Art. 9. - Regulamentul 1215/12-dec-2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
Acte UE
Jurnalul Oficial 351L
În vigoare
Versiune de la: 26 Februarie 2015
Art. 9
În cazul în care, în temeiul prezentului regulament, o instanţă dintr-un stat membru este competentă în soluţionarea unor acţiuni în răspundere pentru utilizarea sau exploatarea unei nave, instanţa în cauză sau orice altă instanţă care îi este substituită în acest scop prin legislaţia internă a statului membru în cauză are, de asemenea, competenţă cu privire la cererile referitoare la limitarea acestei răspunderi.