Subcapitolul 2 - III.2. ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ GENERALĂ - Normativ NP-015-97/1997 privind proiectarea şi verificarea construcţiilor spitaliceşti şi a instalaţiilor aferente acestora - Indicativ NP-015-97
M.Of. 0
În vigoare Versiune de la: 22 Ianuarie 1997
SUBCAPITOLUL 2:III.2. ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ GENERALĂ
1.III.2.1. Factori care determină alcătuirea compartimentelor şi sectoarelor funcţionale şi interrelaţionarea lor reciprocă
Organizarea spaţial-funcţională a spitalelor în ansamblu, ca şi cea a fiecăruia din sectoarele şi compartimentele componente, se face ţinând seama de:
- categoriile de utilizatori,
- specificul activităţilor,
- condiţionări tehnologice impuse de aparatura medicală şi echipamentele (instalaţiile) utilizate,
- criterii de igienă şi asepsie.
1.1.III.2.1.1. Principalele categorii de utilizatori sunt:
a)- pacienţii - spitalizaţi - ambulatori gravitatea afecţiunii, risc de contaminare pentru restul utilizatorilor)
b)- personalul medical (se diferenţiază după atribuţiuni în cadrul procesului medical)
c)- personalul paramedical (desfăşoară activităţi complementare procesului medical şi se diferenţiază după natura activităţilor: tehnice, gospodăreşti, administrative etc.)
d)- însoţitori (persoane din familia bolnavului care se internează odată cu acesta)
e)- aparţinători şi vizitatori (membrii ai familiei bolnavului sau alte categorii de persoane care intră în relaţie cu bolnavii sau cu personalul medical şi paramedical)
f)Studenţi, cursanţi - la spitale clinice şi institute medicale
g)- personal de cercetare - la institute şi centre medicale -
Pentru fiecare categorie de utilizatori trebuie asigurate: - spaţiile necesare, - condiţiile adecvate de microclimat şi igienă, - protecţia corespunzătoare faţă de diverse riscuri la care sunt expuşi pe timpul staţionării sau desfăşurării de activităţi în incinta şi clădirile spitalului.
1.2.III.2.1.2. Principalele tipuri de activităţi sunt:
- medicale (consultaţii, investigaţii, tratamente, acestea diferenţiate la rândul lor după natura procedurilor aplicate, după criterii tehnologice şi/sau de asepsie);
- complementare procesului medical propriu-zis (supravegherea şi asistarea bolnavului, studiu şi documentare, elaborarea şi înregistrarea documentelor medicale, pregătirea materialului şi instrumentarului, sterilizare etc.);
- gospodăreşti (curăţenie, spălare rufe, igienizare, preparare hrană etc.);
- de conducere şi organizare:
- administrative şi de gestiune:
- tehnice (de exploatare şi întreţinere a instalaţiilor şi echipamentelor);
- de învăţământ şi cercetare (după caz).
Dintre activităţile care se desfăşoară în spital trebuie stabilite şi ierarhizate cele care impun:
- izolarea spaţiilor sau separarea circuitelor (fie din considerente de igienă şi asepsie, fie din considerente de protecţie faţă de riscuri tehnologice sau pericol de poluare),
- instituirea de relaţii de vecinătate obligate a spaţiilor (compartimentelor) pentru optimizarea fluxurilor şi proceselor medicale.
Spaţiile, instalaţiile, echipamentele şi dotările vor fi concepute adecvat pentru fiecare gen de activitate, asigurând condiţiile optime de lucru în cadrul prevăzut de normele specifice de securitate a muncii în sectorul sanitar.
1.3.III.2.1.3. Aparatura medicală şi echipamentele utilizate în procedurile medicale, regimul de folosire pentru unele materiale şi produse de uz medical, ca şi o parte din utilajele funcţionale impun condiţionări tehnologice severe privind:
- conformarea şi dimensionarea spaţiilor,
- organizarea fluxurilor,
- alegerea soluţiilor constructive şi de finisare,
- deservirea cu instalaţii.
1.4.III.2.1.4. Criteriile de igienă şi asepsie, specifice unităţilor spitaliceşti, sunt determinante în alegerea soluţiilor funcţionale şi tehnologice, atât pentru întregul spital cât şi pentru fiecare din sectoarele şi compartimentele medicale. În practica de proiectare de specialitate sunt studiate şi recomandate (uneori impuse de organismele cu responsabilităţi în administrarea reţelei sanitare) modalităţi de soluţionare spaţio-funcţională precisă a diverselor compartimente, care să reducă la minim riscurile de contaminare pe care le comportă, pe de o parte specificul unor proceduri medicale, iar pe de altă parte utilizarea aceloraşi spaţii de către persoane cu diverse maladii.
Principiile utilizate în alcătuirea spaţiilor şi structurarea compartimentelor funcţionale pe baza criteriilor de igienă şi asepsie sunt:
- segregarea spaţiilor medicale după riscul de contaminare acceptat (septice, aseptice, sterile);
- diferenţierea circuitelor (medicale/nemedicale, septice/aseptice, deschise/închise etc.);
- interpunerea de bariere - filtre de control şi igienizare - la trecerile între zone cu potenţial diferit de contaminare;
- utilizarea de echipamente şi instalaţii speciale pentru tratarea, curăţirea, dezinfectarea, sterilizarea tuturor componentelor mediului ambiental spitalicesc care pot constitui suport de transmitere a infecţiilor (aer, apă, efluenţi, persoane, alimente, produse farmaceutice, instrumente, lenjerie etc.)
2.III.2.2. Principalele grupe funcţionale ce intră în alcătuirea spitalelor
2.1.III.2.2.1. Schema de grupare a unităţilor funcţionale curente în spitale, prezentată în continuare, are la bază sistematizarea acestora după categoriile de utilizatori şi tipurile de activităţi şi este folosită la structurarea temelor de proiectare. Ea nu se suprapune decât parţial peste modul de organizare medicală şi administrativă a spitalului şi nu poate fi utilizată ca atare la elaborarea conceptului de organizare spaţial-funcţională a clădirilor spitaliceşti.
2.2.III.2.2.2. Pentru spitalele generale neclinice, lista principalelor grupe de funcţiuni (sectoare) şi a unităţilor funcţionale componente (compartimente) este:
A.Sector spitalizare
A1.Secţiile medicale cu paturi compuse din unităţi de îngrijire
A2.Unitate de spitalizare de o zi (după caz)
A3.Serviciul de primire şi externare a bolnavilor
B.Sector ambulator (pentru pacienţii neinternaţi)
B1.Cabinete de consultaţii şi tratamente
B2.Compartiment de evidenţă medicală, programare, informare
C.Servicii tehnico-medicale de diagnostic şi tratament
C1.Sector de intervenţii - tratamente aferent bolnavilor spitalizaţi
C1a.- bloc operator
C1b.- serviciu anestezie şi terapie intensivă (ATI)
C1c.- bloc de naşteri
C2.Sector de investigaţii - explorări funcţionale (comun pentru bolnavii ambulator şi spitalizaţi)
C2a.- laborator de analize medicale
C2b.- laborator de radiodiagnostic
C2c.- laboratoare de explorări funcţionale,
C2d.- laborator de anatomie patologică
C2e.- laborator de medicină nucleară (după caz)
C3.Sector de terapie (pentru bolnavii ambulatori şi spitalizaţi)
C3a.- serviciu de urgenţe
C3b.- serviciu de recuperare medicală şi fizioterapie
C3c.- compartiment de epurare renală (după caz)
C3d.- compartiment de radioterapie (după caz)
C3e.- compartiment de psihoterapie şi ergoterapie (după caz)
C3f.- alte compartimente de terapie specială în funcţie de structura medicală a spitalului
C4.Servicii tehnico-medicale auxiliare (nu se adresează direct pacienţilor)
C4a.- serviciu de sterilizare centrală
C4b.- farmacie
C4c.- bancă (punct) de sânge, bănci de ţesuturi (după caz)
C4d.- prosectură (morgă)
D.Servicii gospodăreşti
D1.Bucătărie şi depozite alimente
D2.Spălătorie şi depozite lenjerie
D3.Staţie de dezinfecţie (centrală de paturi)
E.Conducere medicală şi administraţie
E1.Conducere medicală
E2.Birouri administrative
E3.Serviciu evidenţă medicală şi arhive
E4.Compartiment prelucrare informaţii şi documente
E5.Sală de întruniri
F.Servicii anexe pentru personal
F1.Vestiare pentru personalul medical şi tehnic
F2.Punct de documentare medicală (bibliotecă)
F3.Cantină
G.Spaţii sociale şi anexe pentru pacienţi, aparţinători, vizitatori
G1.Garderobă
G2.Serviciu de informaţii şi relaţii
G3.Bufet şi puncte de vânzare (florărie, cadouri, ziare)
G4.Diverse prestaţii - frizerie, coafură, poştă (după caz)
G5.Capelă (după caz)
H.Servicii tehnico-utilitare
H1.Centrale şi staţii tehnice
H1a.- centrală termică
H1b.- gospodărie de apă şi staţie hidrofor
H1c.- post de transformare şi grup electrogen
H1d.- centrale de ventilaţie şi de tratare agerului
H1e.- centrală frigorifică (după caz)
H1f.- staţii pentru oxigen, aer comprimat, alte fluide medicale
H1g.- centrală telefonică
H1h.- staţii pentru comunicare interne (TV cu circuit închis, ceasoficare, căutare de persoane, radioficare)
H1i.- staţii de pompare şi tratare efluenţi
H1j.- spaţii tehnice pentru maşini ascensoare
H1k.- spaţii tehnice aferente unor echipamente medicale
H1l.- alte spaţii tehnice aferente instalaţiilor (puncte de distribuţie, camere tablouri electrice, galerii de vizitare etc.)
H2.Dispecerate pentru supraveghere, control şi avertizare asupra funcţionării echipamentelor şi instalaţiilor (după caz)
H3.Serviciu de întreţinere şi service aparatură (ateliere)
H4.Depozite diverse
H5.Staţie colectare şi tratare deşeuri solide
H6.Garaje
H7.Control poartă
OBSERVAŢIE: În funcţie de structura medicală a spitalului şi de capacitatea acestuia, unele din unităţile funcţionale menţionate pot fi absente sau pot fi comasate, dacă sunt compatibile (de ex. laboratorul de anatomie patologică poate forma cu serviciul de prosectură un singur compartiment, serviciul de urgenţă poate intra în componenţa serviciului de primire a bolnavilor spitalizaţi etc.)
2.3.III.2.2.3. Pentru spitalele generale clinice lista sectoarelor şi unităţilor funcţionale se completează cu compartimentele aferente activităţilor de învăţământ (aule, săli de cursuri şi demonstraţii, cabinete de studiu individual şi în grup, secretariat, anexe pentru studenţi şi personalul didactic etc.)
Pentru spitalele de specialitate, clinice sau neclinice, schema generală a funcţiunilor va prezenta diferenţe notabile de la spital la spital, în funcţie de profilul acestora, mai ales în ce priveşte componenţa serviciilor tehnico-medicale de diagnostic şi tratament (grupa C de funcţiuni). Pentru institutele medicale schema generală a funcţiunilor spitaliceşti va fi particularizată în raport cu profilul medical (la grupele de funcţiuni A, B, C). Schema se va amplifica cu un sector de învăţământ specializat pe profilul unităţii, precum şi cu grupele funcţionale specifice activităţilor de cercetare medicală clinică şi preclinică, de metodologie etc. În raport de specificul acestor noi funcţiuni se modifică corespunzător şi structura serviciilor tehnico-utilitare, gospodăreşti, de conducere şi de administraţie.
3.III.2.3. Principii de soluţionare arhitecturală şi tehnologică a compartimentelor funcţionale
3.1.III.2.3.1. Pentru fiecare din compartimentele medicale şi gospodăreşti (din grupele de funcţiuni A, B, C, D) soluţionarea arhitecturală este dependentă de respectarea unor reguli de organizare şi conformare a spaţiilor şi circuitelor precis determinate de: specificul tehnicilor şi procedurilor medicale, aplicarea criteriilor de igienă şi asepsie, condiţionările tehnologice impuse de aparatura şi echipamentele medicale utilizate. Practica de proiectare de spitale (naţională şi europeană), studiile de optimizare elaborate de instituţii şi colective de cercetare interdisciplinară specializate în probleme de tehnologie medicală, precum şi reglementările normative ale autorităţilor responsabile cu organizarea asistenţei medicale au consacrat seturi de modele tipologice de alcătuire spaţio-funcţională şi tehnologică a acestor compartimente, care trebuie cunoscute şi aplicate de proiectanţii de spitale.
OBSERVAŢII:
- experimentarea în exploatare a modelelor tipologice, evoluţia tehnicilor medicale şi perfecţionarea aparaturii conduc la revizuirea periodică a modelelor de soluţionare spaţio-funcţională.
- echipamentele medicalele beneficiarului de folosinţă pot avea opţiuni (preferinţe) privind alegerea unora sau a altora din modelele tipologice şi este necesar să fie consultate înainte de fixarea soluţiilor arhitecturale şi tehnologice.
3.2.III.2.3.2. Alegerea modelului tipologic adecvat fiecărui compartiment funcţional în raport cu datele concrete ale temei de proiectare şi opţiunile beneficiarului de folosinţă, stabilirea modului de echipare cu aparatura, mobilier şi dotare medicală, precizarea cerinţelor privind conformarea structurii de rezistenta şi a modului de soluţionare a instalaţiilor fac obiectul temei (respectiv proiectului) de tehnologie medicală. În absenţa temei de tehnologie medicală pentru fiecare din compartimentele cu specific medical (cu deosebire a celor din grupele C şi D) nu se poate începe elaborarea soluţiilor pentru arhitectură şi instalaţii.
OBSERVAŢIE: Elaborarea proiectului de tehnologie medicală trebuie făcută după definitivarea (sau avizarea) de către investitor sau beneficiarul de folosinţă a listei principalelor echipamente şi aparate medicale şi precizarea potenţialelor furnizori (pentru a putea fi previzionate condiţiile de instalare şi montaj). Pentru definitivarea proiectului tehnic este necesară elaborarea prealabilă a proiectului de tehnologie pentru toate compartimentele care au astfel de implicaţii.
3.3.III.2.3.3. La stabilirea soluţiilor spaţio-funcţionale, constructive şi de deservire cu instalaţii a diferitelor compartimente se va avea în vedere asigurarea unui potenţial de flexibilitate a spaţiilor şi a modalităţilor de racordare la instalaţii, date fiind cerinţele, specifice spitalelor, de reechipare cu aparatura şi reconfigurare a organizării circuitelor interne în pas cu evoluţia tehnicilor medicale. Astfel de modernizări sunt necesare la cca. 12-15 ani pentru unele compartimente, respectiv la cca. 18-20 ani pentru altele şi trebuie efectuate fără a se afecta funcţionarea spitalului şi fără a perturba activităţile din compartimentele învecinate.
3.4.III.2.3.4. Atât pentru a asigura potenţialul de stabilitate menţionat, cât şi pentru a permite armonizarea reciproca a diferitelor cerinţe dimensionale (gabarite ale echipamentelor şi elementelor de mobilier, lăţimi de fluxuri, compuneri de fronturi de lucru etc.) în cadrul compartimentelor, dar şi pe ansamblul clădirilor, în proiectarea de spitale se vor utiliza sistemele de dimensionare modulara a spaţiilor, având la baza scrii modulare specifice funcţiunilor spitaliceşti, elaborate pe baza de studii de specialitate.
OBSERVAŢIE: - Cele mai utilizate sisteme modulare pentru spitale sunt cele bazate pe modulul de 0,90 m şi pe modulul de 1,20 m.
4.III.2.4. Criterii de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul spitalului, organizarea circuitelor
4.1.III.2.4.1. Modul de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul clădirilor spitaliceşti va fi dependent de:
- condiţionările specifice fiecărui compartiment;
- cerinţele de grupare pe zone (clădiri) a compartimentelor funcţionale, adecvat structurii medicale date;
- sistemul general de organizare a circulaţiilor principale (orizontale, verticale) la interiorul clădirilor, în relaţie cu accesele şi cu circulaţiile din incintă;
- condiţionările amplasamentului (orientări, regim de înălţime) - prezentate la cap. IV
- opţiunea pentru un anumit tip de soluţie spaţial-volumetrică
4.2.III.2.4.2. La stabilirea amplasamentului adecvat pentru fiecare compartiment se vor lua în consideraţie condiţionările specifice acestuia: gradul de accesibilitate faţă de categoriile de utilizatori (respectiv deschis sau închis pentru unii dintre utilizatori), sistemul de relaţii cu celelalte compartimente şi sectoare (respectiv vecinătăţi obligatorii, recomandate sau contraindicate), poziţia optimă în raport cu accesele şi circulaţiile comune ale clădirii, alte restricţii sanitare speciale (izolare cu filtre, accese duble, protecţie la radiaţii nucleare, agenţi poluanţi etc.) sau tehnologice (distanţa faţă de nivelul solului, protecţia faţă de trepidaţii, câmpuri electromagnetice etc.).
4.3.III.2.4.3. Ansamblul clădirilor spitalului se va structura pe zone, în cadrul cărora se vor grupa compartimentele funcţionale cu activităţi similare şi compatibile, cu cerinţe de igienă şi asepsie similare, cu regim de adresare similar faţă de categoriile de utilizatori, cu cerinţe tehnologice similare. Gruparea pe zone trebuie să urmărească separarea unităţilor funcţionale ce prezintă incompatibilităţi de desfăşurare în aceleaşi spaţii şi să conducă la diferenţierea naturală a circuitelor ce trebuie protejate.
Aplicarea simultană a acestor criterii conduce la un sistem de zonare utilizat la spitalele generale, precum şi la unele spitale specializate, după cum urmează:
a)zona blocului operator, a serviciului ATI, a blocului de naşteri (şi a compartimentului de sterilizare centrală - după caz)
b)zona de spitalizare (secţiile medicale cu paturi)
c)zona laboratoarelor
d)zona unităţilor de explorări funcţionale şi roentgendiagnostic
e)zona sectorului de urgente şi a secţiei de spitalizare de o zi
f)zona ambulatoriului şi a serviciului de internări
g)zona accesului principal, a serviciilor pentru vizitatori şi a conducerii medicale
h)zona administraţiei şi a serviciilor anexe pentru personal
i)zona serviciilor de recuperare medicală şi alte terapii
j)zona celorlalte servicii tehnico-medicale auxiliare (farmacie, prosectura)
k)zona gospodărească
l)zona serviciilor tehnice.
OBSERVAŢIE: - Sistemele de grupare a compartimentelor pe zone pot fi diferite la unele tipuri de spitale de specialitate (spitale de arşi, maternităţi), diferită fiind ponderea criteriilor în funcţie de care se face zonarea.
- În cadrul unora din zone apar necesare diferenţieri de subzone, în funcţie de gradarea unor criterii (subzone septice/aseptice, subzone pentru personal/pentru pacienţi).
- Asocierea altor funcţiuni sau servicii, conduce la apariţia unor noi zone şi subzone precum şi la regrupări ale acestora.
- Gruparea pe zone nu se suprapune peste schema grupelor de funcţiuni prezentata la pct. III.2.2.2. criterii de zonare fiind mai complexe decât cele utilizate la elaborarea temelor de proiectare.
Ordinea de listare a zonelor pune în evidenţă criteriul succesiunii gradate a spaţiilor dinspre "curat" spre "murdar", dinspre intim spre public, dinspre activităţi medicale spre activităţi auxiliare, criteriu după care se ordonează amplasarea zonelor pe verticală clădirilor sau pe orizontală, în raport cu circulaţiile majore interioare. Astfel:
- compartimentele din zonele a) şi b), adresate numai pacienţilor spitalizaţi, cu cerinţe severe privind igiena şi asepsia, se vor amplasa la nivelurile superioare ale clădirii, la distanţă de circulaţiile comune;
- zonele e), f) şi g), relativ "neutre" din punct de vedere al condiţionărilor igienico-sanitare, sunt zone de interfaţă a spitalului, pe componenta medicală a acestuia, în relaţia cu pacienţii, aparţinătorii şi vizitatorii; ele trebuie deschise direct spre căile de circulaţie auto şi pietonale din zona publică a incintei spitaliceşti; în funcţie de soluţia arhitecturală adoptată, aceste zone se amplasează la parter sau mezanin;
- zonele j), k) şi l), "murdare" (sau cu subzone murdare), sunt închise accesului pacienţilor şi altor categorii de personal în afara celui propriu şi sunt strict separate de zonele cu cerinţe de asepsie; ele constituie zone de interfaţă a spitalului în relaţia cu serviciile tehnice şi de prestaţii ale localităţii, cu unităţile furnizoare de materiale şi produse, cu diversele reţele edilitare; compartimentele componente vor avea accese directe dinspre zona de serviciu a incintei spitaliceşti. Amplasarea uzuală a acestora este la demisolul (parterul) clădirilor spitaliceşti, precum şi în construcţii anexe izolate;
- zonele c) şi d) respectiv h) şi i), pot ocupa poziţii intermediare, cu precizarea că zona laboratoarelor (c), ca şi zona administraţiei, sunt închise pentru pacienţi şi aparţinători, cu excepţia spaţiului de relaţii (punctul de recoltare sau secretariatul), şi se vor amplasa periferic faţă de circulaţiile principale ale acestor utilizatori.
4.4.III.2.4.4. Sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va trebui să răspundă următoarelor deziderate:
- circulaţia bolnavului (spitalizat sau ambulator) de la primul contact cu spitalul şi până la părăsirea acestuia, parcurgând toate compartimentele medicale, de diagnostic şi tratament, trebuie să se desfăşoare în flux continuu, pe trasee clare, accesibile în condiţii de egală siguranţă atât pentru deplasările pedestre, cât şi pentru deplasări cu căruciorul rulant, targa sau patul. Traseele pe care este necesară deplasarea în viteză, în cazuri de urgenţă medicală vor fi scurte şi directe;
- circulaţia personalului medical între toate punctele de lucru pe care le are de parcurs în timpul îndeplinirii serviciului, trebuie să se poată desfăşura în timp cât mai redus, pe distanţe cu atât mai scurte cu cât este mai mare frecvenţa deplasărilor;
- circulaţia personalului tehnic şi de întreţinere la diversele staţii tehnice, puncte de control şi intervenţie diseminate în spital, trebuie asigurată fără a se întrerupe sau perturba activităţile medicale vitale şi fără a impieta asupra cerinţelor de asepsie specifice unor compartimente medicale;
- circulaţia şi manipularea materialelor şi echipamentelor care pot prezenta riscuri pentru pacienţi şi alţi utilizatori neavizaţi (chimicale şi reactivi, materiale inflamabile şi explozibile, butelii pentru gaze sub presiune, surse nucleare, produse radio farmaceutice, deşeuri medicale contaminate) se vor desfăşura pe trasee distincte, scurte, localizate şi protejate corespunzător.
4.5.III.2.4.5. Traseele principale de circulaţie, care asigură legătura pe verticală şi pe orizontală între toate zonele spitalului, respectiv între acestea şi accesele principale în clădire, sunt deschise tuturor categoriilor de utilizatori, jucând rolul unor "străzi". Transportul materialelor şi diferitelor produse, pe traseele comune ale spitalului, se va face numai în mijloace de transport adecvate, închise corespunzător dacă există riscul de a deranja celelalte categorii de utilizatori.
Circulaţiile principale se dimensionează în raport cu intensitatea traficului şi cu natura mijloacelor de transport. Eventualele zone de aşteptare necesare pe aceste trasee se soluţionează în supralărgiri, protejate faţă de traficul de pe traseu.
OBSERVAŢIE: La spitalele foarte mari, la spitalele mari cu funcţiuni asociate, la institutele medicale, dimensionarea în funcţie de trafic a traseelor principale poate conduce la lărgimi de peste 3.5 m, nerecomandate în unităţile sanitare; în aceste situaţii se vor alege acele soluţii arhitecturale care permit realizarea de trasee dedublate, care să descongestioneze traficul de pe circulaţia principală.
4.6.III.2.4.6. Sistemul general de circulaţii ale spitalului va fi astfel soluţionat încât să permită amplasarea de puncte de control şi filtrare la trecerea spre diversele zone sau compartimente care au restricţii de circulaţie. Se va avea în vedere ca amplasarea acestora să nu blocheze fluxurile principale care, prin natura lor, trebuie să rămână deschise.
4.7.III.2.4.7. În funcţie de categoriile de utilizatori, accesele din exterior în clădirile spitalului pot fi: comune (accesul principal, accesul pentru sectorul ambulator), restricţionate pentru unele categorii de utilizatori (accesul de serviciu, accesul la sectorul de urgenţe, accesul forţelor de intervenţie), sau specializate numai pentru o anumită grupă de personal sau de materiale (accesele de aprovizionare la farmacie, la bucătărie, la laboratorul de medicină nucleară).
Soluţionarea generală a sistemului de circulaţii va asigura amplasarea acceselor, în funcţie de natura lor, în relaţia funcţională optimă atât cu zonele deservite din clădire, cât şi cu zonele corespunzătoare din incintă. Toate accesele în clădirile spitalului vor fi soluţionate în aşa fel încât să poată fi controlate.
5.III.2.5. Schema de ansamblu a relaţiilor funcţionale între compartimentele şi sectoarele spitalului (fig. 1)
O imagine globală a modului de asamblare a compartimentelor şi sectoarelor unui spital general, ordonate pe zone, precum şi a circuitelor ce trebuie stabilite între ele, este prezentată în schema alăturată.
NOTĂ: - Zona secţiilor medicale cu paturi este indicată numai prin punctele de conexiune la sistemul general de circuite, pentru a sublinia necesitatea plasării ei în afara conglomeratului de fluxuri ce leagă celelalte compartimente şi sectoare funcţionale, dar şi pentru a evidenţia mai uşor (în cele două dimensiuni la care obligă schema) relaţiile de vecinătate şi/sau interconexiune dintre acestea. Punctele de conexiune ale secţiilor medicale cu paturi care trebuie să asigure legături specializate atât cu zona tehnico-gospodărească, cât şi cu celelalte servicii medicale pot fi noduri de circulaţie verticală, în soluţiile arhitecturale de tip "monobloc" sau "articulat", sau pot fi legături orizontale, în rezolvările de tip "tentacular".
6.III.2.6. Tipuri de soluţionare spaţial-volumetrică a clădirilor spitaliceşti
6.1.III.2.6.1. Regulile stricte la care este supusă interrelaţionarea unităţilor funcţionale spitaliceşti (compartimente, sectoare, zone) determină anumite modalităţi de configurare spaţial-volumetrică (arhitecturală) a ansamblului spitalului.
Tipurile de soluţionare utilizate sunt:
a)- sistem pavilionar - sectoarele şi zonele funcţionale, medicale şi paramedicale, între care există incompatibilităţi se amplasează în clădiri distincte, legate între ele prin trasee de circulaţie limitate (coridor subteran, galerie la parter sau pasarele locale); avantajos din punctul de vedere al criteriilor de igienă şi asepsie, sistemul are dezavantajul lungirii traseelor de parcurs pentru personalul medical şi/sau tehnic. Soluţiile pavilionare se recomandă îndeosebi la spitalele foarte mari şi la institutele medicale. Se pot aplica şi la spitalele generale mari, pentru a separa secţiile de pediatrie, boli infecţioase, obstetrică, blocul tehnico-gospodăresc şi, după caz, funcţiunile asociate (staţie de salvare, dispensar etc.).
b)- sistem monobloc - toate funcţiunile medicale, gospodăreşti şi majoritatea celor tehnice se amplasează comasat într-un ansamblu volumetric compact; sistemul este mai economic din punctul de vedere al soluţionării instalaţiilor, scurtează la maxim traseele de parcurs pentru personal, dar ridică probleme greu de soluţionat în ce priveşte separarea zonelor şi circuitelor. Soluţiile monobloc sunt recomandate la spitalele generale mici şi mijlocii.
c)- sistem articulat - derivat din sistemul monobloc: configuraţia spaţială cuprinde un ansamblu de volume, articulate în zona nodurilor de circulaţie verticală, pentru a facilita separările pe zone şi sectoare. O variantă clasică a acestui tip este configuraţia în care se separă sectorul de spitalizare, dezvoltat pe verticală ca un bloc omogen, de serviciile tehnico-medicale şi tehnico-gospodăreşti, distribuite predominant pe orizontală. Sistemul permite o mare varietate de soluţii arhitecturale, adaptate condiţionărilor specifice fiecărui tip de spital, indiferent de capacitate.
d)- sistem tentacular - derivat din sistemul pavilionar; principalele zone funcţionale ce necesită condiţionări specifice se amplasează în volume construite relativ autonome, conectate la un volum central în care se amplasează circulaţiile şi funcţiunile comune, "neutre" din punctul de vedere al criteriilor de igienă şi asepsie. Se recomandă a fi utilizat la spitalele foarte mari, mai ales la clinicile universitare. Acest gen de soluţionare permite la rândul lui o mare varietate de modalităţi de configurare volumetrică.
6.2.III.2.6.2. La alegerea tipului de configuraţie spaţial-volumetrică se va ţine seama de faptul că spitalele sunt de regulă unităţi sanitare în expansiune, pentru care se pune periodic problema măririi capacităţii, extinderii unora din serviciile tehnico-medicale existente sau completării cu compartimente pentru noi proceduri medicale. Se impune ca, încă din faza iniţială de proiectare, să se stabilească zonele funcţionale pentru care sunt probabile viitoare extinderi ale suprafeţelor construite (de regulă în sectorul compartimentelor de diagnostic şi tratament) şi să se opteze pentru soluţia arhitecturală care va permite conectarea coerentă a extinderilor la ansamblul de circuite funcţionale.
7.III.2.7. Alegerea soluţiilor constructive pentru clădirile spitaliceşti, în corelare cu condiţionările funcţionale şi tehnologice specifice; cerinţe privind conformarea structurii de rezistenţă.
7.1.III.2.7.1. Sistemele structurale şi constructive adoptate pentru clădirile spitaliceşti trebuie să asigure:
- posibilităţi de configurare variabilă (flexibilă) a spaţiilor interioare, de la un nivel la altul, corespunzător cu cerinţele funcţionale şi tehnologice specifice ale compartimentelor medicale, concomitent cu o suficientă rigiditate a ansamblului structural la solicitări seismice, pentru a nu se produce avarieri ale elementelor de construcţie nestructurale, ale instalaţiilor şi echipamentelor;
- posibilităţi de reorganizare (modernizare) în timp a funcţiunilor medicale, care să implice minime intervenţii asupra elementelor structurale verticale sau orizontale;
- condiţii optime de montaj pentru aparatura medicală (preluarea unor sarcini utile relativ mari: 800-1000 daN/mp, distribuite neuniform în raport cu ansamblul clădirii);
- libertate de amplasare a sistemelor de instalaţii pe traseele cele mai adecvate din punct de vedere tehnologic şi optime din punct de vedere al cerinţelor medicale de igienă şi asepsie;
- planeitatea pereţilor şi tavanelor, ce vor avea minimum de decrosuri şi reliefuri, pentru a nu reţine praf şi murdărie şi a nu îngreuna activităţile de curăţenie şi dezinfecţie.
7.2.III.2.7.2. Satisfacerea cerinţelor enumerate mai sus impune anumite particularităţi specifice ale modului de alcătuire a structurilor de rezistenţă pentru clădirile spitaliceşti, după cum urmează:
a)- utilizarea de trame structurale cu deschidere mare pe ambele direcţii (6.00 m - 8.10 m);
b)- preferinţa pentru sistemele structurale pe cadre pentru clădirile joase (cu limitare la 1-2 niveluri în zonele seismice de calcul A, B, C, D) şi utilizarea sistemelor structurale mixte compuse din cadre spaţiale seismorezistente în combinaţie cu pereţi structurali rari (cu dispunere 1 3-5 travei, la nodurile cu circulaţie verticală şi pe conturul clădirii, pentru a prezerva suficiente spaţii flexibile), la clădirile cu mai mult de 3 niveluri;
c)- utilizarea de planşee de tip dală groasă, fără grinzi în câmp (eventual cu goluri şi nervuri înglobate) şi cu grinzi numai pe conturul clădirii şi la pereţii spre coridoarele de circulaţie;
d)- folosirea subsolului tehnic, destinat distribuţiei şi vizitării magistralelor de instalaţii, pentru crearea unei "cutii rigide", cu pereţi structurali mai deşi, care să asigure rigiditatea necesară şi conlucrarea ansamblului structurii la solicitările seismice.
OBSERVAŢIE: - La spitalele generale comunale sau la unele spitale de specialitate mici, la care prevederea unui subsol tehnic general nu se justifică, utilizarea demisolului funcţional pentru rigidizarea ansamblului structurii se va face cu precauţiile necesare pentru a nu obstrucţiona organizarea funcţională şi soluţionarea sistemelor de instalaţii.
7.3.III.2.7.3. Condiţionările descrise la III.2.7.1., valabile în principiu pentru întregul ansamblu de clădiri, au ponderi diferite la soluţionarea structurii de rezistenţă pentru unele sau altele din sectoarele spitalului. Astfel: în cadrul sectorului de spitalizare, repetitivitatea majorităţii configuraţiilor spaţio-funcţionale (saloanele de bolnavi, anexele secţiei, unitatea de îngrijire); precum şi relativa lor stabilitate în timp, permite utilizarea unor sisteme structurale cu pereţi mai deşi, situaţie ce poate fi speculată în cazul individualizării de pavilioane sau corpuri de clădire destinate spitalizării. Chiar şi în acest caz se va urmări prezervarea unor grade de flexibilitate specifică a spaţiilor, necesare pentru viitoare modernizări.
7.4.III.2.7.4. Pentru zonele seismice de calcul A, B, C şi D este necesar ca la stabilirea soluţiei spaţial-volumetrice a clădirilor spitaliceşti să se aibă în vedere realizarea unor volume echilibrate care să permită conformări structurale cu potenţial de stabilitate şi de adecvare optimă la solicitările induse de cutremure (volume compacte, relativ simetrice, cu contur regulat în plan orizontal, a căror înălţime să nu depăşească 10 niveluri decât în cazuri justificate). Se va urmări realizarea continuităţii elementelor structurale atât pe orizontală cât şi pe verticala clădirii, precum şi o bună conlucrare a structurii de rezistenţă cu celelalte elemente şi subansambluri nestructurale ale construcţiei.