Partea 1 - VOLUMUL 1 - Normativ NP-015-97/1997 privind proiectarea şi verificarea construcţiilor spitaliceşti şi a instalaţiilor aferente acestora - Indicativ NP-015-97

M.Of. 0

În vigoare

Versiune de la: 22 Ianuarie 1997

PARTEA 1:VOLUMUL 1

CUPRINS

VOLUMUL 1

I. GENERALITĂŢI

I.1. Obiect

I.2. Domeniu de aplicare şi condiţii de utilizare

II. CADRUL LEGISLATIV privind proiectarea, realizarea şi exploatarea clădirilor spitaliceşti

II.1. Cadrul general

Anexa II-a - Documente conexe

III. CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALĂ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor

III.1. Date generale, tipuri de spitale, date tematice de bază

III.2. Organizarea funcţională şi generală

III.3. Prezentarea cerinţelor funcţionale tehnologice pentru principalele compartimente şi servicii

III.4. Instalaţii electrice

III.5. Instalaţii de alimentare cu apă şi canalizare

III.6. Instalaţii de ventilare şi tratare a aerului

III.7. Instalaţii termice

III.8. Instalaţii frigorifice

III.9. Instalaţii de gaze naturale şi fluide medicinale

III.10. Instalaţii de colectare şi tratare deşeuri solide

IV. CRITERII FUNCŢIONAL-URBANISTICE privind amplasarea clădirilor spitaliceşti

IV.1. Dimensionarea şi forma terenului

IV.2. Caracteristici geo-fizice ale terenului

IV.3. Condiţii de microclimat în zona amplasamentului

IV.4. Amplasarea spitalelor în cadrul localităţilor

IV.5. Criterii de organizare funcţional-urbanistică a incintei sau a platformei spitaliceşti

ANEXE GENERALE

AI. Scheme funcţionale privind principalele compartimente şi sectoare

AII. Condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea şi exploatarea construcţiilor spitaliceşti

AII.1. Considerente generale

AII.2. Derularea procesului de proiectare

AI 1.3. Realizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii

AII.4. Exploatarea clădirilor spitaliceşti

Anexa AII.2.a. Lista avizelor şi acordurilor ce trebuie obţinute de investitor (beneficiar de folosinţă) pe parcursul elaborării proiectului

CAPITOLUL I:GENERALITĂŢI

SUBCAPITOLUL 1:I.1. OBIECT

2.I.1.2. Prezentul normativ reprezintă în principal un ghid pentru uzul proiectanţilor de spitale, având în vedere complexitatea deosebită a acestor programe datorată în principal:

SUBCAPITOLUL 2:I.2. DOMENIU DE APLICARE ŞI CONDIŢII DE UTILIZARE

2.I.2.2. Prevederile prezentului normativ se vor utiliza de către:

CAPITOLUL II:CADRUL LEGISLATIV PRIVIND PROIECTAREA, REALIZAREA ŞI EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI

SUBCAPITOLUL 1:II.1. CADRUL GENERAL

3.II.1.3. Realizarea spitalelor se poate face prin finanţare din:

SUBCAPITOLUL 2:ANEXA II-a - DOCUMENTE CONEXE

CAPITOLUL III:CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALĂ PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR

SUBCAPITOLUL 1:III.1. DATE GENERALE, TIPURI DE SPITALE, DATE TEMATICE DE BAZĂ

2.III.1.2. Unităţile spitaliceşti care constituie baza reţelei teritoriale sunt:

OBSERVAŢIE: Spitalele diversificate pe specialităţi sau profiluri medicale apar ca necesare în oraşele mari. Pentru unele specialităţi sau profiluri se recomandă instituirea de spitale de specialitate şi în spitalele mici sau mijlocii. De ex.: spitale de pediatrie sau maternităţi (datorită vulnerabilităţii mai mari a pacienţilor şi/sau specificităţii actului medical), spitale de boli infecţioase (datorită riscului de contaminare), spitale de psihiatrie sau alte boli cronice (datorită duratei mari de spitalizare).

3.III.1.3. Specialităţile medicale principale sau profilurile medicale derivate constituie secţii medicale în cadrul spitalului; acestea împreună cu serviciile specializate de diagnostic şi tratament alcătuiesc structura medicală a unui spital. Sunt peste 20 de profiluri medicale relativ autonome (cu tendinţă de diversificare şi specializare continuă), care pot intra distinct, ca secţii, în structura unui spital general, sau pot defini profilul şi structura unui spital de specialitate, în funcţie de structura medicală stabilită (rezultată ca urmare a necesităţilor din teritoriu) şi de dezvoltarea preconizată pentru serviciile de diagnostic-tratament (ca amploare, diversitate şi nivel de echipare cu aparatură medicală), spitalele teritoriale (atât cele generale cât mai ales cele de specialitate) vor prezenta diferenţe notabile între ele.

5.III.1.5. Unităţile medicale complexe organizate la nivel regional sau naţional care, pe lângă asistenţa medicală propriu-zisă şi învăţământul de specialitate, integrează şi funcţiuni de cercetare ştiinţifică sau primesc atribuţii de for metodologic pentru anumite profiluri medicale sunt:

6.III.1.6. O categorie aparte de unităţi de asistenţă medicală, ce prezintă asemănări de structură medicală cu spitalele (fără a intra însă în categoria acestora din punct de vedere al organizării reţelei sanitare), o constituie preventoriile şi sanatoriile. Preventoriile sunt unităţi medicale ce acordă asistenţă specializată pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor care prezintă acest risc.

7.III.1.7. În funcţie de capacitatea de spitalizare (număr de paturi), spitalele sunt clasificate după cum urmează:

7.2.OBSERVAŢIE: În ceea ce priveşte capacitatea optimă a spitalelor, specialiştii în domeniu apreciază că:

8.III.1.8. În funcţie de rangul deţinut în reţeaua sanitară teritorială, spitalul poate avea în subordine o serie de unităţi de servicii şi prestaţii medicale, cum ar fi: dispensar şi policlinică teritorială, de întreprindere sau şcolară, centru stomatologic, centru de recoltare şi conservare sânge, staţie de salvare, centrul teritorial de service şi reparaţii pentru aparatură medicală, locuinţe de serviciu pentru personalul medical etc. Atunci când aceste unităţi se amplasează în incinta spitalului se impune o tratare diferenţiată a circuitelor şi acceselor.

9.III.1.9. Tipul de organizare funcţională a unui spital, aria desfăşurată şi costul de finanţare vor depinde direct de următoarele date tematice de bază:

SUBCAPITOLUL 2:III.2. ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ GENERALĂ

1.III.2.1. Factori care determină alcătuirea compartimentelor şi sectoarelor funcţionale şi interrelaţionarea lor reciprocă

1.1.III.2.1.1. Principalele categorii de utilizatori sunt:

1.2.III.2.1.2. Principalele tipuri de activităţi sunt:

1.4.III.2.1.4. Criteriile de igienă şi asepsie, specifice unităţilor spitaliceşti, sunt determinante în alegerea soluţiilor funcţionale şi tehnologice, atât pentru întregul spital cât şi pentru fiecare din sectoarele şi compartimentele medicale. În practica de proiectare de specialitate sunt studiate şi recomandate (uneori impuse de organismele cu responsabilităţi în administrarea reţelei sanitare) modalităţi de soluţionare spaţio-funcţională precisă a diverselor compartimente, care să reducă la minim riscurile de contaminare pe care le comportă, pe de o parte specificul unor proceduri medicale, iar pe de altă parte utilizarea aceloraşi spaţii de către persoane cu diverse maladii.

2.III.2.2. Principalele grupe funcţionale ce intră în alcătuirea spitalelor

2.2.III.2.2.2. Pentru spitalele generale neclinice, lista principalelor grupe de funcţiuni (sectoare) şi a unităţilor funcţionale componente (compartimente) este:

2.3.III.2.2.3. Pentru spitalele generale clinice lista sectoarelor şi unităţilor funcţionale se completează cu compartimentele aferente activităţilor de învăţământ (aule, săli de cursuri şi demonstraţii, cabinete de studiu individual şi în grup, secretariat, anexe pentru studenţi şi personalul didactic etc.)

Pentru spitalele de specialitate, clinice sau neclinice, schema generală a funcţiunilor va prezenta diferenţe notabile de la spital la spital, în funcţie de profilul acestora, mai ales în ce priveşte componenţa serviciilor tehnico-medicale de diagnostic şi tratament (grupa C de funcţiuni). Pentru institutele medicale schema generală a funcţiunilor spitaliceşti va fi particularizată în raport cu profilul medical (la grupele de funcţiuni A, B, C). Schema se va amplifica cu un sector de învăţământ specializat pe profilul unităţii, precum şi cu grupele funcţionale specifice activităţilor de cercetare medicală clinică şi preclinică, de metodologie etc. În raport de specificul acestor noi funcţiuni se modifică corespunzător şi structura serviciilor tehnico-utilitare, gospodăreşti, de conducere şi de administraţie.

3.III.2.3. Principii de soluţionare arhitecturală şi tehnologică a compartimentelor funcţionale

3.1.III.2.3.1. Pentru fiecare din compartimentele medicale şi gospodăreşti (din grupele de funcţiuni A, B, C, D) soluţionarea arhitecturală este dependentă de respectarea unor reguli de organizare şi conformare a spaţiilor şi circuitelor precis determinate de: specificul tehnicilor şi procedurilor medicale, aplicarea criteriilor de igienă şi asepsie, condiţionările tehnologice impuse de aparatura şi echipamentele medicale utilizate. Practica de proiectare de spitale (naţională şi europeană), studiile de optimizare elaborate de instituţii şi colective de cercetare interdisciplinară specializate în probleme de tehnologie medicală, precum şi reglementările normative ale autorităţilor responsabile cu organizarea asistenţei medicale au consacrat seturi de modele tipologice de alcătuire spaţio-funcţională şi tehnologică a acestor compartimente, care trebuie cunoscute şi aplicate de proiectanţii de spitale.

3.2.III.2.3.2. Alegerea modelului tipologic adecvat fiecărui compartiment funcţional în raport cu datele concrete ale temei de proiectare şi opţiunile beneficiarului de folosinţă, stabilirea modului de echipare cu aparatura, mobilier şi dotare medicală, precizarea cerinţelor privind conformarea structurii de rezistenta şi a modului de soluţionare a instalaţiilor fac obiectul temei (respectiv proiectului) de tehnologie medicală. În absenţa temei de tehnologie medicală pentru fiecare din compartimentele cu specific medical (cu deosebire a celor din grupele C şi D) nu se poate începe elaborarea soluţiilor pentru arhitectură şi instalaţii.

3.3.III.2.3.3. La stabilirea soluţiilor spaţio-funcţionale, constructive şi de deservire cu instalaţii a diferitelor compartimente se va avea în vedere asigurarea unui potenţial de flexibilitate a spaţiilor şi a modalităţilor de racordare la instalaţii, date fiind cerinţele, specifice spitalelor, de reechipare cu aparatura şi reconfigurare a organizării circuitelor interne în pas cu evoluţia tehnicilor medicale. Astfel de modernizări sunt necesare la cca. 12-15 ani pentru unele compartimente, respectiv la cca. 18-20 ani pentru altele şi trebuie efectuate fără a se afecta funcţionarea spitalului şi fără a perturba activităţile din compartimentele învecinate.

3.4.III.2.3.4. Atât pentru a asigura potenţialul de stabilitate menţionat, cât şi pentru a permite armonizarea reciproca a diferitelor cerinţe dimensionale (gabarite ale echipamentelor şi elementelor de mobilier, lăţimi de fluxuri, compuneri de fronturi de lucru etc.) în cadrul compartimentelor, dar şi pe ansamblul clădirilor, în proiectarea de spitale se vor utiliza sistemele de dimensionare modulara a spaţiilor, având la baza scrii modulare specifice funcţiunilor spitaliceşti, elaborate pe baza de studii de specialitate.

4.III.2.4. Criterii de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul spitalului, organizarea circuitelor

4.1.III.2.4.1. Modul de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul clădirilor spitaliceşti va fi dependent de:

4.2.III.2.4.2. La stabilirea amplasamentului adecvat pentru fiecare compartiment se vor lua în consideraţie condiţionările specifice acestuia: gradul de accesibilitate faţă de categoriile de utilizatori (respectiv deschis sau închis pentru unii dintre utilizatori), sistemul de relaţii cu celelalte compartimente şi sectoare (respectiv vecinătăţi obligatorii, recomandate sau contraindicate), poziţia optimă în raport cu accesele şi circulaţiile comune ale clădirii, alte restricţii sanitare speciale (izolare cu filtre, accese duble, protecţie la radiaţii nucleare, agenţi poluanţi etc.) sau tehnologice (distanţa faţă de nivelul solului, protecţia faţă de trepidaţii, câmpuri electromagnetice etc.).

4.3.III.2.4.3. Ansamblul clădirilor spitalului se va structura pe zone, în cadrul cărora se vor grupa compartimentele funcţionale cu activităţi similare şi compatibile, cu cerinţe de igienă şi asepsie similare, cu regim de adresare similar faţă de categoriile de utilizatori, cu cerinţe tehnologice similare. Gruparea pe zone trebuie să urmărească separarea unităţilor funcţionale ce prezintă incompatibilităţi de desfăşurare în aceleaşi spaţii şi să conducă la diferenţierea naturală a circuitelor ce trebuie protejate.

- zonele j), k) şi l), "murdare" (sau cu subzone murdare), sunt închise accesului pacienţilor şi altor categorii de personal în afara celui propriu şi sunt strict separate de zonele cu cerinţe de asepsie; ele constituie zone de interfaţă a spitalului în relaţia cu serviciile tehnice şi de prestaţii ale localităţii, cu unităţile furnizoare de materiale şi produse, cu diversele reţele edilitare; compartimentele componente vor avea accese directe dinspre zona de serviciu a incintei spitaliceşti. Amplasarea uzuală a acestora este la demisolul (parterul) clădirilor spitaliceşti, precum şi în construcţii anexe izolate;

4.4.III.2.4.4. Sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va trebui să răspundă următoarelor deziderate:

- circulaţia bolnavului (spitalizat sau ambulator) de la primul contact cu spitalul şi până la părăsirea acestuia, parcurgând toate compartimentele medicale, de diagnostic şi tratament, trebuie să se desfăşoare în flux continuu, pe trasee clare, accesibile în condiţii de egală siguranţă atât pentru deplasările pedestre, cât şi pentru deplasări cu căruciorul rulant, targa sau patul. Traseele pe care este necesară deplasarea în viteză, în cazuri de urgenţă medicală vor fi scurte şi directe;

4.5.III.2.4.5. Traseele principale de circulaţie, care asigură legătura pe verticală şi pe orizontală între toate zonele spitalului, respectiv între acestea şi accesele principale în clădire, sunt deschise tuturor categoriilor de utilizatori, jucând rolul unor "străzi". Transportul materialelor şi diferitelor produse, pe traseele comune ale spitalului, se va face numai în mijloace de transport adecvate, închise corespunzător dacă există riscul de a deranja celelalte categorii de utilizatori.

4.7.III.2.4.7. În funcţie de categoriile de utilizatori, accesele din exterior în clădirile spitalului pot fi: comune (accesul principal, accesul pentru sectorul ambulator), restricţionate pentru unele categorii de utilizatori (accesul de serviciu, accesul la sectorul de urgenţe, accesul forţelor de intervenţie), sau specializate numai pentru o anumită grupă de personal sau de materiale (accesele de aprovizionare la farmacie, la bucătărie, la laboratorul de medicină nucleară).

5.III.2.5. Schema de ansamblu a relaţiilor funcţionale între compartimentele şi sectoarele spitalului (fig. 1)

NOTĂ: - Zona secţiilor medicale cu paturi este indicată numai prin punctele de conexiune la sistemul general de circuite, pentru a sublinia necesitatea plasării ei în afara conglomeratului de fluxuri ce leagă celelalte compartimente şi sectoare funcţionale, dar şi pentru a evidenţia mai uşor (în cele două dimensiuni la care obligă schema) relaţiile de vecinătate şi/sau interconexiune dintre acestea. Punctele de conexiune ale secţiilor medicale cu paturi care trebuie să asigure legături specializate atât cu zona tehnico-gospodărească, cât şi cu celelalte servicii medicale pot fi noduri de circulaţie verticală, în soluţiile arhitecturale de tip "monobloc" sau "articulat", sau pot fi legături orizontale, în rezolvările de tip "tentacular".

6.III.2.6. Tipuri de soluţionare spaţial-volumetrică a clădirilor spitaliceşti

6.1.III.2.6.1. Regulile stricte la care este supusă interrelaţionarea unităţilor funcţionale spitaliceşti (compartimente, sectoare, zone) determină anumite modalităţi de configurare spaţial-volumetrică (arhitecturală) a ansamblului spitalului.

a)- sistem pavilionar - sectoarele şi zonele funcţionale, medicale şi paramedicale, între care există incompatibilităţi se amplasează în clădiri distincte, legate între ele prin trasee de circulaţie limitate (coridor subteran, galerie la parter sau pasarele locale); avantajos din punctul de vedere al criteriilor de igienă şi asepsie, sistemul are dezavantajul lungirii traseelor de parcurs pentru personalul medical şi/sau tehnic. Soluţiile pavilionare se recomandă îndeosebi la spitalele foarte mari şi la institutele medicale. Se pot aplica şi la spitalele generale mari, pentru a separa secţiile de pediatrie, boli infecţioase, obstetrică, blocul tehnico-gospodăresc şi, după caz, funcţiunile asociate (staţie de salvare, dispensar etc.).

c)- sistem articulat - derivat din sistemul monobloc: configuraţia spaţială cuprinde un ansamblu de volume, articulate în zona nodurilor de circulaţie verticală, pentru a facilita separările pe zone şi sectoare. O variantă clasică a acestui tip este configuraţia în care se separă sectorul de spitalizare, dezvoltat pe verticală ca un bloc omogen, de serviciile tehnico-medicale şi tehnico-gospodăreşti, distribuite predominant pe orizontală. Sistemul permite o mare varietate de soluţii arhitecturale, adaptate condiţionărilor specifice fiecărui tip de spital, indiferent de capacitate.

d)- sistem tentacular - derivat din sistemul pavilionar; principalele zone funcţionale ce necesită condiţionări specifice se amplasează în volume construite relativ autonome, conectate la un volum central în care se amplasează circulaţiile şi funcţiunile comune, "neutre" din punctul de vedere al criteriilor de igienă şi asepsie. Se recomandă a fi utilizat la spitalele foarte mari, mai ales la clinicile universitare. Acest gen de soluţionare permite la rândul lui o mare varietate de modalităţi de configurare volumetrică.

6.2.III.2.6.2. La alegerea tipului de configuraţie spaţial-volumetrică se va ţine seama de faptul că spitalele sunt de regulă unităţi sanitare în expansiune, pentru care se pune periodic problema măririi capacităţii, extinderii unora din serviciile tehnico-medicale existente sau completării cu compartimente pentru noi proceduri medicale. Se impune ca, încă din faza iniţială de proiectare, să se stabilească zonele funcţionale pentru care sunt probabile viitoare extinderi ale suprafeţelor construite (de regulă în sectorul compartimentelor de diagnostic şi tratament) şi să se opteze pentru soluţia arhitecturală care va permite conectarea coerentă a extinderilor la ansamblul de circuite funcţionale.

7.III.2.7. Alegerea soluţiilor constructive pentru clădirile spitaliceşti, în corelare cu condiţionările funcţionale şi tehnologice specifice; cerinţe privind conformarea structurii de rezistenţă.

7.1.III.2.7.1. Sistemele structurale şi constructive adoptate pentru clădirile spitaliceşti trebuie să asigure:

7.2.III.2.7.2. Satisfacerea cerinţelor enumerate mai sus impune anumite particularităţi specifice ale modului de alcătuire a structurilor de rezistenţă pentru clădirile spitaliceşti, după cum urmează:

d)- folosirea subsolului tehnic, destinat distribuţiei şi vizitării magistralelor de instalaţii, pentru crearea unei "cutii rigide", cu pereţi structurali mai deşi, care să asigure rigiditatea necesară şi conlucrarea ansamblului structurii la solicitările seismice.

7.3.III.2.7.3. Condiţionările descrise la III.2.7.1., valabile în principiu pentru întregul ansamblu de clădiri, au ponderi diferite la soluţionarea structurii de rezistenţă pentru unele sau altele din sectoarele spitalului. Astfel: în cadrul sectorului de spitalizare, repetitivitatea majorităţii configuraţiilor spaţio-funcţionale (saloanele de bolnavi, anexele secţiei, unitatea de îngrijire); precum şi relativa lor stabilitate în timp, permite utilizarea unor sisteme structurale cu pereţi mai deşi, situaţie ce poate fi speculată în cazul individualizării de pavilioane sau corpuri de clădire destinate spitalizării. Chiar şi în acest caz se va urmări prezervarea unor grade de flexibilitate specifică a spaţiilor, necesare pentru viitoare modernizări.

7.4.III.2.7.4. Pentru zonele seismice de calcul A, B, C şi D este necesar ca la stabilirea soluţiei spaţial-volumetrice a clădirilor spitaliceşti să se aibă în vedere realizarea unor volume echilibrate care să permită conformări structurale cu potenţial de stabilitate şi de adecvare optimă la solicitările induse de cutremure (volume compacte, relativ simetrice, cu contur regulat în plan orizontal, a căror înălţime să nu depăşească 10 niveluri decât în cazuri justificate). Se va urmări realizarea continuităţii elementelor structurale atât pe orizontală cât şi pe verticala clădirii, precum şi o bună conlucrare a structurii de rezistenţă cu celelalte elemente şi subansambluri nestructurale ale construcţiei.

SUBCAPITOLUL 3:III.3. CERINŢE FUNCŢIONALE ŞI TEHNOLOGICE ALE COMPARTIMENTELOR ŞI SERVICIILOR DIN SPITALE

SECŢIUNEA 1:III.3.1. Secţiile medicale de specializare

1.III.3.1.1. Date generale

2.II.3.1.2. Organizarea secţiilor medicale curente

2.1.III.3.1.2.1. Salonul pentru bolnavi adulţi se va conforma următoarelor cerinţe:

2.2.III.3.1.2.2. Spaţiile pentru activităţile medicale din secţie pot prezenta diferenţe în ce priveşte numărul, dimensiunile şi organizarea în funcţie de profilul, capacitatea secţiei şi tipul de spital. Aceste date se vor preciza prin tema de proiectare, în mod curent, se prevăd următoarele spaţii:

2.3.III.3.1.2.3. În categoria încăperilor necesare pentru deservirea internaţilor intră:

2.4.III.3.1.2.4. Spaţiile pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei sunt:

3.III.3.1.3. Organizarea secţiilor medicale în sistemul "unităţilor de îngrijire"

În sistemul de organizare a secţiilor pe unităţi de îngrijire, anexele medicale şi gospodăreşti ale secţiei se repartizează pe unităţile de îngrijire (câte un cabinet medic, o sală de tratamente, un post asistente, un spaţiu de igienizare, o cameră de zi ş.a.m.d.), rămânând comune spaţiile conducerii secţiei, oficiul alimentar, una-două încăperi destinate investigaţiilor sau tratamentelor speciale. Acest sistem facilitează realizarea unor condiţii mai bune de igienă şi asepsie; aplicat flexibil, asigură separarea interioară a secţiilor atunci când sunt necesare segregări funcţionale pe subzone (diferenţieri pe profiluri medicale, izolarea pacienţilor cu risc septic).

4.III.3.1.4. Organizarea secţiei de pediatrie

a)III.3.1.4.a. Compartimentul pentru copii şcolari este asemănător ca organizare cu unitatea de îngrijire pentru bolnavii adulţi. Saloanele, cu grupurile sanitare aferente, sunt identic conformate, dimensionate şi mobilate. Se prevăd aceleaşi anexe medicale şi gospodăreşti. Oficiul alimentar se aprovizionează de la bucătăria spitalului. În cadrul compartimentului se vor crea subunităţile necesare pentru cazurile septice/aseptice. Camera de zi se va amenaja şi pentru activităţi şcolare.

b)III.3.1.4.b. Pentru compartimentul de copii preşcolari (3-6 ani) trebuie aplicat un sistem de cazare adaptat vârstei, respectiv în grupări de 3-4 saloane de 2-4 copii, prevăzute cu grup sanitar comun sau separat pe sexe, cărora li se afectează un post de supraveghere (lucru) asistente. În cadrul compartimentului, unul-două saloane se vor specializa pentru cazurile septice (cu grupuri sanitare distincte)

c)III.3.1.4.c. Spitalizarea pentru sugari şi grupa de copii de 1-3 ani se organizează în sistemul nucleelor cu 2-3 camere (boxate) de 4-6 paturi, prevăzute cu un grup sanitar de igienizare şi grupate la un post de supraveghere al asistentelor. Unul din nuclee va fi destinat cazurilor septice.

e)III.3.1.4.e. Pentru hrănirea sugarilor şi a copiilor de 1-3 ani, în secţiile de pediatrie se amenajează o bucătărie specializată, denumită "biberonerie" sau "bucătărie de lapte", organizată şi conformată adecvat capacităţii secţiei. Spaţiile componente se dimensionează ţinând seama de echipare; alcătuirea lor urmăreşte fluxul tehnologic:

5.OBSERVAŢIE: Secţiile de obstetrică-ginecologie din spitalele generale mici şi mijlocii, se organizează pe subsecţii complet separate, de ginecologie şi obstetrică, pentru care se prevăd anexe medicale, de deservire pacienţi şi gospodăreşti distincte. În spitalele mari, sau în cele de specialitate, pentru cele două profiluri se constituie secţii diferite.

SECŢIUNEA 2:III.3.2. Serviciul de primire-internare a bolnavilor

1.III.3.2.1. Acest serviciu se organizează în general ca serviciu unic pe spital şi are rolul de a asigura efectuarea formelor de internare, examinarea medicală şi trierea epidemiologică a bolnavilor pentru internare, prelucrarea sanitară a acestora în funcţie de starea lor fizică şi echiparea în îmbrăcămintea de spital. Serviciul se dimensionează în funcţie de numărul mediu de internări zilnice rezultat din capacitatea şi profilul spitalului.

Amplasarea serviciului de primire-internare se face în legătură directă cu accesul principal în spital şi cu serviciul de urgenţă, corespunzător celor două categorii de pacienţi: - pacienţii care vin pregătiţi la spital (programaţi după consulturi şi examinări medicale anterioare, unele efectuate în ambulatorul sau în serviciile de diagnostic ale spitalului) şi pacienţii care ajung la spital nepregătiţi (accidente, îmbolnăviri subite, stare de criză) fiind preluaţi de serviciul de urgenţă. La spitalele mici şi mijlocii, în funcţie de profilul medical, serviciul de primire-internare se poate cupla cu serviciul de urgenţă sau cu ambulatorul.

2.III.3.2.2. Componentele funcţionale ale serviciului de primire-internare sunt:

4.III.3.2.4. Compartimentul examinări medicale cuprinde cabinetele de consultaţie, specializate după profilurile secţiilor medicale, cu spaţiile de aşteptare şi grupurile sanitare aferente, în spitalele generale sunt obligatorii cel puţin trei cabinete: unul pentru pediatrie, unul pentru obstetrică-ginecologie şi al treilea pentru restul de adulţi.

5.III.3.2.5. Unitatea de igienizare sanitară cuprinde filtrele de prelucrare sanitară şi grupurile sanitare aferente (prevăzute cu duş sau baie - după caz -), separate pe sexe şi pe cele trei categorii de pacienţi, ce trebuie departajate igienico-sanitar (copii, parturiente, adulţi). La pediatrie spaţiul de igienizare se compartimentează: pentru grupa 0-2 ani şi pentru grupa 2-14 ani, accesul făcându-se direct din cabinetele de examinare. În filtrele de igienizare se prevăd boxe pentru lenjerie şi efecte curate de spital.

SECŢIUNEA 3:III.3.3. Serviciul de urgenţă

1.III.3.3.1. Pentru activităţile medicale de acordare a primului ajutor bolnavilor accidentaţi sau aflaţi în stare gravă (aduşi cu ambulanţa sau cu autovehiculele aparţinătorilor) ca şi pentru alte urgenţe medicale din teritoriu, în spitale se organizează un serviciu sau un compartiment special (în funcţie de mărimea spitalului).

SECŢIUNEA 4:III.3.4. Compartiment de spitalizare de o zi

2.III.3.4.2. Compartimentul se organizează în spitalele mijlocii şi mari, pentru o capacitate de 2-3% din numărul de paturi al spitalului, dar minim pentru 12 paturi. În cadrul compartimentului, după caz şi în funcţie de precizările temei de proiectare, se pot amplasa distinct şi unităţile: de epurare renală, de întreruperi de sarcină.

SECŢIUNEA 5:III.3.5. Sectorul ambulator

2.III.3.5.2. Spaţiile necesare se amenajează pentru:

Dimensiunea minimă pentru cabinetele de consultaţie şi camerele de tratamente curente, cuprinsă între 16 mp şi 24 mp, este diferenţiată după activităţile specifice. Numărul de cabinete şi anexele acestora sunt determinate de numărul de consultaţii ce se preconizează a se acorda pentru fiecare specialitate; datele se vor preciza prin tema de proiectare. Pentru dimensionarea spaţiilor de aşteptare se ia în calcul încărcarea la orele de vârf, considerând o arie utilă de 1.00-1.50 mp/pacient adult şi respectiv 1.50-2.00 mp/pacient copil cu însoţitor. Spaţiile de aşteptare şi grupurile sanitare pentru copii se izolează de cele ale adulţilor.

3.III.3.5.3. Sectorul ambulator poate fi accesibil:

SECŢIUNEA 6:III.3.6. Blocul operator

1.III.3.6.1. Prezent în spitalele care au secţii sau compartimente chirurgicale (toate spitalele generale şi cea mai mare parte a spitalelor de specialitate), blocul operator este unul din sectoarele cu cea mai complexă structurare şi mai strictă condiţionare a spaţiilor şi circuitelor interne.

2.III.3.6.2. Dimensionarea blocului operator, respectiv determinarea numărului necesar de săli de operaţie, se face prin raportare la numărul de paturi din secţiile şi compartimentele cu profil chirurgical care îl utilizează.

3.III.3.6.3. Pentru spitalele mici şi mijlocii gruparea sălilor de operaţie într-un singur bloc operator comun prezintă o serie de avantaje certe:

OBSERVAŢIE: Un mod uzual de sectorizare a blocului operator, aplicat adesea chiar şi în spitalele de mărime mijlocie, este cel de separare în bloc septic şi bloc aseptic, cu tratare diferenţiată a sălilor de operaţie şi a anexelor medicale, în ce priveşte măsurile de asepsie. Acest principiu de separare este din ce în ce mai contestat, pe plan internaţional, de specialiştii în igienă, întrucât se dovedeşte prin măsurători o scădere a nivelului de igienă sub minimul admisibil în sectorul septic (după părerea acestora, toate sălile de operaţie - inclusiv anexele lor medicale - trebuie considerate şi tratate ca aseptice).

4.III.3.6.4. Soluţionarea spaţial-funcţională pentru blocurile operatorii diferă după mărimea acestora. Sunt considerate blocuri operatorii mici cele cu 2-4 săli de operaţie, iar blocuri operatorii mari cele cu mai mult de 6 săli de operaţie. Pentru blocurile operatorii mici tipologiile de conformare optimă sunt bine conturate şi se aplică ca atare. Pentru soluţionarea unui bloc operator mare este necesar un studiu prealabil privind organizarea medicală şi tehnologică cea mai adecvată datelor de temă şi structurii medicale a spitalului.

5.III.3.6.5. Un bloc operator mic se compune din următoarele categorii de spaţii:

6.III.3.6.6. Dispunerea spaţiilor şi organizarea circuitelor la interiorul blocului operator se face pe principiul zonării după cerinţele de asepsie, trecerea făcându-se gradat dinspre staţiile neutre (condiţii igienico-sanitare obişnuite pentru sectorul sanitar), prin cele "curate" (cu condiţionări igienice speciale), la cele aseptice:

7.III.3.6.7. În blocurile operatorii mari se recomandă cuprinderea unei staţii de sterilizare, proprii (pentru prelucrarea instrumentarului şi a cauciucăriei din sălile de operaţie), distinctă de staţia centrală de sterilizare pentru restul serviciilor din spital. Descrierea modului de conformare şi organizare a unei staţii de sterilizare se face la cap. III.3.15.

8.III.3.6.8. Dimensionarea diverselor spaţii specifice este determinată de tipul de intervenţii chirurgicale, mărimea echipelor operatorii, mărimea blocului operator, nivelul de echipare cu aparatură, soluţia generală de conformare a blocului operator.

9.III.3.6.9. Blocul operator va avea legătura directă cu serviciul anestezie-terapie intensivă şi cu sterilizare centrală (dacă nu are sterilizare proprie): legături uşoare se vor asigura cu: blocul de naşteri (când acesta nu are sală proprie pentru operaţii cezariene), serviciul de roentgendiagnostic, serviciul de urgenţă, laboratorul de anatomie patologică (pentru examene extemporanee) şi nodul central de circulaţie verticală care conduce la secţiile medicale de spitalizare.

SECŢIUNEA 7:III.3.7. Serviciul de anestezie-terapie intensivă (ATI)

2.III.3.7.2. Mărimea serviciului (număr de paturi) este o variabilă în funcţie de capacitatea şi profilul spitalului. Prin temă se precizează atât numărul de paturi necesar cât şi structura de organizare a acestora pe unităţi componente. Serviciile ATI mici (sub 15 paturi) precum şi cele din spitalele de specialitate, se subîmpart în două sectoare - septic şi aseptic -. Serviciile mari, în spitalele multiprofilate, se organizează pe sectoare (unităţi) distincte, după profilul medical sau după gravitatea cazurilor, prevăzându-se şi un compartiment corespunzător cazurilor septice.

3.III.3.7.3. Spaţiile componente ale serviciului ATI sunt:

4.III.3.7.4. Unitatea (nucleul) de îngrijire intensivă se conformează şi dimensionează în raport de cazuistica proprie spitalului, respectiv de numărul de paturi afectat unei echipe de îngrijire.

Modul optim de alcătuire a unei unităţi de îngrijire este cel de tip nucleu cu camere (compartimente) de 1-2 paturi, grupate în jurul postului de supraveghere (şi lucru) al echipei de îngrijire, cu pereţi vitraţi şi goluri de trecere spre acesta. Sistemul de spitalizare în saloane mari de 5-7 paturi, cu paturile izolabile prin perdele sau panouri uşoare este nerecomandat, fiind mai puţin igienic. Indiferent de soluţia tipologică aplicată, fiecare unitate de îngrijire va avea cel puţin o rezervă (boxă) de un pat pentru cazurile speciale.

5.III.3.7.5. În mod curent, serviciul ATI se amplasează în imediata vecinătate a blocului operator, pe acelaşi nivel cu acesta (mai ales la spitalele mici şi mijlocii), din următoarele raţiuni:

SECŢIUNEA 8:III.3.8. Blocul de naşteri

1.III.3.8.1. În blocul de naşteri se efectuează centralizat activităţile de asistenţă medicală calificată a parturientelor pe parcursul naşterii. Centralizarea acestor activităţi este de dată relativ recentă, iar soluţionările funcţional-tehnologice ale spaţiilor sunt încă în curs de optimizare, opţiunile pentru un tip de soluţie sau altul urmând a fi stabilite de beneficiarul de folosinţă.

2.III.3.8.2. În principiu un bloc de naşteri este constituit din următoarele componente spaţio-funcţionale:

3.III.3.8.3. Blocul de naşteri are un circuit închis, controlat prin filtre de acces. El se va compartimenta în sector aseptic şi septic. Pentru spitalele mici şi mijlocii cu mai mult de 50 paturi de obstetrică una din unităţile de naştere se va individualiza ca septică, va primi anexe sanitare proprii şi se va izola din circuitul general al blocului de naşteri. În cadrul spitalelor de specialitate, cu secţii de obstetrică care însumează mai mult de 150 paturi, se recomandă crearea a două blocuri de naşteri separate.

4.III.3.8.4. Unitatea de naştere se poate alcătui în mai multe moduri:

5.III.3.8.5. În ce priveşte amplasarea blocului de naşteri, sunt în dispută două modele:

SECŢIUNEA 9:III.3.9. Laborator de analize medicale

2.III.3.9.2. Laboratorul se dimensionează şi se structurează funcţional în concordanţă cu mărimea şi profilul spitalului, respectiv cu capacitatea sectorului ambulator, dar şi cu rangul spitalului în ierarhia unităţilor de asistenţă medicală (laboratorul unui spital judeţean sau al unui spital clinic de specialitate va efectua analize medicale pentru pacienţi ambulatori dintr-un teritoriu mai larg decât cel arondat direct).

3.III.3.9.3. Laboratorul de analize medicale cuprinde următoarele compartimente:

e)- microsector de întreţinere animale mici de laborator (după caz).

4.III.3.9.4. Întrucât tehnicile de laborator evaluează rapid, spaţiile laboratorului de analize medicale trebuie soluţionate în sistem flexibil, pentru a permite periodice reorganizări funcţionale şi reechipări cu aparatură şi instalaţii. Soluţia recomandată este proiectarea de spaţii de lucru tipizate, cu distribuţii de instalaţii şi puncte de racord amplasate modulat în spaţiu. Încăperile sectorului de examinări se vor alcătui prin înscrierea unor astfel de "module" spaţio-funcţionale (1-3 module în funcţie de necesitate).

5.III.3.9.5. Activităţile de laborator urmează un regim strict de securitate a muncii şi protecţie a personalului faţă de lucru cu substanţe nocive şi periculoase. Principiul aplicat este separarea încăperilor cu activităţi periculoase şi delimitarea locurilor de muncă în care operaţiunile presupun degajări de noxe, prin crearea de boxe speciale sau nişe de laborator. Asemănător se protejează şi activităţile sau operaţiunile care necesită condiţii speciale de desfăşurare în ce priveşte mediul aseptic sau steril, ecranarea luminii, protecţia faţă de vibraţii etc.

SECŢIUNEA 10:III.3.10. Serviciul (laboratorul) de roentgendiagnostic

2.III.3.10.2. Serviciul de roentgendiagnostic este una din unităţile nucleare ce se pot constitui în cadrul spitalelor, pentru care este obligatorie solicitarea şi obţinerea de avize speciale, de amplasare şi funcţionare, din partea autorităţilor responsabile cu controlul activităţilor ce folosesc radiaţii nucleare. Modul de utilizare a radiaţiei Roentgen pentru diagnosticul medical, condiţiile ce trebuie să le îndeplinească aparatura, precum şi modul de alcătuire, dimensionare şi ecranare la radiaţii a încăperilor, sunt strict condiţionate de "Normele Republicane de Securitate Nucleară - Regimul de lucru cu surse de radiaţii nucleare".

3.III.3.10.3. Dimensionarea şi structurarea serviciului este dependentă de numărul şi tipul de aparate radiologice ce urmează a se instala, de cerinţele fluxului medical specific, de considerente de optimizare a măsurilor de radioprotecţie. Pentru fiecare tip de aparat sunt precis determinate necesarul de încăperi şi condiţii tehnologice de montaj.

4.III.3.10.4. În structura serviciului de roentgendiagnostic intră următoarele categorii de spaţii:

5.III.3.10.5. Unitatea Rx-scopie şi Rx-grafie clasică, întâlnită la toate spitalele, este constituită din următoarele încăperi:

9.III.3.10.9. Spaţiile destinate prelucrării filmelor radiologice se dimensionează după numărul de filme ce trebuie prelucrate şi după tehnica utilizată (manuală sau automată); ele vor cuprinde: camera obscură, camera luminoasă, depozit pentru filmele neexpuse. Spaţiile de prelucrare a filmelor (camera obscură) trebuie să fie în legătură directă cu camerele de investigare prin ghişee speciale de transmitere a filmului (radioprotejate şi duble, de tip "passe-cassettes"). Depozitul pentru filmele neexpuse va fi protejat faţă de radiaţii calorice sau roentgen.

11.III.3.10.11. Amplasarea serviciului de roentgendiagnostic se recomandă a se ţine la nivelurile inferioare ale clădirii (demisol, parter, etaj 1) datorită încărcărilor structurale mari date de greutatea aparaturii şi a elementelor constructive de ecranare (plumb, tencuieli baritate).

12.III.3.10.12. Serviciul de roentgendiagnostic va avea legături cât mai directe cu blocul operator, serviciul de urgenţă, secţiile medicale şi serviciul de explorări funcţionale la spitalele mari şi foarte mari, apare necesitatea amplasării unor unităţi radiologice, distincte în serviciul central, în sectorul de urgenţe, în blocul operator, în secţia de ortopedie. Aceste unităţi se vor trata ca unităţi nucleare distincte şi se vor supune, ca şi serviciul central, reglementărilor normative privind utilizarea radiaţiilor Roentgen.

SECŢIUNEA 11:III.3.11. Serviciul (laboratorul) de explorări funcţionale şi alte investigaţii anatomo-fiziologice complexe

1.III.3.11.1. În cadrul acestui serviciu se grupează, centralizat pe spital o relativ mare varietate de tehnici de investigare, bazate pe utilizarea unor aparaturi specializate de înaltă tehnologie, şi care permit obţinerea de date referitoare la potenţialul funcţional al diferitelor organe şi sisteme ale corpului uman.

Prin tema de proiectare investitorul (beneficiarul de folosinţă) va preciza tipul şi numărul de laboratoare de explorări funcţionale necesare - în funcţie de mărimea şi profilul spitalului - va stabili împreună cu proiectantul modul de organizare generală a serviciului (schema de grupare a unităţilor pe compartimente) şi va indica aparatura medicală) cu care intenţionează să echipeze fiecare laborator în parte (întrucât conformarea şi dimensionarea spaţiilor este dependentă de prescripţiile şi condiţionările furnizorului de echipamente şi aparate medicale).

2.III.3.11.2. În mod uzual, în spitalele generale mijlocii şi mari, unităţile de explorări funcţionale se grupează pe compartimente, în funcţie de organele şi sistemele anatomo-fiziologice investigate:

h)explorări imagistice generale (ecografie, tomografie cu rezonanţă magnetică - RMN).

3.III.3.11.3. Laboratoarele aparţinând aceluiaşi compartiment se grupează pe un circuit intern care, pe lângă cabinetele destinate examinării propriu-zise, mai cuprinde: încăperi de lucru pentru medici şi personalul sanitar mediu, camere pentru pregătirea pacientului în vederea examinării (după caz), anexe sanitare şi gospodăreşti, precum şi eventualele spaţii tehnice aferente echipamentului medical. Pentru fiecare compartiment, sau în comun pentru două-trei compartimente (în funcţie de amploarea acestora şi de schema generală de organizare a serviciului) se prevăd spaţiile de aşteptare pentru pacienţi cu grupurile sanitare respective, ghişeul de relaţii cu pacientul (informare, programare, eliberare rezultate).

4.III.3.11.4. Evoluţia de ultimă oră a tehnicilor de explorare endoscopică şi laparoscopică combinate cu proceduri terapeutice de tip chirurgical (cauterizări, extirpări, suturări), pune problema scoaterii laboratoarelor de endoscopie din cadrul compartimentelor specializate şi a grupării lor într-un serviciu (compartiment) autonom de endoscopie, prevăzut cu toate anexele medicale tehnice şi gospodăreşti necesare: în acest caz modelul tipologic de organizare a compartimentului de endoscopie va fi mai apropiat de cel utilizat pentru blocul operator.

SECŢIUNEA 12:III.3.12. Laboratoarele de medicină nucleară

1.III.3.12.1. Procedurile medicale care utilizează pentru diagnostic şi/sau terapie substanţe radiofarmaceutice (izotopi) se izolează de restul activităţilor medicale, constituind un serviciu distinct în cadrul spitalului: laboratorul de medicină nucleară. Acest serviciu se organizează în spitalele generale mari şi foarte mari, precum şi în unele spitale de specialitate, cum ar fi cele de oncologie, endocrinologie, reumatologie etc.

3.III.3.12.3. Laboratorul se soluţionează în circuit închis, protejat prin filtre şi ecluze cu control dozimetric, la intrarea în laborator şi la trecerea dintr-un compartiment în celalalt. Operaţiunile de transvazare a surselor cu concentraţie mare se fac în nişe, boxe special amenajate. Efluienţii şi deşeurile solide radioactive se colectează şi se stochează pe durata de timp necesară dezactivării. Aerul viciat din nişe, boxe sau alte zone cu posibile concentrări de particule radioactive, se filtrează şi se controlează înainte de evacuarea în exterior.

4.III.3.12.4. Laboratorul de medicină nucleară se amplasează la parterul sau demisolul construcţiei, sub acesta urmând a fi soluţionat un spaţiu tehnic propriu, delimitat faţă de alte spaţii comune sau de alte funcţiuni ale clădirii. În afara accesului dinspre circulaţiile interioare ale spitalului, laboratorul de medicină nucleară va beneficia de un acces propriu direct din exterior, pentru aprovizionarea cu produse radiofarmaceutice şi pentru expedierea deşeurilor nedezactivate. Nu sunt contraindicaţii în ce priveşte amplasarea altor funcţiuni spitaliceşti în spaţiile aflate alături sau deasupra încăperilor laboratorului.

SECŢIUNEA 13:III.3.13. Serviciul fizioterapie şi recuperare medicală

2.III.3.13.2. Serviciul de fizioterapie şi recuperare medicală poate cuprinde în structura sa următoarele compartimente:

f)- psihoterapie şi terapie ocupaţională

3.III.3.13.3. Compartimentul de electro-fototerapie se subîmparte pe unităţi după tipurile de proceduri utilizate:

În general aplicarea procedurilor de electroterapie se face în boxe de un pat cuplate mai multe în cadrul unui cabinet, care va avea prevăzut şi un spaţiu de lucru pentru personalul medical. Procedurile cu curenţi de înaltă tensiune se izolează în încăperi distincte de celelalte proceduri; de asemeni procedurile bazate pe câmpuri electromagnetice vor avea aparatele instalate în camere individualizate protejate corespunzător. Încăperea pentru ultraviolete va fi închisă şi controlată în ce priveşte ozonarea aerului.

4.III.3.13.4. În compartimentul de hidroterapie se grupează următoarele unităţi:

Unităţile de hidrokinetoterapie se amplasează împreună într-o sală mare, încălzită şi ventilată corespunzător, prevăzută la intrare cu filtre-vestiar, closete şi duşuri pentru pacienţi precum şi o cameră cu grup sanitar pentru instructori. Bazinele mari vor avea scări şi rampe comode pentru acces, balustrade de protecţie la exterior, balustrade de susţinere la interior. Celelalte unităţi de hidroterapie se amplasează în spaţii boxate şi înseriate, accesibile pe o parte pentru pacienţi (prin intermediul boxelor de dezbrăcare) şi deservite pe cealaltă parte de personalul specializat.

5.III.3.13.5. Compartimentul de masoterapie se subîmparte în unitate pentru proceduri uscate şi unitate pentru proceduri umede (duş-masaj, masaj subaqual). Unitatea pentru proceduri umede se poate cupla cu celelalte unităţi de hidroterapie, unitatea pentru masaj uscat amplasându-se de regulă între compartimentul de hidroterapie şi cel de cultura fizică medicală. Masajul uscat se execută în boxe individuale înseriate, pe lângă care se prevede o cameră de odihnă pentru maseuri cu grup sanitar şi duş.

6.III.3.13.6. Compartimentul de pneumoterapie poate avea în componenţă o unitate de aerosoli, o unitate de inhalaţii, cameră pneumatică, o unitate de gimnastică respiratorie la aparate. Unitatea de aerosoli se organizează fie într-o încăpere boxată pentru proceduri individuale, fie într-o sală comună pentru mai mulţi pacienţi dacă se fac tratamente cu ultrasonoaerosoli. Unitatea de inhalaţii este asemănătoare celei pentru aerosoli. Camera pneumatică (barocameră) se dimensionează pentru un grup de 18-20 pacienţi, aşezaţi pe scaune. În cadrul compartimentului se mai prevăd staţii de lucru şi de odihnă pentru personalul medical, grupuri sanitare, boxe pentru lenjerie curată şi murdară, eventuale anexe tehnice pentru echipamente.

9.III.3.13.9. Compartimentul de psihoterapie şi ergoterapie (terapie operaţională) se adresează special pacienţilor ce efectuează tratamente dificile şi/sau de lungă durată fiind prezent la spitale de boli cronice, spitale pentru handicapaţi sau la spitale generale mari şi foarte mari care au secţii de acest fel, unitatea de psihoterapie are în componenţă cabinete pentru tratament individual, sală pentru psihoterapie de grup şi anexele respective pentru personal şi pacienţi: unitatea de terapie ocupaţională cuprinde un număr de săli-atelier specializate pentru diferite activităţi (lucru manual, desen-pictură, tâmplărie), camere pentru personal, depozite de materiale, grupuri sanitare.

10.III.3.13.10. În zona accesului în serviciul de fizioterapie şi recuperare medicală se amplasează secretariatul de programare şi luare în evidenţă, cabinetele pentru medicii de specialitate şi pentru asistenta şefă, garderoba pentru medicii ambulatori, vestiarele pentru personalul medical, depozitele de lenjerie şi cele pentru diferite produse farmaceutice necesare procedurilor. Spaţiile de odihnă post tratament pentru clienţi se pot amplasa centralizat (în zona intrării), pentru serviciile mici, sau pe grupe de compartimente, în cazul serviciilor amplu dezvoltate.

11.III.3.13.11. Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va asigura legăturile directe cu secţiile medicale de spitalizare (prin intermediul nodului de circulaţie verticală) şi cu zona de acces în sectorul ambulator. Nu se permite ca serviciul să fie traversat de circulaţia generală a spitalului. Dacă serviciul are în componenţă un compartiment de hidroterapie este recomandabilă amplasarea lui la nivelul inferior (demisol sau parter) respectiv peste subsolul tehnic prin care se trece distribuirea instalaţiilor şi vizitarea lor. Se poate adopta şi amplasarea serviciului pe două niveluri, caz în care la nivelul superior se amplasează compartimentele "uscate" (electroterapie, pneumoterapie, cultura fizică medicală, psihoterapie), asigurându-se o circulaţie verticală proprie (scară) între cele două niveluri.

SECŢIUNEA 14:III.3.14. Laboratorul de anatomie patologică şi prosectură

2.III.3.14.2. Cele două componente ce intră în structura serviciului, urmând a avea circuite interne relativ autonome sunt:

b)- laboratoare (histopatologie, histochimie, citologie).

4.III.3.14.5. Compartimentul laboratoare de anatomie patologică cuprinde:

5.III.3.14.6. Amplasarea serviciului se face în aşa fel încât să se asigure un acces direct din exterior pentru aparţinători şi preluarea cadavrelor.

La spitalele clinice mari şi la cele cu profil oncologic, unde secţiunea de laboratoare pentru determinări de ţesuturi la bolnavi este suficient de amplu, aceasta poate fi amplasată separat de restul serviciului în apropierea celorlalte laboratoare de analize medicale, a compartimentului de recoltări şi nu departe de blocul operator: în acest caz se va avea în vedere menţinerea unei bune comunicări cu prosectura şi restul laboratoarelor de anatomie patologică (eventual printr-o scară interioară dacă separarea s-a făcut pe verticală).

SECŢIUNEA 15:III.3.15. Serviciul de sterilizare centrală

1.III.3.15.1. În spitale activităţile de sterilizare se centralizează cu precădere în cadrul serviciului de sterilizare centrală, cu următoarele excepţii obligatorii:

2.III.3.15.2. Serviciul central de sterilizare va avea circuit închis, cu acces unic dinspre circulaţiile generale ale spitalului. În cazul în care se alipeşte blocului operator, mai poate avea o comunicare interioară cu circulaţiile acestuia (prin uşă în zona murdară şi prin ghişeu în zona curată a blocului).

3.III.15.4. Prelucrarea primară a materialelor nesterile este diferenţiată ca proceduri pentru diferitele categorii de materiale - instrumentar metalic, cauciucările, material moale - şi se desfăşoară în spaţii distincte (boxe, alveole, nişe).

4.III.3.15.5. "Zona fierbinte" poate fi alcătuită în două moduri:

6.III.3.15.7. Dimensionarea şi organizarea staţiei de sterilizare se va face funcţie de:

7.III.3.15.8. Serviciul de sterilizarea centrală se amplasează cât mai aproape de blocul operator (60-70% din capacitatea staţiei deservindu-i pe aceştia) şi trebuie să aibă legături cât mai directe cu serviciul ATI, blocul de naşteri, serviciul de urgenţe, laboratoarele de explorări funcţionale, secţiile medicale cu paturi. La spitalele cu profil chirurgical sau la cele generale cu procent mare de paturi de chirurgie, se recomandă alipirea staţiei de sterilizare la blocul operator, cu crearea unui circuit specializat pentru relaţia cu acesta. La spitalele generale mari şi foarte mari, dacă mărimea blocului operator o justifică, se recomandă prevederea unei staţii de sterilizare proprii blocului operator, separând activităţile de sterilizare pentru restul spitalului.

SECŢIUNEA 16:III.3.16. Farmacie

1.III.3.16.1. Serviciul asigura primirea, depozitarea şi controlul produselor farmaceutice fabricate industrial, prepararea unor medicamente, porţionarea şi reambalarea medicamentelor conform prescripţiilor medicale din spital. În funcţie de mărimea şi profilul spitalului, farmacia poate avea şi laborator de preparare a soluţiilor sterile injectabile, la spitalele cuplate cu dispensar policlinic sau la unele spitale de specialitate, farmacia asigură şi distribuirea medicamentelor ce se acordă gratuit.

3.III.3.16.3. Primirea produselor farmaceutice se face în camera de recepţie, unde se face şi depozitarea lor provizorie în vederea trierii şi controlului. Accesul se asigură direct din exterior şi se prevede cu rampă de descărcare. Camerele de depozitare se separă pe tipuri de produse farmaceutice:

5.III.3.16.5. Laboratorul pentru produsele sterile injectabile se proiectează conform Ord. Min. Sănătăţii nr. 120/1980. El se compune dintr-o suită de camere, ordonate tehnologic, ce alcătuiesc un circuit închis faţă de restul farmaciei. Spaţiile componente sunt: camera de spălare flacoane şi ustensile, boxa de spălare cu apă distilată, boxa de preparare a apei distilate, camera de preparare a soluţiilor sterile şi umplere a flacoanelor, camera de sterilizare, camera de control şi etichetare, depozitul frigorific pentru soluţiile injectabile (asigură rezerva spitalului pentru 30 zile). Accesul personalului în camera de preparare a soluţiilor sterile se face numai prin filtru, iar comunicarea dintre această cameră şi celelalte spaţii din fluxul de producţie se asigură prin ghişee.

8.III.3.16.8. Farmacia trebuie să aibă o bună legătură cu toate serviciile medicale ale spitalului, de aceea va fi cât mai uşor accesibilă dinspre nodul de circulaţie verticală. Pentru a permite accesul direct din exterior, amplasarea favorabilă este la parter sau la demisol (cu asigurarea luminării convenabile a spaţiilor de lucru). În cazul amplasării farmaciei la etajul 1, între spaţiul de recepţie accesibil din exterior şi restul farmaciei se va asigura o legătură directă, proprie, prin ascensor de materiale şi scară.

SECŢIUNEA 17:III.3.17. Blocul alimentar (bucătărie)

2.III.3.17.2. În cadrul blocului alimentar se diferenţiază sectoarele:

4.III.3.17.4. Spaţiile pentru depozitare produse alimentare nepreluate se vor dimensiona în funcţie de stocul necesar pentru fiecare categorie (la unele produse de bază se face aprovizionarea pentru durate de timp mai lungi, cu scopul de a avea asigurat stocul de rezervă pentru cazuri de dificultăţi de aprovizionare sau calamităţi).

5.III.3.17.5. Camerele pentru prelucrări primare vor fi minim două recomandabil trei (separat pentru legume, carne peşte, păsări). Ele se vor conecta direct cu spaţiile bucătăriei propriu-zise sau prin intermediul unui coridor intern "curat", neinterferat de circuitele de aprovizionare "murdare".

6.III.3.17.6. Modul de soluţionare a oficiului de distribuţie a mâncării depinde de sistemul adoptat pentru livrarea acestora la secţiile de spitalizare, astfel:

b)- din blocul alimentar, alimentele preparate se livrează gata porţionate pentru fiecare pacient, situaţie în care oficiul de distribuţie (sau bucătăria) se dotează cu o linie specială de porţionare tip catering;

10.III.3.17.10. Blocul alimentar se va amplasa în aşa fel încât legăturile acestuia cu secţiile de spitalizare sau cu cantina personalului să nu traverseze alte zone gospodăreşti pentru care cerinţele de igienă sunt mai puţin severe. Blocul alimentar se poate amplasa atât în clădirea principală a spitalului (la parter sau demisol), cu luarea măsurilor corespunzătoare privind protecţia spaţiilor spitaliceşti faţă de degajările de abur şi mirosuri (ventilaţie, sas-ecluză la accesul spre spital), fie într-o clădire separată, în care caz legătura cu spitalul se va asigura printr-un coridor închis.

SECŢIUNEA 18:III.3.18. Spălătoria

1.III.3.18.1. De regulă, spălătoria se organizează ca un serviciu unic pe spital pentru următoarele activităţi: primire, dezinfecţie, spălare, călcare, reparare, depozitare rufe. Pentru evitarea infecţiilor intraspitaliceşti, la organizarea spălătoriei se vor respecta următoarele:

3.III.3.18.3. Organizarea spaţiilor se face în flux continuu, după cum urmează:

SECŢIUNEA 19:III.3.19. Centrala pentru dezinfecţie paturi şi material sanitar

2.III.3.19.2. Calculul capacităţii de dezinfecţie se face în funcţie de profilul spitalului, capacitatea acestuia şi durata medie de spitalizare. Pentru spitalele generale se va lua în calcul un necesar zilnic de dezinfecţie de minim 5 % din numărul total de paturi.

3.III.3.19.3. Dezinfecţia se recomandă a se face în utilaje specializate (incinte etanşe) în care patul intră cu tot inventarul, iar formolizarea se realizează mecanizat şi programat. În absenţa acestor utilaje, dezinfecţia se va face cu aparatul de formolizare, în camere de vaporizare pentru paturi şi în camere de stropire pentru inventarul moale. Camerele vor avea o capacitate de maxim 15 paturi sau 15 seturi de inventar moale şi vor permite închiderea etanşă pe timpul formolizării.

4.III.3.19.4. Schema de organizare a spaţiilor va urmări fluxul tehnologic şi va separa complet circuitul murdar de cel curat, prin soluţionarea incintelor în sistem dublu serviciu. Se vor prevedea următoarele spaţii:

5.III.3.19.5. Centrala de dezinfecţie se amplasează la nivelurile inferioare ale clădirii (parter sau demisol) în cazul soluţiilor tip "monobloc", pe o circulaţie secundară, conectată cât mai direct la nodul principal de circulaţie verticală, luându-se măsurile corespunzătore pentru corecta ventilare şi izolare a spaţiilor în raport cu restul spitalului (încăperi tampon la uşile de acces în centrală). Nu se recomandă amplasarea centralei de dezinfecţie în pavilion (anexă) separat dacă nu se asigură o legătură închisă cu clădirea secţiilor de spitalizare.

SECŢIUNEA 20:III.3.20. Anexe comune pentru personalul spitalului

I._

1.III.3.20.1. Pentru o parte a personalului medical mediu şi ajutător, în apropierea zonei de acces a acestuia, se organizează grupuri de vestiare, separate pe sexe, prevăzute cu duşuri şi grupuri sanitare. Vestiarele se pot amplasa centralizat, pe corpuri de clădire sau pavilioane sau pe secţii şi servicii, în funcţie de opţiunea beneficiarului de folosinţă. Dimensionarea vestiarelor se va face în raport de capacitatea spitalului, de cifra personalului şi de modul de organizare medicală a spitalului; aceste date se vor preciza prin tema de proiectare.

2.III.3.20.2. Pentru personalul care ia masa în spital se va amenaja o cantină sau un restaurant cu autoservire. Amplasarea acestuia se va face în vecinătatea oficiului de distribuţie al blocului alimentar, fie la acelaşi nivel, fie la un nivel superior, legat prin ascensor pentru alimente şi/sau scară interioară. Capacitatea cantinei sau a restaurantului se va preciza în tema de proiectare. În absenţa cantinei, în spital se va amenaja cel puţin un bufet (snack-bar), eventual accesibil şi pentru vizitatori.

3.III.3.20.3. Pentru nevoile de studiu şi documentare medicală, în cadrul spitalelor se prevăd spaţii pentru biblioteca de specialitate cu sală de lectură, videotecă, iar la spitalele mari o sală pentru întruniri şi conferinţe, un studio de foto-film pentru înregistrarea pe peliculă a cazurilor medicale înainte şi după aplicarea tratamentelor, sisteme de vizionare a activităţii medicale prin televiziune cu circuit închis. Prin tema de proiectare se vor face precizări privind necesarul de spaţii şi capacitatea acestora.

II.MENŢIUNE: - Prezentarea cerinţelor funcţionale şi tehnologice s-a limitat numai la compartimentele şi serviciile cu specific medical, întâlnite curent în organizarea spitalelor.

SUBCAPITOLUL 4:III.4. INSTALAŢII ELECTRICE

SECŢIUNEA 1:III.4.1. INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT NORMAL ŞI PRIZE

1.III.4.1.1. Generalităţi

2.III.4.1.2. Iluminatul în încăperi pentru bolnavi (saloane cu paturi, rezerve)

3.III.4.1.3. Iluminatul în cabinete pentru consultaţii şi tratamente

6.III.4.1.6. Iluminatul în laboratoare

7.III.4.1.7. Iluminatul pe coridoare şi scări

SECŢIUNEA 2:III.4.2. INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT DE SIGURANŢĂ

1.III.4.2.1. Generalităţi

2.III.4.2.2. Iluminatul de siguranţă pentru continuarea lucrului se asigură în:

4.III.4.2.4. Iluminatul de siguranţă pentru veghe

SECŢIUNEA 3:III.4.3. INSTALAŢII ELECTRICE DE FORŢĂ ŞI AUTOMATIZARE

SECŢIUNEA 4:III.4.4. INSTALAŢII DE TELEFONIE ŞI TERMINALE CALCULATOR

SECŢIUNEA 5:III.4.5. INSTALAŢII DE RECEPŢIE COLECTIVĂ Rtv

SECŢIUNEA 6:III.4.6. INSTALAŢII DE TELEVIZIUNE ÎN CIRCUIT ÎNCHIS

SECŢIUNEA 7:III.4.7. INSTALAŢII DE SEMNALIZARE SORĂ - BOLNAV

SECŢIUNEA 8:III.4.8. INSTALAŢII INTERIOARE PENTRU CEASURI ELECTRICE

SECŢIUNEA 10:III.4.10. INSTALAŢII PENTRU SEMNALIZARE ÎN CAZ DE INCENDIU

SECŢIUNEA 12:III.4.12. CENTRALA INFORMATICĂ GESTIONARE DATE, RAPORTURI ÎNTRE SPITALE, RAPORTURI ÎNTRE SPITAL ŞI MEDICII LOCALI.

SECŢIUNEA 13:III.4.13. INSTALAŢII DE PROTECŢIE

2.III.4.13.2. Protecţia împotriva tensiunilor accidentale de atingere

3.III.4.13.3. Protecţia împotriva trăsnetului

4.III.4.13.4. Priza de pământ

SECŢIUNEA 14:III.4.14. ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ

1.III.4.14.1. Categorii de receptoare

2.III.4.14.2. Alimentarea cu energie electrică din SEN

III.4.14.2.3.În cazul unităţilor spitaliceşti cu peste 400 de paturi şi activităţi multiple (policlinică, baze de tratament, radiologii, radioscopii, computer tomograf) se recomandă ca alimentarea cu energie electrică să se facă prin posturi de transformare cu trei unităţi. La secţiile de bare centrale ale tabloului general se racordează numai receptoarele cu regim de şocuri (radiologie, radioscopie, computer tomograf etc.), transformatorul care alimentează aceste secţii de bare, putând fi oricând rezervă a celorlalte două transformatoare.

3.III.4.14.3. Alimentarea cu energie electrică din surse proprii

SUBCAPITOLUL 5:III.5. INSTALAŢII DE ALIMENTARE CU APĂ, CANALIZARE, TEHNICO-SANITARE

SECŢIUNEA 1:III.5.1. INSTALAŢII INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE

1.III.5.1.1. Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească sunt:

2.III.5.1.2. Instalaţii de apă rece

3.III.5.1.3. Instalaţii de apă caldă şi recirculare

4.III.5.1.4. Instalaţii de apă pentru combaterea incendiilor

5.III.5.1.5. Instalaţii de canalizare menajeră

III.5.1.5.3.Colectoarele principale se montează în subsolul tehnic, cu pante corespunzătoare diametrelor sau în cazuri speciale, îngropate în canale sub pardoseală, amplasate pe trasee în afara spaţiilor în care se desfăşoară activităţi medicale: la montarea în canale se vor prevedea capace pentru vizitare şi piese de curăţire în dreptul zonelor de schimbare a direcţiei şi a celor de racord cu coloanele principale; în clădirile spitaliceşti nu se vor monta colectoare de canalizare direct în pământ.

6.III.5.1.6. Instalaţii de canalizare pluvială

III.5.1.6.1.Instalaţia interioară de canalizare pluvială se va separa complet de celelalte sisteme de canalizare interioară; ea va asigura preluarea apelor meteorice de pe traseele circulabile sau necirculabile ale clădirilor spitaliceşti în condiţii de deplină siguranţă pentru spaţiile pe care le traversează. Alegerea tipului de receptor de terasă se face în funcţie de felul terasei (circulabilă sau necirculabilă) şi de alcătuirea ei (structura şi dimensiunile straturilor componente, tipul de hidroizolaţie).

7.III.5.1.7. Canalizarea apelor uzate acide

Laboratoarele curente din structura spitalelor de reţea nu deversează ape a căror concentraţie în produse chimice să necesite o tratare specială înainte de deversarea în canalizarea publică, întrucât este suficientă diluţia ce se realizează în canalizarea incintei prin amestecul cu canalizările menajere din spital. Pentru laboratoarele speciale sau cele aferente sectorului de cercetare se va analiza necesitatea prevederii unor staţii de neutralizare în funcţie de produşii utilizaţi.

8.III.5.1.8. Canalizarea apelor uzate radioactive (efluenţi radioactivi)

9.III.5.1.9. Instalaţii de apă tratată

10.III.5.1.10. Dotarea cu obiecte sanitare, armături şi accesorii

III.5.1.10.6.O dotare aparte o constituie spaţiul sanitar pentru spălare ploşti şi oliţe. Se va prevedea un asemenea spaţiu pentru fiecare unitate de îngrijire. Acesta se echipează cu: closet sau vidoar, cadă mică sau spălător pentru dezinfecţie, lavoar, rastel pentru uscare; cada pentru dezinfecţie poate fi înlocuită cu un aparat special de sterilizare-dezinfecţie alimentat cu abur de medie presiune. În secţiile de spitalizare ploscarul se cuplează cu boxa pentru curăţenie, utilizând aceleaşi obiecte sanitare. Pentru alte sectoare din spital boxa de curăţenie se echipează în funcţie de necesităţile serviciilor respective: numai cu chiuvetă, sau cu lavoar şi cadă.

11.III.5.1.11. Dotări speciale pentru laboratoare şi tratamente

12.III.5.1.12. Dotări pentru spălătorii

13.III.5.1.13 Dotări pentru bucătării

14.III.5.1.14. Dotări pentru biberonării (bucătării de lapte)

15.III.5.1.15. Dotări pentru staţii de sterilizare şi dezinfecţie

III.5.1.15.1.În staţiile de sterilizare centrale sau locale se prevăd aparate de sterilizare umedă (tip autoclav), de sterilizare uscată (tip pupinel) sau de sterilizare chimică, la rece (aparate cu oxid de etilenil). Acestea pot fi cu serviciul pe o parte sau pe două părţi opuse, alegerea unuia sau altuia din tipuri fiind dependentă de soluţia tehnologic-arhitecturală adoptată. Aparatele de sterilizare tip autoclav se alimentează cu abur de medie presiune distribuit centralizat sau cu abur produs de generatorul propriu acţionat electric. Pupinelele se alimentează cu curent electric. Aparatele de sterilizare la rece nu se produc în ţară. Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi se fac în concordanţă cu instrucţiunile tehnice ale furnizorului.

SECŢIUNEA 2:III.5.2. INSTALAŢII ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE EXTERIOARE

1.III.5.2.1. Alimentarea cu apă se face de regulă de la reţeaua publică din zonă. Calitatea apei va trebui să corespundă prescripţiilor STAS 1342-91.

2.III.5.2.2. Canalizări exterioare şi instalaţii de preepurare a apelor uzate

III.5.2.2.1.Apele uzate evacuate din spitale sunt: menajere obişnuite (de la grupurile sanitare), menajere cu nisip, pământ şi grăsimi (de la bucătărie şi spălătorie), acide (de la laboratoare), radioactive (laboratoarele de medicină nucleară), contaminate cu agenţi patogeni (secţii de boli infecţioase şi laboratoare de bacteriologie), pluviale. Acestea, colectate prin reţele interioare separate, se evacuează în reţeaua de canalizare a incintei după tratarea prealabilă a celor care nu corespund prevederilor normativului C 90/1983.

SUBCAPITOLUL 6:III.6. INSTALAŢII DE VENTILARE ŞI DE TRATARE A AERULUI

SECŢIUNEA 1:III.6.1.

- realizarea unei circulaţii controlate şi restrictive a aerului în clădiri sau în zone de clădiri, numai de la spaţii cu niveluri mai ridicate de puritate a aerului şi/sau cu potenţial mai scăzut de poluare-contaminare, spre spaţii cu niveluri mai scăzute de puritate a aerului şi/sau cu potenţial mai ridicat de poluare-contaminare şi spre exteriorul spaţiilor avute în vedere; controlul circulaţiei aerului se realizează prin stăpânirea debitelor de aer instalate şi a regimurilor de presiuni diferenţiale între spaţii adiacente, sub o strictă monitorizare în zonele critice;

- controlul poluării exterioare datorate evacuărilor de aer viciat, prin măsuri de protecţie ce se stabilesc în funcţie de caracteristicile emanaţiilor poluante şi de parametrii elementelor ce trebuiesc protejate, în relaţie cu tipul de protecţie ce poate fi asigurat, în condiţiile specifice ale zonei, inclusiv meteorologice - prin diluţie, cu amplasarea gurilor de evacuare aer la distanţă faţă de elementele de protejat, prin filtrare de tip adecvat emanaţiilor poluante etc. - asigurarea unei funcţionări cât mai economice în condiţiile impuse. Sarcinile instalaţiilor sunt evident dependente atât de nivelurile exigenţelor interioare cât şi de condiţiile exterioare - regim de înălţime al clădirii spitaliceşti, regim al curenţilor de aer (direcţie, intensitate, dinamică a vânturilor), amplasament faţă de clădiri vecine, nivel de poluare al zonei, nivel de zgomot al zonei, etc.

SECŢIUNEA 2:III.6.2.

SUBSECŢIUNEA 0:

SUBSECŢIUNEA 1:III.6.2.1. SPAŢII CU SPECIFIC SPITALICESC

a)Clasele de încăperi I şi II grupează încăperile cu pretenţii deosebit de ridicate şi respectiv ridicate privind lipsa de germeni - concentraţii de 110 germ/mc şi respectiv sub 200 germ/mc, încăperi care constituie nucleele de spaţii cu funcţiuni medicale critice în cadrul unităţilor spitaliceşti:

1.a.1. Pentru încăperile din aceste două clase instalaţiile de tratare specială a aerului sunt indispensabile: instalaţiile vor funcţiona fără recirculare de aer - aer introdus 100% aer exterior, cu debite de aer peste nivelurile minime recomandate, vor fi echipate pentru realizarea în încăperi a unor temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate şi pentru filtrarea aerului în 3 trepte, din care ultima treaptă, a III-a, prin filtru tip HEPA sau superior; amplasarea filtrelor: - tr. I-a în amonte de unitatea de tratare primară a aerului, - tr. a II-a după ventilatorul de introducere a aerului, - tr. a III-a cât mai aproape de gurile de introducere a aerului în încăperea servită. Echipamentul instalaţiilor va cuprinde obligatoriu aparatura destinată recuperării de căldură din aerul evacuat la exterior pentru tratarea (primară) a aerului proaspăt introdus, aparatura de reglare pentru menţinerea unor regimuri de debite constante de aer de introducere indiferent de stările, monitorizate de altfel în cadrul unor domenii prescrise, de colmatare ale filtrelor din cele 3 trepte de filtrare şi aparatura de reglare pentru menţinerea unor niveluri de suprapresiune în încăperile cu pretenţii mai ridicate de puritate a aerului faţă de spaţii cu pretenţii mai scăzute din cadrul zonei controlate sau din exteriorul ei.

2.a.2. Se recomandă realizarea, pe grupe de funcţiuni pentru încăperi compatibile d.p.d.v. al condiţiilor necesare în exploatare şi pentru evitarea riscurilor de contaminare, de sisteme centralizate pentru vehicularea şi tratarea "primară" a aerului de introducere - filtrare tr. I-a, recuperare de căldură, preîncălzire, umidificare cu abur, răcire-dezumidificare, eventual reîncălzire, reglare debit, atenuare zgomot şi filtrare, - tr. a II-a; sistemele cuprind distribuţii secundare de tubulatură la/de la încăperi sau grupe de încăperi cu tratări "secundare" ale aerului de introducere - reglare debit, atenuarea acustică, eventual reîncălzire şi filtrare tr. a III-a.

4.a.4. Pentru încăperile destinate pacienţilor cu cerinţe speciale de asepsie - (unităţi pentru arşi grav, imunosupresaţi, pacienţi sub chimio- sau radioterapie, pacienţi cu transplanturi de organe, etc.) s-au dezvoltat echipamente modulate specializate pentru introducerea, prin tehnica "curent laminar" în special vertical - de la tavane, a aerului tratat "final"; condiţiile de microclimat şi de viteză a aerului în zona de şedere a pacienţilor se adaptează condiţiilor admisibile de confort specifice.

5.a.5. Pentru sălile de operaţii se pot utiliza de la caz la caz, echipamente specializate de introducere a aerului tratat "final" pentru obţinerea unor condiţii de asepsie adecvate tipurilor de intervenţii chirurgicale; în sensul crescător al condiţiilor de asepsie pe care le pot asigura, aceste sisteme de introducere sunt:

În afara perioadelor de utilizare a blocurilor de operaţii se recomandă ţinerea în funcţiune a sistemelor respective de ventilare cu reducerea debitelor de aer de introducere şi de evacuare la 50% din debitele de aer nominale, iar d.p.d.v. tratare aer fără răcire şi umidificare, numai cu eventuala încălzire la nivel mai redus; se consideră necesară asigurarea acestui regim redus de funcţionare şi în caz de cădere a alimentării electrice de bază, prin alimentarea electrică de avarie.

6.a.6. La executarea instalaţiilor se vor avea în vedere următoarele:

b)Clasa de încăperi III cuprinde încăperi destinate unor activităţi specific spitaliceşti de o mare diversitate, dar cu pretenţii considerate normale d.p.d.v. al igienei de spital, cu referire la lipsa de germeni - concentraţii sub 500 germ/mc; în această clasă sunt cuprinse marea majoritate a încăperilor din unităţile spitaliceşti.

1.b.1. Secţiile de spitalizare inclusiv obstetrică-ginecologie şi pediatrie, cuprind saloane, camere de zi şi de luat masa, camere de examinare şi de tratament, băi şi grupuri sanitare etc.; nu se cuprind încăperile incluse în clasele I şi II şi nici cele incluse în clasa IV-a (boli infecţioase şi medicină nucleară).

În cazul unor exigenţe complexe se prevăd sisteme de tratare a aerului pe grupe de încăperi compatibile d.p.d.v. al condiţiilor de exploatare şi cu evitarea riscurilor de contaminare; este necesară satisfacerea cerinţelor de împrospătare a aerului, cu evacuarea completă la exterior a aerului viciat din încăperile cu potenţial ridicat de poluare (grupuri sanitare, băi, cabine de dezbrăcare, dar şi rezerve septice, eventuale camere pentru fumători, etc.); debitele de aer proaspăt vor compensa evacuările de aer viciat şi vor satisface cel puţin nivelurile minime recomandate; în rest, recircularea de aer este posibilă fie în cadrul încăperilor prin eventuale aparate locale (de climatizare) combinate cu un sistem central de introducere aer proaspăt tratat şi de evacuare aer viciat, fie în cadrul unui sistem central cu grup de tratare - introducere de aer amestecat exterior/recirculat şi cu două grupuri de evacuare de aer din încăperi; un grup este destinat evacuării la exterior a aerului provenit din încăperile cu poluare puternică, iar celălalt grup este destinat recirculării şi/sau evacuării la exterior a aerului provenit din încăperile cu niveluri reduse de poluare.

Sistemelor de tratare a aerului, destinate încăperilor pentru pacienţi, le revine şi sarcina asigurării unor niveluri controlate de temperatură şi de umiditate relativă a aerului în încăperi, în concordanţă cu nevoile specifice ale actului medical. Bine utilizată climatizarea spitalicească în încăperile cu pacienţi constituie un factor de tratament. Se recomandă în spitalele clinico generale umidităţi relative ale aerului, între 30% şi 60% pentru temperaturi între 22°C şi 26°C: condiţii excesive de umezeală dar mai ales de uscăciune reprezintă factori majori de risc pentru persoanele bolnave.

Sistemele centrale de tratare a aerului vor fi echipate pentru realizarea în încăperi a unor temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate, pentru recuperarea de căldură din aerul evacuat la exterior, pentru filtrarea aerului în 2 trepte (filtrul tr. I-a în amonte de procesele de tratare a aerului după eventualul amestec aer proaspăt/aer recirculat, iar filtrul tr. a II-a după ventilatorul de introducere a aerului - filtru de tip fin - EU 7 sau superior) pentru menţinerea unor regimuri de debite constante şi pentru monitorizarea stărilor de colmatare ale filtrelor. Se va urmări menţinerea regimurilor prescrise de presiune diferenţială între diversele spaţii. Faţă de spaţiile comune (coridoare, holuri) încăperile cu potenţial poluant scăzut (saloane bolnavi, camere de zi, camere medici şi personal, camere de examinare şi tratament, etc.) trebuie să fie menţinute într-un regim scăzut de suprapresiune, iar încăperile cu potenţial poluant mai ridicat (oficii şi camere de luat masa, rezerve septice, camere fumători, grupuri sanitare, băi, etc.) trebuie să fie menţinute într-un regim scăzut de depresiune. Se recomandă să existe posibilităţi de reglare a temperaturii în fiecare încăpere (de staţionare îndelungată) de spitalizare sau pe ansambluri funcţionale reduse (module).

2.b.2. Sectorul ambulator

Încăperile au potenţial redus de poluare în condiţii obişnuite. Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile. În cazul unor exigente complexe care determină dotarea cu astfel de instalaţii se preferă sistem centralizat de tratare - introducere a aerului proaspăt cu unităţi locale (de climatizare) în încăperi, funcţionând cu recirculare de aer: sistemul asigură evacuarea la exterior a aerului viciat preluat de la cabina de dezbrăcare, grupuri sanitare, etc. Sunt valabile cele indicate la pct. b.1. cu simplificările aduse de nivelurile mai reduse de poluare şi de necesităţile mai reduse de aer proaspăt. Controlul circulaţiei aerului între încăperi, este mai puţin strict: este necesară menţinerea unui regim de suprapresiune în încăperile de consultaţii şi tratament faţă de spaţiile învecinate.

3.b.3. Serviciul de explorări funcţionale şi camere de recoltări pentru laboratoarele de analize medicale.

Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile cu excepţia spaţiilor de endoscopie şi de tomografie computerizată cu rezonanţă magnetică (RMN) care pun unele probleme specifice: restul spaţiilor deşi destinate unor explorări şi tehnici foarte variate pentru care sunt dotate cu aparatură specială eventual foarte sofisticată, pot fi asemănate cu încăperile de la pct. b.2. şi pot primi rezolvări similare pentru dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a aerului; se atrage atenţia asupra necesităţilor de constanţă a temperaturii şi de lipsă de curenţi de aer care sunt specifice tehnicilor de tomografie.

- spaţiile de endoscopie sunt destinate unor tehnici care cuprind intervenţii chirurgicale; funcţie de organizarea spaţiilor, ca semn al asigurării unor condiţii de asepsie mai ridicate, se rezolvă şi dotarea cu instalaţii de specialitate; în cazul unor cerinţe de asepsie mai ridicată, echiparea va cuprinde o unitate locală specială funcţionând cu niveluri ridicate de debite de aer prin utilizarea de aer de recirculare amestecat cu aer proaspăt preluat din sistemul central la care se racordează; unitatea locală introduce aerul tratat conform necesităţilor, în spaţiile servite, prin filtre de eficienţă ridicată.

- spaţiile RMN cuprind camera de investigaţii, camera de comandă, camera tehnică şi alte încăperi anexe sau pentru pacienţi; funcţie de nivelul intensităţii câmpului magnetic utilizat - condiţiile de amplasare, lucrările de amenajare şi dotarea cu echipament tehnologic, dar şi cu instalaţii utilitare, sunt diferite; în general furnitura de echipament tehnologic cuprinde şi echipamentul de răcire a magnetului şi a spaţiului tehnic dar nu şi generatorul de agent de răcire, care este bine să fie independent de instalaţiile de apă răcită ale clădirii spitalului. Climatizarea camerelor de investigaţii şi de comandă se realizează printr-o unitate de tratare - introducere a aerului; unitatea funcţionează cu aer recirculat amestecat cu aer proaspăt preluat prin racordare de la sistemul centralizat. Utilizarea instalaţiilor criogenice de răcire la intensităţi ridicate ale câmpului magnetic face necesară asigurarea unei ventilări mecanice de avarie a camerei tehnice.

4.b.4. Serviciul de Roentgen diagnostic

5.b.5. Compartimentul de epurare renală (Hemodializă)

Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile, dar în condiţiile unor exigenţe sporite, camerele de pacienţi supuşi procedurilor de hemodializă necesită păstrarea parametrilor de microclimat între limite convenabile - temperaturi între 22°C şi 26°C cu umidităţi relative între 30% şi 60%; aceasta presupune realizarea unor instalaţii cu unităţi locale funcţionând cu recirculaţie de aer, necesarul de aer proaspăt fiind preluat dintr-un sistem centralizat ce asigură şi evacuarea aerului viciat din grupuri sanitare, duşuri, spaţiu tehnic, etc. Acelaşi tip de instalaţii poate servi şi restul încăperilor cu "ocupanta" - pentru personal, pentru pacienţi, etc.

6.b.6. Compartimentul de radioterapie (iradiere cu energii înalte)

Datorită modului specific de amplasare şi de amenajare, dar şi datorită cerinţelor echipamentului tehnologic, instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile. Instalaţiile se pot rezolva prin sisteme centralizate cu control zonal al temperaturii, funcţionând cu aer proaspăt în amestec cu aer recirculat; nivelurile minime de aer proaspăt se stabilesc funcţie de specificul tehnicii de iradiere. Traversările pereţilor camerelor de tratament de către tubulatură trebuie amplasate şi amenajate în aşa fel încât să nu afecteze rolul de radioprotecţie al pereţilor.

7.b.7. Sectorul de analize medicale

Laboratoarele de analize medicale formează un ansamblu aparte, izolat de circuitele comune ale unităţilor spitaliceşti şi accesibil numai personalului propriu; această izolare avantajează rezolvarea problemelor specifice de ventilare. Activităţile sunt organizate pe unităţi şi module funcţie de natura lor, în care operaţiile cu potenţial ridicat de poluare-contaminare se localizează precis şi se tratează specific în cadrul conceptului acceptat de continuă evoluţie a tehnicilor medicale de diagnostic.

- în laboratoarele cu specific biochimic - biologic operaţiile cu degajări notabile de noxe chimice, inclusiv mirosuri dezagreabile se desfăşoară în nişe de tip spitalicesc al căror număr, amplasare şi substanţe de lucru (excluse substanţe explozive) sunt precizate în tema de tehnologie medicală; evacuarea debitelor necesare de aer viciat se realizează prin ventilatoare amplasate la gurile de exhaustare la exterior pentru a păstra tubulatura de racordare la nişe în depresiune; materialele din care se realizează instalaţiile trebuie să aibă rezistenţa mecanică şi protecţia anticorozivă necesare; camerele de lucru cu nişe trebuie menţinute în depresiune faţă de spaţiile adiacente.

Instalaţiile de ventilare indicate mai sus sunt indispensabile pentru laboratoarele de analize medicale; instalaţiile de evacuare a aerului viciat sunt însoţite de instalaţii de introducere, în compensare, de aer tratat. În situaţiile în care există exigenţe sporite se prevăd sisteme de tratare a aerului care pe lângă sarcinile de ventilare indicate mai sus, sunt destinate şi controlului unor condiţii mai pretenţioase de microclimat şi a unor bilanţuri de aer la scara întregului sector. Se vor folosi posibilităţile de recirculare a aerului la nivelul încăperilor, cu posibilităţi de recuperare de căldură din aer de evacuare pentru tratare "primară" a aerului de introducere.

8.b.8. Sectorul de anatomie patologică

Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuărilor de aer viciat de la nişele de laborator utilizate, evacuării de aer de tip general din camerele fără nişe, dar cu degajări de mirosuri neplăcute şi introduceri, în compensare, de aer proaspăt tratat; ventilatoarele de evacuare aer de la nişe sunt amplasate la gurile de refulare la exterior pentru ca tubulatura de racordare la nişe să fie menţinută în depresiune; tubulatura va avea rezistenţa anticorozivă necesară. Instalaţiile de introducere aer vor funcţiona fără recirculare de aer.

10.b.10. Staţia de dezinfecţie paturi

11.b.11. Serviciul de sterilizare centrală

Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate exhaustării nocivităţilor - căldură şi abur din zona sterilizatoarelor termice (pupinele şi autoclave) şi emanaţii nocive (etilenglicol, etc.) din zona sterilizatoarelor chimice, dar şi introducerii în compensare de aer proaspăt tratat; sterilizatoarele chimice se racordează la exterior prin tubulatura pentru exhaustarea emanaţiilor de noxe. Instalaţiile realizează regimuri de suprapresiune relativă prin introduceri preferenţiale de aer în zonele curate, faţă de evacuările de aer în special din zonele cu degajări de nocivităţi. În ansamblu, serviciul de sterilizare este menţinut în regim neutru d.p.d.v. al presiunii comparativ cu spaţiile adiacente. Spaţiile locale de spălare-sterilizare sunt destinate blocului operator (eventual), secţiilor obstetrică şi pediatrie - biberonerie şi altor secţii de spitalizare, laboratoarelor de analize medicale (în special bacteriologic) şi farmaciei; se prevăd instalaţii de evacuare a aerului funcţie de tipul de echipament.

12.b.12. Serviciul de fizioterapie şi recuperare medicală

13.b.13. Serviciul farmacie

Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în condiţii funcţionale obişnuite: se realizează instalaţii de climatizare în cazul unor exigenţe speciale privind controlul condiţiilor de microclimat şi în sezonul cald. În cazurile singulare în care se prepară soluţii injectabile operaţiile specifice se realizează în "spaţiile curate" de clasa 10² (conf.Fed.Std.209 D) ale unor echipamente tehnologice - nişe sau baldachine având "curent laminar" nu se pune problema realizării unor spaţii curate de mari dimensiuni, nici măcar la nivelul claselor 10⁴ sau 10⁵ (conf.Fed.Std.209 D) ca loc de amplasare a echipamentelor mai sus menţionate în cazul laboratoarelor farmaceutice spitaliceşti.

c)Clasa de încăperi IV cuprind încăperi destinate unor acuităţi cu potenţial ridicat şi permanent de contaminare, deşi cu necesităţi de puritate a aerului normale.

1.c.1. Secţiile de boli infecţioase

Secţiile de spitalizare destinate bolilor infecţioase au structurile modulate ca şi secţiile normale de spitalizare, completate uneori cu laboratoare de analize medicale specifice, dar sunt distincte şi izolate în cadrul unităţilor spitaliceşti. Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile pentru menţinerea unor regimuri de depresiune controlată a secţiilor de ansamblu faţă de vecinătăţi şi a încăperilor cu potenţial mai ridicat de poluare faţă de restul încăperilor din secţii prin evacuări preferenţiale de aer din încăperile din prima categorie - băi şi grupuri sanitare, laboratoare (eventual) etc.; introducerea de aer proaspăt tratat asigură debitele de aer minime necesare cu respectarea condiţionărilor enunţate. În cadrul unor exigenţe sporite instalaţiile de tratare a aerului pot asigura şi controlul condiţiilor de microclimat în sezonul cald în încăperile servite.

2.c.2. Serviciul de medicină nucleară

d)Măsuri specifice instalaţiilor aferente spaţiilor spitaliceşti

SUBSECŢIUNEA 2:III.6.2.2. SPAŢII FĂRĂ SPECIFIC SPITALICESC

a)Spaţii gospodăreşti - din această categorie, inclusiv instalaţiile care le servesc, sunt lipsite în principiu de specific spitalicesc, dar sunt prevăzute cu măsuri tipice suplimentare de igienă.

1.a.1. Bucătăria se dotează cu sistem de ventilare specific prin care aerul viciat este aspirat de la utilajele bucătăriei calde, patiseriei etc. prin hote sau dispozitive de aspiraţie având filtre de grăsimi, de la spălătoarele de vase şi de veselă prin hote fără filtrare şi din restul spaţiilor de preparare prin grile - în sistem general; aerul este exhaustat la exterior de preferinţă peste nivelul acoperişului iar tubulatura de evacuare pe al cărui traseu sunt montate ventilatoare, este de dorit să aibă un traseu continuu ascendent pentru a asigura pe cale naturală un nivel de ventilare mai slabă, dar suficientă în anumite perioade; aerul de evacuare nu se recirculă.

2.a.2. Spălătoria cu uscătorie şi călcătorie se dotează cu un sistem de ventilare în care evacuările de aer specific locale - de la echipamente tehnologice cu degajări mari de căldură umedă, se completează cu evacuări de aer tip general - de la încăperi cu potenţial de poluare - ridicat - camere pentru rufe murdare, camere de înmuiere, etc. Modul în care se realizează exhaustările de aer la exterior mai centralizat sau mai local, depinde de utilizarea sau nu a recuperării de căldură; evacuările de aer de la unele echipamente tehnologice se realizează cu ventilatoare proprii, iar de la celelalte, indiferent că au racorduri speciale de aspiraţie sau le trebuie amenajate guri sau chiar hote de aspiraţie deasupra, aerul este evacuat prin ventilatoare, cu filtre de scame în amonte, montate pe sisteme individuale sau comune de tubulatură: evacuările de aer de la încăperile murdare se realizează similar - prin ventilatoare pe sisteme comune de tubulatură.

e)Spaţiile de funcţiuni asociate de învăţământ, de cercetare, etc., cuprind atât spaţiile pentru care instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului pot fi strict necesare având un specific funcţional deosebit - laboratoare cu niveluri de exigenţă chiar sporită faţă de cele spitaliceşti, biobaza cu cerinţe speciale de asepsie ("germfree") etc., cât şi spaţii ce se pot dota cu instalaţii de ventilare-climatizare pentru asigurarea unui nivel ridicat de confort - săli de cursuri, puncte de documentare, aula pentru întruniri, etc.

SUBCAPITOLUL 7:III.7. INSTALAŢII TERMICE

În unităţile spitaliceşti instalaţiile termice trebuie să corespundă unor niveluri superioare de performanţă având în vedere rolul lor important în funcţii igienice, dar şi curative de bază - pentru condiţii de microclimat adecvate, pentru spălări şi sterilizări termice, dar şi pentru prepararea hranei, etc. Cerinţele de siguranţă în exploatare se impun având în vedere accentuata vulnerabilitate fizică şi psihică a persoanelor bolnave. Se are în vedere, în special pentru activităţi vitale, asigurarea funcţionării instalaţiilor fără întrerupere la nivelurile de satisfacere a cerinţelor de consum - în principal prin capacităţi de rezervă în dotarea surselor termice. În cadrul spaţiilor destinate activităţilor medicale şi complementare (conform III.6.2.1.) cerinţa generală de asigurare a condiţiilor de igienă capătă un criteriu foarte strict de clasificare a încăperilor prin pretenţiile de asepsie - lipsa de germeni, care trebuie satisfăcute. Instalaţiilor termice aferente acestor încăperi li se impun caracteristici constructive şi funcţionale cu atât mai stricte cu cât şi pretenţiile de asepsie sunt mai ridicate (vezi tabel 1 în anexa la cap. V.4(A).2).

SECŢIUNEA 1:III.7.1. INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ

1.III.7.1.1. Pentru spaţiile cu specific spitalicesc (conform III.6.2.1.) având condiţii cel puţin normale de asepsie sau în spaţii cu potenţial ridicat de contaminare, încălzirea se poate realiza atât prin instalaţii dotate cu elemente statice de încălzire funcţionând cu apă caldă de temp. max. 85°C şi cu buna accesibilitate pentru eventuale curăţiri şi decontaminări, cât şi prin instalaţii de încălzire cu aer cald. Pe măsura creşterii pretenţiilor de asepsie ale spaţiilor se impun restricţii în ceea ce priveşte utilizarea convecţiei forţate cu recircularea aerului, dar şi a tipului constructiv de elemente încălzitoare; pentru încăperile cu pretenţii deosebite de asepsie din clasele I şi II (tabel 1/anexa cap. 4(A).2 şi pct. III.6.2.1.a.) instalaţiile de încălzire centrală pot fi dotate cu corpuri convectoare de încălzire, dar se recomandă sisteme radiante de tavan care reduc la minim curenţii convectivi ce pot ridica şi circula praful.

a)Sistemele de suprafeţe statice de încălzire, pot acoperi nevoile de încălzire integral sau funcţionează în combinaţie cu sisteme centralizate de ventilare-tratare aer:

- Sistemele având suprafeţe radiante de tavan se utilizează în spaţii cu pretenţii ridicate de asepsie şi de confort; suprafeţele radiante realizate modular cu serpentine în tavan, funcţionează cu apă caldă de temp. max. 60°C sau mai redusă funcţie de temp. max. admisibile a tavanului din considerente de confort (la capetele oamenilor) dar şi a materialelor utilizate (conducte şi elemente ale tavanului); se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi agrementate tehnic.

b)Sistemele de încălzire cu aer cald reprezintă în fapt instalaţiile de ventilare-tratare aer ce dotează respectivele spaţii (pct. III.6.).

Punctele termice de preparare-distribuire secundară sunt dotate pe grupurile distincte de distribuţie cu armături de închidere, de dezaerisire şi de golire şi eventual cu armături de reglare, cu pompe de circulaţie (posibile diafragme) cu armături de reţinere şi cu aparatura de măsură şi de control. Echiparea indicată trebuie să asigure, eventual automat, regimurile de debite şi de presiuni cu nivelurile de temperatură necesare la echipamentele locale de încălzire în condiţiile unei bune stabilităţi hidraulice, dar şi în condiţii normale şi sigure de supraveghere a funcţionării. Reglarea automată a grupurilor de distribuţie-pompare se realizează fie de tip calitativ prin control al temperaturii de plecare funcţie de temperaturile exterioare cu eventualele ajustări programate, fie de tip cantitativ prin control al regimului de debite de diferenţe de presiune de plecare (distribuitor-colector) menţinute constante; reglarea de tip calitativ asigură condiţiile bune de reglare pentru consumatori dotaţi cu ventile automate de reglare cu 3 racorduri, iar reglarea de tip cantitativ asigură condiţii bune de reglare, pentru consumatori dotaţi cu ventile automate de reglare cu 2 racorduri.

SECŢIUNEA 2:III.7.2. INSTALAŢII TERMICE AFERENTE BATERIILOR DE ÎNCĂLZIRE AER

Instalaţiile au sarcina alimentării cu agent termic a bateriilor de încălzire a aerului din cadrul sistemelor de ventilare-tratare aer. Agentul termic utilizat este în general apa caldă cu temperaturi până la 115°C; apa supraîncălzită, când este disponibilă de la o sursă termică primară, este limitată ca utilizare la instalaţii aferente spaţiilor nemedicale - fără pacienţi, etc.; aburul nu se utilizează deoarece este greu reglabil şi de asemeni este limitat ca utilizare la instalaţii aferente spaţiilor gospodăreşti etc.

1.III.7.2.1. Instalaţiile de distribuţie a apei calde pentru ventilare sunt distincte de cele pentru încălzire centrală din punctul din care fiecare capătă prin tratare distinctă caracteristici funcţionale - regimuri de temperatură sau de debit-presiune, incompatibile cu necesităţile celorlalte instalaţii, acest lucru se poate întâmpla la sursa termică sau în puncte de preparare-distribuire secundare menţionate la III.7.1.3.

Racordurile la fiecare baterie sunt dotate cu armături de închidere, de reglare automată, de dezaerisire şi de golire, cu aparatura de măsură şi control; funcţie de regimurile de presiune, de modurile de reglare şi de necesităţile funcţionale se prevăd sau nu pompe de circulaţie cu armături de reţinere pentru fiecare baterie; în general se echipează cu pompe proprii bateriile de preîncălzire cu pericol de îngheţ, iar pentru restul bateriilor (de reîncălzire, etc.) se pot revedea pompe în comun pe grupuri de distribuţie - dotate cu armături de închidere, de dezaerisire şi de golire şi cu aparatură de măsură şi control.

2.III.7.2.2. În cazul utilizării aparatelor locale de climatizare (ventiloconvectoare, etc.) cu alimentare în sistem cu 2 conducte pentru răcire-încălzire cu comutare sezonieră se prevăd în punctele de preparare-distribuţie grupuri distincte cu pompe proprii de circulaţie, cu racordare la instalaţiile de distribuţie de apă răcită şi eventual cu preparare (prin amestec) calitativă a apei calde pentru încălzire; instalaţiile de distribuţie se dimensionează pentru funcţionare cu apă răcită.

3.III.7.2.3. O categorie specială de instalaţii, este constituită de cele aferente grupurilor de recuperare de căldură cu agent intermediar; instalaţiile asigură racordarea bateriilor de recuperarea căldurii din aerul de evacuare la bateriile de preîncălzire primară a aerului de introducere; agentul termic utilizat în general este soluţie glicolată. Instalaţiile în sine sunt echipate cu pompe de circulaţie, armături de închidere, de reglare automată, de golire şi dezaerisire, cu aparatură de măsură şi control, dar şi cu dispozitive de expansiune şi de siguranţă în sistem deschis sau închis (recipiente închise cu perna gazoasă şi supape de siguranţă) pentru mai multe sisteme în comun sau individual, se realizează staţii de preparare în rezervor - cu colectare - recuperarea eventualelor goliri din instalaţii, şi de umplere prin pompare a sistemelor cu soluţie glicolată.

SECŢIUNEA 3:III.7.3. INSTALAŢII DE ABUR/CONDENSAT DE MEDIE PRESIUNE

Instalaţiile au sarcina alimentării cu abur de medie presiune a echipamentelor de sterilizare umedă şi uscată (autoclave şi pupinele) şi de preparare a apei sterile, dar şi a echipamentelor de spălătorie-uscătorie-călcătorie, cu asigurarea recuperării şi întoarcerii condensatului la centrala termică. Instalaţiile cuprind sistemele de conducte dotate cu armături de închidere şi de reglare automată de debite sau presiuni, cu separatoare de impurităţi şi separatoare de condensat, cu armături de golire şi dispozitive de dezaerisire şi cu manometre; eventualele puncte de reglare a presiunii sunt dotate cu supape de siguranţă pe partea reglată. În general returnarea condensatului la centrala termică se realizează direct, dar funcţie de condiţiile locale, pot apărea ca necesare staţii de pompare cu rezervoare de colectare; pompele funcţionează automat funcţie de nivelul condensatului în rezervoare: rezervoarele sunt prevăzute cu racorduri de aerisire.

SECŢIUNEA 4:III.7.4. INSTALAŢII DE ABUR/CONDENSAT DE JOASĂ PRESIUNE

1.III.7.4.1. Instalaţiile cuprind sistemele de conducte dotate cu armături de închidere şi eventual de reglare automată debite, cu separatoare de impurităţi şi separatoare de condensat, cu armături de golire şi dispozitive de dezaerisire şi cu manometrie: punctele de reglare a presiunii sunt dotate cu dispozitive sau supapa de siguranţă.

2.III.7.4.2. Pentru umiditatea în sistemele de ventilare-tratare aer se utilizează, în special pentru spaţiile cu pretenţii de puritate a aerului şi de confort, "abur curat" de joasă presiune; utilizarea sistemului de umidificare prin stropire de apă este evitat datorită pericolului formării şi răspândirii unor colonii de germeni patogeni specifici condiţiilor în cauză de umiditate şi de temperatură, cu masa de apă stagnantă, etc.; de asemeni sărurile şi suspensiile din apă pot colmata filtrele fine şi absolute; aburul de medie sau joasă presiune, utilizat în echipamente de spălare-uscare-călcare rufe sau de preparare-încălzire hrană, se consideră în general impropriu umidificării aerului, fiind mai mult sau mai puţin murdar - grăsimi, impurităţi, mirosuri, etc.

b)Sistemele centralizate de preparare-distribuţie a "aburului curat" de joasă presiune au în general ca sursă în centrala termică sau într-un punct termic local, un preparator-schimbător de căldură utilizând ca agent primar abur de medie presiune sau apa supraîncălzită, alimentată cu apă tratată - demineralizată şi cu dotarea necesară de aparatura de reglare automată şi de siguranţă, de armături de închidere, etc., cu aparatura de măsură şi control, în sistemele centralizate umidificarea se realizează în umidificatoare tipice având ventil de reglare şi dispozitiv de distribuţie a aburului "uscat" în echipamentul (tubulatura) de tratare aer, pe care este montat: condensatul provenit din "abur curat" ori nu este recuperat, ori este recuperat prin sistemul aferent aburului ordinar de joasă presiune.

SECŢIUNEA 5:III.7.5. INSTALAŢII DE TRATAMENT PREPARARE APĂ PENTRU BAZINE DE TRATAMENT

Prepararea apei, nu numai din punct de vedere termic se realizează în staţii locale echipate în consecinţă; pentru încălzire se utilizează în schimbătoare de căldură unul dintre agenţii termici disponibili con siderat mai avantajos de folosit - apa caldă, apa supraîncălzită, abur de medie sau joasă presiune; dotarea cu armături: de închidere şi de reglare automată, cu dispozitive de siguranţă, de separare impurităţi, etc. corespunde agentului termic utilizat, iar instalaţiile de agent termic au structură adecvată.

SECŢIUNEA 6:III.7.6. CONDIŢII GENERALE DE EXECUŢIE

Instalaţiile termice au în compunerea lor conducte, armături, recipiente, schimbătoare de căldură, echipamente de încălzire, etc. care trebuie să corespundă din punct de vedere funcţional - presiune nominală, temperatură maximă, caracteristici şi performanţe funcţionale agenţilor termici utilizaţi; de materialele din care sunt fabricate elementele componente ale instalaţiilor rezultă măsuri specifice care trebuie avute în vedere; elementele componente ale instalaţiilor se protejează anticoroziv după necesităţi, se izolează specific condiţiilor de exploatare şi se finisează corespunzător caracterului aparent sau mascat al locului de montare. Se subliniază interdicţia realizării de trasee de instalaţii cu accese necesare pentru montare, întreţinere-reparaţii, etc. din spaţii cu pretenţii mai ridicate de igienă, nemaivorbind de asepsie.

SECŢIUNEA 7:III.7.7. SURSE DE ENERGIE TERMICĂ

Datorită exigenţelor în ceea ce priveşte furnizarea energiei termice, se recomandă pentru spitale adoptarea surselor de căldură independente, respectiv centrale şi/sau puncte termice proprii. Se acceptă utilizarea unor surse termice primare cu administrare străină - de tip termoficare urbană sau de zonă, etc., chiar numai pentru satisfacerea unor anumite categorii de consumatori termici numai dacă există certitudinea asigurării continuităţii livrării agentului termic primar (apă fierbinte, abur, etc.) la parametrii contractaţi.

III.7.7.10.Producerea agenţilor termici impune apei de alimentare respectarea unor condiţii de calitate privind regimul chimic în special pentru nivelurile ridicate de temperatură şi presiune al generatoarelor termice şi lipsa de impurităţi în special în vederea protejării armăturilor fine de reglare. în acest sens sursele termice vor fi dotate cu staţii de tratare (dedurizare, degazare etc.), în conformitate cu normativul C18 - 85 şi armături de separare a impurităţilor, centrale şi/sau locale. Funcţionarea acestor echipamente va fi supravegheată în vederea unei exploatări de calitate.

SUBCAPITOLUL 8:III.8. INSTALAŢII FRIGORIFICE

SECŢIUNEA 1:III.8.1. INSTALAŢIILE FRIGORIFICE PENTRU DEPOZITĂRI RECI

1.- constituie o categorie foarte diversă ca destinaţii de utilizare, capacităţi de depozitare, niveluri de răcire, tipuri de echipamente, etc. În general în unităţile spitaliceşti depozitările reci necesită capacităţi foarte mici şi mici - până la nivel de cameră frigorifică de max. 15 m³ pentru răciri şi congelări fără niveluri de frig profund legat în aplicaţii reduse şi complet izolate, şi cu utilizarea unor echipamente locale individuale de tip general - frigidere, congelatoare, dulapuri frigorifice şi camere frigorifice, dotate cu agregate de frig proprii cu condensatoare răcite cu aer; echipamente frigorifice speciale de uz medical sau echipamente medicale cu instalaţii frigorifice proprii înglobate sunt foarte rare dacă există. Agenţii frigorifici utilizaţi, amoniacul fiind în general exclus datorită toxicităţii ridicate, cuprind încă pe scară mare produse C.F.C. (R 12) pe cale de eliminare şi produşi HCFC (R 22) cu termen de eliminare mai îndelungat. Noile echipamente moderne utilizează agenţi frigorifici ecologici cu ODP nul (R 134a, etc.). Agregatele frigorifice răcite cu aer, aferente echipamentelor de răcire se amplasează în spaţii adiacente încăperilor servite, bine ventilate (natural) şi izolate de spaţii pretenţioase d.p.d.v. al zgomotului şi vibraţiilor.

a)Pentru scopuri medicale, frigiderele sunt o dotare curentă a sălilor de tratamente, laboratoarelor şi farmaciei; pentru stoc de produse sterile la farmacii eventual se prevăd spaţii frigorifice majorate:

SECŢIUNEA 2:8.2. INSTALAŢII FRIGORIFICE PENTRU TRATAREA AERULUI

1._

- cuprind instalaţii locale sau centrale de capacităţi şi tipuri diferite utilizate la răcire şi/sau dezumidificarea aerului în aparate locale sau în procese mai complexe de preparare a aerului în cadrul sistemelor de ventilare-tratare aer; utilizarea instalaţiilor frigorifice pentru scopuri de încălzire a aerului - în regim de pompă termică, are diverse aplicaţii locale - în echipamente locale de climatizare şi se pot utiliza la scară mai mare, de exemplu în recuperări de căldură în secvenţe de tratare a aerului dezumidificarea - reîncălzire.

Instalaţii locale de climatizare echipate cu aparate (pentru răcire cu detentă directă) de tip comercial monobloc ("de fereastră") sau mono/multi "split" (unitate exterioară compresor - condensator la care se racordează una sau mai multe unităţi interioare de tavan sau perete - sus sau jos) având condensatoare răcite cu aer, sunt curente dar nu pot fi utilizate decât pentru spaţii ale căror destinaţii funcţionale nu necesită niveluri de asepsie ridicate - aparatele operează în principal în regim de recirculare a aerului interior şi nu prezintă posibilităţi de filtrare de calitate.

Utilizarea dulapurilor de climatizare (pentru răcire cu detentă directă) în sistem "split" sau similar, sau a altor aparate de tip comercial, în care nu se poate realiza o tratare corectă a aerului sau sunt lipsite de caracteristici funcţionale corespunzătoare (lipsa de etanşeitate, fără posibilităţi de racordare pe aspiraţie, presiuni disponibile scăzute care nu permit filtrări de calitate etc.) nu este recomandată pentru spaţii cu specific spitalicesc, dar se pot utiliza la spaţii cu alte activităţi.

Tratarea aerului în unităţi corespunzătoare domeniului spitalicesc atât ca echipare cât şi d.p.d.v. al caracteristicilor constructive şi al performanţelor funcţionale, poate utiliza pentru răcire - dezumidificare baterii cu detentă directă cu circuite frigorifice individuale având condensatoare răcite cu aer sau cu apă (mai puţin în ultimul timp) pentru capacităţi mici şi pentru instalaţii izolate; au dezavantajul general al unor reglări rigide ale capacităţilor de răcire - puţine trepte de reglare.

Unităţi specializate compacte pot îndeplini tratări complexe ale aerului de introducere, cu satisfacerea cerinţelor cele mai pretenţioase în domeniu (pentru săli de operaţii etc.) inclusiv recuperări de căldură din aerul de evacuare. Instalaţii locale independente frigotehnic de tratare a aerului se pot utiliza la săli de hidroterapie pentru controlul umidităţii aerului prin răcire cu dezumidificare şi reîncălzire cu utilizarea unei părţi din căldura de condensare, dar este necesar un echipament frigorific special cu reglarea repartizării sarcinii de condensare la două condensatoare complementare.

Agenţii frigorifici utilizaţi în instalaţiile locale sunt freoni - R 22, R 134a etc. Circuitele frigorifice de legătură a evaporatoarelor cu unităţile exterioare compresor - condensator vor cuprinde în cazul sistemelor "split" - conducte de gaz aspirat şi conducte de lichid - cu echiparea specifică de armături " funcţie de capacitate şi de modul de reglare a capacităţii la evaporator şi compresor; conductele se izolează corespunzător temperaturilor agenţilor transportaţi - cele de lichid pe traseu exterior nu se izolează.

2.III.8.2.2. Unităţile spitaliceşti dotate cu mai multe sisteme de tratare, cu răcire - dezumidificare a aerului se preferă a fi prevăzute cu echipamente frigorifice centralizate, pentru preparare de apă răcită în vederea utilizării ca agent de răcire a aerului. Avantajele sistemului centralizat sunt de natură ecologică - cantitate mai redusă de agent frigorific şi centralizare a problemelor de amplasare a unor eventuale unităţi exterioare, de întreţinere - mai concentrată, de reducere a puterii electrice instalate şi de cost - peste o anumită capacitate frigorifică instalată. Funcţie de modul de răcire al condensatoarelor, echipamentele de răcire a apei pot fi:

a)centrala frigorifică se amenajează în general într-un corp tehnico-gospodăresc împreună cu centrala termică.

b)Instalaţiile de distribuire a apei răcite la bateriile de răcire din cadrul sistemelor de ventilare-tratare aer cuprind conducte de racord la centrale de ventilare, în care de obicei se amplasează şi punctele termice de preparare - distribuire secundară (vezi III.7.2.1.); racordurile la fiecare baterie de răcire sunt dotate cu armături de închidere, de reglare automată, de dezaerisire şi de golire şi cu aparatură de măsură şi control.

c)în varianta echipamentelor de răcire a apei având condensatoare răcite cu apă, temperaturile nominale ale apei răcite se stabilesc funcţie de temperaturile de calcul - bulb umed ale aerului exterior în general t₂-t₁ = 5°C; t_l-t_c (b.u.) = 5°C: pentru t_c (b.u.) = 23°C rezultă t₁/t₂ = 28°C/33°C. Instalaţiile de apă răcită sunt echipate în centrala frigorifică cu pompe active şi de rezervă, armături de închidere şi de reţinere, eventuale armături de reglare debit la turnuri, separatoare de impurităţi, dispozitive de dezaerisire şi armături de golire, aparatură de măsură şi control.

Turnurile de răcire se montează la exterior, sau în cazuri foarte speciale la interior, cu racordare la circuitul de aer la exterior - numai pentru instalaţii de capacităţi reduse este posibilă datorită debitelor mari de aer; în orice caz amplasarea turnurilor de răcire se face cu luarea unor măsuri speciale de protecţie la zgomot a vecinătăţilor. Staţia de turnuri de răcire se racordează la canalizare pentru golire şi pentru purjare continuă şi se alimentează cu apă potabilă eventual tratată pentru acoperirea consumurilor de apă (evaporare, antrenare picături şi purja continuă); conductele de apă de răcire se protejează de insolare şi pe trasee exterioare lungi aparente se izolează.

SUBCAPITOLUL 9:III.9. INSTALAŢII DE GAZE NATURALE ŞI FLUIDE MEDICINALE

SECŢIUNEA 1:III.9.1. INSTALAŢII DE GAZE NATURALE

SECŢIUNEA 2:III.9.2. INSTALAŢII DE FLUIDE MEDICINALE

1.III.9.2.1. Instalaţii de oxigen

1.2.III.9.2.1.2.Staţia centrală de butelii pentru distribuţia de oxigen se compune din trei încăperi dispuse în serie: camera de distribuţie cuprinzând 1/3 din numărul total de butelii, camera în care se află buteliile pline aflate în rezervă şi camera pentru buteliile golite. Cele trei încăperi se execută din materiale incombustibile, cu pereţi rezistenţi la explozie şi cu panouri de decompresare, în conformitate cu prescripţiile tehnice ISCIR.

1.3.III.9.2.1.3.Echipamentele şi instalaţiile din staţia de oxigen sunt:

1.4.III.9.2.1.4.Reţelele exterioare de distribuţie se vor amplasa în canale de distanţă special prevăzute. Este interzisă amplasarea conductelor de oxigen în acelaşi canal cu conductele de distribuţie de gaze inflamabile sau care transportă fluide cu temperaturi peste 40°C.

1.9.III.9.2.1.9.Punctele de consuni vor fi stabilite prin tema de tehnologie medicală. Se va preciza amplasarea şi numărul acestora în diferite încăperi, gruparea lor pe secţii şi se va stabili sistemul de semnalizare în caz de absenţă a oxigenului.

1.13.III.9.2.1.13.La proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor de oxigen în unităţile sanitare se va ţine obligatoriu seama de instrucţiunile ISCIR, Normativele PSI şi ale Ministerului Industriei chimice, amplasarea staţiilor de oxigen cu butelii sau pentru platforma necesară amplasării echipamentelor de stocare a oxigenului lichid precum şi de "Prescripţiile tehnice privind siguranţa în funcţionare a instalaţiilor de oxigen în unităţile sanitare" aprobate prin Ordinul M.S. nr. 67/13.02.1979.

2.III.9.2.2. Instalaţii de aer comprimat

3.III.9.2.3. Instalaţia de vid

4.III.9.2.4. Instalaţia pentru gaz de narcoză

SUBCAPITOLUL 10:III.10. COLECTAREA DEŞEURILOR SOLIDE ŞI INSTALAŢII DE TRATARE A ACESTORA

SECŢIUNEA 1:III.10.1. COLECTAREA DEŞEURILOR SOLIDE

3.III.10.1.3. Gunoaiele menajere se colectează la sursă, se transportă şi se depozitează în recipiente închise (pubele) sau în saci de polietilenă închişi etanş, într-o încăpere specializată amplasată pe platforma de deşeuri, prevăzută cu instalaţie de apă şi canalizare pentru menţinerea igienei spaţiului de depozitare a recipientelor. La spitalele mari, se recomandă ca încăperea de depozitare a gunoaielor menajere să fie răcită printr-o instalaţie frigorifică locală.

SECŢIUNEA 2:III.10.2. INSTALAŢII DE TRATARE A DEŞEURILOR SOLIDE MEDICALE

1.III.10.2.1. Deşeurile provenite din activităţile medicale prezintă un potenţial infecţios şi trebuie colectate în ambalaje etanşe, transportate şi depozitate în condiţii de deplină securitate pentru a împiedica contaminarea directă sau indirectă (prin intermediul insectelor şi rozătoarelor) a personalului şi populaţiei. Se recomandă tratarea şi distrugerea acestor deşeuri cât mai aproape de sursa de producere, prin tratare cu substanţe dezinfectante şi/sau ardere în crematoriu.

2.III.10.2.2. Instalaţia de crematoriu se amplasează într-un spaţiu distinct în zona funcţiunilor tehnico-edilitare, la distanţă de serviciile şi compartimentele medicale. Este obligatorie prevederea unor măsuri constructive şi a unor instalaţii care să minimizeze riscul de poluare a mediului, astfel:

SECŢIUNEA 3:III.10.3. Sistemul de tratare a deşeurilor solide contaminate radioactiv

1.III.10.3.1. Deşeurile medicale solide provenind de la laboratorul de medicină nucleară se colectează şi se depozitează distinct de celelalte deşeuri din spital; depozitul de deşeuri radioactive se amplasează în cadrul laboratorului, în funcţie de natura substanţelor radioactive utilizate deşeurile radioactive urmează un tratament distinct:

CAPITOLUL IV:CRITERII FUNCŢIONAL-URBANISTICE PENTRU AMPLASAREA CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI

SUBCAPITOLUL 1:IV.1. DIMENSIONAREA ŞI FORMA TERENULUI DE AMPLASAMENT

1.IV.1.1. Suprafaţa de teren necesară unui spital este o variabilă în funcţie de următoarele considerente:

2.IV.1.2. Măsurătorul (indicele) folosit curent pentru determinarea suprafeţei de teren necesare unui spital este suprafaţa de teren aferentă unui pat de spitalizare, exprimată în mp/pat. Acest indice este utilizat mai ales în operaţiunile preliminare de alegere şi prezervare a terenurilor destinate spitalelor, la elaborarea planurilor urbanistice generale (PUG) sau zonale (PUZ) ale localităţilor.

3.IV.1.3. Un măsurător (indice) care cuantifică cu mare precizie necesarul de teren pentru spitale este cel care stabileşte un raport direct între suprafaţa totală a terenului şi aria desfăşurată a viitoarei unităţi spitaliceşti (exprimat în mp teren/mp A.d.). Utilizarea acestui indice este posibilă atunci când s-a elaborat în prealabil un studiu de temă care să cuantifice în arii desfăşurate funcţiunile preliminate ale viitoarei investiţii.

4.IV.1.4. În cazuri bine definite se pot utiliza pentru amplasarea spitalelor şi terenuri cu suprafeţe unitare mai mici decât cele precizate mai sus, după cum urmează:

În localităţile urbane care pot oferi condiţii favorizante (cum ar fi existenţa în imediata vecinătate a unor parcaje publice suficient dimensionate pentru a prelua nevoile utilizatorilor spitalului) sau în cele care există organizată o reţea de servicii gospodăreşti (publice sau private) care deservesc centralizat mai multe spitale preluând funcţiunile de spălătorie, ateliere de întreţinere, depozite sau chiar prelucrarea primară a alimentelor, indicele de calcul pentru terenul aferent unui spital obişnuit de reţea poate cobora şi sub 60 mp/pat.

5.IV.1.5. Nu se vor utiliza valorile minime ale indicilor pentru stabilirea necesarului de teren, dacă:

SUBCAPITOLUL 2:IV.2. CARACTERISTICILE GEOFIZICE ALE TERENULUI

2.IV.2.2. Date fiind cerinţele de segregare a grupelor de funcţiuni specifice spitalelor, examinate la capitolul precedent (cap. III), care impun în cele mai multe cazuri adoptarea soluţiilor cu demisol (subsol) funcţional, la care se adaugă şi cerinţa prevederii unui subsol tehnic destinat distribuţiei instalaţiilor, este necesar ca terenul ales pentru amplasarea construcţiilor spitaliceşti să aibă o stratificaţie convenabilă fundării la cca. 5-6 m sub nivelul solului, cât mai omogenă pe întreaga suprafaţă a acestuia.

SUBCAPITOLUL 3:IV.3. CONDIŢII DE MICROCLIMAT ÎN ZONA AMPLASAMENTULUI

SUBCAPITOLUL 4:IV.4. CONDIŢII DE AMPLASARE A SPITALELOR ÎN CADRUL LOCALITĂŢILOR

I._

2.IV.4.2. Pentru oraşele mari şi foarte mari (peste 150.000 de locuitori), amplasamentele prezervate pentru construcţii spitaliceşti vor fi mai multe, distribuite echilibrat în teritoriu în funcţie de capacităţile preconizate pentru spitalele respective, de populaţia arondată, de distanţele convenabile de parcurs până la spital.

II.OBSERVAŢIE: Se recomandă evitarea acelor amplasamente care, prin regulamentul urbanistic loca, au condiţionări severe privind regimul de înălţime, aliniamentele sau modalităţile de încadrare plastic-arhitecturală în cadrul construit existent (situri istorice, protejate), întrucât clădirile şi ansamblurile spitaliceşti trebuie să răspundă cu prioritate (de cele mai multe ori chiar cu stricteţe) propriilor cerinţe funcţionale şi tehnologice complexe, ceea ce le face mai greu adaptabile la condiţionări de ordin extern. La cele de mai sus se adaugă şi considerente de ordin economic, ştiut fiind că spitalele sunt de regulă servicii sociale, finanţate din fonduri publice, subvenţii şi donaţii caritabile, problema reducerii costurilor de investiţie şi exploatare la strictul necesar destinaţiei obiectivului fiind esenţială la acest gen de programe.

SUBCAPITOLUL 5:IV.5. CRITERII DE ORGANIZARE FUNCŢIONAL URBANISTICĂ A INCINTEI SAU PLATFORMEI SPITALICEŞTI

SECŢIUNEA 1:IV.5.1. Considerente generale

3.IV.5.1.3. Organizarea funcţional - urbanistică a incintelor spitaliceşti, ridică o serie de probleme specifice:

SECŢIUNEA 2:IV.5.2. Zonificarea terenului de amplasament al spitalelor

I._

1.IV.5.2.1. Zonificarea incintei va ţine seama de următoarele criterii:

II.OBSERVAŢIE: La spitalele de capacitate mare ca şi la cele cu funcţiuni asociate pot apărea două-trei zone publice, separate total sau parţial între ele (zone de acces distincte pentru sectorul de urgenţe, cel de învăţământ-cercetare, pentru staţia de salvare etc.). La spitalele cu secţie de boli infecţioase se va separa zona publică destinată acesteia de zona publică pentru restul spitalului.

SECŢIUNEA 3:IV.5.3. Orientarea clădirilor pe teren

SECŢIUNEA 4:IV.5.4. Distanţe între fronturi de clădiri şi cerinţe la compunerea ansamblurilor volumetrice

SECŢIUNEA 5:IV.5.5. Distanţe faţă de limita incintei

SECŢIUNEA 6:IV.5.6. Regim de înălţime

1.IV.5.6.1. Clădirile spitaliceşti curente nu au condiţionări proprii care să impună un anumit regim de înălţime; excepţie fac unele funcţiuni tehnico-medicale speciale (bunkere de iradiere cu energii înalte, vivarium) sau unele staţii şi centrale tehnice (staţia de oxigen, centrala termică) ce trebuie amplasate în clădiri izolate pe considerente tehnologice; într-o incintă spitalicească se vor întâlni volume construite cu înălţimi diferite rezultate din conceptul general de soluţionare spaţio-funcţională, din particularităţile specifice tipului de spital şi datelor de temă, din adoptarea unor decizii privind segregările de funcţiuni, zonificările, măsurile de protecţie etc.

SECŢIUNEA 7:IV.5.7. Circulaţiile interioare în incintă

I._

2.IV.5.7.2. Dimensionarea aleilor carosabile se face în funcţie de trafic (fluxuri), de nevoile de staţionare, de gabaritele mijloacelor de transport utilizate.

SECŢIUNEA 8:IV.5.8. Amplasarea reţelelor de utilităţi în incintă

1.IV.5.8.1. Clădirile spitaliceşti sunt alimentate şi legate între ele printr-o serie de reţele, în majoritate subterane, ce transportă utilităţi: