Secţiunea 20 - III.3.20. Anexe comune pentru personalul spitalului - Normativ NP-015-97/1997 privind proiectarea şi verificarea construcţiilor spitaliceşti şi a instalaţiilor aferente acestora - Indicativ NP-015-97
M.Of. 0
În vigoare Versiune de la: 22 Ianuarie 1997
SECŢIUNEA 20:III.3.20. Anexe comune pentru personalul spitalului
I._
1.III.3.20.1. Pentru o parte a personalului medical mediu şi ajutător, în apropierea zonei de acces a acestuia, se organizează grupuri de vestiare, separate pe sexe, prevăzute cu duşuri şi grupuri sanitare. Vestiarele se pot amplasa centralizat, pe corpuri de clădire sau pavilioane sau pe secţii şi servicii, în funcţie de opţiunea beneficiarului de folosinţă. Dimensionarea vestiarelor se va face în raport de capacitatea spitalului, de cifra personalului şi de modul de organizare medicală a spitalului; aceste date se vor preciza prin tema de proiectare.
OBSERVAŢII: Pentru unele servicii medicale, vestiarele personalului se amplasează obligatoriu în cadrul acestora, cum este cazul cu farmacia, prosectura, laboratorul de medicină nucleară.
- Pentru unele compartimente şi sectoare medicale sistemul de vestiare este dublu: un vestiar la intrarea în spital, pentru schimbarea hainelor de stradă cu vestimentaţia de lucru în spital, şi un vestiar tip "filtru", la locurile de muncă care necesită măsuri speciale de asepsie, în care se înlocuieşte vestimentaţia de lucru în spital, cu echipamentul specific compartimentului (cazul blocului operator, al comportamentului pentru arşi sau al celui pentru prematuri).
În cazul organizării centralizate a vestiarelor, se recomandă segmentarea acestora pe unităţi modulare deservind max. 40-50 de persoane, diferenţiate pentru diferitele categorii de personal medical (după funcţia în spital şi/sau după specificul serviciului). Dacă spitalul este cuplat cu dispensarul policlinic teritorial, vestiarele personalului vor fi separate pentru cele două unităţi.
Vestiarele pentru personalul tehnic şi de întreţinere, ca şi cele pentru personalul din serviciile gospodăreşti, se recomandă a se amplasa în zona în care acesta îşi desfăşoară activitatea.
La spitalele clinice, în relaţie cu accesul spre zona de învăţământ, se vor prevedea vestiare pentru studenţi şi cursanţi, separate de cele ale personalului medical.
2.III.3.20.2. Pentru personalul care ia masa în spital se va amenaja o cantină sau un restaurant cu autoservire. Amplasarea acestuia se va face în vecinătatea oficiului de distribuţie al blocului alimentar, fie la acelaşi nivel, fie la un nivel superior, legat prin ascensor pentru alimente şi/sau scară interioară. Capacitatea cantinei sau a restaurantului se va preciza în tema de proiectare. În absenţa cantinei, în spital se va amenaja cel puţin un bufet (snack-bar), eventual accesibil şi pentru vizitatori.
3.III.3.20.3. Pentru nevoile de studiu şi documentare medicală, în cadrul spitalelor se prevăd spaţii pentru biblioteca de specialitate cu sală de lectură, videotecă, iar la spitalele mari o sală pentru întruniri şi conferinţe, un studio de foto-film pentru înregistrarea pe peliculă a cazurilor medicale înainte şi după aplicarea tratamentelor, sisteme de vizionare a activităţii medicale prin televiziune cu circuit închis. Prin tema de proiectare se vor face precizări privind necesarul de spaţii şi capacitatea acestora.
II.MENŢIUNE: - Prezentarea cerinţelor funcţionale şi tehnologice s-a limitat numai la compartimentele şi serviciile cu specific medical, întâlnite curent în organizarea spitalelor.
- Pentru serviciile paramedicale (administrative, sociale, tehnice) cerinţele funcţionale generale sau cele tehnologice nu prezintă deosebiri esenţiale faţă de compartimente similare din cadrul altor programe de construcţii civile.
- În cazul unor spitale de specialitate, ale institutelor şi centrelor de cercetare se pot întâlni şi alte compartimente sau servicii medicale specializate, pentru care se vor studia de la caz la caz şi preciza prin temă modul de organizare funcţională şi tehnologică cel mai adecvat.