Art. 3. - Art. 3: Domeniul de aplicare - Directiva 2014/17/UE/04-feb-2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010
Acte UE
Jurnalul Oficial 60L
În vigoare Versiune de la: 8 Aprilie 2025
Art. 3: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică:
a)contractelor de credit garantate fie prin ipotecă, fie printr-o altă garanţie comparabilă, utilizată în mod curent într-un stat membru asupra unui bun imobil rezidenţial, fie printr-un drept legat de un bun imobil rezidenţial; şi
b)contractelor de credit al căror scop este dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate.
(2)Prezenta directivă nu se aplică:
a)contractelor de credit equity release în care creditorul:
(i)contribuie cu o sumă forfetară, cu plăţi periodice sau cu alte forme de plată a creditului în schimbul unei sume obţinute din vânzarea viitoare a unui bun imobil rezidenţial sau al unui drept cu privire la bunuri imobile rezidenţiale; şi
(ii)nu va solicita rambursarea integrală a creditului până la producerea în viaţa consumatorului a unuia sau mai multor evenimente specificate, astfel cum sunt definite de către statele membre, cu excepţia cazului în care consumatorul îşi încalcă obligaţiile contractuale, ceea ce permite creditorului să rezilieze contractul de credit;
b)contractelor de credit acordate de către un angajator angajaţilor săi ca activitate secundară, atunci când aceste credite sunt acordate fără dobândă sau cu o DAE mai mică decât cea practicată în mod obişnuit pe piaţă şi care nu sunt propuse în general publicului;
c)contractelor de credit în care creditul este acordat fără dobândă şi fără alte taxe, cu excepţia celor aplicate pentru recuperarea costurilor legate în mod direct de garantarea creditului;
d)contractelor de credit sub forma unei facilităţi de tip "descoperit de cont" şi în baza cărora creditul trebuie rambursat în termen de o lună;
e)contractelor de credit care sunt rezultatul unei hotărâri pronunţate de o instanţă sau de o altă autoritate oficială;
f)contractelor de credit privind amânarea, cu titlu gratuit, a plăţii unei datorii existente şi care nu intră în domeniul de aplicare al alineatului (1) litera (a).
(3)Statele membre pot decide să nu aplice:
a)articolele 11 şi 14 şi anexa II în cazul contractelor de credit pentru consumatori, garantate fie prin ipotecă, fie printr-o altă garanţie comparabilă, utilizată în mod curent într-un stat membru asupra unui bun imobil rezidenţial, fie printr-un drept legat de un bun imobil rezidenţial, al căror scop nu este dobândirea sau păstrarea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil rezidenţial, cu condiţia ca statele membre să aplice în cazul unor asemenea contracte de credit articolele 4 şi 5 şi anexele II şi III la Directiva 2008/48/CE;
b)prezenta directivă în cazul contractelor de credit referitoare la un bun imobil în cazul în care contractul de credit prevede că bunul imobil nu poate fi ocupat în orice moment în calitate de casă, apartament sau alt loc de reşedinţă de către consumator sau un membru de familie al acestuia şi trebuie ocupat în calitate de casă, apartament sau alt loc de reşedinţă în baza unui contract de închiriere;
c)prezenta directivă în cazul contractelor de credit referitoare la credite acordate unui public restrâns în baza unei dispoziţii legale de interes general, fără dobândă sau la rate ale dobânzii mai mici decât cele practicate în mod obişnuit pe piaţă ori în condiţii care sunt mai avantajoase pentru consumator decât cele obişnuite de pe piaţă şi cu rate ale dobânzii care să nu fie mai mari decât cele practicate în mod normal pe piaţă;
d)prezenta directivă în cazul creditelor-punte;
e)prezenta directivă în cazul contractelor de credit în care creditorul este o organizaţie care face obiectul articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2008/48/CE.
(4)Statele membre care utilizează opţiunea menţionată la litera (b) de la alineatul (3) asigură aplicarea unui cadru adecvat la nivel naţional în ceea ce priveşte acest tip de credit.
(5)Statele membre care utilizează opţiunea menţionată la litera (c) sau la litera (e) de la alineatul (3) asigură aplicarea unor măsuri alternative adecvate prin care să se asigure faptul că consumatorii primesc în timp util informaţii cu privire la principalele caracteristici, riscuri şi costuri aferente unor astfel de contracte de credit în etapa precontractuală şi că informările publicitare privind aceste contracte de credit sunt corecte, clare şi nu induc în eroare.