Capitolul i - OBIECT, DOMENIU DE APLICARE, DEFINIŢII ŞI AUTORITĂŢI COMPETENTE - Directiva 2014/17/UE/04-feb-2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010
Acte UE
Jurnalul Oficial 60L
În vigoare Versiune de la: 8 Aprilie 2025
CAPITOLUL I:OBIECT, DOMENIU DE APLICARE, DEFINIŢII ŞI AUTORITĂŢI COMPETENTE
Art. 1: Obiectul
Prezenta directivă prevede un cadru comun pentru anumite aspecte ale actelor cu putere de lege şi actelor administrative ale statelor membre referitoare la contractele care acoperă credite pentru consumatori garantate prin ipotecă sau legate în alt mod de bunuri imobile rezidenţiale, inclusiv obligaţia de a efectua o evaluare a bonităţii înainte de acordarea unui credit, ca bază pentru elaborarea unor standarde de subscriere eficace în legătură cu bunurile imobile rezidenţiale în statele membre, precum şi referitor la anumite cerinţe prudenţiale şi de supraveghere, inclusiv pentru înfiinţarea şi supravegherea intermediarilor de credite, a reprezentanţilor desemnaţi şi a instituţiilor non-bancare.
Art. 2: Nivelul de armonizare
(1)Prezenta directivă nu împiedică statele membre să menţină sau să introducă dispoziţii mai stricte în scopul de a proteja consumatorii, cu condiţia ca dispoziţiile respective să fie coerente cu obligaţiile acestora în temeiul dreptului Uniunii.
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), statele membre nu menţin şi nu introduc în legislaţia lor naţională dispoziţii diferite de cele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) şi în anexa II partea A în ceea ce priveşte informaţiile precontractuale standardizate prin intermediul unei fişe europene de informaţii standardizate (FEIS) şi la articolul 17 alineatele (1)-(5), (7) şi (8) şi în anexa I cu privire la un standard al Uniunii comun, consecvent, pentru calcularea dobânzii anuale efective (DAE).
Art. 3: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică:
a)contractelor de credit garantate fie prin ipotecă, fie printr-o altă garanţie comparabilă, utilizată în mod curent într-un stat membru asupra unui bun imobil rezidenţial, fie printr-un drept legat de un bun imobil rezidenţial; şi
b)contractelor de credit al căror scop este dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate.
(2)Prezenta directivă nu se aplică:
a)contractelor de credit equity release în care creditorul:
(i)contribuie cu o sumă forfetară, cu plăţi periodice sau cu alte forme de plată a creditului în schimbul unei sume obţinute din vânzarea viitoare a unui bun imobil rezidenţial sau al unui drept cu privire la bunuri imobile rezidenţiale; şi
(ii)nu va solicita rambursarea integrală a creditului până la producerea în viaţa consumatorului a unuia sau mai multor evenimente specificate, astfel cum sunt definite de către statele membre, cu excepţia cazului în care consumatorul îşi încalcă obligaţiile contractuale, ceea ce permite creditorului să rezilieze contractul de credit;
b)contractelor de credit acordate de către un angajator angajaţilor săi ca activitate secundară, atunci când aceste credite sunt acordate fără dobândă sau cu o DAE mai mică decât cea practicată în mod obişnuit pe piaţă şi care nu sunt propuse în general publicului;
c)contractelor de credit în care creditul este acordat fără dobândă şi fără alte taxe, cu excepţia celor aplicate pentru recuperarea costurilor legate în mod direct de garantarea creditului;
d)contractelor de credit sub forma unei facilităţi de tip "descoperit de cont" şi în baza cărora creditul trebuie rambursat în termen de o lună;
e)contractelor de credit care sunt rezultatul unei hotărâri pronunţate de o instanţă sau de o altă autoritate oficială;
f)contractelor de credit privind amânarea, cu titlu gratuit, a plăţii unei datorii existente şi care nu intră în domeniul de aplicare al alineatului (1) litera (a).
(3)Statele membre pot decide să nu aplice:
a)articolele 11 şi 14 şi anexa II în cazul contractelor de credit pentru consumatori, garantate fie prin ipotecă, fie printr-o altă garanţie comparabilă, utilizată în mod curent într-un stat membru asupra unui bun imobil rezidenţial, fie printr-un drept legat de un bun imobil rezidenţial, al căror scop nu este dobândirea sau păstrarea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil rezidenţial, cu condiţia ca statele membre să aplice în cazul unor asemenea contracte de credit articolele 4 şi 5 şi anexele II şi III la Directiva 2008/48/CE;
b)prezenta directivă în cazul contractelor de credit referitoare la un bun imobil în cazul în care contractul de credit prevede că bunul imobil nu poate fi ocupat în orice moment în calitate de casă, apartament sau alt loc de reşedinţă de către consumator sau un membru de familie al acestuia şi trebuie ocupat în calitate de casă, apartament sau alt loc de reşedinţă în baza unui contract de închiriere;
c)prezenta directivă în cazul contractelor de credit referitoare la credite acordate unui public restrâns în baza unei dispoziţii legale de interes general, fără dobândă sau la rate ale dobânzii mai mici decât cele practicate în mod obişnuit pe piaţă ori în condiţii care sunt mai avantajoase pentru consumator decât cele obişnuite de pe piaţă şi cu rate ale dobânzii care să nu fie mai mari decât cele practicate în mod normal pe piaţă;
d)prezenta directivă în cazul creditelor-punte;
e)prezenta directivă în cazul contractelor de credit în care creditorul este o organizaţie care face obiectul articolului 2 alineatul (5) din Directiva 2008/48/CE.
(4)Statele membre care utilizează opţiunea menţionată la litera (b) de la alineatul (3) asigură aplicarea unui cadru adecvat la nivel naţional în ceea ce priveşte acest tip de credit.
(5)Statele membre care utilizează opţiunea menţionată la litera (c) sau la litera (e) de la alineatul (3) asigură aplicarea unor măsuri alternative adecvate prin care să se asigure faptul că consumatorii primesc în timp util informaţii cu privire la principalele caracteristici, riscuri şi costuri aferente unor astfel de contracte de credit în etapa precontractuală şi că informările publicitare privind aceste contracte de credit sunt corecte, clare şi nu induc în eroare.
Art. 4: Definiţii
În înţelesul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."consumator" înseamnă un consumator în înţelesul definiţiei de la articolul 3 litera (a) din Directiva 2008/48/CE;
2."creditor" înseamnă o persoană fizică sau juridică care acordă sau promite să acorde credite care se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 3 în cursul exercitării activităţii sale comerciale sau profesionale;
3."contract de credit" înseamnă un contract prin care un creditor acordă sau promite să acorde unui consumator un credit în cadrul domeniului de aplicare al articolului 3 sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte facilităţi financiare similare;
4."serviciu auxiliar" înseamnă un serviciu oferit consumatorului în legătură cu contractul de credit;
5."intermediar de credite" înseamnă o persoană fizică sau juridică care nu acţionează în calitate de creditor sau notar şi care nu doar face legătura, fie în mod direct fie indirect, unui consumator cu un creditor sau cu un intermediar de credite şi care, în cursul exercitării activităţii sale comerciale, a afacerii sau a profesiei sale, în schimbul unui onorariu care poate lua formă pecuniară sau orice altă formă de plată convenită:
(a)prezintă sau oferă consumatorilor contracte de credit;
(b)oferă asistenţă consumatorilor prin organizarea de activităţi pregătitoare sau alte activităţi administrative precontractuale privind contractele de credit, altele decât cele menţionate la litera (a); sau
(c)încheie contracte de credit cu consumatorii în numele creditorului;
6."grup" înseamnă un grup de creditori care urmează a fi consolidaţi în scopul întocmirii unor conturi consolidate, conform definiţiei Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi (1);
(1)JO L 182, 29.6.2013, p. 19.
7."intermediar de credite legat" înseamnă un intermediar de credite care acţionează în numele şi sub răspunderea deplină şi necondiţionată:
(a)a unui singur creditor;
(b)a unui singur grup; sau
(c)a unui număr de creditori sau de grupuri care nu reprezintă majoritatea pieţei;
8."reprezentant desemnat" înseamnă o persoană fizică sau juridică care desfăşoară activităţi menţionate la punctul 5, care acţionează în numele sau sub responsabilitatea deplină şi necondiţionată a unui singur intermediar de credite;
9."instituţie de credit" înseamnă o instituţie de credit conform definiţiei de la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
10."instituţie non-bancară" înseamnă orice creditor care nu este instituţie de credit;
11."personal" înseamnă:
(a)orice persoană fizică care lucrează pentru creditor sau intermediarul de credite şi care este implicată direct în activităţile reglementate de prezenta directivă sau intră în contact cu consumatorii în cursul unor activităţi reglementate de prezenta directivă;
(b)orice persoană fizică care lucrează pentru un reprezentant desemnat şi care intră în contact cu consumatorii în cadrul unor activităţi reglementate de prezenta directivă;
(c)orice persoană fizică care gestionează sau supraveghează în mod direct persoanele fizice menţionate la literele (a) şi (b);
12."valoarea totală a creditului" înseamnă valoarea totală a creditului astfel cum este definită la articolul 3 litera (l) din Directiva 2008/48/CE;
13."costul total al creditului pentru consumator" înseamnă costul total al creditului pentru consumator, conform definiţiei de la articolul 3 litera (g) din Directiva 2008/48/CE, incluzând costul evaluării bunului, în cazul în care o astfel de evaluare este necesară pentru obţinerea creditului, dar excluzând taxele de înregistrare pentru transferul dreptului de proprietate asupra bunului imobil. Acesta exclude orice taxe plătibile de către consumator pentru nerespectarea angajamentelor prevăzute în contractul de credit;
14."suma totală plătibilă de către consumator" înseamnă valoarea totală plătibilă de către consumator, conform definiţiei de la articolul 3 litera (h) din Directiva 2008/48/CE;
15."dobânda anuală efectivă" (DAE) înseamnă costul total al creditului pentru consumator, exprimat în procent anual din valoarea totală a creditului, după caz, inclusiv costurile menţionate la articolul 17 alineatul (2) şi este egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor (trageri, rambursări şi costuri), viitoare sau prezente, convenite de creditor şi de consumator;
16."rata dobânzii" înseamnă rata dobânzii în înţelesul definiţiei de la articolul 3 litera (j) din Directiva 2008/48/CE;
17."evaluarea bonităţii" înseamnă evaluarea probabilităţii ca datoria rezultată din contractul de credit să fie achitată;
18."suport durabil" înseamnă un suport durabil în înţelesul definiţiei de la articolul 3 litera (m) din Directiva 2008/48/CE;
19."stat membru de origine" înseamnă:
(a)în cazul în care creditorul sau intermediarul de credite este o persoană fizică, statul membru în care este situat sediul său principal;
(b)în cazul în care creditorul sau intermediarul de credite este o persoană juridică, statul membru în care se află sediul său social sau, dacă, potrivit dreptului său intern, acesta nu are sediu social, statul membru în care se află sediul său principal;
20."stat membru gazdă" înseamnă statul membru, altul decât statul membru de origine, în care creditorul sau intermediarul de credite are o sucursală sau în care prestează servicii;
21."servicii de consiliere" înseamnă oferirea de recomandări personalizate unui consumator cu privire la una sau mai multe operaţiuni legate de contracte de credit şi constituie o activitate separată faţă de acordarea unui credit şi faţă de activităţile de intermediere de credite menţionate la punctul 5;
22."autoritate competentă" înseamnă o autoritate desemnată drept competentă de către un stat membru în conformitate cu articolul 5;
23."credit-punte" înseamnă un contract de credit, fie pe durată nelimitată, fie care trebuie rambursat în 12 luni, utilizat de consumator drept soluţie de finanţare temporară în momentul tranzacţionării unui alt contract financiar pentru bunul imobil respectiv;
24."datorie sau garanţie contingentă" înseamnă un contract de credit care funcţionează drept garanţie pentru o altă tranzacţie separată dar auxiliară, şi în care capitalul garantat cu un bun imobil este tras numai în cazul în care se produce un eveniment sau se produc evenimente specificate în contract;
25."contract de credit cu partajare de proprietate" înseamnă un contract de credit în care capitalul de rambursat este bazat pe un procent stabilit contractual din valoarea bunului imobil la momentul rambursării sau rambursărilor capitalului;
26."practică de legare" înseamnă oferirea sau vânzarea contractului de credit în cadrul unui pachet împreună cu alte produse sau servicii financiare distincte, contractul de credit nefiind pus la dispoziţia consumatorului în mod separat;
27."practică de grupare" înseamnă oferirea sau vânzarea contractului de credit în cadrul unui pachet împreună cu alte produse sau servicii financiare distincte, contractul de credit fiind de asemenea pus la dispoziţia consumatorului în mod separat, dar nu neapărat în aceiaşi termeni sau în aceleaşi condiţii ca atunci când este oferit grupat cu serviciile auxiliare;
28."împrumut în valută" înseamnă un contract de credit atunci când creditul este:
(a)în altă monedă decât cea în care consumatorul primeşte veniturile sau deţine activele pe baza cărora urmează să fie rambursat creditul; sau
(b)în altă monedă decât moneda statului membru în care consumatorul îşi are reşedinţa.
Art. 5: Autorităţi competente
(1)Statele membre desemnează autorităţile naţionale competente abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prezentei directive şi veghează ca acestea să dispună de toate prerogativele aferente investigării şi executării şi de resursele adecvate necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile în mod eficient şi eficace.
Autorităţile menţionate la primul paragraf sunt fie autorităţi sau organe publice recunoscute în dreptul intern sau de către autorităţi publice abilitate în mod expres în acest sens prin legislaţia internă. Acestea nu sunt creditori, intermediari de credite sau reprezentanţi desemnaţi.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile competente, toate persoanele care exercită sau au exercitat activităţi pentru autorităţile competente, precum şi auditorii şi experţii instruiţi de autorităţile competente se supun obligaţiei de a păstra secretul profesional. Nicio informaţie confidenţială care ar putea fi primită pe parcursul desfăşurării activităţii lor nu poate fi divulgată niciunei persoane sau autorităţi, decât într-o formă rezumată sau agregată, fără a se aduce atingere cazurilor reglementate de dreptul penal sau de prezenta directivă. Acest lucru nu împiedică, totuşi, autorităţile competente să facă schimb de informaţii confidenţiale sau să le transmită în conformitate cu dreptul naţional şi cu dreptul Uniunii.
(3)Statele membre se asigură că autorităţile desemnate drept competente pentru asigurarea aplicării şi respectării articolelor 9, 29, 32, 33, 34 şi 35 din prezenta directivă sunt, fie alternativ fie ambele:
a)autorităţi competente definite la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010;
b)autorităţi, altele decât autorităţile competente menţionate la litera (a), cu condiţia ca actele cu putere de lege şi actele administrative naţionale să impună respectivelor autorităţi să coopereze cu autorităţile competente menţionate la litera (a) oricând acest lucru este necesar pentru a-şi îndeplini sarcinile în temeiul prezentei directive, inclusiv în vederea cooperării cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (ABE) în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive.
(4)Statele membre informează Comisia şi ABE în legătură cu desemnarea autorităţilor competente şi cu orice modificări aduse acestei desemnări, indicând eventualele repartizări ale atribuţiilor între mai multe autorităţi competente. Prima asemenea notificare se face cât mai curând posibil şi nu mai târziu de 21 martie 2016.
(5)Autorităţile competente îşi exercită competenţele în conformitate cu dreptul naţional fie:
a)direct sub autoritatea lor proprie sau sub controlul autorităţilor judiciare; sau
b)cerând instanţelor judecătoreşti care sunt competente, să pronunţe hotărârile necesare, inclusiv, după caz, prin formularea unei căi de atac, în cazul în care nu se dă curs cererii de pronunţare a deciziei necesare, cu excepţia articolelor 9, 29, 32, 33, 34 şi 35.
(6)Statele membre care au pe teritoriul lor mai mult de o autoritate competentă se asigură că respectivele sarcini ale acestora sunt clar definite şi că autorităţile respective cooperează îndeaproape, astfel încât fiecare să îşi îndeplinească sarcinile în mod eficient.
(7)Comisia publică cel puţin o dată pe an în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o listă cu autorităţile competente şi o actualizează în mod continuu pe site-ul său internet.