Capitolul iv - CRITERII FUNCŢIONAL-URBANISTICE PENTRU AMPLASAREA CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI - Normativ NP-015-97/1997 privind proiectarea şi verificarea construcţiilor spitaliceşti şi a instalaţiilor aferente acestora - Indicativ NP-015-97

M.Of. 0

În vigoare
Versiune de la: 22 Ianuarie 1997
CAPITOLUL IV:CRITERII FUNCŢIONAL-URBANISTICE PENTRU AMPLASAREA CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI
SUBCAPITOLUL 1:IV.1. DIMENSIONAREA ŞI FORMA TERENULUI DE AMPLASAMENT
1.IV.1.1. Suprafaţa de teren necesară unui spital este o variabilă în funcţie de următoarele considerente:
a)capacitatea spitalului (numărul de paturi);
b)profilul medical (bolile tratate şi durata medie de spitalizare specifică cazuisticii respective);
c)rangul ce-l va deţine spitalul în reţeaua de ocrotire a sănătăţii, respectiv numărul şi natura funcţiunilor medicale asociate funcţiunii de bază;
d)perspectivele de dezvoltare (extindere) ale acestuia, previzionate pe termen mediu şi lung;
e)rezolvarea spaţial - funcţională preconizată (cu distribuţia funcţiunilor preponderent pe orizontală sau pe verticală, în sistem monobloc, pavilionar sau mixt);
f)condiţiile geo-fizice şi de microclimat proprii terenului de amplasament;
g)poziţia amplasamentului în cadrul localităţii.
2.IV.1.2. Măsurătorul (indicele) folosit curent pentru determinarea suprafeţei de teren necesare unui spital este suprafaţa de teren aferentă unui pat de spitalizare, exprimată în mp/pat. Acest indice este utilizat mai ales în operaţiunile preliminare de alegere şi prezervare a terenurilor destinate spitalelor, la elaborarea planurilor urbanistice generale (PUG) sau zonale (PUZ) ale localităţilor.
Valoarea indicelui este cuprinsă între 75 mp/pat şi 150 mp/pat, în funcţie de considerentele prezentate la punctul IV. 1.1., astfel:
- 75-90 mp/pat fiind considerat un indice acoperitor pentru necesarul de teren al unor spitale generale curente din reţeaua teritorială, soluţionate multietajat;
- 120-150 mp/pat fiind considerat un indice acoperitor pentru spitale soluţionate preponderent pe orizontală sau în sistem articular-pavilionar; utilizându-l se asigură şi o marjă de rezervă pentru extinderi, dezvoltări ulterioare sau pentru asociere de alte funcţiuni cu caracter medical (dispensar policlinic, staţie de salvare, eventual locuinţe pentru personal medical).
3.IV.1.3. Un măsurător (indice) care cuantifică cu mare precizie necesarul de teren pentru spitale este cel care stabileşte un raport direct între suprafaţa totală a terenului şi aria desfăşurată a viitoarei unităţi spitaliceşti (exprimat în mp teren/mp A.d.). Utilizarea acestui indice este posibilă atunci când s-a elaborat în prealabil un studiu de temă care să cuantifice în arii desfăşurate funcţiunile preliminate ale viitoarei investiţii.
Valoarea acestui indice se cuprinde între 1,4-1,5 pentru unităţi spitaliceşti soluţionate compact şi multietajat şi respectiv 1,7-1,8 pentru cele soluţionate preponderent pe orizontală sau în sistem articular/pavilionar. Atunci când se utilizează acest măsurător, necesarul de teren de rezervă pentru extinderi viitoare se calculează (estimează) separat.
4.IV.1.4. În cazuri bine definite se pot utiliza pentru amplasarea spitalelor şi terenuri cu suprafeţe unitare mai mici decât cele precizate mai sus, după cum urmează:
- pentru un spital general sau de specialitate, profilat pentru bolnavi acuţi, soluţionat în sistem mixt (clădire principală + clădiri anexe tehnico-gospodăreşti), amplasat într-o localitate (zonă) ce beneficiază de toate dotările edilitare necesare, pe un teren cu condiţiile favorabile (definite la IV.2. şi IV.3.) şi pentru care nu se previzionează o viitoare mărire a capacităţii sau o asociere cu alte funcţiuni medicale, se poate utiliza şi un indice de 60-70 mp/pat.
În localităţile urbane care pot oferi condiţii favorizante (cum ar fi existenţa în imediata vecinătate a unor parcaje publice suficient dimensionate pentru a prelua nevoile utilizatorilor spitalului) sau în cele care există organizată o reţea de servicii gospodăreşti (publice sau private) care deservesc centralizat mai multe spitale preluând funcţiunile de spălătorie, ateliere de întreţinere, depozite sau chiar prelucrarea primară a alimentelor, indicele de calcul pentru terenul aferent unui spital obişnuit de reţea poate cobora şi sub 60 mp/pat.
5.IV.1.5. Nu se vor utiliza valorile minime ale indicilor pentru stabilirea necesarului de teren, dacă:
a)- în imediata vecinătate a terenului de amplasament se află o sursă de relativă poluare (arteră de trafic intens, dotări comerciale mari şi aglomerate, unităţi de mică producţie etc.) faţă de care este necesar a se lua măsuri de protecţie (distanţare, spaţii plantate);
b)- terenul disponibil prezintă denivelări pronunţate, are o formă neregulată sau un raport al laturilor nefavorabil;
c)- utilităţile edilitare din zonă nu asigură necesarul pentru un spital şi trebuie completate cu surse sau staţii proprii;
d)- reglementările urbanistice ale zonei limitează regimul de înălţime al construcţiilor;
e)- în incintă se va amplasa un heliport;
f)- profilul medical, sistemul de tratament (sau durata mare de spitalizare proprie acestora) impun dezvoltarea unor spaţii mai ample de plimbare a bolnavilor în aer liber (cazul spitalelor de recuperare, de bolnavi cronici, de neuropsihiatrie etc.).
6.IV.1.6. Pentru a se obţine o utilizare cât mai eficientă şi economică a terenurilor, este recomandabil ca forma în plan a terenului destinat unui spital să fie regulată, cât mai apropiată de un dreptunghi, cu raportul laturilor cuprins între 1/2 şi 1/1,5, aşezat cu latura mică spre artera de circulaţie la care este adosat.
SUBCAPITOLUL 2:IV.2. CARACTERISTICILE GEOFIZICE ALE TERENULUI
1.IV.2.1. Pentru amplasarea de spitale sunt recomandate terenurile plate sau cu pantă mică (până la 10%).
Terenurile impermeabile la suprafaţă, cele care prezintă pericol de alunecare sau de inundare nu se vor folosi pentru amplasarea de construcţii spitaliceşti.
2.IV.2.2. Date fiind cerinţele de segregare a grupelor de funcţiuni specifice spitalelor, examinate la capitolul precedent (cap. III), care impun în cele mai multe cazuri adoptarea soluţiilor cu demisol (subsol) funcţional, la care se adaugă şi cerinţa prevederii unui subsol tehnic destinat distribuţiei instalaţiilor, este necesar ca terenul ales pentru amplasarea construcţiilor spitaliceşti să aibă o stratificaţie convenabilă fundării la cca. 5-6 m sub nivelul solului, cât mai omogenă pe întreaga suprafaţă a acestuia.
3.IV.2.3. Aceleaşi raţiuni impun recomandarea ca, pe terenurile prezervate pentru spitale, pânza de apă freatică să se afle la adâncime mai mare de 6-7 m.
SUBCAPITOLUL 3:IV.3. CONDIŢII DE MICROCLIMAT ÎN ZONA AMPLASAMENTULUI
1.IV.3.1. Amplasarea construcţiilor spitaliceşti se va face în zone nepoluate, protejate faţă de concentrările de curenţi de aer, rezultate din conformarea naturală sau urbanistică a sitului în raport cu direcţia vânturilor dominante.
2.IV.3.2. Se vor prefera zonele mai înălţate, însorite şi aerisite, aflate în apropierea parcurilor sau spaţiilor verzi orăşeneşti.
3.IV.3.3. Sunt contraindicate amplasamentele peste care vânturile dominante ar putea aduce emisii poluante din zone industriale, cele care au vecinătăţi neconvenabile, cu surse de zgomot, vibraţii sau mirosuri dezagreabile (cum ar fi: arterele de trafic intens, terenuri de sport, cazărmi, autogări, cinematografe, şcoli, pieţe alimentare, depozite de mărfuri etc.) sau vecinătăţi stresante psihic (cimitire, crematorii, servicii de pompe funebre).
4.IV.3.4. Pentru a prezerva calitatea microclimatului pe toată durata de funcţionare a unităţii spitaliceşti, amplasarea acesteia se va face în zone gata structurate din punct de vedere al amenajărilor edilitare şi al fondului construit.
SUBCAPITOLUL 4:IV.4. CONDIŢII DE AMPLASARE A SPITALELOR ÎN CADRUL LOCALITĂŢILOR
I._
1.IV.4.1. Terenurile care întrunesc condiţiile favorabile amplasării de unităţi spitaliceşti trebuie avute în vedere şi prezervate ca destinaţie încă din faza întocmirii planului urbanistic general (PUG) al localităţii, corelat cu perspectivele de dezvoltare demografică şi urbanistică a acesteia pe termen mediu şi lung, precum şi cu repartiţia teritorială şi structura serviciilor medicale existente, respectiv previzionate ca necesar pentru viitor.
2.IV.4.2. Pentru oraşele mari şi foarte mari (peste 150.000 de locuitori), amplasamentele prezervate pentru construcţii spitaliceşti vor fi mai multe, distribuite echilibrat în teritoriu în funcţie de capacităţile preconizate pentru spitalele respective, de populaţia arondată, de distanţele convenabile de parcurs până la spital.
- De exemplu: - se recomandă ca un spital general de mărime mijlocie (500-600 de paturi) să se adreseze unei populaţii de cca. 70.000-80.000 de locuitori, distribuită pe o rază de maxim 1 km faţă de spital (respectiv pe un teritoriu de cca. 200 ha, presupunând o densitate de cca. 400 locuitori/ha).
3.IV.4.3. Pentru oraşele mijlocii şi mici se recomandă gruparea construcţiilor spitaliceşti (chiar şi atunci când formează unităţi sanitare distincte) pe platforme special destinate sau pe terenuri situate în zone apropiate, pentru a asigura o bună cooperare între ele la nivelul serviciilor tehnico-medicale.
4.IV.4.4. Amplasarea spitalelor se va face în zone preponderent rezidenţiale, cât mai aproape de "zonele verzi" ale localităţii.
La amplasarea spitalelor se va lua în considerare existenţa unei legături facile cu principalele artere ale localităţii şi existenţa unor mijloace de transport în comun, cu staţii în apropierea intrării în incinta spitalului.
5.IV.4.5. În cazul amplasării spitalelor în afara localităţilor sau în zone periferice ale acestora se va asigura o bună legătură cu oraşul prin cel puţin două artere de circulaţie distincte, prevăzute cu mijloace de transport în comun.
6.IV.4.6. În vecinătatea terenului destinat amplasării construcţiilor spitaliceşti vor fi asigurate toate reţelele edilitare de distribuţie a utilităţilor necesare spitalului, dimensionate corespunzător cel puţin la nivelul capacităţii preconizate pentru etapa iniţială, preliminând soluţiile tehnice de extindere a acestora, corelat cu etapele de dezvoltare viitoare a spitalului avute în vedere la stabilirea dimensiunilor terenului de amplasament.
7.IV.4.7. Se recomandă ca prin PUZ şi PUD, să se asigure spaţii de parcare publice amplasate în vecinătatea spitalelor, care să permită descongestionarea incintei spitalului de circulaţia şi staţionarea autoturismelor vizitatorilor, aparţinătorilor şi pacienţilor ambulatori.
8.IV.4.8. Amplasamentele destinate construcţiilor spitaliceşti vor evita zonele presupuse a fi afectate în caz de calamităţi naturale, fiind necesară menţinerea integrală a funcţionalităţii spitalelor tocmai în aceste cazuri.
9.IV.4.9. Nu se vor utiliza pentru spitale terenuri ocupate în subteran de galerii edilitare sau trasee pentru metrou, chiar dacă acestea sunt la adâncimi relativ mari.
II.OBSERVAŢIE: Se recomandă evitarea acelor amplasamente care, prin regulamentul urbanistic loca, au condiţionări severe privind regimul de înălţime, aliniamentele sau modalităţile de încadrare plastic-arhitecturală în cadrul construit existent (situri istorice, protejate), întrucât clădirile şi ansamblurile spitaliceşti trebuie să răspundă cu prioritate (de cele mai multe ori chiar cu stricteţe) propriilor cerinţe funcţionale şi tehnologice complexe, ceea ce le face mai greu adaptabile la condiţionări de ordin extern. La cele de mai sus se adaugă şi considerente de ordin economic, ştiut fiind că spitalele sunt de regulă servicii sociale, finanţate din fonduri publice, subvenţii şi donaţii caritabile, problema reducerii costurilor de investiţie şi exploatare la strictul necesar destinaţiei obiectivului fiind esenţială la acest gen de programe.
SUBCAPITOLUL 5:IV.5. CRITERII DE ORGANIZARE FUNCŢIONAL URBANISTICĂ A INCINTEI SAU PLATFORMEI SPITALICEŞTI
SECŢIUNEA 1:IV.5.1. Considerente generale
1.IV.5.1.1. Incinta spitalicească este o prelungire în exterior a funcţiunilor proprii spitalului, organizarea ei fiind riguros determinată de modul de organizare spaţial - funcţională preconizat pentru clădirile principale şi anexele acestora.
2.IV.5.1.2. Pentru considerente de siguranţă în funcţionare, protecţie igienico - sanitară, intimitate a pacienţilor, incintele spitaliceşti se închid perimetral cu gard, accesele rezolvându-se astfel încât să poată fi controlate.
3.IV.5.1.3. Organizarea funcţional - urbanistică a incintelor spitaliceşti, ridică o serie de probleme specifice:
- sectorizarea terenului în zone funcţionale şi organizarea relaţiilor dintre acestea în funcţie de natura activităţilor şi categoriilor de utilizatori;
- delimitarea şi tratarea adecvată a sectoarelor ce necesită a fi protejate: cele în care se deplasează sau sunt cazaţi bolnavii şi cele în care se desfăşoară activităţi medicale sensibile faţă de factori externi perturbatori;
- stabilirea şi diferenţierea traseelor de circulaţie pentru pietoni şi diverse categorii de vehicule, amplasarea spaţiilor de parcare, a platformelor de staţionare şi manipulare a materialelor, soluţionarea modului de deservire a diferitelor accese în clădiri, în funcţie de specificul acestora;
- amplasarea construcţiilor în raport de realităţile funcţionale dintre ele, dar şi condiţionat de caracteristicile sitului;
- stabilirea soluţiilor de echipare cu utilităţi a incintei (staţii şi centrale proprii, reţele de distribuţie a diverşilor agenţi) în funcţie de cerinţele funcţionale şi modul de amplasare a clădirilor ce compun ansamblul, corelat cu rezolvările tehnice ale reţelelor edilitare existente în zona amplasamentului (racorduri, branşamente);
- prezervarea (dacă terenul a fost astfel dimensionat) zonelor destinate dezvoltării (extinderii) ulterioare a funcţiunilor spitaliceşti, cu asigurarea modalităţilor de extindere a serviciilor gospodăreşti, circulaţiilor şi reţelelor de utilităţi;
- asigurarea condiţiilor igienico-sanitare, a celor de protecţie a mediului, izolarea şi neutralizarea surselor de poluare proprii, organizarea stocării, prelucrării şi evacuării deşeurilor.
SECŢIUNEA 2:IV.5.2. Zonificarea terenului de amplasament al spitalelor
I._
1.IV.5.2.1. Zonificarea incintei va ţine seama de următoarele criterii:
a)- concordanţa cu zonificările operate la interiorul clădirilor;
b)- separarea spaţiilor (sectoarelor) în care se desfăşoară funcţiuni incompatibile (cele cu specific medical faţă de cele tehnico-utilitare şi gospodăreşti);
c)protejarea sectoarelor în care se deplasează şi recreează bolnavii (categoria cea mai vulnerabilă faţă de riscuri) faţă de cele destinate altor activităţi;
d)gruparea acceselor în clădiri şi a circulaţiilor pentru vehicule în funcţie de activităţile deservite şi delimitarea zonelor afectate de trafic şi manipulări de materiale, faţă de restul spaţiilor;
e)amplasarea periferică şi grupată a sectoarelor din incintă în care au acces utilizatori externi (pacienţi ambulatori, vizitatori, studenţi, furnizori).
2.IV.5.2.2. Principalele zone ce se delimitează în cadrul incintelor spitaliceşti sunt:
- zona publică - partea incintei cuprinsă între accesul principal în incintă şi accesele principale în spital; în această zonă au acces cea mai mare parte a utilizatorilor (interni şi externi) şi a vehiculelor.
II.OBSERVAŢIE: La spitalele de capacitate mare ca şi la cele cu funcţiuni asociate pot apărea două-trei zone publice, separate total sau parţial între ele (zone de acces distincte pentru sectorul de urgenţe, cel de învăţământ-cercetare, pentru staţia de salvare etc.). La spitalele cu secţie de boli infecţioase se va separa zona publică destinată acesteia de zona publică pentru restul spitalului.
- zona de serviciu - creată prin gruparea acceselor, circulaţiilor şi platformelor aferente clădirilor ce adăpostesc funcţiuni gospodăreşti sau tehnico-utilitare;
- zona de recreere pentru bolnavi (parcul spitalului) - cuprinzând spaţiile verzi şi aleile de promenadă în aer liber rezervate pacienţilor; se va avea în vedere o relaţie cât mai directă între aceasta şi modul de circulaţie verticală care deserveşte secţiile de spitalizare;
- zone de protecţie - cuprinzând spaţiile plantate de protecţie a microclimatului şi alte zone restricţionate pentru protecţia unor funcţiuni (gospodăria de apă potabilă, vecinătăţi ale unităţilor nucleare etc.).
În funcţie de amplasarea spitalelor şi/sau de asocierea altor funcţiuni poate apărea necesară delimitarea şi a altor zone, cum ar fi: zonă pentru creşterea şi întreţinerea animalelor de cercetare, zonă pentru heliport, zonă de locuinţe pentru personalul medical etc.
SECŢIUNEA 3:IV.5.3. Orientarea clădirilor pe teren
1.IV.5.3.1. Aşezarea clădirilor pe teren va asigura ca faţadele ce corespund saloanelor de bolnavi să fie orientate preferenţial spre sud-est, sud sau nord-vest; se va evita expunerea lor spre nord, nord-est sau vest.
Faţadele pe care se află ferestrele laboratoarelor, sălilor de operaţie sau ale altor încăperi dotate cu aparatură medicală sensibilă la însorire directă, se vor orienta spre nord-vest, nord şi nord-est.
2.IV.5.3.2. Se va avea grijă ca prin poziţionarea reciprocă a clădirilor sau volumelor construite să nu se favorizeze crearea unor curenţi locali de aer care să afecteze zonele de circulaţie şi cazare a bolnavilor.
Se va evita practicarea acceselor importante (cu flux mare de persoane) pe faţadele expuse vânturilor dominante.
3.IV.5.3.3. Se interzice amplasarea coşurilor de fum (de la centrala termică, crematoriu, grup electrogen) sau a exhaustărilor de la centralele de ventilaţie în astfel de poziţii în care emisiile poluante ar putea fi direcţionale de vânturile dominante sau curenţii locali de aer spre faţadele spre care au ferestre încăperile sensibile ale sectoarelor medicale.
4.IV.5.3.4. Fronturile de clădire cuprinzând saloane de bolnavi, săli de operaţie sau săli de naşteri se vor orienta spre vecinătăţile imediate cele mai favorabile (parcul bolnavilor, alte spaţii verzi, zone liniştite şi fără risc de poluare); acestea nu se vor orienta spre spaţii intens circulate, parcaje, curţi de serviciu, fără o distanţiere suficientă şi o protecţie prin spaţii intermediare plantate.
SECŢIUNEA 4:IV.5.4. Distanţe între fronturi de clădiri şi cerinţe la compunerea ansamblurilor volumetrice
1.IV.5.4.1. Distanţele între fronturile paralele, atunci când cel puţin unul are ferestre ale încăperilor în care sunt cazaţi bolnavi sau se desfăşoară activităţi medicale ce necesită iluminare directă, vor fi cel puţin 50% din înălţimea până la cornişă a frontului care umbreşte ferestrele spaţiilor menţionate.
2.IV.5.4.2. Nu se vor aşeza faţă în faţă, chiar dacă distanţele între fronturi sunt respectate, ferestre ale spaţiilor sau funcţiunilor care prezintă incompatibilităţi (saloane de bolnavi cu cabinete de explorări şi investigaţii, cu săli de operaţie, săli de naşteri, saloane de terapie intensivă, săli de autopsie şi zone de eliberare cadavre).
3.IV.5.4.3. Se va evita ca imediat sub ferestrele saloanelor de bolnavi sau a spaţiilor cu funcţiuni medicale sensibile să se amplaseze terase, acoperişuri ori alte suprafeţe care pot acumula praf sau degaja radiaţii termice datorită insolării
SECŢIUNEA 5:IV.5.5. Distanţe faţă de limita incintei
1.IV.5.5.1. Între fronturile cu ferestre ale spaţiilor de cazare şi ale funcţiunilor medicale sensibile din punctul de vedere al condiţiilor igienico-sanitare şi străzile limitrofe cu trafic intens sau vecinătăţi cu surse de zgomot, trepidaţii, mirosuri dezagreabile, praf etc. se vor păstra distanţe convenabile (20-25 m) şi se vor prevedea ecrane de protecţie (plantaţii dese cu arbori şi arbuşti, ziduri sau garduri pline la limita incintei).
2.IV.5.5.2. Distanţa între fronturile de mai sus şi marginile laterale ale incintei, dacă vecinătăţile sunt favorabile, nu va fi mai mică de 10 m, spre a asigura gradul de intimitate necesar persoanelor în suferinţă şi specificul activităţilor medicale. Această distanţă se poate reduce până la 3 m pentru faţadele cu ferestre ale clădirilor anexă tehnico-gospodăreşti sau administrative.
SECŢIUNEA 6:IV.5.6. Regim de înălţime
1.IV.5.6.1. Clădirile spitaliceşti curente nu au condiţionări proprii care să impună un anumit regim de înălţime; excepţie fac unele funcţiuni tehnico-medicale speciale (bunkere de iradiere cu energii înalte, vivarium) sau unele staţii şi centrale tehnice (staţia de oxigen, centrala termică) ce trebuie amplasate în clădiri izolate pe considerente tehnologice; într-o incintă spitalicească se vor întâlni volume construite cu înălţimi diferite rezultate din conceptul general de soluţionare spaţio-funcţională, din particularităţile specifice tipului de spital şi datelor de temă, din adoptarea unor decizii privind segregările de funcţiuni, zonificările, măsurile de protecţie etc.
2.IV.5.6.2. Se recomandă evitarea dezvoltării pe înălţime a clădirilor spitaliceşti (chiar şi în cazul spitalelor de capacitate mare) datorită disfuncţionalităţilor induse de dependenţa excesivă faţă de mijloacele de transport pe verticală.
SECŢIUNEA 7:IV.5.7. Circulaţiile interioare în incintă
I._
1.IV.5.7.1. Sistemul de circulaţii interioare ale incintei spitaliceşti se compune din:
- alei exclusiv carosabile,
- alei exclusiv pietonale şi trotuare,
- alei mixte carosabile şi pietonale.
2.IV.5.7.2. Dimensionarea aleilor carosabile se face în funcţie de trafic (fluxuri), de nevoile de staţionare, de gabaritele mijloacelor de transport utilizate.
Lăţimea acestora nu va mai fi mai mică de:
a)2,5 m pentru aleile carosabile utilizate ocazional, în care caz la lungimi mai mari de 25 m se vor prevedea supralărgiri pentru depăşire, iar la capete zone de întoarcere;
b)4 m pentru aleile carosabile de trafic mic sau cele care presupun staţionări, prevăzute la capete cu zone de întoarcere;
c)6 m şi peste 6 m pentru aleile carosabile mai intens circulate (accese principale la spitalele mici şi mijlocii, accese la zona de serviciu pentru spitalele mari, accese la sectorul de urgenţe când acesta este dezvoltat etc.).
3.IV.5.7.3. Se prevăd obligatoriu trotuare pietonale, pe o parte sau pe ambele părţi, la aleile carosabile de 6 m lăţime şi peste 6 m; se recomandă prevederea unui trotuar la aleile de 4 m lăţime dacă conduc la intrarea de urgenţă sau la platforma pentru serviciile tehnico - gospodăreşti; se admite circulaţia pietonilor pe aleile carosabile de 2,5 m.
4.IV.5.7.4. Pentru spitalele cu capacitate mai mare de 500 paturi, precum şi pentru spitalele mijlocii (mici) dacă sunt asociate cu dispensare policlinice sau alte funcţiuni complementare, se recomandă separarea completă a aleilor pietonale de cele carosabile, cu deosebire în zona accesului pentru bolnavi, separare ce se va realiza fie prin stabilirea unui traseu distinct, fie prin prevederea unui spaţiu verde între trotuar şi carosabil.
5.IV.5.7.5. Aleile pietonale destinate pentru plimbarea bolnavilor spitalizaţi, se vor soluţiona distinct de celelalte circulaţii, la distanţă de aleile sau platformele carosabile, precum şi de zonele în care se manipulează materiale şi echipamente, substanţe cu potenţial toxic, inflamabil sau exploziv.
6.IV.5.7.6. Parcajele se vor amplasa cât mai grupat şi cât mai aproape de accesul în incintă.
Se recomandă amplasarea în afara incintei spitalului a parcajelor pentru vizitatori, studenţi, cercetători, a altor categorii de persoane care nu sunt nemijlocit implicate în activităţile spitalului.
II.OBSERVAŢIE: La spitalele mari sau la cele amplasate pe terenuri insuficiente se preferă soluţiile care asigură parcarea în subteran a autoturismelor personalului, cu luarea măsurilor de protecţie cuvenite la evacuarea gazelor de eşapament.
SECŢIUNEA 8:IV.5.8. Amplasarea reţelelor de utilităţi în incintă
1.IV.5.8.1. Clădirile spitaliceşti sunt alimentate şi legate între ele printr-o serie de reţele, în majoritate subterane, ce transportă utilităţi:
- conducte de alimentare cu apă potabilă şi apă de incendiu;
- conducte de canalizare cu cămine şi staţii de tratare a afluenţilor pe traseu;
- reţele termice diversificate după temperatura şi presiunea agenţilor;
- conducte de apă răcită;
- reţele pentru gaze naturale;
- reţele pentru oxigen şi aer comprimat;
- reţele electrice de medie (înaltă) tensiune pentru alimentarea posturilor de transformare şi reţele de distribuţie pentru curenţi de joasă tensiune;
- reţele de telecomunicaţii.
2.IV.5.8.2. La amplasarea acestor reţele se vor avea în vedere: gruparea reţelelor asemenea şi sistematizarea traseelor pentru a afecta cât mai puţin din teren, respectarea condiţiilor specifice de alcătuire şi pozare, respectarea reglementărilor tehnice privind vecinătatea traseelor şi rezolvarea intersecţiilor.
3.IV.5.8.3. În cazul spitalelor mari, sau a platformelor spitaliceşti comune mai multor unităţi sanitare, se vor prevedea, pe traseele principale, galerii vizibile în care se vor monta toate reţelele care nu prezintă incompatibilităţi de amplasare în acest sistem.
4.IV.5.8.4. Reţelele pentru utilităţi nu se vor amplasa sub aleile carosabile pentru a nu bloca circulaţia în incintă pe perioada intervenţiilor pentru reparaţii.