Capitolul iv - ACTE AUTENTICE ŞI TRANZACŢII JUDICIARE - Regulamentul 1215/12-dec-2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială

Acte UE

Jurnalul Oficial 351L

În vigoare
Versiune de la: 26 Februarie 2015
CAPITOLUL IV:ACTE AUTENTICE ŞI TRANZACŢII JUDICIARE
Art. 58
(1)Actele autentice care sunt executorii în statul membru de origine sunt executate în celelalte state membre fără a fi necesară o hotărâre de încuviinţare a executării. Executarea actului autentic poate fi refuzată numai dacă este vădit contrară ordinii publice (ordre public) a statului membru solicitat.
Dispoziţiile de la capitolul III secţiunea 2, secţiunea 3 subsecţiunea 2 şi secţiunea 4 se aplică actelor autentice, după caz.
(2)Actul autentic prezentat trebuie să îndeplinească condiţiile necesare pentru autentificare în statul membru de origine.
Art. 59
Tranzacţiile judiciare care sunt executorii în statul membru de origine sunt executate în celelalte state membre în aceleaşi condiţii ca şi actele autentice.
Art. 60
Autoritatea competentă sau instanţa din statul membru de origine eliberează, la cererea oricăreia dintre părţile interesate, utilizând formularul prevăzut în anexa II, certificatul care conţine un rezumat al obligaţiei executorii înscrise în actul autentic sau al acordului dintre părţi cuprins în tranzacţia judiciară.