Directiva 2014/17/UE/04-feb-2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

Acte UE

Jurnalul Oficial 60L

În vigoare

Versiune de la: 8 Aprilie 2025

Dată act: 4-feb-2014

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)În martie 2003, Comisia a lansat un proces de identificare şi evaluare a impactului obstacolelor existente pe piaţa internă a contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale. La 18 decembrie 2007, Comisia a adoptat o Carte albă privind integrarea pieţelor creditului ipotecar din Uniunea Europeană. În această carte albă, Comisia şi-a anunţat intenţia de a evalua, printre altele, impactul opţiunilor strategice în materie de informaţii precontractuale, baze de date privind creditele, bonitate, dobânda anuală efectivă (DAE) şi consiliere privind contractele de credit. Comisia a instituit totodată un grup de experţi în domeniul istoricului creditelor care să o asiste la elaborarea măsurilor pentru îmbunătăţirea accesibilităţii, a comparabilităţii şi a exhaustivităţii datelor privind creditele. Au fost lansate totodată studii privind rolul şi funcţionarea intermediarilor de credite şi ale instituţiilor non-bancare care oferă contracte de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale.

(2)În conformitate cu dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor, precum şi libertatea de stabilire. Dezvoltarea unei pieţe a creditelor mai transparentă şi mai eficientă în acest spaţiu este vitală pentru promovarea activităţii transfrontaliere şi pentru crearea unei pieţe interne a contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale. Există diferenţe substanţiale la nivelul legislaţiilor statelor membre privind desfăşurarea activităţii de afaceri pentru acordarea contractelor de credit pentru bunuri imobile şi la nivelul reglementării şi supravegherii intermediarilor de credite şi a instituţiilor non-bancare care oferă contracte de acest tip. Aceste diferenţe creează obstacole care limitează nivelul activităţii transfrontaliere, atât pe partea ofertei, cât şi a cererii, reducând astfel concurenţa şi posibilitatea de alegere de pe piaţă, crescând costurile acordării de împrumuturi şi chiar împiedicându-i pe creditori să îşi desfăşoare activitatea.

(3)Criza financiară a arătat că un comportament iresponsabil al participanţilor la piaţă poate compromite bazele sistemului financiar, ceea ce duce la pierderea încrederii tuturor părţilor, în special a consumatorilor, şi poate avea consecinţe sociale şi economice grave. Numeroşi consumatori şi-au pierdut încrederea în sectorul financiar, iar unii împrumutaţi s-au aflat în situaţia de a nu-şi mai putea rambursa împrumuturile, astfel că numărul cazurilor de neplată şi de executări silite a crescut. Drept urmare, grupul G20 a solicitat Consiliului pentru Stabilitate Financiară să stabilească principii pentru standarde solide de subscriere în ceea ce priveşte bunurile imobile rezidenţiale. Deşi unele dintre cele mai mari probleme legate de criza financiară s-au produs în afara Uniunii, nivelul datoriilor consumatorilor din Uniune este semnificativ şi este concentrat în mare măsură în credite legate de bunuri imobile rezidenţiale. Prin urmare, ar trebui să se asigure un cadru de reglementare al Uniunii în acest domeniu care să fie solid şi în concordanţă cu principiile internaţionale şi care să utilizeze în mod corespunzător gama de instrumente disponibile, inclusiv raporturile loan-to-value (împrumut/valoarea garanţiei), loan-to-income (împrumut/ venit), debt-to-income (datorie/venit) sau alte raporturi similare, valorile minime sub care niciun credită nu ar fi considerat acceptabil sau alte măsuri compensatorii pentru situaţiile în care riscurile subiacente sunt mai mari pentru consumatori sau în care este necesară prevenirea unei îndatorări excesive a gospodăriei. Având în vedere problemele scoase la iveală de criza financiară şi în scopul asigurării unei pieţe interne eficiente şi competitive, care contribuie la stabilitatea financiară, Comisia a propus, în comunicarea sa din 4 martie 2009, intitulată "Stimularea redresării economice europene", măsuri legate de contractele de credit pentru bunuri imobile, printre care un cadru fiabil aplicabil intermedierii de credite, în contextul creării unor pieţe responsabile şi fiabile şi al restabilirii încrederii consumatorilor. Comisia şi-a reafirmat angajamentul pentru o piaţă internă eficientă şi competitivă în comunicarea sa din 13 aprilie 2011 intitulată "Actul privind piaţa unică: Douăsprezece pârghii pentru stimularea creşterii şi întărirea încrederii".

(4)S-au identificat o serie de probleme pe pieţele ipotecare din Uniune legate de practicile iresponsabile de împrumut şi de posibilităţile participanţilor la piaţă, inclusiv ale intermediarilor de credite şi ale instituţiilor non-bancare de a avea un comportament iresponsabil. Printre acestea se numără probleme legate de credite într-o monedă străină, pe care consumatorii le-au contractat în acea monedă pentru a profita de rata dobânzii avantajoasă oferită, însă fără să deţină informaţii adecvate despre riscul ratei de schimb valutar pe care îl implică aceste împrumuturi sau o înţelegere a acestuia. Respectivele probleme sunt determinate de deficienţele pieţei şi ale reglementărilor, dar şi de alţi factori, de exemplu climatul economic general şi nivelul scăzut de cultură financiară. Alte probleme includ ineficienţa, neconcordanţa sau inexistenţa regimurilor pentru intermediarii de credite şi instituţiile non-bancare care oferă credite pentru bunuri imobile rezidenţiale. Problemele identificate pot avea efecte colaterale semnificative la nivel macroeconomic, pot fi în detrimentul consumatorilor, pot constitui obstacole economice sau juridice în calea activităţii transfrontaliere şi pot crea condiţii de concurenţă inegale între actorii de pe piaţă.

(5)Pentru a facilita crearea unei pieţe interne a contractelor de credit pentru bunuri imobile care să ofere un grad ridicat de protecţie a consumatorilor şi pentru a asigura faptul că consumatorii care doresc să încheie asemenea contracte pot face acest lucru având siguranţa că instituţiile cu care au relaţii acţionează în mod profesionist şi responsabil, este nevoie de crearea unui cadru armonizat în mod corespunzător la nivelul Uniunii în mai multe domenii, ţinându-se seama de diferenţele dintre contractele de credit generate, în special, de diferenţele naţionale şi regionale de pe piaţa bunurilor imobile rezidenţiale.

(7)Pentru a crea o piaţă internă reală, cu un grad înalt şi echivalent de protecţie a intereselor consumatorilor, prezenta directivă stabileşte dispoziţii care fac obiectul unei armonizări maxime în ceea ce priveşte furnizarea informaţiilor precontractuale cu ajutorul unei fişe europene de informaţii standardizate (FEIS) şi în ceea ce priveşte calculul DAE. Cu toate acestea, ţinând seama de caracterul specific al contractelor de credit pentru bunuri imobile şi de diferenţele la nivelul evoluţiilor şi condiţiilor pieţei în statele membre, în special în ceea ce priveşte structura pieţei şi participanţii de pe piaţă, categoriile de produse disponibile şi procedurile utilizate în procesul de acordare a creditelor, ar trebui să li se permită statelor membre să menţină sau să introducă dispoziţii mai stricte decât cele prevăzute în prezenta directivă în acele domenii despre care nu se precizează clar că fac obiectul unei armonizări maxime. O astfel de abordare specifică este necesară pentru a nu produce un efect advers asupra gradului de protecţie a consumatorilor referitoare la contracte de credit care fac obiectul prezentei directive. De exemplu, statelor membre li se permite să păstreze sau să introducă prevederi mai stricte în ceea ce priveşte cerinţele în materie de cunoştinţe şi competenţă ale personalului şi instrucţiunile pentru completarea FEIS.

(8)Prezenta directivă ar trebui să îmbunătăţească condiţiile pentru crearea şi funcţionarea pieţei interne prin apropierea legislaţiilor statelor membre şi stabilirea unor standarde de calitate pentru anumite servicii, în special în ceea ce priveşte distribuirea şi furnizarea creditelor de către creditori şi intermediarii de credite, precum şi prin promovarea bunelor practici. Stabilirea unor standarde de calitate pentru furnizarea de credite presupune în mod necesar introducerea anumitor prevederi referitoare la cerinţele de admitere, supraveghere şi prudenţiale.

(9)În domeniile care nu intră sub incidenţa prezentei directive, statele membre au libertatea de a introduce legislaţie naţională sau de a o menţine pe cea existentă. În special, statele membre pot menţine sau pot introduce dispoziţii naţionale în domenii precum dreptul contractual în ceea ce priveşte validitatea contractelor de credit, dreptul proprietăţii, cadastrul, informaţiile contractuale şi, în măsura în care acestea nu sunt reglementate de prezenta directivă, aspectele postcontractuale. Statele membre pot prevedea ca evaluatorul ori societatea de evaluare sau notarii să fie aleşi cu acordul reciproc al părţilor. Din cauza diferenţelor existente la nivelul procesului de cumpărare sau vânzare a unui bun imobil rezidenţial în statele membre, există posibilitatea pentru creditori sau intermediarii de credit de a căuta să obţină plăţi în avans de la consumatori, pe baza argumentului că astfel de plăţi ar putea contribui la garantarea încheierii unui contract de credit sau cumpărării ori vânzării unui bun imobil şi ca asemenea practici să fie utilizate abuziv, în special în cazul în care consumatorii nu sunt familiarizaţi cu cerinţele şi practica uzuală din statul membru respectiv. Prin urmare, este oportun ca statelor membre să li se permită să impună restricţii cu privire la astfel de plăţi.

(12)Definiţia consumatorului ar trebui să includă persoanele fizice care acţionează în afara activităţii lor comerciale, afacerii sau profesiei lor. Cu toate acestea, în cazul contractelor cu dublu scop, când contractul este încheiat în scopuri parţial circumscrise şi parţial în afara activităţii comerciale, afacerii sau profesiei, iar scopul comercial, de afaceri sau profesional este într- atât de limitat, încât nu are o pondere predominantă în contextul general al contractului, respectiva persoană ar trebui să fie considerată şi consumator.

(14)Definiţiile prevăzute în prezenta directivă stabilesc domeniul de aplicare a armonizării. În consecinţă, obligaţiile impuse statelor membre de a transpune prezenta directivă ar trebui să fie limitate la domeniul de aplicare a acesteia, conform definiţiilor menţionate. De exemplu, obligaţiile impuse statelor membre de a transpune prezenta directivă sunt limitate la contractele de credit încheiate cu consumatori, adică cu persoane fizice care, în ceea ce priveşte tranzacţiile care fac obiectul prezentei directive, acţionează în afara activităţii lor comerciale, a afacerii sau a profesiei lor. În mod similar, statele membre sunt obligate să transpună dispoziţiile prezentei directive care reglementează activitatea persoanelor care acţionează în calitate de intermediari de credite, conform definiţiei incluse în directivă. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere transpunerii de către statele membre, în conformitate cu dreptul Uniunii, a prezentei directive în domenii care nu intră în sfera de aplicare a acesteia. În plus, definiţiile incluse în prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere posibilităţii pe care o au statele membre de a adopta definiţii pentru subcategorii în temeiul dreptului intern în scopuri specifice, cu condiţia ca acestea să fie în continuare conforme cu definiţiile prevăzute în prezenta directivă. De exemplu, statelor membre ar trebui să li se permită să stabilească în temeiul dreptului intern subcategoriile de intermediari de credite care nu sunt precizate în prezenta directivă, în cazul în care asemenea subcategorii sunt necesare la nivel naţional, spre exemplu, pentru a diferenţia cerinţele în materie nivel de cunoştinţe şi competenţă care trebuie îndeplinite de diferiţi intermediari de credite.

(15)Obiectivul prezentei directive este de a asigura un nivel ridicat de protecţie pentru consumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile. Prin urmare, directiva ar trebui să se aplice creditelor garantate cu un bun imobil, indiferent de scopul creditului, contractelor de refinanţare sau altor contracte de credit care ar ajuta un proprietar sau un proprietar parţial să îşi păstreze dreptul de proprietate asupra unui bun imobil sau teren, precum şi creditelor al căror scop este achiziţionarea unui bun imobil în unele state membre, inclusiv creditelor care nu presupun rambursarea capitalului sau, cu excepţia cazului în care statele membre au în vigoare un cadru legislativ alternativ adecvat, celor al căror scop este furnizarea unei finanţări temporare între vânzarea unui bun imobil şi achiziţionarea altuia, precum şi creditelor garantate pentru renovarea bunurilor imobile rezidenţiale.

(16)Prezenta directivă ar trebui să se nu aplice anumitor contracte de credit în cadrul cărora creditorul contribuie cu o sumă forfetară, plăţi periodice sau alte modalităţi de plată a creditului în schimbul unei sume obţinute în urma vânzării unui bun imobil şi al căror principal obiectiv este facilitarea consumului, cum sunt produsele de tip equity release sau alte produse specializate echivalente. Contractele de credit de acest tip au caracteristici specifice care depăşesc domeniul de aplicare al prezentei directive. O evaluare a bonităţii consumatorului, de exemplu, este nerelevantă din moment ce plăţile se efectuează de la creditor către consumator, şi nu invers. O asemenea tranzacţie impune printre altele, prezentarea unor informaţii precontractuale cu totul diferite. Totodată, alte produse, de exemplu rentele viagere (home reversions), care au funcţii comparabile cu ipotecile inverse (reverse mortgages sau lifetime mortgages), nu implică acordarea unui credit şi, aşadar, nu intră sub incidenţa prezentei directive.

(17)De asemenea, nu ar trebui să facă obiectul prezentei directive alte tipuri de contracte de credit de nişă, enumerate în mod explicit, care diferă prin natura lor şi prin riscurile pe care le implică de creditele ipotecare standard şi, prin urmare, necesită o abordare adaptată, în special contractele de credit care sunt rezultatul unei tranzacţii aprobate de o instanţă sau de o altă autoritate oficială şi anumite tipuri de contracte de credit în temeiul cărora angajatorul acordă credite angajaţilor în anumite circumstanţe, conform prevederilor din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori (¹). Este oportun să li se permită statelor membre să excludă anumite alte contracte de credit, cum ar fi cele acordate unui public restrâns în condiţii avantajoase sau cele oferite de cooperativele de credit, cu condiţia să existe modalităţi alternative adecvate pentru a asigura faptul că pot fi îndeplinite obiectivele de politică referitoare la stabilitatea financiară şi piaţa internă fără a aduce atingere incluziunii financiare şi accesului la credite. Contractele de credit în care bunul imobil nu urmează să fie ocupat în calitate de casă, apartament sau alt loc de reşedinţă de către consumator sau un membru al familiei acestuia, ci este ocupat în calitate de casă, apartament sau alt loc de reşedinţă pe baza unui contract de închiriere, prezintă riscuri şi caracteristici diferite faţă de contractele de credit standard şi, prin urmare, pot necesita un cadru mai bine adaptat. În consecinţă, statele membre ar trebui să poată exclude asemenea contracte de credit de la aplicarea directivei în cazul în care este în vigoare un cadru naţional adecvat pentru acestea.

(19)Din raţiuni de securitate juridică, cadrul legislativ al Uniunii în domeniul contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale ar trebui să fie coerent cu alte acte ale Uniunii, în special în domeniul protecţiei consumatorului şi în cel al supravegherii prudenţiale, şi să le completeze. Anumite definiţii esenţiale, inclusiv definiţiile termenilor "consumator" şi "suport durabil", precum şi conceptele cheie utilizate în informaţiile standard pentru desemnarea caracteristicilor financiare ale creditului, inclusiv "costul total al creditului pentru consumator" şi "rata dobânzi", ar trebui să corespundă celor prevăzute în Directiva 2008/48/CE, pentru ca elementele concrete de acelaşi tip să fie exprimate prin termeni identici, indiferent dacă este vorba de un credit de consum sau de un credit pentru un bun imobil rezidenţial. La transpunerea prezentei directive, statele membre ar trebui să asigure, aşadar, o aplicare şi o interpretare coerente în ceea ce priveşte respectivele definiţii esenţiale şi concepte-cheie.

(20)Pentru a le asigura consumatorilor un cadru coerent în domeniul creditelor şi pentru a minimiza sarcina administrativă pentru creditori şi intermediarii de credite, cadrul central al prezentei directive ar trebui să urmeze structura Directivei 2008/48/CE în măsura în care este posibil, în principal să precizeze că informaţiile incluse în materialele publicitare referitoare la contractele de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale sunt furnizate consumatorului prin intermediul unui exemplu reprezentativ, că îi sunt furnizate consumatorului informaţii precontractuale detaliate prin intermediul unei fişe de informaţii standardizate, precum şi faptul că i se furnizează consumatorului explicaţii adecvate înainte de încheierea contractului de credit, că se stabileşte o bază comună pentru calcularea DAE excluzând onorariile notariale, şi că înainte de a oferi un credit, creditorii evaluează bonitatea consumatorului. În mod similar, creditorii ar trebui să aibă acces nediscriminatoriu la bazele de date relevante privind creditele, pentru asigurarea unor condiţii echivalente celor prevăzute în Directiva 2008/48/CE. Prezenta directivă ar trebui să asigure, la fel ca Directiva 2008/48/CE, procedura de admitere şi supravegherea corespunzătoare a tuturor creditorilor care oferă contracte de credit pentru bunuri imobile şi ar trebui să prevadă cerinţe pentru crearea unor mecanisme extrajudiciare de soluţionare a disputelor şi pentru accesul la acestea.

(21)Prezenta directivă ar trebui să completeze Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum (¹), care prevede, în cazul vânzării la distanţă, dreptul de retragere şi obligativitatea informării consumatorului cu privire la existenţa sau absenţa unui astfel de drept. Cu toate acestea, deşi Directiva 2002/65/CE prevede posibilitatea ca furnizorul să furnizeze informaţii precontractuale după încheierea contractului, acest lucru nu ar fi oportun în cazul contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale, dată fiind importanţa angajamentului financiar pentru consumator. Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze dreptul intern general al contractelor, precum normele privind valabilitatea, formarea sau efectele unui contract, în măsura în care prezenta directivă nu reglementează aspecte ale dreptului general al contractelor.

(22)În acelaşi timp, este important să fie luate în considerare particularităţile contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale, care justifică o abordare diferenţiată. Date fiind natura şi consecinţele potenţiale pentru consumator ale unui contract pentru un bun imobil rezidenţial, materialele publicitare şi informaţiile precontractuale personalizate ar trebui să includă avertismente specifice corespunzătoare cu privire la riscuri, de exemplu în legătură cu impactul potenţial al fluctuaţiilor cursului de schimb valutar asupra sumei pe care trebuie să o ramburseze consumatorul şi, dacă statele membre evaluează că este necesar, în legătură cu natura şi implicaţiile garanţiilor. În concordanţă cu abordarea voluntară deja existentă în cadrul sectorului în ceea ce priveşte împrumuturile locative, pe lângă informaţiile precontractuale personalizate, ar trebui puse la dispoziţie, în orice moment, informaţii precontractuale generale. În plus, o abordare diferenţiată este justificată pentru a lua în considerare concluziile trase în urma crizei financiare şi astfel încât să se asigure faptul că acordarea creditelor se face în mod corect. În acest sens, prevederile privind evaluarea bonităţii ar trebui să fie mai stricte decât cele aplicabile creditului de consum, intermediarii de credite ar trebui să furnizeze informaţii mai exacte despre statutul lor şi despre relaţia cu creditorii pentru a permite identificarea potenţialelor conflicte de interese şi toţi actorii implicaţi în iniţierea contractelor de credit pentru bunuri imobile ar trebui să fie admişi şi supravegheaţi în mod corespunzător.

(23)Este necesar să se reglementeze şi alte aspecte pentru a reflecta caracterul specific al creditelor pentru bunuri imobile rezidenţiale. Având în vedere importanţa tranzacţiei, este necesar să se asigure că se pune la dispoziţia consumatorilor o perioadă de timp suficientă, de cel puţin şapte zile, pentru a analiza implicaţiile acesteia. Statelor membre ar trebui să li se acorde flexibilitate pentru a oferi această perioadă de timp suficientă, fie ca perioadă de reflecţie înainte de încheierea contractului de credit, fie ca termen de retragere după încheierea contractului de credit sau ca o combinaţie între cele două. Statelor membre ar trebui să li se acorde flexibilitatea de a impune consumatorului o perioadă de reflecţie obligatorie de maxim zece zile, dar ca, în alte cazuri, consumatorilor care doresc să acţioneze pe parcursul perioadei de reflecţie să li se dea această posibilitate şi, în scopul asigurării securităţii juridice în contextul tranzacţiilor cu bunuri, statele membre ar trebui să poată prevedea ca perioada de reflecţie sau termenul de retragere să se încheie în cazul în care consumatorul întreprinde orice acţiune care, în temeiul dreptului intern, conduce la crearea unui transfer al unui drept de proprietate care este legat de fonduri obţinute în urma contractului de credit sau utilizează asemenea fonduri sau, după caz, transferă fondurile unei părţi terţe.

(24)Având în vedere caracteristicile contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale, este o practică obişnuită ca creditorii să ofere consumatorilor un set de produse sau servicii care pot fi achiziţionate împreună cu contractul de credit. Prin urmare, având în vedere importanţa acestor contracte pentru consumatori, este oportun să se prevadă norme specifice privind practicile de legare. Combinarea unui contract de credit cu unul sau mai multe alte servicii sau produse financiare în cadrul unor pachete este pentru creditori un mijloc de diversificare a ofertei şi de concurenţă între ei, cu condiţia ca componentele pachetului să poată fi cumpărate şi separat. Deşi combinarea unui contract de credit cu unul sau mai multe alte servicii sau produse financiare în cadrul unor pachete poate fi în beneficiul consumatorilor, ea poate, de asemenea, să afecteze negativ mobilitatea consumatorilor şi capacitatea acestora de a lua decizii în cunoştinţă de cauză, în afară de cazul în care componentele pachetului pot fi cumpărate separat. Este important să se prevină practicile de tipul celor de legare a anumitor produse, care pot determina consumatorii să încheie un contract de credit care nu este în interesul lor, fără a restricţiona, totuşi, gruparea de produse care poate fi în avantajul consumatorilor. Statele membre ar trebui, în orice caz, să monitorizeze îndeaproape pieţele de servicii financiare cu amănuntul pentru a se asigura că practicile de grupare nu denaturează alegerea consumatorului şi concurenţa pe piaţă.

(25)Ca regulă generală, practicile de legare nu ar trebui permise, cu excepţia cazului în care serviciul sau produsul financiar oferit împreună cu contractul de credit nu ar putea fi oferit separat, fiind o parte integrantă a creditului, de exemplu în cazul unei descoperiri de cont garantate. În alte situaţii, se poate justifica totuşi faptul că creditorii oferă sau vând un contract de credit în cadrul unui pachet împreună cu un cont de plăţi, un cont de economii, un produs de investiţii sau de pensie, de exemplu în cazul în care capitalul din cont este utilizat pentru rambursarea creditului sau reprezintă o condiţie prealabilă pentru acumularea de resurse în vederea obţinerii creditului sau, de exemplu, în situaţii în care un produs de investiţii sau o pensie privată au drept scop furnizarea unei garanţii suplimentare pentru creditor în caz de neplată. Deşi se justifică faptul ca creditorii să poată solicita consumatorului să deţină o poliţă de asigurare relevantă pentru a garanta rambursarea creditului sau pentru a asigura valoarea garanţiei, consumatorul ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi alege propriul furnizor de asigurări, cu condiţia ca poliţa de asigurare să aibă un nivel de garantare echivalent cu poliţa de asigurare propusă sau oferită de creditor. În plus, statele membre pot standardiza, integral sau parţial, acoperirea oferită de contractele de asigurări pentru a facilita comparaţia între diverse oferte pentru consumatorii care doresc să compare produse înainte de a cumpăra.

(26)Este important ca bunul imobil rezidenţial să fie evaluat corect înainte de încheierea contractului de credit şi, mai ales atunci când evaluarea afectează obligaţia reziduală a consumatorului, în caz de neplată. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că sunt în vigoare standarde de evaluare fiabile. Pentru a fi considerate fiabile, standardele de evaluare ar trebui să ţină seama de standarde de evaluare recunoscute la nivel internaţional, în special cele elaborate de Comitetul pentru standarde internaţionale de evaluare, de Grupul european al asociaţiilor de evaluatori sau de Institutul regal al experţilor-supraveghetori (Royal Institution of Chartered Surveyors). Respectivele standarde de evaluare recunoscute la nivel internaţional conţin principii la nivel înalt ce impun creditorilor, printre altele, să adopte şi să respecte procese adecvate de gestionare a riscurilor interne şi de gestionare a garanţiei, care includ procese solide de evaluare, să adopte standarde şi metode de evaluare care generează evaluări realiste şi justificate pentru a asigura faptul că toate evaluările sunt pregătite cu competenţele şi diligenţa profesionale cuvenite şi că evaluatorii îndeplinesc anumite cerinţe în materie de calificare, precum şi să păstreze o documentaţie corespunzătoare cu privire la garanţii, care să fie cuprinzătoare şi plauzibilă. În acest sens, este de dorit să se asigure o monitorizare adecvată a bunurilor imobile rezidenţiale şi ca mecanismele din cadrul acestor prevederi să fie în conformitate cu Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii (1). Prevederile acestei directive, referitoare la standardele de evaluare a bunurilor, pot fi respectate, de exemplu, prin intermediul legii sau al autoreglementării.

(27)Având în vedere consecinţele importante pentru creditori, consumatori şi, eventual, pentru stabilitatea financiară a executării silite, este oportun să se încurajeze creditorii să gestioneze în mod proactiv riscul de credit emergent încă dintr-un stadiu incipient şi să fie în vigoare măsurile necesare pentru a asigura faptul că creditorii exercită indulgenţă rezonabilă şi fac încercări rezonabile de a soluţiona situaţia prin alte mijloace înainte de iniţierea procedurii de executare silită. Atunci când este posibil, ar trebui găsite soluţii care ţin seama de circumstanţele practice şi de nevoile rezonabile aferente traiului zilnic al consumatorului. În cazul în care, după procedurile de executare silită, rămân datorii neachitate, statele membre ar trebui să asigure protecţia unor condiţii minime de trai şi să instituie măsuri pentru a facilita rambursarea, evitând îndatorarea excesivă pe termen lung. Cel puţin în cazul în care preţul obţinut pentru bunul imobil afectează suma datorată de consumator, statele membre ar trebui să încurajeze creditorii să ia măsuri rezonabile pentru a obţine cel mai bun preţ pe bunul imobil executat, în contextul condiţiilor pieţei. Statele membre nu ar trebui să împiedice părţile la un contract de credit să convină în mod expres că transferul garanţiei către creditor este suficient pentru a rambursa creditul.

(28)Intermediarii desfăşoară adesea şi alte activităţi pe lângă intermedierea de credite, şi anume intermedierea de asigurări sau prestarea de servicii de investiţii. Prezenta directivă ar trebui, aşadar, să fie coerentă şi cu Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (¹) şi cu Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare (²). În special, instituţiilor de credit autorizate în conformitate cu Directiva 2013/36/UE şi altor instituţii financiare care fac obiectul unui regim de admitere echivalent în temeiul dreptului intern nu ar trebui să li se impună o admitere separată pentru a funcţiona ca intermediari de credite, pentru a simplifica procesul de înfiinţare a intermediarilor de credite şi desfăşurarea de activităţi transfrontaliere de către aceştia. Responsabilitatea deplină şi necondiţionată care le revine creditorilor şi intermediarilor de credite pentru activităţile intermediarilor de credite legaţi sau ale reprezentanţilor desemnaţi ar trebui să includă doar activităţi care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, cu excepţia cazului în care statele membre decid să extindă respectiva responsabilitate în alte domenii.

(29)Pentru a îmbunătăţi capacitatea consumatorilor de a lua decizii în cunoştinţă de cauză cu privire la împrumuturi şi la gestionarea responsabilă a datoriilor, statele membre ar trebui să promoveze măsuri care sprijină educarea consumatorilor în legătură cu împrumutul responsabil şi cu gestionarea datoriilor, în special referitor la contractele de credit ipotecar. Este în mod special important să se ofere orientare pentru consumatorii care beneficiază de un credit ipotecar pentru prima oară. În acest sens, Comisia ar trebui să identifice exemple de bune practici pentru a facilita dezvoltarea viitoare de măsuri destinate să crească nivelul de conştientizare a consumatorilor în domeniul financiar.

(30)Ca urmare a riscurilor semnificative aferente împrumuturilor în valută străină, este necesar să se prevadă măsuri pentru a asigura faptul că consumatorii sunt conştienţi de riscul pe care şi-l asumă şi că consumatorul are posibilitatea de a-şi limita expunerea la riscul ratei de schimb valutar pe durata creditului. Riscul ar putea fi limitat fie acordând consumatorului dreptul de a converti moneda creditului, fie prin alte măsuri, cum ar fi plafoane sau, dacă acestea sunt suficiente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar, avertismente.

(31)Cadrul juridic aplicabil ar trebui să le ofere consumatorilor încrederea că atât creditorii, cât şi intermediarii de credite şi reprezentanţii desemnaţi iau în considerare interesul consumatorilor, ţinând seama de informaţiile disponibile creditorului, intermediarului de credite şi reprezentantului desemnat la momentul respectiv şi pe baza unor ipoteze rezonabile privind riscul aferent situaţiei consumatorului pe durata contractului de credit propus. Acest lucru ar putea însemna, printre altele, că creditorul nu ar trebui să facă marketing creditului într-un mod care să afecteze semnificativ sau care este posibil să afecteze capacitatea consumatorului de a evalua cu atenţie acceptarea creditului; sau că creditorul nu ar trebui să utilizeze acordarea creditului drept principala metodă de marketing atunci când comercializează mărfuri, servicii sau bunuri imobile consumatorilor. Un element esenţial pentru dobândirea încrederii consumatorilor îl constituie cerinţa de a asigura un nivel ridicat de corectitudine, onestitate şi profesionalism în cadrul sectorului, o gestionare corespunzătoare a conflictelor de interese, inclusiv a celor cauzate de remunerare, precum şi de a impune acordarea de consiliere în interesul superior al consumatorului.

(32)Este oportun să se asigure faptul că personalul relevant al creditorilor, intermediarilor de credite şi al reprezentanţilor desemnaţi deţine un nivel adecvat de cunoştinţe şi competenţă pentru a asigura un nivel ridicat de profesionalism. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să prevadă obligaţia demonstrării cunoştinţelor şi a competenţei relevante la nivel de societate comercială, pe baza cerinţelor minime în materie de cunoştinţe şi competenţă prevăzute în prezenta directivă. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a introduce sau de a menţine astfel de cerinţe şi în cazul persoanelor fizice. Statele membre ar trebui să poată permite creditorilor, intermediarilor de credite şi reprezentanţilor desemnaţi să facă o diferenţiere între nivelurile minime ale cerinţelor în materie de cunoştinţe în funcţie de implicarea în desfăşurarea unor anumite servicii sau procese. În acest context, personalul include personalul extern, care lucrează pentru sau în cadrul creditorului, al intermediarului de credit sau al reprezentantului desemnat, precum şi angajaţii acestora. În sensul prezentei directive, personalul implicat direct în activităţi care fac obiectul prezentei directive ar trebui să includă atât personalul care interacţionează cu clienţii (front-office) cât şi personalul administrativ (back-office), inclusiv personalul de conducere, care îndeplineşte un rol important în procesul de încheiere a contractului de credit. Persoanele care îndeplinesc funcţii de sprijin care nu sunt legate de procesul de încheiere a contractului de credit (de exemplu personalul din domeniul resurselor umane sau din domeniul informaţiei şi tehnologiei de comunicare) nu ar trebui considerate personal în temeiul prezentei directive.

(33)Atunci când un creditor sau intermediar de credite prestează servicii pe teritoriul unui alt stat membru în temeiul libertăţii de a presta servicii, statului membru de origine ar trebui să îi revină responsabilitatea de a stabili cerinţele minime în materie de cunoştinţe şi competenţă aplicabile personalului. Totuşi, statele membre gazdă care consideră necesar ar trebui să îşi poată stabili propriile cerinţe în materie de competenţă în anumite domenii specificate aplicabile creditorilor şi intermediarilor de credite care prestează servicii pe teritoriul statului membru respectiv în temeiul libertăţii de a presta servicii.

(35)Modul în care creditorii, intermediarii de credite şi reprezentanţii desemnaţi îşi remunerează personalul ar trebui să constituie unul dintre aspectele-cheie în asigurarea încrederii consumatorilor în sectorul financiar. Prezenta directivă prevede norme pentru remunerarea personalului, cu scopul de a limita practicile de vânzare neconforme şi de a asigura faptul că modul în care este remunerat personalul nu împiedică îndeplinirea obligaţiei de a lua în considerare interesele consumatorului. În speţă, creditorii, intermediarii de credite şi reprezentanţii desemnaţi nu ar trebui să îşi elaboreze politicile de remunerare într-un mod care ar stimula personalul lor să încheie un anumit număr sau tip de contracte de credit sau să ofere anumite servicii auxiliare consumatorilor fără a lua în considerare în mod explicit interesele şi nevoile consumatorului. În acest context, statele membre pot considera necesar să decidă că o anumită practică, de exemplu perceperea unor tarife de către intermediarii legaţi, contravine intereselor unui consumator. De asemenea, statele membre ar trebui să poată specifica faptul că remuneraţia primită de personal nu ar trebui să depindă de rata nominală a dobânzii sau de tipul contractului de credit încheiat cu consumatorul.

(36)Prezenta directivă prevede norme armonizate în ceea ce priveşte domeniile de cunoştinţe şi competenţă pe care personalul creditorilor, intermediarilor de credite şi al reprezentanţilor desemnaţi ar trebui să le deţină în legătură cu elaborarea, oferirea, acordarea şi intermedierea unui contract de credit. Prezenta directivă nu prevede dispoziţii specifice direct legate de recunoaşterea calificărilor profesionale obţinute de un individ într-un stat membru pentru a îndeplini cerinţele în materie de cunoştinţe şi competenţă în alt stat membru. Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale (¹) ar trebui, prin urmare, să se aplice în continuare cu privire la condiţiile pentru recunoaştere şi măsurile de compensare pe care un stat membru gazdă le poate solicita unui individ a cărui calificare nu a fost obţinută pe teritoriul său.

(37)Creditorii şi intermediarii de credite utilizează frecvent anunţurile publicitare, care conţin adesea termeni şi condiţii speciale, pentru a atrage consumatorii către un anumit produs. De aceea, consumatorii ar trebui protejaţi împotriva publicităţii necinstite sau care poate induce în eroare şi ar trebui să poată compara anunţurile publicitare. Pentru ca ofertele să poată fi comparate de către consumatori, sunt necesare dispoziţii specifice privind publicitatea contractelor de credit şi o listă a elementelor care urmează a fi incluse în anunţurile publicitare şi în materialele de marketing destinate consumatorilor, în cazul în care în cadrul materialului publicitar se precizează dobânzile sau orice cifre referitoare la costul creditului. Statele membre ar trebui să dispună de libertatea de a introduce sau a menţine în legislaţia naţională obligaţii de informare privind materialele publicitare care nu indică o rată a dobânzii sau nu conţin nicio cifră referitoare la costul creditului. Orice asemenea dispoziţii ar trebui să ia în calcul particularităţile contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale. În orice caz, ar trebui să se asigure, în conformitate cu Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumator (²), faptul că publicitatea contractelor de credit nu creează o impresie eronată asupra produsului.

(38)Anunţurile publicitare tind să se axeze cu precădere asupra unuia sau mai multor produse, însă consumatorii ar trebui să poată lua deciziile cunoscând întreaga gamă de produse de credit oferite. În sensul respectiv, informaţiile generale joacă un rol important în educarea consumatorului cu privire la gama variată de produse şi servicii disponibile şi la principalele caracteristici ale acestora. Prin urmare, consumatorii ar trebui să aibă în orice moment acces la informaţiile generale referitoare la produsele de credit disponibile. Atunci când această cerinţă nu se aplică intermediarilor de credite care nu sunt legaţi, acest lucru nu ar trebui să aducă atingere obligaţiei acestora de a furniza consumatorilor informaţii precontractuale personalizate.

(40)Consumatorii ar trebui totodată să primească informaţii personalizate în timp util înainte de încheierea contractului de credit, care să le permită să compare şi să analizeze caracteristicile produselor de credit. În temeiul Recomandării 2001/193/CE a Comisiei din 1 martie 2001 privind informaţiile precontractuale care trebuie furnizate consumatorilor de către împrumutătorii care oferă împrumuturi pentru locuinţe (¹), Comisia s-a angajat să monitorizeze respectarea Codului de conduită voluntar al informaţiilor precontractuale pentru împrumuturile pentru locuinţe, care conţine FEIS, care oferă informaţii personalizate pentru consumator despre contractul de credit oferit. Dovezile colectate de Comisie au scos în evidenţă nevoia modificării conţinutului şi a prezentării FEIS pentru ca aceasta să fie clară, inteligibilă şi să conţină toate informaţiile care s-au dovedit relevante pentru consumatori. Conţinutul şi formatul FEIS ar trebui să încorporeze îmbunătăţirile necesare identificate în cursul testării în rândul consumatorilor din toate statele membre. Structura FEIS, în special ordinea elementelor de informare, ar trebui revizuită, formularea ar trebui să fie mai uşor accesibilă pentru utilizatori, iar unele secţiuni, cum ar fi "rata nominală a dobânzii" şi "dobânda anuală efectivă" ar trebui comasate; de asemenea, ar trebui adăugate noi secţiuni, cum ar fi "funcţii flexibile". Ar trebui prezentat consumatorilor un tablou de amortizare ilustrativ, în cadrul FEIS, în cazul în care creditul este un credit cu dobândă amânată, pentru care rambursarea principalului este amânată într-o perioadă iniţială sau în cazul în care rata dobânzii este fixă pe durata contractului de credit. Statele membre ar trebui să poată prevedea ca un astfel de tablou de amortizare ilustrativ conţinut în FEIS să nu fie obligatoriu pentru alte tipuri de contracte de credit.

(42)Cerinţele referitoare la informaţiile privind contractele de credit incluse în FEIS nu ar trebui să aducă atingere cerinţelor Uniunii sau cele naţionale referitoare la informaţii privind alte produse sau servicii care ar putea fi oferite împreună cu contractul de credit, drept condiţii pentru obţinerea contractului de credit pentru bunuri imobile, sau oferite pentru obţinerea unei rate a dobânzii mai scăzute pentru contractul respectiv, precum asigurările de incendiu sau de viaţă ori produsele de investiţii. Statelor membre ar trebui să li se acorde libertatea de a menţine sau de a introduce legislaţie naţională în cazurile în care nu există dispoziţii armonizate, de exemplu cerinţe referitoare la informaţii privind nivelul ratelor dobânzii în etapa precontractuală sau informaţii care ar putea fi utile în scopul educaţiei financiare sau al soluţionării extrajudiciare a conflictelor. Cu toate acestea, orice informaţii suplimentare ar trebui furnizate într-un document separat care poate fi anexat la FEIS. Statele membre ar trebui să poată utiliza în cadrul FEIS un vocabular diferit, în limba lor naţională, fără a modifica conţinutul acesteia şi ordinea în care sunt prezentate informaţiile, atunci când acest lucru este necesar pentru a utiliza un limbaj care ar putea fi mai uşor de înţeles pentru consumatori.

(43)Pentru a asigura faptul că FEIS oferă consumatorului toate informaţiile relevante pentru ca acesta să poată face o alegere în cunoştinţă de cauză, creditorul ar trebui să urmeze instrucţiunile prevăzute în prezenta directivă la completarea FEIS. Statele membre ar trebui să poată elabora sau detalia suplimentar instrucţiunile pentru completarea FEIS pe baza instrucţiunilor prevăzute în prezenta directivă. De exemplu, statele membre pot indica mai în detaliu informaţiile care trebuie oferite pentru a descrie "tipul de rată a dobânzii" astfel încât să ţină cont de aspectele specifice ale produselor şi pieţei naţionale. Totuşi, asemenea indicaţii suplimentare nu ar trebui să contravină instrucţiunilor incluse în prezenta directivă şi nici să implice vreo modificare a textului modelului de FEIS, care ar trebui reprodus exact de către creditor. Statele membre ar trebui să poată indica, de asemenea, şi alte avertismente privind contractele de credit, adaptate pieţei şi practicilor naţionale, în cazul în care asemenea avertismente nu sunt deja acoperite de FEIS. Statele membre ar trebui să poată prevedea că creditorul este obligat de informaţiile furnizate în FEIS, în situaţia în care creditorul decide să acorde creditul.

(44)Consumatorul ar trebui să primească informaţii prin intermediul FEIS fără întârzieri nejustificate după ce a prezentat informaţiile necesare referitoare la nevoile sale, la situaţia sa financiară şi preferinţe şi în timp util înainte ca acesta să fie legat prin orice contract de credit sau ofertă, pentru a i se permite să compare şi să reflecteze la caracteristicile produselor de credit şi să obţină consiliere din partea unui terţ, dacă este necesar. În particular, atunci când o ofertă fermă este prezentată consumatorului, aceasta ar trebui să fie însoţită de FEIS, cu excepţia cazului în care FEIS a fost deja transmisă consumatorului şi caracteristicile ofertei sunt consecvente cu informaţiile prezentate în prealabil. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată dispune furnizarea obligatorie a FEIS atât înainte de prezentarea oricărei oferte ferme, cât şi împreună cu oferta fermă, în cazul în care nu a fost furnizată în prealabil o FEIS care să conţină aceleaşi informaţii. Deşi FEIS ar trebui să fie personalizată şi să reflecte preferinţele consumatorului, furnizarea de astfel de informaţii personalizate nu ar trebui să implice o obligaţie de a oferi consiliere. Contractele de credit ar trebui să fie încheiate numai în cazul în care consumatorul a avut suficient timp pentru a compara oferte, a evalua implicaţiile acestora, a obţine consiliere din partea unui terţ dacă este necesar şi a lua o decizie în cunoştinţă de cauză dacă să accepte o ofertă.

(45)În cazul în care consumatorul are un contract de credit garantat pentru cumpărarea unui bun imobil sau a unui teren şi durata garanţiei este mai mare decât cea a contractului de credit şi dacă consumatorul poate decide să retragă capitalul rambursat, din nou cu condiţia semnării unui nou contract de credit, o nouă FEIS care prezintă noua DAE şi se bazează pe caracteristicile specifice ale noului contract de credit ar trebui furnizată consumatorului înainte de semnarea noului contract de credit.

(47)Pentru a asigura un nivel cât mai ridicat de transparenţă şi a preveni abuzurile care pot decurge din eventuale conflicte de interese atunci când consumatorii utilizează serviciile intermediarilor de credite, aceştia din urmă ar trebui să aibă anumite obligaţii de informare prealabile prestării serviciilor. Aceste obligaţii ar trebui să includă informaţii cu privire la identitatea lor şi la legăturile cu creditorii, de exemplu să precizeze dacă iau în considerare produse de la o gamă largă de creditori sau numai de la un număr redus de creditori. Existenţa eventualelor comisioane sau a altor stimulente plătibile de către creditor sau de către părţi terţe intermediarului de credite pentru serviciile prestate de acesta în legătură cu contractul de credit ar trebui adusă la cunoştinţa consumatorilor înainte de prestarea oricăror activităţi de intermediere de credite şi consumatorii ar trebui informaţi în această etapă fie cu privire la suma aferentă unor astfel de plăţi, dacă aceasta este cunoscută, fie cu privire la faptul că suma va fi adusă la cunoştinţă într-o etapă precontractuală ulterioară în cadrul FEIS, precum şi cu privire la dreptul consumatorilor de a primi informaţii privind nivelul unor astfel de plăţi în această etapă. Consumatorii ar trebui, de asemenea, informaţi cu privire la orice taxe pe care ar trebui să le plătească către intermediarii de credite în legătură cu serviciile acestora. Fără a aduce atingere legislaţiei din domeniul concurenţei, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a introduce sau de a menţine prevederi prin care se interzice plata unor tarife de către consumatori către anumite categorii sau către toate categoriile de intermediari de credite.

(48)Un consumator poate să aibă nevoie totuşi de asistenţă suplimentară pentru a decide care este contractul de credit, din gama de produse propuse, care se potriveşte cel mai bine nevoilor şi situaţiei sale financiare. Creditorii şi, după caz, intermediarii de credite ar trebui să ofere această asistenţă în legătură cu produsele de credit pe care le oferă consumatorilor, explicând informaţiile relevante, inclusiv şi în special caracteristicile esenţiale ale produselor propuse, într-o manieră personalizată, astfel încât consumatorul să poată înţelege efectele pe care acestea le pot avea asupra situaţiei sale economice. Creditorii şi, după caz, intermediarii de credite ar trebui să adapteze modul în care sunt oferite astfel de explicaţii la circumstanţele în care se oferă creditul şi la nevoia consumatorului de asistenţă, ţinând seama de cunoştinţele şi experienţa consumatorului în materie de credite şi de natura fiecărui produs de credit. Aceste explicaţii nu ar trebui să constituie, în sine, o recomandare personală.

(50)Costul total al creditului pentru consumator ar trebui să includă toate costurile pe care acesta trebuie să le plătească în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor. Prin urmare, acest cost ar trebui să includă dobânda, comisioanele, taxele, tarifele pentru intermediarii de credite, costul evaluării bunului pentru ipotecă şi orice alte taxe, cu excepţia onorariilor notariale, necesare pentru obţinerea creditului, de exemplu asigurarea de viaţă, sau pentru obţinerea creditului în termenii şi condiţiile din ofertă, de exemplu asigurarea de incendiu. Dispoziţiile prezentei directive în ceea ce priveşte produsele şi serviciile auxiliare (de exemplu, privind costul deschiderii şi menţinerii unui cont bancar) nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2005/29/CE şi Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (¹). Costul total al creditului pentru consumator ar trebui să excludă costurile pe care le plăteşte consumatorul în legătură cu cumpărarea bunului imobil sau a terenului, cum ar fi taxele asociate cumpărării şi costurile notariale sau costurile legate de înregistrarea în registrul funciar. Cunoştinţele reale ale creditorului cu privire la costuri ar trebui evaluate obiectiv, avându-se în vedere cerinţele de diligenţă profesională. În acest sens, ar trebui să se pornească de la prezumţia că creditorul are cunoştinţă de costurile serviciilor auxiliare pe care le oferă consumatorului, el însuşi sau în numele unui terţ, cu excepţia cazului în care preţul acestora depinde de caracteristicile sau de situaţia specifică a consumatorului.

(51)În cazul în care se utilizează informaţii estimative, consumatorului ar trebui să i se aducă la cunoştinţă acest lucru, precum şi faptul că este preconizat ca informaţiile respective să fie reprezentative pentru tipul de contract sau practicile avute în vedere. Ipotezele suplimentare pentru calcularea DAE au drept scop să asigure faptul că DAE este calculată în mod consecvent şi să asigure comparabilitatea. Pentru tipuri specifice de contracte de credit, precum cele în cazul cărora valoarea, durata sau costul creditului sunt nesigure sau variază în funcţie de modul în care este aplicat contractul, sunt necesare ipoteze suplimentare. În cazul în care dispoziţiile ca atare nu sunt suficiente pentru a calcula DAE, creditorul ar trebui să utilizeze ipotezele suplimentare prevăzute în anexa I. Cu toate acestea, având în vedere că calcularea DAE va depinde de termenii contractului individual de credit, ar trebui utilizate doar acele ipoteze necesare şi relevante pentru situaţia unui anumit credit.

(52)Pentru a asigura un grad încă şi mai mare de comparabilitate a DAE între oferte provenind de la diferiţi creditori, intervalele dintre datele utilizate la calcul nu ar trebui exprimate în zile atunci când pot fi exprimate într-un număr total de ani, luni sau săptămâni. Este implicit în acest context că, dacă în formula DAE sunt utilizate anumite intervale de timp, respectivele intervale ar trebui să se utilizează de asemenea pentru determinarea valorilor dobânzii şi a altor costuri utilizate în formulă. Din acest motiv, creditorii ar trebui să utilizeze metoda măsurării intervalelor de timp descrisă în anexa I pentru obţinerea cifrelor referitoare la plata costurilor. Cu toate acestea, această metodă este aplicabilă doar în scopul calculării DAE şi nu influenţează sumele percepute în realitate de către creditor în temeiul contractului de credit. În cazul în care valorile respective sunt diferite, poate fi necesară explicarea acestora consumatorului pentru a se evita inducerea în eroare a consumatorului. Acest lucru implică că, în absenţa unor costuri în afara dobânzii şi pornind de la prezumţia unei metode de calcul identice, DAE va fi egală cu rata efectivă a dobânzii.

(53)Dat fiind faptul că DAE nu poate fi indicată în etapa de publicitate decât printr-un exemplu, acest exemplu ar trebui să fie reprezentativ. Prin urmare, aceasta ar trebui să corespundă, de exemplu, duratei medii şi valorii totale a creditului acordat pentru tipul de contract de credit în cauză. La stabilirea exemplului reprezentativ ar trebui să se ia în considerare, de asemenea, preponderenţa anumitor tipuri de contracte de credit pe o anumită piaţă. Poate fi de preferat ca fiecare creditor să aibă un exemplu reprezentativ bazat pe o sumă a creditului care este reprezentativă pentru întreaga gamă de produse a creditorului respectiv şi pentru baza de clienţi preconizată, întrucât acestea pot varia în mod semnificativ de la un creditor la altul. Cu privire la DAE comunicată în FEIS, ar trebui luate în considerare, în măsura în care este posibil, preferinţele şi informaţiile furnizate de consumator, iar creditorul şi intermediarul de credite ar trebui să precizeze clar dacă informaţiile oferite sunt ilustrative sau reflectă preferinţele şi informaţiile furnizate. În orice caz, exemplele reprezentative nu ar trebui să contravină cerinţelor din Directiva 2005/29/CE. Este important ca în FEIS să se indice clar consumatorului, după caz, faptul că DAE se bazează pe ipoteze şi s-ar putea modifica, astfel încât consumatorii să poată ţine seama de acest lucru la compararea mai multor produse. Este important ca DAE să ţină seama de toate tragerile în temeiul contractului de credit, plătite fie direct consumatorului, fie unei părţi terţe în numele consumatorului.

(54)Pentru asigurarea consecvenţei între calcularea DAE pentru diferite tipuri de contracte de credit, ipotezele utilizate pentru calcularea unor tipuri similare de contracte de credit ar trebui să fie, în general, consecvente. În acest sens, ar trebui încorporate ipotezele prevăzute în Directiva 2011/90/UE a Comisiei din 14 noiembrie 2011 de modificare a anexei I partea II la Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului care prezintă ipotezele suplimentare pentru calculul dobânzii anuale efective (¹), care modifică ipotezele pentru calculul DAE. Deşi nu toate ipotezele se vor aplica neapărat contractelor de credit disponibile în prezent, acest sector este activ în ceea ce priveşte produsele inovatoare şi, prin urmare, este necesar să existe ipoteze. Mai mult, pentru calculul DAE, identificarea celui mai obişnuit mecanism de tragere ar trebui să se bazeze pe previziuni rezonabile privind mecanismul de tragere cel mai frecvent utilizat de consumatori pentru tipul de produs oferit de respectivul creditor. Pentru produsele existente, previziunea ar trebui să se bazeze pe perioada celor 12 luni precedente.

(55)Este esenţial să se evalueze şi să se verifice, înainte de încheierea contractului de credit, capacitatea şi predispoziţia consumatorului de a rambursa creditul. Această evaluare a bonităţii ar trebui să ia în considerare toţi factorii necesari şi relevanţi care ar putea influenţa capacitatea consumatorului de a rambursa creditul pe durata acestuia. În special, capacitatea consumatorului de a plăti dobânzile şi de a rambursa în întregime creditul ar trebui evaluată luându-se în calcul şi plăţile viitoare sau creşterea valorii plăţilor necesare din cauza amortizării negative sau a amânării plăţilor capitalului sau dobânzii, şi ar trebui evaluată în contextul altor cheltuieli obişnuite, datorii şi altor angajamente financiare, precum şi al venitului, economilor şi activelor. Ar trebui, de asemenea, să se prevadă marje rezonabile pentru evenimente viitoare pe parcursul duratei contractului de credit propus, cum ar fi o reducere a venitului atunci când termenul de rambursare a creditului se extinde după momentul pensionării sau, dacă este cazul, majorarea ratei dobânzii sau evoluţia negativă a cursului de schimb. Deşi valoarea bunului imobil este un element important în determinarea valorii creditului care poate fi acordat unui consumator în cadrul unui contract de credit garantat, evaluarea bonităţii ar trebui să se concentreze pe capacitatea consumatorului de a-şi îndeplini obligaţiile în temeiul contractului de credit. În consecinţă, eventualitatea că valoarea bunului imobil ar putea fi superioară valorii creditului sau ar putea creşte în viitor nu ar trebui, în general, să fie o condiţie suficientă pentru acordarea creditului în cauză. Cu toate acestea, în cazul în care scopul contractului de credit este de a construi sau de a renova un bun imobil existent, creditorul ar trebui să poată lua în considerare această posibilitate. Statele membre ar trebui să poată emite îndrumări suplimentare cu privire la aceste criterii sau la criterii suplimentare şi cu privire la metodele de evaluare a bonităţii unui consumator, de exemplu stabilind limite pentru raportul loan-to-value (valoarea împrumutului raportată la valoarea garanţiei) sau loan- to-income (împrumut/venit) şi ar trebui încurajate să pună în aplicare principiile Consiliului pentru Stabilitate Financiară privind bunele practici pentru subscrierea ipotecilor rezidenţiale.

(56)Pot fi necesare dispoziţii specifice pentru diferitele elemente care pot fi luate în considerare la evaluarea bonităţii în cazul anumitor tipuri de contracte de credit. De exemplu, în cazul contractelor de credit referitoare la un bun imobil care precizează în mod explicit că bunul imobil nu urmează să fie ocupat în calitate de casă, apartament sau alt loc de reşedinţă de către consumator sau un membru de familie al acestuia (contracte privind cumpărarea de bunuri în vederea închirierii - buy-to-let agreements), statele membre ar trebui să poată specifica că viitorul venit din chirie este luat în considerare la evaluarea capacităţii consumatorului de a rambursa creditul. În acele state membre în care o asemenea precizare nu este stabilită în prevederile naţionale, creditorii pot, de asemenea, să decidă includerea unei evaluări prudente a viitorului venit din chirie. Evaluarea bonităţii nu ar trebui să implice transferul de responsabilitate către creditor pentru nicio nerespectare viitoare de către consumator a obligaţiilor care îi revin în temeiul contractului de credit.

(57)Decizia creditorului de a acorda sau nu creditul ar trebui să fie în concordanţă cu rezultatul evaluării bonităţii. De exemplu, capacitatea creditorului de a transfera o parte din riscul de credit către un terţ nu ar trebui să îl conducă la ignorarea concluziilor evaluării bonităţii prin punerea unui contract de credit la dispoziţia unui consumator care probabil nu este capabil să îl ramburseze. Statele membre ar trebui să poată transpune acest principiu, solicitând autorităţilor competente să întreprindă acţiunile relevante în cadrul activităţilor de supraveghere şi să monitorizeze respectarea procedurilor de evaluare a bonităţii de către creditor. Totuşi, o evaluare pozitivă a bonităţii nu ar trebui să ducă la obligaţia creditorului de a acorda creditul.

(58)În conformitate cu recomandările Consiliului pentru Stabilitate Financiară, evaluarea bonităţii ar trebui să se bazeze pe informaţii privind situaţia financiară şi economică a consumatorului, inclusiv venitul şi cheltuielile acestuia. Aceste informaţii pot fi obţinute din diverse surse, inclusiv de la consumator, iar creditorul ar trebui să verifice în mod adecvat asemenea informaţii înainte de a acorda creditul. În acest sens, consumatorii ar trebui să furnizeze informaţii pentru a facilita evaluarea bonităţii, întrucât nefurnizarea acestor informaţii are drept rezultat probabil refuzarea creditului pe care doresc să-l obţină, în afară de cazul în care informaţiile pot fi obţinute din altă parte. Fără a aduce atingere dreptului contractual privat, statele membre ar trebui să se asigure că creditorii nu pot rezilia un contract de credit pe motiv că au realizat, după semnarea contractului de credit, că evaluarea bonităţii a fost efectuată defectuos din cauză că informaţiile disponibile la momentul evaluării au fost incomplete. Totuşi, acest lucru nu ar trebui să aducă atingere posibilităţii ca statele membre să permită creditorilor să rezilieze contractul de credit în cazul în care se poate stabili că consumatorul a furnizat în mod deliberat informaţii neconforme sau falsificate la momentul efectuării evaluării bonităţii sau că nu a furnizat intenţionat unele informaţii care ar fi avut drept rezultat o evaluare a bonităţii negativă sau în cazul în care există alte motive întemeiate, compatibile cu dreptul Uniunii. Deşi nu ar fi oportun să se aplice sancţiuni consumatorului pe motiv că nu este în măsură să ofere anumite informaţii sau evaluări sau că decide să întrerupă procesul de solicitare a acordării unui credit, statele membre ar trebui să poată prevedea sancţiuni în cazul în care consumatorii furnizează, în cunoştinţă de cauză, informaţii incomplete sau incorecte pentru a obţine o evaluare a bonităţii pozitivă, în special în cazul în care informaţiile complete şi corecte ar fi condus la o evaluare a bonităţii negativă şi, ulterior, consumatorul nu ar fi în măsură să respecte condiţiile contractului.

(59)Consultarea unei baze de date privind creditele este un instrument util pentru evaluarea bonităţii. Unele state membre prevăd obligaţia evaluării bonităţii consumatorilor de către creditori pe baza consultării bazei de date relevante. Creditorii ar trebui totodată să poată consulta baza de date privind creditele pe durata creditului, exclusiv pentru a identifica şi evalua probabilitatea de neplată. O astfel de consultare a bazei de date privind creditele ar trebui să facă obiectul unor garanţii adecvate pentru a asigura faptul că este utilizat pentru identificarea şi soluţionarea timpurie a riscului de credit în interesul consumatorului şi nu pentru furnizarea de informaţii în cadrul negocierilor comerciale. În temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (¹), consumatorii ar trebui să fie informaţi în prealabil de către creditori în legătură cu consultarea bazei de date privind creditele şi să aibă dreptul de acces la informaţiile care îi privesc aflate în baza de date respectivă pentru a putea rectifica, şterge sau bloca, dacă este cazul, datele lor personale prelucrate de acea bază de date, atunci când ele sunt incorecte sau au fost prelucrate în mod ilegal.

(60)Pentru a evita denaturarea concurenţei între creditori, ar trebui asigurat faptul că toţi creditorii, inclusiv instituţii de credit şi instituţii non-bancare care oferă contracte de credit pentru bunuri imobile, au acces la toate bazele de date de credit publice şi private în condiţii nediscriminatorii. Astfel de condiţii nu ar trebui, prin urmare, să includă o cerinţă ca creditorii să fie înregistraţi ca instituţie de credit. Condiţiile de acces, cum ar fi costurile de accesare a bazei de date sau cerinţele de a oferi informaţii bazei de date pe bază de reciprocitate ar trebui să se aplice în continuare. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă, în jurisdicţiile lor, intermediarii de credite pot avea la rândul lor acces la aceste baze de date.

(61)În cazul în care o decizie de respingere a unei cereri de credit este bazată pe date obţinute prin consultarea unei baze de date sau pe lipsa de date din aceasta, creditorul ar trebui să-l informeze pe consumator cu privire la acest lucru, să-i comunice numele bazei de date consultate şi orice alte elemente prevăzute în Directiva 95/46/CE pentru a-i permite consumatorului să îşi exercite dreptul de a accesa şi, dacă acest lucru este justificat, de a rectifica, şterge sau bloca datele sale personale prelucrate de acea bază de date. Dacă o decizie de a refuza o cerere de credit decurge dintr-un rezultat negativ al evaluării bonităţii, creditorul ar trebui să informeze consumatorul cu privire la respingere fără întârziere nejustificată. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă solicită creditorilor să ofere explicaţii suplimentare cu privire la motivele respingerii. Cu toate acestea, creditorul nu ar trebui să fie obligat să furnizeze aceste informaţii în cazul în care acest lucru este interzis prin alte acte ale Uniunii, ca de exemplu cele privind spălarea banilor sau finanţarea terorismului. Astfel de informaţii nu ar trebui furnizate în cazul în care divulgarea lor ar fi contrară obiectivelor de ordine publică sau de siguranţă publică, de exemplu prevenirea, cercetarea, depistarea sau urmărirea în justiţie a infracţiunilor.

(63)Oferirea de consiliere sub forma unei recomandări personalizate reprezintă o activitate distinctă, care poate, dar nu trebuie neapărat, să fie combinată cu alte aspecte legate de acordarea sau intermedierea de credite. Prin urmare, pentru a putea înţelege natura serviciilor care le sunt oferite, consumatorilor ar trebui să li se aducă la cunoştinţă dacă li se oferă sau li se pot oferi servicii de consiliere, cazurile în care acestea nu li se oferă, precum şi în ce constă serviciile de consiliere. Ţinând seama de importanţa pe care consumatorii o acordă termenilor "consiliere" şi "consilieri", este oportun ca statelor membre să li se permită să interzică utilizarea termenilor respectivi sau a unor termeni similari, în cazul în care se oferă servicii de consiliere consumatorilor. Este de asemenea oportun ca statele membre să impună garanţii în cazul în care consilierea este descrisă ca fiind independentă, pentru a se asigura că gama de produse analizate şi aranjamentele de remunerare corespund aşteptărilor consumatorilor cu privire la consilierea respectivă.

(64)Persoanele care oferă servicii de consiliere ar trebui să respecte anumite standarde pentru a exista certitudinea că i se prezintă consumatorului produse adecvate pentru nevoile şi situaţia sa. Serviciile de consiliere ar trebui să se bazeze pe o analiză corectă şi suficient de extinsă a produselor oferite, în cazul în care serviciile de consiliere sunt prestate de creditori şi intermediari de credite legaţi, sau pe o analiză a produselor existente pe piaţă, în cazul în care serviciile de consiliere sunt prestate de intermediari de credite nelegaţi. Persoanele care prestează servicii de consiliere ar trebui să fie în măsură să se specializeze în anumite produse "de nişă", cum ar fi creditele-punte, cu condiţia ca acestea să analizeze o gamă de produse din cadrul "nişei" în cauză şi ca specializarea acestora în produsele de "nişă" respective să fie precizată în mod clar consumatorului. În orice caz, creditorii şi intermediarii de credite ar trebui să dezvăluie consumatorului dacă oferă consiliere numai cu privire la propria gamă de produse sau la o gamă largă din cadrul întregii pieţe, pentru a se asigura că consumatorul înţelege pe ce bază se face o recomandare.

(65)Serviciile de consiliere ar trebui să se bazeze pe o înţelegere corespunzătoare a situaţiei financiare, a preferinţelor şi a obiectivelor consumatorului, care să aibă la bază informaţiile necesare actualizate şi ipoteze rezonabile despre riscurile pentru situaţia consumatorului pe durata acordului de credit. Statele membre ar trebui să poată clarifica modul în care urmează a fi evaluat caracterul adecvat al unui anumit produs în contextul oferirii de servicii de consiliere.

(66)Capacitatea unui consumator de a rambursa creditul înainte de expirarea contractului de credit poate juca un rol important în promovarea concurenţei pe piaţa internă şi a libertăţii de circulaţie a cetăţenilor Uniunii, precum şi în contribuirea la o flexibilitate pe durata contractului de credit, care este necesară pentru promovarea stabilităţii financiare în conformitate cu recomandările Consiliului pentru Stabilitate Financiară. Cu toate acestea, există diferenţe considerabile între principiile şi condiţiile naţionale în baza cărora consumatorii au posibilitatea rambursării anticipate a creditului lor şi condiţiile în care rambursarea anticipată poate avea loc. Deşi se recunoaşte diversitatea mecanismelor de finanţare ipotecară şi a gamei de produse disponibile, este esenţial să existe norme la nivelul Uniunii cu privire la rambursarea anticipată a creditului, astfel încât consumatorii să aibă posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile înainte de data convenită în contractul de credit şi să aibă încredere în a compara ofertele pentru a alege produsele cele mai adaptate la nevoile lor. Statele membre ar trebui aşadar să asigure, fie prin legislaţie, fie prin alte mijloace cum ar fi clauzele contractuale, dreptul consumatorilor de rambursare anticipată. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a defini condiţiile exercitării acestui drept. Aceste condiţii pot include limitarea în timp a exercitării dreptului, tratamentul diferit în funcţie de tipul de rată a dobânzii sau restricţii cu privire la circumstanţele în care poate fi exercitat dreptul. În cazul în care rambursarea anticipată are loc într-o perioadă în care rata dobânzii este fixă, exercitarea dreptului poate fi condiţionată de existenţa unui interes legitim din partea consumatorului, specificat de statul membru. Un asemenea interes legitim poate exista, de exemplu, în cazul divorţului sau al intrării în şomaj. În condiţiile stabilite de statele membre se poate prevedea, de asemenea, că creditorul ar trebui să aibă dreptul la o compensaţie echitabilă şi justificată obiectiv pentru costurile potenţiale legate de rambursarea anticipată a creditului. În cazurile în care statele membre prevăd că creditorul are dreptul la compensaţie, aceasta ar trebui să fie o compensaţie echitabilă şi justificată obiectiv pentru eventualele costuri legate în mod direct de rambursarea anticipată a creditului în conformitate cu normele naţionale în materie de compensare. Compensaţia nu ar trebui să depăşească pierderea economică suferită de creditor.

(67)De asemenea, este important să se asigure un grad suficient de transparenţă pentru a oferi claritate consumatorilor în ceea ce priveşte natura angajamentelor asumate în vederea menţinerii stabilităţii financiare şi în ceea ce priveşte flexibilitatea pe parcursul duratei contractului de credit. De asemenea, consumatorilor ar trebui să li se furnizeze informaţii cu privire la rata dobânzii, atât în stadiul contractual, cât şi în stadiul precontractual. Statele membre ar trebui să poată să menţină sau să introducă restricţii sau interdicţii în ceea ce priveşte modificarea unilaterală a ratei dobânzii de către creditor. De asemenea, statele membre ar trebui să poată să prevadă că, în cazul modificării ratei dobânzii, consumatorul are dreptul să primească un tablou de amortizare actualizat.

(68)Deşi intermediarii de credite joacă un rol central în distribuţia contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale în Uniune, există încă diferenţe substanţiale între prevederile naţionale în materie de desfăşurare a activităţii de afaceri şi de supraveghere a intermediarilor de credite, care creează obstacole în calea accesului la activitate şi a desfăşurării activităţii intermediarilor de credite pe piaţa internă. Incapacitatea intermediarilor de credite de a-şi desfăşura activitatea liber pe tot teritoriul Uniunii este un obstacol în calea bunei funcţionări a pieţei interne în domeniul contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale. Deşi se recunoaşte diversitatea tipurilor de actori implicaţi în intermedierea de credite, este esenţială existenţa unor standarde la nivelul Uniunii pentru a asigura un nivel ridicat al profesionalismului şi al serviciilor.

(69)Înainte de a-şi putea desfăşura activităţile, intermediarii de credite ar trebui să facă obiectul unui proces de admitere de către autoritatea competentă a statului lor membru de origine şi să facă obiectul unei supravegheri permanente pentru a se asigura respectarea de către aceştia a unor cerinţe profesionale stricte cel puţin în ceea ce priveşte competenţa, buna reputaţie şi asigurarea de răspundere civilă profesională. Aceste cerinţe ar trebui să se aplice cel puţin la nivel de instituţie. Cu toate acestea, statele membre pot clarifica însă dacă aceste cerinţe pentru admitere se aplică şi personalului intermediarilor de credite. Statul membru de origine poate prevedea cerinţe suplimentare, de exemplu ca acţionarii intermediarului de credite să aibă o bună reputaţie sau ca un intermediar de credite care este legat să nu poată fi legat decât de un singur creditor, dacă aceste cerinţe sunt proporţionale şi compatibile cu alte prevederi din dreptul Uniunii. Informaţiile relevante referitoare la intermediarii de credite admişi ar trebui, de asemenea, înscrise într-un registru public. Intermediarii de credite legaţi care lucrează în exclusivitate cu un creditor sub responsabilitatea deplină şi necondiţionată a acestuia ar trebui să aibă posibilitatea de a fi admişi de către autoritatea competentă sub auspiciile creditorului în numele căruia acţionează intermediarii de credite. Statele membre ar trebui să aibă dreptul de a menţine sau de a impune restricţii referitoare la forma juridică a anumitor intermediari de credite şi la posibilitatea acestora de a acţiona exclusiv ca persoane juridice sau ca persoane fizice. Statele membre ar trebui, se asemenea, să aibă libertatea de a decide dacă toţi intermediarii de credite sunt introduşi într-un singur registru sau dacă sunt necesare registre diferite în situaţia în care intermediarul de credite este legat sau acţionează ca intermediar de credite independent. Mai mult, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a menţine sau de a impune restricţii privind posibilitatea intermediarilor de credite legaţi de unul sau de mai mulţi creditori de a percepe orice tarife din partea consumatorilor.

(70)În unele state membre, intermediarii de credite pot decide să utilizeze serviciile reprezentanţilor desemnaţi pentru desfăşurarea de activităţi în numele lor. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica regimul specific prevăzut în prezenta directivă pentru reprezentanţii desemnaţi. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a introduce un asemenea regim sau de a permite altor entităţi să îndeplinească un rol comparabil cu rolul reprezentanţilor desemnaţi, cu condiţia ca aceste entităţi să facă obiectul aceluiaşi regim ca şi intermediarii de credite. Normele privind reprezentanţii desemnaţi prevăzute în prezenta directivă nu obligă statele membre să permită reprezentanţilor desemnaţi să funcţioneze pe teritoriul lor dacă reprezentanţii desemnaţi respectivi nu sunt consideraţi intermediari de credite în temeiul prezentei directive.

(71)Pentru a asigura o supraveghere eficace a intermediarilor de credite de către autorităţile competente, un intermediar de credite care este o persoană juridică ar trebui admis în statul membru în care îşi are sediul social. Un intermediar de credite care nu este o persoană juridică ar trebui admis în statul membru în care îşi are sediul principal. De asemenea, statele membre ar trebui să solicite ca sediul principal al unui intermediar de credite să se afle întotdeauna în mod obligatoriu în statul membru de origine al acestuia şi ca intermediarul de credite în cauză să desfăşoare efectiv activităţi pe teritoriul statului membru respectiv.

(72)Cerinţele pentru admitere ar trebui să le permită intermediarilor de credite să funcţioneze în alte state membre, în conformitate cu principiile libertăţii de stabilire şi al libertăţii de a presta servicii, cu condiţia respectării procedurii corespunzătoare de notificare între autorităţile competente. Chiar şi în cazurile în care statele membre decid admiterea tuturor membrilor personalului intermediarului de credite, notificarea intenţiei de a presta servicii ar trebui efectuată la nivelul intermediarului de credite, şi nu al fiecărui angajat. Cu toate acestea, deşi prezenta directivă prevede cadrul pentru toţi intermediarii de credite admişi, inclusiv pentru intermediarii de credite legaţi de un singur creditor, pentru a-şi desfăşura activitatea pe tot teritoriul Uniunii, prezenta directivă nu prevede un astfel de cadru pentru reprezentanţii desemnaţi. În astfel de cazuri, reprezentanţii desemnaţi care doresc să îşi desfăşoare activitatea în alt stat membru ar trebui să îndeplinească cerinţele pentru admiterea intermediarilor de credite prevăzute în prezenta directivă.

(73)În unele state membre, intermediarii de credite îşi pot desfăşura activităţile cu privire la contractele de credit oferite de instituţiile non-bancare şi de instituţiile de credit. În principiu, intermediarilor de credite admişi ar trebui să li se permită să funcţioneze pe tot teritoriul Uniunii. Totuşi, admiterea din partea autorităţilor competente ale statelor membre de origine nu ar trebui să permită intermediarilor de credite să presteze servicii în legătură cu contractele de credit oferite de instituţii non-bancare unui consumator dintr-un stat membru în care unor astfel de instituţii non-bancare nu le este permis să îşi desfăşoare activitatea.

(74)Statele membre ar trebui să poată dispune ca persoanele care desfăşoară activităţi de intermediere a creditelor doar ocazional în cursul activităţii lor profesionale, cum ar fi avocaţii sau notarii, să nu facă obiectul procedurii de admitere prevăzute în prezenta directivă, cu condiţia ca această activitate profesională să fie reglementată şi ca normele relevante să nu interzică desfăşurarea ocazională a unor activităţi de intermediere de credite. O astfel de derogare de la procedura de admitere prevăzută în prezenta directivă ar trebui totuşi să însemne că aceste persoane nu pot beneficia de regimul de paşapoarte prevăzut în prezenta directivă. Persoanele care doar prezintă sau recomandă unui consumator un creditor sau un intermediar de credite în mod ocazional în cursul activităţii lor profesionale, de exemplu indicând existenţa unui anumit creditor sau intermediar de credite consumatorului sau un tip de produs al respectivului creditor sau intermediar de credite consumatorului fără a face altă publicitate sau a se angaja în prezentarea, ofertarea, lucrările pregătitoare sau încheierea contractului de credit, nu ar trebui considerate intermediari de credite în sensul prezentei directive. De asemenea, nu ar trebui consideraţi intermediari de credite în sensul prezentei directive împrumutaţii care doar transferă un contract de credit unui consumator printr-un proces de subrogare, fără a desfăşura nicio altă activitate de intermediere de credite.

(75)Pentru a asigura existenţa unor condiţii de concurenţă echitabile între creditori şi a promova stabilitatea financiară, până la o armonizare mai aprofundată, statele membre ar trebui să vegheze la adoptarea măsurilor corespunzătoare pentru admiterea şi supravegherea instituţiilor non-bancare care oferă contracte de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, prezenta directivă nu ar trebui să prevadă condiţii detaliate de admitere sau supraveghere a creditorilor care oferă astfel de contracte de credit şi care nu sunt instituţii de credit conform definiţiei din Regulamentul UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii (¹). Numărul instituţiilor de acest tip active în Uniune în prezent este limitat, la fel şi cota lor de piaţă şi numărul statelor membre în care îşi desfăşoară activitatea, în special de la declanşarea crizei financiare. Din acelaşi motiv, nu este oportună nici introducerea unui "paşaport" pentru aceste instituţii în prezenta directivă.

(77)Consumatorii ar trebui să aibă acces la proceduri extrajudiciare de plângere şi reparaţie în cazul disputelor care decurg din drepturile şi obligaţiile prevăzute în prezenta directivă apărute între creditori şi consumatori şi între intermediarii de credite şi consumatori. Statele membre ar trebui să se asigure că participarea la astfel de proceduri alternative de soluţionare a litigiilor nu este opţională pentru creditori şi intermediarii de credite. Pentru a asigura buna funcţionare a procedurilor de soluţionare alternativă a litigiilor în cazurile de activităţi transfrontaliere, statele membre ar trebui să solicite organismelor responsabile de soluţionarea extrajudiciară a plângerilor şi de reparaţie şi să le încurajeze să coopereze. În acest context, organismele pentru plângeri şi reparaţii extrajudiciare din statele membre ar trebui încurajate să participe la FIN-NET, o reţea de soluţionare a disputelor financiare a sistemelor naţionale extrajudiciare care sunt responsabile de rezolvarea disputelor dintre consumatori şi furnizorii de servicii financiare.

(78)Pentru a asigura o armonizare consecventă şi pentru a ţine cont de evoluţia pieţei contractelor de credit sau a produselor de credit sau a condiţiilor economice, precum şi pentru a oferi specificaţii suplimentare referitoare la anumite cerinţe din cadrul prezentei directive, ar trebui delegată Comisiei competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE cu privire la modificarea formulelor standard sau instrucţiunilor pentru completarea FEIS şi modificarea comentariilor sau actualizarea presupunerilor folosite la calcularea DAE. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi. Atunci când pregăteşte şi elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp şi adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European şi Consiliu.

(79)Pentru a facilita capacitatea intermediarilor de credite de a furniza servicii la nivel transfrontalier, în scopul cooperării, al schimbului de informaţii şi al soluţionării litigiilor între autorităţile competente, autorităţile competente responsabile de admiterea intermediarilor de credite ar trebui să fie autorităţile care acţionează sub auspiciile Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (ABE), în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (²) sau alte autorităţi naţionale, cu condiţia ca acestea să coopereze cu autorităţile care acţionează sub auspiciile ABE pentru a-şi îndeplini sarcinile în temeiul prezentei directive.

(80)Statele membre ar trebui să desemneze autorităţile competente abilitate să asigure aplicarea prezentei directive şi să se asigure că acestea dispun de toate competenţele de investigare şi de asigurare a aplicării/respectării, precum şi de resursele necesare pentru a-şi îndeplini sarcinile. Autorităţile competente ar putea acţiona referitor la anumite aspecte ale prezentei directive cerând instanţelor judecătoreşti competente să pronunţe o hotărâre judecătorească, inclusiv, dacă este cazul, prin căi de atac. Acest lucru ar putea permite statelor membre, în special în cazul în care dispoziţiile prezentei directive au fost transpuse în dreptul civil, să delege aplicarea respectivelor dispoziţii organelor şi instanţelor sus-menţionate. Statele membre ar trebui să poată desemna mai multe autorităţi competente pentru aplicarea gamei variate de obligaţii prevăzute de prezenta directivă. De exemplu, în cazul unor dispoziţii, statele membre ar putea desemna autorităţile competente responsabile de asigurarea respectării protecţiei consumatorilor, în timp ce în cazul altora, acestea ar putea decide să desemneze supraveghetori prudenţiali. Opţiunea de a desemna diferite autorităţi competente nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor de supraveghere şi de cooperare continuă între autorităţile competente, astfel cum este prevăzut în prezenta directivă.

(81)Funcţionarea eficientă a prezentei directive va trebui să facă obiectul unei reexaminări, la fel ca progresele înregistrate în crearea unei pieţe interne cu un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor pentru contractele de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale. Reexaminarea ar trebui să includă, printre altele, o evaluare a respectării prezentei directive şi a impactului acesteia, o evaluare a menţinerii caracterului adecvat al domeniului de aplicare a prezentei directive, o analiză a acordării de credite de către instituţiile non-bancare, o evaluare a necesităţii unor noi măsuri, inclusiv a unui paşaport pentru instituţii non-bancare, precum şi o examinare a necesităţii de a introduce drepturi şi obligaţii suplimentare în etapa postcontractuală a contractelor de credit.

(82)Intervenţia exclusiv la nivelul statelor membre poate genera seturi de norme diferite, care pot afecta buna funcţionare a pieţei interne sau pot crea noi obstacole. Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume crearea unei pieţe interne a contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale care să fie eficientă şi competitivă şi care să ofere în acelaşi timp un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor nu poate fi realizată în mod satisfăcător de statele membre, iar în consecinţă, acţiunea la nivelul Uniunii ar fi mai eficace, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(84)În conformitate cu declaraţia politică comună a statelor membre şi a Comisiei cu privire la documentele explicative din 28 septembrie 2011 (¹), statele membre s-au angajat să anexeze, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor lor de transpunere, unul sau mai multe documente care explică relaţia dintre componentele unei directive şi părţile corespunzătoare din instrumentele naţionale de transpunere. În ceea ce priveşte prezenta directivă, organul legislativ consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

(85)Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a dat un aviz la 25 iulie 2011 (²) în baza articolului 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi libera circulaţie a acestor date (³),

CAPITOLUL I:OBIECT, DOMENIU DE APLICARE, DEFINIŢII ŞI AUTORITĂŢI COMPETENTE

Art. 1: Obiectul

Prezenta directivă prevede un cadru comun pentru anumite aspecte ale actelor cu putere de lege şi actelor administrative ale statelor membre referitoare la contractele care acoperă credite pentru consumatori garantate prin ipotecă sau legate în alt mod de bunuri imobile rezidenţiale, inclusiv obligaţia de a efectua o evaluare a bonităţii înainte de acordarea unui credit, ca bază pentru elaborarea unor standarde de subscriere eficace în legătură cu bunurile imobile rezidenţiale în statele membre, precum şi referitor la anumite cerinţe prudenţiale şi de supraveghere, inclusiv pentru înfiinţarea şi supravegherea intermediarilor de credite, a reprezentanţilor desemnaţi şi a instituţiilor non-bancare.

Art. 2: Nivelul de armonizare

(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), statele membre nu menţin şi nu introduc în legislaţia lor naţională dispoziţii diferite de cele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) şi în anexa II partea A în ceea ce priveşte informaţiile precontractuale standardizate prin intermediul unei fişe europene de informaţii standardizate (FEIS) şi la articolul 17 alineatele (1)-(5), (7) şi (8) şi în anexa I cu privire la un standard al Uniunii comun, consecvent, pentru calcularea dobânzii anuale efective (DAE).

Art. 3: Domeniul de aplicare

(2)Prezenta directivă nu se aplică:

a)contractelor de credit equity release în care creditorul:

(3)Statele membre pot decide să nu aplice:

a)articolele 11 şi 14 şi anexa II în cazul contractelor de credit pentru consumatori, garantate fie prin ipotecă, fie printr-o altă garanţie comparabilă, utilizată în mod curent într-un stat membru asupra unui bun imobil rezidenţial, fie printr-un drept legat de un bun imobil rezidenţial, al căror scop nu este dobândirea sau păstrarea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil rezidenţial, cu condiţia ca statele membre să aplice în cazul unor asemenea contracte de credit articolele 4 şi 5 şi anexele II şi III la Directiva 2008/48/CE;

Art. 4: Definiţii

5."intermediar de credite" înseamnă o persoană fizică sau juridică care nu acţionează în calitate de creditor sau notar şi care nu doar face legătura, fie în mod direct fie indirect, unui consumator cu un creditor sau cu un intermediar de credite şi care, în cursul exercitării activităţii sale comerciale, a afacerii sau a profesiei sale, în schimbul unui onorariu care poate lua formă pecuniară sau orice altă formă de plată convenită:

11."personal" înseamnă:

13."costul total al creditului pentru consumator" înseamnă costul total al creditului pentru consumator, conform definiţiei de la articolul 3 litera (g) din Directiva 2008/48/CE, incluzând costul evaluării bunului, în cazul în care o astfel de evaluare este necesară pentru obţinerea creditului, dar excluzând taxele de înregistrare pentru transferul dreptului de proprietate asupra bunului imobil. Acesta exclude orice taxe plătibile de către consumator pentru nerespectarea angajamentelor prevăzute în contractul de credit;

Art. 5: Autorităţi competente

(1)Statele membre desemnează autorităţile naţionale competente abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prezentei directive şi veghează ca acestea să dispună de toate prerogativele aferente investigării şi executării şi de resursele adecvate necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile în mod eficient şi eficace.

(2)Statele membre se asigură că autorităţile competente, toate persoanele care exercită sau au exercitat activităţi pentru autorităţile competente, precum şi auditorii şi experţii instruiţi de autorităţile competente se supun obligaţiei de a păstra secretul profesional. Nicio informaţie confidenţială care ar putea fi primită pe parcursul desfăşurării activităţii lor nu poate fi divulgată niciunei persoane sau autorităţi, decât într-o formă rezumată sau agregată, fără a se aduce atingere cazurilor reglementate de dreptul penal sau de prezenta directivă. Acest lucru nu împiedică, totuşi, autorităţile competente să facă schimb de informaţii confidenţiale sau să le transmită în conformitate cu dreptul naţional şi cu dreptul Uniunii.

(3)Statele membre se asigură că autorităţile desemnate drept competente pentru asigurarea aplicării şi respectării articolelor 9, 29, 32, 33, 34 şi 35 din prezenta directivă sunt, fie alternativ fie ambele:

b)autorităţi, altele decât autorităţile competente menţionate la litera (a), cu condiţia ca actele cu putere de lege şi actele administrative naţionale să impună respectivelor autorităţi să coopereze cu autorităţile competente menţionate la litera (a) oricând acest lucru este necesar pentru a-şi îndeplini sarcinile în temeiul prezentei directive, inclusiv în vederea cooperării cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (ABE) în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive.

CAPITOLUL 2:EDUCAŢIA FINANCIARĂ

Art. 6: Educaţia financiară a consumatorilor

(1)Statele membre promovează măsuri care sprijină educaţia consumatorilor cu privire la practicile responsabile de împrumut şi de gestionare a datoriilor, îndeosebi cu privire la contractele de credit ipotecar. Sunt necesare informaţii clare şi generale cu privire la procesul de acordare a creditelor pentru a oferi orientări consumatorilor, mai ales celor care contractează un credit ipotecar pentru prima oară. Sunt necesare de asemenea şi informaţii privind orientarea care poate fi oferită consumatorilor de către organizaţiile de consumatori şi autorităţile naţionale.

CAPITOLUL 3:CONDIŢII APLICABILE CREDITORILOR, INTERMEDIARILOR DE CREDITE ŞI REPREZENTANŢILOR DESEMNAŢI

Art. 7: Norme de conduită pentru acordarea de credite consumatorilor

(1)Statele membre impun creditorilor şi intermediarilor de credite sau reprezentanţilor desemnaţi obligaţia ca, în momentul elaborării produselor de credit sau al acordării, intermedierii sau prestării serviciilor de consiliere privind creditele şi, după caz, a serviciilor auxiliare către consumatori sau în momentul executării unui contract de credit, să acţioneze cu onestitate, corectitudine, transparenţă şi profesionalism, ţinând seama de drepturile şi interesele consumatorilor. În ceea ce priveşte acordarea, intermedierea sau prestarea de servicii de consiliere privind creditul şi, după caz, a serviciilor auxiliare, activităţile se bazează pe informaţii referitoare la situaţia specifică a consumatorului şi la orice cerinţă specifică adusă la cunoştinţă de către acesta, precum şi pe ipoteze rezonabile cu privire la riscurile aferente situaţiei consumatorului pe durata contractului de credit. În ceea ce priveşte prestarea de servicii de consiliere, activitatea se bazează, de asemenea, pe informaţiile impuse la articolul 22 alineatul (3) litera (a).

(3)Statele membre se asigură că, la stabilirea şi aplicarea politicilor de remunerare pentru personalul responsabil cu evaluarea bonităţii, creditorii respectă principiile de mai jos într-un mod şi într-o măsură adecvate în raport cu dimensiunea lor, cu organizarea lor internă, precum şi cu natura, sfera şi complexitatea activităţilor lor:

Art. 9: Cerinţe în materie de cunoştinţe şi competenţă ale personalului

(1)Statele membre se asigură că creditorii, intermediarii de credite şi reprezentanţii desemnaţi impun personalului lor să deţină şi să îşi actualizeze constant un nivel adecvat de cunoştinţe şi competenţă în raport cu elaborarea, oferirea sau acordarea contractelor de credit şi cu efectuarea de activităţilor de intermediere de credite în sensul articolului 4 punctul 5 sau furnizarea de servicii de consiliere. Atunci când încheierea unui contract de credit include un serviciu auxiliar legat de acesta, se impun cerinţe în materie de cunoştinţe şi competenţă referitoare la respectivul serviciu auxiliar.

(3)Atunci când un creditor sau un intermediar de credite îşi prestează serviciile pe teritoriul unuia sau mai multor alte state membre:

(5)În scopul supravegherii eficace a creditorilor şi a intermediarilor de credite care prestează servicii pe teritoriul altor state membre în temeiul libertăţii de a presta servicii, autorităţile competente ale statelor membre gazdă şi ale celor de origine cooperează îndeaproape în vederea supravegherii şi aplicării eficace a cerinţelor minime în materie de cunoştinţe şi competenţă de către statul membru gazdă. În acest scop, acestea îşi pot delega reciproc sarcini şi responsabilităţi.

CAPITOLUL 4:INFORMAŢII ŞI PRACTICI PRELIMINARE ÎNCHEIERII CONTRACTULUI DE CREDIT

Art. 11: Informaţii standard care trebuie incluse în materialele publicitare

(1)Statele membre se asigură că orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit care indică o rată a dobânzii sau orice cifre referitoare la costul creditului pentru consumator cuprinde informaţii standard în conformitate cu prezentul articol.

(2)Informaţiile standard indică într-un mod clar, concis şi vizibil:

Art. 12: Practici de legare şi de grupare

(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), statele membre pot dispune că creditorii au posibilitatea să solicite consumatorului sau unui membru de familie al acestuia ori unei rude apropiate a acestuia:

(3)Fără a aduce atingere alineatului (1), statele membre pot, de asemenea, să permită practicile de legare în cazul în care creditorul poate demonstra autorităţii sale competente că produsele legate sau categoriile de produse oferite, în termeni şi condiţii similare, care nu sunt disponibile separat, au drept rezultat un beneficiu clar pentru consumatori, ţinând seama în mod adecvat de disponibilitatea şi preţurile produselor relevante oferite pe piaţă. Prezentul alineat se aplică exclusiv produselor care urmează să fie comercializate după 20 martie 2014.

Art. 13: Informaţii generale

(1)Statele membre se asigură că creditorii sau, dacă este cazul, intermediarii de credite legaţi sau reprezentanţii desemnaţi ai acestora pun în permanenţă la dispoziţie informaţii generale clare şi uşor de înţeles legate de contractele de credit, pe hârtie ori pe un alt suport durabil sau în formă electronică. În plus, statele membre pot dispune ca informaţiile generale să fie puse la dispoziţie de către intermediarii de credite care nu sunt legaţi.

e¹)în cazul în care sunt disponibile contracte care se raportează la un indice de referinţă astfel cum se defineşte la articolul 3 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), denumirile indicelor de referinţă şi administratorii acestora, precum şi potenţialele implicaţii asupra consumatorului;

Art. 14: Informaţii precontractuale

(1)Statele membre se asigură că creditorul şi, dacă este cazul, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat îi oferă consumatorului informaţiile personalizate de care acesta are nevoie pentru a compara produsele de credit disponibile pe piaţă, a evalua implicaţiile lor şi a decide în cunoştinţă de cauză dacă să încheie sau nu un contract de credit:

(6)Statele membre precizează o perioadă de cel puţin şapte zile în care consumatorul va avea suficient timp pentru a compara ofertele, a evalua implicaţiile acestora şi a lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

b)consumatorul poate accepta oferta în orice moment pe parcursul perioadei de reflecţie.

(7)Se consideră că creditorul şi, după caz, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat care a furnizat FEIS consumatorului a îndeplinit cerinţele privind furnizarea de informaţii consumatorului înainte de încheierea unui contract la distanţă conform prevederilor de la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2002/65/CE şi că a îndeplinit cerinţele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din respectiva directivă numai dacă aceştia au furnizat consumatorului cel puţin FEIS înainte de încheierea contractului.

(11)Statele membre se asigură că, cel puţin în cazul în care nu există drept de retragere, creditorul sau, dacă este cazul, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat oferă consumatorului o copie a proiectului de contract de credit, în momentul prezentării unei oferte ferme pentru creditor. În cazul în care există un drept de retragere, statele membre se asigură că creditorul sau, dacă este cazul, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat oferă consumatorului o copie a proiectului de contract de credit, în momentul prezentării unei oferte ferme pentru creditor.

Art. 15: Cerinţe de informare aplicabile intermediarilor de credite şi reprezentanţilor desemnaţi

(1)Statele membre se asigură că, în timp util înainte de desfăşurarea oricăreia dintre activităţile de intermediere a creditelor enumerate la articolul 4 punctul 5, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat îi furnizează consumatorului, pe hârtie sau pe alt suport durabil, cel puţin următoarele informaţii:

Art. 16: Explicaţii adecvate

(1)Statele membre se asigură că atât creditorii, cât şi, atunci când este cazul, intermediarii de credite sau reprezentanţii desemnaţi oferă consumatorului explicaţii adecvate cu privire la contratul sau contractele de credit propuse şi la eventualele servicii auxiliare, pentru a-i permite acestuia să evalueze dacă contractele de credit şi serviciile auxiliare propuse sunt adaptate la nevoile şi la situaţia sa financiară.

CAPITOLUL 5:DOBÂNDA ANUALĂ EFECTIVĂ

Art. 17: Calcularea DAE

(5)Pentru contractele de credit în cadrul cărora s-a convenit o rată fixă a dobânzii pentru o perioadă iniţială de cel puţin cinci ani, la sfârşitul căreia are loc o negociere în vederea stabilirii unei noi rate fixe a dobânzii pentru o perioadă suplimentară, calculul DAE suplimentare, cu caracter ilustrativ, menţionate în FEIS, acoperă doar perioada iniţială pe care se aplică rata fixă şi se bazează pe ipoteza că, la sfârşitul perioadei cu rată fixă a dobânzii, capitalul rămas de rambursat este plătit.

(6)În cazul contractelor de credit care permit variaţii ale ratei dobânzii, statele membre se asigură că consumatorul este informat cu privire la posibilul impact al variaţiilor asupra sumelor de plată şi asupra DAE, cel puţin prin intermediul FEIS. Acest lucru se realizează prin furnizarea către consumator a unei DAE suplimentare care ilustrează eventualele riscuri aferente unei creşteri semnificative a ratei dobânzii. În cazul în care rata dobânzii nu este plafonată, această informaţie este însoţită de un avertisment care evidenţiază faptul că costul total al creditului consumatorului, arătat de DAE, se poate schimba. Această dispoziţie nu se aplică contractelor de credit în cadrul cărora rata dobânzii este fixată pentru o perioadă iniţială de cel puţin cinci ani, la sfârşitul căreia are loc o negociere privind rata dobânzii, în vederea convenirii unei noi rate fixe a dobânzii pentru o perioadă suplimentară, pentru care se menţionează în FEIS o DAE suplimentară, cu caracter ilustrativ.

CAPITOLUL 6:EVALUAREA BONITĂŢII

Art. 18: Obligaţia de a evalua bonitatea consumatorului

(5)Statele membre se asigură că:

Art. 19: Evaluarea bunului

(1)Statele membre se asigură că, pe teritoriul lor, sunt elaborate standarde fiabile de evaluare a bunului imobil rezidenţial în vederea împrumuturilor ipotecare. Statele membre impun creditorilor să se asigure că respectivele standarde sunt utilizate atunci când evaluarea unui bun este realizată de către ei sau să ia măsurile necesare pentru a se asigura că respectivele standarde sunt aplicate atunci când evaluarea este efectuată de o parte terţă. În cazul în care autorităţile naţionale sunt responsabile de reglementarea evaluatorilor independenţi care realizează evaluări ale bunurilor, acestea se asigură că respectivii evaluatori respectă normele naţionale în vigoare.

Art. 20: Publicarea şi verificarea informaţiilor referitoare la consumator

(1)Evaluarea bonităţii menţionată la articolul 18 se efectuează pe baza informaţiilor referitoare la venitul şi cheltuielile consumatorului şi pe baza altor circumstanţe financiare şi economice care sunt necesare, suficiente şi proporţionale. Informaţiile se obţin de către creditor din surse interne sau externe relevante, inclusiv din partea consumatorului, şi includ informaţii furnizate intermediarului de credit sau reprezentantului desemnat în cursul procesului de solicitare a creditului. Informaţiile se verifică în mod corespunzător, inclusiv prin trimiteri la documente din surse care pot fi verificate independent, dacă este cazul.

(3)Statele membre se asigură că creditorii precizează în mod clar şi uşor de înţeles, în etapa precontractuală, informaţiile necesare şi documentele din surse care pot fi verificate independent, pe care consumatorul trebuie să le furnizeze, precum şi termenul exact în care consumatorul trebuie să furnizeze informaţiile respective. O astfel de solicitare de informaţii este proporţională şi limitată la ceea ce este necesar în scopul efectuării unei evaluări corespunzătoare a bonităţii. Statele membre permit creditorilor să solicite, atunci când este necesar, clarificarea informaţiilor primite ca răspuns la solicitarea respectivă, pentru a permite evaluarea bonităţii.

(4)Statele membre instituie măsuri pentru a se asigura că consumatorii sunt conştienţi de necesitatea de a furniza informaţii corecte ca răspuns la solicitarea menţionată la alineatul (3) primul paragraf şi ca informaţiile respective să fie pe cât de complete se impune pentru a efectua o evaluare corespunzătoare a bonităţii. Creditorul, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat avertizează consumatorul că, în cazul în care creditorul nu este în măsură să efectueze o evaluarea a bonităţii din cauză că consumatorul decide să nu furnizeze informaţiile sau verificarea necesare pentru evaluarea bonităţii, creditul nu poate fi acordat. Acest avertisment poate fi transmis într-un format standardizat.

CAPITOLUL 7:ACCESUL LA BAZE DE DATE

Art. 21: Accesul la baze de date

CAPITOLUL 8:SERVICII DE CONSILIERE

Art. 22: Standarde pentru serviciile de consiliere

(2)Statele membre se asigură că, înainte de furnizarea de servicii de consiliere sau, după caz, înainte de încheierea unui contract de furnizare de servicii de consiliere, creditorul, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat pune următoarele informaţii la dispoziţia consumatorului, pe hârtie sau pe un alt suport durabil:

(3)În cazul în care se furnizează servicii de consiliere consumatorilor, statele membre se asigură că, pe lângă cerinţele prevăzute la articolele 7 şi 9:

(4)Statele membre pot interzice utilizarea termenilor "consiliere" şi "consilier" sau a termenilor similari în cazul în care serviciile de consiliere sunt prestate consumatorilor de către creditori, intermediari de credite legaţi sau reprezentanţi desemnaţi ai intermediarilor de credite legaţi.

b)creditorii, intermediarii de credite sau reprezentanţii desemnaţi nu sunt remuneraţi pentru serviciile de consiliere respective de către unul sau mai mulţi creditori.

(6)Statele membre se asigură că serviciile de consiliere sunt prestate numai de creditori, intermediari de credite sau reprezentanţi desemnaţi.

c)care furnizează servicii de consiliere care nu sunt creditori, intermediari de credite sau reprezentanţi desemnaţi, în cazul în care persoanele respective sunt admise şi supravegheate de autorităţile competente, în conformitate cu cerinţele pentru intermediarii de credite în temeiul prezentei directive.

CAPITOLUL 9:ÎMPRUMUTURI ÎN MONEDĂ STRĂINĂ ŞI ÎMPRUMUTURI CU RATĂ VARIABILĂ A DOBÂNZII

Art. 23: Împrumuturile în monedă străină

(1)Statele membre se asigură că, în cazul în care un contract de credit se referă la un împrumut în monedă străină, un cadru de reglementare corespunzător este instituit la momentul în care contractul de credit este încheiat, pentru a asigura cel puţin că:

(2)Moneda alternativă menţionată la alineatul (1) litera (a) este fie:

b)moneda în care statul membru în care consumatorul fie a avut reşedinţa la momentul la care a fost încheiat contractul de credit, fie îşi are reşedinţa în prezent.

(4)Statele membre se asigură că, în cazul în care un consumator deţine un împrumut într-o monedă străină, creditorul avertizează consumatorul periodic, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil, cel puţin în cazurile în care valoarea cuantumului total plătibil de către consumator care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai mult de 20 % în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă sar aplica cursul de schimb aplicabil la momentul încheierii contractului între moneda contractului de credit şi moneda statului membru. Avertizarea îl informează pe consumator în legătură cu o creştere a cuantumului total plătibil de către consumator, prezintă, după caz, dreptul de conversie într-o monedă alternativă şi condiţiile în care se poate efectua acesta şi explică orice alt mecanism aplicabil pentru limitarea riscului ratei de schimb valutar căruia i se expune consumatorul.

Art. 24: Credite cu ratele variabile ale dobânzii

CAPITOLUL 10:BUNA EXECUTARE A CONTRACTELOR DE CREDIT ŞI BUNA EXERCITARE A DREPTURILOR AFERENTE

Art. 25: Rambursarea anticipată

(3)Statele membre pot prevedea că creditorul are dreptul, atunci când este justificat, la o compensaţie echitabilă şi obiectivă pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului, dar nu impun o penalizare pentru consumator. În această privinţă, compensaţia nu depăşeşte pierderea financiară suportată de creditor. În aceste condiţii, statele membre pot prevedea că compensaţia nu poate depăşi un anumit nivel sau poate fi permisă numai pentru o anumită perioadă.

(4)Atunci când un consumator urmăreşte să-şi îndeplinească obligaţiile în temeiul unui contract de credit înainte ca acesta să expire, creditorul furnizează consumatorului fără întârziere, după primirea solicitării, pe hârtie sau pe alt suport durabil, informaţiile necesare pentru analizarea opţiunii respective. Aceste informaţii cuprind cel puţin cuantificarea implicaţiilor pe care le are pentru consumator îndeplinirea obligaţiilor înainte de expirarea contractului de credit şi o evidenţiere clară a oricăror ipoteze utilizate. Ipotezele utilizate sunt rezonabile şi justificabile.

Art. 26: Pieţe flexibile şi fiabile

Art. 27: Informaţii privind modificări ale ratei dobânzii

(2)Cu toate acestea, statele membre pot permite părţilor să convină în contractul de credit ca informaţiile la care se face referire la alineatul (1) să fie transmise periodic consumatorului, atunci când modificarea ratei dobânzii este corelată cu o modificare a unei rate de referinţă şi noua rată de referinţă este făcută publică prin mijloace corespunzătoare, iar informaţiile privind noua rată de referinţă sunt puse la dispoziţie la sediul creditorului şi comunicate personal consumatorului, împreună cu valoarea noilor rate periodice.

Art. 27^a: Informaţii despre modificarea termenelor şi condiţiilor unui contract de credit

Art. 28: Arierate şi executare silită

(1)Statele membre le impun creditorilor obligaţia de a avea politici şi proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă datorată dificultăţilor financiare înainte de a demara procedura de executare silită. Astfel de măsuri de restructurare datorată dificultăţilor financiare ţin seama, printre alte elemente, de situaţia consumatorului şi pot consta, printre alte posibilităţi, în următoarele:

(5)În cazul în care preţul obţinut pentru bun imobil afectează suma datorată de către consumator, statele membre instituie proceduri sau măsuri pentru a se permite depunerea tuturor eforturilor în vederea obţinerii celui mai bun preţ pentru bunul imobil care face obiectul executării silite.

Art. 28^a: Cesiunea drepturilor creditorului sau a contractului de credit în sine

CAPITOLUL 11:CERINŢE ÎN MATERIE DE ÎNFIINŢARE ŞI SUPRAVEGHERE A INTERMEDIARILOR DE CREDITE ŞI A REPREZENTANŢILOR DESEMNAŢI

Art. 29: Admiterea intermediarilor de credite

(1)Pentru a desfăşura integral sau parţial activităţile de intermediere a creditelor prevăzute la articolul 4 punctul 5 sau pentru a presta servicii de consiliere din partea unei autorităţi competente din statul membru de origine, intermediarii de credite primesc admiterea corespunzătoare. Dacă un stat membru permite desemnarea de reprezentanţi în temeiul articolului 31, nu este necesar ca un astfel de reprezentant desemnat să primească admiterea pentru calitatea de intermediar de credite în temeiul prezentului articol.

(2)Statele membre se asigură că admiterea intermediarilor de credite este condiţionată, pe lângă condiţiile prevăzute la articolul 9, şi de îndeplinirea cel puţin a următoarelor condiţii profesionale:

a)intermediarii de credite deţin o asigurare de răspundere civilă profesională care acoperă teritoriile în care oferă servicii sau o altă garanţie comparabilă pentru răspunderea care decurge din neglijenţa profesională. Cu toate acestea, în cazul intermediarilor de credite legaţi, statele membre de origine pot prevedea ca această asigurare sau garanţie comparabilă să poată fi furnizată de un creditor în numele căruia intermediarul de credite este împuternicit să acţioneze.

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a prevedea suma minimă a asigurării de răspundere civilă profesională sau a garanţiei comparabile menţionate la primul paragraf din prezenta literă şi le înaintează Comisiei în termen de 21 septembrie 2014. ABE revizuieşte şi, dacă este necesar, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a modifica suma minimă a asigurării de răspundere civilă profesională sau a garanţiei comparabile menţionate la primul paragraf din prezenta literă şi le înaintează Comisiei pentru prima dată în termen de 21 martie 2018 şi în continuare din doi în doi ani;

b)o persoană fizică care a înfiinţat un intermediar de credite, membrii consiliului unui intermediar de credite înfiinţat ca persoană juridică şi persoanele fizice care efectuează sarcini echivalente în cadrul unui intermediar de credite care este o persoană juridică, dar nu are un consiliu trebuie să aibă o bună reputaţie. Aceştia trebuie cel puţin să nu aibă cazier judiciar sau un alt document naţional echivalent pentru infracţiuni grave în legătură cu infracţiuni împotriva proprietăţii sau alte infracţiuni în domeniul financiar şi nu trebuie să fi fost declaraţi anterior în faliment, cu excepţia cazului în care au fost reabilitaţi în conformitate cu legislaţia internă;

c)o persoană fizică care a înfiinţat un intermediar de credite, membrii consiliului unui intermediar de credite înfiinţat ca persoană juridică şi persoanele fizice care efectuează sarcini echivalente în cadrul unui intermediar de credite care este o persoană juridică, dar nu are un consiliu trebuie să dispună de un nivel corespunzător de cunoştinţe şi competenţă în materie de contracte de credit. Statul membru de origine stabileşte nivelul corespunzător de cunoştinţe şi competenţă în conformitate cu principiile prevăzute în anexa III.

(4)Statele membre se asigură că toţi intermediarii de credite care au primit admiterea, fie că au fost înfiinţaţi ca persoane fizice sau ca persoane juridice, sunt introduşi într-un registru menţinut de o autoritate competentă din statul membru de origine. Statele membre se asigură că registrul intermediarilor de credite este actualizat şi este disponibil publicului online.

c)dacă intermediarul de credite este legat sau nu.

(5)Statele membre se asigură că:

Art. 30: Intermediarii de credite legaţi de un singur creditor

(1)Fără a aduce atingere articolului 31 alineatul (1), statele membre pot permite intermediarilor de credite legaţi menţionaţi la articolul 4 punctul 7 litera (a) să fie admise de către autorităţile competente prin intermediul creditorului în numele căreia intermediarii de credite legaţi acţionează în mod exclusiv.

Art. 31: Reprezentanţi desemnaţi

(1)Statele membre pot decide să permită unui intermediar de credite să desemneze reprezentanţi desemnaţi.

În cazul în care reprezentantul desemnat este desemnat de un intermediar de credite legat menţionat la articolul 4 punctul 7 litera (a), creditorului să îi revină responsabilitatea deplină şi necondiţionată pentru orice acţiune sau omisiune din partea reprezentantului desemnat care acţionează în numele intermediarului de credite legat în domenii reglementate prin prezenta directivă. În alte cazuri, intermediarului de credite îi revine responsabilitatea deplină şi necondiţionată pentru orice acţiune sau omisiune din partea reprezentantului desemnat care acţionează în numele intermediarului de credite în domenii reglementate prin prezenta directivă.

Art. 32: Libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii de către intermediarii de credite

(1)Admiterea unui intermediar de credite de către autoritatea competentă din statul său membru de origine, astfel cum se prevede la articolul 29 alineatul (1), produce efecte pe întreg teritoriul Uniunii, fără a fi necesară altă admitere din partea autorităţilor competente din statele membre gazdă pentru desfăşurarea activităţilor şi prestarea serviciilor la care se referă admisia, cu condiţia ca activităţile pe care un intermediar de credite intenţionează să le desfăşoare în statele membre gazdă să fie acoperite de admitere. Cu toate acestea, intermediarilor de credite le este interzis să-şi presteze serviciile în legătură cu contracte de credit oferite de o instituţie non-bancară consumatorilor într-un stat membru în care astfel de instituţii non-bancare au interdicţie de a funcţiona.

(3)Orice intermediar de credite admis care intenţionează să îşi desfăşoare pentru prima dată activitatea într-unul sau mai multe state membre, în baza libertăţii de a presta servicii sau care înfiinţează o sucursală, informează autorităţile competente din statul membru de origine.

În termen de o lună de la această informare, autorităţile competente respective notifică autorităţile competente ale statului sau statelor membre gazdă în cauză în legătură cu intenţia intermediarului de credite, informându-l totodată pe acesta din urmă cu privire la respectiva notificare. De asemenea, acestea notifică autorităţile competente ale statului membru sau ale statelor membre gazdă în cauză cu privire la creditorii de care intermediarul de credite este legat, precum şi dacă creditorii respectivi îşi asumă responsabilitatea deplină şi necondiţionată pentru activităţile intermediarului de credite. Statul membru gazdă utilizează informarea primită de la statul membru de origine pentru a introduce informaţiile necesare în registrul său.

(4)Înainte ca o sucursală a intermediarului de credite să îşi înceapă activitatea sau în termen de două luni de la primirea notificării menţionate la alineatul (3) al doilea paragraf, autorităţile competente din statul membru gazdă se pregătesc pentru supravegherea intermediarului de credite în conformitate cu articolul 34 şi, dacă este cazul, îi indică intermediarului de credite condiţiile în care, în domeniile care nu sunt armonizate cu legislaţia Uniunii, activităţile respective pot fi desfăşurate în statul membru gazdă.

Art. 33: Retragerea admiterii intermediarilor de credite

(1)Autoritatea competentă a statului membru de origine poate retrage admiterea acordată unui intermediar de credite în conformitate cu articolul 29, în cazul în care intermediarul de credite respectiv:

Art. 34: Supravegherea intermediarilor de credite şi a reprezentanţilor desemnaţi

(1)Statele membre se asigură că intermediarii de credite fac obiectul supravegherii activităţilor lor de către autorităţile competente din statul membru de origine.

Statele membre de origine pot prevedea că intermediarii de credite legaţi fac obiectul supravegherii în mod direct sau în cadrul supravegherii creditorului în numele căruia acţionează, dacă acesta este o instituţie de credit autorizată în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau o altă instituţie financiară care, în temeiul dreptului intern, face obiectul unei admiteri şi al unui regim de supraveghere echivalente. Cu toate acestea, dacă intermediarul de credite legat prestează servicii într-un alt stat membru decât statul membru de origine, intermediarul de credite face în mod direct obiectul supravegherii.

(2)Autorităţile competente ale statelor membre în care un intermediar de credite deţine o sucursală sunt responsabile de asigurarea conformităţii serviciilor prestate de intermediarul de credite pe teritoriul său cu obligaţiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) şi la articolele 8, 9, 10, 11, 13, 14, 15, 16, 17, 20, 22 şi 39 şi în măsurile adoptate în temeiul acestora.

În cazul în care, în ciuda măsurilor luate de statul membru gazdă, intermediarul de credite continuă să încalce măsurile menţionate la primul paragraf care sunt în vigoare în statul membru gazdă, acesta din urmă poate lua, după ce a informat autorităţile competente ale statului membru de origine în această privinţă, măsurile corespunzătoare pentru a preveni sau sancţiona şi alte nereguli şi, în măsura în care este nevoie, pentru a împiedica intermediarul de credite respectiv să efectueze alte operaţiuni pe teritoriul său. Comisia este informată fără întârzieri nejustificate în legătură cu adoptarea unor astfel de măsuri.

(3)Autorităţile competente ale statului membru sau ale statelor membre în care se găseşte sucursala sunt abilitate să examineze modalităţile de organizare ale sucursalei şi să solicite modificarea lor, în cazul în care o asemenea modificare este strict necesară pentru a-şi îndeplini obligaţiile în temeiul alineatului (2) şi pentru a le permite autorităţilor competente din statul membru de origine să asigure respectarea obligaţiilor prevăzute la articolul 7 alineatele (2), (3) şi (4) şi a măsurilor adoptate în conformitate cu aceste dispoziţii, în ceea ce priveşte serviciile prestate de sucursală.

(4)În cazul în care autoritatea competentă a statului membru gazdă are motive clare şi demonstrabile să considere că un intermediar de credite care operează pe teritoriul său în cadrul regimului libertăţii de a presta servicii încalcă obligaţiile care îi revin în temeiul măsurilor adoptate în conformitate cu prezenta directivă, ori că un intermediar de credite care deţine o sucursală pe teritoriul său încalcă obligaţiile care îi revin în temeiul măsurilor adoptate în conformitate cu prezenta directivă, altele decât cele menţionate la alineatul (2), autoritatea respectivă comunică constatările sale autorităţii competente a statului membru de origine, care ia măsurile corespunzătoare.

CAPITOLUL 13:COOPERAREA ÎNTRE AUTORITĂŢI COMPETENTE DIN STATE MEMBRE DIFERITE

Art. 36: Obligaţia de a coopera

(1)Autorităţile competente din state membre diferite cooperează între ele ori de câte ori este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor lor prevăzute în prezenta directivă, utilizându-şi competenţele prevăzute fie în prezenta directivă, fie în dreptul intern.

(3)Autorităţile competente ale statelor membre care au fost desemnate ca puncte de contact în sensul prezentei directive, în conformitate cu alineatul (1), îşi comunică reciproc fără întârzieri nejustificate informaţiile necesare în scopul îndeplinirii sarcinilor atribuite autorităţilor competente desemnate în conformitate cu articolul 5 şi prevăzute în măsurile adoptate în temeiul prezentei directive.

Autoritatea competentă care a fost desemnată ca punct de contact poate transmite informaţiile primite celorlalte autorităţi competente, însă nu transmite informaţiile celorlalte organe sau persoane fizice ori juridice fără acordul expres al autorităţilor competente care au comunicat informaţiile şi face acest lucru exclusiv în scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul, cu excepţia circumstanţelor justificate corespunzător, caz în care, acesta informează de îndată punctul de contact care a transmis informaţiile.

(4)O autoritate competentă nu poate refuza să dea curs unei cereri de cooperare la desfăşurarea unei investigaţii sau activităţi de supraveghere sau să facă schimb de informaţii, în conformitate cu alineatul (3), decât în cazul în care:

Art. 37: Soluţionarea dezacordurilor dintre autorităţile competente ale diferitelor state membre

Autorităţile competente pot sesiza ABE atunci când este refuzată o cerere de cooperare, în special un schimb de informaţii, sau când nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil, solicitând asistenţa ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. În această situaţie, ABE poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul respectiv şi orice decizii cu caracter obligatoriu luate de ABE în conformitate cu articolul respectiv obligă autorităţile competente în cauză indiferent dacă acestea sunt membre ale ABE sau nu.

CAPITOLUL 14:DISPOZIŢII FINALE

Art. 38: Sancţiuni

Art. 39: Mecanisme de soluţionare a litigiilor

(1)Statele membre asigură instituirea unor proceduri adecvate şi eficace de reclamaţie şi soluţionare pentru soluţionarea extrajudiciară a disputelor consumatorilor cu creditori, intermediari de credite şi reprezentanţi desemnaţi având ca obiect contracte de credit, utilizând, dacă este cazul, organisme deja existente. Statele membre se asigură că procedurile respective se aplică creditorilor şi intermediarilor de credite şi acoperă de asemenea activităţile desfăşurate de reprezentanţii desemnaţi.

Art. 40: Exercitarea delegării de competenţe

(3)Delegarea de competenţe menţionată la articolul 14 alineatul (9) şi articolul 17 alineatul (8) poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Aceasta produce efecte în ziua următoare datei publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară precizată în respectiva decizie. Decizia nu afectează validitatea actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(5)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 14 alineatul (9) şi al articolului 17 alineatul (8) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de trei luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Termenul menţionat se prelungeşte cu trei luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Art. 41: Caracterul imperativ al directivei

Art. 42: Transpunere

(2)Statele membre aplică măsurile menţionate la alineatul (1) începând cu 21 martie 2016.

Art. 43: Dispoziţii tranzitorii

(2)Intermediarii de credite care desfăşoară deja activităţile de intermediere de credite menţionate la articolul 4 punctul 5 înainte de 21 martie 2016 şi care nu au fost deja admişi în conformitate cu condiţiile prevăzute în dreptul intern al statului membru de origine care transpune prezenta directivă pot continua să desfăşoare activităţile care se conformează dreptului intern până la 21 martie 2017. În cazul în care un intermediar de credite recurge la derogarea menţionată, acesta poate desfăşura activităţi numai în statul său membru de origine, cu excepţia cazului în care acesta se conformează de asemenea cerinţelor de ordin juridic ale statelor membre gazdă.

Art. 44: Clauză de revizuire

Art. 48: Modificare adusă Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

1.La articolul 13 alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:

ANEXA I:CALCULAREA DOBÂNZII ANUALE EFECTIVE (DAE)

I.Ecuaţia de bază care exprimă echivalenţa dintre trageri, pe de o parte, şi rambursări şi costuri, pe de altă parte

(c)Intervalele dintre datele utilizate în calcule sunt exprimate în ani sau în fracţiuni de an. Un an se consideră a avea 365 de zile (sau 366 de zile pentru anii bisecţi), 52 de săptămâni sau 12 luni egale. O lună egală se consideră a avea 30,41666 zile (adică 365/12), indiferent dacă este sau nu un an bisect.

II.Ipoteze suplimentare necesare pentru calculul DAE

(e)Pentru contractele de credit în cadrul cărora s-a convenit o rată fixă a dobânzii pentru perioada iniţială, la sfârşitul căreia se stabileşte o nouă rată a dobânzii care este ulterior ajustată periodic în funcţie de un indicator convenit sau de rata de referinţă internă, calculul DAE porneşte de la ipoteza că, la sfârşitul perioadei cu rată fixă a dobânzii, rata dobânzii este aceeaşi ca la momentul calculării DAE, pe baza valorii indicatorului convenit sau a ratei de referinţă internă la acel moment, dar nu este inferioară ratei fixe a dobânzii.

(g)În cazul contractelor de credit, altele decât descoperitul de cont, creditele-punte, contractele de credit cu partajare de proprietate, datoriile sau garanţiile contingente şi contractele de credit pe durată nedeterminată menţionate în ipotezele prevăzute la literele (i), (j), (k), (l) şi (m):

(h)În cazul în care data sau suma unei plăţi care trebuie să fie efectuată de către consumator nu pot fi stabilite pe baza contractului de credit sau a ipotezelor menţionate la literele (g), (i), (j), (k), (l) şi (m) se presupune că plata se efectuează în conformitate cu datele şi condiţiile solicitate de către creditor şi, atunci când acestea nu sunt cunoscute:

(k)În cazul unui contract de credit cu durată nedeterminată, altul decât o facilitate de tip descoperit de cont şi decât un credit-punte, se presupune că:

(i)pentru contractele de credit, al căror scop este de a achiziţiona sau menţine drepturi asupra unor bunuri imobile, creditul este furnizat pentru o perioadă de 20 de ani de la data primei trageri şi cu condiţia ca plata finală efectuată de consumator să lichideze soldul capitalului, dobânzile şi alte costuri eventuale; în cazul contractelor de credit al căror scop nu este de a achiziţiona sau menţine drepturi asupra unor bunuri imobile sau care sunt trase prin carduri de debit cu amânare la plată sau carduri de credit, perioada respectivă este de un an;

(ii)capitalul este rambursat de consumator în tranşe lunare egale, începând cu o lună de la data tragerii iniţiale. Totuşi, în cazurile în care capitalul trebuie să fie rambursat în totalitate, într-o singură tranşă, în cadrul fiecărei perioade de plată, tragerile şi rambursările succesive ale întregului capital efectuate de către consumator sunt considerate a fi efectuate de-a lungul unei perioade de un an. Dobânzile şi alte costuri se aplică în conformitate cu aceste trageri şi rambursări de capital şi astfel cum se prevede în contractul de credit.

(m)În cazul contractelor de credit cu partajare de proprietate:

(ii)creşterile procentuale ale valorii bunului imobil prin care se garantează contractul de credit cu partajare de proprietate şi rata indicelui de inflaţie menţionat în contract, se consideră a fi un procentaj egal cu valoarea cea mai mare dintre rata ţintă de inflaţie actuală a băncii centrale şi nivelul inflaţiei în statul membru în care se găseşte bunul imobil la momentul încheierii contractului de credit sau 0 % în cazul în care procentele menţionate anterior sunt negative.

ANEXA II:FIŞA EUROPEANĂ DE INFORMAŢII STANDARDIZATE (FEIS)

PARTEA A:

(Text introductiv)

Prezentul document a fost elaborat pentru [numele consumatorului] la [data curentă].

Prezentul document a fost elaborat pe baza informaţiilor pe care le-aţi oferit până în acest moment şi a condiţiilor actuale de pe piaţa financiară.

Informaţiile de mai jos rămân valabile până la [data de valabilitate], (după caz) exceptând rata dobânzii şi alte costuri. După data respectivă, acestea pot fi modificate în funcţie de evoluţia pieţei.

(După caz) Prezentul document nu constituie o obligaţie pentru [numele creditorului] de a vă acorda un împrumut.

1. Împrumutătorul

[Denumire]

[Numărul de telefon]

[Adresa fizică]

(Opţional) [Adresa de e-mail]

(Opţional) [Numărul de fax]

(Opţional) [Adresa web]

(Opţional) [Punct/persoană de contact]

(După caz, informaţii despre posibilitatea prestării de servicii de consiliere:) [(În urma evaluării nevoilor şi a situaţiei dumneavoastră, recomandăm să contractaţi acest credit ipotecar./Nu recomandăm un anumit credit ipotecar pentru dumneavoastră. Totuşi, pe baza răspunsurilor dumneavoastră la unele întrebări, vă oferim informaţii despre acest credit ipotecar pentru ca dumneavoastră să puteţi lua o decizie pe cont propriu.)]

2. (După caz) Intermediarul de credite

[Denumire]

[Numărul de telefon]

[Adresa fizică]

(Opţional) [Adresa de e-mail]

(Opţional) [Numărul de fax]

(Opţional) [Adresa web]

(Opţional) [Punct/persoană de contact]

(După caz [informaţii despre posibilitatea prestării de servicii de consiliere]) [(În urma evaluării nevoilor şi a situaţiei dumneavoastră, recomandăm să contractaţi acest credit ipotecar./Nu recomandăm un anumit credit ipotecar pentru dumneavoastră. Totuşi, pe baza răspunsurilor dumneavoastră la unele întrebări, vă oferim informaţii despre acest credit ipotecar pentru ca dumneavoastră să puteţi lua o decizie pe cont propriu.)]

[Remunerarea]

3. Principalele caracteristici ale împrumutului

Suma şi moneda împrumutului care urmează să fie acordat: [suma] [moneda]

(După caz) Acest împrumut nu este în [moneda naţională a împrumutatului].

(După caz) Suma împrumutului dumneavoastră în [moneda naţională a împrumutatului] s-ar putea modifica.

(După caz) De exemplu, dacă valoarea [monedei naţionale a împrumutatului] ar scădea cu 20 % în raport cu [moneda împrumutului], suma împrumutului dumneavoastră ar creşte la [a se introduce suma în moneda naţională a împrumutatului]. Cu toate acestea, suma ar putea depăşi nivelul respectiv în cazul în care valoarea [monedei naţionale a împrumutatului] scade cu mai mult de 20 %.

(După caz) Suma maximă a împrumutului dumneavoastră va fi [a se introduce suma în moneda naţională a împrumutatului]. (După caz) Veţi primi o avertizare dacă suma creditului atinge [a se introduce suma în moneda naţională a împrumutatului]. (După caz) Veţi avea oportunitatea să [a se introduce dreptul de a renegocia împrumutul în monedă străină sau dreptul de a converti împrumutul în [moneda relevantă], precum şi condiţiile].

Durata împrumutului: [durata]

[Tipul împrumutului]

[Tipul ratei dobânzii aplicabile]

Suma totală care trebuie rambursată:

Aceasta înseamnă că veţi rambursa [suma] pentru fiecare [unitate de monedă] împrumutată.

(După caz) [Acesta/o parte din acesta] este un împrumut la care se rambursează iniţial numai dobânda. Veţi datora în continuare [a se introduce suma împrumutului la care se rambursează iniţial numai dobânda] la sfârşitul creditului ipotecar.

(După caz) Valoarea bunului, prezumată în scopul de a pregăti prezenta fişă: [a se introduce suma]

(După caz) Suma maximă disponibilă a împrumutului în raport cu valoarea bunului [a se introduce procentul] sau valoarea minimă a bunului necesară pentru împrumutarea sumei menţionate spre exemplificare [a se introduce suma]

(După caz) [Garanţie]

4. Rata dobânzii şi alte costuri

Dobânda anuală efectivă (DAE) reprezintă costul total al împrumutului exprimat ca procentaj anual. DAE este indicată pentru a vă ajuta să comparaţi diferite oferte.

DAE aplicabilă împrumutului dumneavoastră este [DAE].

Ea cuprinde:

Rata dobânzii [valoarea exprimată ca procent sau, după caz, indicarea unei rate de referinţă şi a valorii procentuale a marjei creditorului]

[Alte componente ale DAE]

Costuri de achitat o singură dată

(După caz) Va trebui să plătiţi o taxă pentru înregistrarea împrumutului ipotecar. [A se introduce valoarea taxei, în cazul în care aceasta este cunoscută, sau baza de calcul.]

Costuri de plătit în mod regulat

(După caz) Această DAE este calculată utilizând ipotezele privind rata dobânzii.

(După caz) Întrucât [o parte din] împrumutul dumneavoastră este un împrumut cu rată variabilă a dobânzii, DAE reală ar putea diferi de această DAE în cazul în care rata dobânzii dumneavoastră se modifică. De exemplu, dacă rata dobânzii ar creşte la [scenariul descris în partea B], DAE ar putea creşte la [a se introduce DAE ilustrativă corespunzătoare scenariului respectiv].

(După caz) Vă atragem atenţia asupra faptului că această DAE este calculată în ipoteza că rata dobânzii rămâne la nivelul fixat pentru perioada iniţială pe toată durata contractului.

(După caz) Următoarele costuri nu sunt cunoscute de împrumutător şi, în consecinţă, nu sunt incluse în DAE: [Costuri]

(După caz) Va trebui să plătiţi o taxă pentru înregistrarea împrumutului ipotecar.

Vă rugăm să vă asiguraţi că sunteţi la curent cu toate celelalte taxe şi costuri asociate împrumutului dumneavoastră.

5. Numărul şi frecvenţa plăţilor

Frecvenţa rambursărilor: [frecvenţă]

Numărul de plăţi: [număr]

6. Suma fiecărei rate

[suma][moneda]

Veniturile dumneavoastră pot varia. Vă rugăm să vă asiguraţi că veţi putea achita ratele [frecvenţă], în cazul în care veniturile dumneavoastră vor scădea.

(După caz) Întrucât [acesta/o parte din acesta] este un împrumut la care se rambursează iniţial numai dobânda, va trebui să luaţi măsuri separate pentru a rambursa [a se introduce suma împrumutului în regimul în care se plăteşte iniţial numai dobânda] pe care îi veţi datora la sfârşitul creditului ipotecar. Nu uitaţi să adăugaţi orice plăţi suplimentare pe care va trebui să le efectuaţi pe lângă suma ratei menţionată aici.

(După caz) Rata dobânzii aferente [unei părţi a] acestui împrumut se poate modifica. Aceasta înseamnă că valoarea ratelor dumneavoastră ar putea creşte sau scădea. De exemplu, dacă rata dobânzii ar creşte la [scenariul descris în partea B], plăţile dumneavoastră ar putea creşte la [a se introduce suma ratei corespunzătoare scenariului respectiv].

(După caz) Suma pe care o aveţi de plătit în [moneda naţională a împrumutatului] în fiecare [frecvenţa ratelor] s-ar putea modifica. (După caz) Plăţile dumneavoastră ar putea creşte la [a se introduce suma maximă în moneda naţională a împrumutatului] în fiecare [a se introduce perioada]. (După caz) De exemplu, dacă valoarea [monedei naţionale a împrumutatului] ar scădea cu 20 % în raport cu [moneda împrumutului], aţi avea de plătit [a se introduce suma în moneda naţională a împrumutatului] în plus în fiecare [a se introduce perioada]. Plăţile dumneavoastră ar putea creşte cu mai mult decât atât.

(După caz) Cursul de schimb utilizat pentru conversia ratei dumneavoastră din [moneda împrumutului] în [moneda naţională a împrumutatului] va fi cel publicat de [numele instituţiei care publică cursul de schimb] la [data] sau va fi calculat la [data] utilizând [a se introduce numele criteriului de referinţă sau al metodei de calcul].

(După caz) [Detalii cu privire la produse de economisire legate, împrumuturi cu dobânda amânată]

7. (După caz) Tablou de rambursare ilustrativ

Acest tablou prezintă suma de plată la fiecare [frecvenţă].

Ratele (coloana [nr. relevant]) reprezintă suma dobânzii de plătit (coloana [nr. relevant]), după caz, a capitalului rambursat (coloana [nr. relevant]) şi, după caz, a altor costuri (coloana [nr. relevant]). (După caz) Costurile din coloana "alte costuri" se referă la [lista costurilor]. Capitalul rămas de rambursat (coloana [nr. relevant]) este suma din împrumut care rămâne de rambursat după fiecare rată.

[Tablou]

8. Obligaţii suplimentare

Pentru a beneficia de condiţiile de împrumut descrise în prezentul document, împrumutatul trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

[Obligaţii]

(După caz) Vă atragem atenţia că, dacă aceste obligaţii nu sunt îndeplinite, condiţiile de împrumut descrise în prezentul document (inclusiv rata dobânzii) pot fi modificate.

(După caz) Vă atragem atenţia asupra eventualelor consecinţe ale anulării într-un stadiu ulterior a oricăruia dintre serviciile auxiliare aferente împrumutului:

[Consecinţe]

9. Rambursarea anticipată

Aveţi posibilitatea să rambursaţi anticipat acest împrumut, total sau parţial.

(După caz) [Condiţii]

(După caz) Cost de lichidare: [a se introduce suma sau, în cazul în care nu este posibil, metoda de calcul]

(Dacă este cazul) În cazul în care decideţi să rambursaţi anticipat acest împrumut, vă rugăm să ne contactaţi pentru a cunoaşte valoarea exactă a costurilor de lichidare în acel moment.

10. Funcţii flexibile

(După caz) [Informaţii privind transferabilitatea/subrogarea] Aveţi posibilitatea de a transfera acest împrumut la un alt [împrumutător] [sau] [bun]: [A se introduce condiţiile]

(După caz) Nu aveţi posibilitatea de a transfera acest împrumut la un alt [împrumutător] [sau] [bun].

(După caz) Funcţii suplimentare: [a se introduce explicaţia funcţiilor suplimentare enumerate în partea B şi, în mod opţional, orice alte funcţii oferite de împrumutător în cadrul contractului de credit şi nemenţionate în secţiunile anterioare].

11. Alte drepturi ale împrumutatului

(După caz) Aveţi la dispoziţie [perioada de reflecţie] de la [momentul la care începe perioada de reflecţie] pentru a reflecta înainte de a vă angaja în contractarea acestui împrumut. (După caz) După ce aţi primit contractul de credit din partea împrumutătorului, nu îl puteţi accepta înainte de sfârşitul [perioada de reflecţie].

(După caz) Dispuneţi de o perioadă de [perioada de retragere] de la data de [începutul perioadei de retragere] în care vă puteţi exercita dreptul de a anula contractul. [Condiţii] [A se introduce procedura]

(După caz) Vă puteţi pierde dreptul de a anula contractul dacă, în cursul perioadei respective, cumpăraţi sau vindeţi un bun care are legături cu acest contract de credit.

(După caz) În cazul în care decideţi să vă exercitaţi dreptul de retragere [din contractul de credit], vă rugăm să verificaţi dacă rămâneţi supus celorlalte obligaţii aferente împrumutului pe care le aveţi [inclusiv serviciile auxiliare aferente împrumutului, menţionate în secţiunea 8].

12. Plângeri

Dacă aveţi o plângere, vă rugăm să contactaţi [a se introduce punctul de contact intern sau sursa de informaţii privind procedura].

(După caz) Termenul maxim pentru tratarea plângerii [perioada]

(După caz) [Dacă nu sunteţi satisfăcut de modul în care am răspuns plângerii dumneavoastră la nivel intern], puteţi contacta de asemenea: [a se introduce numele organismului extern pentru plângeri şi remedieri extrajudiciare] (După caz) sau puteţi contacta FIN-NET pentru informaţii despre organismul echivalent din ţara dumneavoastră.

13. Nerespectarea angajamentelor legate de împrumut: consecinţe pentru împrumutat

[Tipuri de nerespectare]

[Consecinţe financiare şi/sau juridice]

În cazul în care vă confruntaţi cu dificultăţi în efectuarea plăţilor dumneavoastră [frecvenţa], vă rugăm să ne contactaţi imediat pentru a explora potenţiale soluţii.

(Dacă este cazul) Vă atragem atenţia că, în ultimă instanţă, locuinţa dumneavoastră poate fi confiscată dacă nu veţi achita ratele.

(După caz) 14. Informaţii suplimentare

(După caz) [Precizarea dreptului aplicabil contractului de credit].

(În cazul în care împrumutătorul intenţionează să utilizeze o limbă diferită de cea în care este redactată FEIS) Informaţiile şi termenii contractuali vor fi puşi la dispoziţie în [limba]. Cu consimţământul dumneavoastră, intenţionăm să comunicăm în [limba/limbile] pe durata contractului de credit.

[A se introduce declaraţia privind dreptul de a se furniza sau oferi, după caz, un proiect de contract de credit]

15. Supraveghetor

Acest împrumutător este supravegheat de [Denumire/denumiri şi adresă web/adrese web a/ale autorităţii/autorităţilor de supraveghere]

(După caz) Acest intermediar de credite este supravegheat de [Denumire şi adresă web a autorităţii de supraveghere].

PARTEA B:Instrucţiuni pentru completarea FEIS

I.Secţiunea "Text introductiv"

1.Data de valabilitate se scoate în evidenţă în mod corespunzător. În sensul prezentei secţiuni, "data de valabilitate" înseamnă perioada în cursul căreia informaţiile, cum ar fi rata dobânzii, cuprinse în FEIS rămân neschimbate şi se aplică în cazul în care creditorul decide să acorde creditul în cursul respectivei perioade. În cazul în care stabilirea ratei aplicabile a dobânzii şi a altor costuri depinde de rezultatul vânzării obligaţiunilor suport, dobânda eventuală şi alte costuri pot diferi de cele declarate. În astfel de circumstanţe, se menţionează faptul că data de valabilitate nu se aplică ratei dobânzii şi altor costuri prin adăugarea cuvintelor: "exceptând rata dobânzii şi alte costuri".

II.Secţiunea "1. Împrumutătorul"

4.În cazul în care secţiunea 2 nu este aplicabilă, creditorul informează consumatorul cu privire la posibilitatea prestării de servicii de consiliere şi regimul în care se prestează, utilizând formularea din partea A.

III.Secţiunea "3. Principalele caracteristici ale împrumutului"

2.În cazul în care moneda împrumutului este diferită de moneda naţională a consumatorului, creditorul indică faptul că consumatorul va primi avertismente periodice, cel puţin atunci când cursul de schimb fluctuează cu mai mult de 20 % şi, după caz, va beneficia de dreptul de a converti moneda contractului de credit sau posibilitatea de a renegocia condiţiile şi orice alte aranjamente aflate la dispoziţia consumatorului pentru a-şi limita expunerea la riscul ratei de schimb valutar. Atunci când în contractul de credit există o dispoziţie pentru a limita riscul ratei de schimb valutar, creditorul indică cuantumul maxim pe care consumatorul ar putea să îl aibă de rambursat. Atunci când în contractul de credit nu există o dispoziţie pentru a limita riscul ratei de schimb valutar la care consumatorul este expus la fluctuaţie în rata de schimb valutar de mai puţin de 20 %, creditorul indică un exemplu al efectului pe care l-ar avea asupra sumei împrumutului o scădere de 20 % a valorii monedei naţionale a consumatorului în raport cu moneda creditului.

6.Prezenta secţiune explică de asemenea dacă rata dobânzii este fixă sau variabilă şi, după caz, precizează perioadele în care aceasta rămâne fixă, frecvenţa revizuirilor ulterioare şi eventualele limite în ceea ce priveşte variabilitatea ratei dobânzii, de exemplu plafoane sau praguri.

IV.Secţiunea "4. Rata dobânzii şi alte costuri"

2.Rata dobânzii se menţionează ca valoare procentuală. În cazul în care rata dobânzii este variabilă şi se bazează pe o rată de referinţă, creditorul poate indica rata dobânzii prin precizarea unei rate de referinţă şi a unei valori procentuale a marjei creditorului. Cu toate acestea, creditorul indică valoarea ratei de referinţă care este valabilă în ziua emiterii FEIS.

În cazul în care rata dobânzii este variabilă, informaţiile includ de asemenea: (a) ipotezele utilizate pentru calcularea DAE; (b) în cazul în care este relevant, plafoanele şi pragurile aplicabile; şi (c) un avertisment cu privire la faptul că variabilitatea ar putea afecta nivelul real al DAE. Pentru a atrage atenţia consumatorului, mărimea caracterelor utilizate pentru avertizare este mai mare şi iese în evidenţă din corpul principal al FEIS. Avertismentul se însoţeşte de un exemplu ilustrativ al DAE. În cazul în care există un plafon pentru rata dobânzii, exemplul presupune că rata dobânzii creşte cu prima oportunitate posibilă la cel mai înalt nivel prevăzut în contractul de credit. În cazul în care nu există un plafon, exemplul ilustrează DAE la cea mai ridicată rată a dobânzii din ultimii cel puţin 20 de ani sau, în cazul în care datele utilizate pentru calcularea ratei dobânzii sunt disponibile pentru o perioadă mai scurtă de 20 de ani, din cea mai lungă perioadă pentru care sunt disponibile datele respective, pe baza valorii maxime a oricărei rate de referinţă externe utilizate în calcularea ratei dobânzii, după caz, sau pe baza valorii maxime a ratei de referinţă specificate de o autoritate competentă ori de ABE, în cazul în care creditorul nu utilizează o rată de referinţă externă. Aceste cerinţe nu se aplică contractelor de credit pentru care rata dobânzii este fixă pentru o perioadă iniţială de mai mulţi ani şi poate ulterior să fie fixă pentru o perioadă suplimentară, în urma negocierii dintre creditor şi consumator. În cazul creditelor pentru care rata dobânzii este fixă pentru o perioadă iniţială de mai mulţi ani şi poate ulterior să fie fixă pentru o perioadă suplimentară, în urma negocierii dintre creditor şi consumator, informaţiile includ un avertisment cu privire la faptul că DAE este calculată pe baza ratei dobânzii pentru perioada iniţială. Avertismentul se însoţeşte de o DAE suplimentară cu caracter ilustrativ, calculată în conformitate cu articolul 17 alineatul (5). În cazul în care creditele sunt credite cu mai multe părţi (de exemplu, în mod simultan o parte cu rată fixă şi o parte cu rată variabilă a dobânzii), se furnizează informaţii pentru fiecare parte a creditului.

3.În secţiunea privind "alte componente ale DAE" se listează toate celelalte costuri incluse în DAE, inclusiv costurile de achitat o singură dată, cum ar fi taxele de administrare, precum şi costurile obişnuite, cum ar fi taxele de administrare anuale. Creditorul listează fiecare cost pe categorii (costurile de achitat o singură dată, costurile de achitat în mod regulat şi incluse în rate, costurile care trebuie achitate în mod regulat dar nu sunt incluse în rate), indicând valoarea acestora, cui trebuie plătite şi în ce moment. Aceasta nu trebuie să includă costurile suportate pentru încălcările obligaţiilor contractuale. În cazul în care valoarea nu este cunoscută, creditorul furnizează o indicaţie cu privire la valoare dacă acest lucru este posibil sau, în cazul în care nu este posibil, modul în care se va calcula valoarea, specificând că valoarea furnizată este numai cu caracter indicativ. În cazul în care anumite costuri nu sunt incluse în DAE, deoarece nu sunt cunoscute creditorului, acest lucru se evidenţiază.

În cazul în care consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai multe componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit şi suma totală a creditului, creditorul utilizează aceste componente, în măsura în care este posibil; în cazul în care un contract de credit prevede modalităţi de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii diferite, şi creditorul foloseşte ipoteza din anexa I partea II, contractul indică faptul că aplicarea altor mecanisme de tragere pentru acest tip de contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei DAE mai mari. În cazul în care condiţiile pentru tragere sunt utilizate pentru calcularea DAE, creditorul evidenţiază tarifele asociate altor mecanisme de tragere, care nu sunt în mod necesar aceleaşi utilizate la calcularea DAE.

4.În cazul în care se aplică o taxă pentru înregistrarea ipotecii sau a unei garanţii comparabile, acest lucru se dezvăluie în această secţiune precizând valoarea, în cazul în care este cunoscută, sau, în cazul în care nu este posibil, baza utilizată pentru determinarea sumei. În cazul în care taxele sunt cunoscute şi sunt incluse în DAE, existenţa şi valoarea taxei se listează în rubrica "Costuri de achitat o singură dată". În cazul în care taxele nu sunt cunoscute de către creditor şi, prin urmare, nu sunt incluse în DAE, existenţa taxelor se menţionează în mod clar în lista costurilor care nu sunt cunoscute de creditor. În ambele cazuri, se utilizează formularea standardizată din partea A în rubrica corespunzătoare.

VI.Secţiunea "6. Valoarea fiecărei rate"

3.În cazul în care întregul credit sau o parte a acestuia este cu rambursare iniţială numai a dobânzii, o declaraţie care indică în mod clar acest fapt se introduce şi se evidenţiază la sfârşitul prezentei secţiuni, utilizând formularea din partea A.

4.În cazul în care rata dobânzii este variabilă, informaţiile includ şi o declaraţie care indică acest fapt, utilizând formularea din partea A şi o ilustrare a sumei maxime a ratei. În cazul în care există un plafon, ilustrarea indică suma ratei în cazul în care rata dobânzii creşte la nivelul plafonului. În cazul în care nu există un plafon, scenariul cel mai defavorabil ilustrează nivelul ratei pentru cea mai ridicată rată a dobânzii din ultimii 20 de ani sau, în cazul în care datele utilizate pentru calcularea ratei dobânzii sunt disponibile pentru o perioadă mai scurtă de 20 de ani, din cea mai lungă perioadă pentru care sunt disponibile datele respective,pe baza valorii maxime a oricărei rate de referinţă externe utilizate în calcularea ratei dobânzii, după caz, sau pe baza valorii maxime a ratei de referinţă specificate de o autoritate competentă ori de ABE, în cazul în care creditorul nu utilizează o rată de referinţă externă. Această cerinţă de a furniza un exemplu ilustrativ nu se aplică contractelor de credit pentru care rata dobânzii este fixă pentru o perioadă iniţială de mai mulţi ani şi poate ulterior să fie fixă pentru o perioadă suplimentară, în urma negocierii dintre creditor şi consumator. În cazul în care creditele sunt credite cu mai multe părţi (de exemplu, în mod simultan o parte cu rată fixă şi o parte cu rată variabilă a dobânzii), se oferă informaţii pentru fiecare parte a creditului şi pentru total.

5.(După caz) În cazul în care moneda creditului este diferită de moneda naţională a consumatorului sau în cazul în care creditul este indexat la o monedă diferită de moneda naţională a consumatorului, creditorul include exemple numerice care să arate cu claritate modul în care modificările cursului de schimb relevant pot afecta cuantumul ratelor, utilizând formularea din partea A. Respectivul exemplu se bazează pe o reducere de 20 % a valorii monedei naţionale a consumatorului, însoţit de o declaraţie pusă în evidenţă care precizează că ratele ar putea înregistra o creştere superioară celei presupuse în acest exemplu. În cazul în care există un plafon care limitează acea creştere la mai puţin de 20 %, se furnizează în schimb suma maximă a plăţilor în moneda consumatorului şi se omite declaraţia privind posibilitatea unor creşteri suplimentare.

7.În cazul în care moneda utilizată pentru plata ratelor este diferită de moneda creditului sau în cazul în care cuantumul fiecărei rate exprimat în moneda naţională a consumatorului depinde de valoarea corespunzătoare într-o monedă diferită, prezenta secţiune precizează data la care este calculat cursul de schimb aplicabil şi fie cursul de schimb, fie baza utilizată pentru calculare, precum şi frecvenţa ajustării acestora. După caz, precizarea respectivă include denumirea instituţiei care publică cursul de schimb.

VII.Secţiunea "7. Tablou de rambursare ilustrativ"

1.Prezenta secţiune se include în cazul în care creditul este un credit cu dobândă amânată, pentru care dobânda datorată nu se rambursează integral prin rate şi se adaugă la cuantumul total al creditului rămas de rambursat sau în cazul în care rata dobânzii este fixă pe durata contractului de credit. Statele membre pot prevedea că tabloul de amortizare ilustrativ este obligatoriu în alte cazuri.

4.Pentru primul an de rambursare, informaţiile se indică pentru fiecare rată, iar pentru fiecare coloană se indică un subtotal la sfârşitul acelui prim an. Pentru anii următori, detaliile pot fi furnizate la nivel anual. La sfârşitul tabloului se adaugă un rând pentru totalul general, care indică sumele totale pentru fiecare coloană. Costul total al creditului plătit de consumator (altfel spus, suma globală pentru coloana "valoarea ratei") se evidenţiază cu claritate şi se prezintă ca atare.

5.Dacă rata dobânzii poate fi revizuită şi valoarea ratei după fiecare revizuire nu este cunoscută, creditorul poate indica în tabloul de amortizare aceeaşi valoare a ratelor pentru întreaga durată a creditului. În acest caz, creditorul aduce acest lucru la cunoştinţa consumatorului, diferenţiind vizual sumele care sunt cunoscute de cele ipotetice (de exemplu, utilizând caractere cu dimensiuni diferite, borduri sau umbre). În plus, se explică într-un text lizibil care sunt perioadele în care sumele indicate în tablou pot varia şi din ce motive.

VIII.Secţiunea "8. Obligaţii suplimentare"

3.Creditorul menţionează dacă este obligatoriu pentru consumator să deţină vreun tip de servicii auxiliare pentru a obţine creditul în condiţiile enunţate şi, în caz afirmativ, dacă consumatorul este obligat să le achiziţioneze de la furnizorul preferat al creditorului sau dacă acestea pot fi contractate de la un furnizor la alegerea consumatorului. În cazul în care această posibilitate este condiţionată de respectarea anumitor caracteristici minime de către serviciile auxiliare, caracteristicile respective trebuie descrise în prezenta secţiune.

IX.Secţiunea "9. Rambursare anticipată"

2.În secţiunea cu privire la costurile de lichidare, creditorul atrage atenţia consumatorului asupra eventualelor costuri de lichidare sau a altor costuri plătibile în cazul rambursării anticipate pentru a compensa creditorul şi, în funcţie de posibilitate, precizează cuantumul acestora. În cazul în care cuantumul compensaţiei depinde de mai mulţi factori, de exemplu de suma rambursată sau de rata dobânzii care prevalează la momentul rambursării anticipate, creditorul indică modul în care va fi calculată compensaţia şi indică suma maximă la care s-ar putea ridica costul sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, un exemplu edificator pentru a-i ilustra consumatorului nivelul compensaţiei în funcţie de diverse scenarii posibile.

X.Secţiunea "10. Funcţii flexibile"

2.(După caz) Funcţii suplimentare: Dacă produsul conţine oricare dintre funcţiile enumerate la punctul 5, prezenta secţiune trebuie să enumere aceste funcţii şi să ofere o scurtă explicaţie privind: circumstanţele în care consumatorul poate utiliza funcţia; eventualele condiţii anexate funcţiei; dacă funcţia care este parte a unui credit garantat printr-o ipotecă sau o garanţie comparabilă înseamnă că un consumator îşi pierde orice protecţii statutare sau alte protecţii de obicei asociate cu funcţia respectivă; societatea care furnizează funcţia (dacă nu este chiar creditorul).

3.Dacă funcţia conţine un credit suplimentar, atunci prezenta secţiune trebuie să explice consumatorului: suma totală a creditului (incluzând creditul garantat prin ipotecă sau o garanţie comparabilă); dacă creditul suplimentar este garantat sau nu; ratele relevante ale dobânzilor; şi dacă creditul este reglementat sau nu. O astfel de sumă a creditului suplimentar fie este inclusă în evaluarea iniţială a bonităţii, fie, în cazul în care nu este, prezenta secţiune precizează clar că disponibilitatea sumei suplimentare depinde de o evaluare suplimentară a capacităţii de rambursare a consumatorului.

5.Funcţiile suplimentare posibile sunt: "plăţile în exces/în minus" [plăţi prin care se achită o sumă superioară sau inferioară ratei impuse în mod obişnuit de sistemul de amortizare]; "perioadele fără plăţi" [perioade în care consumatorul nu trebuie să efectueze plăţi]; "împrumutul din fonduri rambursate" [posibilitatea pe care o are consumatorul de a împrumuta din nou fonduri deja trase şi rambursate]; "împrumutul suplimentar disponibil fără alte aprobări"; "împrumutul suplimentar garantat sau negarantat" [în conformitate cu punctul 3 de mai sus]; "cardul de credit"; "contul curent conex"; şi "contul de economii conex".

XI.Secţiunea "11. Alte drepturi ale împrumutatului"

XII.Secţiunea "12. Plângeri"

XIII.Secţiunea "13. Nerespectarea angajamentelor legate de credit: consecinţe pentru împrumutat"

XIV.Secţiunea "14. Informaţii suplimentare"

ANEXA III:CERINŢELE MINIME ÎN MATERIE DE CUNOŞTINŢE ŞI COMPETENŢĂ

1.Cerinţele minime în materie de cunoştinţe şi competenţă pentru personalul creditorilor, al intermediarilor de credite şi al reprezentanţilor desemnaţi, menţionat la articolul 9, şi pentru persoanele implicate în gestionarea intermediarilor de credite sau a reprezentanţilor desemnaţi, menţionate la articolul 29 alineatul (2) litera (c) şi la articolul 31 alineatul (2), trebuie să includă cel puţin:

3.Statele membre stabilesc nivelul corespunzător de cunoştinţe şi competenţă pe baza: