru într-un anumit an. Trimiterea echipamentelor tehnice care nu fac parte din numărul minim de echipamente tehnice este cofinanţată de agenţie până la maximum 100 % din cheltuielile eligibile, în funcţie de circumstanţele specifice ale statelor membre care trimit astfel de echipamente tehnice.
Art. 65: Raportarea privind capacităţile agenţiei
(1)Pe baza unei propuneri din partea directorului executiv, Consiliul de administraţie adoptă un raport anual privind punerea în aplicare a articolelor 51, 55-58, 63 şi 64, pe care îl prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei ("raport anual privind punerea în aplicare").
(2)Raportul anual privind punerea în aplicare cuprinde în special:
a)numărul de membri ai personalului pe care fiecare stat membru s-a angajat să îi pună la dispoziţia corpului permanent, inclusiv prin rezerva pentru reacţie rapidă şi rezerva de monitori pentru returnările forţate;
b)numărul de membri ai personalului statutar pe care agenţia s-a angajat să îi pună la dispoziţia corpului permanent;
c)numărul de membri ai personalului din cadrul corpului permanent trimişi efectiv de fiecare stat membru şi de agenţie, pe profiluri, în anul precedent;
d)numărul de echipamente tehnice pe care fiecare stat membru şi agenţia s-au angajat să le pună la dispoziţie pentru rezerva de echipamente tehnice;
e)numărul de echipamente tehnice trimise de fiecare stat membru şi de agenţie în anul precedent din cadrul rezervei de echipamente tehnice;
f)angajamentele asumate în privinţa rezervei de echipamente pentru reacţie rapidă şi trimiterile echipamentelor din această rezervă;
g)dezvoltarea capacităţilor umane şi tehnice proprii ale agenţiei.
(3)Raportul anual de punere în aplicare cuprinde o listă a statelor membre care au invocat situaţia excepţională menţionată la articolul 57 alineatul (9) şi la articolul 64 alineatul (9) în cursul anului precedent şi conţine motivele şi informaţiile furnizate de statele membre în cauză.
(4)În vederea asigurării transparenţei, directorul executiv informează Consiliul de administraţie trimestrial cu privire la elementele enumerate la alineatul (2) pentru anul în curs.
Art. 66: Cercetarea şi inovarea
(1)Agenţia monitorizează în mod proactiv şi contribuie la activităţile de cercetare şi inovare relevante pentru gestionarea europeană integrată a frontierelor externe, inclusiv utilizarea tehnologiilor avansate de control la frontieră, ţinând seama de foaia de parcurs privind dezvoltarea capacităţii menţionată la articolul 9 alineatul (8). Agenţia comunică rezultatele acestor activităţi de cercetare Parlamentului European, statelor membre şi Comisiei, în conformitate cu articolul 92. Agenţia poate utiliza rezultatele respective, după caz, în operaţiuni comune, intervenţii rapide la frontieră, operaţiuni şi intervenţii de returnare.
(2)În funcţie de foaia de parcurs privind dezvoltarea capacităţii menţionată la articolul 9 alineatul (8), agenţia asistă statele membre şi Comisia în identificarea principalelor teme de cercetare. Agenţia asistă statele membre şi Comisia la elaborarea şi punerea în aplicare a programelor-cadru relevante ale Uniunii dedicate activităţilor de cercetare şi inovare.
(3)Agenţia pune în aplicare părţile din Programul-cadru pentru cercetare şi inovare care se referă la securitatea frontierelor. În acest scop şi în cazul în care Comisia i-a delegat competenţele relevante, agenţia are următoarele sarcini:
a)gestionarea, pe baza programelor de lucru relevante adoptate de Comisie, a unor etape ale punerii în aplicare a programelor şi a unor etape ale ciclului de viaţă al unor proiecte specifice;
b)adoptarea instrumentelor de execuţie bugetară pentru venituri şi cheltuieli şi efectuarea tuturor operaţiunilor necesare pentru gestionarea programelor;
c)furnizarea de sprijin pentru punerea în aplicare a programelor.
(4)Agenţia poate planifica şi pune în aplicare proiecte-pilot privind aspecte reglementate de prezentul regulament.
(5)Agenţia va face publice informaţii privind proiectele sale de cercetare, inclusiv proiectele demonstrative, partenerii de cooperare implicaţi şi bugetul proiectelor.
Art. 67: Unitatea centrală a ETIAS
Agenţia asigură înfiinţarea şi funcţionarea unităţii centrale a ETIAS menţionate la articolul 7 din Regulamentul (UE) 2018/1240.
Art. 68: Cooperarea agenţiei cu instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi cu organizaţiile internaţionale
(1)Agenţia cooperează cu instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi poate coopera cu organizaţiile internaţionale, în limitele cadrelor juridice ale acestora, şi utilizează informaţiile, resursele şi sistemele existente disponibile în cadrul EUROSUR.
În conformitate cu primul paragraf, agenţia cooperează în special cu:
a)Comisia şi Serviciul European de Acţiune Externă (EEAS);
b)Europol;
c)EASO;
d)FRA;
e)Eurojust;
f)Centrul Satelitar al Uniunii Europene;
g)EFCA şi EMSA;
h)eu-LISA;
i)Agenţia Uniunii Europene de Siguranţă a Aviaţiei (AESA) şi administratorul de reţea al EATMN;
j)misiunile şi operaţiunile PSAC, în conformitate cu mandatele lor, în scopul de a asigura următoarele:
(i)promovarea standardelor în materie de gestionare europeană integrată a frontierelor;
(ii)conştientizarea situaţiei şi analiza de risc.
Agenţia poate coopera, de asemenea, cu următoarele organizaţii internaţionale în măsura în care acest lucru este relevant pentru îndeplinirea funcţiilor sale, în limitele cadrelor juridice ale acestora:
(a)Organizaţia Naţiunilor Unite prin birourile, agenţiile, organizaţiile şi alte entităţi relevante ale sale, în special Oficiul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Oficiul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate şi Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale;
(b)Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (Interpol);
(c)Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa;
(d)Consiliul Europei şi comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului;
(e)Centrul de Analiză şi Operaţiuni Maritime – Stupefiante (MAOC-N).
(2)Cooperarea menţionată la alineatul (1) are loc în cadrul acordurilor de lucru încheiate cu entităţile menţionate la alineatul (1). Aceste acorduri trebuie să fie aprobate în prealabil de către Comisie. În toate cazurile, agenţia informează Parlamentul European şi Consiliul în legătură cu aceste acorduri.
(3)În ceea ce priveşte gestionarea informaţiilor clasificate, acordurile de lucru menţionate la alineatul (2) prevăd respectarea de către organul, oficiul sau agenţia Uniunii sau de către organizaţia internaţională în cauză a unor norme şi standarde de securitate echivalente celor aplicate de agenţie. Înainte de încheierea acordului se organizează o vizită de evaluare, iar Comisia este informată cu privire la rezultatul acestei vizite.
(4)Deşi nu intră sub incidenţa prezentului regulament, agenţia se angajează de asemenea în relaţii de cooperare cu Comisia şi, dacă este cazul, cu statele membre şi cu SEAE în cadrul activităţilor referitoare la domeniul vamal, inclusiv gestionarea riscurilor, atunci când respectivele activităţi se susţin reciproc. Această cooperare nu trebuie să aducă atingere competenţelor existente ale Comisiei, ale Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate sau ale statelor membre.
(5)Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi organizaţiile internaţionale menţionate la alineatul (1) utilizează informaţiile primite de la agenţie exclusiv în limitele propriilor competenţe şi în măsura în care acestea respectă drepturile fundamentale, inclusiv cerinţele privind protecţia datelor cu caracter personal.
Orice transmitere a datelor cu caracter personal prelucrate de agenţie către alte instituţii, organe, oficii sau agenţii ale Uniunii în temeiul articolului 87 alineatul (1) literele (c) şi (d) face obiectul unor acorduri de lucru specifice privind schimbul de date cu caracter personal.
Acordurile de lucru menţionate la al doilea paragraf includ o dispoziţie care garantează că datele cu caracter personal transmise de către agenţie instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii pot fi prelucrate în alt scop numai dacă acest lucru este autorizat de agenţie şi dacă este compatibil cu scopul iniţial pentru care agenţia a colectat şi transmis datele. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile respective ale Uniunii păstrează o evidenţă în scris a evaluărilor compatibilităţii de la caz la caz.
Orice transfer de către agenţie al datelor cu caracter personal către organizaţiile internaţionale menţionate în temeiul articolului 87 alineatul (1) litera (c) trebuie să respecte dispoziţiile secţiunii 2 din capitolul IV.
În special, agenţia se asigură că orice acord de lucru încheiat cu organizaţiile internaţionale cu privire la schimbul de date cu caracter personal în temeiul articolului 87 alineatul (1) litera (c) respectă capitolul V din Regulamentul (UE) 2018/1725 şi face obiectul autorizării din partea Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, în cazul în care acest lucru este prevăzut în regulamentul respectiv.
Agenţia se asigură că datele cu caracter personal transferate organizaţiilor internaţionale sunt prelucrate numai în scopul în care au fost transferate.
(6)Schimburile de informaţii între agenţie şi instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi organizaţiile internaţionale menţionate la alineatul (1) se fac prin intermediul reţelei de comunicaţii menţionate la articolul 14 sau prin intermediul altor sisteme de schimb de informaţii acreditate care îndeplinesc criteriile de disponibilitate, confidenţialitate şi integritate.
Art. 69: Cooperarea europeană privind îndeplinirea funcţiilor de gardă de coastă
(1)Fără a aduce atingere EUROSUR, în cooperare cu EFCA şi cu EMSA, agenţia sprijină autorităţile naţionale care îndeplinesc funcţii de gardă de coastă la nivel naţional şi la nivelul Uniunii şi, dacă este cazul, la nivel internaţional, prin:
a)punerea la dispoziţie, corelarea şi analizarea informaţiilor disponibile în cadrul sistemelor de raportare a navelor şi al altor sisteme de informaţii găzduite de agenţiile respective sau accesibile acestora, în conformitate cu temeiurile juridice ale fiecărei agenţii şi fără a se aduce atingere drepturilor de proprietate ale statelor membre asupra datelor;
b)furnizarea de servicii de supraveghere şi comunicaţii bazate pe tehnologii de ultimă generaţie, inclusiv infrastructuri spaţiale şi terestre şi senzori instalaţi pe orice tip de platformă;
c)consolidarea capacităţilor prin elaborarea de orientări şi recomandări şi stabilirea de bune practici, precum şi prin oferirea de cursuri de formare şi prin intermediul schimburilor de personal;
d)intensificarea schimbului de informaţii şi a cooperării cu privire la funcţiile de gardă de coastă, inclusiv prin analizarea provocărilor operative şi a riscurilor emergente din domeniul maritim;
e)partajarea capacităţilor prin planificare şi punerea în aplicare a unor operaţiuni cu scopuri multiple şi prin utilizarea în comun a activelor şi a altor capacităţi, în măsura în care aceste activităţi sunt coordonate de agenţiile respective şi sunt aprobate de autorităţile competente ale statelor membre vizate.
(2)Modalităţile precise de cooperare în privinţa funcţiilor de gardă de coastă dintre agenţie, EFCA şi EMSA se stabilesc printr-un acord de lucru, în conformitate cu mandatele lor respective şi cu normele financiare aplicabile agenţiilor respective. Acest acord se aprobă de către Consiliul de administraţie al agenţiei, de către Consiliul de administraţie al EFCA şi de către Consiliul de administraţie al EMSA. Agenţia, EFCA şi EMSA utilizează informaţiile primite în contextul cooperării lor exclusiv în limitele cadrelor lor juridice şi în conformitate cu drepturile fundamentale, inclusiv cu cerinţele privind protecţia datelor.
(3)Comisia, în strânsă cooperare cu statele membre, cu agenţia, cu EFCA şi cu EMSA, pune la dispoziţie un manual practic privind cooperarea europeană în materie de funcţii de gardă de coastă. Acest manual trebuie să conţină orientări, recomandări şi bune practici privind schimbul de informaţii. Comisia adoptă acest manual sub forma unei recomandări.
Art. 70: Cooperarea cu Irlanda şi Regatul Unit
(1)Agenţia facilitează cooperarea operativă a statelor membre cu Irlanda şi cu Regatul Unit în cea ce priveşte activităţi specifice.
(2)În scopurile EUROSUR, schimbul de informaţii şi cooperarea cu Irlanda şi Regatul Unit pot avea loc pe baza unor acorduri bilaterale sau multilaterale între Irlanda, respectiv Regatul Unit, şi unul sau mai multe state membre vecine sau prin intermediul reţelelor regionale bazate pe aceste acorduri. Centrele naţionale de coordonare reprezintă punctele de contact pentru schimbul de informaţii cu autorităţile omoloage din Irlanda şi Regatul Unit în cadrul EUROSUR.
(3)Acordurile menţionate la alineatul (2) se limitează la transmiterea următoarelor informaţii între un centru naţional de coordonare şi autoritatea omoloagă a Irlandei sau a Regatului Unit:
a)informaţiile conţinute în tabloul situaţional naţional al unui stat membru, în măsura în care acestea au fost transmise agenţiei în scopurile tabloului situaţional;
b)informaţiile colectate de către Irlanda sau Regatul Unit care sunt relevante pentru scopurile tabloului situaţional european;
c)informaţiile menţionate la articolul 25 alineatul (5).
(4)Informaţiile furnizate în contextul EUROSUR de către agenţie sau de către un stat membru care nu este parte la unul dintre acordurile menţionate la alineatul (2) nu trebuie comunicate Irlandei sau Regatului Unit decât cu aprobarea prealabilă a agenţiei sau a statului membru respectiv. Statele membre şi agenţia au obligaţia de a respecta refuzul de a transmite informaţiile respective Irlandei sau Regatului Unit.
(5)Se interzice transmiterea ulterioară sau orice altă comunicare a informaţiilor transmise în temeiul prezentului articol către ţări terţe sau către părţi terţe.
(6)Acordurile menţionate la alineatul (2) includ dispoziţii privind costurile legate de participarea Irlandei sau a Regatului Unit la punerea în aplicare a acestor acorduri.
(7)Sprijinul care trebuie acordat de agenţie în temeiul articolului 10 alineatul (1) literele (n), (o) şi (p) acoperă organizarea operaţiunilor de returnare ale statelor membre la care participă şi Irlanda sau Regatul Unit.
(8)Aplicarea prezentului regulament în cazul frontierelor Gibraltarului se suspendă până la data la care se ajunge la un acord asupra domeniului de aplicare al măsurilor privind trecerea frontierelor externe de către persoane.
Art. 71: Cooperarea cu ţările terţe
(1)Statele membre şi agenţia cooperează cu ţările terţe în scopul gestionării europene integrate a frontierelor şi a politicii în materie de migraţie în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (g).
(2)Pe baza priorităţilor în materie de politică stabilite în conformitate cu articolul 8 alineatul (4), agenţia furnizează asistenţă tehnică şi operaţională ţărilor terţe în cadrul politicii de acţiune externă a Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale şi a datelor cu caracter personal şi principiul nereturnării.
(3)Agenţia şi statele membre respectă dreptul Uniunii, inclusiv normele şi standardele care fac parte din acquis-ul Uniunii, inclusiv atunci când cooperarea cu ţările terţe are loc pe teritoriul ţărilor terţe respective.
(4)Instituirea cooperării cu ţările terţe permite promovarea standardelor în materie de gestionare europeană integrată a frontierelor.
Art. 72: Cooperarea statelor membre cu ţările terţe
(1)Statele membre pot coopera la nivel operaţional cu una sau mai multe ţări terţe în legătură cu domeniile care fac obiectul prezentului regulament. Această cooperare poate include schimbul de informaţii şi se poate desfăşura pe baza acordurilor bilaterale sau multilaterale, a altor forme de acorduri, sau prin intermediul reţelelor regionale instituite în baza acestor acorduri.
(2)Atunci când încheie acordurile bilaterale şi multilaterale menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, statele membre pot include dispoziţii privind schimbul de informaţii şi cooperarea în scopurile EUROSUR, în conformitate cu articolele 75 şi 89.
(3)Acordurile bilaterale şi multilaterale şi alte forme de acorduri menţionate la alineatul (1) trebuie să respecte dreptul Uniunii şi dreptul internaţional privind drepturile fundamentale şi protecţia internaţională, inclusiv Carta, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Convenţia privind statutul refugiaţilor din 1951 cu protocolul la aceasta din 1967, în special principiul nereturnării. Atunci când pun în aplicare aceste acorduri, statele membre evaluează situaţia generală din ţara terţă respectivă şi ţin seama de aceasta periodic şi, având în vedere şi articolul 8.
Art. 73: Cooperarea dintre agenţie şi ţările terţe
(1)Agenţia poate coopera, în măsura necesară pentru îndeplinirea sarcinilor sale, cu autorităţile ţărilor terţe competente în domeniile reglementate de prezentul regulament. Chiar şi atunci când cooperează cu ţări terţe pe teritoriul acestora, agenţia respectă dreptul Uniunii, inclusiv normele şi standardele care fac parte din acquis-ul Uniunii.
(2)Atunci când cooperează cu autorităţile ţărilor terţe astfel cum se menţionează la alineatul (1) din prezentul articol, agenţia acţionează în cadrul politicii externe a Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale şi a datelor cu caracter personal, principiul nereturnării, interzicerea trimiterii arbitrare în custodie publică şi interzicerea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, cu sprijinul delegaţiilor Uniunii şi, după caz, al misiunilor şi operaţiunilor PSAC şi în coordonare cu acestea, în conformitate cu articolul 68 alineatul (1) paragraful al doilea litera (j).
(3)În situaţiile în care trebuie trimise echipe de gestionare a frontierelor din cadrul corpului permanent către o ţară terţă în care membrii echipei vor exercita competenţe de executare, Uniunea, în conformitate cu articolul 218 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), încheie cu ţara terţă respectivă un acord privind statutul, elaborat pe baza modelului de acord privind statutul menţionat la articolul 76 alineatul (1). Acordul privind statutul acoperă toate aspectele necesare pentru desfăşurarea acţiunilor. În special, acesta stabileşte domeniul de aplicare al operaţiunii, dispoziţii privind răspunderea civilă şi penală, sarcinile şi atribuţiile membrilor echipelor, măsurile legate de înfiinţarea unui birou antenă şi măsurile practice legate de respectarea drepturilor fundamentale. Acordul privind statutul asigură respectarea deplină a drepturilor fundamentale în timpul acestor operaţiuni şi prevede un mecanism de tratare a plângerilor. Se consultă Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor cu privire la dispoziţiile acordului privind statutul în ceea ce priveşte transferurile de date în cazul în care dispoziţiile diferă substanţial faţă de modelul de acord privind statutul.
(4)În conformitate cu articolul 76 alineatul (4), agenţia acţionează şi în cadrul acordurilor de lucru încheiate cu autorităţile ţărilor terţe menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, în concordanţă cu dreptul şi politicile Uniunii.
Acordurile de lucru menţionate la primul paragraf din prezentul alineat precizează domeniul de aplicare, natura şi scopul cooperării, sunt legate de gestionarea cooperării operaţionale. Acordurile de lucru respective pot include dispoziţii privind schimbul de informaţii neclasificate sensibile şi cooperarea în cadrul EUROSUR în conformitate cu articolul 74 alineatul (3).
Agenţia se asigură că ţările terţe cărora le-au fost transferate informaţii prelucrează informaţiile respective numai în scopul în care au fost transferate. Orice acord de lucru privind schimbul de informaţii clasificate se încheie în conformitate cu articolul 76 alineatul (4) din prezentul regulament. Agenţia solicită autorizare prealabilă din partea Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, atunci când aceste acorduri de lucru prevăd transferul de date cu caracter personal şi atunci când Regulamentul (UE) 2018/1725 prevede acest lucru.
(5)Agenţia contribuie la punerea în aplicare a politicii externe a Uniunii în materie de returnare şi de readmisie în cadrul politicii de acţiune externă a Uniunii, în domeniile reglementate de prezentul regulament.
(6)Agenţia poate primi finanţare din partea Uniunii în conformitate cu dispoziţiile instrumentelor relevante care sprijină ţările terţe şi activităţile legate de acestea. Agenţia poate iniţia şi finanţa în ţări terţe proiecte de asistenţă tehnică în domeniile reglementate de prezentul regulament şi în conformitate cu normele financiare care i se aplică. Aceste proiecte se includ în documentul unic de programare prevăzut la articolul 102.
(7)Agenţia informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia cu privire la activităţile realizate în temeiul prezentului articol şi, în special, cu privire la activităţile legate de asistenţa tehnică şi operaţională în domeniul gestionării frontierelor şi al returnării în ţările terţe şi trimiterea de ofiţeri de legătură şi le furnizează informaţii detaliate privind respectarea drepturilor fundamentale. Agenţia publică toate acordurile, acordurile de lucru, proiectele-pilot şi proiectele de asistenţă tehnică cu ţările terţe în conformitate cu articolul 114 alineatul (2).
(8)Agenţia include o evaluare a cooperării cu ţările terţe în rapoartele sale anuale.
Art. 74: Asistenţa tehnică şi operaţională acordată de agenţie ţărilor terţe
(1)Agenţia poate coordona cooperarea operativă dintre statele membre şi ţările terţe şi poate oferi o asistenţă tehnică şi operaţională ţărilor terţe în contextul gestionării europene integrate a frontierelor.
(2)Agenţia poate desfăşura acţiuni legate de gestionarea europeană integrată a frontierelor pe teritoriul unei ţări terţe, cu condiţia obţinerii acordului ţării terţe în cauză.
(3)Operaţiunile de pe teritoriul unei ţări terţe sunt incluse în programul anual de lucru adoptat de Consiliul de administraţie în conformitate cu articolul 102 şi se efectuează pe baza unui plan operaţional convenit între agenţie şi ţara terţă în cauză şi în consultare cu statele membre participante. În cazul în care un stat membru sau statele membre sunt învecinate cu ţara terţă sau cu zona operativă a ţării terţe, planul operaţional şi orice modificări ale acestuia trebuie să aibă acordul statului membru sau al statelor membre în cauză. Articolele 38, 43, 46, 47 şi 54-57 se aplică mutatis mutandis echipelor de intervenţie trimise în ţările terţe.
(4)Directorul executiv garantează securitatea personalului trimis în ţări terţe.
În scopul primului paragraf, statele membre informează directorul executiv cu privire la orice preocupări legate de securitatea resortisanţilor acestora dacă aceştia sunt trimişi pe teritoriul anumitor ţări terţe.
În cazul în care nu poate fi garantată securitatea oricărui membru al personalului trimis în ţări terţe, directorul executiv ia măsurile corespunzătoare prin suspendarea sau încetarea aspectelor corespunzătoare ale asistenţei tehnice şi operaţionale acordate de agenţie ţării terţe respective.
(5)Fără a se aduce atingere trimiterii membrilor corpului permanent în conformitate cu articolele 54-58, participarea statelor membre la operaţiuni pe teritoriul unor ţări terţe se face în mod voluntar.
Pe lângă mecanismul relevant menţionat la articolul 57 alineatul (9) şi alineatul (4) din prezentul articol, în cazul în care securitatea personalului său participant nu poate fi garantată într-o măsură considerată suficientă de statul membru în cauză, acesta îşi poate retrage contribuţia la operaţiunea din ţara terţă în cauză. În cazul în care un stat membru invocă o astfel de situaţie excepţională, acesta prezintă agenţiei în scris, în detaliu, motivele sale şi informaţii cu privire la situaţia invocată, al căror conţinut se include în raportul menţionat la articolul 65. Motivele şi informaţiile respective se prezintă în timpul negocierilor bilaterale anuale şi cu maximum 21 de zile înainte de trimitere. Trimiterea personalului detaşat în conformitate cu articolul 56 este supusă aprobării statului membru de origine comunicat în notificarea de către agenţie şi cu maximum 21 de zile înainte de trimitere.
(6)Planurile operaţionale menţionate la alineatul (3) pot include dispoziţii privind schimbul de informaţii şi cooperarea în scopurile EUROSUR, în conformitate cu articolele 75 şi 89.
Art. 75: Schimbul de informaţii cu ţările terţe în cadrul EUROSUR
(1)Centrele naţionale de coordonare şi, după caz, agenţia sunt punctele de contact pentru schimbul de informaţii şi cooperarea cu ţările terţe în scopurile EUROSUR.
(2)Dispoziţiile privind schimbul de informaţii şi cooperarea în scopurile EUROSUR conţinute în acordurile bilaterale sau multilaterale menţionate la articolul 72 alineatul (2) abordează:
a)tablourile situaţionale specifice partajate cu ţările terţe;
b)datele provenite din ţări terţe care pot fi partajate în tabloul situaţional european şi procedurile de partajare a acestor date;
c)procedurile şi condiţiile în care se pot furniza servicii de fuziune EUROSUR autorităţilor ţărilor terţe;
d)normele detaliate privind cooperarea şi schimbul de informaţii cu observatori din ţări terţe în scopurile EUROSUR.
(3)Informaţiile furnizate în contextul EUROSUR de către agenţie sau de către un stat membru care nu este parte la unul dintre acordurile menţionate la articolul 72 alineatul (1) nu se comunică niciuneia dintre ţările terţe care sunt parte la acord decât cu aprobarea prealabilă a agenţiei sau a statului membru respectiv. Statele membre şi agenţia au obligaţia de a respecta refuzul de a transmite informaţiile respective ţării terţe în cauză.
Art. 76: Rolul Comisiei în ceea ce priveşte cooperarea cu ţările terţe
(1)Comisia, după consultarea statelor membre, a agenţiei, a FRA şi a Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, elaborează un model de acord privind statutul pentru acţiunile desfăşurate pe teritoriul unor ţări terţe.
(2)Comisia, în cooperare cu statele membre şi cu agenţia, întocmeşte modele de dispoziţii pentru schimbul de informaţii în cadrul EUROSUR în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) şi articolul 72 alineatul (2).
După ce se consultă cu agenţia şi alte organe, oficii sau agenţii relevante ale Uniunii, inclusiv FRA şi Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor, Comisia întocmeşte un model de acord de lucru menţionat la articolul 73 alineatul (4). Un astfel de model include dispoziţii referitoare la drepturile fundamentale şi la garanţiile în materie de protecţie a datelor, abordând măsuri practice.
(3)Înainte de a încheia un nou acord bilateral sau multilateral menţionat la articolul 72 alineatul (1), statul membru sau statele membre în cauză notifică Comisiei proiectele sale de dispoziţii legate de gestionarea frontierelor şi de returnare.
Statele membre vizate notifică Comisiei dispoziţiile unor astfel de acordurilor bilaterale şi multilaterale, noi şi existente, legate de gestionarea frontierelor şi de returnare, iar Comisia informează Consiliul şi agenţia cu privire la acestea.
(4)Înainte ca eventuale acorduri de lucru între agenţie şi autorităţile competente ale unor ţări terţe să fie aprobate de Consiliul de administraţie, acestea sunt notificate de agenţie Comisiei, care le aprobă în prealabil. Înainte de încheierea oricărui astfel de acord de lucru, agenţia furnizează Parlamentului European informaţii detaliate cu privire la părţile la acordul de lucru, precum şi cu privire la conţinutul avut în vedere.
(5)Agenţia notifică Comisiei planurile operaţionale menţionate la articolul 74 alineatul (3). Orice decizie de a trimite ofiţeri de legătură în ţări terţe în conformitate cu articolul 77 este condiţionată de primirea avizului prealabil al Comisiei. Parlamentul European este informat pe deplin şi fără întârziere cu privire la aceste activităţi.
Art. 77: Ofiţerii de legătură în ţările terţe
(1)Agenţia poate trimite în ţări terţe experţi din cadrul personalului său statutar şi alţi experţi, în calitate de ofiţeri de legătură, care trebuie să beneficieze de cel mai înalt grad de protecţie în îndeplinirea sarcinilor lor. Aceştia fac parte din reţelele locale sau regionale de cooperare ale ofiţerilor de legătură în materie de imigraţie şi ale experţilor în domeniul securităţii din Uniune şi din statele membre, inclusiv din reţeaua creată în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1240. Prin decizia Consiliului de administraţie, agenţia poate stabili profiluri specifice ale ofiţerilor de legătură, în funcţie de nevoile operative în contextul ţării terţe în cauză.
(2)În cadrul politicii de acţiune externă a Uniunii, se acordă prioritate trimiterii de ofiţeri de legătură în acele ţări terţe care, pe baza unei analize de risc, reprezintă ţări de origine sau de tranzit în ceea ce priveşte imigraţia ilegală. Agenţia poate primi ofiţeri de legătură detaşaţi de ţările terţe respective, pe bază de reciprocitate. Pe baza unei propuneri din partea directorului executiv, Consiliul de administraţie adoptă anual lista priorităţilor. Trimiterea ofiţerilor de legătură este aprobată de Consiliul de administraţie, după ce Comisia îşi dă avizul.
(3)Sarcinile ofiţerilor de legătură ai agenţiei includ stabilirea şi menţinerea de contacte cu autorităţile competente ale ţărilor terţe în care sunt trimişi, pentru a contribui la prevenirea şi combaterea imigraţiei ilegale şi la returnarea persoanelor care fac obiectul unei decizii de returnare, inclusiv prin acordarea de asistenţă tehnică în ceea ce priveşte identificarea resortisanţilor ţărilor terţe şi obţinerea de documente de călătorie. Aceste sarcini se efectuează în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu respectarea drepturilor fundamentale. Ofiţerii de legătură ai agenţiei au relaţii de strânsă colaborare cu delegaţiile Uniunii, cu statele membre în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1240 şi, dacă este cazul, cu misiunile şi operaţiile PSAC, astfel cum se prevede la articolul 68 alineatul (1) al doilea paragraf litera (j). Ori de câte ori este posibil, birourile lor sunt situate în aceeaşi incintă ca delegaţiile Uniunii.
(4)În ţările terţe în care nu trimite ofiţeri de legătură pentru returnare, agenţia poate sprijini trimiterea unui ofiţer de legătură pentru returnare de către un stat membru pentru a oferi sprijin statelor membre, precum şi sprijin activităţilor agenţiei, în conformitate cu articolul 48.
Art. 78: Observatorii care participă la activităţile agenţiei
(1)Cu acordul statelor membre în cauză, agenţia poate invita observatori din partea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii ori din partea organizaţiilor internaţionale şi a misiunilor şi operaţiilor PSAC menţionate la articolul 68 alineatul (1) al doilea paragraf litera (j), să participe la activităţile sale, în special la operaţiunile comune şi la proiectele-pilot, la analiza de risc şi activităţile de formare, în măsura în care prezenţa lor este în conformitate cu obiectivele acestor activităţi, poate contribui la îmbunătăţirea cooperării şi a schimbului de bune practici şi nu afectează siguranţa şi securitatea generală a activităţilor. Aceşti observatori pot participa la analiza de risc şi activităţile de formare numai cu acordul statelor membre în cauză. În ceea ce priveşte operaţiunile comune şi proiectele-pilot, participarea observatorilor este condiţionată de acordul statului membru gazdă. Normele detaliate cu privire la participarea observatorilor sunt incluse în planul operaţional. Observatorii respectivi urmează cursuri de formare oferite de agenţie înainte să participe la activităţi.
(2)Agenţia poate invita, cu acordul statelor membre în cauză, observatori din ţările terţe să participe la activităţile sale de la frontierele externe, la operaţiunile de returnare, la intervenţiile de returnare şi la acţiunile de formare menţionate la articolul 62, în măsura în care prezenţa lor este conformă obiectivelor acestor activităţi, poate contribui la îmbunătăţirea cooperării şi a schimbului de bune practici şi nu afectează securitatea generală a activităţilor respective sau siguranţa resortisanţilor ţărilor terţe. Normele detaliate cu privire la participarea observatorilor sunt incluse în planul operaţional. Observatorii respectivi urmează cursuri de formare oferite de agenţie înainte să participe la activităţi. Observatorii au obligaţia să respecte codurile de conduită ale agenţiei atunci când participă la activităţile acesteia.
(3)Agenţia se asigură că prezenţa observatorilor nu prezintă riscuri legate de respectarea drepturilor fundamentale.