Art. 31. - Art. 31: Reprezentanţi desemnaţi - Directiva 2014/17/UE/04-feb-2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

Acte UE

Jurnalul Oficial 60L

În vigoare
Versiune de la: 8 Aprilie 2025
Art. 31: Reprezentanţi desemnaţi
(1)Statele membre pot decide să permită unui intermediar de credite să desemneze reprezentanţi desemnaţi.
În cazul în care reprezentantul desemnat este desemnat de un intermediar de credite legat menţionat la articolul 4 punctul 7 litera (a), creditorului să îi revină responsabilitatea deplină şi necondiţionată pentru orice acţiune sau omisiune din partea reprezentantului desemnat care acţionează în numele intermediarului de credite legat în domenii reglementate prin prezenta directivă. În alte cazuri, intermediarului de credite îi revine responsabilitatea deplină şi necondiţionată pentru orice acţiune sau omisiune din partea reprezentantului desemnat care acţionează în numele intermediarului de credite în domenii reglementate prin prezenta directivă.
(2)Intermediarii de credite se asigură că reprezentanţii lor desemnaţi respectă cel puţin cerinţele prevăzute la articolul 29 alineatul (2). Cu toate acestea, statul membru de origine poate prevedea că asigurarea de răspundere civilă profesională sau o garanţie comparabilă poate fi furnizată de către un intermediar de credite în numele căruia reprezentantul desemnat este împuternicit să acţioneze.
(3)Fără a se aduce atingere articolului 34, intermediarii de credite monitorizează activităţile reprezentanţilor lor desemnaţi, cu scopul de a asigura respectarea deplină a prevederilor prezentei directive. În special, intermediarii de credite sunt responsabili de monitorizarea respectării cerinţelor în materie de cunoştinţe şi competenţă ale reprezentantului desemnat şi ale personalului lor.
(4)Statele membre care decid să permită unui intermediar de credite să desemneze reprezentanţi desemnaţi, instituie un registru public care conţine cel puţin informaţiile menţionate la articolul 29 alineatul (4). Reprezentanţii desemnaţi sunt înregistraţi în registrul public din statul membru în care sunt stabiliţi. Registrul se actualizează periodic. Acesta este disponibil publicului pentru consultare online.