Secţiunea 3 - Competenţa judiciară în materie de asigurări - Regulamentul 1215/12-dec-2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială

Acte UE

Jurnalul Oficial 351L

În vigoare

Versiune de la: 26 Februarie 2015

SECŢIUNEA 3:Competenţa judiciară în materie de asigurări

În materie de asigurări, competenţa este determinată de prezenta secţiune, fără a aduce atingere articolului 6 şi articolului 7 punctul 5.

Art. 11

(1)Un asigurător care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie:

a)în faţa instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul;

b)în alt stat membru, în cazul acţiunilor introduse de către deţinătorul poliţei de asigurare, de către asigurat sau de către un beneficiar, în faţa instanţelor de la locul unde este domiciliat reclamantul; sau

c)dacă este coasigurător, în faţa instanţelor dintr-un stat membru sesizate în legătură cu acţiunea introdusă împotriva asigurătorului principal.

(2)Atunci când un asigurător nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, însă deţine o sucursală, agenţie sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, în cazul litigiilor rezultând din activitatea sucursalei, agenţiei sau unităţii, acesta este considerat ca având domiciliul pe teritoriul statului membru respectiv.

Art. 12

În cazul asigurării de răspundere civilă sau al asigurării de bunuri imobiliare, asigurătorul mai poate fi acţionat în justiţie şi în faţa instanţelor de la locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă. Acelaşi lucru este aplicabil şi în cazul în care bunurile mobile şi imobile sunt acoperite de aceeaşi poliţă de asigurare, ambele categorii fiind afectate în mod negativ de acelaşi eveniment neprevăzut.

Art. 13

(1)În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul poate, de asemenea, dacă legea instanţei permite acest lucru, să fie introdus în cauză în faţa instanţei la care partea vătămată a introdus acţiunea împotriva asiguratului.

(2)Articolele 10, 11 şi 12 se aplică în cazul acţiunii directe introduse de partea vătămată împotriva asigurătorului, în situaţia în care sunt permise asemenea acţiuni directe.

(3)Dacă legea privind astfel de acţiuni directe prevede posibilitatea introducerii în cauză a deţinătorului poliţei de asigurare sau a asiguratului, aceeaşi instanţă este competentă asupra acestora.

Art. 14

(1)Fără a aduce atingere articolului 13 alineatul (3), un asigurător poate intenta o acţiune numai înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat pârâtul, indiferent dacă acesta este deţinătorul poliţei de asigurare, asiguratul sau beneficiarul.

(2)Dispoziţiile prezentei secţiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvenţională la instanţa sesizată cu cererea iniţială, în conformitate cu prezenta secţiune.

Art. 15

De la dispoziţiile prezentei secţiuni nu se poate deroga decât prin convenţii:

1.ulterioare naşterii litigiului;

2.care permit deţinătorului poliţei, asiguratului sau unui beneficiar să sesizeze alte instanţe decât cele indicate în cadrul prezentei secţiuni;

3.încheiate între un deţinător de poliţă şi un asigurător, ambii având la data încheierii contractului domiciliul sau reşedinţa obişnuită în acelaşi stat membru, şi care au ca efect atribuirea competenţei instanţelor din statul membru în cauză, chiar dacă fapta prejudiciabilă s-a produs peste hotare, cu condiţia ca legislaţia statului membru în cauză să nu interzică astfel de convenţii;

4.încheiate de deţinătorul poliţei care nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, cu excepţia cazului în care asigurarea este obligatorie sau priveşte un imobil situat pe teritoriul unui stat membru; sau

5.care privesc un contract de asigurări, în măsura în care acesta acoperă unul sau mai multe dintre riscurile enumerate la articolul 16.

Art. 16

Riscurile prevăzute la articolul 15 punctul 5 sunt următoarele:

1.orice prejudicii produse:

(a)navelor maritime, instalaţiilor din zona de coastă sau din largul mării sau aeronavelor, rezultate în urma evenimentelor asociate utilizării lor în scopuri comerciale;

(b)mărfurilor aflate în tranzit, altele decât bagajele pasagerilor, atunci când tranzitul este efectuat sau include transportul cu astfel de nave sau aeronave;

2.orice răspundere, alta decât cea pentru vătămările corporale produse călătorilor sau pentru prejudiciile aduse bagajelor acestora:

(a)decurgând din utilizarea sau exploatarea navelor, instalaţiilor sau aeronavelor menţionate la punctul 1 litera (a), în măsura în care, în privinţa celor din urmă, legislaţia statului membru în care aeronavele sunt înregistrate nu interzice clauzele atributive de competenţă în materia asigurării acestor riscuri;

(b)pentru prejudiciile cauzate de bunuri aflate în tranzit, conform descrierii de la punctul 1 litera (b);

3.orice pierdere financiară legată de utilizarea sau exploatarea navelor, instalaţiilor sau aeronavelor menţionate la punctul 1 litera (a), în special pierderile înregistrate în legătură cu mărfurile sau navlosirea;

4.orice risc sau interes legat de oricare dintre cele menţionate la punctele 1-3;

5.fără a aduce atingere punctelor 1-4, toate "riscurile majore" definite în Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) (¹).

(¹)JO L 335, 17.12.2009, p. 1.