Art. 11. - Un asigurător care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie: - Regulamentul 1215/12-dec-2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială

Acte UE

Jurnalul Oficial 351L

În vigoare
Versiune de la: 26 Februarie 2015
Art. 11
(1)Un asigurător care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie:
a)în faţa instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul;
b)în alt stat membru, în cazul acţiunilor introduse de către deţinătorul poliţei de asigurare, de către asigurat sau de către un beneficiar, în faţa instanţelor de la locul unde este domiciliat reclamantul; sau
c)dacă este coasigurător, în faţa instanţelor dintr-un stat membru sesizate în legătură cu acţiunea introdusă împotriva asigurătorului principal.
(2)Atunci când un asigurător nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, însă deţine o sucursală, agenţie sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, în cazul litigiilor rezultând din activitatea sucursalei, agenţiei sau unităţii, acesta este considerat ca având domiciliul pe teritoriul statului membru respectiv.