Capitolul 2 - EDUCAŢIA FINANCIARĂ - Directiva 2014/17/UE/04-feb-2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

Acte UE

Jurnalul Oficial 60L

În vigoare
Versiune de la: 8 Aprilie 2025
CAPITOLUL 2:EDUCAŢIA FINANCIARĂ
Art. 6: Educaţia financiară a consumatorilor
(1)Statele membre promovează măsuri care sprijină educaţia consumatorilor cu privire la practicile responsabile de împrumut şi de gestionare a datoriilor, îndeosebi cu privire la contractele de credit ipotecar. Sunt necesare informaţii clare şi generale cu privire la procesul de acordare a creditelor pentru a oferi orientări consumatorilor, mai ales celor care contractează un credit ipotecar pentru prima oară. Sunt necesare de asemenea şi informaţii privind orientarea care poate fi oferită consumatorilor de către organizaţiile de consumatori şi autorităţile naţionale.
(2)Comisia publică o evaluare a educaţiei financiare disponibile pentru consumatori în statele membre şi identifică exemple de bune practici care ar putea fi dezvoltate în continuare pentru creşterea nivelului de cunoştinţe financiare.