Secţiunea 9 - Litispendenţă şi conexitate - Regulamentul 1215/12-dec-2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
Acte UE
Jurnalul Oficial 351L
În vigoare Versiune de la: 26 Februarie 2015
SECŢIUNEA 9:Litispendenţă şi conexitate
Art. 29
(1)Fără a se aduce atingere dispoziţiilor de la articolul 31 alineatul (2), în cazul în care cereri având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză sunt introduse între aceleaşi părţi înaintea unor instanţe din state membre diferite, instanţa sesizată ulterior suspendă din oficiu acţiunea până în momentul în care se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate.
(2)În cazurile menţionate la alineatul (1), la cererea unei instanţe sesizate cu litigiul, orice altă instanţă sesizată informează fără întârziere prima instanţă referitor la data la care a fost sesizată în conformitate cu articolul 32.
(3)Dacă se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate, instanţa sesizată ulterior îşi declină competenţa în favoarea acesteia.
Art. 30
(1)În cazul în care acţiuni conexe sunt pendinte înaintea unor instanţe din state membre diferite, instanţa sesizată ulterior poate suspenda judecata.
(2)Dacă acţiunea înaintea primei instanţe sesizate este pendinte în primă instanţă, orice altă instanţă sesizată ulterior poate, de asemenea, la cererea uneia dintre părţi, să îşi decline competenţa, dacă prima instanţă sesizată are competenţă în acţiunile în cauză şi dacă legislaţia sa permite conexarea acestor acţiuni.
(3)În înţelesul prezentului articol, sunt considerate conexe acele acţiuni care sunt atât de strâns legate între ele încât este oportună instrumentarea şi judecarea lor în acelaşi timp pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor.
Art. 31
(1)Dacă acţiunile intră în competenţa exclusivă a mai multor instanţe, orice instanţă, alta decât cea care a fost sesizată iniţial, îşi declină competenţa în favoarea acesteia din urmă.
(2)Fără a se aduce atingere articolului 26, atunci când este sesizată o instanţă dintr-un stat membru căreia o convenţie menţionată la articolul 25 îi conferă competenţă exclusivă, orice instanţă dintr-un alt stat membru suspendă acţiunea până când instanţa sesizată pe baza convenţiei stabileşte că nu este competentă în temeiul convenţiei.
(3)În cazul în care instanţa desemnată în convenţie şi-a stabilit competenţa în conformitate cu convenţia, orice instanţă dintr-un alt stat membru îşi declină competenţa în favoarea acesteia.
(4)Alineatele (2) şi (3) nu se aplică materiilor menţionate în secţiunile 3, 4 sau 5 în cazul în care reclamantul este deţinătorul poliţei de asigurare, asiguratul, beneficiarul unui contract de asigurare sau partea vătămată, consumatorul sau angajatul, iar convenţia nu este valabilă în temeiul unei dispoziţii din respectivele secţiuni.
Art. 32
(1)În înţelesul prezentei secţiuni, se consideră că o instanţă este sesizată:
a)la data la care actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent a fost depus în instanţă, cu condiţia ca reclamantul să fi întreprins măsurile necesare pentru ca actul să fie notificat sau comunicat pârâtului; sau
b)în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de fi depus la instanţă, la data primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiţia ca reclamantul să nu fi neglijat în continuare să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanţă.
Autoritatea responsabilă de notificarea sau comunicarea menţionată la litera (b) este prima autoritate care primeşte documentele în acest sens.
(2)Instanţa sau autoritatea responsabilă cu notificarea sau comunicarea menţionate la alineatul (1) notează data depunerii actului de sesizare a instanţei sau a actului echivalent sau, respectiv, data primirii actelor care trebuie notificate sau comunicate.
Art. 33
(1)În cazul în care competenţa se întemeiază pe articolul 4 sau pe articolele 7, 8 sau 9 şi în cazul în care o acţiune este pendinte în faţa unei instanţe dintr-un stat terţ în momentul în care o instanţă dintr-un stat membru este sesizată cu o acţiune cu acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi ca acţiunea din instanţa din statul terţ, instanţa din statul membru poate suspenda acţiunea dacă:
a)se preconizează că instanţa din statul terţ va pronunţa o hotărâre care va putea fi recunoscută şi, dacă este cazul, executată în statul membru respectiv; şi
b)instanţa din statul membru constată că o suspendare este necesară pentru buna administrare a justiţiei.
(2)Instanţa din statul membru poate continua acţiunea în orice moment dacă:
a)acţiunea în faţa instanţei statului terţ este suspendată sau întreruptă;
b)instanţa din statul membru consideră că este puţin probabil ca acţiunea în faţa instanţei statului terţ să se încheie într-un interval rezonabil; sau
c)continuarea acţiunii este necesară pentru buna administrare a justiţiei.
(3)Instanţa din statul membru încheie procedurile dacă acţiunea în faţa instanţei statului terţ s-a încheiat şi a dus la pronunţarea unei hotărâri care poate fi recunoscută şi, dacă este cazul, executată în statul membru respectiv.
(4)Instanţa din statul membru aplică prezentul articol la cererea uneia dintre părţi sau, dacă acest lucru este posibil în temeiul dreptului naţional, din oficiu.
Art. 34
(1)În cazul în care competenţa se întemeiază pe articolul 4 sau pe articolele 7, 8 sau 9 şi o acţiune este pendinte înaintea unei instanţe dintr-un stat terţ la momentul sesizării unei instanţe dintr-un stat membru cu privire la o acţiune conexă acţiunii din instanţa din statul terţ, instanţa din statul membru poate suspenda acţiunea dacă:
a)este oportună instrumentarea şi judecarea acţiunilor conexe împreună, pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a acţiunilor;
b)se preconizează că instanţa din statul terţ va pronunţa o hotărâre care poate fi recunoscută şi, dacă este cazul, executată în statul membru respectiv; şi
c)instanţa din statul membru consideră că suspendarea este necesară pentru buna administrare a justiţiei.
(2)Instanţa din statul membru poate continua judecarea acţiunii în orice moment dacă:
a)instanţa din statul membru consideră că nu mai există riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile;
b)acţiunea în faţa instanţei din statul terţ a fost suspendată sau întreruptă;
c)instanţa din statul membru consideră că este puţin probabil ca acţiunea în faţa instanţei din statul terţ să se încheie într-un interval rezonabil; sau
d)continuarea acţiunii este necesară pentru buna administrare a justiţiei.
(3)Instanţa din statul membru poate încheia procedurile dacă acţiunea în faţa instanţei din statul terţ s-a încheiat şi are drept rezultat pronunţarea unei hotărâri care poate fi recunoscută şi, dacă este cazul, executată în statul membru respectiv.
(4)Instanţa din statul membru aplică prezentul articol la cererea uneia dintre părţi sau, dacă acest lucru este posibil în temeiul dreptului naţional, din oficiu.