Art. 25. - Dacă prin convenţia părţilor, indiferent de domiciliul acestora, competenţa de soluţionare a litigiului care a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanţei sau instanţelor dintr-un stat membru, competenţa revine acelei instanţe sau instanţelor respective, cu excepţia cazului în care convenţia este nulă şi neavenită în privinţa condiţiilor de fond în temeiul legislaţiei statului membru respectiv. Această competenţă este exclusivă, cu excepţia unei convenţii contrare a părţilor. Convenţia atributivă de competenţă se încheie: - Regulamentul 1215/12-dec-2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială

Acte UE

Jurnalul Oficial 351L

În vigoare
Versiune de la: 26 Februarie 2015
Art. 25
(1)Dacă prin convenţia părţilor, indiferent de domiciliul acestora, competenţa de soluţionare a litigiului care a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanţei sau instanţelor dintr-un stat membru, competenţa revine acelei instanţe sau instanţelor respective, cu excepţia cazului în care convenţia este nulă şi neavenită în privinţa condiţiilor de fond în temeiul legislaţiei statului membru respectiv. Această competenţă este exclusivă, cu excepţia unei convenţii contrare a părţilor. Convenţia atributivă de competenţă se încheie:
a)în scris sau verbal cu confirmare scrisă;
b)într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părţi; sau
c)în comerţul internaţional, într-o formă conformă cu uzanţa cu care părţile sunt sau ar trebui să fie la curent şi care, în cadrul acestui tip de comerţ, este cunoscută pe larg şi respectată cu regularitate de către părţile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.
(2)Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a convenţiei este considerată ca fiind "în scris".
(3)Instanţa sau instanţele dintr-un stat membru cărora printr-un act constitutiv al unui trust li s-a atribuit competenţă au competenţă exclusivă în orice acţiune introdusă împotriva unui fondator, trustee sau beneficiar al unui trust dacă în cauză sunt relaţiile dintre acele persoane sau drepturile ori obligaţiile acestora în cadrul trustului.
(4)Convenţiile atributive de competenţă, precum şi prevederile similare din actele constitutive ale unui trust nu au efect juridic dacă sunt contrare dispoziţiilor articolelor 15, 19 sau 23 ori dacă instanţele de la competenţa cărora acestea derogă au competenţă exclusivă în temeiul articolului 24.
(5)O convenţie atributivă de competenţă care face parte dintr-un contract este considerată o convenţie independentă de celelalte clauze ale contractului.
Valabilitatea unei convenţii atributive de competenţă nu poate fi contestată doar pe motivul că respectivul contract nu este valabil.