Art. 39. - Art. 39: Procedura de lansare a unei intervenţii rapide la frontieră - Regulamentul 1896/13-nov-2019 privind Poliţia de frontieră şi garda de coastă la nivel european şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1052/2013 şi (UE) 2016/1624
Acte UE
Jurnalul Oficial 295L
În vigoare Versiune de la: 2 August 2021
Art. 39: Procedura de lansare a unei intervenţii rapide la frontieră
(1)Cererea unui stat membru de lansare a unei intervenţii rapide la frontieră include o descriere a situaţiei, eventualele obiective şi o estimare a nevoilor, precum şi profilurile de personal necesare, inclusiv de personal cu competenţe executive, dacă este cazul. Dacă este necesar, directorul executiv poate trimite imediat experţi din cadrul agenţiei care să evalueze situaţia de la frontierele externe ale statului membru în cauză.
(2)Directorul executiv informează imediat Consiliul de administraţie cu privire la cererea unui stat membru de lansare a unei intervenţii rapide la frontieră.
(3)Atunci când decide cu privire la cererea formulată de un stat membru, directorul executiv ia în considerare rezultatele analizelor de risc efectuate de agenţie şi stratul de analiză al tabloului situaţional european, precum şi rezultatul evaluării vulnerabilităţii menţionate la articolul 32 şi orice altă informaţie relevantă furnizată de statul membru în cauză sau de un alt stat membru.
(4)Directorul executiv evaluează de îndată posibilităţile de relocare a membrilor echipei disponibili în cadrul corpului permanent, în special a personalului statutar şi personalului detaşat la agenţie de statele membre, prezent în alte zone operative. Directorul executiv evaluează, de asemenea, nevoile suplimentare de trimitere a personalului operativ în conformitate cu articolul 57 şi, odată ce personalul în cadrul profilurilor necesare a fost epuizat, de a activa rezerva pentru reacţie rapidă în conformitate cu articolul 58.
(5)Directorul executiv ia o decizie cu privire la cererea de lansare a unei intervenţii rapide la frontieră în termen de două zile lucrătoare de la data primirii acesteia. Directorul executiv informează în scris simultan statul membru în cauză şi Consiliul de administraţie cu privire la decizie. Decizia precizează principalele motivele pe care se întemeiază.
(6)Atunci când ia decizia menţionată la alineatul (5) din prezentul articol, directorul executiv informează statele membre cu privire la posibilitatea de a solicita personal operativ suplimentar în conformitate cu articolul 57 şi, dacă este cazul, cu articolul 58, indicând numărul posibil de membri ai personalului şi de profiluri care urmează să fie furnizate de fiecare stat membru.
(7)În cazul în care decide să lanseze o intervenţie rapidă la frontieră, directorul executiv trimite echipele de gestionare a frontierelor disponibile din cadrul corpului permanent şi echipamente din rezerva de echipamente tehnice, în conformitate cu articolul 64, şi, în cazul în care este necesar, decide cu privire la punerea la dispoziţie a unor întăriri imediate prin recurgerea la una sau mai multe echipe de gestionare a frontierelor, în conformitate cu articolul 57.
(8)Directorul executiv, împreună şi de acord cu statul membru gazdă, întocmeşte imediat şi, în orice caz, nu mai târziu de trei zile lucrătoare de la data deciziei un plan operaţional, astfel cum este menţionat la articolul 38 alineatul (2).
(9)De îndată ce planul operaţional a fost convenit şi furnizat statelor membre, directorul executiv trimite imediat personalul operativ disponibil prin relocări din alte zone operative sau din cadrul altor funcţii.
(10)În paralel cu trimiterea menţionată la alineatul (9) şi în cazul în care este necesar pentru a se furniza întăriri imediate ale echipelor de gestionare a frontierelor realocate din alte zone sau din cadrul altor funcţii, directorul executiv solicită fiecărui stat membru numărul şi profilurile membrilor personalului suplimentar care urmează să fie trimis în plus de pe lista sa naţională în vederea trimiterilor pe termen scurt menţionate la articolul 57.
(11)Dacă apare o situaţie în care echipele de gestionare a frontierelor şi personalul menţionate la alineatele (7) şi, respectiv, (10) din prezentul articol sunt insuficiente, directorul executiv poate activa rezerva pentru reacţie rapidă solicitând fiecărui stat membru numărul şi profilurile membrilor personalului suplimentar care urmează să fie trimis, astfel cum se prevede la articolul 58.
(12)Informaţiile menţionate la alineatele (10) şi (11) se furnizează în scris punctelor de contact naţionale şi menţionează data la care trimiterile de personal din fiecare categorie urmează să aibă loc. Acestor puncte de contact naţionale li se furnizează şi o copie a planului operaţional.
(13)Statele membre se asigură că numărul şi profilurile personalului sunt puse imediat la dispoziţia agenţiei, pentru a se garanta o trimitere completă în conformitate cu articolul 57 şi, atunci când este cazul, articolul 58.
(14)Trimiterea primelor echipe de gestionare a frontierelor realocate din alte zone sau din cadrul altor funcţii are loc cel târziu la cinci zile lucrătoare de la data aprobării planului operaţional de către directorul executiv şi statul membru gazdă. Trimiterea suplimentară de echipe de gestionare a frontierelor are loc, dacă este necesar, în termen de cel mult 12 zile lucrătoare de la data aprobării planului operaţional.
(15)În cazul în care urmează să aibă loc o intervenţie rapidă la frontieră, directorul executiv, în consultare cu Consiliul de administraţie, examinează imediat priorităţile privind operaţiunile comune ale agenţiei care sunt în curs sau sunt plănuite să aibă loc la alte frontiere externe, pentru a prevedea o eventuală realocare a resurselor către zonele de la frontierele externe unde se resimte cel mai acut nevoia consolidării echipelor.