Art. 8. - Art. 8: Calculul fondurilor proprii - Directiva 2007/64/CE/13-nov-2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 319L
Ieşit din vigoare Versiune de la: 7 Decembrie 2009
Art. 8: Calculul fondurilor proprii
(1)Fără a aduce atingere cerinţelor privind capitalul iniţial stabilite la articolul 6, statele membre solicită instituţiilor de plată să deţină în orice moment fonduri proprii calculate în conformitate cu una dintre următoarele trei metode, astfel cum se stabileşte de către autorităţile competente, în conformitate cu legislaţia naţională:
A.Metoda A
Fondurile proprii ale instituţiilor de plată sunt cel puţin egale cu 10 % din cheltuielile sale de exploatare fixe din anul precedent. Autorităţile competente pot ajusta această cerinţă în caz de modificare semnificativă a activităţii instituţiei de plată în raport cu anul precedent. În cazul în care o instituţie de plată nu a înregistrat un an complet de activitate de la data calculului, cerinţa este ca fondurile proprii să fie cel puţin egale cu 10 % din cheltuielile sale de exploatare fixe corespunzătoare prevăzute în planul său de afaceri, cu excepţia cazului în care autorităţile competente solicită ajustarea acestui plan.
B.Metoda B
Fondurile proprii ale instituţiei de plată sunt cel puţin egale cu suma următoarelor elemente, înmulţite cu coeficientul k menţionat la alineatul (2), unde volumul plăţilor (VP) reprezintă o doisprezecime din valoarea totală a operaţiunilor de plată executate de instituţia de plată în anul precedent:
a)4,0 % din tranşa de VP până la 5 milioane EUR, plus
b)2,5 % din tranşa de VP peste 5 milioane EUR şi până la 10 milioane EUR,
plus
c)1 % din tranşa de VP peste 10 milioane EUR şi până la 100 milioane EUR,
plus
d)0,5 % din tranşa de VP peste 100 milioane EUR şi până la 250 milioane EUR,
plus
e)0,25 % din tranşa de VP peste 250 milioane EUR.
C.Metoda C
Fondurile proprii ale instituţiei de plată sunt cel puţin egale cu indicatorul aplicabil definit la litera (a), înmulţit cu factorul de multiplicare menţionat la litera (b) de mai jos şi la care se aplică coeficientul k menţionat la alineatul (2) de mai jos.
a)Indicatorul aplicabil este suma următoarelor elemente:
- venituri din dobânzi;
- cheltuieli cu dobânzi;
- comisioane şi taxe percepute; şi
- alte venituri din exploatare.
Fiecare element este adăugat sumei cu semnul său, pozitiv sau negativ. Venitul din produsele excepţionale sau neobişnuite nu poate fi folosit la calcularea indicatorului aplicabil. Cheltuielile legate de externalizarea serviciilor prestate de terţi pot micşora indicatorul aplicabil dacă acestea sunt angajate de o întreprindere care face obiectul unei supravegheri în conformitate cu prezenta directivă. Indicatorul aplicabil este calculat pe baza observării anuale efectuate la sfârşitul exerciţiului financiar anterior. Indicatorul aplicabil este calculat pe baza exerciţiului financiar anterior. Cu toate acestea, fondurile proprii calculate pe baza metodei C nu trebuie să fie inferioare sumei de 80 % din media celor trei exerciţii financiare anterioare pentru indicatorul aplicabil. Când nu sunt disponibile cifre auditate, se pot folosi estimări.
b)Factorul de multiplicare este de:
(i)10 % din tranşa indicatorului aplicabil până la 2,5 milioane EUR;
(ii)8 % din tranşa indicatorului aplicabil cuprinsă între 2,5 milioane EUR şi 5 milioane EUR;
(iii)6 % din tranşa indicatorului aplicabil cuprinsă între 5 milioane EUR şi 25 milioane EUR;
(iv)3 % din tranşa indicatorului aplicabil cuprinsă între 25 milioane EUR şi 50 milioane EUR;
(v)1,5 % pentru tranşa indicatorului aplicabil care depăşeşte 50 milioane EUR.
(2)Coeficientul k urmând a fi folosit în cazul metodelor B şi C este următorul:
a)0,5 în cazul în care instituţia de plată prestează numai serviciul de plată enumerat la punctul 6 din anexă;
b)0,8 în cazul în care instituţia de plată prestează serviciul de plată enumerat la punctul 7 din anexă;
c)1 în cazul în care instituţia de plată prestează oricare dintre serviciile de plată enumerate la punctele 1-5 din anexă.
(3)Autorităţile competente pot, pe baza evaluării procesului de gestionare a riscului, a bazei de date privind riscurile de pierderi şi a mecanismelor de control ale instituţiei de plată, să solicite instituţiei de plată să deţină o sumă de fonduri proprii cu până la 20 % mai mare decât cea care ar rezulta din aplicarea metodei folosite în conformitate cu alineatul (1), sau să permită instituţiei de plată să deţină o sumă de fonduri proprii cu până la 20 % mai mică decât cea care ar rezulta din aplicarea metodei folosite în conformitate cu alineatul (1).