Art. 37. - Art. 37: Informaţii şi condiţii - Directiva 2007/64/CE/13-nov-2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 319L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 7 Decembrie 2009
Art. 37: Informaţii şi condiţii
(1)Statele membre se asigură că informaţiile şi condiţiile următoare sunt puse la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată:
a)specificarea informaţiilor sau a codului unic de identificare care trebuie furnizate de către utilizatorul serviciilor de plată în vederea executării corecte a unui ordin de plată;
b)termenul maxim de executare în care trebuie furnizat serviciul de plată;
c)toate comisioanele pe care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să le plătească prestatorului său de servicii de plată şi, dacă este cazul, defalcarea sumelor tuturor comisioanelor;
d)dacă este cazul, cursurile de schimb actuale sau de referinţă care urmează să fie aplicate operaţiunii de plată.
(2)Dacă este cazul, orice alte informaţii şi condiţii relevante specificate la articolul 42 sunt puse la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată într-un mod uşor accesibil.