Directiva 2007/64/CE/13-nov-2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 319L

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 7 Decembrie 2009

Dată act: 13-nov-2007

Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene

(3)Diverse acte comunitare au fost deja adoptate în acest domeniu, şi anume Directiva 97/5/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind transferurile de fonduri transfrontaliere (³) şi Regulamentul (CE) nr. 2560/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 decembrie 2001 privind plăţile transfrontaliere în euro (⁴), dar acestea nu au îmbunătăţit suficient situaţia, ceea ce este valabil şi pentru Recomandarea 87/598/CEE a Comisiei din 8 decembrie 1987 privind un Cod de conduită european privind plăţile electronice (legăturile dintre instituţiile financiare, comercianţi şi întreprinderile de servicii şi consumatori) (⁵), Recomandarea 88/590/CEE a Comisiei din 17 noiembrie 1988 privind sistemele de plăţi şi în special legătura dintre posesorul cardului şi emitentul cardului (⁶) sau Recomandarea 97/489/CE a Comisiei din 30 iulie 1997 privind tranzacţiile efectuate prin instrumentele de plată electronică şi în special legătura dintre emitent şi posesor (⁷). Aceste măsuri continuă să fie insuficiente. Existenţa simultană a unor dispoziţii naţionale şi a unui cadru comunitar incomplet duce la confuzie şi la o lipsă de securitate juridică.

(4)Prin urmare, este esenţial să se instituie la nivel comunitar un cadru juridic modern şi coerent pentru serviciile de plată, fie că serviciile sunt compatibile sau nu cu sistemul rezultat în urma iniţiativei sectorului financiar de creare a unui spaţiu unic de plăţi în euro care să fie neutru, astfel încât să garanteze condiţii concurenţiale egale pentru toate sistemele de plăţi, pentru a păstra posibilitatea consumatorului de a alege, ceea ce, în comparaţie cu sistemele naţionale actuale, ar trebui să reprezinte un mare pas înainte din punctul de vedere al costurilor consumatorului, al siguranţei şi al eficienţei.

(5)Acest cadru juridic ar trebui să asigure coordonarea dispoziţiilor naţionale în materie de cerinţe prudenţiale, de acces pe piaţă al unor noi prestatori de servicii de plată, de cerinţe de informare, precum şi în materie de drepturi şi obligaţii ale utilizatorilor şi prestatorilor de servicii de plată. În contextul acestui cadru, ar trebui menţinute dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 2560/2001, care a creat o piaţă unică pentru plăţile în euro în privinţa preţurilor. Dispoziţiile Directivei 97/5/CE şi recomandările formulate în Recomandările 87/598/CEE, 88/590/CEE şi 97/489/CE ar trebui încorporate într-un act unic cu caracter juridic obligatoriu.

(6)Cu toate acestea, nu este oportun ca acest cadru juridic să fie exhaustiv. Aplicarea sa ar trebui încredinţată prestatorilor de servicii de plată a căror activitate principală constă în prestarea de servicii de plată unor utilizatori ai serviciilor de plată. De asemenea, nu este oportun ca acest cadru să se aplice acelor servicii în cadrul cărora transferul de fonduri de la plătitor la beneficiarul plăţii sau transportul acestora este efectuat în exclusivitate în bancnote şi monede sau în cadrul cărora transferul se bazează pe cec pe suport de hârtie, cambie pe suport de hârtie, bilet la ordin sau alt instrument, vouchere pe suport de hârtie sau carduri trase asupra unui prestator de servicii de plată sau a unei alte părţi în scopul de a pune fonduri la dispoziţia beneficiarului plăţii. Mai mult, ar trebui să se opereze o distincţie în cazul mijloacelor oferite de operatorii de telecomunicaţii, de tehnologia informaţiei sau de reţele, pentru a facilita cumpărarea de bunuri sau servicii digitale, cum ar fi tonurile de apel, muzica sau ziarele digitale în plus faţă de serviciile de voce tradiţionale şi distribuirea acestora către dispozitivele digitale. Conţinutul acestor bunuri sau servicii poate fi produs fie de către un terţ, fie de către operator, care le poate adăuga o valoare intrinsecă sub formă de funcţii de acces, de distribuţie sau de căutare. În acest din urmă caz, în care bunurile sau serviciile sunt distribuite de unul dintre aceşti operatori sau, din motive tehnice, de un terţ, şi pot fi folosite doar prin intermediul echipamentelor digitale, cum ar fi telefoanele mobile sau computerele, acest cadru juridic nu ar trebui să se aplice, deoarece activitatea operatorului depăşeşte limitele unei simple operaţiuni de plată. Cu toate acestea, este oportună aplicarea acestui cadru juridic în cazurile în care operatorul acţionează numai ca intermediar şi asigură doar executarea plăţii către un prestator terţ.

(7)Remiterea de bani reprezintă un serviciu de plată simplu, care se bazează de regulă pe furnizarea unei sume în numerar de către un plătitor către un prestator de servicii de plată, care, la rândul său, remite suma corespunzătoare, de exemplu, prin intermediul unei reţele de comunicaţii, unui beneficiar al plăţii sau unui alt prestator de servicii de plată care acţionează în numele beneficiarului plăţii. În unele state membre, supermarketurile, comercianţii şi alţi operatori cu amănuntul furnizează publicului un serviciu corespunzător care permite plata facturilor pentru utilităţi publice şi a altor facturi uzuale ale gospodăriilor. Aceste servicii de plată a facturilor ar trebui considerate drept remitere de bani, astfel cum este definită prin prezenta directivă, cu excepţia cazurilor în care autorităţile competente consideră că activitatea intră sub incidenţa unui alt serviciu de plată menţionat în anexă.

(8)Este necesar să se specifice categoriile de prestatori de servicii de plată care pot presta în mod legitim serviciile de plată în întreaga Comunitate, şi anume instituţiile de credit care acceptă depozite de la utilizatori care pot fi folosite pentru finanţarea operaţiunilor de plată şi care ar trebui să continue să fie supuse cerinţelor prudenţiale prevăzute de Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit (¹), instituţiile emitente de monedă electronică care emit monedă electronică ce poate fi folosită pentru finanţarea operaţiunilor de plată şi care ar trebui să continue să fie supuse cerinţelor prudenţiale prevăzute de Directiva 2000/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind iniţierea, exercitarea şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor de bani electronici (²), precum şi instituţiile de cecuri poştale abilitate în acest sens în temeiul legislaţiei naţionale.

(9)Prezenta directivă ar trebui să stabilească norme privind executarea operaţiunilor de plată în cadrul cărora fondurile sunt constituite din monedă electronică, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2000/46/CE. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să reglementeze emisiunea de monedă electronică şi nici să modifice reglementările prudenţiale privind instituţiile emitente de monedă electronică astfel cum sunt prevăzute în Directiva 2000/46/CE. Prin urmare, instituţiile de plată nu ar trebui să fie autorizate să emită monedă electronică.

(10)Cu toate acestea, pentru a elimina obstacolele juridice în calea accesului pe piaţă, este necesar să se instituie o autorizaţie unică pentru toţi prestatorii de servicii de plată a căror activitate nu este legată de acceptarea de depozite sau de emisiunea de monedă electronică. Prin urmare, este oportun să se introducă o nouă categorie de prestatori de servicii de plată, "instituţiile de plată", prevăzându-se autorizarea, sub rezerva unui set de condiţii stricte şi complete, pentru persoanele juridice care nu sunt încadrate în categoriile existente, de a presta servicii de plată în întreaga Comunitate. În acest mod, aceste servicii ar fi supuse aceloraşi condiţii în întreaga Comunitate.

(11)Condiţiile de acordare şi de menţinere a autorizaţiei de funcţionare ca instituţie de plată ar trebui să includă cerinţe prudenţiale proporţionale cu riscurile operaţionale şi financiare cu care aceste organisme se confruntă în cursul activităţii lor. În acest context, este necesară existenţa unui regim coerent în cadrul căruia la capitalul iniţial să fie asociat un capital de lucru, regim care ar putea fi perfecţionat în timp util, în funcţie de nevoile pieţei. Datorită marii diversităţi din domeniul serviciilor de plată, prezenta directivă ar trebui să autorizeze diverse metode, la care să se asocieze o anumită marjă discreţionară în materie de supraveghere, pentru a asigura că aceleaşi riscuri sunt tratate în acelaşi mod pentru toţi prestatorii de servicii de plată. Cerinţele privind instituţiile de plată ar trebui să reflecte faptul că activităţile instituţiilor de plată sunt mai specializate şi mai limitate, generând astfel riscuri mai restrânse şi mai uşor de supravegheat şi de controlat decât cele care survin în gama mai largă de activităţi ale instituţiilor de credit. În special, ar trebui să li se interzică instituţiilor de plată să accepte depozite de la utilizatori şi ar trebui să li se permită să folosească fonduri primite de la utilizatori numai în vederea prestării unor servicii de plată. Ar trebui să se prevadă ca fondurile clienţilor să fie păstrate separat de fondurile instituţiei de plată destinate altor activităţi comerciale. De asemenea, instituţiile de plată ar trebui să fie supuse unor obligaţii eficace în materie de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului.

(12)Instituţiile de plată ar trebui să îşi întocmească conturile anuale şi conturile consolidate în conformitate cu Directiva 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor forme de societăţi comerciale (¹) şi, dacă este cazul, cu Directiva 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (²) şi cu Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale şi conturile consolidate ale băncilor şi ale altor instituţii financiare (³). Conturile anuale şi conturile consolidate ar trebui auditate, cu excepţia cazului în care instituţia de plată este exonerată de această obligaţie în temeiul Directivei 78/660/CEE şi, dacă este cazul, în temeiul Directivelor 83/349/CEE şi 86/635/CEE.

(13)Prezenta directivă ar trebui să reglementeze acordarea de credit de către instituţiile de plată, adică acordarea de linii de credit şi emiterea de carduri de credit, doar dacă acesta este strâns legat de serviciile de plată, cum ar fi în cazul liniilor de credit şi al cardurilor de credit. Numai în cazul în care acordarea creditului se face cu scopul de a uşura efectuarea serviciilor de plată, creditul respectiv având natura unui credit pe termen scurt şi fiind acordat pentru o perioadă care să nu depăşească 12 luni, inclusiv sub forma unui credit care poate fi reînnoit, este oportun să se permită instituţiilor de plată să acorde un astfel de credit, în ceea ce priveşte activităţile lor transfrontaliere, cu condiţia ca acest credit să fie refinanţat folosind în principal fondurile proprii ale instituţiei de plată, precum şi alte fonduri de pe pieţele de capital, şi nu folosind fondurile deţinute în contul clienţilor în scopul efectuării de servicii de plată. Cele de mai sus nu ar trebui să aducă atingere Directivei 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege şi actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (⁴) sau altor dispoziţii comunitare sau naţionale referitoare la condiţiile de acordare a creditelor de consum care nu sunt armonizate prin prezenta directivă.

(14)Este necesar ca statele membre să desemneze autorităţile responsabile pentru acordarea de autorizaţii instituţiilor de plată, pentru efectuarea de controale şi pentru luarea deciziilor în privinţa retragerii autorizaţiilor în cauză. Pentru a asigura egalitatea de tratament, statele membre nu ar trebui să aplice instituţiilor de plată alte cerinţe decât cele prevăzute în prezenta directivă. Cu toate acestea, toate deciziile luate de autorităţile competente ar trebui să poată fi contestate în instanţă. În plus, sarcinile autorităţilor competente nu ar trebui să aducă atingere supravegherii sistemelor de plăţi care, în sensul articolului 105 alineatul (2) a patra liniuţă din tratat, este o sarcină care revine Sistemului European al Băncilor Centrale.

(15)Datorită faptului că este de dorit ca identitatea şi locul de activitate al tuturor persoanelor care prestează servicii de remitere de fonduri să fie înregistrate, precum şi ca toate aceste persoane să beneficieze de un anumit grad de recunoaştere, indiferent dacă pot întruni sau nu toate condiţiile de autorizare ca instituţie de plată, astfel încât nici una să nu fie constrânsă să se alăture economiei subterane, precum şi pentru a determina toate persoanele care prestează servicii de remitere de fonduri să respecte anumite cerinţe juridice şi de reglementare minime, este oportun şi în spiritul principiilor aflate la baza Recomandării speciale VI a Grupului de acţiune financiară privind spălarea banilor să se prevadă un mecanism prin care prestatorii de servicii de plată care nu pot întruni toate condiţiile cerute să poată fi, cu toate acestea, trataţi ca instituţii de plată. În acest scop, statele membre ar trebui să includă aceste persoane în registrul instituţiilor de plată, fără a aplica, parţial sau integral, cerinţele de autorizare. Cu toate acestea, este esenţial ca posibilitatea acordării de derogări să fie condiţionată de cerinţe stricte referitoare la volumul operaţiunilor de plată. Instituţiile de plată care beneficiază de o derogare nu ar trebui să dispună nici de dreptul de stabilire, nici de libertatea de a presta servicii, şi nu ar trebui să exercite indirect aceste drepturi atunci când sunt membre ale unui sistem de plăţi.

(16)Este esenţial ca orice prestator de servicii de plată să poată accesa serviciile infrastructurilor tehnice ale sistemelor de plăţi. Cu toate acestea, un astfel de acces ar trebui să facă obiectul unor cerinţe adecvate, pentru a asigura integritatea şi stabilitatea sistemelor în cauză. Fiecare prestator de servicii de plată care solicită participarea într-un sistem de plăţi ar trebui să furnizeze participanţilor la sistemul de plăţi dovezi că organizarea sa internă este suficient de solidă pentru a face faţă tuturor tipurilor de riscuri. Aceste sisteme de plăţi cuprind în general, de exemplu, schemele de carduri cu patru părţi, precum şi principalele sisteme de procesare a transferurilor-credit şi a debitărilor directe. Pentru a asigura egalitatea de tratament în întreaga Comunitate între diversele categorii de prestatori de servicii de plată autorizaţi, în conformitate cu termenii autorizaţiei care le-a fost acordată, este necesară clarificarea normelor privind accesul la prestarea de servicii de plată şi accesul la sistemele de plăţi. Ar trebui să se prevadă tratamentul nediscriminatoriu al instituţiilor de plată şi de credit autorizate, astfel încât toţi prestatorii de servicii de plată aflaţi în concurenţă în cadrul pieţei interne să poată recurge la serviciile infrastructurilor tehnice ale acestor sisteme de plăţi, în aceleaşi condiţii. Este oportun să se prevadă un tratament diferit pentru prestatorii de servicii de plată autorizaţi şi pentru cei care beneficiază de o derogare în temeiul prezentei directive, precum şi de derogarea prevăzută la articolul 8 din Directiva 2000/46/CE, datorită diferenţelor existente între cadrele prudenţiale ale acestora. În orice caz, diferenţele în privinţa condiţiilor legate de preţ ar trebui permise doar în cazul în care sunt motivate de diferenţe între costurile induse de prestatorii de servicii de plată. Aceste dispoziţii nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a limita accesul la sistemele importante din punct de vedere sistemic, în conformitate cu Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de valoare (¹), şi nici competenţelor Băncii Centrale Europene şi ale Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) astfel cum sunt stabilite la articolul 105 alineatul (2) din tratat şi la articolul 3 alineatul (3.1) şi la articolul 22 din statutul SEBC privind accesul la sistemele de plăţi.

(17)Dispoziţiile privind accesul la sistemele de plăţi nu ar trebui să se aplice sistemelor create şi operate de un singur prestator de servicii de plată. Aceste sisteme de plăţi pot funcţiona fie în concurenţă directă cu sistemele de plăţi, fie, în cele mai multe cazuri, într-o nişă de piaţă care nu este acoperită în mod corespunzător de sistemele de plăţi. Acestea acoperă în general schemele intervenite între trei părţi, cum ar fi schemele de carduri cu trei părţi, serviciile de plată furnizate de prestatorii de servicii de telecomunicaţii sau serviciile de remitere de bani în care operatorul sistemului este prestatorul de servicii de plată atât pentru plătitor, cât şi pentru beneficiarul plăţii, precum şi sistemele interne ale grupurilor bancare. Pentru a stimula concurenţa pe care aceste sisteme de plăţi o pot face sistemelor de plăţi consacrate existente, nu ar fi, în principiu, oportun să se acorde unor terţi accesul la aceste sisteme de plăţi. Cu toate acestea, astfel de sisteme ar trebui să fie supuse întotdeauna normelor comunitare şi naţionale în materie de concurenţă, care pot conţine cerinţa de acordare a accesului la aceste sisteme pentru a menţine concurenţa efectivă pe pieţele serviciilor de plată.

(20)Deoarece consumatorii şi întreprinderile nu se află în aceeaşi poziţie, aceştia nu necesită acelaşi nivel de protecţie. Deşi este important să se garanteze drepturile consumatorilor prin dispoziţii de la care să nu se poată deroga prin contract, este rezonabil să se permită întreprinderilor şi organizaţiilor să convină altfel. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a dispune ca microîntreprinderile, astfel cum sunt definite în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (²), să fie tratate în acelaşi mod ca şi consumatorii. În orice caz, anumite dispoziţii de bază ale prezentei directive ar trebui să se aplice în toate cazurile, indiferent de statutul utilizatorului.

(21)Prezenta directivă ar trebui să specifice obligaţiile prestatorilor de servicii de plată în ceea ce priveşte furnizarea de informaţii către utilizatorii serviciilor de plată, care ar trebui să primească aceleaşi nivel ridicat de informaţii clare cu privire la serviciile de plată, pentru a putea alege în cunoştinţă de cauză şi pentru a putea compara serviciile din cadrul UE. În interesul transparenţei, prezenta directivă ar trebui să stabilească cerinţele armonizate necesare pentru a garanta furnizarea către utilizatorii serviciilor de plată a unor informaţii necesare şi suficiente cu privire atât la contractul de servicii de plată, cât şi la operaţiunile de plată. Pentru a promova funcţionarea fără obstacole a pieţei unice a serviciilor de plată, statele membre ar trebui să poată adopta doar acele dispoziţii în materie de informare stabilite prin prezenta directivă.

(22)Consumatorii ar trebui să fie protejaţi împotriva practicilor neloiale sau înşelătoare în conformitate cu Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori (³), precum şi cu Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă (Directiva privind comerţul electronic) (⁴) şi Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum (⁵). Dispoziţiile suplimentare din aceste directive rămân aplicabile. Cu toate acestea, ar trebui să fie clarificată, în special, relaţia dintre cerinţele de informare precontractuală prevăzute în prezenta directivă şi cele prevăzute în Directiva 2002/65/CE.

(24)În practică, contractele-cadru şi operaţiunile de plată reglementate de acestea sunt mult mai des întâlnite şi mai importante din punct de vedere economic decât operaţiunile de plată singulară. Dacă există un cont de plăţi sau un instrument de plată specific, este necesar un contract-cadru. Din acest motiv, cerinţele de informare prealabilă privind contractele-cadru ar trebui să fie foarte detaliate, iar informaţiile ar trebui să fie furnizate întotdeauna pe suport de hârtie sau pe alte suporturi durabile, cum ar fi documente imprimate de imprimantele pentru extrase de cont, dischete, CD-ROM-uri, DVD-uri şi hard discuri ale calculatoarelor personale pe care se stochează poşta electronică, precum şi pagini de internet, în măsura în care aceste pagini sunt accesibile pentru consultare ulterioară pentru o perioadă de timp adecvată scopurilor informaţiei respective şi permit reproducerea identică a informaţiilor stocate. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil ca prestatorul de servicii de plată şi utilizatorul serviciilor de plată să convină în contractul-cadru cu privire la modul în care se vor furniza informaţiile ulterioare privind operaţiunile de plată executate, de exemplu ca, în cazul furnizării de servicii bancare prin internet toate informaţiile privind contul de plăţi să fie puse la dispoziţie on-line.

(25)În cazul operaţiunilor de plată singulară, prestatorul de servicii de plată ar trebui să furnizeze întotdeauna din proprie iniţiativă doar informaţiile esenţiale. Deoarece plătitorul este, de obicei, prezent în momentul în care dă ordinul de plată, nu este necesar să se prevadă ca informaţiile respective să fie furnizate de fiecare dată pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil. Prestatorul de servicii de plată poate furniza informaţiile pe cale orală la ghişeu sau să le facă uşor accesibile într-un alt mod, de exemplu afişând condiţiile, pe un panou de informare, la punctul de lucru. De asemenea, ar trebui să se precizeze unde pot fi obţinute informaţii mai detaliate (de exemplu, adresa paginii de internet). Cu toate acestea, ar trebui ca la cererea consumatorului informaţiile esenţiale să fie furnizate pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil.

(26)Prezenta directivă ar trebui să prevadă dreptul consumatorului de a primi gratuit informaţii relevante înainte de a deveni parte la vreun contract de servicii de plată. Consumatorul ar trebui de asemenea să poată solicita pe suport de hârtie informaţii prealabile, precum şi contractul-cadru, gratuit şi în orice moment pe durata relaţiei contractuale, pentru a avea posibilitatea de a compara serviciile prestatorilor de servicii de plată şi condiţiile aferente şi pentru a putea, în caz de litigiu, să îşi dovedească drepturile şi obligaţiile contractuale. Dispoziţiile menţionate ar trebui să fie compatibile cu Directiva 2002/65/CE. Dispoziţiile explicite privind informaţiile gratuite prevăzute de prezenta directivă nu ar trebui să aibă efectul de a permite impunerea unor comisioane pentru informaţiile furnizate consumatorilor în temeiul altor directive aplicabile.

(27)Modul în care informaţiile necesare urmează să fie furnizate utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul serviciilor de plată ar trebui să ţină seama de nevoile utilizatorului, precum şi de aspectele tehnice practice şi de raportul cost-eficienţă, în funcţie de situaţie, ţinând seama de acordul din contractul de servicii de plată respectiv. Astfel, prezenta directivă ar trebui să distingă între două moduri în care informaţia urmează să fie furnizată de către prestatorul de servicii de plată: fie informaţia ar trebui să fie furnizată, mai exact, să fie comunicată activ, la timpul potrivit, de către prestatorul de servicii de plată, în conformitate cu cerinţele prezentei directive, fără vreo solicitare din partea utilizatorului serviciilor de plată, fie informaţiile ar trebui să fie puse la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată, ţinând seama de toate cerinţele suplimentare în materie de informare pe care acesta ar putea să le formuleze. În acest din urmă caz, utilizatorul serviciilor de plată trebuie să adopte o atitudine activă pentru a obţine informaţiile respective, cum ar fi solicitarea expresă a acestora de la prestatorul de servicii de plată, consultarea contului său bancar on-line sau introducerea cardului său bancar într-o imprimantă pentru extrase de cont. În acest scop, prestatorul de servicii de plată ar trebui să garanteze că accesul la informaţiile respective este posibil, precum şi că informaţiile se află la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată.

(28)În plus, consumatorul ar trebui să primească, fără comisioane suplimentare, informaţii de bază privind operaţiunile de plată executate. În cazul unei operaţiuni de plată singulară, prestatorul de servicii de plată nu ar trebui să perceapă un comision separat pentru aceste informaţii. În mod similar, informaţiile lunare ulterioare privind operaţiunile de plată din cadrul unui contract-cadru ar trebui furnizate gratuit. Cu toate acestea, ţinând seama de importanţa transparenţei în materie de tarifare şi de nevoile diferite ale clienţilor, părţile ar trebui să poată să convină cu privire la fixarea unor comisioane pentru comunicarea mai frecventă a informaţiilor sau pentru comunicarea de informaţii suplimentare. Pentru a ţine seama de diversele practici naţionale, ar trebui să se permită statelor membre să stabilească norme care să impună ca extrasele de cont lunare pe suport de hârtie pentru conturile de plăţi să fie furnizate întotdeauna în mod gratuit.

(29)Pentru a facilita mobilitatea clienţilor, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia un contract-cadru după o perioadă de un an, fără a suporta costuri. Pentru consumatori, perioada de preaviz convenită ar trebui să nu fie mai lungă de o lună, iar pentru prestatorii de servicii de plată aceasta ar trebui să nu fie mai scurtă de două luni. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligaţiei prestatorului de servicii de plată de a rezilia contractul de servicii de plată în circumstanţe excepţionale, în temeiul altor norme relevante de drept comunitar sau intern, cum ar fi legislaţia privind spălarea banilor şi finanţarea terorismului, orice acţiune care urmăreşte îngheţarea unor fonduri sau orice alte măsuri specifice legate de prevenirea şi anchetarea infracţiunilor.

(30)Instrumentele de plată cu valoare scăzută ar trebui să fie o alternativă ieftină şi uşor de folosit în cazul bunurilor şi serviciilor cu preţ scăzut şi nu ar trebui să se supună unor exigenţe excesive. Prin urmare, cerinţele relevante în materie de informaţii şi normele de aplicare a acestora ar trebui să se limiteze la informaţiile esenţiale, ţinând seama, de asemenea, de capacităţile tehnice aşteptate în mod rezonabil de la instrumentele destinate plăţilor cu valoare scăzută. În ciuda regimului mai puţin sever, utilizatorii serviciilor de plată ar trebui să beneficieze de o protecţie adecvată, având în vedere riscurile limitate prezentate de instrumentele de plată respective, în special în ceea ce priveşte instrumentele de plată preplătite.

(31)Pentru a reduce riscurile şi consecinţele operaţiunilor de plată executate în mod neautorizat sau incorect, utilizatorul serviciilor de plată ar trebui să informeze în cel mai scurt timp prestatorul de servicii de plată asupra oricărei contestaţii cu privire la operaţiuni de plată presupuse a fi neautorizate sau a fi fost executate incorect, cu condiţia ca prestatorul de servicii de plată să-şi fi îndeplinit obligaţiile în materie de informare în temeiul prezentei directive. Dacă termenul limită de notificare este respectat de utilizatorul serviciilor de plată, acesta ar trebui să-şi poată valorifica drepturile în termenele de prescripţie stabilite în temeiul legislaţiei naţionale. Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze alte litigii dintre utilizatorii şi prestatorii serviciilor de plată.

(32)Pentru a stimula utilizatorul serviciilor de plată să anunţe, fără întârzieri nejustificate, prestatorului său orice furt sau pierdere a unui instrument de plată, reducând astfel riscul prezentat de operaţiunile de plată neautorizate, utilizatorul ar trebui să fie răspunzător doar pentru o sumă limitată, cu excepţia cazului în care utilizatorul serviciilor de plată a acţionat fraudulos sau a făcut dovadă de neglijenţă gravă. În plus, odată ce un utilizator a notificat un prestator de servicii de plată cu privire la riscul de utilizare frauduloasă a instrumentului său de plată, respectivul utilizator nu ar trebui să fie obligat să acopere nici o altă pierdere care rezultă din utilizarea neautorizată a instrumentului respectiv. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere răspunderii prestatorilor de servicii de plată pentru siguranţa tehnică a propriilor produse.

(34)Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată să instituie norme mai puţin severe decât cele menţionate mai sus, pentru a menţine nivelurile existente de protecţie a consumatorilor şi pentru a promova încrederea în utilizarea în condiţii de siguranţă a instrumentelor de plată electronică. Ar trebui să se ţină seama, în mod corespunzător, de faptul că diversele instrumente de plată implică riscuri diferite, promovându-se astfel emisiunea unor instrumente mai sigure. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a exonera plătitorul de răspundere, parţial sau integral, cu excepţia cazului în care plătitorul a acţionat în mod fraudulos.

(36)Prezenta directivă ar trebui să stabilească norme privind acordarea unei rambursări pentru protecţia consumatorului dacă operaţiunea de plată executată depăşeşte suma la care plătitorul s-ar fi putut aştepta în mod rezonabil. Prestatorii de servicii de plată ar trebui să poată oferi clienţilor lor condiţii chiar mai favorabile şi, de exemplu, să ramburseze orice operaţiune de plată contestată. În cazurile în care utilizatorul solicită rambursarea unei operaţiuni de plată, dreptul la rambursare nu ar trebui să afecteze nici răspunderea plătitorului faţă de beneficiarul plăţii care decurge din relaţia subiacentă, de exemplu pentru bunurile şi serviciile comandate, consumate sau ale căror costuri au fost trecute în mod legitim în contul său, şi nici drepturile utilizatorilor cu privire la revocarea unui ordin de plată.

(37)Pentru planificarea financiară şi pentru îndeplinirea la timp a obligaţiilor în materie de plată, consumatorii şi întreprinderile trebuie să cunoască cu certitudine durata de executare a unui ordin de plată. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să introducă momentul din care drepturile şi obligaţiile produc efecte, şi anume momentul în care prestatorul de servicii de plată primeşte ordinul de plată, inclusiv când a avut posibilitatea de a-l primi prin mijlocul de comunicare convenit în contractul privind serviciile de plată, fără a aduce atingere oricărei implicări anterioare în procesul care a condus la crearea şi la transmiterea ordinului de plată, ca de exemplu verificările de securitate şi de disponibilitate a fondurilor, informaţii privind utilizarea numărului personal de identificare sau emiterea unei promisiuni de plată. Mai mult, primirea unui ordin de plată ar trebui să survină în momentul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului primeşte ordinul de plată spre debitare din contul plătitorului. Ziua sau momentul în care un beneficiar al plăţii transmite prestatorului său de servicii ordine de plată pentru colectarea, de exemplu, a unor plăţi efectuate prin card sau a unor debitări directe, sau când prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii îi acordă o prefinanţare a sumelor corespunzătoare (prin creditarea condiţionată a unei sume în contul său) nu ar trebui să fie luate în considerare în acest sens. Utilizatorii ar trebui să se poată baza pe buna executare a unui ordin de plată complet şi valid, dacă prestatorul de servicii de plată nu are un motiv statutar sau contractual pentru refuzul acestuia. Dacă prestatorul de servicii de plată refuză un ordin de plată, refuzul şi motivarea acestuia ar trebui comunicate în cel mai scurt timp utilizatorului serviciilor de plată, sub rezerva cerinţelor dreptului comunitar şi naţional.

(38)Având în vedere celeritatea cu care sistemele de plăţi moderne, complet automatizate, procesează operaţiunile de plată, ceea ce înseamnă că de la un anumit moment ordinele de plată nu pot fi revocate fără a suporta costuri mari de intervenţie manuală, este necesar să se specifice un termen limită clar pentru revocarea plăţii. Cu toate acestea, în funcţie de tipul de serviciu de plată şi de tipul de ordin de plată, momentul poate fi modificat prin acordul părţilor. În acest context, revocarea se aplică doar relaţiei dintre un utilizator al serviciilor de plată şi un prestator de servicii de plată, neaducând astfel atingere caracterului irevocabil şi definitiv al operaţiunilor de plată efectuate prin intermediul sistemelor de plăţi.

(39)Acest caracter irevocabil nu ar trebui să aducă atingere dreptului sau obligaţiei prestatorului de servicii de plată, prevăzute în conformitate cu legislaţia unor state membre, pe baza contractului-cadru al plătitorului sau a actelor cu putere de lege, a actelor administrative sau a orientărilor naţionale, să ramburseze plătitorului, în cazul unui litigiu între plătitor şi beneficiarul plăţii, suma operaţiunii de plată executate. O astfel de rambursare ar trebui considerată drept un nou ordin de plată. În afara acestor cazuri, litigiile care apar în cadrul relaţiei subiacente ordinului de plată ar trebui soluţionate doar între plătitor şi beneficiarul plăţii.

(40)În vederea procesării complet integrate şi automatizate a plăţilor şi a asigurării securităţii juridice în ceea ce priveşte îndeplinirea eventualelor obligaţii existente între utilizatorii serviciilor de plată, este esenţial ca întreaga sumă transferată de plătitor să fie creditată în contul beneficiarului plăţii. În consecinţă, ar trebui ca nici unul dintre intermediarii implicaţi în executarea operaţiunii de plată să nu fie autorizat să facă deduceri din suma transferată. Cu toate acestea, beneficiarul plăţii ar trebui să aibă posibilitatea să încheie un acord cu prestatorul său de servicii de plată, în conformitate cu care acesta din urmă să îşi poată deduce propriile comisioane. Totuşi, pentru a permite beneficiarului plăţii să verifice dacă suma datorată este plătită în mod corect, informaţiile ulterioare furnizate privind operaţiunea de plată ar trebui să indice nu doar valoarea totală a fondurilor transferate, ci şi valoarea eventualelor comisioane.

(41)În ceea ce priveşte comisioanele, experienţa a demonstrat că împărţirea acestora între plătitor şi beneficiarul plăţii constituie sistemul cel mai eficient, deoarece uşurează procesarea complet automatizată a plăţilor. Prin urmare, ar trebui să se prevadă ca, în cadrul procedurii obişnuite, prestatorul de servicii de plată al plătitorului şi cel al beneficiarului plăţii să perceapă comisioanele direct asupra acestora. Acest lucru ar trebui să se aplice, cu toate acestea, doar în cazul în care operaţiunea de plată nu implică un schimb valutar. Valoarea comisioanelor percepute poate fi şi zero, deoarece dispoziţiile prezentei directive nu aduc atingere practicii în conformitate cu care prestatorul de servicii de plată nu percepe consumatorilor comisioane la creditarea conturilor acestora. În mod similar, în funcţie de condiţiile contractului, un prestator de servicii de plată are posibilitatea de a percepe comisioane pentru utilizarea serviciului de plată doar beneficiarului plăţii (comerciant), ceea ce implică faptul că plătitorul nu trebuie să plătească comisioane. Comisioanele percepute în cadrul sistemelor de plăţi pot lua forma unei taxe de abonament. Dispoziţiile privind suma transferată sau comisioanele percepute nu au nici un efect direct asupra tarifelor aplicate între prestatorii de servicii de plată sau alţi intermediari.

(42)Pentru a promova transparenţa şi concurenţa, prestatorul de servicii de plată nu ar trebui să împiedice beneficiarul plăţii să perceapă plătitorului comisioane legate de utilizarea unui instrument de plată specific. Deşi beneficiarul plăţii ar trebui să fie liber să perceapă comisioane legate de utilizarea unui anumit instrument de plată, statele membre pot decide dacă să interzică sau să limiteze orice astfel de practici în cazurile în care, în opinia lor, acest lucru este justificat pe motivul unei tarifări abuzive sau al unei tarifări care ar putea avea un efect negativ asupra folosirii unui anumit instrument de plată, ţinând seama de nevoia de a încuraja concurenţa şi utilizarea unor instrumente de plată eficiente.

(43)Pentru a îmbunătăţi eficienţa plăţilor în întreaga Comunitate, toate ordinele de plată iniţiate de plătitor şi efectuate în euro sau în moneda oficială a unui stat membru care nu aparţine zonei euro, inclusiv transferurile-credit şi remiterile de bani, ar trebui să respecte un termen de executare de maximum o zi. În cazul tuturor celorlalte tipuri de plăţi, cum ar fi plăţile iniţiate de sau printr-un beneficiar al plăţii, inclusiv plăţile prin card şi debitarea directă, dacă nu există un acord explicit între prestatorul de servicii de plată şi plătitor care să stabilească un termen de executare mai îndelungat, ar trebui să se aplice acelaşi termen de executare de o zi. Perioadele de mai sus ar putea fi extinse cu o zi lucrătoare suplimentară în cazul în care ordinul de plată este dat pe suport de hârtie. Aceasta permite prestarea în continuare a serviciilor de plată pentru consumatorii care sunt obişnuiţi să folosească doar documente pe suport de hârtie. În cazul în care se foloseşte un sistem de debitare directă, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii ar trebui să transmită ordinul de colectare în termenele convenite între beneficiarul plăţii şi prestatorul său de servicii de plată, care să permită decontarea la data limită fixată. Având în vedere faptul că infrastructurile naţionale de plată sunt adesea foarte eficiente, statelor membre ar trebui să li se permită să menţină sau să stabilească norme care specifică, dacă este cazul, un termen de executare mai scurt de o zi lucrătoare, în scopul prevenirii deteriorării nivelului actual al serviciilor.

(45)Pentru a putea face o alegere, este esenţial ca utilizatorii serviciilor de plată să cunoască costurile şi comisioanele reale ale serviciilor de plată. În consecinţă, nu ar trebui să se permită folosirea unor metode de tarifare netransparente, deoarece este general acceptat că acest tip de metode îngreunează deosebit de mult stabilirea de către utilizator a costului real al serviciului de plată. În special, folosirea datelor valutei în dezavantajul utilizatorului nu ar trebui să fie permisă.

(46)Funcţionarea armonioasă şi eficientă a sistemului de plăţi depinde de condiţia ca utilizatorul să poată avea încredere în faptul că prestatorul de servicii execută operaţiunea de plată în mod corect şi în termenul convenit. De obicei, prestatorul este în măsură de a aprecia riscurile asociate operaţiunii de plată. Prestatorul este cel care furnizează sistemul de plăţi, care ia măsurile necesare pentru a recupera fondurile plasate sau alocate în mod greşit şi decide în majoritatea cazurilor cu privire la intermediarii implicaţi în executarea operaţiunii de plată. Pe baza acestor considerente, este perfect justificabil ca, exceptând cazurile anormale şi imprevizibile, prestatorul de servicii de plată să aibă răspunderea pentru executarea tuturor operaţiunilor de plată pe care a acceptat să le execute la cererea utilizatorului, cu excepţia acţiunilor şi omisiunilor prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii de a cărui alegere răspunde doar beneficiarul plăţii. Cu toate acestea, pentru a nu lăsa plătitorul neprotejat în cazul improbabil în care nu este clar (non liquet) dacă suma de plată a fost primită de prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii sau nu, sarcina probei ar trebui să aparţină prestatorului de servicii de plată al plătitorului. Ca regulă generală, este de aşteptat ca instituţia intermediară (de obicei un organism "neutru", cum ar fi o bancă centrală sau o casă de compensare) care transferă suma de plată de la prestatorul de servicii de plată expeditor la cel destinatar, să stocheze datele contului şi să le furnizeze de fiecare dată când este nevoie. De fiecare dată când suma de plată a fost creditată în contul prestatorului de servicii de plată destinatar, beneficiarul plăţii ar trebui să dispună imediat de o creanţă faţă de prestatorul său de servicii de plată pentru suma creditată în contul său.

(47)Prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui să-şi asume răspunderea pentru executarea corectă a plăţilor, inclusiv, în special, pentru întreaga sumă a operaţiunii de plată şi pentru termenul de executare, precum şi răspunderea deplină pentru orice erori efectuate de alte părţi din lanţul de plată până la contul beneficiarului plăţii. În virtutea acestei răspunderi, prestatorul de servicii de plată al plătitorului ar trebui, în cazul în care prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii nu i se creditează întreaga sumă, să corecteze operaţiunea de plată sau să ramburseze plătitorului, fără întârzieri nejustificate, suma corespunzătoare a operaţiunii respective, fără a aduce atingere oricăror alte solicitări ce pot fi formulate în conformitate cu legislaţia naţională. Prezenta directivă ar trebui să privească doar obligaţiile şi responsabilităţile contractuale dintre utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul său de servicii de plată. Cu toate acestea, funcţionarea corectă a transferurilor de credite şi a altor servicii de plată necesită ca prestatorii de servicii de plată şi intermediarii acestora, cum ar fi responsabilii cu procesarea operaţiunii, să deţină contracte în care se convine asupra drepturilor şi obligaţiilor reciproce. Aspectele legate de răspundere constituie o parte esenţială a acestor con-tracte-tip. Pentru a garanta faptul că prestatorii de servicii de plată şi intermediarii care iau parte la o operaţiune de plată îşi asumă responsabilităţile, trebuie garantată securitatea juridică astfel încât un prestator de servicii de plată care nu este ţinut să răspundă, să obţină o compensare a pierderilor pe care le-a suferit sau a sumelor plătite în temeiul dispoziţiilor prezentei directive în materie de răspundere. Orice drepturi suplimentare, detaliile privind căile de atac, precum şi tratamentul creanţelor împotriva prestatorului de servicii de plată sau a intermediarului, care decurg dintr-o operaţiune de plată defectuoasă, ar trebui să poată fi definite prin contract.

(48)Prestatorul de servicii de plată ar trebui să poată specifica fără ambiguitate informaţiile necesare pentru a executa în mod corect un ordin de plată. Pe de altă parte, cu toate acestea, pentru a evita fragmentarea şi pentru a nu pune în pericol crearea sistemelor de plăţi integrate în Comunitate, statele membre nu ar trebui să poată solicita utilizarea unui identificator specific pentru operaţiunile de plată. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să împiedice statele membre să solicite prestatorului de servicii de plată al plătitorului să acţioneze cu diligenta necesară şi să verifice, în cazul în care este posibil din punct de vedere tehnic şi nu necesită o intervenţie manuală, coerenţa codului unic de identificare iar, în cazul în care acest cod unic de identificare se constată a nu fi coerent, să refuze ordinul de plată şi să informeze plătitorul în consecinţă. Răspunderea prestatorului de servicii de plată ar trebui să se limiteze la executarea corectă a operaţiunii de plată în conformitate cu ordinul de plată al utilizatorului serviciilor de plată.

(49)Pentru a facilita prevenirea eficace a fraudei şi pentru a combate frauda în domeniul plăţilor în întreaga Comunitate, ar trebui să se adopte dispoziţii în vederea unui schimb de date eficient între prestatorii de servicii de plată, cărora ar trebui să li se permită să culeagă, să proceseze şi să facă schimb de date cu caracter personal referitoare la persoane implicate în fraude în domeniul plăţilor. Toate aceste activităţi ar trebui să fie efectuate în conformitate cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (¹).

(51)Fără a aduce atingere dreptului clienţilor de a introduce o acţiune în faţa unei instanţe, statele membre ar trebui să asigure soluţionarea pe cale extrajudiciară, uşor accesibilă şi neoneroasă a litigiilor dintre prestatorii serviciilor de plată şi consumatori care decurg din drepturile şi obligaţiile prevăzute în prezenta directivă. Articolul 5 alineatul (2) din Convenţia de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (²) garantează că protecţia acordată consumatorilor prin normele imperative ale legi ţării în care îşi au reşedinţa obişnuită nu poate fi înlăturată prin dispoziţii contractuale referitoare la legea aplicabilă.

(54)Având în vedere necesitatea de a examina aplicarea eficientă a prezentei directive şi de a urmări progresele efectuate în vederea realizării pieţei unice a serviciilor de plată, Comisia ar trebui să aibă obligaţia de a întocmi un raport la trei ani după expirarea termenului de transpunere a prezentei directive. În perspectiva unei integrări globale a serviciilor financiare şi a unei protecţii armonizate a consumatorilor şi dincolo de aplicarea eficientă a prezentei directive, această examinare ar trebui să se axeze pe necesitatea eventuală de a extinde domeniul său de aplicare asupra monedelor statelor care nu sunt membre UE, precum şi asupra operaţiunilor de plată în care doar unul dintre prestatorii de servicii de plată implicaţi este situat pe teritoriul Comunităţii.

(56)Este necesar să se instituie norme mai detaliate privind folosirea frauduloasă a cardurilor de plată, domeniu reglementat în momentul de faţă de Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor cu privire la contractele la distanţă (¹) şi de Directiva 2002/65/CE. Prin urmare, respectivele directive ar trebui modificate în consecinţă.

(58)Având în vedere că, în prezenta directivă, remiterea de bani este definită ca un serviciu de plată care necesită o autorizaţie în cazul unei instituţii de plată sau o înregistrare pentru anumite persoane fizice sau juridice care beneficiază de o clauză de derogare în anumite circumstanţe specificate de dispoziţiile prezentei directive, Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului (²) ar trebui modificată în consecinţă.

(60)Având în vedere că obiectivul prezentei directive, şi anume instituirea unei pieţe unice a serviciilor de plată, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre deoarece implică armonizarea unui mare număr de norme diferite care există în prezent în sistemele juridice ale diverselor state membre şi, prin urmare, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

TITLUL I:OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII

Art. 1: Obiectul

(1)Prezenta directivă stabileşte normele în conformitate cu care statele membre disting următoarele şase categorii de prestatori de servicii de plată:

Art. 2: Domeniul de aplicare

Art. 3: Excludere din domeniul de aplicare

g)operaţiunilor de plată bazate pe oricare dintre următoarele documente, prin care prestatorului de servicii de plată i se solicită să plaseze fonduri la dispoziţia beneficiarului plăţii:

j)serviciilor oferite de prestatorii de servicii tehnice, care contribuie la prestarea de servicii de plată, fără ca aceştia să intre în vreun moment în posesia fondurilor de transferat, inclusiv în domeniul procesării şi stocării datelor, al serviciilor fiduciare şi de protejare a vieţii private, al autentificării datelor şi a entităţilor, al furnizării de reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei (IT), al furnizării şi menţinerii terminalelor şi dispozitivelor folosite pentru serviciile de plată;

Art. 4: Definiţii

13.prin "remitere de bani" se înţelege un serviciu de plată în cadrul căruia se primesc fonduri de la un plătitor, fără crearea unui cont de plăţi în numele plătitorului sau al beneficiarului plăţii, cu scopul unic de a transfera o sumă echivalentă unui beneficiar al plăţii sau unui alt prestator de servicii de plată care acţionează în numele beneficiarului plăţii şi/sau în cadrul căruia aceste fonduri sunt primite în numele beneficiarului plăţii şi sunt puse la dispoziţia acestuia;

TITLUL II:PRESTATORII DE SERVICII DE PLATĂ

CAPITOLUL 1:Instituţii de plată

SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale

Art. 5: Cererile de autorizare

i)identitatea directorilor şi a persoanelor responsabile cu administrarea instituţiei de plată şi, dacă este cazul, a persoanelor responsabile pentru administrarea activităţilor legate de serviciile de plată ale instituţiei de plată, precum şi dovezi care să ateste faptul că acestea se bucură de o bună reputaţie şi deţin cunoştinţele şi experienţa adecvate pentru a presta servicii de plată, în conformitate cu dispoziţiile din statul membru de origine al instituţiei de plată;

Art. 6: Capitalul iniţial

Art. 7: Fondurile proprii

(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a preveni folosirea multiplă a elementelor eligibile pentru calcularea fondurilor proprii în cazul în care instituţia de plată aparţine aceluiaşi grup ca o altă instituţie de plată, instituţie de credit, societate de investiţii, o societate de administrare a portofoliului sau o întreprindere de asigurări. Prezentul alineat se aplică, de asemenea, în cazul în care o instituţie de plată este de natură hibridă şi desfăşoară alte activităţi decât prestarea serviciilor de plată enumerate în anexă.

Art. 8: Calculul fondurilor proprii

(1)Fără a aduce atingere cerinţelor privind capitalul iniţial stabilite la articolul 6, statele membre solicită instituţiilor de plată să deţină în orice moment fonduri proprii calculate în conformitate cu una dintre următoarele trei metode, astfel cum se stabileşte de către autorităţile competente, în conformitate cu legislaţia naţională:

A.Metoda A

Fondurile proprii ale instituţiilor de plată sunt cel puţin egale cu 10 % din cheltuielile sale de exploatare fixe din anul precedent. Autorităţile competente pot ajusta această cerinţă în caz de modificare semnificativă a activităţii instituţiei de plată în raport cu anul precedent. În cazul în care o instituţie de plată nu a înregistrat un an complet de activitate de la data calculului, cerinţa este ca fondurile proprii să fie cel puţin egale cu 10 % din cheltuielile sale de exploatare fixe corespunzătoare prevăzute în planul său de afaceri, cu excepţia cazului în care autorităţile competente solicită ajustarea acestui plan.

B.Metoda B

C.Metoda C

a)Indicatorul aplicabil este suma următoarelor elemente:

Fiecare element este adăugat sumei cu semnul său, pozitiv sau negativ. Venitul din produsele excepţionale sau neobişnuite nu poate fi folosit la calcularea indicatorului aplicabil. Cheltuielile legate de externalizarea serviciilor prestate de terţi pot micşora indicatorul aplicabil dacă acestea sunt angajate de o întreprindere care face obiectul unei supravegheri în conformitate cu prezenta directivă. Indicatorul aplicabil este calculat pe baza observării anuale efectuate la sfârşitul exerciţiului financiar anterior. Indicatorul aplicabil este calculat pe baza exerciţiului financiar anterior. Cu toate acestea, fondurile proprii calculate pe baza metodei C nu trebuie să fie inferioare sumei de 80 % din media celor trei exerciţii financiare anterioare pentru indicatorul aplicabil. Când nu sunt disponibile cifre auditate, se pot folosi estimări.

(3)Autorităţile competente pot, pe baza evaluării procesului de gestionare a riscului, a bazei de date privind riscurile de pierderi şi a mecanismelor de control ale instituţiei de plată, să solicite instituţiei de plată să deţină o sumă de fonduri proprii cu până la 20 % mai mare decât cea care ar rezulta din aplicarea metodei folosite în conformitate cu alineatul (1), sau să permită instituţiei de plată să deţină o sumă de fonduri proprii cu până la 20 % mai mică decât cea care ar rezulta din aplicarea metodei folosite în conformitate cu alineatul (1).

Art. 9: Cerinţe în materie de protejare a fondurilor

(1)Statele membre sau autorităţile competente impun cerinţa ca o instituţie de plată care prestează oricare dintre serviciile de plată enumerate în anexă şi care desfăşoară în acelaşi timp alte activităţi comerciale menţionate la articolul 16 alineatul (1) litera (c) să protejeze fondurile primite de la utilizatorii serviciilor de plată sau prin intermediul unui alt prestator de servicii de plată pentru executarea unor operaţiuni de plată, după cum urmează:

a)aceste fonduri nu sunt niciodată amestecate cu fondurile vreunei persoane fizice sau juridice alta decât utilizatorul serviciilor de plată în numele căruia sunt deţinute fondurile şi, în cazul în care acestea sunt încă deţinute de instituţia de plată şi nu sunt încă remise beneficiarului plăţii şi nici transferate unui alt prestator de servicii de plată înainte de terminarea zilei lucrătoare care urmează zilei în care au fost primite, acestea sunt depuse într-un cont separat într-o instituţie de credit sau sunt investite în active sigure, lichide şi cu risc scăzut, astfel cum sunt definite de autorităţile competente ale statului membru de origine; şi

c)sunt acoperite de o poliţă de asigurare sau de o altă garanţie comparabilă din partea unei societăţi de asigurări sau a unei instituţii de credit, care nu aparţine aceluiaşi grup cu cel din care face parte instituţia de plată respectivă, pentru o sumă echivalentă cu cea care ar fi fost separată în absenţa unei poliţe de asigurare sau a unei alte garanţii comparabile, plătibilă în cazul în care instituţia de plată nu poate să facă faţă obligaţiilor sale financiare.

(2)În cazul în care o instituţie de plată este obligată să protejeze fondurile în conformitate cu alineatul (1) şi în care o parte din respectivele fonduri urmează să fie folosită pentru operaţiuni de plată viitoare, restul fondurilor urmând să fie folosite pentru alte servicii decât cele de plată, partea de fonduri care urmează a fi folosită pentru viitoarele operaţiuni de plată se supune cerinţelor de la alineatul (1). În cazul în care această parte este variabilă sau nu este cunoscută în avans, statele membre pot permite instituţiilor de plată să aplice prezentul alineat pe baza unei părţi reprezentative care se estimează că va fi folosită pentru serviciile de plată, cu condiţia ca această parte reprezentativă să poată fi estimată în mod rezonabil, pe baza datelor istorice, de o manieră satisfăcătoare pentru autorităţile competente.

Art. 10: Acordarea autorizaţiei

(1)Statele membre solicită întreprinderilor, altele decât cele menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (a)-(c), (e) şi (f) şi altele decât persoanele fizice sau juridice care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 26, care intenţionează să presteze servicii de plată, să obţină o autorizaţie în calitate de instituţie de plată înainte de a începe să presteze servicii de plată. Autorizaţia se acordă doar unei persoane juridice stabilite într-un stat membru.

(4)Autorităţile competente acordă o autorizaţie doar dacă, ţinând seama de nevoia de a garanta gestionarea corectă şi prudentă a instituţiei de plată, instituţia de plată are sisteme de conducere solide pentru activitatea sa de prestare de servicii de plată, care să includă o structură organizatorică clară, cu o împărţire a responsabilităţilor bine definită, transparentă şi coerentă, cu proceduri eficiente de identificare, gestionare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă, precum şi mecanisme de control intern adecvate, inclusiv proceduri administrative şi contabile corecte; aceste sisteme, structuri, proceduri şi mecanisme sunt exhaustive şi proporţionale cu natura, scara şi complexitatea serviciilor de plată prestate de instituţia de plată.

(5)În cazul în care o instituţie de plată prestează oricare dintre serviciile de plată enumerate în anexă şi desfăşoară în paralel alte activităţi comerciale, autorităţile competente pot cere constituirea unei entităţi separate pentru serviciile de plată în cazul în care celelalte activităţi comerciale aduc atingere sau ar putea să aducă atingere fie solidităţii financiare a instituţiei de plată, fie capacităţii autorităţilor competente de a controla dacă instituţia de plată respectă toate obligaţiile impuse de prezenta directivă.

Art. 12: Retragerea autorizaţiei

(1)Autorităţile competente pot retrage o autorizaţie acordată unei instituţii de plată doar în cazul în care instituţia:

Art. 13: Înregistrarea

Statele membre constituie un registru public al instituţiilor de plată autorizate şi al agenţilor şi sucursalelor acestora, precum şi al persoanelor fizice şi juridice, inclusiv agenţii şi sucursalele acestora, care beneficiază de o derogare în conformitate cu articolul 26, precum şi al instituţiilor menţionate la articolul 2 alineatul (3), în măsura în care acestea au dreptul de a presta servicii de plată în conformitate cu legislaţia naţională. Acestea sunt înregistrate în registrul statului membru de origine.

Art. 15: Contabilitatea şi auditul statutar

Art. 16: Activităţi

(1)Pe lângă prestarea de servicii de plată enumerate în anexă, instituţiile de plată sunt abilitate să desfăşoare următoarele activităţi:

(2)Când instituţiile de plată prestează unul sau mai multe dintre serviciile de plată enumerate în anexă, acestea pot deţine doar conturi de plăţi folosite exclusiv pentru operaţiunile de plată. Orice fonduri primite de instituţiile de plată de la utilizatorii serviciilor de plată în vederea prestării de servicii de plată nu reprezintă un depozit sau alte fonduri rambursabile în sensul articolului 5 din Directiva 2006/48/CE şi nici monedă electronică în sensul articolului 1 alineatul (3) din Directiva 2000/46/CE.

(3)Instituţiile de plată pot acorda credite legate de serviciile de plată menţionate la punctul 4, 5 sau 7 din anexă doar dacă se întrunesc următoarele condiţii:

SECŢIUNEA 2:Alte cerinţe

Art. 17: Recurgerea la agenţi, sucursale sau la entităţi către care se externalizează anumite activităţi

(1)Când o instituţie de plată intenţionează să presteze servicii de plată prin intermediul unui agent, aceasta comunică autorităţilor competente ale statului său membru de origine următoarele informaţii:

(5)În cazul în care instituţia de plată doreşte să presteze servicii de plată în alt stat membru prin angajarea unui agent, aceasta urmează procedurile prevăzute la articolul 25. În acest caz, înainte ca agentul să poată fi înregistrat în conformitate cu prezentul articol, autorităţile competente ale statului membru de origine informează autorităţile competente ale statului membru gazdă asupra intenţiei de a înregistra agentul şi ţin cont de avizul acestor autorităţi.

(6)În cazul în care autorităţile competente ale statului membru gazdă propus au motive întemeiate pentru a suspecta că, în legătură cu proiectul de angajare a agentului sau de constituire a sucursalei, au loc, au avut loc sau s-a încercat efectuarea unor activităţi de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului în sensul Directivei 2005/60/CE, sau că angajarea acestui agent sau constituirea acestei sucursale ar putea creşte riscul de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, acestea informează în consecinţă autorităţile competente ale statului membru de origine, care pot refuza înregistrarea agentului sau a sucursalei, sau pot anula înregistrarea agentului sau sucursalei dacă aceasta a fost deja efectuată.

(7)În cazul în care o instituţie de plată intenţionează să externalizeze funcţii operaţionale sau servicii de plată, aceasta informează în consecinţă autorităţile competente ale statului său membru de origine.

În sensul celui de-al doilea paragraf, o funcţie operaţională este considerată importantă dacă apariţia unei anomalii sau a unei insuficienţe în activitatea sa ar aduce atingere în mod semnificativ capacităţii instituţiei de plată de a se conforma permanent condiţiilor de autorizare solicitate în conformitate cu prezentul titlu sau celorlalte obligaţii care îi revin în conformitate cu prezenta directivă, sau performanţelor sale financiare, sau solidităţii sau continuităţii serviciilor sale de plată. Statele membre garantează că, atunci când instituţiile de plată externalizează funcţii operaţionale importante, instituţia de plată respectă următoarele condiţii:

Art. 18: Răspundere

SECŢIUNEA 3:Autorităţile competente şi supravegherea

Art. 20: Desemnarea autorităţilor competente

(1)Statele membre desemnează în calitate de autorităţi competente responsabile pentru autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de plată şi însărcinate cu îndatoririle prevăzute în cadrul prezentului titlu fie autorităţi publice, fie organisme recunoscute de legislaţia naţională sau de autorităţile publice special abilitate în acest scop de legislaţia naţională, inclusiv de băncile centrale naţionale.

Art. 21: Supravegherea

(1)Statele membre se asigură că autorităţile competente efectuează controale proporţionale, adecvate şi adaptate riscurilor la care sunt expuse instituţiile de plată, în vederea verificării conformităţii continue cu prezentul titlu.

(2)Fără a aduce atingere procedurilor de retragere a autorizaţiilor şi dispoziţiilor de drept penal, statele membre dispun ca autorităţile lor competente respective să poată aplica sau impune instituţiilor de plată sau celor care controlează efectiv activităţile instituţiilor de plată şi care încalcă actele cu putere de lege sau actele administrative privind supravegherea sau exercitarea activităţii lor de prestatori de servicii de plată, sancţiuni sau măsuri care să vizeze în mod specific încetarea încălcărilor constatate sau a cauzelor acestora.

(3)Fără a aduce atingere cerinţelor articolului 6, ale articolului 7 alineatele (1) şi (2) şi ale articolului 8, statele membre garantează că autorităţile competente sunt abilitate să ia măsurile descrise la alineatul (1) din prezentul articol pentru a asigura un capital suficient pentru serviciile de plată, în special în cazurile în care activităţile, altele decât serviciile de plată ale instituţiei de plată, aduc atingere sau ar putea să aducă atingere solidităţii financiare a instituţiei de plată.

Art. 22: Secretul profesional

Art. 24: Schimbul de informaţii

(2)În plus, statele membre autorizează schimburile de informaţii între autorităţile lor competente şi:

Art. 25: Exercitarea dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii

(1)Orice instituţie de plată autorizată care doreşte să presteze servicii de plată pentru prima dată într-un alt stat membru decât statul său membru de origine, în virtutea dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, informează autorităţile competente ale statului său membru de origine în acest sens.

(3)În cadrul cooperării în conformitate cu alineatele (1) şi (2), autorităţile competente din statul membru de origine notifică autorităţile competente din statul membru gazdă ori de câte ori intenţionează să efectueze o inspecţie la faţa locului pe teritoriul acestuia din urmă.

SECŢIUNEA 4:Derogări

Art. 26: Condiţii

(1)Fără a aduce atingere articolului 13, statele membre pot deroga sau pot acorda posibilitatea autorităţilor lor competente să deroge, integral sau parţial, de la aplicarea procedurii şi condiţiilor prevăzute la secţiunile 1-3, cu excepţia articolelor 20, 22, 23 şi 24 şi pot permite sau pot acorda posibilitatea autorităţilor lor competente să autorizeze înscrierea persoanelor fizice sau juridice în registrul prevăzut la articolul 13, în cazul în care:

(5)Persoanele menţionate la alineatul (1) notifică autorităţile competente cu privire la orice modificare a situaţiei lor care prezintă relevanţă pentru condiţia enunţată la acel alineat. Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că, în cazurile în care condiţiile prevăzute la alineatele (1), (2) şi (4) din prezentul articol nu mai sunt întrunite, persoanele în cauză să ceară autorizarea în termen de 30 de zile calendaristice în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10.

Art. 27: Notificarea şi informarea

În cazul în care un stat membru recurge la derogarea prevăzută la articolul 26, acesta înştiinţează Comisia în acest sens până cel târziu la 1 noiembrie 2009 şi o informează cu privire la orice modificări ulterioare. În plus, statul membru informează Comisia cu privire la numărul persoanelor fizice şi juridice în cauză şi cu privire la valoarea anuală a operaţiunilor de plată executate, la data de 31 decembrie a fiecărui an calendaristic, astfel cum se prevede la articolul 26 alineatul (1) litera (a).

CAPITOLUL 2:Dispoziţii comune

Art. 28: Accesul la sistemele de plăti

(1)Statele membre se asigură că normele privind accesul la sistemele de plăţi al prestatorilor de servicii de plată autorizaţi sau înregistraţi care sunt persoane juridice sunt obiective, nediscriminatorii şi proporţionale şi că respectivele reguli nu împiedică accesul mai mult decât este necesar pentru protejarea sistemului de plăţi împotriva unor riscuri specifice, precum riscul de decontare, riscul operaţional şi riscul comercial şi pentru protecţia stabilităţii financiare şi operaţionale a sistemului de plăţi.

(2)Alineatul (1) nu se aplică:

c)sistemelor de plăţi în cadrul cărora prestatorul de servicii de plată unic (fie ca entitate unică, fie ca grup):

TITLUL III:TRANSPARENŢA CONDIŢIILOR ŞI A CERINŢELOR ÎN MATERIE DE INFORMARE PRIVIND SERVICIILE DE PLATĂ

CAPITOLUL 1:Dispoziţii generale

Art. 30: Domeniul de aplicare

Art. 31: Alte dispoziţii din legislaţia comunitară

Art. 32: Comisioane pentru furnizarea informaţiilor

Art. 34: Derogare de la cerinţele în materie de informare pentru instrumentele de plată cu valoare redusă şi pentru moneda electronică

(1)În cazul instrumentelor de plată care, în conformitate cu contractul-cadru, privesc numai operaţiunile de plată individuale care nu depăşesc 30 EUR sau care au o limită de cheltuieli de 150 EUR sau depozitează fonduri care nu depăşesc niciodată 150 EUR:

a)prin derogare de la articolele 41, 42 şi 46, prestatorul de servicii de plată transmite plătitorului numai informaţiile privind caracteristicile principale ale serviciului de plată, inclusiv modul în care poate fi utilizat instrumentul de plată, responsabilitatea, comisioanele percepute şi alte informaţii importante necesare pentru a lua o decizie informată, precum şi o indicaţie privind locul unde se pun la dispoziţie într-un mod accesibil orice alte informaţii ori condiţii specificate la articolul 42;

c)se poate conveni ca, prin derogare de la articolele 47 şi 48, după executarea unei operaţiuni de plată:

CAPITOLUL 2:Operaţiuni de plată singulară

Art. 35: Domeniul de aplicare

Art. 36: Informaţii prealabile generale

(1)Statele membre solicită ca înainte ca utilizatorul serviciilor de plată să devină parte la un contract sau la o ofertă de servicii de plată singulară, prestatorul de servicii de plată să pună la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată, într-o formă uşor accesibilă, informaţiile şi condiţiile specificate la articolul 37. La cererea utilizatorului serviciilor de plată, prestatorul de servicii de plată transmite informaţiile şi condiţiile pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil. Informaţiile şi condiţiile sunt comunicate în termeni uşor de înţeles, într-o formă clară şi uşor de înţeles, într-o limbă oficială a statului membru în care se oferă serviciul de plată sau în orice altă limbă stabilită de comun acord între părţi.

Art. 37: Informaţii şi condiţii

(1)Statele membre se asigură că informaţiile şi condiţiile următoare sunt puse la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată:

Art. 38: Informarea plătitorului după primirea ordinului de plată

Art. 39: Informarea beneficiarului plăţii după executarea operaţiunii

CAPITOLUL 3:Contracte-cadru

Art. 41: Informaţii prealabile generale

(1)Statele membre solicită prestatorului de servicii de plată să comunice informaţiile şi condiţiile specificate la articolul 42 utilizatorului serviciilor de plată, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil, cu suficient timp înainte ca utilizatorul serviciilor de plată să devină parte la un contract-cadru sau la o ofertă. Informaţiile şi condiţiile sunt comunicate în termeni uşor de înţeles, într-o formă clară şi uşor de înţeles, într-o limbă oficială a statului membru în care se oferă serviciul de plată sau în orice altă limbă stabilită de comun acord între părţi.

Art. 42: Informaţii şi condiţii

1.cu privire la prestatorul de servicii de plată:

2.cu privire la utilizarea serviciului de plată:

3.cu privire la comisioane, rata dobânzii şi cursul de schimb:

4.cu privire la comunicare:

5.cu privire la cerinţele de protejare şi la măsurile de siguranţă şi corective:

6.cu privire la modificări şi la rezilierea contractului-cadru:

Art. 44: Modificări ale condiţiilor contractului-cadru

(1)Toate modificările din contractul-cadru, precum şi informaţiile şi condiţiile specificate la articolul 42 sunt propuse de prestatorul de servicii de plată în conformitate cu articolul 41 alineatul (1) cu cel puţin două luni înainte de data propusă pentru aplicarea acestora.

În cazul în care este aplicabil, în conformitate cu articolul 42 punctul 6 litera (a), prestatorul de servicii de plată îl informează pe utilizatorul serviciilor de plată că se consideră că acesta din urmă a acceptat modificările respective dacă, înainte de data propusă a intrării lor în vigoare, nu îl informează pe prestatorul de servicii de plată că nu le acceptă. În acest caz, prestatorul de servicii de plată specifică de asemenea faptul că utilizatorul serviciilor de plată are dreptul de a rezilia contractul-cadru imediat şi în mod gratuit, înainte de data propusă pentru aplicarea modificărilor.

(2)Modificările survenite cu privire la rata dobânzii sau la cursul de schimb pot fi aplicate imediat şi fără nici o notificare, cu condiţia ca un astfel de drept să fie convenit în contractul-cadru şi ca modificările să se bazeze pe rata dobânzii de referinţă sau pe cursul de schimb de referinţă, convenite în conformitate cu articolul 42 punctul 3 literele (b) şi (c). Utilizatorul serviciilor de plată este informat cu privire la orice modificare survenită cu privire la rata dobânzii cu prima ocazie, în conformitate cu articolul 41 alineatul (1), cu excepţia cazului în care părţile au convenit asupra unei frecvenţe specifice sau a unei modalităţi în care informaţia trebuie transmisă sau făcută disponibilă. Cu toate acestea, modificările survenite în rata dobânzii sau în cursul de schimb care sunt mai avantajoase pentru utilizatorii serviciilor de plată pot fi aplicate fără notificare.

Art. 45: Rezilierea

Art. 46: Informaţii care trebuie furnizate înainte de executarea unei operaţiuni de plată individuale

Art. 47: Informarea plătitorului cu privire la operaţiunile de plată individuale

(1)După ce suma unei operaţiuni individuale de plată este debitată din contul plătitorului sau, în cazul în care plătitorul nu utilizează un cont de plăţi, după primirea ordinului de plată, prestatorul de servicii de plată al plătitorului pune la dispoziţia acestuia imediat, astfel cum este prevăzut la articolul 41 alineatul (1), informaţiile următoare:

Art. 48: Informarea beneficiarului plăţii privind operaţiunile de plată individuale

(1)După executarea unei operaţiuni de plată individuală, prestatorul serviciilor de plată al beneficiarului plăţii îi furnizează fără întârziere acestuia, în conformitate cu modalităţile prevăzute la articolul 41 alineatul (1), informaţiile următoare:

CAPITOLUL 4:Dispoziţii comune

Art. 49: Moneda şi conversia monetară

(2)În cazul în care este oferit un serviciu de conversie monetară înainte de iniţierea operaţiunii de plată, iar serviciul respectiv de conversie monetară este oferit la punctul de vânzare sau de către beneficiarul plăţii, partea care oferă serviciul de conversie monetară informează plătitorul cu privire la toate comisioanele, precum şi cu privire la cursul de schimb care urmează a fi utilizat în vederea conversiei operaţiunii de plată.

Art. 50: Informaţii privind comisioane suplimentare sau reduceri

TITLUL IV:DREPTURI ŞI OBLIGAŢII PRIVIND PRESTAREA ŞI UTILIZAREA SERVICIILOR DE PLATĂ

CAPITOLUL 1:Dispoziţii comune

Art. 51: Domeniul de aplicare

Art. 52: Comisioane aplicabile

(1)Prestatorul de servicii de plată nu poate percepe comisioane utilizatorului serviciilor de plată pentru îndeplinirea obligaţiilor sale în materie de informare sau pentru măsurile corective şi de prevenire în conformitate cu prezentul titlu, dacă nu se prevede altfel la articolul 65 alineatul (1), la articolul 66 alineatul (3) şi la articolul 74 alineatul (2). Aceste comisioane trebuie să fie convenite de utilizatorul serviciilor de plată şi de prestatorul serviciilor de plată, şi să fie adecvate şi în acord cu costurile reale ale prestatorului de servicii de plată.

Art. 53: Derogare pentru instrumentele de plată cu valoare redusă şi pentru moneda electronică

(1)În cazul instrumentelor de plată care, în conformitate cu contractul-cadru, privesc numai operaţiunile de plată individuale care nu depăşesc 30 EUR sau care au o limită de cheltuieli de 150 EUR, sau depozitează fonduri care nu depăşesc niciodată 150 EUR, prestatorii de servicii de plată pot conveni cu utilizatorii serviciilor de plată:

CAPITOLUL 2:Autorizarea operaţiunilor de plată

Art. 54: Consimţământul şi retragerea consimţământului

Art. 55: Limitele de utilizare a instrumentului de plată

(2)În cazul în care acest lucru este convenit în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată îşi poate rezerva dreptul de a bloca un instrument de plată din motive justificate în mod obiectiv, legate de securitatea instrumentului de plată, de o suspiciune de utilizare neautorizată sau frauduloasă a acestuia sau, în cazul unui instrument de plată cu o linie de credit, de un risc sporit în mod semnificativ ca plătitorul să fie în incapacitatea de a se achita de obligaţia de plată.

Art. 56: Obligaţiile utilizatorului serviciilor de plată cu privire la instrumentele de plată

(1)Utilizatorul serviciilor de plată care are dreptul de a utiliza un instrument de plată are următoarele obligaţii:

Art. 57: Obligaţiile prestatorului de servicii de plată cu privire la instrumentele de plată

(1)Prestatorul serviciilor de plată care emite un instrument de plată are următoarele obligaţii:

Art. 58: Notificarea operaţiunilor de plată neautorizate sau executate incorect

Utilizatorul serviciilor de plată poate obţine corectarea unei operaţiuni din partea prestatorului de servicii de plată numai dacă semnalează în cel mai scurt timp prestatorului său de servicii de plată şi în cel mult treisprezece luni de la data debitării, faptul că a constatat o operaţiune de plată neautorizată sau executată incorect, care dă naştere unei plângeri, inclusiv în conformitate cu articolul 75, cu excepţia situaţiilor în care, dacă este cazul, prestatorul de servicii de plată nu şi-a îndeplinit obligaţia de a furniza sau de a face disponibile informaţiile legate de această operaţiune de plată, în conformitate cu titlul III.

Art. 59: Probe privind autentificarea şi executarea operaţiunilor de plată

(2)În cazul în care un utilizator al serviciilor de plată neagă faptul că a autorizat o operaţiune de plată executată, folosirea în sine a unui instrument de plată înregistrat de prestatorul de servicii de plată nu este în mod necesar suficientă pentru a dovedi fie că operaţiunea de plată a fost autorizată de către plătitor, fie că plătitorul a acţionat în mod fraudulos sau nu a respectat, intenţionat sau din neglijenţă gravă, una sau mai multe dintre obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 56.

Art. 60: Răspunderea prestatorului de servicii de plată pentru operaţiunile de plată neautorizate

Art. 61: Răspunderea plătitorului pentru operaţiuni de plată neautorizate

Art. 62: Rambursări pentru operaţiunile de plată iniţiate de sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii

(1)Statele membre se asigură că un plătitor are dreptul la o rambursare din partea prestatorului său de servicii de plată a unei operaţiuni de plată autorizate iniţiate de sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii care a fost deja executată, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

b)suma operaţiunii de plată a depăşit suma la care s-ar fi putut aştepta în mod rezonabil un plătitor, luând în calcul profilul cheltuielilor sale anterioare, condiţiile din contractul său cadru şi circumstanţele relevante pentru cazul respectiv.

(3)În contractul-cadru dintre plătitor şi prestatorul său de servicii de plată se poate conveni ca plătitorul să nu aibă dreptul la nicio rambursare în cazul în care şi-a exprimat consimţământul de a executa operaţiunea de plată direct către prestatorul său de servicii de plată şi, dacă este cazul, informaţiile privind operaţiunile de plată viitoare au fost transmise sau au fost puse la dispoziţia plătitorului în forma convenită cu cel puţin patru săptămâni înainte de data scadenţei, de către prestatorul de servicii de plată sau de către beneficiarul plăţii.

Art. 63: Cereri de rambursare pentru operaţiunile de plată iniţiate de sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii

(2)În termen de zece zile lucrătoare de la primirea cererii de rambursare, prestatorul de servicii de plată fie rambursează întreaga sumă a operaţiunii de plată, fie justifică refuzul de a rambursa suma, indicând organismele pe care plătitorul le poate sesiza în temeiul articolelor 80 şi 83 în cazul în care nu acceptă justificarea oferită.

CAPITOLUL 3:Executarea operaţiunilor de plată

SECŢIUNEA 1:Ordine de plată şi sume transferate

Art. 64: Primirea ordinelor de plată

(1)Statele membre se asigură că momentul primirii reprezintă momentul în care ordinul de plată transmis direct de către plătitor sau indirect de către sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii este primit de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului. În cazul în care momentul primirii nu este într-o zi lucrătoare pentru prestatorul de servicii de plată al plătitorului, ordinul de plată se consideră primit în următoarea zi lucrătoare. Prestatorul de servicii de plată poate stabili o oră limită aproape de sfârşitul zilei lucrătoare, după care orice ordin de plată primit se consideră primit în următoarea zi lucrătoare.

(2)În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată care iniţiază un ordin de plată şi prestatorul său de servicii de plată convin ca executarea ordinului de plată să înceapă într-o anumită zi sau la sfârşitul unei anumite perioade sau în ziua în care plătitorul a pus fonduri la dispoziţia prestatorului său de servicii de plată, momentul primirii în sensul articolului 69 este considerat ziua convenită. În cazul în care ziua convenită nu este o zi lucrătoare pentru prestatorul de servicii de plată, ordinul de plată primit este considerat primit în următoarea zi lucrătoare.

Art. 65: Refuzul ordinelor de plată

(1)În cazul în care prestatorul de servicii de plată refuză executarea unui ordin de plată, refuzul şi, dacă este posibil, motivele refuzului, precum şi procedura de remediere a oricăror erori de fapt care au condus la refuz sunt notificate utilizatorului serviciilor de plată, dacă acest lucru nu este interzis prin alte dispoziţii relevante ale legislaţiei comunitare sau naţionale.

Art. 66: Irevocabilitatea unui ordin de plată

Art. 67: Sume transferate şi sume primite

(3)În cazul în care din suma transferată sunt deduse comisioane, altele decât cele prevăzute la alineatul (2), prestatorul de servicii de plată al plătitorului se asigură că beneficiarul plăţii primeşte suma totală a operaţiunii de plată iniţiată de plătitor. În cazurile în care operaţiunea de plată este iniţiată de către sau prin intermediul beneficiarului plăţii, prestatorul său de servicii de plată se asigură că beneficiarul plăţii primeşte suma totală a operaţiunii de plată.

SECŢIUNEA 2:Termenul de executare şi data valutei

Art. 68: Domeniul de aplicare

(1)Prezenta secţiune se aplică:

(2)Prezenta secţiune se aplică altor operaţiuni de plată, dacă utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată nu convin altfel, cu excepţia articolului 73, care nu este la dispoziţia părţilor. Cu toate acestea, când utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată convin asupra unei perioade mai lungi decât cea prevăzută la articolul 69, pentru operaţiunile de plată în interiorul Comunităţii această perioadă nu poate depăşi patru zile lucrătoare de la momentul primirii, în conformitate cu articolul 64.

Art. 69: Operaţiunile de plată într-un cont de plăţi

(1)Statele membre solicită prestatorului de servicii de plată al plătitorului să asigure că, după momentul primirii în conformitate cu articolul 64, suma operaţiunii de plată este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii, cel mai târziu până la sfârşitul următoarei zi lucrătoare. Până la 1 ianuarie 2012, un plătitor poate conveni cu prestatorul său de servicii de plată o perioadă care să nu depăşească trei zile lucrătoare. Aceste perioade pot fi prelungite cu o zi lucrătoare suplimentară pentru operaţiunile de plată iniţiate pe suport de hârtie.

Art. 71: Numerar plasat într-un cont de plăţi

În cazul în care un consumator plasează numerar într-un cont de plăţi deschis la prestatorul de servicii de plată în moneda respectivului cont de plăţi, prestatorul de servicii de plată se asigură că suma este disponibilă şi că i se atribuie o dată a valutei imediat după momentul primirii fondurilor. În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată nu este consumator, suma este disponibilizată cu o dată a valutei care este cel târziu următoarea zi lucrătoare după primirea fondurilor.

Art. 73: Data valutei şi disponibilitatea fondurilor

(1)Statele membre se asigură că data valutei creditării pentru contul de plăţi al beneficiarului plăţii nu este ulterioară zilei lucrătoare în care suma care face obiectul operaţiunii de plată este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii.

SECŢIUNEA 3:Răspunderea

Art. 74: Coduri unice de identificare incorecte

(2)În cazul în care codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor de plată este incorect, prestatorul de servicii de plată nu răspunde, în conformitate cu articolul 75, pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a operaţiunii de plată.

Art. 75: Neexecutarea sau executarea defectuoasă a operaţiunilor

(1)În cazul în care un ordin de plată este iniţiat de plătitor, prestatorul său de servicii de plată răspunde, în faţa plătitorului, fără a aduce atingere articolului 58, articolului 74 alineatele (2) şi (3) şi articolului 78, pentru executarea corectă a operaţiunii de plată, cu excepţia cazului în care poate aduce dovezi plătitorului şi, dacă este cazul, prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii, că prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii a primit suma care face obiectul operaţiunii de plată în conformitate cu articolul 69 alineatul (1), caz în care prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii răspunde, în faţa beneficiarului plăţii, pentru executarea corectă a operaţiunii de plată.

(2)În cazul în care un ordin de plată este iniţiat de sau prin intermediul beneficiarului plăţii, prestatorul său de servicii de plată este responsabil în faţa beneficiarului plăţii, fără a aduce atingere articolului 58, articolului 74 alineatele (2) şi (3) şi articolului 78, pentru transmiterea corectă a ordinului de plată către prestatorul de servicii de plată al plătitorului în conformitate cu articolul 69 alineatul (3). În cazul în care prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este responsabil în conformitate cu prezentul paragraf, acesta retransmite imediat ordinul de plată în cauză către prestatorul de servicii de plată al plătitorului.

În plus, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este responsabil în faţa acestuia, fără a aduce atingere articolului 58, articolului 74 alineatele (2) şi (3) şi articolului 78, pentru efectuarea operaţiunii de plată în conformitate cu obligaţiile sale prevăzute la articolul 73. În cazul în care prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este responsabil în conformitate cu prezentul paragraf, acesta garantează punerea la dispoziţia beneficiarului plăţii a sumei care face obiectul operaţiunii de plată, imediat după ce această sumă este creditată în contul de plăţi al prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii.

În cazul unei operaţiuni de plată neexecutate sau executate în mod defectuos pentru care prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii nu este responsabil în conformitate cu primul şi al doilea paragraf, prestatorul de servicii de plată al plătitorului este răspunzător faţă de plătitor. În cazul în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului are o asemenea răspundere, acesta rambursează plătitorului, în mod corespunzător şi fără întârzieri nejustificate, suma care face obiectul operaţiunii de plată neexecutate sau executate în mod defectuos şi restabileşte contul de plăţi debitat la starea în care s-ar fi aflat dacă operaţiunea de plată defectuoasă nu ar fi avut loc.

Art. 77: Dreptul la recurs

CAPITOLUL 5:Reclamaţii şi proceduri extrajudiciare de reparaţie în vederea soluţionării litigiilor

SECŢIUNEA 1:Proceduri de reclamaţie

Art. 80: Reclamaţiile

Art. 81: Sancţiuni

Art. 82: Autorităţi competente

SECŢIUNEA 2:Proceduri extrajudiciare de reparaţie

Art. 83: Reparaţii extrajudiciare

TITLUL V:MĂSURI DE PUNERE ÎN APLICARE ŞI COMITETUL DE PLĂŢI

Art. 84: Măsuri de punere în aplicare

TITLUL VI:DISPOZIŢII FINALE

Art. 86: Armonizare completă

(1)Fără a aduce atingere articolului 30 alineatul (2), articolului 33, articolului 34 alineatul (2), articolului 45 alineatul (6), articolului 47 alineatul (3), articolului 48 alineatul (3), articolului 51 alineatul (2), articolului 52 alineatul (3), articolului 53 alineatul (2), articolului 61 alineatul (3), articolului 72 şi articolului 88, în măsura în care prezenta directivă include dispoziţii armonizate, statele membre nu pot să menţină sau să introducă alte dispoziţii decât cele stabilite în prezenta directivă.

(3)Statele membre se asigură că prestatorii de servicii de plată nu derogă, în detrimentul utilizatorilor serviciilor de plată, de la dispoziţiile normelor de drept intern care pun în aplicare sau care corespund cu dispoziţiile prezentei directive, cu excepţia cazului în care o astfel de derogare este prevăzută în mod expres în prezenta directivă.

Art. 87: Revizuire

Art. 88: Dispoziţie tranzitorie

(1)Fără a aduce atingere Directivei 2005/60/CE sau altei legislaţii comunitare relevante, statele membre permit persoanelor juridice care au început, înainte de 25 decembrie 2007, să exercite activităţi ca instituţii de plată, în sensul prezentei directive, în conformitate cu normele de drept intern aplicabile, să continue activităţile respective în statul membru în cauză până la 30 aprilie 2011, fără autorizaţia prevăzută la articolul 10. Persoanelor juridice cărora nu li s-a acordat autorizaţia în acest termen li se va interzice să presteze servicii de plată în conformitate cu articolul 29.

(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), o derogare de la cerinţa privind autorizarea, în conformitate cu articolul 10, este acordată instituţiilor financiare care au început să exercite activităţi enumerate la punctul 4 din anexa I la Directiva 2006/48/CE şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 24 alineatul (1) primul paragraf litera (e) din respectiva directivă, în conformitate cu normele de drept intern înainte de 25 decembrie 2007. Cu toate acestea, instituţiile respective trebuie să notifice autorităţilor competente din statul membru de origine aceste activităţi cel târziu la 25 decembrie 2009. Mai mult, această notificare include informaţii care demonstrează că instituţiile financiare respective respectă cerinţele prevăzute la articolul 5 literele (a), (d), (g)-(i), (k) şi (l) din prezenta directivă. În cazul în care autorităţile competente consideră că aceste cerinţe sunt respectate, instituţiile financiare respective sunt înregistrate în conformitate cu articolul 13 din prezenta directivă. Statele membre pot autoriza autorităţile lor competente să exonereze aceste instituţii financiare de la cerinţele prevăzute la articolul 5.

(4)Fără a aduce atingere Directivei 2005/60/CE sau altei legislaţii comunitare relevante, statele membre pot permite persoanelor fizice sau juridice care au început să exercite activităţi ca instituţii de plată, în sensul prezentei directive, în conformitate cu normele de drept intern aplicabile înainte de 25 decembrie 2007 şi pentru care este posibilă o derogare în conformitate cu articolul 26, să continue activităţile respective în statul membru în cauză pe o durată tranzitorie de maximum 3 ani, fără a beneficia de o derogare în conformitate cu articolul 26 şi de înscrierea în registrul prevăzut la articolul 13. Persoanelor fizice sau juridice cărora nu li s-a acordat o derogare în acest termen li se va interzice prestarea de servicii de plată în conformitate cu articolul 29.

Art. 90: Modificări ale Directivei 2002/65/CE

1.La articolul 4 se adaugă următorul alineat:

Art. 91: Modificări ale Directivei 2005/60/CE

2.La articolul 15, alineatele (1) şi (2) se înlocuiesc cu următorul text:

"(1) În cazul în care un stat membru permite recurgerea la instituţiile de credit sau la instituţiile financiare prevăzute la articolul 2 alineatul (1) punctul 1 sau 2 situate pe teritoriul său, ca părţi terţe la nivel naţional, acest stat membru permite în toate cazurile instituţiilor şi persoanelor menţionate la articolul 2 alineatul (1) situate pe teritoriul său să recunoască şi să accepte, în conformitate cu articolul 14, rezultatele diligentelor de cunoaştere a clientelei prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(c), aplicate în conformitate cu prezenta directivă de către instituţiile menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 1 sau 2, situate pe teritoriul altui stat membru, cu excepţia caselor de schimb valutar şi a instituţiilor de plată, astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 4 din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne (*), care prestează, în special, serviciul de plată menţionat la punctul 6 din anexa la directiva sus-menţionată, inclusiv persoanele fizice şi juridice, pentru care s-a acordat o derogare în conformitate cu articolul 26 din directiva susmenţionată, şi care îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolele 16 şi 18 din prezenta directivă, chiar dacă documentele şi datele care au stat la baza acestor cerinţe sunt diferite de cele solicitate de statul membru căruia i se adresează clientul.

(2) În cazul în care un stat membru permite recurgerea la casele de schimb valutar prevăzute la articolul 3 punctul 2 litera (a) şi la instituţiile de plată astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 4 din Directiva 2007/64/CE, care prestează, în special, serviciul de plată menţionat la punctul 6 din anexa la directiva sus-menţionată, situate pe teritoriul său, ca părţi terţe la nivel naţional, acest stat membru le permite acestora, în toate cazurile, să recunoască şi să accepte, în conformitate cu articolul 14 din prezenta directivă, rezultatele diligentelor de cunoaştere a clientelei prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(c), aplicate în conformitate cu prezenta directivă de către aceeaşi categorie de instituţii situate pe teritoriul altui stat membru şi care îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolele 16 şi 18 din prezenta directivă, chiar dacă documentele şi datele care au stat la baza acestor cerinţe sunt diferite de cele solicitate de statul membru căruia i se adresează clientul."

Art. 92: Modificări ale Directivei 2006/48/CE

Art. 94: Transpunere

ANEXĂ:SERVICII DE PLATĂ (ARTICOLUL 4 PUNCTUL 3)