Regulamentul 1215/12-dec-2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
Acte UE
Jurnalul Oficial 351L
În vigoare Versiune de la: 26 Februarie 2015
Regulamentul 1215/12-dec-2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
Dată act: 12-dec-2012
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
(reformare)
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 67 alineatul (4) şi articolul 81 alineatul (2) literele (a), (c) şi (e),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 218, 23.7.2011, p. 78.
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
(2)Poziţia Parlamentului European din 20 noiembrie 2012 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 6 decembrie 2012.
întrucât:
(1)La 21 aprilie 2009, Comisia a adoptat un raport privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (3). Raportul concluziona că, în general, aplicarea respectivului regulament este satisfăcătoare, dar că este de dorit să se îmbunătăţească aplicarea anumitor dispoziţii ale acestuia, să se faciliteze şi mai mult libera circulaţie a hotărârilor şi să se îmbunătăţească în continuare accesul la justiţie. Întrucât este necesar să se aducă o serie de modificări regulamentului respectiv, acesta ar trebui reformat, din motive de claritate.
(3)JO L 12, 16.1.2001, p. 1.
(2)Cu ocazia reuniunii sale de la Bruxelles din 1011 decembrie 2009, Consiliul European a adoptat un nou program multianual intitulat "Programul de la Stockholm - o Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia acestora" (4). În Programul de la Stockholm, Consiliul European considera că procesul de eliminare a tuturor măsurilor intermediare (procedura de exequatur) ar trebui să continue în cursul perioadei acoperite de respectivul program. Totodată, eliminarea procedurii de exequatur ar trebui să fie însoţită de o serie de garanţii.
(4)JO C 115, 4.5.2010, p. 1.
(3)Uniunea şi-a stabilit ca obiectiv să menţină şi să dezvolte un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, care să faciliteze, printre altele, accesul la justiţie, în special prin intermediul principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă. Pentru instituirea progresivă a unui astfel de spaţiu, Uniunea trebuie să adopte măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicaţii transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne.
(4)Anumite diferenţe între normele interne care reglementează competenţa judiciară şi recunoaşterea hotărârilor împiedică buna funcţionare a pieţei interne. Adoptarea de dispoziţii care să unifice normele referitoare la conflictele de competenţă în materie civilă şi comercială şi care să asigure recunoaşterea şi executarea rapidă şi simplă a hotărârilor pronunţate într-un stat membru este indispensabilă.
(5)Aceste dispoziţii intră sub incidenţa cooperării judiciare în materie civilă în sensul articolului 81 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ("TFUE").
(6)Pentru atingerea obiectivului liberei circulaţii a hotărârilor în materie civilă şi comercială este necesar şi oportun ca normele care reglementează competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor să fie reglementate de un instrument juridic al Uniunii cu caracter imperativ şi de aplicare directă.
(7)La 27 septembrie 1968, statele membre de la acel moment ale Comunităţii Europene, acţionând în temeiul articolului 220 a patra liniuţă din Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, au încheiat Convenţia de la Bruxelles privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, care a fost modificată ulterior prin convenţiile de aderare a noilor state membre la convenţia în cauză (1) ("Convenţia de la Bruxelles din 1968"). La 16 septembrie 1988, statele membre de la acel moment ale Comunităţii Europene şi anumite state AELS au încheiat Convenţia de la Lugano privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (2) ("Convenţia de la Lugano din 1988"), convenţie paralelă cu Convenţia de la Bruxelles din 1968. Convenţia de la Lugano din 1988 a devenit aplicabilă în cazul Poloniei la 1 februarie 2000.
(1)JO L 299, 31.12.1972, p. 32, JO L 304, 30.10.1978, p. 1, JO L 388, 31.12.1982, p. 1, JO L 285, 3.10.1989, p. 1, JO C 15, 15.1.1997, p. 1. Textul consolidat este disponibil în JO C 27, 26.1.1998, p. 1.
(2)JO L 319, 25.11.1988, p. 9.
(8)La 22 decembrie 2000, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 44/2001, care înlocuieşte Convenţia de la Bruxelles din 1968 în ceea ce priveşte teritoriile statelor membre ce intră sub incidenţa TFUE, între statele membre, cu excepţia Danemarcei. Prin Decizia 2006/325/CE a Consiliului (3), Comunitatea a încheiat un acord cu Danemarca care asigură aplicarea în Danemarca a dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001. Convenţia de la Lugano 1988 din a fost revizuită prin Convenţia privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (4), semnată la 30 octombrie 2007 la Lugano între Comunitate, Danemarca, Islanda, Norvegia şi Elveţia ("Convenţia de la Lugano din 2007").
(3)JO L 120, 5.5.2006, p. 22.
(4)JO L 147, 10.6.2009, p. 5.
(9)Convenţia de la Bruxelles din 1968 continuă să se aplice teritoriilor statelor membre care intră în domeniul de aplicare teritorială a acestei convenţii şi care sunt excluse din prezentul regulament în temeiul articolului 355 din TFUE.
(10)Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate principalele aspecte de drept civil şi comercial, cu excepţia anumitor aspecte bine definite, în special a obligaţiilor de întreţinere, care ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament în urma adoptării Regulamentului (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere (5).
(5)JO L 7, 10.1.2009, p. 1.
(11)În sensul prezentului regulament, instanţele din statele membre ar trebui să cuprindă instanţe comune mai multor state membre, precum Curtea de Justiţie din Benelux atunci când îşi exercită competenţa judiciară asupra unor aspecte care intră sub incidenţa domeniului de aplicare al prezentului regulament. Prin urmare, hotărârile pronunţate de aceste instanţe ar trebui să fie recunoscute şi puse în executare în conformitate cu prezentul regulament.
(12)Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice arbitrajului. Niciuna dintre dispoziţiile prezentului regulament nu ar trebui să împiedice instanţele dintr-un stat membru, atunci când sunt sesizate cu privire la o cauză în legătură cu care părţile au încheiat o convenţie de arbitraj, să recomande părţilor să urmeze procedura arbitrală, să suspende ori să încheie procedurile sau să analizeze dacă o convenţie de arbitraj este nulă şi neavenită, nu produce efecte sau este imposibil de aplicat, în conformitate cu legislaţia lor naţională.
O hotărâre pronunţată de o instanţă a unui stat membru pentru a stabili dacă o convenţie de arbitraj este nulă şi neavenită, nu produce efecte sau este imposibil de aplicat nu ar trebui să intre sub incidenţa normelor privind recunoaşterea şi executarea prevăzute în prezentul regulament, indiferent dacă instanţa s-a pronunţat asupra acestei chestiuni pe cale principală sau pe cale accesorie.
Pe de altă parte, în cazul în care o instanţă dintr-un stat membru, exercitându-şi competenţa în temeiul prezentului regulament sau în temeiul legislaţiei naţionale, a stabilit că o convenţie de arbitraj este nulă şi neavenită, nu produce efecte sau este imposibil de aplicat, acest lucru nu ar trebui să împiedice recunoaşterea sau, după caz, executarea hotărârii adoptate de aceasta pe fond, în conformitate cu prezentul regulament. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere competenţei instanţelor din statele membre de a hotărî cu privire la recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale în conformitate cu Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, semnată la New York la 10 iunie 1958 ("Convenţia de la New York din 1958"), care primează asupra prezentului regulament.
Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice în cazul acţiunilor sau procedurilor auxiliare privind, în special, înfiinţarea unui tribunal arbitral, competenţele arbitrilor, desfăşurarea unei proceduri de arbitraj sau orice alte aspecte aferente unei astfel de proceduri, şi nici în cazul acţiunilor sau hotărârilor privind anularea, revizuirea, căile de atac, recunoaşterea sau executarea unei sentinţe arbitrale.
(13)Trebuie să existe o legătură între procedurile cărora li se aplică prezentul regulament şi teritoriul statelor membre. În consecinţă, în principiu, ar trebui să se aplice normele comune privind competenţa judiciară, atunci când pârâtul are domiciliul pe teritoriul unui stat membru.
(14)Un pârât care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru ar trebui, în general, să intre sub incidenţa normelor naţionale privind competenţă judiciară aplicabile pe teritoriul statului membru unde se află instanţa sesizată.
Cu toate acestea, pentru a asigura protecţia consumatorilor şi a angajaţilor, pentru a proteja competenţa instanţelor statelor membre în situaţii în care deţin competenţă judiciară exclusivă şi pentru a respecta autonomia părţilor, anumite norme de competenţă judiciară din prezentul regulament ar trebui să se aplice indiferent de domiciliul pârâtului.
(15)Normele de competenţă ar trebui să prezinte un mare grad de previzibilitate şi să se întemeieze pe principiul conform căruia competenţa este determinată, în general, de domiciliul pârâtului. Astfel, competenţa ar trebui să fie întotdeauna determinată pe baza acestui criteriu, cu excepţia câtorva situaţii bine definite în care materia litigiului sau autonomia părţilor justifică un alt punct de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenţei normelor comune şi a evitării conflictelor de competenţă.
(16)În afară de instanţa domiciliului pârâtului, ar trebui să existe şi alte instanţe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanţă şi acţiune sau în scopul bunei administrări a justiţiei. Existenţa unei legături strânse ar trebui să asigure securitatea juridică şi să evite posibilitatea de a se introduce o acţiune împotriva pârâtului în faţa unei instanţe dintr-un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de către acesta. Acest lucru este important în special în litigiile privind obligaţii necontractuale care rezultă din încălcări ale intimităţii şi ale drepturilor legate de personalitatea sa, inclusiv privind calomnia.
(17)Proprietarul unui obiect cultural, astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 93/7/CEE a Consiliului din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru (1) ar trebui să poată iniţia, în temeiul prezentului regulament, procedurile aferente unei acţiuni civile de recuperare a unui astfel de bun cultural, pe baza dreptului de proprietate, la instanţele din locul în care se află bunul cultural la momentul sesizării instanţei. Aceste proceduri nu ar trebui să aducă atingere procedurilor iniţiate în temeiul Directivei 93/7/CEE.
(1)JO L 74, 27.3.1993, p. 74.
(18)În cazul contractelor de asigurare, al contractelor încheiate cu consumatorii şi al contractelor de muncă, partea defavorizată ar trebui să fie protejată prin norme de competenţă mai favorabile intereselor sale decât normele generale.
(19)Autonomia părţilor la un contract, altul decât un contract de asigurare, un contract încheiat cu consumatorii sau un contract de muncă, în cazul cărora este permisă numai o autonomie limitată de stabilire a instanţei competente, ar trebui să fie respectată, sub rezerva temeiurilor de competenţă exclusive ale instanţelor prevăzute în prezentul regulament.
(20)În cazul în care există dubii dacă o convenţie de alegere a instanţei în favoarea unei instanţe sau a unor instanţe dintr-un stat membru este nulă şi neavenită în ceea ce priveşte validitatea sa, chestiunea ar trebui să fie tranşată în conformitate cu legislaţia statului membru în care se află instanţa sau instanţele desemnate în convenţie, inclusiv cu normele privind conflictul de legi din statul membru respectiv.
(21)În interesul administrării armonioase a justiţiei, este necesar să se reducă la minimum posibilitatea apariţiei procedurilor concurente şi să se evite pronunţarea în diferite state membre a unor hotărâri ireconciliabile. Ar trebui să fie prevăzut un mecanism clar şi eficace de rezolvare a cazurilor de litispendenţă şi de conexitate, precum şi de înlăturare a problemelor care decurg în urma divergenţelor interne referitoare la determinarea datei la care se consideră că o cauză este pendinte. În sensul prezentului regulament, este necesar ca data în cauză să fie definită în mod independent.
(22)Cu toate acestea, pentru a ameliora eficacitatea acordurilor exclusive de alegere a forului şi pentru a evita tacticile abuzive în cadrul proceselor, este necesar să se prevadă o excepţie de la norma generală de litispendenţă, pentru a se putea rezolva în mod satisfăcător o anumită situaţie în care pot apărea proceduri concurente. O astfel de situaţie se regăseşte atunci când o instanţă nedesemnată într-un acord exclusiv de alegere a forului a fost sesizată în legătură cu o procedură, iar instanţa desemnată este sesizată ulterior în legătură cu o procedură având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, între aceleaşi părţi. În această situaţie, prima instanţă sesizată va trebui să îşi suspende procedura de îndată ce a fost sesizată instanţa desemnată şi până la momentul în care această din urmă instanţă declară că nu este competentă în temeiul acordului exclusiv de alegere a forului. Această normă are scopul de a asigura faptul că, într-o astfel de situaţie, instanţa desemnată are prioritate pentru a se pronunţa asupra valabilităţii acordului şi asupra măsurii în care acordul se aplică în cazul litigiului pendinte în faţa sa. Instanţa desemnată ar trebui să poată continua judecarea cauzei indiferent dacă instanţa care nu a fost desemnată a decis deja să suspende procedura.
Această excepţie nu ar trebui să se aplice în situaţia în care părţile au încheiat acorduri exclusive de alegere a forului care intră în contradicţie sau dacă o instanţă desemnată într-un acord exclusiv de alegere a forului a fost sesizată mai întâi. În astfel de cazuri, ar trebui să se aplice regula generală de litispendenţă din prezentul regulament.
(23)Prezentul regulament ar trebui să prevadă un mecanism flexibil care să le permită instanţelor din statele membre să ţină seama de acţiunile pendinte în faţa instanţelor din state terţe, având în vedere în special faptul dacă o hotărâre pronunţată într-un stat terţ va putea fi recunoscută şi executată în statul membru respectiv în temeiul legislaţiei statului membru respectiv, şi de administrarea corespunzătoare a justiţiei.
(24)La momentul luării în considerare a bunei administrări a justiţiei, instanţa din statul membru în cauză ar trebui să evalueze toate circumstanţele cazului respectiv. Aceste circumstanţe pot include legăturile dintre elementele de fapt ale cazului, părţi şi statul terţ în cauză, etapa la care a ajuns procedura în statul terţ în momentul iniţierii procedurii în faţa instanţei din statul membru şi dacă se preconizează sau nu că instanţa din statul terţ va pronunţa sau nu o hotărâre într-un interval de timp rezonabil.
Această evaluare poate include, de asemenea, analiza aspectului dacă instanţa din statul terţ are competenţă exclusivă în cazul respectiv în circumstanţe în care o instanţă a unui stat membru ar avea competenţă exclusivă.
(25)Noţiunea de măsuri provizorii, inclusiv cele de conservare, ar trebui să includă, de exemplu, hotărârile de conservare care vizează obţinerea de informaţii sau conservarea probelor, menţionate la articolele 6 şi 7 din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (1). Acestea nu ar trebui să includă măsurile care nu sunt de conservare, ca de exemplu măsurile prin care se decide audierea unui martor. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere aplicării Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială (2).
(1)JO L 157, 30.4.2004, p. 45.
(2)JO L 174, 27.6.2001, p. 1.
(26)Încrederea reciprocă în administrarea justiţiei în Uniune justifică principiul potrivit căruia hotărârile pronunţate într-un stat membru ar trebui recunoscute în toate statele membre, fără să fie necesare proceduri speciale.
În plus, obiectivul diminuării duratei şi costurilor litigiilor transfrontaliere justifică eliminarea hotărârii de încuviinţare a executării înainte de executarea unei hotărâri în statul membru solicitat. Drept urmare, o hotărâre pronunţată de instanţele unui stat membru ar trebui tratată ca şi cum ar fi fost pronunţată în statul membru solicitat.
(27)În scopul liberei circulaţii a hotărârilor, o hotărâre pronunţată într-un stat membru ar trebui să fie recunoscută şi executată în alt stat membru chiar dacă este pronunţată împotriva unei persoane care nu are domiciliul într-un stat membru.
(28)În cazul în care o hotărâre conţine o măsură sau un ordin care nu este cunoscut în dreptul statului membru solicitat, măsura sau ordinul în cauză, inclusiv orice drept indicat în aceasta/acesta, ar trebui să fie adaptat(ă), în măsura posibilului, la una (unul) cunoscut(ă) în dreptul statului membru în cauză, căreia (căruia) îi sunt asociate efecte echivalente şi care urmăreşte obiective similare. Fiecare stat membru ar trebui să stabilească cine şi cum va realiza adaptarea.
(29)Executarea directă în statul membru solicitat a unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru fără o hotărâre de încuviinţare a executării nu ar trebui să pună în pericol respectarea drepturilor la apărare. Prin urmare, persoana împotriva căreia se solicită executarea ar trebui să poată solicita refuzarea recunoaşterii sau a executării unei hotărâri, în cazul în care consideră că se aplică unul dintre motivele de refuz al recunoaşterii. Printre acestea se numără motivul potrivit căruia persoana în cauză nu a avut posibilitatea de a se apăra, în situaţia în care hotărârea s-a pronunţat în lipsă, într-o acţiune civilă asociată unei proceduri penale. În această categorie ar trebui incluse şi motivele care ar putea fi invocate în baza unui acord între statul membru solicitat şi un stat terţ, încheiat în temeiul articolului 59 din Convenţia de la Bruxelles din 1968.
(30)O parte care contestă executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru ar trebui pe cât posibil şi în conformitate cu sistemul juridic al statului membru solicitat să poată invoca, în aceeaşi procedură, pe lângă motivele de refuz prevăzute în prezentul regulament, motivele de refuz disponibile în temeiul legislaţiei naţionale, în termenele prevăzute în legislaţia naţională respectivă.
Cu toate acestea, recunoaşterea unei hotărâri ar trebui să fie refuzată numai dacă există unul sau mai multe dintre motivele de refuz prevăzute de prezentul regulament.
(31)Până la contestarea executării unei hotărâri, instanţele din statul membru solicitat ar trebui să poată, pe parcursul întregii proceduri referitoare la o astfel de contestaţie, inclusiv în timpul exercitării căilor de atac, să permită continuarea executării, cu condiţia limitării executării sau a constituirii unei garanţii.
(32)Pentru a informa persoana împotriva căreia se solicită executarea, cu privire la executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru, certificatul prevăzut în prezentul regulament, însoţit, dacă este necesar, de hotărâre, ar trebui notificat sau comunicat persoanei respective, într-un termen rezonabil înaintea primei măsuri de executare. În acest context, prima măsură de executare ar trebui să însemne prima măsură de executare după această notificare sau comunicare.
(33)Atunci când o instanţă competentă cu privire la fond dispune aplicarea de măsuri provizorii, inclusiv măsuri de conservare, ar trebui asigurată libera circulaţie a acestora în temeiul prezentului regulament. Cu toate acestea, măsurile provizorii, inclusiv cele de conservare, dispuse de o astfel de instanţă fără citarea pârâtului nu ar trebui să fie recunoscute şi executate în temeiul prezentului regulament, cu excepţia cazului în care hotărârea ce conţine măsura îi este notificată sau comunicată pârâtului înainte de executare. Acest lucru nu ar trebui să împiedice recunoaşterea şi executarea acestor măsuri în temeiul legislaţiei naţionale. Atunci când măsurile provizorii, inclusiv cele de conservare, sunt dispuse de o instanţă dintr-un stat membru care nu este competentă cu privire la fond, efectul acestor măsuri ar trebui limitat, în temeiul prezentului regulament, la teritoriul statului membru respectiv.
(34)Ar trebui asigurată continuitatea între Convenţia de la Bruxelles din 1968, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 şi prezentul regulament, fiind necesar să se prevadă unele dispoziţii tranzitorii în acest sens. Aceeaşi necesitate a continuităţii este valabilă cu privire la interpretarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a Convenţiei de la Bruxelles din 1968 şi a regulamentelor de înlocuire a acesteia.
(35)Respectarea angajamentelor internaţionale pe care statele membre şi le-au asumat impune ca prezentul regulament să nu aducă atingere convenţiilor la care statele membre sunt parte şi care reglementează anumite materii.
(36)Fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre în temeiul tratatelor, prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării convenţiilor şi acordurilor bilaterale dintre un stat terţ şi un stat membru încheiate înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 care privesc aspecte reglementate de prezentul regulament.
(37)Pentru a asigura actualizarea certificatelor care urmează a fi utilizate în legătură cu recunoaşterea sau executarea hotărârilor, actelor autentice şi tranzacţiilor judiciare în temeiul prezentului regulament, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce priveşte modificarea anexelor I şi II la prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi. Atunci când pregăteşte şi elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util şi adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European şi Consiliu.
(38)Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special principiul dreptului la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, garantate la articolul 47 din cartă.
(39)Deoarece obiectivul prezentului regulament nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană ("TUE"). În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(40)Regatul Unit şi Irlanda, în conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la TUE şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene de la momentul respectiv, au participat la adoptarea şi aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001. În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, anexat la TUE şi la TFUE, Regatul Unit şi Irlanda şi-au comunicat dorinţa de a participa la adoptarea şi aplicarea prezentului regulament.
(41)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul nr. 22 privind poziţia Danemarcei anexat la TUE şi la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu i se adresează şi nu i se aplică, fără a aduce atingere posibilităţii aplicării de către Danemarca a modificărilor la Regulamentul (CE) nr. 44/2001 în temeiul articolului 3 al Acordului din 19 octombrie 2005 dintre Comunitatea Europeană şi Regatul Danemarcei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (1),
(1)JO L 299, 16.11.2005, p. 62.
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
(1)Prezentul regulament se aplică în materie civilă şi comercială, indiferent de natura instanţei. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă şi nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorităţii publice (acta jure imperii).
(2)Prezentul regulament nu se aplică în ceea ce priveşte:
a)starea civilă şi capacitatea persoanelor fizice, drepturile patrimoniale rezultate din regimurile matrimoniale sau din legăturile considerate prin legea aplicabilă acestora ca având efecte comparabile căsătoriei;
b)falimentele, procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile sau a altor persoane juridice, acordurile amiabile, concordatele sau procedurile similare;
c)securitatea socială;
d)arbitrajul;
e)obligaţiile de întreţinere care decurg dintr-o relaţie de familie, de rudenie, de căsătorie sau de alianţă;
f)testamentele şi succesiunile, inclusiv obligaţiile de întreţinere rezultate ca urmare a unui deces.
Art. 2
În sensul prezentului regulament:
(a)"hotărâre" înseamnă o hotărâre pronunţată de o instanţă dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, inclusiv un decret, un ordin, o ordonanţă sau un mandat de executare, precum şi o decizie privind stabilirea de către un grefier al instanţei a cheltuielilor de judecată.
În sensul capitolului III, "hotărâre" include măsurile provizorii şi de conservare dispuse de o instanţă care, în temeiul prezentului regulament, este competentă să judece cauza pe fond. Noţiunea nu include măsurile provizorii, inclusiv de conservare, dispuse de o astfel de instanţă fără citarea pârâtului, cu excepţia cazului în care hotărârea care cuprinde măsura este notificată sau comunicată pârâtului înaintea executării;
(b)"tranzacţie judiciară" înseamnă o tranzacţie care a fost aprobată de o instanţă a unui stat membru sau a fost încheiată în faţa unei instanţe a unui stat membru în cursul unei proceduri;
(c)"act autentic" înseamnă un act care a fost întocmit sau înregistrat în mod oficial ca act autentic în statul membru de origine şi a cărui autenticitate:
(i)se referă la semnătura şi conţinutul actului autentic; şi
(ii)a fost stabilită de către o autoritate publică sau orice altă autoritate abilitată să facă acest lucru;
(d)"stat membru de origine" înseamnă statul membru în care a fost pronunţată hotărârea, a fost aprobată ori încheiată tranzacţia judiciară sau a fost întocmit sau înregistrat în mod oficial actul autentic, după caz;
(e)"stat membru solicitat" înseamnă statul membru în care se invocă recunoaşterea hotărârii sau în care se solicită executarea hotărârii, a tranzacţiei judiciare sau a actului autentic;
(f)"instanţa de origine" înseamnă instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei recunoaştere se invocă sau a cărei executare se solicită.
Art. 3
În sensul prezentului regulament, noţiunea de "instanţă" include următoarele autorităţi, în măsura în care au competenţă judiciară în materiile ce intră sub incidenţa prezentului regulament:
(a)în Ungaria, în procedurile sumare privind ordinele de plată fizetesi meghagyasos eljaras), notarul (kozjegyzo);
(b)în Suedia, în procedurile sumare privind ordinele de plată (betalningsforelaggande) şi asistenţa (handrackning), autoritatea de executare silită (kronofogdemyndigheten).
Art. 4
(1)Sub rezerva dispoziţiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acţionate în justiţie, indiferent de naţionalitatea lor, în faţa instanţelor respectivului stat membru.
(2)Persoanele care nu au naţionalitatea statului membru pe teritoriul căruia au domiciliul sunt supuse normelor de competenţă aplicabile cetăţenilor statului membru respectiv.
Art. 5
(1)Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acţionate în justiţie în faţa instanţelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunţate în secţiunile 2-7 din prezentul capitol.
(2)În special, normele de competenţă naţională pe care statele membre le comunică Comisiei în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (a) nu pot fi invocate împotriva persoanelor menţionate la alineatul (1).
Art. 6
(1)Dacă pârâtul nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competenţa instanţelor este determinată, în fiecare stat membru, de legislaţia statului membru în cauză, sub rezerva aplicării articolului 18 alineatul (1), articolului 21 alineatul (2) şi articolelor 24 şi 25.
(2)Împotriva unui astfel de pârât, orice persoană, indiferent de naţionalitate, care îşi are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, poate să invoce în acel stat membru normele de competenţă în vigoare acolo şi, în special, normele pe care statele membre le comunică Comisei în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (a), în aceeaşi manieră ca şi cetăţenii statului membru respectiv.
Art. 7
O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru:
1._
(a)în materie contractuală, în faţa instanţelor de la locul de executare a obligaţiei în cauză;
(b)în sensul aplicării prezentei dispoziţii şi în absenţa vreunei convenţii contrare, locul de executare a obligaţiei în cauză este:
- în cazul vânzării de mărfuri, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile;
- în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile;
(c)în cazul în care nu se aplică litera (b), se aplică litera (a);
2.în materie delictuală şi cvasidelictuală, în faţa instanţelor de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă;
3.în cazul unei acţiuni civile în despăgubiri sau în restituire născută în temeiul săvârşirii unei infracţiuni, în faţa instanţei sesizate cu privire la acţiunea respectivă, în măsura în care, conform legislaţiei interne, instanţa în cauză este competentă să se pronunţe cu privire la o acţiune civilă;
4.în cazul unei acţiuni civile, bazate pe dreptul de proprietate, în recuperarea unui bun cultural, astfel cum este definit la articolul 1 punctul 1 din Directiva 93/7/CEE, iniţiată de către persoana care îşi revendică dreptul de a recupera acest bun, în faţa instanţelor de la locul în care se află bunul cultural la momentul sesizării instanţei;
5.în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză;
6.în cazul unui litigiu îndreptat împotriva unui fondator, administrator de active sau beneficiar al unui trust constituit fie în temeiul statutului, fie în scris sau printr-o convenţie verbală, confirmată în scris, în faţa instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia trustul în cauză îşi are sediul;
7.în privinţa unui litigiu referitor la plata unei remuneraţii pretinse pentru salvarea sau asistenţa de care a beneficiat o încărcătură sau o marfă, în faţa instanţei pe a cărei rază teritorială se află respectiva încărcătură sau marfă, care:
(a)a fost sechestrată în vederea obţinerii unei astfel de plăţi; sau
(b)ar fi putut fi sechestrată, însă o cauţiune sau o altă garanţie a fost depusă,
cu condiţia ca această dispoziţie să se aplice numai în cazul în care se pretinde că pârâtul are sau a avut un drept asupra încărcăturii sau mărfii în momentul operaţiunii de salvare sau de asistenţă.
Art. 8
O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru mai poate fi acţionată în justiţie:
1.atunci când este unul dintre mai mulţi pârâţi, în faţa instanţei de la domiciliul oricăruia dintre aceştia, cu condiţia ca între cereri să existe o legătură atât de strânsă încât să fie oportună examinarea şi judecarea lor în acelaşi timp pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor;
2.ca parte terţă într-o cerere de chemare în garanţie sau de intervenţie sau în orice cerere care implică părţi terţe, în faţa instanţei sesizate cu cererea principală, dacă aceasta nu a fost introdusă decât în scopul de a nu mai fi de competenţa instanţei în cauză;
3.în cazul unei cereri reconvenţionale rezultate în urma aceluiaşi contract sau element de fapt pe care s-a bazat cererea principală, în faţa instanţei sesizate cu cererea principală;
4.în materie contractuală, dacă acţiunea poate fi conexată unei acţiuni în materie de drepturi reale imobiliare îndreptate împotriva aceluiaşi pârât, în faţa instanţei din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul.
Art. 9
În cazul în care, în temeiul prezentului regulament, o instanţă dintr-un stat membru este competentă în soluţionarea unor acţiuni în răspundere pentru utilizarea sau exploatarea unei nave, instanţa în cauză sau orice altă instanţă care îi este substituită în acest scop prin legislaţia internă a statului membru în cauză are, de asemenea, competenţă cu privire la cererile referitoare la limitarea acestei răspunderi.
Art. 10
În materie de asigurări, competenţa este determinată de prezenta secţiune, fără a aduce atingere articolului 6 şi articolului 7 punctul 5.
Art. 11
(1)Un asigurător care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie:
a)în faţa instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul;
b)în alt stat membru, în cazul acţiunilor introduse de către deţinătorul poliţei de asigurare, de către asigurat sau de către un beneficiar, în faţa instanţelor de la locul unde este domiciliat reclamantul; sau
c)dacă este coasigurător, în faţa instanţelor dintr-un stat membru sesizate în legătură cu acţiunea introdusă împotriva asigurătorului principal.
(2)Atunci când un asigurător nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, însă deţine o sucursală, agenţie sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, în cazul litigiilor rezultând din activitatea sucursalei, agenţiei sau unităţii, acesta este considerat ca având domiciliul pe teritoriul statului membru respectiv.
Art. 12
În cazul asigurării de răspundere civilă sau al asigurării de bunuri imobiliare, asigurătorul mai poate fi acţionat în justiţie şi în faţa instanţelor de la locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă. Acelaşi lucru este aplicabil şi în cazul în care bunurile mobile şi imobile sunt acoperite de aceeaşi poliţă de asigurare, ambele categorii fiind afectate în mod negativ de acelaşi eveniment neprevăzut.
Art. 13
(1)În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul poate, de asemenea, dacă legea instanţei permite acest lucru, să fie introdus în cauză în faţa instanţei la care partea vătămată a introdus acţiunea împotriva asiguratului.
(2)Articolele 10, 11 şi 12 se aplică în cazul acţiunii directe introduse de partea vătămată împotriva asigurătorului, în situaţia în care sunt permise asemenea acţiuni directe.
(3)Dacă legea privind astfel de acţiuni directe prevede posibilitatea introducerii în cauză a deţinătorului poliţei de asigurare sau a asiguratului, aceeaşi instanţă este competentă asupra acestora.
Art. 14
(1)Fără a aduce atingere articolului 13 alineatul (3), un asigurător poate intenta o acţiune numai înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat pârâtul, indiferent dacă acesta este deţinătorul poliţei de asigurare, asiguratul sau beneficiarul.
(2)Dispoziţiile prezentei secţiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvenţională la instanţa sesizată cu cererea iniţială, în conformitate cu prezenta secţiune.
Art. 15
De la dispoziţiile prezentei secţiuni nu se poate deroga decât prin convenţii:
1.ulterioare naşterii litigiului;
2.care permit deţinătorului poliţei, asiguratului sau unui beneficiar să sesizeze alte instanţe decât cele indicate în cadrul prezentei secţiuni;
3.încheiate între un deţinător de poliţă şi un asigurător, ambii având la data încheierii contractului domiciliul sau reşedinţa obişnuită în acelaşi stat membru, şi care au ca efect atribuirea competenţei instanţelor din statul membru în cauză, chiar dacă fapta prejudiciabilă s-a produs peste hotare, cu condiţia ca legislaţia statului membru în cauză să nu interzică astfel de convenţii;
4.încheiate de deţinătorul poliţei care nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, cu excepţia cazului în care asigurarea este obligatorie sau priveşte un imobil situat pe teritoriul unui stat membru; sau
5.care privesc un contract de asigurări, în măsura în care acesta acoperă unul sau mai multe dintre riscurile enumerate la articolul 16.
Art. 16
Riscurile prevăzute la articolul 15 punctul 5 sunt următoarele:
1.orice prejudicii produse:
(a)navelor maritime, instalaţiilor din zona de coastă sau din largul mării sau aeronavelor, rezultate în urma evenimentelor asociate utilizării lor în scopuri comerciale;
(b)mărfurilor aflate în tranzit, altele decât bagajele pasagerilor, atunci când tranzitul este efectuat sau include transportul cu astfel de nave sau aeronave;
2.orice răspundere, alta decât cea pentru vătămările corporale produse călătorilor sau pentru prejudiciile aduse bagajelor acestora:
(a)decurgând din utilizarea sau exploatarea navelor, instalaţiilor sau aeronavelor menţionate la punctul 1 litera (a), în măsura în care, în privinţa celor din urmă, legislaţia statului membru în care aeronavele sunt înregistrate nu interzice clauzele atributive de competenţă în materia asigurării acestor riscuri;
(b)pentru prejudiciile cauzate de bunuri aflate în tranzit, conform descrierii de la punctul 1 litera (b);
3.orice pierdere financiară legată de utilizarea sau exploatarea navelor, instalaţiilor sau aeronavelor menţionate la punctul 1 litera (a), în special pierderile înregistrate în legătură cu mărfurile sau navlosirea;
4.orice risc sau interes legat de oricare dintre cele menţionate la punctele 1-3;
5.fără a aduce atingere punctelor 1-4, toate "riscurile majore" definite în Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) (1).
(1)JO L 335, 17.12.2009, p. 1.
Art. 17
(1)În ceea ce priveşte un contract încheiat de o persoană, consumatorul, într-un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional, competenţa se determină în conformitate cu dispoziţiile din prezenta secţiune, fără a se aduce atingere articolului 6 şi articolului 7 punctul 5, în cazul în care:
a)contractul are ca obiect vânzarea de bunuri mobile corporale în rate egale, fixe şi eşalonate;
b)contractul are ca obiect un împrumut rambursabil în rate egale, fixe şi eşalonate sau orice altă formă de credit încheiat în scopul finanţării vânzării de bunuri mobile corporale; sau
c)în toate celelalte cazuri, contractul a fost încheiat cu o persoană care desfăşoară activităţi comerciale sau profesionale în statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat consumatorul sau, prin orice mijloace, îşi direcţionează activităţile spre acel stat membru sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, iar contractul intră în sfera de acţiune a acestor activităţi.
(2)Atunci când un consumator încheie un contract cu o parte care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, însă deţine o sucursală, agenţie sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, se consideră, în cazul litigiilor rezultând din activitatea sucursalei, agenţiei sau unităţii, că partea în cauză are domiciliul pe teritoriul statului membru respectiv.
(3)Prezenta secţiune nu se aplică în cazul contractelor de transport altele decât cele care, pentru un preţ forfetar, oferă o combinaţie între călătorie şi cazare.
Art. 18
(1)Un consumator poate introduce o acţiune împotriva celeilalte părţi la contract fie înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia partea în cauză îşi are domiciliul, fie, indiferent de domiciliul celeilalte părţi, înaintea instanţelor din locul unde consumatorul îşi are domiciliul.
(2)Acţiunea poate fi introdusă împotriva consumatorului de către cealaltă parte la contract numai înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia consumatorul îşi are domiciliul.
(3)Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvenţională la instanţa sesizată cu cererea iniţială, în conformitate cu prezenta secţiune.
Art. 19
De la dispoziţiile prezentei secţiuni nu se poate deroga decât prin convenţii:
1.ulterioare naşterii litigiului;
2.care permit consumatorului să sesizeze alte instanţe decât cele prevăzute în cadrul prezentei secţiuni; sau
3.încheiate între consumator şi cealaltă parte la contract, ambii având la data încheierii contractului domiciliul sau reşedinţa obişnuită în acelaşi stat membru, convenţii care atribuie competenţă instanţelor din statul membru respectiv, cu condiţia ca aceste convenţii să nu fie interzise de legislaţia statului membru în cauză.
Art. 20
(1)În materia contractelor individuale de muncă, competenţa se determină în conformitate cu dispoziţiile din prezenta secţiune, fără a se aduce atingere articolului 6, articolului 7 punctul 5 şi, în cazul unei acţiuni introduse împotriva unui angajator, articolului 8 punctul 1.
(2)Dacă un angajat încheie un contract individual de muncă cu un angajator care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, însă are o sucursală, agenţie sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, se consideră, în cazul litigiilor rezultând din activitatea sucursalei, agenţiei sau unităţii, că angajatorul are domiciliul pe teritoriul statului respectiv.
Art. 21
(1)Un angajator domiciliat pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie:
a)înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat; sau
b)în alt stat membru:
(i)înaintea instanţelor de la locul în care sau din care angajatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea sau înaintea instanţelor din ultimul loc în care acesta şi-a desfăşurat activitatea; sau
(ii)dacă angajatul nu îşi desfăşoară sau nu şi-a desfăşurat în mod obişnuit activitatea pe teritoriul aceleiaşi ţări, înaintea instanţelor de la locul unde este sau a fost situată întreprinderea care l-a angajat pe acesta.
(2)Un angajator care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie înaintea unei instanţe dintr-un stat membru în conformitate cu alineatul (1) litera (b).
Art. 22
(1)Acţiunea angajatorului nu poate fi introdusă decât înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia angajatul îşi are domiciliul.
(2)Dispoziţiile prezentei secţiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvenţională la instanţa sesizată cu cererea iniţială, în conformitate cu prezenta secţiune.
Art. 23
De la dispoziţiile prezentei secţiuni nu se poate deroga decât prin convenţii:
1.ulterioare naşterii litigiului; sau
2.care permit angajatului să sesizeze alte instanţe decât cele indicate în cadrul prezentei secţiuni.
Art. 24
Următoarele instanţe dintr-un stat membru au competenţă exclusivă, indiferent de domiciliul părţilor:
1.în materie de drepturi reale imobiliare sau de închiriere a unor imobile, instanţele din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul.
Cu toate acestea, în materia închirierii unor imobile în vederea utilizării personale temporare pe o perioadă de cel mult şase luni consecutive, instanţele din statul membru pe teritoriul căruia pârâtul este domiciliat au, de asemenea, competenţă, cu condiţia ca locatarul să fie o persoană fizică şi ca proprietarul şi locatarul să aibă domiciliul pe teritoriul aceluiaşi stat membru;
2.în ceea ce priveşte valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea societăţilor sau a persoanelor juridice ori a asociaţiilor de persoane fizice sau juridice care au sediul pe teritoriul unui stat membru ori valabilitatea deciziilor organelor acestora, instanţele din statul respectiv. Pentru determinarea sediului, instanţa aplică normele sale de drept internaţional privat;
3.în ceea ce priveşte valabilitatea înregistrărilor în registrele publice, instanţele din statul membru pe teritoriul căruia se păstrează registrul;
4.în ceea ce priveşte înregistrarea sau valabilitatea brevetelor, mărcilor, desenelor şi modelelor industriale, precum şi a altor drepturi similare care necesită depunere sau înregistrare, indiferent dacă aspectul respectiv este invocat pe cale de acţiune sau de excepţie, instanţele din statul membru pe teritoriul căruia depunerea sau înregistrarea a fost solicitată, a avut loc sau, în temeiul unui instrument al Uniunii ori al unei convenţii internaţionale, se consideră că a avut loc.
Fără a aduce atingere competenţei pe care Oficiul European de Brevete o are în conformitate cu Convenţia privind eliberarea brevetelor europene, semnată la Munchen la 5 octombrie 1973, instanţele din fiecare stat membru au competenţă exclusivă în acţiunile privind înregistrarea sau valabilitatea unui brevet european acordat pentru respectivul stat membru;
5.în ceea ce priveşte executarea hotărârilor, instanţele din statul membru pe teritoriul căruia a fost sau urmează să fie executată hotărârea.
Art. 25
(1)Dacă prin convenţia părţilor, indiferent de domiciliul acestora, competenţa de soluţionare a litigiului care a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanţei sau instanţelor dintr-un stat membru, competenţa revine acelei instanţe sau instanţelor respective, cu excepţia cazului în care convenţia este nulă şi neavenită în privinţa condiţiilor de fond în temeiul legislaţiei statului membru respectiv. Această competenţă este exclusivă, cu excepţia unei convenţii contrare a părţilor. Convenţia atributivă de competenţă se încheie:
a)în scris sau verbal cu confirmare scrisă;
b)într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părţi; sau
c)în comerţul internaţional, într-o formă conformă cu uzanţa cu care părţile sunt sau ar trebui să fie la curent şi care, în cadrul acestui tip de comerţ, este cunoscută pe larg şi respectată cu regularitate de către părţile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.
(2)Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a convenţiei este considerată ca fiind "în scris".
(3)Instanţa sau instanţele dintr-un stat membru cărora printr-un act constitutiv al unui trust li s-a atribuit competenţă au competenţă exclusivă în orice acţiune introdusă împotriva unui fondator, trustee sau beneficiar al unui trust dacă în cauză sunt relaţiile dintre acele persoane sau drepturile ori obligaţiile acestora în cadrul trustului.
(4)Convenţiile atributive de competenţă, precum şi prevederile similare din actele constitutive ale unui trust nu au efect juridic dacă sunt contrare dispoziţiilor articolelor 15, 19 sau 23 ori dacă instanţele de la competenţa cărora acestea derogă au competenţă exclusivă în temeiul articolului 24.
(5)O convenţie atributivă de competenţă care face parte dintr-un contract este considerată o convenţie independentă de celelalte clauze ale contractului.
Valabilitatea unei convenţii atributive de competenţă nu poate fi contestată doar pe motivul că respectivul contract nu este valabil.
Art. 26
(1)Cu excepţia cazurilor în care competenţa este determinată de alte dispoziţii ale prezentului regulament, instanţa din statul membru în faţa căreia se înfăţişează pârâtul este competentă. Această regulă nu se aplică în cazul în care înfăţişarea are ca obiect contestarea competenţei sau o altă instanţă are competenţă exclusivă în temeiul articolului 24.
(2)În ceea ce priveşte aspectele menţionate în secţiunile 3, 4 sau 5, în cazul în care pârâtul este deţinătorul poliţei de asigurare, asiguratul, beneficiarul unui contract de asigurare sau partea vătămată, consumatorul sau angajatul, instanţa, înainte de declararea competenţei în temeiul alineatului (1), se asigură că pârâtul este informat cu privire la dreptul său de a contesta competenţa instanţei şi cu privire la consecinţele înfăţişării sau ale neînfăţişării sale.
Art. 27
Dacă o instanţă dintr-un stat membru este sesizată pe cale principală cu un litigiu în cazul căruia instanţele dintr-un alt stat membru au competenţă exclusivă în temeiul articolului 24, instanţa sesizată se declară, din oficiu, necompetentă.
Art. 28
(1)Dacă pârâtul domiciliat pe teritoriul unui stat membru este acţionat în justiţie înaintea unei instanţe dintr-un alt stat membru şi nu se înfăţişează în faţa acesteia, instanţa se declară din oficiu necompetentă, cu excepţia cazului în care competenţa sa rezultă din dispoziţiile prezentului regulament.
(2)Instanţa este obligată să suspende acţiunea până când se constată că pârâtul a putut primi actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest sens.
(3)Articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială ("notificarea sau comunicarea actelor") (1) se aplică în locul alineatului (2) de la prezentul articol, dacă actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis dintr-un stat membru către un altul, în conformitate cu dispoziţiile respectivului regulament.
(1)JO L 324, 10.12.2007, p. 79.
(4)În cazul în care nu se aplică Regulamentul (CE) nr. 1393/2007, se aplică articolul 15 din Convenţia de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea sau comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, dacă actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în conformitate cu dispoziţiile acestei convenţii.
Art. 29
(1)Fără a se aduce atingere dispoziţiilor de la articolul 31 alineatul (2), în cazul în care cereri având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză sunt introduse între aceleaşi părţi înaintea unor instanţe din state membre diferite, instanţa sesizată ulterior suspendă din oficiu acţiunea până în momentul în care se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate.
(2)În cazurile menţionate la alineatul (1), la cererea unei instanţe sesizate cu litigiul, orice altă instanţă sesizată informează fără întârziere prima instanţă referitor la data la care a fost sesizată în conformitate cu articolul 32.
(3)Dacă se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate, instanţa sesizată ulterior îşi declină competenţa în favoarea acesteia.
Art. 30
(1)În cazul în care acţiuni conexe sunt pendinte înaintea unor instanţe din state membre diferite, instanţa sesizată ulterior poate suspenda judecata.
(2)Dacă acţiunea înaintea primei instanţe sesizate este pendinte în primă instanţă, orice altă instanţă sesizată ulterior poate, de asemenea, la cererea uneia dintre părţi, să îşi decline competenţa, dacă prima instanţă sesizată are competenţă în acţiunile în cauză şi dacă legislaţia sa permite conexarea acestor acţiuni.
(3)În înţelesul prezentului articol, sunt considerate conexe acele acţiuni care sunt atât de strâns legate între ele încât este oportună instrumentarea şi judecarea lor în acelaşi timp pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor.
Art. 31
(1)Dacă acţiunile intră în competenţa exclusivă a mai multor instanţe, orice instanţă, alta decât cea care a fost sesizată iniţial, îşi declină competenţa în favoarea acesteia din urmă.
(2)Fără a se aduce atingere articolului 26, atunci când este sesizată o instanţă dintr-un stat membru căreia o convenţie menţionată la articolul 25 îi conferă competenţă exclusivă, orice instanţă dintr-un alt stat membru suspendă acţiunea până când instanţa sesizată pe baza convenţiei stabileşte că nu este competentă în temeiul convenţiei.
(3)În cazul în care instanţa desemnată în convenţie şi-a stabilit competenţa în conformitate cu convenţia, orice instanţă dintr-un alt stat membru îşi declină competenţa în favoarea acesteia.
(4)Alineatele (2) şi (3) nu se aplică materiilor menţionate în secţiunile 3, 4 sau 5 în cazul în care reclamantul este deţinătorul poliţei de asigurare, asiguratul, beneficiarul unui contract de asigurare sau partea vătămată, consumatorul sau angajatul, iar convenţia nu este valabilă în temeiul unei dispoziţii din respectivele secţiuni.
Art. 32
(1)În înţelesul prezentei secţiuni, se consideră că o instanţă este sesizată:
a)la data la care actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent a fost depus în instanţă, cu condiţia ca reclamantul să fi întreprins măsurile necesare pentru ca actul să fie notificat sau comunicat pârâtului; sau
b)în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de fi depus la instanţă, la data primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiţia ca reclamantul să nu fi neglijat în continuare să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanţă.
Autoritatea responsabilă de notificarea sau comunicarea menţionată la litera (b) este prima autoritate care primeşte documentele în acest sens.
(2)Instanţa sau autoritatea responsabilă cu notificarea sau comunicarea menţionate la alineatul (1) notează data depunerii actului de sesizare a instanţei sau a actului echivalent sau, respectiv, data primirii actelor care trebuie notificate sau comunicate.
Art. 33
(1)În cazul în care competenţa se întemeiază pe articolul 4 sau pe articolele 7, 8 sau 9 şi în cazul în care o acţiune este pendinte în faţa unei instanţe dintr-un stat terţ în momentul în care o instanţă dintr-un stat membru este sesizată cu o acţiune cu acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi ca acţiunea din instanţa din statul terţ, instanţa din statul membru poate suspenda acţiunea dacă:
a)se preconizează că instanţa din statul terţ va pronunţa o hotărâre care va putea fi recunoscută şi, dacă este cazul, executată în statul membru respectiv; şi
b)instanţa din statul membru constată că o suspendare este necesară pentru buna administrare a justiţiei.
(2)Instanţa din statul membru poate continua acţiunea în orice moment dacă:
a)acţiunea în faţa instanţei statului terţ este suspendată sau întreruptă;
b)instanţa din statul membru consideră că este puţin probabil ca acţiunea în faţa instanţei statului terţ să se încheie într-un interval rezonabil; sau
c)continuarea acţiunii este necesară pentru buna administrare a justiţiei.
(3)Instanţa din statul membru încheie procedurile dacă acţiunea în faţa instanţei statului terţ s-a încheiat şi a dus la pronunţarea unei hotărâri care poate fi recunoscută şi, dacă este cazul, executată în statul membru respectiv.
(4)Instanţa din statul membru aplică prezentul articol la cererea uneia dintre părţi sau, dacă acest lucru este posibil în temeiul dreptului naţional, din oficiu.
Art. 34
(1)În cazul în care competenţa se întemeiază pe articolul 4 sau pe articolele 7, 8 sau 9 şi o acţiune este pendinte înaintea unei instanţe dintr-un stat terţ la momentul sesizării unei instanţe dintr-un stat membru cu privire la o acţiune conexă acţiunii din instanţa din statul terţ, instanţa din statul membru poate suspenda acţiunea dacă:
a)este oportună instrumentarea şi judecarea acţiunilor conexe împreună, pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a acţiunilor;
b)se preconizează că instanţa din statul terţ va pronunţa o hotărâre care poate fi recunoscută şi, dacă este cazul, executată în statul membru respectiv; şi
c)instanţa din statul membru consideră că suspendarea este necesară pentru buna administrare a justiţiei.
(2)Instanţa din statul membru poate continua judecarea acţiunii în orice moment dacă:
a)instanţa din statul membru consideră că nu mai există riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile;
b)acţiunea în faţa instanţei din statul terţ a fost suspendată sau întreruptă;
c)instanţa din statul membru consideră că este puţin probabil ca acţiunea în faţa instanţei din statul terţ să se încheie într-un interval rezonabil; sau
d)continuarea acţiunii este necesară pentru buna administrare a justiţiei.
(3)Instanţa din statul membru poate încheia procedurile dacă acţiunea în faţa instanţei din statul terţ s-a încheiat şi are drept rezultat pronunţarea unei hotărâri care poate fi recunoscută şi, dacă este cazul, executată în statul membru respectiv.
(4)Instanţa din statul membru aplică prezentul articol la cererea uneia dintre părţi sau, dacă acest lucru este posibil în temeiul dreptului naţional, din oficiu.
Art. 35
Măsurile provizorii şi de conservare prevăzute de legislaţia unui stat membru pot fi solicitate instanţelor statului membru în cauză chiar dacă o instanţă dintr-un alt stat membru are competenţa să judece cauza pe fond.
Art. 36
(1)Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesară vreo procedură specială.
(2)Orice parte interesată poate, în conformitate cu procedura prevăzută în secţiunea 3 subsecţiunea 2, solicita constatarea absenţei motivelor pentru refuzul recunoaşterii, astfel cum se prevede la articolul 45.
(3)Dacă refuzul recunoaşterii este invocat pe cale incidentală în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, instanţa respectivă este competentă să se pronunţe asupra chestiunii respective.
Art. 37
(1)O parte care doreşte să invoce într-un stat membru o hotărâre pronunţată în alt stat membru prezintă:
a)o copie a hotărârii care să întrunească condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii sale; şi
b)un certificat eliberat în conformitate cu articolul 53.
(2)Instanţa sau autoritatea în faţa căreia este invocată hotărârea pronunţată într-un alt stat membru poate, dacă este necesar, să solicite părţii care o invocă să furnizeze, în conformitate cu articolul 57, o traducere sau o transcriere a conţinutului certificatului menţionat la alineatul (1) litera (b). Instanţa sau autoritatea poate solicita părţii furnizarea unei traduceri a hotărârii în locul traducerii conţinutului certificatului dacă nu poate să continue procedura în lipsa traducerii respective.
Art. 38
Instanţa sau o altă autoritate în faţa căreia este invocată o hotărâre pronunţată într-un alt stat membru poate să suspende acţiunea, în totalitate sau parţial, dacă:
(a)hotărârea este contestată în statul membru de origine; sau
(b)a fost transmisă o cerere pentru adoptarea unei decizii de constatare a absenţei motivelor de refuz al recunoaşterii, astfel cum este menţionată la articolului 45, sau pentru adoptarea unei decizii de refuz al recunoaşterii în temeiul unuia dintre motivele respective.
Art. 39
O hotărâre pronunţată într-un stat membru care este executorie în statul membru respectiv este executorie în celelalte state membre fără a fi necesară o hotărâre de încuviinţare a executării.
Art. 40
O hotărâre executorie presupune de drept competenţa de a lua orice măsuri de conservare care sunt prevăzute de legislaţia statului membru solicitat.
Art. 41
(1)Sub rezerva dispoziţiilor prezentei secţiuni, procedura de executare a hotărârilor pronunţate într-un alt stat membru este reglementată de legislaţia statului membru solicitat. O hotărâre pronunţată într-un stat membru care este executorie în statul membru solicitat este executată în aceleaşi condiţii ca o hotărâre pronunţată în statul membru solicitat.
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), motivele de refuz sau de suspendare a executării în temeiul legislaţiei statului membru solicitat se aplică în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu motivele menţionate la articolul 45.
(3)Partea care solicită executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru nu are obligaţia de a avea o adresă poştală în statul membru solicitat. Partea respectivă nu are nici obligaţia de a avea un reprezentant autorizat în statul membru solicitat, cu excepţia cazului în care un astfel de reprezentant este obligatoriu, indiferent de cetăţenia sau domiciliul părţilor.
Art. 42
(1)În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri pronunţate în alt stat membru, reclamantul furnizează autorităţii competente de executare:
a)o copie a hotărârii, care întruneşte condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii acesteia; şi
b)certificatul eliberat în conformitate cu articolul 53, care atestă că hotărârea este executorie şi care conţine un rezumat al hotărârii, precum şi, dacă este cazul, informaţii relevante cu privire la cheltuielile de judecată recuperabile şi la calcularea dobânzii.
(2)În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri pronunţate în alt stat membru care impune o măsură provizorie şi de conservare, reclamantul furnizează autorităţii competente de executare:
a)o copie a hotărârii, care întruneşte condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii acesteia;
b)certificatul eliberat în conformitate cu articolul 53, care conţine o descriere a măsurii şi care atestă că:
(i)instanţa este competentă să judece cauza pe fond;
(ii)hotărârea este executorie în statul membru de origine; şi
c)dovada notificării sau comunicării hotărârii, în cazul în care măsura a fost dispusă fără ca pârâtul să fie citat.
(3)Dacă este necesar, autoritatea de executare competentă poate să solicite reclamantului să furnizeze, în conformitate cu articolul 57, o traducere sau o transcriere a conţinutului certificatului.
(4)Autoritatea de executare competentă poate impune solicitantului să furnizeze o traducere a hotărârii numai dacă nu poate continua procedura în lipsa traducerii respective.
Art. 43
(1)În cazul în care se solicită executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru, certificatul emis conform articolului 53 se notifică sau se comunică persoanei împotriva căreia se solicită executarea înainte de prima măsură de executare. Certificatul este însoţit de hotărâre, dacă aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată persoanei respective.
(2)În cazul în care persoana împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul în alt stat membru decât statul membru de origine, persoana respectivă poate solicita o traducere a hotărârii pentru a contesta executarea, dacă hotărârea nu este scrisă sau nu este însoţită de o traducere în una dintre următoarele limbi:
a)o limbă pe care persoana respectivă o înţelege; sau
b)limba oficială a statului membru în care îşi are domiciliul sau, dacă în statul membru respectiv există mai multe limbi oficiale, limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale locului unde îşi are domiciliul.
În cazul în care se solicită o traducere a hotărârii în temeiul primului paragraf, nu se pot lua alte măsuri de executare decât măsuri de conservare până când persoanei împotriva căreia se solicită executarea nu i-a fost furnizată traducerea.
Prezentul alineat nu se aplică în cazul în care hotărârea a fost deja notificată sau comunicată persoanei împotriva căreia se solicită executarea în una dintre limbile menţionate la primul paragraf sau este însoţită de o traducere în una dintre aceste limbi.
(3)Prezentul articol nu se aplică în cazul executării unei măsuri de conservare dintr-o hotărâre sau în cazul în care persoana care solicită executarea recurge la măsuri de conservare în conformitate cu articolul 40.
Art. 44
(1)În cazul formulării unei cereri de refuz de executare a unei hotărâri în temeiul secţiunii 3 subsecţiunea 2, instanţa din statul membru solicitat poate, la cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea:
a)să limiteze procedura de executare la măsuri de conservare; sau
b)să condiţioneze executarea de constituirea unei garanţii pe care instanţa o stabileşte; sau
c)să suspende, în totalitate sau în parte, procedura de executare.
(2)La cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea, autoritatea competentă din statul membru solicitat suspendă procedura de executare în cazul în care forţa executorie a hotărârii respective este suspendată în statul membru de origine.
Subsecţiunea 1:Refuzul recunoaşterii
Art. 45
(1)La cererea oricărei părţi interesate, se refuză recunoaşterea unei hotărâri:
a)dacă recunoaşterea este vădit contrară ordinii publice (ordre public) a statului membru solicitat;
b)în cazul în care hotărârea a fost pronunţată în lipsă, dacă actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat pârâtului în timp util şi într-o manieră care să îi permită acestuia să îşi pregătească apărarea, cu excepţia cazului în care pârâtul nu a introdus o acţiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă;
c)dacă hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată între aceleaşi părţi în statul membru solicitat;
d)dacă hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terţ între aceleaşi părţi într-o acţiune având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, cu condiţia ca hotărârea pronunţată anterior să întrunească condiţiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat; sau
e)dacă hotărârea contravine:
(i)capitolului II secţiunile 3, 4 sau 5, în măsura în care pârâtul era deţinătorul poliţei de asigurare, asiguratul, beneficiarul contractului de asigurare, partea vătămată, consumatorul sau angajatul; sau
(ii)capitolului II secţiunea 6.
(2)La verificarea temeiurilor de competenţă prevăzute la alineatul (1) litera (e), instanţa căreia i-a fost transmisă cererea este obligată să respecte constatările de fapt pe baza cărora instanţa de origine şi-a întemeiat competenţa.
(3)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (1) litera (e), competenţa instanţei de origine nu poate fi revizuită. Criteriul ordinii publice prevăzut la alineatul (1) litera (a) nu poate fi aplicat normelor în materie de competenţă.
(4)Solicitarea refuzului recunoaşterii se face în conformitate cu procedurile prevăzute în subsecţiunea 2 şi, dacă este cazul, în secţiunea 4.
Subsecţiunea 2:Refuzul executării
Art. 46
Executarea unei hotărâri se refuză, la cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea, în cazul în care se constată existenţa unuia dintre motivele prevăzute la articolul 45.
Art. 47
(1)Cererea de refuz al executării se depune la instanţa pe care statul membru în cauză a comunicat-o Comisiei, în temeiul articolului 75 litera (a), ca fiind instanţa la care se depune cererea.
(2)Procedura de refuz a executării, în măsura în care nu este reglementată de prezentul regulament, se determină conform legislaţiei statului membru solicitat.
(3)Solicitantul furnizează instanţei o copie a hotărârii şi, dacă este cazul, o traducere sau o transcriere a acesteia.
Instanţa poate să se dispenseze de prezentarea documentelor menţionate la primul paragraf în cazul în care le deţine deja sau în cazul în care nu consideră rezonabilă furnizarea acestora de către solicitant. În cel de al doilea caz, instanţa poate solicita celeilalte părţi să furnizeze respectivele documente.
(4)Partea care solicită refuzul executării hotărârii pronunţate într-un alt stat membru nu are obligaţia de a avea o adresă poştală în statul membru solicitat. Partea respectivă nu are nici obligaţia de a avea un reprezentant autorizat în statul membru solicitat, cu excepţia cazului în care numirea unui astfel de reprezentant este obligatorie, indiferent de cetăţenia sau domiciliul părţilor.
Art. 49
(1)Oricare dintre părţi poate introduce o cale de atac împotriva deciziei privind cererea de refuz al executării.
(2)Calea de atac se introduce la instanţa pe care statul membru în cauză a comunicat-o Comisiei, în temeiul articolului 75 litera (b), ca fiind instanţa la care se introduce o astfel de cale de atac.
Art. 50
Decizia pronunţată cu privire la calea de atac poate fi contestată printr-o cale de atac ulterioară doar în cazul în care instanţele înaintea cărora ar putea fi introdusă respectiva cale de atac ulterioară au fost comunicate Comisiei de către statul membru respectiv în temeiul articolului 75 litera (c).
Art. 51
(1)Instanţa căreia i se transmite o cerere de refuz al executării sau instanţa în faţa căreia este introdusă o cale de atac în temeiul articolelor 49 sau 50 poate să suspende acţiunea, dacă împotriva hotărârii a fost introdusă o cale de atac ordinară în statul membru de origine sau dacă termenul pentru introducerea acesteia nu a expirat încă. În acest ultim caz, instanţa poate specifica termenul în care poate fi introdusă o astfel de cale de atac.
(2)În cazul în care hotărârea a fost pronunţată în Irlanda, Cipru sau în Regatul Unit, orice cale de atac prevăzută în statul membru de origine este considerată cale de atac ordinară în sensul alineatului (1).
Art. 52
În niciun caz hotărârea pronunţată într-un stat membru nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond în statul membru solicitat.
Art. 53
La cererea oricărei părţi interesate, instanţa de origine emite certificatul, utilizând formularul prevăzut în anexa I.
Art. 54
(1)În cazul în care o hotărâre conţine o măsură sau un ordin care nu este cunoscut în dreptul statului membru solicitat, măsura sau ordinul în cauză se adaptează, în măsura posibilului, la o măsură sau la un ordin recunoscute în dreptul statului membru în cauză care au efecte echivalente şi care urmăresc obiective şi interese similare.
Adaptarea respectivă nu poate să producă efecte care să le depăşească pe cele prevăzute de dreptul statului membru de origine.
(2)Orice parte poate să conteste adaptarea măsurii sau a ordinului înaintea unei instanţe.
(3)Părţii care invocă hotărârea sau care solicită executarea sa i se poate solicita, dacă este necesar, să furnizeze o traducere sau o transcriere a hotărârii.
Art. 55
Hotărârea pronunţată într-un stat membru prin care se dispune plata unor penalităţi este executorie în statul membru solicitat numai dacă suma a fost stabilită în mod definitiv de instanţa de origine.
Art. 56
Unei părţi care solicită într-un stat membru executarea unei hotărâri pronunţate în alt stat membru nu i se poate solicita vreo cauţiune sau garanţie, indiferent de denumirea acestora, pe motiv că este cetăţean străin sau că nu îşi are domiciliul sau reşedinţa în statul membru solicitat.
Art. 57
(1)În cazul în care se solicită o traducere sau o transcriere în temeiul prezentului regulament, această traducere sau transcriere se efectuează în limba oficială a statului membru în cauză sau, atunci când statul membru respectiv are mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale procedurii judiciare corespunzătoare locului în care este invocată hotărârea pronunţată într-un alt stat membru sau în care este formulată cererea, conform legii statului membru respectiv.
(2)În ceea ce priveşte formularele menţionate la articolele 53 şi 60, traducerile sau transcrierile se pot efectua, de asemenea, în orice altă (alte) limbă (limbi) oficială (oficiale) a (ale) instituţiilor Uniunii pe care statul membru în cauză declară că o (le) poate accepta.
(3)Orice traducere efectuată în temeiul prezentului regulament este realizată de o persoană autorizată în acest scop în unul dintre statele membre.
Art. 58
(1)Actele autentice care sunt executorii în statul membru de origine sunt executate în celelalte state membre fără a fi necesară o hotărâre de încuviinţare a executării. Executarea actului autentic poate fi refuzată numai dacă este vădit contrară ordinii publice (ordre public) a statului membru solicitat.
Dispoziţiile de la capitolul III secţiunea 2, secţiunea 3 subsecţiunea 2 şi secţiunea 4 se aplică actelor autentice, după caz.
(2)Actul autentic prezentat trebuie să îndeplinească condiţiile necesare pentru autentificare în statul membru de origine.
Art. 59
Tranzacţiile judiciare care sunt executorii în statul membru de origine sunt executate în celelalte state membre în aceleaşi condiţii ca şi actele autentice.
Art. 60
Autoritatea competentă sau instanţa din statul membru de origine eliberează, la cererea oricăreia dintre părţile interesate, utilizând formularul prevăzut în anexa II, certificatul care conţine un rezumat al obligaţiei executorii înscrise în actul autentic sau al acordului dintre părţi cuprins în tranzacţia judiciară.
Art. 61
Nu este necesară nicio legalizare sau vreo altă formalitate similară pentru documentele eliberate într-un stat membru în contextul prezentului regulament.
Art. 62
(1)Pentru a determina dacă o parte are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanţe sunt sesizate, instanţa aplică legislaţia internă.
(2)În cazul în care o parte nu are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanţe sunt sesizate, pentru a determina dacă partea în cauză îşi are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru, instanţa aplică legea statului membru în cauză.
Art. 63
(1)În sensul prezentului regulament, o societate sau altă persoană juridică sau o asociere de persoane fizice sau juridice are domiciliul în locul unde aceasta îşi are:
a)sediul statutar;
b)administraţia centrală; sau
c)punctul principal de activitate.
(2)În cazul Irlandei, Ciprului şi al Regatului Unit, prin "sediu statutar" se înţelege registered office (sediul social) sau, în lipsa acestuia, place of incorporation (locul de înregistrare) sau, în lipsa acestuia, locul conform legii căruia a avut loc formation (constituirea).
(3)Pentru a determina dacă un trust are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanţe au fost sesizate, instanţa aplică normele sale de drept internaţional privat.
Art. 64
Fără a se aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile din legislaţiile interne, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru care sunt urmărite în faţa instanţelor penale dintr-un alt stat membru ai cărui cetăţeni nu sunt, pentru o infracţiune săvârşită din culpă, pot fi judecate şi în lipsă, cu condiţia să fie reprezentate de persoane calificate în acest sens. Cu toate acestea, instanţa sesizată poate dispune înfăţişarea în persoană; în caz de neînfăţişare, hotărârea pronunţată în acţiunea civilă fără ca persoana în cauză să fi avut posibilitatea de a-şi pregăti apărarea poate să nu fie recunoscută sau executată în celelalte state membre.
Art. 65
(1)Competenţa specificată la articolul 8 punctul 2 şi la articolul 13 pentru acţiunile privind emiterea unei garanţii sau pentru procedurile altor părţi terţe poate fi aplicată în statele membre incluse în lista stabilită de Comisie în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (b) şi al articolului 76 alineatul (2) doar în măsura în care legislaţia naţională o permite. O persoană domiciliată într-un alt stat membru poate fi invitată să se înfăţişeze în faţa instanţelor statelor membre respective în temeiul dispoziţiilor privind citarea părţilor terţe cuprinse în lista menţionată.
(2)Hotărârile pronunţate într-un stat membru în temeiul articolului 8 punctul 2 sau al articolului 13 sunt recunoscute şi executate în conformitate cu capitolul III în orice alt stat membru. Efectele pe care hotărârile pronunţate în statele membre incluse în lista menţionată la alineatul (1) le-ar putea avea, în conformitate cu dreptul statelor membre respective, asupra părţilor terţe prin aplicarea alineatului (1) sunt recunoscute în toate statele membre.
(3)Statele membre incluse în lista menţionată la alineatul (1) oferă, în cadrul Reţelei Judiciare Europene în materie civilă şi comercială create prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului (1) ("Reţeaua Judiciară Europeană"), informaţii privind modalitatea de stabilire, în conformitate cu dreptul lor naţional, a efectelor hotărârilor menţionate la alineatul (2) a doua teză.
(1)JO L 174, 27.6.2001, p. 25.
Art. 66
(1)Prezentul regulament se aplică numai acţiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial şi tranzacţiilor judiciare aprobate sau încheiate la 10 ianuarie 2015 sau după această dată.
(2)Fără a aduce atingere articolului 80, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 continuă să se aplice hotărârilor pronunţate în cadrul acţiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial şi tranzacţiilor judiciare aprobate sau încheiate înainte de 10 ianuarie 2015 şi care intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv.
Art. 67
Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor care reglementează competenţa, precum şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materii speciale, dispoziţii cuprinse în actele Uniunii sau în legislaţiile interne armonizate prin punerea în aplicare a acestor acte.
Art. 68
(1)Prezentul regulament înlocuieşte, în relaţiile dintre statele membre, Convenţia de la Bruxelles din 1968, cu excepţia cazului teritoriilor statelor membre care intră în domeniul de aplicare teritorială a acestei convenţii şi care sunt excluse de la aplicarea prezentului regulament în conformitate cu articolul 355 din TFUE.
(2)În măsura în care prezentul regulament înlocuieşte dispoziţiile Convenţiei de la Bruxelles din 1968 în relaţiile dintre statele membre, orice trimitere la respectiva convenţie se înţelege ca trimitere la prezentul regulament.
Art. 69
Sub rezerva dispoziţiilor articolelor 70 şi 71, prezentul regulament înlocuieşte, în relaţiile dintre statele membre, convenţiile care reglementează aceleaşi materii ca prezentul regulament. Sunt înlocuite în special convenţiile incluse în lista elaborată de Comisie în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (c) şi al articolului 76 alineatul (2).
Art. 70
(1)Convenţiile menţionate la articolul 69 continuă să producă efecte în materiile în care prezentul regulament nu se aplică.
(2)Acestea continuă să producă efecte în cazul hotărârilor pronunţate, al actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial şi al tranzacţiilor judiciare aprobate sau încheiate înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001.
Art. 71
(1)Prezentul regulament nu aduce atingere convenţiilor la care statele membre sunt parte şi care reglementează competenţa, recunoaşterea sau executarea hotărârilor în materii speciale.
(2)Pentru o interpretare unitară, alineatul (1) se aplică în modul următor:
a)prezentul regulament nu împiedică o instanţă dintr-un stat membru care este parte la o convenţie privind o materie specială să îşi întemeieze competenţa pe convenţia în cauză, chiar şi atunci când pârâtul are domiciliul într-un alt stat membru care nu este parte la convenţia respectivă. Instanţa sesizată aplică, în orice caz, articolul 28 din prezentul regulament;
b)hotărârile pronunţate într-un stat membru de către o instanţă care îşi întemeiază competenţa pe o convenţie referitoare la o materie specială sunt recunoscute şi executate în celelalte state membre în conformitate cu prezentul regulament.
În cazul în care o convenţie referitoare la o materie specială la care sunt părţi atât statul membru de origine, cât şi statul membru solicitat stipulează condiţii de recunoaştere sau executare a hotărârilor, se aplică aceste condiţii. În orice caz, pot fi aplicate dispoziţiile din prezentul regulament privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor.
Art. 71a
(1)În sensul prezentului regulament, o instanţă comună mai multor state membre, astfel cum se specifică la alineatul (2), (o "instanţă comună") este considerată a fi o instanţă a unui stat membru atunci când, în temeiul instrumentului prin care este instituită, o astfel de instanţă comună îşi exercită competenţa în chestiuni care intră în sfera de aplicare a prezentului regulament.
(2)În sensul prezentului regulament, fiecare dintre următoarele instanţe sunt considerate drept instanţă comună:
a)Curtea unică în materie de brevete, instituită prin Acordul privind Curtea unică în materie de brevete, semnat la 19 februarie 2013 ("Acordul UPC"); şi
b)Curtea de Justiţie din Benelux, instituită prin Tratatul din 31 martie 1965 privind instituirea şi statutul Curţii de Justiţie din Benelux ("Tratatul Curţii de Justiţie din Benelux").
Art. 71b: Competenţa unei instanţe comune se stabileşte după cum urmează:
1.instanţa comună este competentă în cazul în care, în temeiul prezentului regulament, instanţele unui stat membru care este parte la instrumentul de instituire a instanţei comune ar fi competente într-o chestiune reglementată de acordul respectiv;
2.în cazul în care pârâtul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru şi prezentul regulament nu conferă în alt mod competenţa cu privire la acesta, capitolul II se aplică, după caz, indiferent de domiciliul pârâtului.
O instanţă comună poate fi sesizată în vederea instituirii de măsuri provizorii, inclusiv măsuri de conservare, chiar dacă instanţele unui stat terţ sunt competente pe fond;
3.în cazul în care o instanţă comună este competentă în cazul unui pârât în temeiul punctului 2 într-un litigiu legat de o încălcare a unui brevet european care cauzează un prejudiciu în cadrul Uniunii, instanţa respectivă îşi poate exercita competenţa şi în legătură cu prejudiciul care rezultă din această încălcare în afara Uniunii.
Această competenţă se poate stabili numai dacă pârâtul deţine proprietăţi în orice stat membru parte la instrumentul de instituire a instanţei comune şi dacă litigiul are suficiente legături cu acest stat membru.
Art. 71c
(1)Articolele 29-32 se aplică în cazul în care acţiunile sunt introduse în faţa unei instanţe comune şi a unei instanţe dintr-un stat membru care nu este parte la instrumentul de instituire a instanţei comune.
(2)Articolele 29-32 se aplică în cazul în care, în timpul perioadei de tranziţie menţionate la articolul 83 din Acordul UPC, se introduc acţiuni în faţa Curţii unice în materie de brevete şi în faţa unei instanţe dintr-un stat membru care este parte la Acordul UPC.
Art. 71d: Prezentul regulament se aplică recunoaşterii şi executării:
(a)hotărârilor pronunţate de o instanţă comună care urmează să fie recunoscute şi executate într-un stat membru care nu este parte la instrumentul de instituire a instanţei comune; şi
(b)hotărârilor pronunţate de instanţele unui stat membru care nu este parte la instrumentul de instituire a instanţei comune care urmează să fie recunoscute şi executate într-un stat membru parte la instrumentul respectiv.
Cu toate acestea, în cazul în care recunoaşterea şi executarea unei hotărâri pronunţate de o instanţă comună este solicitată într-un stat membru care este parte la instrumentul de instituire a instanţei comune, toate normele referitoare la recunoaştere şi executare din instrumentul respectiv se aplică în locul normelor prezentului regulament.
Art. 72
Prezentul regulament nu aduce atingere acordurilor prin care statele membre s-au angajat, înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 şi în conformitate cu articolul 59 din Convenţia de la Bruxelles din 1968, să nu recunoască o hotărâre pronunţată, în special în alt stat contractant la convenţia respectivă, împotriva pârâtului care are domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-un stat terţ dacă, în cazurile prevăzute la articolul 4 din convenţie, hotărârea nu s-a putut întemeia decât pe o competenţă menţionată la articolul 3 al doilea paragraf din convenţia respectivă.
Art. 73
(1)Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Convenţiei de la Lugano din 2007.
(2)Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Convenţiei de la New York din 1958.
(3)Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării convenţiilor bilaterale şi a acordurilor dintre un stat terţ şi un stat membru încheiate înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 şi care se referă la chestiuni reglementate de prezentul regulament.
Art. 74
Statele membre furnizează, în cadrul Reţelei Judiciare Europene şi în vederea punerii informaţiilor la dispoziţia publicului, o descriere a normelor şi a procedurilor interne de executare, inclusiv autorităţile de executare competente şi informaţii privind orice limitări aduse executării, în special normele de protecţie a debitorului şi termenele de decădere sau prescripţie.
Statele membre actualizează în permanenţă aceste informaţii.
Art. 75
Până la 10 ianuarie 2014, statele membre informează Comisia cu privire la:
(a)instanţele cărora trebuie să le fie adresate cererile de refuz al executării în temeiul articolului 47 alineatul (1);
(b)instanţele înaintea cărora se introduce o cale de atac împotriva deciziei privind cererea de refuz al executării în temeiul articolului 49 alineatul (2);
(c)instanţele înaintea cărora trebuie introdusă orice cale de atac ulterioară în temeiul articolului 50; şi
(d)limbile acceptate pentru traducerea formularelor menţionate la articolul 57 alineatul (2).
Comisia pune informaţiile la dispoziţia publicului prin orice mijloc corespunzător, în special prin intermediul Reţelei Judiciare Europene.
Art. 76
(1)Comisiei îi sunt notificate de către statele membre:
a)normele de competenţă menţionate la articolul 5 alineatul (2) şi la articolul 6 alineatul (2);
b)normele privind citarea părţilor terţe menţionate la articolul 65; şi
c)convenţiile menţionate la articolul 69.
(2)Pe baza notificărilor din partea statelor membre menţionate la alineatul (1), Comisia întocmeşte listele corespunzătoare.
(3)Statele membre comunică Comisiei toate modificările care ar trebui aduse ulterior listelor respective. Comisia modifică listele respective în consecinţă.
(4)Comisia publică listele şi toate modificările ulterioare aduse acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(5)Comisia pune la dispoziţia publicului toate informaţiile comunicate în temeiul alineatelor (1) şi (3) prin intermediul oricăror alte mijloace adecvate, în special prin intermediul Reţelei Judiciare Europene.
Art. 77
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 78 în ceea ce priveşte modificarea anexelor I şi II.
Art. 78
(1)Competenţa de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condiţiile prevăzute în prezentul articol.
(2)Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 77 se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată de la 9 ianuarie 2013.
(3)Delegarea de competenţe menţionată la articolul 77 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4)De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European şi Consiliului.
(5)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 77 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţiuni. Respectivul termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
Art. 79
Până la 11 ianuarie 2022, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European un raport privind aplicarea prezentului regulament. Raportul include o evaluare a posibilei necesităţi de extindere suplimentară a aplicării normelor de competenţă asupra pârâţilor care nu au domiciliul într-un stat membru, ţinând cont de funcţionarea prezentului regulament şi de posibilele evoluţii la nivel internaţional. Dacă este necesar, raportul este însoţit de o propunere de modificare a prezentului regulament.
Art. 80
Prezentul regulament abrogă Regulamentul (CE) nr. 44/2001. Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa III.
Art. 81
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică începând cu 10 ianuarie 2015, cu excepţia articolelor 75 şi 76, care se aplică începând cu 10 ianuarie 2014.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.
-****-
Adoptat la Strasbourg, 12 decembrie 2012.
Pentru Parlamentul European Preşedintele M. SCHULZ Pentru Consiliu Preşedintele A. D. MAVROYIANNIS |
ANEXA I:CERTIFICAT PRIVIND O HOTĂRÂRE ÎN MATERIE CIVILĂ SAU COMERCIALĂ
- Articolul 53 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
1.INSTANŢA DE ORIGINE
1.1.Denumirea:
1.2.Adresa:
1.2.1.Strada şi numărul/căsuţa poştală:
1.2.2.Localitatea şi codul poştal:
1.2.3.Statul membru:
AT |_| BE |_| BG |_| CY |_| CZ |_| DK |_| DE |_| EE |_| EL |_| ES |_| FI |_| FR |_| HR |_| HU |_| IE |_| IT |_| LT |_| LU |_| LV |_| MT |_| NL |_| PL |_| PT |_| RO |_| SE |_| SI |_| SK |_| UK |_|
1.3.Telefon:
1.4.Fax:
1.5.E-mail (opţional):
2.RECLAMANT (RECLAMANŢI) (1)
2.1.Numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei:
2.2.Codul de identificare (dacă este cazul şi dacă este disponibil):
2.3.Data (zz/ll/aaaa) şi locul naşterii sau, pentru persoanele juridice, data şi locul înmatriculării/constituirii/înregistrării (dacă este relevant şi dacă este disponibil):
2.4Adresă
2.4.1 Strada şi numărul/căsuţa poştală
2.4.2 Localitatea şi codul poştal
2.4.3.Ţara
AT |_| BE |_| BG |_| CY |_| CZ |_| DK |_| DE |_| EE |_| EL |_| ES |_| FI |_| FR |_| HR |_| HU |_| IE |_| IT |_| LT |_| LU |_| LV |_| MT |_| NL |_| PL |_| PT |_| RO |_| SE |_| SI |_| SK |_| UK |_| Altă ţară [vă rugăm să precizaţi (codul ISO) |_|
2.5E-mail (opţional)
3.PÂRÂT (PÂRÂŢI)(2)
3.1Numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei:
3.2Codul de identificare (dacă este cazul şi dacă este disponibil):
3.3Data (zz/ll/aaaa) şi locul naşterii sau, pentru persoanele juridice, data şi locul înmatriculării/constituirii/înregistrării (dacă este relevant şi dacă este disponibil):
3.4Adresa:
3.4.1 Strada şi numărul/căsuţa poştală:
3.4.2 Localitatea şi codul poştal:
3.4.3 Ţara:
AT |_| BE |_| BG |_| CY |_| CZ |_| DK |_| DE |_| EE |_| EL |_| ES |_| FI |_| FR |_| HR |_| HU |_| IE |_| IT |_| LT |_| LU |_| LV |_| MT |_| NL |_| PL |_| PT |_| RO |_| SE |_| SI |_| SK |_| UK |_| Altă ţară [vă rugăm să precizaţi (codul ISO)] |_|
3.5E-mail (opţional):
4.HOTĂRÂREA
4.1.Data (zz/ll/aaaa) hotărârii:
4.2.Numărul de referinţă al hotărârii:
4.3.Hotărârea a fost pronunţată în lipsă:
4.3.1.|_| Nu
4.3.2.|_| Da [indicaţi data (zz/ll/aaaa) la care i-a fost notificat sau comunicat pârâtului actul de sesizare a instanţei
4.4.Hotărârea este executorie în statul membru de origine, fără a mai fi necesară îndeplinirea unor condiţii
4.4.1.|_| Da [indicaţi data (zz/ll/aaaa) la care hotărârea a fost declarată executorie, dacă este cazul]:
4.4.2.|_| Da, dar numai împotriva următoarei (următoarelor) persoane (specificaţi):
4.4.3.|_| Da, dar limitat la o parte (părţi) din hotărâre (specificaţi):
4.4.4.|_| Hotărârea nu conţine o obligaţie executorie
4.5.La data emiterii certificatului, hotărârea a fost notificată sau comunicată pârâtului (pârâţilor):
4.5.1.|_| Da [indicaţi data notificării sau comunicării (zz/ll/aaaa), dacă se cunoaşte]: 4.5.1.1. Hotărârea a fost notificată sau comunicată în următoarea limbă (următoarele limbi):
BG |_| ES |_| CS |_| DK |_| DE |_| ET |_| EL |_| EN |_| FR |_| HR |_| GA |_| IT |_| LV |_| LT |_| HU |_| MT |_| NL |_| PL |_| PT |_| RO |_| SK |_| SL |_| FI |_| SV |_| Altă limbă [vă rugăm să precizaţi (codul ISO)] |_|
4.5.2.|_| Nu, după cunoştinţa instanţei
4.6.Dispoziţiile hotărârii şi dobânda:
4.6.1.Hotărâre privind o creanţă pecuniară (3)
4.6.1.1.Scurtă descriere a obiectului cauzei:
4.6.1.2.Instanţa a dispus ca:
..................................................................... (numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei) (4)
să efectueze o plată către:
..........................................................................(numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei)
4.6.1.2.1. Dacă pentru aceeaşi creanţă au fost declarate responsabile mai multe persoane, suma integrală poate fi colectată de la oricare dintre acestea:
4.6.1.2.1.1. |_| Da
4.6.1.2.1.2. |_|Nu
4.6.1.3.Monedă:
|_| Euro (EUR) |_| Levă bulgărească (BGN) |_| Coroană cehă (CZK) |_| Coroană daneză (DKK) |_| Kuna croată (HRK) |_| Forint maghiar (HUF) |_| Zlot polonez (PLN) |_| Liră sterlină (GBP) |_| Leu românesc (RON) |_| Coroană suedeză (SEK) |_| Altă monedă [vă rugăm să specificaţi (codul ISO)]:
4.6.1.4.Cuantumul principalului:
4.6.1.4.1. |_| Sumă plătibilă într-o singură tranşă
4.6.1.4.2. |_| Sumă plătibilă în rate (5)
Scadenţa (zz/ll/aaaa) | Suma |
4.6.1.4.3. |_|Sumă plătibilă periodic
4.6.1.4.3.1. |_|zilnic
4.6.1.4.3.2. |_|săptămânal
4.6.1.4.3.3. |_|altă frecvenţă (menţionaţi frecvenţa):
4.6.1.4.3.4. De la data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul:
4.6.1.4.3.5. Dacă este cazul, până la…………. [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul]:
4.6.1.5.Dobânda, dacă este cazul:
4.6.1.5.1. Dobânda:
4.6.1.5.1.1. |_|Nemenţionată în hotărâre
4.6.1.5.1.2. |_|Da, menţionată în hotărâre după cum urmează:
4.6.1.5.1.2.1. Suma:
sau:
4.6.1.5.1.2.2. Rata ... %
4.6.1.5.1.2.3. Dobânda datorată de la .............. [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la................. [data (zz/ll/aaaa)(6)
4.6.1.5.2. |_|Dobânda legală (dacă este cazul) care trebuie calculată în conformitate cu (specificaţi legislaţia relevantă)
4.6.1.5.2.1. Dobânda datorată de la .............. [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la................. [data (zz/ll/aaaa)(6)
4.6.1.5.3. |_| Capitalizarea dobânzii (dacă este cazul, precizaţi):
4.6.2.Hotărâre prin care se dispune o măsură provizorie, inclusiv o măsură de conservare:
4.6.2.1.Scurtă descriere a obiectului cauzei şi a măsurii dispuse:
4.6.2.2.Măsura a fost dispusă de o instanţă competentă pe fond:
4.6.2.2.1. |_| Da
4.6.3.Alt tip de hotărâre:
4.6.3.1.Scurtă descriere a obiectului cauzei şi a hotărârii pronunţate de instanţă:
4.7.Costuri (7):
4.7.1.Monedă:
|_|Euro (EUR) |_|Levă bulgărească (BGN) |_|Coroană cehă (CZK) |_|Coroană daneză (DKK) |_|Kuna croată (HRK) |_|Forint maghiar (HUF) |_|Zlot polonez (PLN) |_|Liră sterlină (GBP) |_|Leu românesc (RON)|_|Coroană suedeză (SEK) |_|Altă monedă [vă rugăm să specificaţi (codul ISO)]:
4.7.2.S-a dispus ca următoarea persoană (următoarele persoane) împotriva căreia (cărora) se solicită executarea să suporte cheltuielile
4.7.2.1.Numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei: (8)
4.7.2.2.Dacă s-a dispus ca mai multe persoane să suporte cheltuielile, suma integrală poate fi colectată de la oricare dintre acestea
4.7.2.2.1. |_| Da
4.7.2.2.2. |_| Nu
4.7.3.Cheltuielile pentru care se solicită recuperarea sunt următoarele: (9)
4.7.3.1.|_| Cheltuielile au fost stabilite în hotărâre sub forma unei sume totale (specificaţi suma):
4.7.3.2.|_| Cheltuielile au fost stabilite în hotărâre sub forma unui procentaj din costurile totale (specificaţi procentajul
4.7.3.3.|_| Răspunderea pentru cheltuieli a fost stabilită în hotărâre, iar sumele exacte sunt următoarele:
4.7.3.3.1. |_| Taxe judiciare:
4.7.3.3.2. |_| Onorarii ale avocaţilor:
4.7.3.3.3. |_| Cheltuieli de notificare sau comunicare a actelor:
4.7.3.3.4. |_| Altele:
4.7.3.4.|_| Altele (precizaţi):
4.7.4.Dobânda la cheltuieli:
4.7.4.1.|_| Nu se aplică
4.7.4.2.|_| Dobânda specificată în hotărâre
4.7.4.2.1. |_| Suma: sau
4.7.4.2.2. |_| Rata ... %
4.7.4.2.2.1. Dobânda datorată de la................. [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la................. [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] (6)
4.7.4.3.|_| Dobânda legală (dacă este cazul) care trebuie calculată în conformitate cu (specificaţi legislaţia relevantă):
4.7.4.3.1. Dobânda datorată de la................. [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la................. [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul]: (6)
4.7.4.4.|_| Capitalizarea dobânzii (dacă este cazul, precizaţi):
Eliberat la: ...
Semnătura şi/sau parafa instanţei de origine:
(1)A se introduce informaţii privind toţi reclamanţii, în cazul în care hotărârea priveşte mai mulţi reclamanţi.
(2)A se introduce informaţii privind toţi pârâţii, în cazul în care hotărârea priveşte mai mulţi pârâţi.
(3)Dacă hotărârea se referă doar la cheltuieli asociate unei creanţe care a făcut obiectul unei hotărâri anterioare, punctul 4.6.1 se lasă
(4)Dacă s-a dispus ca mai multe persoane să efectueze o plată, a se introduce informaţii privind toate celelalte persoane.
(6)A se introduce informaţii privind toate perioadele, în cazul în care există mai multe perioade.
(7)Acest punct acoperă şi situaţiile în care cheltuielile se acordă printr-o hotărâre separată.
(8)A se introduce informaţii privind toate persoanele, în cazul în care există mai multe persoane.
(9)În cazul în care cheltuielile pot fi recuperate de la mai multe persoane, a se introduce defalcarea pentru fiecare persoană separat.
ANEXA II:CERTIFICAT PRIVIND UN ACT AUTENTIC SAU O TRANZACŢIE JUDICIARĂ (1) ÎN MATERIE CIVILĂ SAU COMERCIALĂ
- Articolul 60 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
1.INSTANŢA SAU AUTORITATEA COMPETENTĂ CARE ELIBEREAZĂ CERTIFICATUL
1.1.Denumirea:
1.2.Adresa:
1.2.1.Strada şi numărul/căsuţa poştală:
1.2.2.Localitatea şi codul poştal:
1.2.3.Statul membru:
AT |_| BE |_| BG |_| CY |_| CZ |_| DK |_| DE |_| EE |_| EL |_| ES |_| FI |_| FR |_| HR |_| HU |_| IE |_| IT |_| LT |_| LU |_| LV |_| MT |_| NL |_| PL |_| PT |_| RO |_| SE |_| SI |_| SK |_| UK |_|
1.3.Telefon:
1.4.Fax:
1.5.E-mail (opţional):
2.ACTUL AUTENTIC
2.1.Autoritatea care a întocmit actul autentic (dacă diferă de autoritatea care emite certificatul)
2.2.Data (zz/ll/aaaa) întocmirii actului autentic de către autoritatea menţionată la punctul 2.1:
2.3.Numărul de referinţă al actului autentic (dacă este cazul):
2.4.Data (zz/ll/aaaa) înregistrării actului autentic în statul membru de origine (se completează doar dacă data înregistrării determină efectele juridice ale actului şi această dată diferă de data indicată la punctul 2.2):
2.4.1.Numărul de referinţă din registru (dacă este cazul):
3.TRANZACŢIE JUDICIARĂ
3.1.Instanţa care a aprobat tranzacţia judiciară sau în faţa căreia s-a încheiat tranzacţia judiciară (dacă diferă de instanţa care emite certificatul)
3.1.1.Denumirea instanţei:
3.1.2.Adresa:
3.2.Data (zz/ll/aaaa) tranzacţiei judiciare:
3.3.Numărul de referinţă al tranzacţiei judiciare:
4.PĂRŢILE LA ACTUL AUTENTIC/TRANZACŢIA JUDICIARĂ:
4.1.Numele creditorului (creditorilor) (numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei) (2):
4.1.1.Codul de identificare (dacă este cazul şi dacă este disponibil):
4.1.2.Data (zz/ll/aaaa) şi locul naşterii sau, pentru persoanele juridice, data şi locul înmatriculării/constituirii/înregistrării (dacă este relevant şi dacă este disponibil):
4.2.Numele debitorului (debitorilor) (numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei) (3):
4.2.1.Codul de identificare (dacă este cazul şi dacă este disponibil):
4.2.2.Data (zz/ll/aaaa) şi locul naşterii sau, pentru persoanele juridice, data şi locul înmatriculării/constituirii/înregistrării (dacă este relevant şi dacă este disponibil):
4.3.Numele altor părţi, dacă este cazul (numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei) (4):
4.3.1.Codul de identificare (dacă este cazul şi dacă este disponibil):
4.3.2.Data (zz/ll/aaaa) şi locul naşterii sau, pentru persoanele juridice, data şi locul înmatriculării/constituirii/înregistrării (dacă este relevant şi dacă este disponibil):
5.FORŢA EXECUTORIE A ACTULUI AUTENTIC/TRANZACTIEI JUDICIARE ÎN STATUL MEMBRU DE
ORIGINE
5.1.Actul autentic/tranzacţia judiciară este executoriu (executorie) în statul membru de origine:
5.1.1.|_| Da
5.2.Clauzele actului autentic/tranzacţiei judiciare şi dobânda
5.2.1.Actul autentic/tranzacţia judiciară care se referă la o creanţă pecuniară
5.2.1.1.Scurtă descriere a obiectului cauzei:
5.2.1.2.Conform actului autentic/tranzacţiei judiciare:
……………………………… (numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei) (5)
trebuie să efectueze o plată către:
…………………. (numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei)
5.2.1.2.1. Dacă pentru aceeaşi creanţă au fost declarate responsabile mai multe persoane, suma integrală poate fi colectată de la oricare dintre acestea:
5.2.1.2.1.1. |_| Da
5.2.1.2.1.2. |_| Nu
5.2.1.3.Monedă:
|_| Euro (EUR) |_| Levă bulgărească (BGN) |_| Coroană cehă (CZK) |_| Coroană daneză (DKK) |_| Kuna croată (HRK) |_| Forint maghiar (HUF) |_| Zlot polonez (PLN) |_| Liră sterlină (GBP) |_| Leu românesc (RON)|_| Coroană suedeză (SEK) |_| Altă monedă [vă rugăm să specificaţi (codul ISO)]:
5.2.1.4.Cuantumul principalului:
5.2.1.4.1. |_| Sumă plătibilă într-o singură tranşă
5.2.1.4.2. |_| Sumă plătibilă în rate (6)
Scadenţa (zz/ll/aaaa) | Suma |
5.2.1.4.3. |_| Sumă plătibilă periodic
5.2.1.4.3.1. |_| zilnic
5.2.1.4.3.2. |_| săptămânal
5.2.1.4.3.3. |_| altă frecvenţă (menţionaţi frecvenţa):
5.2.1.4.3.4. De la data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul:
5.2.1.4.3.5. Dacă este cazul, până la………………………….. [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul]
5.2.1.5.Dobânda, dacă este cazul
5.2.1.5.1. Dobânda:
5.2.1.5.1.1. |_| Nemenţionată în actul autentic/tranzacţia judiciară
5.2.1.5.1.2. |_| Da, menţionată în actul autentic/tranzacţia judiciară după cum urmează:
5.2.1.5.1.2.1.Suma:
sau
5.2.1.5.1.2.2.Rata ... %
5.2.1.5.1.2.3. Dobânda datorată de la……….. [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la……….. [data (zz/ll/aaaa)(7)
5.2.1.5.2. |_| Dobânda legală (dacă este cazul) care trebuie calculată în conformitate cu (specificaţi legislaţia
5.2.1.5.2.1. Dobânda datorată de la……… [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la……… [data (zz/ll/aaaa)(7)
5.2.1.5.3. |_| Capitalizarea dobânzii (dacă este cazul, precizaţi):
5.2.2.Act autentic/tranzacţie judiciară care se referă la o obligaţie executorie nepecuniară:
5.2.2.1.Scurtă descriere a obligaţiei executorii
5.2.2.2.Obligaţia menţionată la punctul 5.2.2.1 este executorie împotriva următoarei (următoarelor) persoane (numele şi prenumele/denumirea societăţii sau a organizaţiei):
Eliberat la: ...
Ştampila şi/sau semnătura instanţei sau a autorităţii competente care eliberează certificatul:
(1)A se şterge menţiunea inutilă, după caz, în tot certificatul.
(2)A se introduce informaţii privind toţi creditorii, în cazul în care există mai mulţi creditori.
(3)A se introduce informaţii privind toţi debitorii, în cazul în care există mai mulţi debitori.
(4)A se introduce informaţii privind celelalte părţi (dacă este cazul).
(5)Dacă s-a dispus ca mai multe persoane să efectueze o plată, a se introduce informaţii privind toate celelalte persoane.
(6)A se introduce informaţii privind fiecare rată.
(7)A se introduce informaţii privind toate perioadele, în cazul în care există mai multe perioade.
(8)A se introduce informaţii privind toate persoanele, în cazul în care există mai multe persoane.
ANEXA III:TABEL DE CORESPONDENŢĂ
Regulamentul (CE) nr. 44/2001 | Prezentul regulament |
Articolul 1 alineatul (1) | Articolul 1 alineatul (1) |
Articolul 1 alineatul (2) partea introductivă | Articolul 1 alineatul (2) partea introductivă |
Articolul 1 alineatul (2) litera (a) | Articolul 1 alineatul (2) literele (a) şi (f) |
Articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) | Articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(d) |
- | Articolul 1 alineatul (2) litera (e) |
Articolul 1 alineatul (3) | - |
- | Articolul 2 |
Articolul 2 | Articolul 4 |
Articolul 3 | Articolul 5 |
Articolul 4 | Articolul 6 |
Articolul 5 partea introductivă | Articolul 7 partea introductivă |
Articolul 5 punctul 1 | Articolul 7 punctul 1 |
Articolul 5 punctul 2 | - |
Articolul 5 punctele 3 şi 4 | Articolul 7 punctele 2 şi 3 |
- | Articolul 7 punctul 4 |
Articolul 5 punctele 5-7 | Articolul 7 punctele 5-7 |
Articolul 6 | Articolul 8 |
Articolul 7 | Articolul 9 |
Articolul 8 | Articolul 10 |
Articolul 9 | Articolul 11 |
Articolul 10 | Articolul 12 |
Articolul 11 | Articolul 13 |
Articolul 12 | Articolul 14 |
Articolul 13 | Articolul 15 |
Articolul 14 | Articolul 16 |
Articolul 15 | Articolul 17 |
Articolul 16 | Articolul 18 |
Articolul 17 | Articolul 19 |
Articolul 18 | Articolul 20 |
Articolul 19 punctele 1 şi 2 | Articolul 21 alineatul (1) |
- | Articolul 21 alineatul (2) |
Articolul 20 | Articolul 22 |
Articolul 21 | Articolul 23 |
Articolul 22 | Articolul 24 |
Articolul 23 alineatele (1) şi (2) | Articolul 25 alineatele (1) şi (2) |
Articolul 23 alineatul (3) | - |
Articolul 23 alineatele (4) şi (5) | Articolul 25 alineatele (3) şi (4) |
- | Articolul 25 alineatul (5) |
Articolul 24 | Articolul 26 alineatul (1) |
- | Articolul 26 alineatul (2) |
Articolul 25 | Articolul 27 |
Articolul 26 | Articolul 28 |
Articolul 27 alineatul (1) | Articolul 29 alineatul (1) |
- | Articolul 29 alineatul (2) |
Articolul 27 alineatul (2) | Articolul 29 alineatul (3) |
Articolul 28 | Articolul 30 |
Articolul 29 | Articolul 31 alineatul (1) |
- | Articolul 31 alineatul (2) |
- | Articolul 31 alineatul (3) |
- | Articolul 31 alineatul (4) |
Articolul 30 | Articolul 32 alineatul (1) literele (a) şi (b) |
- | Articolul 32 alineatul (1) al doilea paragraf |
- | Articolul 32 alineatul (2) |
- | Articolul 33 |
- | Articolul 34 |
Articolul 31 | Articolul 35 |
Articolul 32 | Articolul 2 litera (a) |
Articolul 33 | Articolul 36 |
- | Articolul 37 |
- | Articolul 39 |
- | Articolul 40 |
- | Articolul 41 |
- | Articolul 42 |
- | Articolul 43 |
- | Articolul 44 |
Articolul 34 | Articolul 45 alineatul (1) literele (a)-(d) |
Articolul 35 alineatul (1) | Articolul 45 alineatul (1) litera (e) |
Articolul 35 alineatul (2) | Articolul 45 alineatul (2) |
Articolul 35 alineatul (3) | Articolul 45 alineatul (3) |
- | Articolul 45 alineatul (4) |
Articolul 36 | Articolul 52 |
Articolul 37 alineatul (1) | Articolul 38 litera (a) |
Articolul 38 | - |
Articolul 39 | - |
Articolul 40 | - |
Articolul 41 | - |
Articolul 42 | - |
Articolul 43 | - |
Articolul 44 | - |
Articolul 45 | - |
Articolul 46 | - |
Articolul 47 | - |
Articolul 48 | - |
- | Articolul 46 |
- | Articolul 47 |
- | Articolul 48 |
- | Articolul 49 |
- | Articolul 50 |
- | Articolul 51 |
- | Articolul 54 |
Articolul 49 | Articolul 55 |
Articolul 50 | - |
Articolul 51 | Articolul 56 |
Articolul 52 | - |
Articolul 53 | - |
Articolul 54 | Articolul 53 |
Articolul 55 alineatul (1) | - |
Articolul 55 alineatul (2) | Articolul 37 alineatul (2), articolul 47 alineatul (3) şi articolul 57 |
Articolul 56 | Articolul 61 |
Articolul 57 alineatul (1) | Articolul 58 alineatul (1) |
Articolul 57 alineatul (2) | - |
Articolul 57 alineatul (3) | Articolul 58 alineatul (2) |
Articolul 57 alineatul (4) | Articolul 60 |
Articolul 58 | Articolul 59 şi articolul 60 |
Articolul 59 | Articolul 62 |
Articolul 60 | Articolul 63 |
Articolul 61 | Articolul 64 |
Articolul 62 | Articolul 3 |
Articolul 63 | - |
Articolul 64 | - |
Articolul 65 | Articolul 65 alineatele (1) şi (2) |
- | Articolul 65 alineatul (3) |
Articolul 66 | Articolul 66 |
Articolul 67 | Articolul 67 |
Articolul 68 | Articolul 68 |
Articolul 69 | Articolul 69 |
Articolul 70 | Articolul 70 |
Articolul 71 | Articolul 71 |
Articolul 72 | Articolul 72 |
- | Articolul 73 |
Articolul 73 | Articolul 79 |
Articolul 74 alineatul (1) | Articolul 75 primul paragraf literele (a), (b) şi (c) şi articolul 76 alineatul (1) litera (a) |
Articolul 74 alineatul (2) | Articolul 77 |
- | Articolul 78 |
- | Articolul 80 |
Articolul 75 | - |
Articolul 76 | Articolul 81 |
Anexa I | Articolul 76 alineatul (1) litera (a) |
Anexa II | Articolul 75 litera (a) |
Anexa III | Articolul 75 litera (b) |
Anexa IV | Articolul 75 litera (c) |
Anexa V | Anexa I şi anexa II |
Anexa VI | Anexa II |
- | Anexa III |
Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 351L din data de 20 decembrie 2012