Secţiunea 5 - Competenţa în materia contractelor individuale de muncă - Regulamentul 1215/12-dec-2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială

Acte UE

Jurnalul Oficial 351L

În vigoare
Versiune de la: 26 Februarie 2015
SECŢIUNEA 5:Competenţa în materia contractelor individuale de muncă
Art. 20
(1)În materia contractelor individuale de muncă, competenţa se determină în conformitate cu dispoziţiile din prezenta secţiune, fără a se aduce atingere articolului 6, articolului 7 punctul 5 şi, în cazul unei acţiuni introduse împotriva unui angajator, articolului 8 punctul 1.
(2)Dacă un angajat încheie un contract individual de muncă cu un angajator care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, însă are o sucursală, agenţie sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, se consideră, în cazul litigiilor rezultând din activitatea sucursalei, agenţiei sau unităţii, că angajatorul are domiciliul pe teritoriul statului respectiv.
Art. 21
(1)Un angajator domiciliat pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie:
a)înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat; sau
b)în alt stat membru:
(i)înaintea instanţelor de la locul în care sau din care angajatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea sau înaintea instanţelor din ultimul loc în care acesta şi-a desfăşurat activitatea; sau
(ii)dacă angajatul nu îşi desfăşoară sau nu şi-a desfăşurat în mod obişnuit activitatea pe teritoriul aceleiaşi ţări, înaintea instanţelor de la locul unde este sau a fost situată întreprinderea care l-a angajat pe acesta.
(2)Un angajator care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie înaintea unei instanţe dintr-un stat membru în conformitate cu alineatul (1) litera (b).
Art. 22
(1)Acţiunea angajatorului nu poate fi introdusă decât înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia angajatul îşi are domiciliul.
(2)Dispoziţiile prezentei secţiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvenţională la instanţa sesizată cu cererea iniţială, în conformitate cu prezenta secţiune.
Art. 23
De la dispoziţiile prezentei secţiuni nu se poate deroga decât prin convenţii:
1.ulterioare naşterii litigiului; sau
2.care permit angajatului să sesizeze alte instanţe decât cele indicate în cadrul prezentei secţiuni.