Secţiunea 1 - Proceduri de reclamaţie - Directiva 2007/64/CE/13-nov-2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 319L
Ieşit din vigoare Versiune de la: 7 Decembrie 2009
SECŢIUNEA 1:Proceduri de reclamaţie
Art. 80: Reclamaţiile
(1)Statele membre se asigură că sunt instituite proceduri adecvate care să permită utilizatorilor serviciilor de plată şi altor părţi interesate, inclusiv asociaţiilor de consumatori, să depună reclamaţii pe lângă autorităţile competente privind presupusele cazuri de încălcare de către prestatorii de servicii de plată a dispoziţiilor de drept naţional care pun în aplicare dispoziţiile prezentei directive.
(2)Acolo unde este cazul şi fără a aduce atingere dreptului de a adresa o plângere unei instanţe în conformitate cu dreptul naţional procedural, autorităţile competente informează reclamantul, prin răspunsul lor, despre existenţa procedurilor extrajudiciare instituite în conformitate cu articolul 83.
Art. 81: Sancţiuni
(1)Statele membre stabilesc regimul sancţiunilor aplicabile în cazul încălcării dispoziţiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive şi adoptă toate măsurile necesare pentru a garanta că acestea sunt aplicate. Astfel de sancţiuni trebuie să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.
(2)Statele membre informează Comisia în legătură cu normele şi măsurile menţionate la alineatul (1) şi cu privire la autorităţile competente menţionate la articolul 82 până la 1 noiembrie 2009 şi îi notifică fără întârziere orice modificări ulterioare aduse acestora.
Art. 82: Autorităţi competente
(1)Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a garanta că procedurile legate de reclamaţii şi sancţiunile prevăzute la articolul 80 alineatul (1) şi la articolul 81 alineatul (1) sunt administrate de către autorităţile împuternicite să asigure conformitatea cu dispoziţiile de drept naţional adoptate în conformitate cu cerinţele prevăzute în prezenta secţiune.
(2)În cazul în care se constată sau se suspectează încălcarea dispoziţiilor de drept naţional adoptate în conformitate cu titlurile III şi IV, autorităţile competente menţionate la alineatul (1) sunt cele din statul membru de origine al prestatorului de servicii de plată, cu excepţia agenţilor sau sucursalelor, care operează în conformitate cu dreptul de stabilire pentru care autorităţile competente sunt cele ale statului membru gazdă.