Secţiunea 6 - Prevenirea şi capacitatea de reacţie - Regulamentul 1896/13-nov-2019 privind Poliţia de frontieră şi garda de coastă la nivel european şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1052/2013 şi (UE) 2016/1624

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 2 August 2021
SECŢIUNEA 6:Prevenirea şi capacitatea de reacţie
Art. 30: Determinarea secţiunilor de frontieră externă
În sensul prezentului regulament, fiecare stat membru îşi divizează frontierele externe în secţiuni de frontieră externă. Respectivele secţiuni constau în secţiuni de frontieră terestră, maritimă şi, dacă statele membre decid astfel, aeriană. Fiecare stat membru notifică respectivele secţiuni de frontieră externă agenţiei.
Statele membre notifică agenţiei orice modificare a secţiunilor de frontieră externă în timp util pentru a se asigura continuitatea analizei de risc de către agenţie.
Art. 31: Ofiţerii de legătură ai agenţiei în statele membre
(1)Agenţia asigură monitorizarea regulată a gestionării frontierelor externe şi a returnărilor efectuate de către toate statele membre prin intermediul ofiţerilor săi de legătură.
Agenţia poate decide ca un ofiţer de legătură să acopere până la patru state membre care sunt apropiate din punct de vedere geografic.
(2)Directorul executiv numeşte experţi din cadrul personalului statutar care urmează să fie trimişi ca ofiţeri de legătură. Pe baza analizei de risc şi în urma consultării cu statele membre vizate, directorul executiv face o propunere privind natura şi condiţiile trimiterii ofiţerilor de legătură respectivi, statul membru sau regiunea în care pot fi trimişi şi eventualele sarcini care nu intră sub incidenţa alineatului (3). Propunerea formulată de directorul executiv se supune aprobării Consiliului de administraţie. Directorul executiv informează statul membru în cauză cu privire la numire şi stabileşte, împreună cu acesta, locul de trimitere.
(3)Ofiţerii de legătură acţionează în numele agenţiei şi rolul acestora este să promoveze cooperarea şi dialogul dintre agenţie şi autorităţile naţionale responsabile cu gestionarea frontierelor, inclusiv garda de coastă în măsura în care îndeplineşte sarcini de control la frontiere, precum şi autorităţile naţionale responsabile cu returnarea. Ofiţerii de legătură au, în special, următoarele sarcini:
a)acţionează ca interfaţă între agenţie şi autorităţile naţionale responsabile cu gestionarea frontierelor, inclusiv garda de coastă în măsura în care îndeplineşte sarcini de control la frontiere, şi autorităţile naţionale responsabile cu returnarea;
b)sprijină colectarea informaţiilor de care are nevoie agenţia pentru a monitoriza imigraţia ilegală şi pentru analizele de risc menţionate la articolul 29;
c)sprijină colectarea informaţiilor menţionate la articolul 32 şi de care are nevoie agenţia pentru a efectua evaluarea vulnerabilităţii şi elaborează un raport în acest sens;
d)monitorizează măsurile luate de statul membru la secţiunile de frontieră externă cărora li s-a atribuit un nivel de impact ridicat sau critic, în conformitate cu articolul 34;
e)contribuie la promovarea aplicării acquis-ului Uniunii referitor la gestionare a frontierelor externe şi returnare, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale;
f)cooperează cu ofiţerul pentru drepturile fundamentale, dacă este necesar, pentru a promova respectarea drepturilor fundamentale în cursul activităţii agenţiei în conformitate cu litera (e);
g)dacă este posibil, acordă sprijin statelor membre în ceea ce priveşte elaborarea planurilor lor de contingenţă referitoare la gestionarea frontierelor;
h)facilitează comunicarea dintre statul membru în cauză şi agenţie, comunică statului membru în cauză informaţiile relevante primite de la agenţie, inclusiv informaţiile cu privire la operaţiunile în curs;
i)raportează direct şi cu regularitate directorului executiv cu privire la situaţia de la frontiera externă şi la capacitatea statului membru în cauză de a gestiona cu eficacitate situaţia de la frontierele externe; raportează şi cu privire la executarea operaţiunilor de returnare în ţările terţe relevante;
j)monitorizează măsurile adoptate de statul membru cu privire la o situaţie care necesită întreprinderea de acţiuni urgente la frontierele externe, astfel cum se menţionează la articolul 42;
k)monitorizează măsurile luate de statul membru cu privire la returnare şi sprijină colectarea informaţiilor de care are nevoie agenţia pentru a desfăşura activităţile menţionate la articolul 48.
(4)În cazul în care raportarea ofiţerului de legătură menţionată la alineatul (3) litera (i) ridică îngrijorări privind unul sau mai multe aspecte relevante pentru statul membru în cauză, directorul executiv informează fără întârziere statul membru respectiv.
(5)În sensul alineatului (3), în conformitate cu normele naţionale şi cu normele Uniunii în materie de securitate şi de protecţie a datelor, ofiţerul de legătură:
a)primeşte informaţii de la centrul naţional de coordonare în cauză şi tabloul situaţional relevant naţional alcătuit în conformitate cu articolul 25;
b)menţine contacte regulate cu autorităţile naţionale responsabile cu gestionarea frontierelor, inclusiv garda de coastă în măsura în care îndeplineşte sarcini de control la frontiere, precum şi cu autorităţile naţionale responsabile cu returnarea, informând punctul de contact naţional în cauză.
(6)Raportul ofiţerului de legătură menţionat la alineatul (3) litera (c) din prezentul articol face parte din evaluarea vulnerabilităţii menţionată la articolul 32. Raportul se transmite statului membru în cauză.
(7)În îndeplinirea sarcinilor care le revin, ofiţerii de legătură nu acceptă instrucţiuni decât din partea agenţiei.
Art. 32: Evaluarea vulnerabilităţii
(1)Agenţia stabileşte o metodologie comună de evaluare a vulnerabilităţii, printr-o decizie a Consiliului de administraţie bazată pe o propunere a directorului executiv pregătită în strânsă cooperare cu statele membre şi Comisia. Această metodologie include criterii obiective în raport cu care agenţia realizează evaluarea vulnerabilităţii, frecvenţa acestor evaluări, modalităţile de realizare a unor evaluări consecutive ale vulnerabilităţii şi modalităţile pentru un sistem eficient de monitorizare a punerii în aplicare a recomandărilor directorului executiv menţionate la alineatul (7).
(2)Agenţia monitorizează şi evaluează disponibilitatea echipamentelor tehnice, a sistemelor, a capacităţilor, a resurselor, a infrastructurii şi a personalului calificat şi format în mod corespunzător de care dispun statele membre, necesare pentru controlul la frontiere astfel cum este menţionat la articolul 3 alineatul (1) litera (a). În acest context, agenţia evaluează planurile naţionale de dezvoltare a capacităţilor menţionate la articolul 9 alineatul (4) în ceea ce priveşte capacitatea de a efectua controlul la frontieră, ţinând seama de faptul că unele capacităţi naţionale pot fi utilizate parţial pentru alte scopuri decât controlul la frontiere. În scopul planificării viitoare, agenţia realizează această monitorizare şi evaluare ca măsură preventivă pe baza analizelor de risc elaborate în conformitate cu articolul 29 alineatul (2). Agenţia efectuează o astfel de monitorizare şi evaluare cel puţin o dată pe an, cu excepţia cazului în care directorul executiv decide altfel pe baza analizei de risc sau al unei evaluări anterioare a vulnerabilităţii. În orice caz, fiecare stat membru face obiectul monitorizării şi evaluării cel puţin o dată la trei ani.
(3)Fără a aduce atingere articolului 9, la cererea agenţiei, statele membre îi furnizează acesteia informaţii privind echipamentele tehnice şi resursele umane şi, în măsura în care este posibil, resursele financiare de care dispun la nivel naţional pentru efectuarea controalelor la frontieră. De asemenea, la cererea agenţiei, statele membre furnizează informaţii referitoare la planurile lor de contingenţă în ceea ce priveşte gestionarea frontierelor.
(4)Scopul evaluării vulnerabilităţii este ca agenţia să evalueze capacitatea şi pregătirea statelor membre de a face faţă provocărilor prezente şi viitoare la frontierele externe; să identifice, în special pentru statele membre care se confruntă cu provocări specifice şi disproporţionate, eventualele consecinţe imediate la frontierele externe şi consecinţele ulterioare pentru funcţionarea spaţiului Schengen; să evalueze capacitatea acestora de a contribui la corpul permanent şi la rezerva de echipamente tehnice, inclusiv la rezerva de echipamente pentru reacţie rapidă; şi să evalueze capacitatea de găzduire a statelor membre în privinţa unui sprijin din partea Poliţiei de frontieră şi a gărzii de coastă la nivel european în conformitate cu articolul 9 alineatul (3). Evaluarea respectivă nu aduce atingere mecanismului de evaluare Schengen.
(5)În cadrul evaluării vulnerabilităţii, agenţia evaluează, la nivel calitativ şi cantitativ, capacitatea statelor membre de a îndeplini toate sarcinile de gestionare a frontierelor, inclusiv capacitatea acestora de a face faţă unei eventuale sosiri a unui număr mare de persoane pe teritoriul lor.
(6)Rezultatele preliminare ale evaluării vulnerabilităţii sunt transmise statelor membre în cauză. Statele membre în cauză pot formula observaţii cu privire la evaluarea respectivă.
(7)Atunci când este necesar, directorul executiv, în consultare cu statul membru în cauză, formulează o recomandare în care stabileşte măsurile necesare care trebuie luate de statul membru în cauză şi termenul în care trebuie puse în aplicare măsurile respective. Directorul executiv invită statele membre în cauză să ia măsurile necesare pe baza unui plan de acţiune elaborat de statul membru în consultare cu directorul executiv.
(8)Directorul executiv îşi întemeiază măsurile pe care urmează să le recomande statelor membre în cauză pe rezultatele evaluării vulnerabilităţii, ţinând cont de analiza de risc efectuată de agenţie, de observaţiile statului membru în cauză şi de rezultatele mecanismului de evaluare Schengen.
Măsurile recomandate trebuie să vizeze eliminarea vulnerabilităţilor identificate în evaluare, astfel încât statele membre să fie mai pregătite pentru a face faţă provocărilor prezente şi viitoare la frontierele externe, prin sporirea sau îmbunătăţirea capacităţilor, a echipamentelor tehnice, a sistemelor, a resurselor şi a planurilor lor de contingenţă. Directorul executiv poate oferi expertiza tehnică a agenţiei statelor membre pentru a sprijini punerea în aplicare a măsurilor recomandate.
(9)Directorul executiv monitorizează punerea în aplicare a măsurilor recomandate prin intermediul unor rapoarte periodice care trebuie prezentate de statele membre pe baza planurilor de acţiune menţionate la alineatul (7).
În cazul existenţei unui risc ca un stat membru să nu pună în aplicare o măsură recomandată în termenul stabilit în conformitate cu alineatul (7), directorul executiv informează imediat membrul Consiliului de administraţie din statul membru în cauză şi Comisia. După consultarea membrului din Consiliul de administraţie al statului membru în cauză, directorul executiv solicită informaţii din partea autorităţilor relevante ale statului membru respectiv cu privire la motivele întârzierii şi oferă sprijin din partea agenţiei pentru a facilita punerea în aplicare a măsurii recomandate.
(10)În cazul în care un stat membru nu pune în aplicare măsurile necesare din recomandare în termenul stabilit în conformitate cu alineatul (7) din prezentul articol, directorul executiv sesizează Consiliul de administraţie şi informează Comisia cu privire la acest lucru. La propunerea directorului executiv, Consiliul de administraţie adoptă o decizie în care stabileşte măsurile necesare care trebuie luate de statul membru în cauză şi termenul în care măsurile respective trebuie să fie puse în aplicare. Decizia Consiliului de administraţie este obligatorie pentru statul membru. În cazul în care statul membru nu pune în aplicare măsurile în termenul stabilit în decizia respectivă, Consiliul de administraţie notifică acest lucru Consiliului şi Comisiei şi pot fi întreprinse acţiuni suplimentare în conformitate cu articolul 42.
(11)Evaluarea vulnerabilităţii, inclusiv o descriere detaliată a rezultatului evaluării vulnerabilităţii, măsurile întreprinse de statele membre ca răspuns la evaluarea vulnerabilităţii şi situaţia punerii în practică a măsurilor recomandate anterior, se transmit, în conformitate cu articolul 92, periodic şi cel puţin o dată pe an Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.
Art. 33: Sinergiile dintre evaluarea vulnerabilităţii şi mecanismul de evaluare Schengen
(1)Sinergiile dintre evaluarea vulnerabilităţii şi mecanismul de evaluare Schengen se maximizează în vederea stabilirii unui tablou situaţional îmbunătăţit privind funcţionarea spaţiului Schengen, evitând, pe cât posibil, dublarea eforturilor depuse de statele membre şi asigurând o utilizare mai bine coordonată a instrumentelor financiare relevante ale Uniunii care sprijină gestionarea frontierelor externe.
(2)În scopul menţionat la alineatul (1), Comisia şi agenţia stabilesc dispoziţiile necesare pentru a-şi transmite, în mod regulat, securizat şi în timp util, toate informaţiile referitoare la rezultatele evaluărilor vulnerabilităţii şi la rezultatele evaluărilor efectuate în cadrul mecanismului de evaluare Schengen în domeniul gestionării frontierelor. Dispoziţiile de transmitere a informaţiilor respective acoperă rapoartele privind evaluările vulnerabilităţii şi rapoartele privind vizitele de evaluare Schengen, recomandările ulterioare, planurile de acţiune, precum şi orice actualizări privind punerea în aplicare a planurilor de acţiune prezentate de statele membre.
(3)Pentru atingerea scopului mecanismului de evaluare Schengen în ceea ce priveşte gestionarea frontierelor externe, Comisia comunică rezultatele evaluărilor vulnerabilităţii tuturor membrilor echipelor de evaluare Schengen implicate în evaluarea statului membru în cauză. Aceste informaţii sunt considerate sensibile în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 1053/2013 şi sunt tratate în consecinţă.
(4)Dispoziţiile menţionate la alineatul (2) se referă la rezultatele evaluărilor efectuate în cadrul mecanismului de evaluare Schengen în domeniul returnării, pentru a se asigura faptul că agenţia este deplin informată cu privire la deficienţele identificate, astfel încât aceasta să poată propune măsurile adecvate pentru a sprijini statele membre în acest sens.
Art. 34: Atribuirea de niveluri de impact secţiunilor de frontieră externă
(1)Pe baza analizei de risc şi a evaluării vulnerabilităţii efectuate de agenţie şi în acord cu statul membru în cauză, agenţia atribuie următoarele niveluri de impact fiecăreia dintre secţiunile de frontieră externă:
a)nivel de impact redus în cazul în care incidentele legate de imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră care au loc la secţiunea de frontieră relevantă au un impact nesemnificativ asupra securităţii frontierelor;
b)nivel de impact mediu în cazul în care incidentele legate de imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră care au loc la secţiunea de frontieră relevantă au un impact moderat asupra securităţii frontierelor;
c)nivel de impact ridicat în cazul în care incidentele legate de imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră care au loc la secţiunea de frontieră relevantă au un impact semnificativ asupra securităţii frontierelor.
(2)În vederea soluţionării rapide a unei situaţii de criză la o anumită secţiune de frontieră, atunci când analiza de risc a agenţiei arată incidentele legate de imigraţia ilegală sau criminalitatea transfrontalieră care au loc la secţiunea relevantă de frontieră externă au un impact decisiv asupra securităţii frontierelor într-o asemenea măsură încât riscă să pună în pericol funcţionarea spaţiului Schengen agenţia atribuie temporar, în acord cu statul membru în cauză, un nivel de impact "critic" respectivei secţiuni de frontieră.
(3)În cazul în care nu există un acord între statul membru în cauză şi agenţie cu privire la atribuirea unui nivel de impact unei secţiuni de frontieră externă, nivelul de impact atribuit anterior secţiunii respective de frontieră rămâne neschimbat.
(4)Centrul naţional de coordonare evaluează în mod constant, în strânsă cooperare cu alte autorităţi naţionale competente, dacă este necesară modificarea nivelului de impact atribuit oricăreia dintre secţiunile de frontieră externă, ţinând seama de informaţiile pe care le conţine tabloul situaţional naţional şi informează agenţia în mod corespunzător.
(5)Agenţia indică nivelurile de impact atribuite secţiunilor de frontieră externă în tabloul situaţional european.
Art. 35: Reacţia corespunzătoare nivelurilor de impact
(1)Statele membre se asigură că controlul la frontiere la secţiunile de frontieră externă corespunde nivelurilor de impact atribuite, după cum urmează:
a)în cazul în care unei secţiuni de frontieră externă îi este atribuit un nivel de impact redus, autorităţile naţionale responsabile de controlul la frontierele externe organizează controale regulate la frontieră pe baza analizei de risc şi se asigură că în secţiunea de frontieră respectivă există suficient personal şi suficiente resurse disponibile;
b)în cazul în care unei secţiuni de frontieră externă îi este atribuit un nivel de impact mediu, autorităţile naţionale responsabile de controlul la frontierele externe, pe lângă măsurile întreprinse în temeiul literei (a) din prezentul alineat, asigură luarea măsurilor de control adecvate la secţiunea de frontieră respectivă; atunci când se iau astfel de măsuri de control la frontieră, centrul naţional de coordonare este notificat în mod corespunzător; centrul naţional de coordonare coordonează orice sprijin acordat în conformitate cu articolul 21 alineatul (3);
c)în cazul în care unei secţiuni de frontieră externă îi este atribuit un nivel de impact ridicat, statul membru în cauză, pe lângă măsurile întreprinse în temeiul literei (b) din prezentul alineat, se asigură, prin intermediul centrului naţional de coordonare, că autorităţile naţionale care acţionează la secţiunea de frontieră respectivă beneficiază de sprijinul necesar şi că sunt luate măsuri de control la frontieră sporite; statul membru respectiv poate solicita sprijin din partea agenţiei sub rezerva condiţiilor pentru iniţierea unor operaţiuni comune sau a unor intervenţii rapide la frontieră, astfel cum sunt prevăzute la articolul 36;
d)în cazul în care unei secţiuni de frontieră externă îi este atribuit un nivel de impact critic, agenţia notifică acest lucru Comisiei; pe lângă măsurile luate în temeiul literei (c) din prezentul alineat, directorul executiv emite o recomandare în conformitate cu articolul 41 alineatul (1), ţinând seama de sprijinul permanent acordat de agenţie; statul membru în cauză răspunde recomandării în conformitate cu articolul 41 alineatul (2).
(2)Centrul naţional de coordonare informează în mod regulat agenţia cu privire la măsurile luate la nivel naţional în temeiul alineatului (1) literele (c) şi (d).
(3)În cazul în care se atribuie un nivel de impact mediu, ridicat sau critic unei secţiuni de frontieră externă adiacentă secţiunii de frontieră a unui alt stat membru sau a unei ţări terţe cu care există acorduri sau reţele regionale, astfel cum sunt menţionate la articolele 72 şi 73, centrul naţional de coordonare contactează centrul naţional de coordonare al statului membru vecin sau autoritatea competentă a ţării terţe şi depune eforturi în vederea coordonării măsurilor transfrontaliere necesare împreună cu agenţia.
(4)Agenţia analizează împreună cu statul membru în cauză atribuirea nivelurilor de impact şi măsurile corespunzătoare adoptate la nivel naţional şi la nivelul Uniunii. Analiza respectivă contribuie la evaluarea vulnerabilităţii efectuată de agenţie în conformitate cu articolul 32.