Art. 43. - În cazul în care persoana împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul în alt stat membru decât statul membru de origine, persoana respectivă poate solicita o traducere a hotărârii pentru a contesta executarea, dacă hotărârea nu este scrisă sau nu este însoţită de o traducere în una dintre următoarele limbi: - Regulamentul 1215/12-dec-2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială

Acte UE

Jurnalul Oficial 351L

În vigoare
Versiune de la: 26 Februarie 2015
Art. 43
(1)În cazul în care se solicită executarea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat membru, certificatul emis conform articolului 53 se notifică sau se comunică persoanei împotriva căreia se solicită executarea înainte de prima măsură de executare. Certificatul este însoţit de hotărâre, dacă aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată persoanei respective.
(2)În cazul în care persoana împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul în alt stat membru decât statul membru de origine, persoana respectivă poate solicita o traducere a hotărârii pentru a contesta executarea, dacă hotărârea nu este scrisă sau nu este însoţită de o traducere în una dintre următoarele limbi:
a)o limbă pe care persoana respectivă o înţelege; sau
b)limba oficială a statului membru în care îşi are domiciliul sau, dacă în statul membru respectiv există mai multe limbi oficiale, limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale locului unde îşi are domiciliul.
În cazul în care se solicită o traducere a hotărârii în temeiul primului paragraf, nu se pot lua alte măsuri de executare decât măsuri de conservare până când persoanei împotriva căreia se solicită executarea nu i-a fost furnizată traducerea.
Prezentul alineat nu se aplică în cazul în care hotărârea a fost deja notificată sau comunicată persoanei împotriva căreia se solicită executarea în una dintre limbile menţionate la primul paragraf sau este însoţită de o traducere în una dintre aceste limbi.
(3)Prezentul articol nu se aplică în cazul executării unei măsuri de conservare dintr-o hotărâre sau în cazul în care persoana care solicită executarea recurge la măsuri de conservare în conformitate cu articolul 40.